EXCLUSIV – Detalii incredibile despre torturarea ofiterului DGA sub acoperire de trei politisti de la BCCO Constanta, arestati de judecatoarea Liliana Badescu de la Curtea de Apel Bucuresti: "A fost incatusat, lovit in mod repetat cu pumnii in zona capului, complet dezbracat, lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bata, amenintat cu arma lipita de tampla si apoi de abdomen" (Incheierea)
Judecatoarea Liliana Badescu de la Sectia penala a Curtii de Apel Bucuresti a dispus, in data de 25 mai 2013, arestarea preventiva a politistilor care l-au lipsit de libertate, torturat, dezbracat, lovit cu bata si amenintat cu arma pe un ofiter DGA sub acoperire. Lumeajustitiei.ro va prezinta incheierea de sedinta din camera de consiliu din data de 25 mai 2013, care cuprinde detalii incendiare despre modul in care au actionat cei trei politisti dupa ce au aflat ca cel caruia i-au luat portofelul "cu japca", l-au perchezitionat abuziv in camera de hotel in care locuia, ridicand suma de 2.700 de lei, este ofiter DGA sub acoperire autorizat de procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei pentru desfasurarea activitatilor.
Potrivit incheierii de sedinta din dosarul nr. 3807/2/2013, politistii Petcu Dragos Emil, (pe numele caruia a fost emis un mandat de arestare preventiva de la 26.05.2013 pana la 23.06.2013), Teodorescu Bogdan Mircea si Zaharia Vlad Stefan (acestia la randul lor fiind arestati preventiv de la 25.05.2013 pana la 22.06.2013) sunt acuzati de incalcarea art. 189 Cod penal – Lipsire de libertate in mod ilegal, art. 267 (1) Cod penal – Tortura, art .246 Cod penal – Abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si art.289 Cod penal – Fals intelectual, ultimele trei cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, care prevede savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna.
"Imediat ce investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanta vegetala, a intervenit si Teodorescu Bogdan Mircea, care si-a declinat calitatea de politist si i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul, dupa care cei doi inculpati i-au luat acestuia telefoanele mobile"
In incheierea de sedinta din data de 25 mai 2013 se arata ca doi dintre cei trei politisti, respectiv Petcu Dragos Emil si Teodorescu Bogdan Mircea, i-au sustras abuziv ofiterului DGA portofelul, dar si telefoanele mobile si i-au perchezitionat fara autorizatie camera, crezand ca acesta este un traficant de droguri, nicidecum un coleg de-al lor. Abia cand au aflat cine este au inceput tortura si amenintarile la adresa ofiterului DGA, pe care au vrut sa il "pedepseasca" pentru lipsa de loialitate dupa ce i-a pus la incercare pentru a le proba probritatea profesionala: "In fapt, s-a retinut in noaptea de 02/03.05.2013, inculpatii, lucratori in cadrul B.C.C.O. Constanta, desfasurau o actiune pe linia combaterii traficului de droguri in zona Clubului Kudos Bcach din Mamaia. In acelasi timp, in zona isi desfasura activitatea sub identitatea T.F.C., atribuita in conformitate cu prevederile art.2241 Cod procedura penala, un investigator sub acoperire autorizat de procurori din cadrul D.N.A. - Sectia de combatere a coruptiei. Pentru realizarea activitatilor pentru care a fost autorizat, investigatorului sub acoperire i s-a pus la dispozitie, in prealabil, un plic de plastic transparent, continand fragmente vegetale de culoare preponderent verde (conform procesului verbal intocmit la 02.05.2013 de catre Directia Generala Anticoruptie - Serviciul special, si contraprobelor constituite), fara ca produsul rezultat sa fie susceptibil a avea efecte psihoactive. In jurul orei 00.30 investigatorul sub acoperire T.F.C. l-a abordat, in zona barului Kudos Beach pe ofiterul de politie PETCU DRAGOs EMIL si l-a intrebat daca doreste sa cumpere ceva care l-ar ajuta sa se simta mai bine, insa nu a specificat ce anume oferea la vanzare. Imediat ce investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanta vegetala, a intervenit si TEODORESCU BOGDAN MIRCEA, care si-a declinat calitatea de politist si i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul. dupa care cei doi inculpati i-au luat acestuia telefoanele mobile pe care le detinea. Ulterior, dupa ce au aflat ca investigatorul sub acoperire era cazat la hotelul Coral, situat in apropierea locului in care se aflau politistii PETCU DRAGOS EMIL si TEODORESCU BOGDAN MIRCEA, l-au condus pe investigator la respectivul hotel si au intrat in camera detinuta de acesta. Fara a avea autorizatie de perchezitie domiciliara, cei trei inculpati au perchezitionat camera de hotel, ridicand suma de 2.700 lei prezentata de T.F.C.".
