De cand e lumea, au existat divorturi si vor mai exista, pentru ca nu intotdeauna doi oameni care isi unesc destinele reprezinta jumatatile aceluiasi intreg. Atunci cand dintr-o casatorie rezulta copii, interesul adultilor trebuie sa-l reprezinta cresterea si educarea lor, indiferent de ceea ce se intampla intre ei si de esecul iubirii. Iata de ce legislatia oricarei tari tine cont de interesul primordial al minorilor rezultati dintr-o casnicie. Din pacate insa, autoritatile chemate sa aplice legile calca stramb si asta nu face decat sa aduca durere si sa transforme viitorul unor copii intr-un cosmar neconstientizat inca de ei.

Modul in care s-a judecat pana acum cazul sotilor Irina si Remus Truica (foto) poate sa reprezinte un precedent extrem de periculos pentru interesele a doi copii minori, dar in acelasi timp a doi cetateni romani pentru care Justitia romana a omis sa le apere drepturile. Fetitele Natalia si Maria Truica nu si-au vazut tatal de un an si trei luni. Ele se afla in insula Saint Martin – Caraibe, contrar vointei lor exprimate in fata instantelor romanesti, din cauza unor judecatori care au inteles sa-si decline competenta generala si teritoriala, fara sa tina cont ca au in fata cetateni romani, casatoriti in Romania, cu domiciliu in Romania, cu copii nascuti si crescuti in Romania, pe care aveau datoria sa-i apere.

Lumeajustitiei.ro va prezinta in exclusivitate un interviu cu Remus Truica, important om de afaceri, dar inainte de toate tata a doua fetite, care din cauza unor judecatori romani se afla azi la mii de kilometri distanta de ceea ce ele numeau “acasa”. Am decis sa solicitam acest interviu omului de afaceri Remus Truica, dupa ce am lecturat o serie de hotarari judecatoresti aberante, asupra carora promitem sa revenim in curand.

Motivatia interviului pe care vi l-am solicitat se datoreaza faptului ca este pentru prima data cand statul roman afecteaza grav interesele unor copii minori, cetateni romani, nascuti si crescuti in Romania, in loc sa protejeze drepturile si interesele lor, asa cum cer legile in vigoare. Pana acum, ati fost zugravit in presa de can-can ca un tata care v-ati fi rapit copiii, unicul vinovat pentru ruperea casniciei si mai grav ca i-ati fi abandonat. Pana in prezent nu ati vorbit deloc despre aceste lucruri, desi in jurul dvs s-a creat un mare scandal. Care este adevarul si cum au ajuns instantele romane sa se debaraseze de proprii cetateni, minori, si sa va priveze de dreptul de a va vedea copiii?

Divortul face parte din viata oamenilor, din pacate. Am luptat enorm pentru a-mi pastra familia si pentru a oferi o viata buna, o crestere o educatie buna copiilor mei. Cine a gresit sau cine a gresit mai mult, nu mai conteaza astazi. Ceea ce conteaza si pentru ce ma lupt si azi este interesul strict al celor doua fetite ale mele, in varsta de opt ani si jumatate, Natalia si Maria. Interes ce nu poate, in niciun fel, sa se realizeze intr-o insula izolata din mijlocul Atlanticului, locatie strict turistica.

Cum au ajuns fetitele dvs pe insula Saint Martin din Antilele Olandeze? Care este adevarul despre divortul dvs?

Este unul dintre locurile in care mergeam des in vacanta, locul in care am si cumparat in 2010 o proprietate pe malul marii, pentru a ne petrece parte din sezonul rece, in functie de vacantele scolare ale copiilor. Nu aveam de unde sa stiu ca o astfel de vacanta imi va distruge viata, imi va rapi copiii si familia. Totul a inceput in iunie 2011 cand, aflandu-ne in sala de asteptare a Aeroportului Princess Juliana din Saint Martin, sotia mea Irina a venit, surprinzator, cu trei politisti, jucand o scena de prost gust pe care nu am inteles-o nici acum, acuzandu-ma ca i-am rapit copiii. Am explicat politistilor ca nu aveam cum sa-mi rapesc propriii copii, iar in timp ce eu eram in dialog cu acestia, Irina a disparut cu fetitele. In cursul aceleiasi zile, sotia mea a incercat sa obtina competenta unui judecator francez de pe insula, declarand o serie intreaga de minciuni, printre care inepta acuzatie ca as vrea sa atentez la viata ei. Precizez ca a fost pentru prima data in viata cand am fost nevoit sa dau declaratii in fata unor autoritati judiciare. S-au efectuat cercetarile necesare si toate au aratat ca sunt nevinovat si ca nu au existat premisele vreunei tentative de acest gen. Desi sotia mea stia ca minte, a incercat prin aceste declaratii sa atraga competenta de judecata a instantei insulare franceze, lucru pe care l-a si reusit.

