Fost procuror general adjunct al PNA pana in data de 9 august 2005, cand a fost destituit peste noapte de fosta ministresa Monica Macovei, Adrian Horia Miclescu (foto - actualmente avocat) este una dintre persoanele care au pus pietrele de temelie ale parchetului anticoruptie din momentul fondarii acestuia in 1 septembrie 2002. In perioada septembrie 2002 – mai 2004, Horia Miclescu a fost adjunct al Sectiei I de combatere a coruptiei, dupa care a fost adjunctul fostului procuror general al PNA Ioan Amarie. Sub bageta lui Horia Miclescu s-au instrumentat cele mai importante dosare de coruptie ale PNA, printre care si „Dosarul Flota”. Astazi, cand subiectul DNA este cap de afis, Adrian Horia Miclescu face dezvaluri senzationale despre activitatea mai putin cunoscuta a parchetului anticoruptie. In esenta, in privinta Rechizitoriului Flota, Miclescu atesta ca actul fost legat confirmat, chiar daca Inalta Curte a restituit in 2005 rechizitoriul pentru lipsa semnaturii procurorului general al PNA. Desi cel care a confirmat rechizitoriul - Gheorghe Suhan, a avut delegare din partea fostului procuror general, Ioan Amariei,  la ICCJ, o mana criminala din DNA a ascuns ordinul de delegare pentru a influenta verdictul si a da posibilitatea proaspatului presedinte si celorlalti 80 de complici  sa scape de acuzare. Iata prima parte a interviului realizat cu domnia sa:

Ce ne puteti spune despre „Dosarul Flota”? A fost tras legal pe linie moarta sau dimpotriva s-a urmarit absolvirea de raspundere a presedintelui Traian Basescu si a complicilor sai?

Este un dosar extrem de mediatizat si de controversat si nu vreau sa-mi arog „merite” pe care nu le am in raport de acest dosar. Facand parte insa din PNA de la momentul formarii acestei structuri, tin minte ca pe data de 16.09.2002, odata cu ordinul de numire in functia de procuror general adjunct al Romaniei a dlui Ilie Botos, „Dosarul Flota” a fost declinat de catre PICCJ in favoarea PNA. Dosarul a fost repartizat procurorului sef sectie Vasile Draghici cu care am purtat o discutie profesionala, dar la modul amical, si mi-am exprimat opinia ca in mod normal aceasta vechitura de cauza care avea deja patru ani de la momentul formarii ei ar fi trebuit solutionata pana la acel moment de PICCJ. De asemenea, am mai avut si opinia strict personala ca nu avem niciun criteriu de competenta pentru a-l prelua si ca declinarea se baza pe un artificiu, in sensul inventarii unei fapte de coruptie, tocmai pentru a se scapa de acest dosar complicat si complex. Stiu, fara sa ma implic in solutionarea cauzei, ca la acel moment in dosar era efectuata o expertiza tehnica care confirma un mare prejudiciu exprimat in dolari, care insa nu putea fi validata pentru ca procurorii de caz de la PICCJ comisesera o grava eroare procedurala in sensul ca nu incunostiintasera pe toti invinuitii despre obiectivele expertizei. Avand in vedere importanta dosarului, s-a creat un colectiv de anchetatori condus de Vasile Draghici, caruia i s-a alaturat procurorul sef al serviciului teritorial al PNA Constanta Ioan Otel, persoana cu o mare vechime si experienta, iar ca ofiteri de politie judiciara mai multe persoane coordonate de comisarul sef Bogdan, avansat ulterior chestor, specialist in dosare de shiping si infractiuni economice. Din discutiile purtate in 2002 – 2004, atat in calitate de coleg al lui Vasile Draghici, cat si ulterior de sef al acestuia, am constatat ca s-a efectuat pe de o parte un raport de specialitate de catre un specialist din PNA, transferat la aceasta institutie de la Ministerul Transporturilor – Registrul Naval Maritim. Raportul acestui specialist, care este mijloc de proba, dar nu este expertiza judiciara a confirmat incalcari ale legislatiei si pe cale de consecinta a confirmat din punct de vedere tehnic si economic capetele de acuzare formulate impotriva inculpatilor. Pentru acuratete si pentru a nu avea probleme in instanta, procurorii de caz, dar si partile au cerut efectuarea unei expertize care a fost incuviintata, obiectivele fiind stabilite atat de acuzare cat si de aparare, toti inculpatii desemnandu-si consilieri parte. Acest raport de expertiza care nu poate fi pus la indoiala, atat sub aspect procedural, cat si asupra concluziilor este cel care a stabilit un prejudiciu de peste 300 milioane dolari. In baza tuturor probelor, pe data de 2 august 2004, procurorii de caz au terminat prezentarile de material de urmarie penala si pe data de 9 august 2004 au emis rechizitoriul. In legatura cu acest rechizitoriu, in fata instantei, inculpatii au invocat o exceptie dirimanta, in sensul ca nu ar fi fost confirmat in conditii legale. Confirmarea rechizitoriului a fost facuta la 9 august 2004 de catre procurorul general adjunct Gheorghe Suhan care se afla la conducerea institutiei prin ordinul de delegare emis de procurorul general Ioan Amariei, care se afla in concediu legal de odihna.

