Curtea Constitutionala a Romaniei nu trebuie sa plece urechea la manipularea pusa in scena de catre Guvernul Romaniei in privinta pedepselor pentru pedofili si violatori. Dimpotriva: CCR trebuie sa respinga exceptia de neconstitutionalitate prin care cabinetul lui Ludovic Orban incearca sa anuleze imprescriptibilitatea infractiunilor sexuale.

Sunt principalele idei expuse in sesizarea amicus curiae trimisa la CCR de catre asociatiile Pro Vita Bucuresti – condusa de inginerul chimist Bogdan Stanciu (foto 1) – si Alianta Familiilor din Romania – prezidata de avocatul Petre / Peter Costea (foto 2).

Amintim ca la 13 iulie 2020, regimul PNL a atacat la Curtea Constitutionala proiectul de lege pentru modificarea si completarea legii nr.286/2009 privind Codul penal si a legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala (votat atat de Senat, cat si de Camera Deputatilor). Nemultumirea Guwernerului nu s-a referit la faptul ca proiectul legislativ inaspreste pedepsele pentru infractiunile sexuale, ci la faptul ca proiectul impune ca aceste infractiuni sa nu se mai poata prescrie.

In esenta, Executivul pretinde ca prin acest regim juridic s-ar crea o discriminare fata de pedepsele aplicate altor infractiuni grave (coruptie, tortura, tradare, trafic de persoane, proxenetism, agresiune sexuala, pornografie infantila etc.).

In replica, Pro Vita Bucuresti si Alianta Familiilor din Romania argumenteaza ca este normala introducerea imprescriptibilitatii, in contextul in care „victimele intarzie uneori cu zeci de ani marturia si depunerea plangerilor cu privire la fapta comisa. In multe tari legislatia penala a fost schimbata tocmai pentru a le permite victimelor sa depuna plangeri si sa isi sustina cauzele fara existenta prescriptiei”. Situatia este cu atat mai grava, cu cat in ultima vreme s-au inmultit cazurile de pedofilie, iar presa abunda de situatii in care astfel de infractori au primit doar pedepse cu suspendare.

Nu incheiem inainte de a va aminti ca in ianuarie 2020 revista Catavencii a dezvaluit aici faptul ca Executivul intentiona sa adopte o hotarare de Guvern privind acordarea Fundatiei SERA Romania a statutului de ONG de utilitate publica (pe scurt: s-o conecteze la venituri bugetare). Problema este ca aceasta organizatie non-guvernamentala este de multa vreme acuzata de trafic de copii. Iar acuzatiile nu vin dinspre Radio Sant, ci din partea unor oficiali europeni. Intre timp, dupa toate aparentele, HG-ul nu a mai fost adoptat.

Sa fim bine intelesi: noi nu invinuim pe nimeni de nimic, ci doar remarcam coincidenta ca acelasi guvern care in urma cu cateva luni dorea sa deschida robinetul cu bani publici pentru un ONG suspectat de trafic de copii se opune acum inaspririi pedepselor pentru cei care atenteaza la integritatea sexuala a copiilor.

Iata mai intai principalul pasaj din exceptia de neconstitutionalitate formulata de Guvern:

„Legea, in forma adoptata de Camera Deputatilor, ridica unele probleme de constitutionalitate, dupa cum urmeaza:

Pct. I si 2 ale art. I al Legii prevad modificarea art. 153 din Codul penal, privind prescriptia raspunderii penale si art. 154 privind termenele de prescriptie a raspunderii penale, in sensul instituirii imprescriptibilitatii raspunderii penale pentru faptele de viol (art. 218 din Codul penal) si act sexual cu un minor (art. 220 din Codul penal).

Aceasta reglementare poate ridica probleme din perspectiva raportarii la art. 16 din Constitutie, intrucat instituie un tratament discriminatoriu intre persoanele care au comis infractiuni de gravitate similara, in sensul in care nu pot fi identificate ratiuni obiective pentru alegerea acelor infractiuni care urmeaza a fi imprescriptibile.

Astfel, solutia legislativa aleasa pare arbitrara si discriminatorie fata de persoanele care savarsesc infractiunile de viol sau act sexual cu un minor, infractiuni pentru care va opera imprescriptibilitatea raspunderii penale, in timp ce alte fapte de gravitate cel putin egala si de natura similara vor fi in continuare supuse curgerii termenelor de prescriptie.

Este adevarat ca infractiunile contra libertatii si integritatii sexuale au un specific aparte si ca, din cauza traumelor provocate victimelor, in multe cazuri trece o perioada considerabila de timp pana cand acestea pot aduce la cunostinta organelor judiciare fapta comisa, iar din aceasta perspectiva s-ar putea justifica introducerea unor termene de prescriptie prelungite pentru faptele contra libertatii si integritatii sexuale.

