Guvernul PSD-PNL condus de premierul Marcel Ciolacu (foto) nu sustine proiectul de lege privind extinderea dreptului avocatilor de a pune concluzii: la judecatorii si tribunale pentru stagiari si la toate instantele (inclusiv ICCJ) imediat dupa definitivarea in profesie, fara ca acestia sa mai fie nevoiti a bifa o vechime de cinci ani in profesie, asa cum prevede actuala forma a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Amintim ca initiativa legislativa le apartine deputatilor Bogdan-Alexandru Bola si Alexandru Kocsis-Cristea de la Forta Dreptei (click aici pentru a citi).

Lumea Justitiei prezinta punctul de vedere negativ pe care cabinetul Ciolacu l-a emis zilele trecute. Executivul subliniaza ca actuala reglementare este foarte buna, in conditiile in care avocatii au nevoie sa acumuleze experienta inainte de a putea pune concluzii la toate instantele. In caz contrar, daca legea le-ar permite avocatilor incepatori (fie ei stagiari sau proaspat definitivati) sa intre in dosare de complexitate crescuta (cum sunt cele de la tribunale comparativ cu cele de la judecatorie; ca sa nu mai vorbim despre spetele de pe rolul Inaltei Curti), aceasta ar insemna o afectare a calitatii serviciilor de care beneficiaza justitiabilii. Altfel spus: o afectare a dreptului la aparare, puncteaza Guvernul.

Iata punctul de vedere al Executivului (vezi facsimil):

„1. Cu referire la propunerea de modificare a prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, dupa cum s-a aratat si in literatura de specialitate, limitarea dreptului avocatului stagiar care priveste punerea de concluzii numai in fata judecatoriei este justificata pe baza experientei profesionale dobandite in avocatura.

Adaugam ca, in materie procesual civila, prin Noul Cod de Procedura Civila a fost realizata o importanta modificare de conceptie in materie de competenta, constand in revenirea la sistemul in care tribunalul este instanta cu plenitudine de competenta in prima instanta, iar judecatoriile solutioneaza in prima instanta unele litigii de importanta redusa ori valoare pecuniara mica.

Cu toate acestea, chiar si in noua reglementare, judecatoria pastreaza competenta intr-un numar mare de litigii, unele dintre ele putand fi considerate de complexitate si importanta deosebite, cum sunt cele care, potrivit legii, sunt de competenta instantei de tutela si de familie ori cererile de imparteala judiciara.

Asadar, judecatoria ramane competenta, ca urmare a unei repartizari echilibrate ce a fost amenajata de legiuitor, sa solutioneze nu numai un numar semnificativ de cauze, ci si o serie de procese care pun probleme dificile (si chiar de mare noutate, cum este cazul, spre exemplu, al noilor masuri de ocrotire a persoanei fizice cu dizabilitati intelectuale si psihosociale, reglementate de Legea nr. 140/2022 privind unele masuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale si psihosociale si modificarea si completarea unor acte normative), dar si o serie de proceduri speciale (cum ar fi cea de evacuare, a cererilor de valoare redusa ori a inscrierii in cartea funciara a drepturilor reale imobiliare dobandite in temeiul uzucapiunii), de competente speciale atribuite judecatoriei prin alte norme din Noul Cod de Procedura Civila (de ex., solutionarea contestatiilor la executare si a altor incidente aparute in cursul executarii silite, ca instanta de executare, daca legea nu prevede altfel) ori de acte normative cu caracter special (cum ar fi, de exemplu, cazul reglementat de art. 1385 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza controlul jurisdictional exercitat asupra incheierii notarului public prin care se respinge cererea de numire a asistentului judiciar).

Cat priveste normele procesual-penale de drept comun care stabilesc competenta materiala a instantelor judecatoresti, se poate observa ca, spre deosebire de situatia judecatoriilor, in competenta de prima instanta a tribunalelor sunt date o serie de infractiuni de o complexitate si gravitate mai mare [omor, omor calificat, sclavie, traficul de persoane, traficul de minori, luarea si darea de mita, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sau Directia Nationala Anticoruptie, daca nu sunt date prin lege in competenta altor instante ierarhic superioare, unele infractiuni in materia spalarii banilor si a evaziunii fiscale ori infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Parchetul European, potrivit Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in ceea ce priveste instituirea Parchetului European (EPPO)]; totusi, nu trebuie uitat in analiza propunerii legislative ca, in materie procesual-penala, judecatoria are plenitudine de competenta, astfel ca nu s-ar putea aprecia ca activitatea la nivelul acestor instante judecatoresti ar fi una nesemnificativa, ce nu ar permite avocatului stagiar sa dobandeasca experienta necesara desfasurarii ulterioare a activitatii sale.

In aceste conditii, argumentul initiatorilor potrivit caruia dispozitiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 ar putea restrange in vreun fel dobandirea de catre avocatul stagiar a experientei in fata instantelor judecatoresti nu ar putea fi retinut, ci este evident ca legiuitorul a oferit o solutie echilibrata, care tine cont atat de distribuirea actuala a competentei la nivelul instantelor judecatoresti, cat si de criteriul experientei profesionale a avocatului stagiar.

Consideram ca nici argumentul initiatorilor referitor la specializarea avocatilor nu ar putea fi primit, in conditiile in care este greu de admis ca la inceputul carierei s-ar putea vorbi de o veritabila specializare, rolul stagiului fiind, mai degraba, acela al acumularii experientei profesionale, pentru ca, dupa definitivarea in profesie, treptat si fara a afecta calitatea serviciilor acordate, avocatul definitiv sa aiba plenitudine de competenta.