Si care e problema in fapt cu aceasta semnatura. Era ea de natura sa scape pe cineva de infractiuni cu prejudicii de peste 300 milioane de dolari?

In sine, aceasta confirmare, asa cum a fost ea facuta, constituie un viciu de procedura si, solutia adoptata de instanta atat in fond, cat si in recurs, de a restitui cauza la DNA este temeinica si legala. Dar din acest moment incep malversatiunile privind acest dosar, facute exclusiv de noua conducere instalata la carma DNA incepand cu 9 august 2005, sub obladuirea directa, „ocrotitoare”, a ministrului Justitiei de atunci Monica Macovei si bineinteles a presedintelui Traian Basescu. Hotararea Inaltei Curti nu putea fi interpretata decat in sensul si spiritul sau, adica restituirea dosarului in vederea refacerii exclusiv a primei file a rechizitoriului, in sensul persoanei indrituite sa confirme rechizitoriul. In acel moment, functia de sef al DNA era detinuta de Daniel Morar, care nu trebuia decat sa se conformeze dispozitivului celor doua hotarari de fond si recurs, sa confirme prin semnatura sa rechizitoriul si sa-l trimita inapoi la instanta de judecata. Mentionez ca in fata instantei, majoritatea avocatilor au solicitat restituirea dosarului la PNA, ulterior DNA, pe varii motive, in sensul refacerii si completarii urmaririi penale, toate aceste cereri fiind insa respinse in mod irefutabil de instanta. Chiar si o persoana care sufera de autism ar fi fost obligata sa respecte intrutotul dispozitiile unei hotarari judecatoresti si, in acelasi timp, ar fi trebuit sa constate ca din acest dosar trebuia sa „dispara” inculpatul Traian Basescu. Cand fac aceasta afirmatie nu ma gandesc la un act de hipnoza, ci la un act procedural obligatoriu pentru orice procuror pentru ca, incepand cu decembrie 2004 inculpatul Traian Basescu devenit presedinte al Romaniei si beneficia de imunitate pe toata durata mandatului prezidential. Intr-o astfel de situatie, un procuror de buna credinta si stiutor de carte trebuia sa faca doua operatiuni simple: 1 – sa dispuna disjungerea din dosarul Flota a partii privindu-l pe inculpatul Traian Basescu, sa formeze un nou dosar la DNA ce urma sa fie pur si simplu „paralizat” pana la incheierea mandatului prezidential si incetarea imunitatii; 2 – Dosarul Flota privind pe ceilalti 80 de inculpati sa fie trimis de indata instantei competenta, cu prima pagina modificata, in sensul confirmarii rechizitoriului, asa cum fusese acesta redactat. Nu stiu daca toate aceste grave incalcari procedurale s-au facut din dispozitia si cu acordul procurorului sef al DNA Daniel Morar sau datorita obedientei si nestiintei de carte a procurorului de caz, despre care am auzit ca fusese adus special de la un parchet de judecatorie, direct la DNA, pentru a omora acest dosar.

Au existat acuzatii ca in realitate semnatura procurorului Gheorghe Suhan, care a confirmat Rechizitoriul Flota, a avut la baza un ordin legal de delegare din partea lui Ioan Amariei, dar ca cei de la DNA l-au ascuns si nu l-au pus la dosar, pentru ca Inalta Curte sa fie obligata sa dea solutia de retrimitere a dosarului pentru neregularitatea actului de sesizare. Care este adevarul?

