Patru probleme majore au identificat judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie in legea care interzice instantelor sa reduca din oficiu onorariile avocatilor. Ne referim la Legea privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, precum si pentru modificarea art. 451 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, adoptata de Parlament la inceputul lunii aprilie 2024.

In 18 aprilie 2024, in urma sedintei Sectiilor Unite ale Inaltei Curti, sedinta convocata de vicepresedinta instantei supreme Rodica Cosma (foto) si la care au participat 84 de judecatori, ICCJ a decis sesizarea Curtii Constitutionale a Romaniei in legatura cu legea care interzice instantelor sa cenzureze din oficiu onorariile avocatilor. In hotararea adoptata, apreciind ca legea rupe echilibrul intre drepturile si interesele legitime ale partilor litigante si ignora regula potrivit careia judecatorul va aprecia probele administrate, pe fiecare in parte si in ansamblul lor, in mod liber, potrivit convingerii sale, Inalta Curte acuza urmatoarele:

-incalcarea art. 1 alin. (3) si (5) referitoare la principiul securitatii raporturilor juridice si al legalitatii, art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea in fata legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare, precum si art. 129 cu privire la folosirea cailor de atac;

-incalcarea art. 1 alin. (5) referitoare la principiul securitatii raporturilor juridice, precum si a art. 21 alin.(3) din Constitutie referitoare la dreptul la un proces echitabil, cu referire la claritatea si previzibilitatea normelor juridice;

-incalcarea art. 21 alin.(1) si (3) din Constitutie referitor la dreptul de acces la o instanta cu plenitudine de jurisdictie si dreptul la un proces echitabil;

-incalcarea art. 1 alin. (3) si (5) referitoare la principiul securitatii raporturilor juridice si al legalitatii, art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea in fata legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum si art. 129 cu privire la folosirea cailor de atac.

Redam fragmente din hotararea Sectiilor Unite ale ICCJ, pe care o puteti citi integral la finalul articolului:

“Prevederile art. II din Legea adoptata elimina prerogativa instantei de judecata de a reduce din oficiu, in temeiul unor criterii legale, a partii din cheltuielile de judecata reprezentate de onorariul avocatial. Privita individual, solutia legislativa pare a se inscrie in marja de apreciere a legiuitorului, fiind corelata cu principiul disponibilitatii specific procesului civil. Reglementarea competentei instantelor judecatoresti si a procedurii de judecata constituie o prerogativa a legiuitorului, in conformitate cu prevederile art. 126 alin.(2) din Constitutie. Cu toate acestea, marja de apreciere a legiuitorului nu este absoluta, in adoptarea solutiilor preconizate, legiuitorul fiind tinut sa respecte regulile si principiile Constitutiei. In aceste coordonate, reconfigurarea cadrului legislativ aplicabil cheltuielilor de judecata in sensul legii adoptate era necesar a se realiza cu asigurarea respectarii drepturilor procesuale ale partilor, prin instituirea unor garantii care, in lipsa cenzurarii din oficiu a instantei investite cu solutionarea cauzei, sa acorde partii care a pierdut procesul posibilitatea efectiva de a cunoaste cuantumul onorariului avocatial al partii adverse si de a-l contesta in conditiile si termenele prevazute de lege. Dreptul partilor la un proces echitabil este recunoscut si garantat de art. 21 alin.(3) din Constitutie si de art. 6 par.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. O componenta esentiala a dreptului la un proces echitabil este reprezentata de principiul egalitatii armelor, partile urmand sa beneficieze de posibilitati echivalente de a lua la cunostinta de cererile formulate si de probele depuse la dosarul cauzei, de a discuta acestei cereri, in fapt si in drept, si de a discuta pertinenta si concludenta probelor administrate. In aceeasi ordine de idei, potrivit art. 14 alin.(2) C.pr.civ., partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in timp util, direct sau prin intermediul instantei, dupa caz, motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile si apararile, precum si mijloacele de proba de care inteleg sa se foloseasca, astfel incat fiecare dintre ele sa isi poata organiza apararea. Potrivit art. 452 C.pr.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, in conditiile legii, dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Depunerea dovezilor referitoare la cheltuielile de judecata pretinse se face adesea cu putin timp inainte de inchiderea dezbaterilor asupra fondului, ceea ce limiteaza posibilitatea partilor adverse de a lua la cunostinta de aceste dovezi si de a formula cereri potrivit art. 451 alin.(2) C.pr.civ.

Pe de alta parte, in conditiile in care a instituit o reglementare atat de permisiva in ceea ce priveste formularea si dovedirea cererii de acordare a cheltuielilor de judecata facute in procesul respectiv, legiuitorul este tinut sa adopte masuri corelative menite sa salvgardeze drepturile procesuale ale partilor adverse. In masura in care partea, desi legal citata, lipseste de la termenul de dezbateri, aceasta nu va fi in masura sa cunoasca efectiv cuantumul cheltuielilor de judecata cerute de adversar si nici sa examineze dovezile administrate in aceasta privinta. Ca urmare, solutia cuprinsa in art. 452 C.pr.civ. se intemeiaza de lege lata in mod esential pe corectivul constand in prerogativa instantei de a face aplicarea textului de lege mentionat chiar si din oficiu, complinind astfel eventuala cerere a partii care, desi legal, citata, a lipsit la termenul de dezbateri ori nu a avut posibilitatea reala de a cunoaste in timp util probele depuse in dovedirea cheltuielilor de judecata pretinse. Aceasta prerogativa face de prisos acordarea unui nou termen de judecata pentru comunicarea catre partea care lipseste a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata sau instituirea unor solutii alternative, precum depunerea si comunicarea din timp, inainte de dezbateri, a respectivei cereri insotite de dovezile corespunzatoare. Or, textul de lege supus examinarii inlatura prerogativa instantei de a dispune chiar si din oficiu reducerea partii din cheltuielile de judecata reprezentate de onorariul avocatului si prevede ca aceasta reducere poate fi dispusa doar la cererea partii interesate.