CAB: "T.F.C. a fost incatusat, a fost lovit in mod repetat cu pumnii in zona capului de catre faptuitori, a fost complet dezbracat si apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bata; a fost amenintat cu arma, lipita de tampla si apoi de abdomen"
In inchierea sedintei din camera de consiliu din data de 25 mai 2013 se prezinta, explicit, care au fost metodele la care au recurs cei trei politisti, incarcerati in momentul de fata, pentru a obtine de la ofiterul DGA sub acoperire mai multe informatii despre persoanele care l-au autorizat pentru a-si desfasura actiunea. Din document reiese ca politistii nu s-au oprit la a-l ameninta pe ofiterul DGA sub acoperire, ci l-au avertizat ca intreaga lui familie va avea de suferit, toate acestea in timp ce politistul DGA era dezbracat, lovit cu bata si amenintat cu arma. In acelasi document se arata ca dupa ce si-a dezvaluit identitatea, unul dintre politisti a telefonat la seful DIICOT pentru a verifica informatiile: "Pe fondul aparitiei suspiciunii ca T.F.C. ar putea sa fie investigator sub acoperire, inculpatii au declansat o actiune sustinuta de supunere a investigatorului la suferinte puternice, fizice si psihice, pentru a obtine de la acesta marturisirea ca este politist, lucrand sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta si persoanele care l-au autorizat, precum si pentru a-l pedepsi pentru "lipsa de loialitate" constand in indreptarea unor asemenea actiuni impotriva unor colegi politisti si pentru indrazneala de a le fi testat probitatea profesionala. Faptele au fost comise in camera din Hotelul Coral si in parcarea clubului F.nigma din Mamaia, in parte in autoturismul de serviciu Volkswagen Passat …. si in parte in vecinatatea acestuia. In acest sens, T.F.C.: a fost incatusat, fara a fi intrunite cerintele legale pentru luarea acestei masuri; a fost lovit in mod repetat cu pumnii in zona capului de catre faptuitori, care ii cereau constant, pe un ton ridicat, sa marturiseasca; a fost complet dezbracat in parcarea mentionata si apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bata; a fost amenintat cu arma, lipita de tampla si apoi de abdomen, aceasta actiune culminand cu actionarea de catre inculpatul ZAHARIA VLAD STEFAN a tragaciului pistolului Glock - arma sa de serviciu - in timp ce teava era in apropierea abdomenului investigatorului, fara insa a avea cartus pe teava, si apoi de incarcarea ostentativa a armei si amenintarea cu impuscarea; a fost amenintat in mod repetat, afirmatiile fiind indreptate inclusiv impotriva familiei acestuia, precum si a celor care "l-au trimis", etc. Investigatorul a fost retinut in fapt o perioada indelungata sub aparenta efectuarii unor cercetari pentru trafic de droguri, cu toate ca, in fapt, actiunile inculpatilor aveau un alt scop, anterior mentionat. Mentionam ca primele semne ale aparitiei suspiciunilor privind calitatea reala a lui T.F.C. se evidentiaza in camera de hotel (procesul verbal din volumul 3. fila 146 si 156). incepand cu ora 01:40, iar convorbirea telefonica dintre inculpatul TEODORESCU BOGDAN MIRCEA si procurorul sef DIICOT, care s-a realizat imediat ce T.F.C. a afirmat ca este investigator acoperit, a avut loc la ora 03:50".