Adevarul e usor de stabilit, pentru ca ordinele de delegare in perioadele in care Ioan Amariei nu se afla in unitate/localitate se consemnau in caietul cu regim special aflat la cabinetul procurorului general. Presupun ca acest caiet nu a disparut fizic si chiar daca i s-au epuizat filele a fost arhivat la BDS, pentru ca este un document cu regim special. Pot insa sa va confirm faptul ca in acea perioada eu eram cel de-al doilea adjunct al lui Amariei, eram la serviciu, stiam ca domnul Suhan a fost delegat la conducere, pentru ca asa erau uzantele in sensul unei delegari alternative a lui Suhan sau a mea, dar am auzit ca au fost discutii si ca un procuror din cadrul Serviciul Sectiei Judiciare din PNA, in privinta caruia nu pot exista dubii in privinta probitaii profesionale, a atras atentia ca nu asa trebuie semnat de confirmare rechizitoriu Flota si a sesizat din capul locului asupra riscului invocarii la instanta a neregularitatii actului de sesizare. Stiu ca respectivul procuror a primit o replica acida si i s-a spus sa-si vada de treaba. In privinta acestui aspect imi este greu sa ma pronunt daca a fost o „greseala” deliberata, urmarindu-se consecintele care s-au produs ulterior (compromiterea partiala a dosarului) sau doar o atitudine plina de vanitate si misoginism. Ceea ce pot sa va spun fara dubii pentru ca eram in institutie in acea perioada este faptul ca Gheorghe Suhan era delegat prin ordin scris, legal stampilat si semnat de Ioan Amariei.

Deci ordinul a disparut in mod intentionat la instanta pentru ca rechzitoriul sa fie compromis?

Nu pot sa confirm si nici sa infirm acest lucru pentru ca nu am participat la nicio sedinta de judecata, si nici nu stiu daca noii procurori DNA au prezentat instantei acest document. Stiu doar ca acest document a existat si ar fi trebuit sa fie depus la instanta! Pot sa mai adaug ca in februarie – martie 2005 dupa invocarea in instanta a exceptiei privind semnatura a avut loc o sedinta a colegiului de conducere a PNA, la care am participat, si s-a sustinut atacarea primei hotarari a instantei cu recurs, tocmai prin faptul ca se considera ca Gheorghe Suhan era indrituit prin ordinul semnat de Ioan Amariei sa semneze acest rechizitoriu si sa exercite toate prerogativele procurorului general pe perioada concediului de odihna a acestuia. Mi-aduc de asemenea aminte ca procurorii din cadrul Sectiei judiciare a PNA au invocat in acest sens si o speta identica de la Curtea de Apel Pitesti referitoare la confirmarea unui rechizitoriu, decizia finala in acest caz fiind de validare a rechizitoriului intr-o situatie similara. Din momentul instalarii in functie a presedintelui Traian Basescu si mai ales a participarii acestuia la bilantul PNA din ianuarie 2005, ocazie in care domnia sa a facut un fel de gluma cu procurorul Vasile Draghici invitandu-l sa mearga la Constanta impreuna cu masina, in PNA s-a creat o mare presiune dandu-ne seama cu totii ca acest dosar care nu a avut nicio conotatie politica este bomba pe care stam si care va detona intr-un anumit moment. Cu acea ocazie am constata ca o serie de vajnici sustinatori ai acestui dosar, dar pana la momentul investirii in functia de presedinte a lui Traian Basescu, care vroiau sa intre in instanta sa puna concluzii de condamnare la maximum de pedeapsa, au inceput sa faca pasul inapoi, sa sugereze ca ar fi mai bine sa nu facem recurs la hotararea de restituire si chiar sa invocam noi un motiv pentru a cere restituirea dosarului in vederea completarii urmaririi penale. O parte din acesti mari „luptatori” au ramas in DNA si dupa instalarea echipei Daniel Morar, bucurandu-se de multumirea acestuia pentru modul de comportare.

Bun, s-a facut totul ca dosarul Flota sa fie omorat la instanta si ca Traian Basescu sa scape de stresul acestui dosar. Ce s-a intamplat mai departe cu dosarul din cate cunoasteti?

