HORODNICEANU A FACUT-O PE LULUTA – DIICOT inregistreaza o rata a achitarilor de patru ori mai mica decat cea a DNA. Desi dosarele de crima organizata sunt mai complexe si incomparabil mai dificile decat cele de la parchetul lui Kovesi, DIICOT raporteaza un procent de doar 1,78% de achitari in instanta, fata de 10%, media achitarilor DNA pe ultimii ani (Raportul de activitate)
DIICOT este de cel putin patru ori mai „profesionista” si lucreaza de tot atatea ori mai „curat” decat DNA-ul doctoritei Kovesi. Asta reiese din raportul anual prezentat joi, 16 februarie 2017, de Directia condusa de procurorul sef Daniel Horodniceanu (foto). Rata achitorilor incasate de DIICOT este semnificativ mai mica decat ce a DNA. Si asta in conditiile in care dosarele instrumentate de DIICOT vizeaza retele complexe, adesea transfrontaliere de infractori, care presupun investigatii multidisciplinare cu multe cifre si cu grad sporit de dificultate, fata de care „ecuatiile” de gradul I denuntator-denuntat pe care le au de rezolvat procurorii anticoruptie par probleme de algebra pentru gimnaziu.
Astfel, in 2016, instantele au achitat doar 1,78% dintre inculpatii trimisi in judecata de DIICOT, fata de 7,63% rata oficiala de achitari dispuse in cazul „coruptilor” trimisi in instanta de DNA, conform cifrelor raportate de parchetul anticoruptie pe 2015. Cifra care de fapt era de aproximativ 10% (click aici pentru a citi). Adica media achitarilor DNA in ultimii ani. Iar pentru 2016 se anunta un record negativ absolut al luptei anticoruptie, dupa ce anul trecut, instantele judecatoresti au dispus achitari in cascada in dosarele instrumentate de DNA. Anticipam ca mult-asteptatul bilant anual al parchetului anticoruptie, condus de Laura Codruta Kovesi, va anunta cele mai rusinoase cifre din mandatul Lulutei.
69 de achitari in 2016
Astfel, potrivit Raportului, DIICOT a inregistrat in 2016, in dosarele pe care le-a instrumentat, o scadere a numarului inculpatilor achitati de instantele de judecata. Raportat la cei 3.866 inculpati trimisi in judecata, ponderea inculpatilor achitati in baza temeiurilor care examineaza fondul cauzei este 1,78% din totalul inculpatilor trimisi in judecata (69 din 3.866). Raportul mentioneaza ca ponderea achitarilor a scazut fata de anul 2015, cand au fost solutionate 8.280 cauze, fiind trimisi in judecata un numar de 3.892 inculpati dintre care 1.506 arestati. Raportat la cei 3.892 inculpati trimisi in judecata, ponderea inculpatilor achitati in 2015 a fost de 3,1% (121 din 3.892).
Din cei 69 de inculpati achitati definitiv in 2016, fata de 10 s-a luat masura arestarii preventive, comparativ cu anul 2015, cand din cei 121 de inculpati achitati definitiv fata de 24 se luase masura arestarii preventive, ceea ce reprezinta o scadere cu 58,33% a inculpatilor achitati arestati preventiv.
In anul 2016, in cauzele instrumentate de DIICOT s-a dispus restituirea definitiva in 6 cauze, privind 46 de inculpati, in timp ce in 2015 restituirea definitiva s-a dispus in 12 cauze, privind 79 de inculpati, ceea reprezinta o scadere cu 50% privind cauzele restituite si cu 41,77% raportat la numarul inculpatilor din aceste cauze.
Mai multe dosare in 2016
Potrivit raportului de activitate al DIICOT, in 2016, numarul cauzelor de solutionat la aceasta structura de parchet a fost de 25.657 de cauze, din care 15.334 cauze nou inregistrate in perioada de referinta, fata de 22.025 cauze in 2015, din care 13.133 cauze nou inregistrate in 2015. Se constata astfel, in 2016, un plus de 3.632 de cauze de solutionat, crestere cu 16,49% si un plus de 2.201 cauze nou inregistrate, crestere cu 16,76%, fata de anul 2015.
Media dosarelor de solutionat per procuror a fost de 86,03 cauze in 2015, fata de 105,15 per procuror in 2016, reprezentand o crestere cu 22,22% in 2016.
Raportul mentioneaza ca media dosarelor solutionate per procuror cu rechizitoriu sau acord de recunoastere a vinovatiei a crescut de la 4,51 cauze per procuror in 2015 la 6,08 cauze per procuror in 2016, reprezentand o crestere de 34,81% anul trecut.
In ceea ce priveste situatia cauzelor solutionate, in cursul anului 2016 au fost solutionate 13.168 cauze fata de 11.702 in cursul anului 2015, respectiv un plus de 1.466 cauze, reprezentand o crestere cu 12,53% fata de anul 2015. Rezulta astfel ca media dosarelor solutionate per procuror a crescut de la 45,71 cauze in 2015, la 53,96 cauze per procuror in 2016, reprezentand o crestere cu 18,04% in 2016.
De asemenea, potrivit raportului de activitate publicat pe site-ul institutiei, prejudiciul total cauzat prin savarsirea infractiunilor, in dosarele solutionate in 2016 in cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, a fost de 441,4 milioane lei si 37,1 milioane euro, fata de 651,6 milioane lei si 27,6 milioane euro in 2015. Totodata, valoarea totala a masurilor asiguratorii dispuse in cursul anului 2016 de procurorii DIICOT a fost de peste 4,2 miliarde lei.
*Cititi aici integral Raportul de activitate al DIICOT pe anul 2016
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 16 February 2017 20:29 +13
# Giani 17 February 2017 08:20 +3
# Giani 17 February 2017 08:39 +1
# Lulu 17 February 2017 13:07 0
# Emyl 17 February 2017 12:25 +3
# Gabi 17 February 2017 15:47 -1
# Tal 17 February 2017 20:10 0
# LeXIX 18 February 2017 10:11 0
# Cromatic 18 February 2017 12:35 -1