Procesul verbal al politistilor prezinta o cu totul alta poveste: Ofiterul DGA i-a invitat pe politisti in camera lui de hotel, le-a dat voluntar banii, iar la un moment dat a devenit agresiv, fiind necesara imobilizarea sa
Toate aceste actiuni ale politistilor nu se regasesc insa si in actul de constatare din data de 02/03.05.2013 intocmit de ofiterii de politie Petcu Dragos Emil, Teodorescu Bogan Mircea si agentul de politie Zaharia Vlad Stefan. Cei trei oameni au legii au notat in procesul verbal pe care l-au intocmit ca au ajuns in camera de hotel a investigatorului sub acoperire dupa ce acesta i-a invitat, banii care au ajuns la ei au fost predati voluntar de acesta, ba mai mult, politistii notand ca a fost necesara imobilizarea ofiterului DGA intrucat la un moment dat ar fi devenit agresiv: "Actul de constatare mentionat cuprinde o serie de mentiuni in fals. Astfel, se atesta, necorespunzator adevarului: ca investigatorul i-ar fi invitat pe invinuiti in camera de hotel; ca s-ar fi realizat o predare-primire voluntara a sumei de 2700 de lei, omitandu-se in acelasi timp descrierea actiunilor nereusite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum si a altor acte specifice procedurii perchezitii domiciliare; ca numitul T.F.C. a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesara folosirea fortei pentru imobilizarea acestuia; ca din cauza orei inaintate nu s-a putut asigura prezenta unui martor asistent, cu toate ca faptuitorii nu au facut niciun demers in acest sens, iar locul era intens circulat".
CAB: "Modul si mijloacele in care se retine ca inculpatii ar fi savarsit infractiunile pentru care sunt cercetati, gradul ridicat de pericol social concret al acestora sunt elemente de natura a crea convingerea instantei ca se impune luarea fata de acestia a masurii arestarii preventive"
Astfel, judecatoarea Liliana Badescu a retinut ca lasarea in libertatea a celor trei politisti ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, prin crearea unui sentiment de temere si insecuritatea in randul societatii civile, astfel ca se impune masura arestarii preventive: "Se constata ca sunt indeplinite conditiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedura penala, respectiv pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea inculpatilor in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica. Intr-adevar, in raport de natura si gravitatea infractiunilor pentru care sunt cercetati inculpatii, de imprejurarile in care se retine ca acestea ar fi fost comise, Curtea retine ca lasarea in libertate a inculpatilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, prin crearea unui sentiment de temere si insecuritate in randul societatii civile. Este adevarat ca pericolul concret pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii. Dar, acestea nu inseamna, nicidecum ca in aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie facuta abstractie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existenta pericolului pentru ordinea publica poate rezulta, intre altele si din insusi pericolul social al infractiunilor de care sunt invinuiti inculpatii, din reactia publica la comiterea unor astfel de infractiuni. Modul si mijloacele in care se retine ca inculpatii ar fi savarsit infractiunile pentru care sunt cercetati, gradul ridicat de pericol social concret al acestora sunt elemente de natura a crea convingerea instantei ca se impune luarea fata de acestia a masurii arestarii preventive. Este adevarat ca libertatea individuala trebuie sa fie protejata, dar acest lucru nu trebuie sa stanjeneasca eforturile autoritatilor in administrarea probelor si in desfasurarea procesului penal".
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# dga 29 May 2013 18:17 +5
# E maro si miroase 29 May 2013 19:12 +6
# Pol 30 May 2013 08:00 +1
# :) 30 May 2013 12:09 0
# :) 30 May 2013 12:20 0
# ARLECHIN 30 May 2013 15:39 +1
# pentru e maro si miroase 29 May 2013 19:53 +6
# e maro si miroase 29 May 2013 20:45 -3
# pentru e maro si miroase 29 May 2013 20:32 -8
# chisalita 29 May 2013 22:14 +15
# avocat traditional 29 May 2013 22:30 +5
# pt boul traditional 29 May 2013 22:42 -3
# erata 29 May 2013 23:05 +3
# penru boul adevarat de mai sus,made in orastie 29 May 2013 23:11 -3
# pit boule 30 May 2013 01:00 +1
# Pol 30 May 2013 08:06 0
# PITBUL 30 May 2013 15:21 0
# PITBUL 30 May 2013 15:27 0
# Ghost 29 May 2013 23:12 +2
# Lost 30 May 2013 00:08 +5
# Ghost 30 May 2013 07:17 +1
# Pol 30 May 2013 08:15 +1
# Suleiman 29 May 2013 23:55 +7
# Mehmed 30 May 2013 01:03 +4
# Cata 30 May 2013 07:18 +3
# De ras 30 May 2013 14:12 +1
# Pol 30 May 2013 08:23 +5
# :) 30 May 2013 12:30 +2
# ADY 30 May 2013 12:45 -5
# Aia e bataie? 30 May 2013 13:02 +3
# Gardescu 30 May 2013 15:29 0
# hicler 8 June 2013 20:20 0
# kroko-deal 8 June 2013 20:29 0
# lee copper 14 June 2013 22:37 0
# Mama 7 July 2013 10:45 -1
# Sibel 29 February 2016 18:10 0