Sunteti cetatean roman, iar copiii dumneavoastra, de asemenea, au cetatenie romana, s-au nascut in Romania si au locuit continuu aici. Cum ati devenit un caz de competenta statului francez?

Competenta instantei franceze a fost obtinuta pe baza unui sir de minciuni, printre care cele mai grosolane au fost: frica de Justitia romana pe care a calificat-o ca fiind “corupta” si in avantajul sotului ei, adica al meu, care as fi un om puternic capabil sa influentez deciziile judecatoresti; a declarat ca domiciliul stabil al familiei se afla in Saint Martin, desi casa noastra a fost mereu cea de la Snagov, fapt arhicunoscut, confirmat de toate cunostiintele si rudele noastre. Si lista continua... De mentionat ca a inscris copiii la o scoala de pe partea olandeza a insulei, fara acordul meu. Cu toate acestea, instanta franceza s-a declarat competenta si a decis, cu titlu provizoriu, ca fetitele noastre sa aiba custodie comuna si, paradoxal, a stabilit domiciliu la mama, declarand teritoriul national al copiilor ca fiind teritoriul francez. Decizia este aberanta, intrucat noi suntem cetateni romani si nu am avut niciodata vreo legatura cu statul francez. M-a suprins aceasta decizie judecatoreasca, la fel ca si pe toti avocatii francezi care ma reprezinta, care au calificat-o drept un “hold up judiciar”. Decizia este un atac fara precedent atat la drepturile parintesti, cat si la relationarea intracomunitara. Ca sa inteleaga oricine, copiii mei cetateni romani au fost adjudecati peste noapte de statul francez prin aceasta decizie din Saint Martin, in conditiile in care se cunoaste ce lupte duce Republica Franceza pentru a da afara din tara cetateni romani. Acesta e motivul pentru care Curtea de Casatie de la Paris, cea mai inalta instanta franceza, a admis cazul nostru si se va pronunta in curand daca atragerea competentei instantei franceze insulare a fost un abuz. Este de datoria mea sa nu las sa se creeze un precedent atat de periculos pentru cetatenii romani. Am deplina incredere ca justitia metropolitana va face dreptate.

Avea sotia dvs pe cineva care a ajutat-o din umbra in Saint Martin ca sa obtina o asemenea sentinta? Pana la urma care este adevaratul motiv al ruperii in fapt a casniciei dvs? De cand nu v-ati mai vazut fetitele si care este climatul educational pentru copiii dvs pe insula?

Da, are pe cineva care a ajutat-o si o ajuta. Este un magrebian bine adaptat la specificul local. Adevaratul motiv al ruperii casniciei il reprezinta dorinta exclusiva a sotiei mele de a-si continua viata pe un nou drum si alaturi de altcineva. Eu am incercat in nenumarate randuri sa o conving ca avem o familie frumoasa care trebuie sa reziste si sa avem grija impreuna de copii nostri. In contrapondere la incercarile mele, sotia mea s-a “asociat” mediatic cu personaje binecunoscute pentru moralitatea lor si au declansat o campanie de presa ce a avut ca tinta defaimarea mea. Desi teoretic decizia instantei franceze ar fi trebuit sa aiba ca principal obiectiv interesul superior al copiilor, sotia mea a folosit-o exclusiv pentru a ma impiedica sa-mi mai vad fetitele, utilizand in acest sens metode pe care nu o credeam capabila sa le gandeasca vreodata. Am ajuns sa fiu acuzat de rapire internationala de minori cand, in fapt, ea se face vinovata de acest lucru, pentru ca fetitele mele sunt cetateni romani cu domiciliul in Romania. Ca sa dau un singur exemplu, ca sa nu pot sa-mi gasesc fetitele, sotia mea a adoptat o viata nomada, mutandu-se din hotel in hotel, stergand din mintea copiilor nostri notiunea de “acasa”. Cat priveste climatul educational de care m-ati intrebat, arat ca insula Saint Martin este binecunoscuta in circuitul turistic international ca o insula pentru petreceri, distractie si shopping, o insula fara viata culturala, fara un sistem educational performant, total opus conditiilor educationale pe care fetele mele le-au avut in Romania.

