Freedom, oarecum
Emotia in lumea avocaturii e reala, vie si puternica. Nu doar in lumea avocaturii. Dupa publicarea textului in care povesteam ce s-a intamplat in dosarul prietenului meu Robert Rosu, mi-au scris sau m-am sunat zeci de oameni. Judecatori (niciun procuror, sa traiasca, la multi ani), politicieni, oameni de afaceri fara legaturi cu bula avocaturii, prieteni si clienti. Dincolo de consternare, uimire si revolta, mesajul tuturor a fost: “spuneti-mi ce pot face eu sa ajut!”. Ceva a crapat tura asta. Or fi zilele de final de decembrie propice natiei romane sa devina solidara si sa lupte pentru principii si idealuri.
Mai jos vreau, in primul rand, sa dau niste raspunsuri unora dintre oamenii care au scris chestii pe net. In al doilea rand, incerc sa spun ce cred eu ca trebuie facut pentru ca toata povestea asta sa aiba si o finalitate.
Cateva raspunsuri
Unii oameni, de buna credinta, scriu pe net ca nu-si pot da inca cu parerea pentru ca inca nu e motivata decizia ICCJ si, deci, nu stiu daca Robert o fost condamnat pentru ca si-o facut meseria sau pentru altceva. Acestora le raspund simplu: rechizitoriul este pe net, nu ma apuc sa il rezum. Ii rog sa citeasca acolo pentru ce a fost Robert trimis in judecata in raport de cele doua infractiuni pentru care a fost condamnat. Ma gandesc ca ICCJ nu o sa-l condamne pentru ceva pentru care nu a fost trimis in judecata. Or, daca a fost trimis in judecata in raport de cele doua fapte pentru activitati care nu sunt nimic altceva decat exercitarea meseriei de avocat, si a fost condamnat, inseamna ca pentru asta a fost condamnat.
E drept ca a fost trimis si judecata si pentru fapte care exced actelor unui avocat, in raport de faptele de trafic de influenta si de spalare a banilor. Pentru astea, a fost achitat, iar ICCJ a mentinut achitarea. Pentru spalare, de fapt, nici macar DNA nu o mai facut apel. Amintesc care erau astea, pe scurt. Scria DNA in rechizitoriu ca Robert i-ar fi promis printului ca, in schimbul a nu stiu foarte exact ce, probabil bani, isi va folosi influenta la ICCJ si alte institutii sa obtina pe nedrept bunurile revendicate. Pentru asta, Robert a fost achitat pe motiv ca fapta nu exista. Si nici macar completul negru nu a rasturnat achitarea asta. Rezulta de aici, ca in acest moment, devine cert ca Robert nu le-a cerut alora bani ca sa “rezolve” procesele pe cai necurate. La spalare, era acuzat ca, stiind ca bunurile au fost obtinute prin comiterea de infractiuni de abuz in serviciu, a participat la transferarea lor disimuland originea lor ilegala. Pentru asta a fost achitat pe motiv ca bunurile nu au fost obtinute prin infractiuni si oricum nu avea de unde asta, astfel ca fapta de a ajuta la incheierea actelor notariale nu este prevazuta de legea penala. Achitarea a ramas definitiva prin neapelare.
Pe scurt, la acest moment, avem autoritate de lucru judecat care afirma ca Robert nu a promis sa isi exercite ce stiu eu ce influenta ilicita fata de instante sau institutii. Avem autoritate de lucru judecat ca nu avea de unde stii ca bunurile ar fi fost obtinute prin infractiuni.
Ce ramane? Prin rechizitoriu, se retine ca in 2006, in cadrul discutiilor cu clientii sai, stiind ca acestia nu au dreptate si nu dreptul legal sa dobandeasca acele bunuri, a fost de acord sa continue sau sa efectueze niste demersuri pentru a cere bunurile imobile. Potrivit rechizitoriului, Robert stia lucru asta pentru ca printu nu avea calitatea de succesor al lui Carol, intrucat hotararea judecatoreasca care ii confirma aceasta calitate nu fusese recunoscuta inca in Romania (a fost ulterior, cu efecte retroactive). Pe scurt, parchetul spune ca fapta lui Robert de a le spune unor clienti ca va continua unele demersuri juridice, desi ar fi stiu ca nu are dreptate, reprezinta o constituire de grup infractional in vederea comiterii de infractiuni de abuz in serviciu (de catre judecatori sau functionari care avea spre rezolvare acele cereri). La fond, pentru asta se da achitare, pe motiv ca asta inseamna avocatura: sa duci argumentele pe care le ai in fata instantelor si a institutiilor. La apel, se da condamnare, 3 ani la Rahova. No, in conditiile in care pentru trafic de influenta fapta nu exista, pentru ce ar putea fi Robert condamnat aici? In tot apelul s-a discutat la nesfarsit despre faptul ca Robert ar fi dispus sa nu se depuna un act. Raspund si la asta. Actul era o pretinsa hotarare a curtii supreme din 1941. Actul nu era semnat de nimeni, nu a fost regasit la Arhivele nationale si nici in arhiva ICCJ. A fost gasit in Arhiva fostului comitet central al PCR. Ati fi depus aia? in plus, sa moara Hector, de cand are avocatul datoria sa depuna actele care nu ii sunt favorabile clientului? Daca nu depun ce nu ma ajuta, e infractiune?
