In urma cu fix un an, in octombrie 2010, conducerea Oficiului National pentru Protectia Martorilor s-a trezit peste noapte ca toata institutia care functiona acolo in baza unui protocol cu Academia de Politie trebuie sa dispara din incinta Academiei de Politie, sa se mute unde-o vedea cu ochii, pentru ca instanta, in care Ministerul de Interne avusese calitate procesuala in dosar, pierduse definitiv si irevocabil terenul de 4 hectare si cladirea amplasata pe acest teren apartinand Academiei de Politie. Actiunea reclamantilor, inceputa in anul 2002 in baza unei notificari motivate de Legea 10/2001, ca si castigul in instanta, are o poveste din care reiese ca cineva a tras sforile pentru ca acesta sa fie in final, deznodamantul. La asa miza...

In 23 ianuarie 2002, doua persoane, Masievici Despina si Stefanescu Alexandrina, fiica si respectiv sotie supravietuitoare a defunctului Aurel Zabrateanu, au depus o notificare, in baza Legii 10/2001, solicitand Academiei de Politie restituirea unui teren de cca 54 ha si constructia aflata pe acest teren. In acea cladire, la data la care s-a facut executarea, in octombrie 2010, functiona Oficiul National pentru Protectia Martorilor, institutie proaspat infiintata conform cerintelor Uniunii Europene, caruia i se daduse voie sa ocupe acea cladire in baza unui protocol cu Academia de Politie.

Cele doua persoane, Masievici si Stefanescu au invocat ca titlu de proprietate un contract de vanzare-cumparare din 16 decembrie 1947, intre Mioara Constantinescu (vanzator) si Aurel Zabrateanu (cumparator). Numai ca aici era marea problema. Din actele obtinute de Academia de Politie a reiesit ca vanzatoarea Mioara Constantinescu nu a avut niciodata calitatea de proprietar pentru ca ea cumparase imobilul cu un an inainte, in 1946, de la mostenitorii unui anume Roman Capatana (Ana, Jean si Constanta Capatana), numai ca acestia ii vandusera un imobil care nu le apartinea. De ce? Simplu. Pentru ca inca din 1932, locatia (teren si imobil) numita “Ferma Capatana” fusese expropiata de Primaria Bucuresti pentru CAUZA DE UTILITATE PUBLICA (in vederea maririi Parcului Herastrau”).

Cele doua notificatoare au fost legal citate, dar nu s-au prezentat, ulterior deschizand actiune in revendicare (dosar nr. 1479/202) la Tribunalul Bucuresti –Sectia a IV- a Civila. Brusc, in plin proces, la termenul din 9.06.2003, avocatul celor doua doamne a solicitat suspendarea judecatii pe motiv ca partile ar fi pe cale sa incheie “o trazactie”, aspect ce era complet necunoscut Academiei de Politie. Directia Juridica din Ministerul Administratiei si Internelor a comunicat, apoi, Academiei de Politie, ca dispunerea suspendarii procedurii administrative a fost dispusa in mod gresit si a solicitat trimiterea dosarului la Comisia MAI pentru aplicarea Legi nr.10/2001. Comisia MAI a luat in dezbatere acest caz in luna octombrie 203, numai ca la acea data s-a constatat ca reclamantele sus-mentionate erau substituite de o cesionara, nimeni alta decat Societatea comerciala NIRO 95 Impex S.A. Notificarea a fost respinsa prin Ordinul ministrului de Interne nr. 587/2003, constatadu-se ca nu intra sub incidenta prevederilor Legii nr.10/2001, fiind expropiat pentru cauza de utilitate publica in perioada 1932-1935, anterior datei de 6.03.1945 de la familia Ana si Roman Capatana.

Consilierul Academiei de Politie a depus la comisie peste 80 de acte in sustinerea acestei realitati juridice, iar comisia a constatat ca Zabrateanu a cumparat, in 1947, un imobil care fusese de multa vreme expropiat si trecut in proprietatea Primariei Bucuresti. Iata cateva dintre actele depuse: sentinta civila nr. 1137 din 11.10.1932 a Tribunalului Ilfov, prin care s-a declarat expropiat terenul de 2,38 ha proprietatea lui Roman Capatana (loturile 104 si 105 A). Constructia nu se platea; sentinta civila nr. 375 din 21.03.1933 a Tribunalului Ilfov, prin care s-a declarat expropiat terenul de 1,38 ha, proprietatea lui Roman Capatana; sentinta civila nr. 399 din 18.04.1935 a aceluiasi tribunal, prin care s-a declarat expropiat terenul de 0,38 ha, proprietatea lui G. Dumitru de la care a cumparat lotul 105 Ana Capatana, sotia lui Roman.