Domnule Truica, ati suferit un esec definitiv in Justitia romana, careia v-ati adresat pentru a divorta, intrucat casnicia dvs s-a incheiat pe teritoriul Romaniei. In mod surprinzator, instanta romana s-a declarat necompetenta teritorial pentru a se pronunta pe cererea dvs. de divort. Mai mult, Tribunalul Bucuresti, ignorand ca judeca soarta unor copii romani, v-a obligat sa inapoiati fetitele mamei lor in Saint Martin, sentinta ramasa defintiva la Curtea de Apel Bucuresti. Cum explicati faptul ca autoritatile romane au refuzat sa va apere drepturile atat dvs. cat si pe cele ale copiilor?

Am suferit un esec in justitia romana care sper sa mai poata fi reparat. Cererea mea de divort a fost introdusa la Judecatoria Buftea in 10 iunie 2011 ora 12.15. Tot pe data de 10 iunie 2011, de data aceasta in Saint Martin – Caraibe, a introdus si sotia mea o cerere de divort. Prima cerere introdusa a fost a mea, la Buftea. Jurisprudenta internationala prevede ca, atunci cand doua actiuni avand acelasi obiect sunt introduse in doua tari diferite, primeaza cea care a fost introdusa prima. De altfel, Judecatoria Buftea s-a declarat initial, prin incheiere, competenta sa solutioneze divortul. In mod bizar, neaparand date noi la dosar, la cererea avocatului sotiei mele, la momentul pronuntarii s-a rasucit cu 180 grade, stabilind ca instantele romane nu sunt competente sa judece divortul. Va dati seama, o instanta romana, se declara necompetenta sa solutioneze un divort pentru o casatorie incheiata in Romania, intre cetateni romani, domiciliati in Romania!

Al doilea esec l-am suferit la Tribunalul Bucuresti, unde am fost acuzat de rapire internationala de minori. Fetitele mele au trait permanent in casa lor de la Snagov – Romania. Nu si-au dorit si nu-si doresc a trai in alta parte. Acolo este tot universul lor. Judecatoarea TMB le-a audiat personal impreuna cu un psiholog, cu procurorul de caz si un grefier. Concluzia a fost ca fetitele nu-si doresc altceva decat sa stea impreuna cu tatal lor la Snagov, in Romania, si au precizat in mod expres ca nu doresc sa locuiasca in Caraibe. Psihologul ce a participat a sustinut ca fetitele aveau discernamant si ca ceea ce au declarat este real si neinfluentat. Si procurorul de sedinta a sustinut ca nu exista temei pentru acuzatia de rapire internationala. Cu toate acestea, in mod paradoxal, decizia judecatoarei a fost una care a sfidat orice norma de bun simt sau temei legal. Pe baza acestei decizii de rapire internationala de minori s-a produs o alta anomalie de necrezut, si anume mi s-a suplinit consimtamantul pentru ca ai mei copii sa paraseasca Romania. Cu alte cuvinte, drepturile mele de a fi tata au fost grav viciate. Si mai mult decat atat, ma intreb de ce au mai fost audiati copiii, care si-au exprimat dorinta sa ramana in Romania, daca parerile lor nu au contat in fata judecatorilor?

Se apropie Sarbatorile Pascale, aveti vreo sansa sa va revedeti copiii pana atunci si sa sarbatoriti impreuna Sfintele Pasti? Mai aveti vreun mesaj din partea lor?

Nu am reusit in niciun fel sa pot vorbi cu copiii mei. Ultima data le-am vazut in 3 iunie 2012, la o intalnire de doua ore intr-un restaunat in Romania. Orice cale amiabila de a divorta nu mai exista. Singura varianta a ramas justitia. Din pacate, acesta este un proces de durata si copiii mei au foarte mult de pierdut, lipsindu-le partea paterna a familiei. Imi iubesc enorm fetitele, sunt convins ca si ele ma iubesc si voi face tot ceea ce imi sta in putinta pentru a le fi bine. Sper ca faptul ca am dat acest interviu in ziua Bunei Vestiri sa fie de bun augur.