A doua pentru care s-a dispus condamnarea e complicitatea la abuz pentru Ferma Baneasa. In rechizitoriu, se scrie ca aceasta complicitate a constat in faptul ca Robert a ajutat membrii CA ai unei institutii sa ia o hotarare ilegala, prin faptul ca a fost sedinta lor si le-a prezentat argumente in favoarea cererii formulate de clientul lui. Atat. La fond, l-a achitat, iar la apel ia de la Mos Craciun 4 ani. Pentru ce pizda ma-sii ar putea sa il condamne? Ca ce? Pentru altceva decat scrie in rechizitoriu? Nimeni, niciunde, nu spune ca Robert ar fi facut altceva decat sa prezinte argumentele clientului in fata acelui consiliu. Hai sa presupunem ca nu avea dreptate si cererea e ilegala (nu e, dar de dragul discutiei). Pai, de cand trebuie ca avocatul sa fie judecator si sa stabileasca legalitatea unei cereri inainte de a o sustine? Nu am voie sa sustin o cerere pentru care ar exista si argumente de respins, ca daca cumva conving instanta sau institutia merg la bulau? Ce ar putea scrie senzationalii de la ICCJ ca sa nu condamne un avocat pentru ca si-a facut meseria? In fata instantelor a fost audiat si avocatul Casei regale (a lui Mihai) aflata in conflict (putin spus) cu Paul. In ciuda faptului ca s-a razboit cu Robert prin instante, acesta a spus ca Robert nu si-a facut decat datoria de avocat si si-a reprezentat corect clientul.
De aceea, reactia asta vehementa e legitima chiar in lipsa motivarii deciziei ICCJ.
Altii, nu neaparat de buna credinta, scriu ca nu pot comenta o hotarare nemotivata. Astora, nu pot decat sa le adresez cateva intrebari retorice: da’ Robert poate sa execute o hotarare nemotivata? Cum mortii ma-sii el poate sta la Rahova si io nu am voie sa comentez asupra unei decizii? Unii mai scriau ca eventual hotararea poate fi comentata in revistele de specialitate. Serios? Abuzul, nedreptatea sunt stiinta? Comentam in reviste chestiile de drept, nu ceea ce s-a intamplat aici.
Altii spun ca toti avocatii sunt infractori, ceea ce le doresc si lor. Un avocat infractor le doresc atunci cand or sa aiba nevoie de un avocat. Asa sa le ajute Sauron.
Ce (cred eu) ca e de facut pentru a inlatura nedreptatea facuta lui Robert
Nu multe. Totusi, ar fi una, doua.
1. Din tot ce au aruncat pe piata ICCJ, CSM, ASMDPFJRF si altii, un singur lucru e real: hotararea de condamnate este definitiva si va fi extrem de greu ca, in ciuda nedreptatii cuprinsa in ea, sa fie vreodata desfiintata. Dupa ce va fi motivata, probabil se vor indentifica posibile motive de recurs in casatie, contestatie in anulare sau revizuire si, daca ele vor fi identificate, se vor formula cai extraordinare de atac. Toti din profesie stim insa ca astfel de cai extraordinare de atac sa admit extrem de rar si am cumva sentimentul ca motivarea va duce toata discutia intr-o zona juridica care sa nu permita identificarea unor motive pertinente de recursuri extraordinare. Totusi, trebuie sa amintim constant si apasat ICCJ ca hotararea trebuie redactata in maxim 30 de zile. Sa omul sa stie de ce dracu sta la Rahova. In al doilea pentru a-i permite sa uzeze de caile legale de a contesta decizia. Pentru asta cred ca UNBR, barourile si corpul avocatilor ar trebui sa isi dea mana si sa insiste in respectarea termenului legal (chiar asa de recomandare cum este el) de redactare a hotararii.