De asemenea, apreciem ca nici analogia cu reglementarea in materia organizarii si exercitarii profesiei de consilier juridic nu ar putea fi primita, existenta, in alte materii, a unor solutii legislative, poate discutabile si mai putin potrivite, neputand constitui motivul determinant pentru legiuitor de a amenda, in acelasi sens, legislatia in ceea ce priveste desfasurarea activitatii corpului avocatilor, fara a tine seama si de celelalte resorturi care au condus la instituirea solutiilor legislative actuale cuprinse la art. 22 din Legea nr. 51/1995.

Pe de alta parte, extinderea capacitatii profesionale a avocatului stagiar ar putea avea consecinte nefaste, putand conduce la scaderea serviciilor efectiv acordate, prin prisma lipsei de experienta profesionala a stagiarului, cu efecte directe asupra asigurarii, la standardele conventionale si constitutionale actuale, a efectivitatii dreptului la aparare al justitiabililor, mai ales in cauzele penale, aceasta si in conditiile in care avocatul stagiar poate acorda asistenta judiciara in cauzele penale in care apararea este obligatorie, potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala. Asadar, orice schimbare de paradigma in aceasta materie trebuie atent cantarita de legiuitor cu avizarea tuturor consecintelor posibile si chiar probabile, astfel incat aceasta sa nu produca grave dezechilibre in ceea ce priveste acordarea serviciilor avocatiale.

De altfel, in ceea ce priveste importanta si efectele definitivarii in profesia de avocat, Curtea Constitutionala a retinut, in cuprinsul Deciziei nr. 351/2020 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2), (5) si (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, intre altele, ca:

'19. Realizarea justitiei in spiritul statului de drept, in cadrul unui proces care sa intruneasca toate elementele care ii confera caracterul echitabil impus atat de Constitutie, cat si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, reclama si asigurarea unei aparari profesioniste in cadrul procesului. De aceea, scopul examenului de definitivare in profesia de avocat este acela de a certifica faptul ca persoana care dobandeste calitatea de avocat definitiv este apta sa contribuie la indeplinirea exigentelor dreptului la un proces echitabil, prin furnizarea unei aparari adecvate. Afirmatia autoarei exceptiei in sensul ca nu ar trebui sa existe o obligatie pentru avocatul stagiar de a sustine examenul de definitivare in profesie in cazul in care acesta doreste sa isi mentina aceasta calitate o perioada indelungata de timp, cu pastrarea, pe aceasta perioada, doar a drepturilor si obligatiilor avocatilor stagiari, este de natura sa fragilizeze pozitia profesiei de avocat in ansamblul activitatilor ce concura la infaptuirea justitiei, prin eliminarea rigorilor ce caracterizeaza calitatea actului profesional exercitat de avocati'.

In acest sens, aratam ca doctrina a inclinat, mai degraba, spre restrangerea capacitatii profesionale a avocatului stagiar, aratand ca, din perspectiva practica, s-a ridicat problema de a sti daca avocatul stagiar poate asista partea sau subiectul procesual principal in fata tuturor organelor de urmarire penala sau doar la parchetele de pe langa judecatorii, sustinandu-se, in mod judicios, ca limitarile referitoare la exercitarea profesiei se refera doar la instantele de judecata, iar daca legiuitorul ar fi vrut ca acestea sa se aplice si cu privire la activitatea de urmarire penala, ar fi trebuit sa o prevada expres.

Cu privire la actuala reglementare, s-a aratat, justificat, ca aceasta se afla in vadita disonanta cu criteriul experientei stagiarilor in avocatura, fiind de dorit ca, de lege ferenda, sub aspectul dreptului avocatului stagiar de a acorda asistenta juridica in fata organelor de urmarire penala, sa se impuna limitarea acestuia la nivelul parchetelor de pe langa judecatorii, realizandu-se, in acest fel, si o corelare a reglementarii dreptului stagiarului de a pune concluzii in fata instantelor judecatoresti cu cea privind dreptul sau de a acorda asistenta juridica la organele de urmarire penala.

Nu in ultimul rand, am putea retine si ca dispozitia in cauza reprezinta o norma de protectie pentru insusi avocatul stagiar, care, prin prisma faptului ca este la inceputul carierei juridice, are o serie de limitari firesti ale capacitatii sale profesionale, care, fara putinta de tagada, ii permit sa acumuleze experienta profesionala si sa urmeze cursurile si programele de pregatire profesionala reglementate de lege.

2. In ceea ce priveste propunerea de modificare a dispozitiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, aratam ca si aceasta are in vedere criteriul experientei profesionale a avocatului, legiuitorul instituind un mecanism de dobandire treptata (etapizata) a capacitatii profesionale depline a avocatului, chiar si a celui definitiv, acest sistem, nefiind intalnit, dupa stiinta noastra, doar in dreptul romanesc.

Si cu privire la aceste dispozitii legale, opinam ca argumentele dezvoltate mai sus referitoare la imposibilitatea retinerii drept model a reglementarii in materia organizarii si exercitarii profesiei de consilier juridic ori a celui referitor la necesitatea specializarii nu pot fi retinute, iar modificarea solutiei legislative actuale trebuie sa tina seama de necesitatea asigurarii unor servicii avocatiale de inalta calitate, dar si, in general, a unui act de justitie eficient si modern.

Totodata, trebuie retinut, cel putin in cazul limitarii capacitatii profesionale care priveste activitatea la instanta suprema, ca aceasta nu este deloc intamplatoare, ci a avut in vedere specificul organizarii judiciare autohtone si competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care este instanta care judeca calea de atac a recursului in casatie, ce presupune un control de legalitate (iar nu rejudecarea in fond a cauzei) pentru a verifica in ce masura hotararea pronuntata in ultimul grad de jurisdictie in fond este conforma cu regulile de drept aplicabile, exigenta impusa de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 fiind, asadar, din aceasta perspectiva, una rezonabila si justificata”.