Hocus pocus, apar dobanditoarele drepturilor litigioase!

In 15 decembrie 2003, cele doua notificatoare au formulat contestatie la Ordinul ministrului de Interne, cauza formand obiectul dosarului nr.4425/2003 al Tribunalului Bucuresti – sectia a II-a civila. Hocus-pocus, in acest dosar a aparut ca reclamanta, in proces, SC EURO MEDITERANEE Consulting & Trading SRL, ca dobanditoare a drepturilor litigioase de la cele doua revendicatoare initiale, si mai tarziu, in apel, a aparut, in aceeasi calitate, o alta firma, FINANCIAL CONSULTING GROUP.

Prin sentinta civila nr.203 din 3.03.2004, Tribunalul Bucuresti a admis contestatia, a anulat dispozitia ministrului de Interne si a dispus, in ciuda tuturor actelor depuse la dosar de Academia de Politie - MAI restituirea in natura catre SC EURO MEDITERANEE Consulting & Trading SRL a loturilor 104, 105 A si 105 B, in sprafata de 23.800 mp (incluzand si constructia) si, respectov, 50 mp.

In motivarea sentintei s-a retinut ca “nu s-a facut dovada platii dreptei si prealabilei despagubiri”.

Nimic mai fals. La dosar exista dovada platii despagubirii pentru lotul 105 (5000 mp), din acte reiesind ca despagubirea a fost achitata in anul 1949 Anei Capatana. Pentru suprafata de 23.800 mp actele de despabubire nu au fost depuse nu pentru ca nu existau, ci pentru ca nu s-au facut demersurile necesare din partea Primariei Capitalei, care s-a scuzat ca nu mai gaseste dosarul nr. 212/1932. Oare s-o fi platit ceva, si daca da, cat anume pentru aceasta “lipsa” din arhive? Ar fi interesant de anchetat de DNA daca au existat fapte de coruptie in tot acest proces...

Conform Legii de expropriere din 1864, in vigoare la data exproprierii acestor loturi, Roman Capatana a pierdut dreptul de proprietate incepand cu data hotararii judecatoresti prin care s-a expropiat terenul de 23.800 mp, adica de la data de 11 octombrie 1932 (sentinta civila nr.1137), ramanand doar cu un drept de posesie pana la plata despagubirii. Ca atare, nici mostenitorii sai nu puteau instraina dreptul de proprietate, ci doar dreptul de posesie. Cumparatorii care s-au succedat apoi la aceste terenuri, Mioara Constantinescu si Aurel Zabrateanu, nu uiteau primi despagubirea pentru expropiere decat daca ar fi notificat Primaria Bucuresti ca au cumparat imobilul, ceea ce nici unul dintre ei nu a facut. De altfel, Aurel Zabrateanu nu a locuit niciodata la ferma “Capatana” si nici nu a cumparat imobilul vreodata. Din documentele de la dosar reiese ca Zabrateanu a platit, in 1947, un pret modic vanzatoaeei Mioara Constantinescu, de zece ori mai mic decat cel achitat de aceasta cu un an inainte (1946) si a folosit contractul pentru a savarsi mai multe infractiuni de inselaciune (pentru a obtine credite pe care le-a garantat cu ipoteca pe ferma) fapt pentru care a fost condamnat si i-a fost confiscata toata averea.

Cum a fost invocat un teren “neexpropiat” inexistent, pentru prelungirea judecatii!

Mai departe, dosarul a avut urmatorul traseu. Sentinta civila nr. 203/2004 a Tribunalului Bucuresti a fost casata de Curtea de Apel Bucuresti –Sectia a VII-a civila care, la data de 28.09.2004, prin Decizia nr. 1084 pronuntata in dosarul 1749/CIV/2004 a admis apelul declarat al Ministerului de Interne, iar pe fond a respins contestatia formulata de reclamante ca neintemeiata, Curtea constatand ca imobilul nu intra sub incidenta legii nr.10/2001.

Ulterior, Decizia 1084 a Curtii de Apel a fost casata, prin Decizia nr. 5649 din 8 iunie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (dosar 2440/1/2005). Instanta ICCJ a admis recursul declarat de reclamantele Masievici, Stefanescu, SC EURO MEDITERANEE si SC FINANCIAL Consulting si a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel, pentru a se clarifica atat modul de preluare a constructiei cat si modul de preluare a terenului neexpropiat (1200 mp).