2. Eu am dubii foarte serioase legate de modul de repartizare a cauzei la complet in cadrul ICCJ. Amintesc contextul. Intr-un raport al IJ din 2018, aprobat de CSM, scrie ca sistemul de repartizare a cauzelor la sectia penala a ICCJ este afectat de tot felul de deficiente si poate fi evitat caracterul aleatoriu al repartizarii, in esenta prin blocarea aiurea a unor complete de la repartizare si prin stabilirea din burta a unor parametrii de repartizare. In raportul IJ pe 2019 se propune luare unor masuri pentru inlaturarea acestor deficiente. Dupa stiinta mea, nu le-o luat nimeni. Legea stabileste ca sistemul de repartizare aleatorie trebuie auditat extern odata la 2 ani. Nu cred ca s-o facut vreodata auditul asta la ICCJ.
In cauza lui Robert, Curtea de Apel Brasov se pronunta prin iunie 2019, iar undeva prin septembrie 2019 se comunica sentinta redactata partilor si DNA. DNA cere dosarul sa isi motiveze apelul formulat (stiu ca aceasta chestie e legala, dar ma scoate din minti). In 24 decembrie 2019, dupa pranz dosarul ajunge la sediul ICCJ, este inregistrat si se face repartizarea, teoretic aleatorie. Culmea este ca motivele de apel nu sunt finalizate. Ele se depun dupa vreo luna, iar la primul termen cauza se amana pentru ca partile si instanta sa le studieze. si atunci vine intrebarea: de ce dracu or dus dosarul la ICCJ fix odata cu Mos Craciun, daca nu erau gata motivele de apel? Cumva pentru ca in acea data, fara prea multa lume prin jur, ca toti erau acasa, sa se poate “repartiza” dosarul?
Mai sus sunt suspiciuni. Eu, noi, voi nu avem cum sa verificam ce or facut atunci. Nu putem sa intrebam procurorul care o trimis dosarul la fix, de ce dracu l-o trimis fix atunci. Poate sa o faca fie CSM, fie IJ, care pot face astfel de verificari. De aceea, am scris doua cereri catre aceste institutii, solicitand efectuarea acestor verificari. Le puteti citi aici si aici (au continut identic, sunt adresate celor doua institutii). Cei dintre voi, care sunt avocati, si care doresc sa fie avocatii lui Robert Rosu in fata acestor institutii, sunt invitati sa completeze un formular electronic. Cred ca este important ca CSM si IJ sa stie ca toti cei care vor semna vor sa stie daca repartizarea s-a facut corect sau a fost directionata. Si, poate daca, vor vedea acolo sute/mii de nume vor fi de acord sa faca aceste verificari de urgenta. O sa mi se spuna ca pun presiune pe institutii. Da, pun presiune. Nu sa faca CSM si IJ ceva ilegal, doar sa vada ca pentru multi oameni conteaza un raspuns rapid.
Pentru ca timpul e esential, rog pe cine doreste sa semneze astea sa o faca pana dimineata la ora 8.30. La ora 9 maine, 23 decembrie, vreau sa le trimit. Stiu ca e din scurt, dar daca rostogolim mesajul, o sa ajunga la suficienti oameni.
PS. Pare ca ICCJ a furat startul. Bravo lor! Jos clopul, sper ca verificarea va fi una reala, care sa vizeze si eventuala metoda “coperta” si eventuala blocare artificiala a unor complete pentru 2-3 minute. Sper ca verificarea nu e facuta de administratorii de sistem, responsabili cu securitatea sistemului, ca sa ma exprim finut. Poate nu ar fi rau ca UNBR sa ceara sa participe si unul dintre noi la verificarea aia.
3. Voi redacta zilele astea o cerere de masuri provizorii catre CEDO. Stiu ca nu se dau astfel de masuri in situatii de genul asta, dar nu e nimic de pierdut. O voi pune si pe aia pe net, cu aceeasi rugaminte: cine va dori sa o sustina, sa semneze. Poate daca cei de acolo vad ca un intreg corp al avocatilor sustine ceva, vor trece peste ideea dupa care astfel de masuri se iau la expulzari etc.
4. Cred ca omul are nevoie, in primul rand, sa nu se simta umilit. Daca stii ca sute/mii de colegi care il cunosc sau nu sunt langa tine, ti-e mai usor sa suporti tot ce suporta el acolo si toti cei 3 ani jumate care vor urma. Fiecare poate sa faca ceva pentru el: sa ii scrieti, sa il vizitati, sa scrieti alora din Parlament, din Guvern, din MJ, de la Haga, de la mama dracu’, orice. Nu doar acum, cand e multa lume langa el. si peste un an, si peste doi, cand va fi mai greu.
Ce (cred eu) trebuie facut pentru ca nedreptatea asta sa nu se mai intample?
Ooooo, foarte multe. Nu am vreme sa le scriu acum, voi reveni in cateva zile.
Preluare de pe raduchirita.com
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Edelweiss - Ivoru Tower Chronologist 23 December 2020 11:25 0
# nae din dealul feleacului 23 December 2020 15:15 +2