Pe de alta parte, prevederile art. 452 C.pr.civ. raman nemodificate, nefiind instituite garantii de natura sa asigure ca partile care ar urma sa fie obligate la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul avocatial suportate de adversarul lor au avut posibilitatea de a cunoaste efectiv sumele pretinse cu acest titlu si de a formula in mod eficient cererea la care se refera art. 451 alin.(2) C.pr.civ., astfel cum acesta a fost reformulat. Pentru a se asigura respectarea dreptului la aparare al partii care trebuie sa suporte cheltuielile de judecata, reglementarea preconizata ar face necesara amanarea cauzei pentru a da posibilitatea acesteia sa cunoasca cuantumul cheltuielilor de judecata cu privire la care au fost depuse dovezile la termenul la care au loc dezbaterile asupra fondului cauzei. Din aceasta perspectiva, nu i se poate imputa partii lipsa de la termenul la care au loc dezbaterile. Cu toate acestea, propunerea legislativa in sensul inlaturarii prerogativei instantei de a reduce din oficiu cheltuielile de judecata constand in onorariul avocatului nu prevede garantiile necesare pentru respectarea drepturilor partilor. In lipsa acestor garantii, reglementarea preconizata rupe echilibrul intre drepturile si interesele legitime ale partilor litigante, fiind de natura a incalca principiul egalitatii armelor.

(...)

De asemenea, in ce priveste inlaturarea posibilitatii judecatorului de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatial, sustinuta, potrivit Expunerii de motive, prin aceea ca ar fi o 'masura discriminatorie, care ar incalca dreptul la un proces echitabil si dreptul de proprietate privata', instanta constitutionala a statuat ca prerogativa instantei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocatial convenit, prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea şi complexitatea activitatii depuse, este cu atat mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit in cheltuieli de judecata, urmeaza a fi suportat de partea potrivnica, daca a cazut in pretentii, ceea ce presupune, in mod necesar, ca acesta sa ii fie opozabil. Or, opozabilitatea sa fata de partea potrivnica, care este tert in raport cu conventia de prestare a serviciilor avocatiale, este consecinta insusirii sale de instanta prin hotararea judecatoreasca prin al carei efect creanta dobandeşte caracter cert, lichid şi exigibil (Decizia CCR nr. 165/2018, par. 29). S-a retinut, totodata, ca obligativitatea platii cheltuielilor de judecata are la baza ideea de culpa procesuala, insa, dat fiind ca partea care pierde procesul este obligata sa suporte şi onorariul avocatului partii adverse, pentru opozabilitate, cuantumul acestuia trebuie sa fie insuşit de catre instanta de judecata. Din acest punct de vedere, prevederile textului de lege criticat indeplinesc exigentele de claritate, precizie şi previzibilitate, instituind criterii clare prin raportare la care instanta de judecata poate reduce, motivat, partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, apreciind asupra proportionalitatii acestora in raport cu obiectul cauzei, valoarea sau complexitatea acesteia, ori cu activitatea desfaşurata de avocat. Mai mult, asa cum prevede expres textul de lege criticat, masura luata de instanta nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau (par. 30)

(...)

Eliminarea prerogativei judecatorului de a dimensiona cuantumul cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul avocatial suportat de partea care a castigat procesul, in lipsa unei cereri corespunzatoare, implica o derogare semnificativa de la regula prevazuta de art. 264 C.pr.civ., potrivit careia judecatorul va aprecia probele administrate in cauza, pe fiecare in parte si in ansamblul lor, in mod liber, potrivit convingerii sale. Partea care urmeaza a fi obligata la plata cheltuielilor de judecata este un tert fata de contractul de asistenta juridica incheiat de adversar cu avocatul acestuia, pentru ea respectivul contract fiind un simplu fapt juridic. Temeiul obligarii partii care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecata este culpa procesuala.

(...)

Sub un alt aspect, se remarca si caracterul diferit al solutiilor cuprinse in art. 451 alin.(2), respectiv alin.(3) C.pr.civ., astfel cum acesta a fost reformulat prin legea supusa examinarii. Astfel, reducerea partii din cheltuielile de judecata reprezentata de onorariul avocatial nu poate fi dispusa din oficiu, ci doar la cerere, in vreme ce aceeasi reducere a partii din cheltuielile de judecata reprezentata de onorariul expertilor judiciari si a specialistilor numiti in conditiile art. 330 alin. (3) poate fi dispusa la cerere ori din oficiu. Nu se intrevede insa ratiunea pentru care legiuitorul trateaza in mod diferit situatii similare si nici de ce judecatorul este apt sa aprecieze din oficiu proportionalitatea onorariului expertului cu imprejurarile cauzei, dar este inapt ori inadecvat in ceea ce priveste aprecierea in aceleasi conditii a proportionalitatii onorariului avocatial”.

* Cititi aici integral hotararea Sectiilor Unite ale ICCJ prin care CCR a fost sesizata cu neconstitutionalitatea legii care interzice instantelor sa cenzureze din oficiu onorariile avocatilor

* Cititi aici legea care interzice instantelor sa cenzureze din oficiu onorariile avocatilor