EXPLODEAZA JUSTITIA: GREFIERII AMENINTA CU GREVA – Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial: „Personalul auxiliar de specialitate din instante si parchete atrage atentia decidentilor politici ca va declansa ample actiuni de protest, care vor conduce pana la blocarea totala a activitatii in sistemul judiciar, daca vor fi afectate negativ conditiile de acordare a pensiei de serviciu pentru grefieri” (Documente)
Guvernul si-a pus in cap nu doar judecatorii si procurorii, ci si grefierii. Miercuri, 2 noiembrie 2022, Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial – condus de grefierul Catalin Traistaru (foto) – a anuntat ca este iminenta o greva a breslei daca Executivul nu va rezolva urgent problema pensiilor pentru grefieri.
Nemultumirea SNGJ Dicasterial este provocata de o posibila reducere a pensiilor grefierilor, in conditiile in care Guvernul intentioneaza sa taie si pensiile de serviciu ale magistratilor.
In acest context, Sindicatul National al Grefei Judiciare atrage atentia ca pensiile grefierilor sunt unele de serviciu (adica ocupationale), nicidecum unele speciale, dupa cum a stabilit insasi Curtea Constitutionala a Romaniei prin Deciziile nr. 871/2010 si 873/2010.
In plus, grefierii subliniaza ca pensiile lor reprezinta doar 0,042% din Produsul Intern Brut al Romaniei – deci in niciun caz nu constituie o povara pentru buget.
Redam intregul comunicat al Sindicatului Dicasterial:
„Pensiile grefierilor nu impovareaza bugetul de stat
Solicitam Guvernului Romaniei sa acorde mai intai prioritate cresterii sperantei de viata, decat recomandarilor primite de la experti ai Bancii Mondiale pentru atingerea jaloanelor din PNRR, impuse fara un minim de studiu cu privire la activitatea efectiva si legislatia specifica fiecarei categorii socio-profesionale la care se refera.
Cu putin timp in urma, Ministrul Muncii declara, in mod oficial, ca acum in Romania speranta de viata sanatoasa este de 59 de ani si sase sau opt luni, iar din datele statistice furnizate de catre Casa Nationala de Pensii Publice, rezulta ca varsta medie de pensionare a grefierilor este de 60 ani si 9 luni.
Grefierii beneficiaza de dreptul de pensie de serviciu, iar nu pensie speciala, fiind vorba practic de o pensie ocupationala, dupa cum este denumita in Uniunea Europeana, ca recompensa a zecilor de ani in care si-au desfasurat activitatea in slujba justitiei, intr-un regim strict de interdictii si incompatibilitati pe care alte categorii profesionale nu il au.
Dreptul la pensie de serviciu al grefierilor a fost reglementat prin lege, care impune indeplinirea cumulativa a doua conditii pentru a beneficia de pensie de serviciu, respectiv o vechime de cel putin 25 de ani in specialitate si implinirea varstei de 60 de ani, cerinte care nu sunt impuse niciunei alte categorii de personal care beneficiaza de pensie de serviciu.
A se vedea astfel prevederile art. 68 ind. 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate si conex din instantele judecatoresti si parchetele de pe langa acestea, potrivit carora „Personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea (…) cu o vechime de cel putin 25 de ani in specialitate, pot beneficia, la implinirea varstei de 60 de ani, de pensie de serviciu”.
Ratiunea acordarii acestui drept este necesara, justificata si legala, pensia de serviciu pentru grefieri a fost acordata ca o compensare pentru restrangerea unor drepturi si libertati si instituirea unor interdictii si incompatibilitati prin statutul special care reglementeaza aceasta categorie de personal, direct proportional cu activitatile specifice functiei – personalul auxiliar de specialitate participa efectiv la infaptuirea actului de justitie alaturi de magistrati.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, „In infaptuirea actului de justitie, munca personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti constituie un sprijin pentru judecatori si procurori, competenta acestei categorii de personal si indeplinirea corecta a sarcinilor care ii revin jucand un rol important in buna desfasurarea a intregii activitati a instantelor judecatoresti si a parchetelor de pe langa acestea”.
Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat deja ca „pensiile de serviciu se bucura de un regim juridic diferit in raport de pensiile speciale acordate in regimul public de pensii”, tocmai din cauza interdictiilor si incompatibilitatilor impuse de lege magistratilor, care sunt identice si pentru personalul auxiliar de specialitate din instante si parchete.
Or, modificarea acestui drept poate avea consecinte negative asupra tuturor cetatenilor care ajung sa fie justitiabili, calitatea actului de justitie poate avea de suferit, intrucat o atare modificare legislativa este de natura sa afecteze siguranta activitatii desfasurate in sistemul de justitie prin atingerea adusa garantiilor sociale recunoscute personalului din justitie, fara de care activitatea „autoritatii judecatoresti” nu poate fi organizata si desfasurata.
Din evidentele Casei Nationale de Pensii Publice, numarul fizic de pensionari din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, beneficiari ai Legii nr. 567/2004, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 130/2015, este de 1724 grefieri la finele anului 2021. Asa cum se poate observa, este o scadere de la an la an a numarului de grefieri beneficiari ai pensiei de serviciu, respectiv o scadere cu 59 persoane in anul 2021 fata de anul 2020 si cu 76 persoane fata de anul 2019 (n.r. vezi facsimil).
In cazul grefierilor, potrivit OUG nr. 59/2017 privind modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare decat media venitului net corespunzator venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, respectiv al indemnizatiei pentru limita de varsta.
Prin urmare, atragem atentia ca pensiile de serviciu ale grefierilor sunt deja plafonate la ultimul salariu net in plata si nu sunt calculate in cuantum de 80% din baza de calcul reprezentata de media salariilor de baza brute lunare realizate.
Tot din date statistice oficial furnizate de catre Casa Nationala de Pensii Publice, pensia medie a unui grefier este de 4.839 lei, din care 2.474 lei este pe contributivitate, iar 2.655 lei este suportata din bugetul de stat.
In conditiile in care PIB al Romaniei in anul 2021 a fost de 240 miliarde euro, cuantumul total al pensiilor de serviciu platite grefierilor din bugetul de stat reprezinta doar 0,042 la suta din PIB al Romaniei.
In acest context normativ, este evident ca o noua modificare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilitatii cadrului normativ si priveaza categoria noastra profesionala de o minima stabilitate financiara pe termen scurt si mediu, atat in viata activa, cat si dupa pensionare.
Spre deosebire de magistrati, care nu pot declansa forme de protest sau greva, corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor si al parchetelor atrage atentia decidentilor politici ca va declansa ample actiuni de protest, care vor conduce pana la blocarea totala a activitatii in sistemul judiciar, daca vor fi afectate negativ conditiile de acordare a pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri)”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 2 November 2022 17:22 +207
# maxtor 2 November 2022 17:40 -1
# magda 3 November 2022 11:54 +1