Chiar si cu luarea in considerare a acestor aspecte insa, din perspectiva autorului infractiunii, ar putea fi discutabila aplicarea unui tratament diferit fata de autorii unor alte infractiuni pedepsite de legea penala la fel de aspru (enumeram cu titlu de exemplu fapte precum cele de coruptie, tortura, nerespectare a regimului armelor si al munitiilor, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, tradare).

Cu atat mai mult insa nu poate fi justificata in mod obiectiv si rezonabil diferenta de tratament fata de autorii unor infractiuni de aceeasi natura, susceptibile a avea un efect similar asupra victimei si prin urmare a produce acelasi decalaj in sesizarea organelor judiciare.

Invocam aici faptele de trafic de persoane (art. 210 din Codul penal), trafic de minori (art. 211 din Codul penal), proxenetism (art. 213 din Codul penal), agresiune sexuala (art. 219 din Codul penal), pornografie infantila (art. 374 din Codul penal).

Amintim ca, in jurisprudenta sa constanta, Curtea Constitutionala a statuat ca o diferenta de tratament trebuie sa se bazeze pe justificari obiective si rezonabile, pentru a nu reprezenta o incalcare a art. 16 din Constitutie (n.r. privind egalitatea in drepturi)”.

Prezentam acum cel mai important fragment din sesizarea amicus curiae:

„Apreciem ca criticile aduse nu pot fi retinute, intrucat nu poate fi pretinsa uniformitate acolo unde exista diferente clare si obiective de situatie sau, dupa caz, de regim juridic aplicabil, asa cum precizeaza si jurisprudenta Curtii (decizia Curtii Constitutionale nr. 782/2009).

Violul si actul sexual cu un minor, data fiind gravitatea atingerii aduse valorilor sociale ocrotite prin incriminarea lor, valori supreme in ierarhia drepturilor omului, reclama o reactie ferma din partea autoritatii. In contextul incidentei sporite a acestor infractiuni in ultima perioada, preeminenta acestor valori nu doar justifica, ci reclama o politica penala adecvata, care a determinat optiunea legiuitorului de a stabili imprescriptibilitatea raspunderii penale.

De altfel, printre problemele care au impus adoptarea unui nou Cod penal s-a aflat si necesitatea de a restabili o ierarhie corecta a valorilor protejate. In acest sens, primele fapte incriminate in noul Cod sunt cele contra persoanei, asezate in debutul Partii speciale, in chiar Titlul I. Aceasta noua ordine de preferinta arata ca legiuitorul a considerat ca cele mai importante valori ce necesita protectie penala sunt cele legate de persoana, de drepturile si libertatile acesteia.

Prin expunerea de motive a legii, initiatorii au aratat ca numarul abuzurilor savarsite asupra minorilor a crescut considerabil; in conformitate cu statisticile Consiliului Superior al Magistraturii, in ultimii 5 ani au fost judecate 2.037 cauze privind act sexual cu un minor, alaturi de alte 355 de cauze pentru infractiunea de viol comis contra unor victime sub varsta de 16 ani. In anul 2019, conform Politiei Romane, s-au inregistrat 197 de plangeri pentru viol si alte 103 plangeri pentru alte agresiuni sexuale contra unor minori.

De asemenea, nu de putine ori instantele de judecata au considerat ca victime minore si-ar fi dat consimtamantul, motiv pentru care infractorii sexuali au primit pedepse cu suspendare, situatie peste care se suprapune lipsa unui sistem de reintegrare a condamnatilor si de prevenire a recidivei.

Mai mult, este de notorietate faptul ca, in cazul infractiunilor sexuale amintite, victimele intarzie uneori cu zeci de ani marturia si depunerea plangerilor cu privire la fapta comisa. In multe tari legislatia penala a fost schimbata tocmai pentru a le permite victimelor sa depuna plangeri si sa isi sustina cauzele fara existenta prescriptiei.

Daca, asa cum este precizat in jurisprudenta Curtii (decizia nr. 107/1995), principiul nediscriminarii poate fi invocat atunci cand se aplica in mod nejustificat, fara ratiuni obiective, un tratament diferentiat unor cazuri egale, apreciem ca evident ca nu poate fi pus un semn al egalitatii intre infractiunile de agresiune sexuala asupra unui minor (viol si act sexual cu un minor), pe de o parte, si infractiuni precum tradarea ori infractiuni contra patrimoniului precum nerespectarea regimului armelor si al munitiilor sau coruptia, pe de alta parte.

Ca atare, apreciem ca modificarile aduse prin legea criticata tin de optiunea legiuitorului de a corecta o egalitate juridica formala, urmarind asigurarea unei proportionalitati si nu a unei uniformitati in regimul juridic al pedepselor, si s-au situat in marja de apreciere permisa de dispozitiile constitutionale (art. 61).

De altfel, optiunea a fost manifestata printr-un vot cu larga majoritate, de la toate formatiunile politice reprezentate in Parlament, inclusiv de la partidul de guvernamant”.

* Cititi aici forma legii votata de Camera Deputatilor, precum si exceptia de neconstitutionalitate a Guvernului

* Cititi aici sesizarea amicus curiae a celor doua ONG-uri