Cu ocazia rejudecarii apelului (dosar 2664/CIV/2006), Ministerul de Interne a depus la dosar declaratia fostului proprietar, Capatana (declaratie data in 19 iunie 1930) prin care acesta arata in fata Tribunalului Ilfov-Notariat ca in caz de expropriere a terenului nu va solicita despagubiri pentru constructie si o va desfiinta pe cheltuiala sa, in caz contrar ramanand dator Primariei Bucuresti cu suma de 100.000 lei. Daca instanta de apel ar fi tinut cont de aceasta declaratie avuta la dosar ar fi trebuit sa constate ca reclamantele nu puteau obtine restituirea constructiei in care se functiona Oficiul National pentru Protectia Martorilor, din incinta Academiei de Politie.

Curtea de Apel s-a spalat pe maini ca Pilat din Pont!

Cu ocazia rejudecarii apelului, MAI, in calitate de parat, a invederat instantei ca, in realitate, terenul neexpropiat (100 mp) nu exista, sustinand ca acesta a fost “inventat de reclamanti printr-o expertiza extrajudiciara (intocmita de exertul topograf Florin Chirca si confirmat de expertul judiciar Ioan Dorel Ionescu. Conform unor surse judiciare, impotriva lui Chirca a fost inceputa la un moment dat urmarirea penala, dupa care s-a dat scoatere de sub urmarire pentru infractiunea de marturie mincinoasa.

Curtea de Apel Bucuresti s-a spalat repede pe maini de acest dosar, instanta invocand din oficiu exceptia de nepronuntare a instantei de fond asupra capatului de cerere prinvind constatatrea preluarii abuzive de catre stat a imobilului in litigiu. Drept urmare, Curtea de Apel a admis, prin Decizia nr.55 din 8 martie 2008, apelul declarat de MAI si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

Povestea litigioasa nu s-a incheiat, pentru ca reclamantele au declarat recurs, acesta fiind admis prin Decizia nr. 5939 din 20.09.2007, pronuntata de ICCJ in dosarul 4386/I/2007. Inalta Curte a hotarat ca instanta de apel trebuia sa se conformeze deciziei anterioare de casare si nu sa invoce exceptii din proprie initiativa. Cand apelul a fost judecat pentru a treia oara la Curtea de Apel (ds.4386/2007, instanta a respins apelul declarat de MAI si a mentinut hotararea instantei de fond data in 3.03.2004 data de Tribunalul Bucuresti.

“Misiunea” unor consilieri juridici din MAI a fost sa faca pe prostii!

Ministerul de Interne a declarat recurs. Motivele recursului au fost intocmite de consilierul juridic al Academiei de Politie, transmis apoi Directiei Juridice a MAI in format electronic si pe suport de hartie. Numai ca, intre timp, consilierul juridic a fost schimbat din functie din motive necunoscute si cei doi consilieri care i-au urmat s-au limitat doar la simpla prezenta la proces, fara a se mai bate pentru bunul aflat in posesia Academiei de Politie si fara a mai apara in vreun fel interesele MAI.

Surse autorizate din minister au dezvaluit, pentru Lumeajustitiei.ro, cacei doi consilieri au motivat lipsa lor de reactie prin lipsa de sprijin de la nivelul MAI si anumite pericole la care s-ar expune daca ar continua sa apere interesele unitatii si au refuzat sa mai faca cercetari in arhive, in conditiile in care ar fi trebuit sa scoata din arhive documente care atesta ca inca din 1942 terenul detinut de Academia de Politie fusese preluat de Primaria Capitalei si cedat trupelor de ocupatie germane care au ridicat in acest perimetru depozitele de armament si o parte din constructii.

Consecinta nefasta a acestor ultime manevre: in urma cu un an si jumatate, conducerea Academiei de Politie, a fost nevoita sa ceara eliberarea de urgenta a imobilului in care isi desfasura activitatea Oficiul National pentru Protectia Martorilor pentru a fi dat, in baza unui titlu executoriu, celor care au ajuns, pe parcursul procesului, sa detina drepturile litigioase asupra terenului si imobilului, adica SC Euro Mediteranee si SC Financial Consulting Group. Cei doi consilieri nu au fost trasi niciodata la raspundere pentru aceasta “indiferenta” care a costat MAI atat de scump!

* Cititi aici, extras din Decizia nr. 5939 din 20.09.2007, pronuntata de ICCJ in dosarul 4386/I/2007 prin care s-a concluzionat (fila 6) ca instanta de apel trebuia sa se conformeze deciziei anterioare de casare si nu sa invoce exceptii din proprie initiativa