Procurorul de caz (n.red. - Carmen Gruescu) care a fost numit in cauza de Daniel Morar dupa restituirea dosarului, procuror care a fost adus la DNA de undeva de la Strehaia, incalcand fie din proprie initiativa sau din ordin dispozitivul hotararii judecatoresti, a inceput sa faca noi acte de urmarire penala in cauza, dispunand fara niciun temei un nou raport de expertiza cu toate ca in cauza exista doua, plus unul raport de constatare, care in mod miraculos si prin mijloace pe care nu le cunosc a stabilit ca in dosar nu exista niciun prejudiciu si, per a contrario chiar s-au creat beneficii parti vatamate. Culmea ar fi fost sa se fi cerut acestei parti vatamate restituirea „beneficiului necuvenit” in conditiile in care flota romaneasca compusa din 16 nave s-a evaporat pur si simplu. Trecand peste aceste grave incalcari ale normelor procedurale comise de procurorul de caz vreau sa se mentioneze fara dubiu ca toate aceste abuzuri al carui beneficiar final ar fi Traian Basescu nu-i folosesc acestuia la nimic. Pentru ca expertiza aceasta din urma, care a ajuns la zero lei prejudiciu si care a dus la scoaterea de sub urmarirea penala a tuturor celor 80 de inculpati, mai putin fata de Traian Basescu, nu are nicio relevanta probatorie in dosarul acestuia, care asa cum am precizat anterior, dupa disjungere este un dosar in care nu se putea face niciun act de urmarire penala pe durata imunitatii conferite de mandatul prezidential. Orice alt procuror caruia ii va fi repartizat in viitor dosarul Basescu – Flota va fi obligat sa respecte intocmai dispozitiile date de Inalta Curte, in sensul refacerii doar a primei file a rechizitoriului, dar in niciun caz nu va putea sa dea o solutie de netrimitere in judecata (de scoatere de sub urmarire penala fata de Basescu) invocand expertiza facuta in mod nelegal de procurorul Gruescu in raport cu ceilalti 80 de inculpati. In consens cu aceasta idee, cred ca orice procuror de buna-credinta si neobedient ar trebui sa infirme solutia data de procurorul Gruescu pe baza unei expertize dispuse nelegal.

Vi se pare normal ca fost procuror, ca din cauza inaltei functii dobandite de Traian Basescu, toti ceilalti 80 de inculpati din Flota sa beneficieze de iertarea pacatelor si nimeni sa nu plateasca pentru disparitia celor 16 mineraliere?

Nu este normala o asemenea situatie, dar in acelasi timp as vrea sa se mentioneze ca Dosarul Flota nu trebuie identiifcat cu Traian Basescu, fie el secretar de stat, fie ministru al Transporturilor, primar general sau presedintele Romaniei ori presedinte PDL, pentru ca si ceilalti 80 de co-inculpati erau persoane publice, detinand functii importante in structuri executive: Ministerul Transporturilor, FPS, si apartineau intregului spectru politic – PDSR (Bosanceanu, sef filiala Constanta, actual armator si mare om de afaceri), Radu Sarbu – presedinte FPS, Aurel Novac – PUNR, fost ministru al Transporturilor si altii. „Meritul” lui Traian Basescu este ca a stiut sa joace politic o situatie de drept comun, dandu-i o conotatie de victimalizare a sa pe criterii politice. A reusit acest lucru datorita calitatilor sale personale si a faptului ca a fost cel mai vocal dintre cei inculpati in acest dosar, in sarcina sa retinandu-se insa si cele mai grave infractiuni si raspunderi. Ma intreb retoric oare de ce Traian Basescu a fost singurul dintre inculpati in privinta caruia nu s-au luat masuri asiguratorii in vederea recuperarii prejudiciului? S-a putut crea acest mit al victimalizarii si datorita faptului ca procurorii care au lucrat in acest dosar au tergiversat in mod nejustificat solutionarea acestei cauze. Nu as vrea sa omitem faptul ca unul dintre artizanii „omorarii” acestui dosar este fostul procuror general adjunct al PNA, devenit adjunct al DNA, Mircea Zarie. Acesta este un veteran al „Dosarului Flota” pentru ca in 1998 a fost adus la Parchetul Inaltei Curti pe filiera PD, respectiv pe filiera Adrian Vilau, deputat PD sef al Comisiei SIE, scopul sau fiind tocmai de a tine in fiset, in nelucrare, timp de un an si ceva „Dosarul Flota”. Era „normal” ca acest specialist in „Dosarul Flota” sa fie adus pe 9 august 2005 in postura de procuror general adjunct al DNA si sa coordoneze Sectia I, tocmai pentru ca la aceasta functie era restituit „Dosarul Flota”. Acesta a fost singurul criteriu de profesionalism pentru care Mircea Zarie a fost adus la PNA – DNA. Pentru ca in fata CSM, cu ocazia interviului de la avizul consultativ, practic a recunoscut ca nu are nicio experienta cazuistica privind infractiunile de coruptie, motiv pentru care din cate imi amintesc nici nu i s-a dat aviz favorabil, dar meritele sale de ilegalist si de basist au prevalat asupra oricarui criteriu de performanta. Pe aceasta linie a calitatii deosebite profesionale, mentionez ca acest domn procuror si-a facut o echipa de mari specialisti adusi cu precadere din zona Oltenia – Mehedinti, care pana la acel moment nu lucrasera in dosare de coruptie, dimpotriva unul dintre acestia fiind chiar subiect de investigatii pe fapte de aceasta natura.

(va urma)