Impacarea trebuie sa fie posibila si dupa citirea rechizitoriului, in cazul in care instanta dispune schimbarea incadrarii juridice, iar aceasta schimbare are ca rezultat o fapta pentru care Codul penal permite impacarea partilor, a stabilit Curtea Constitutionala a Romaniei – condusa de judecatorul Marian Enache (foto) – in Decizia nr. 222/2023, pronuntata la 20 aprilie 2023 si a carei motivare a fost publicata zilele trecute.

Vorbim despre decizia prin care CCR a stabilit ca art. 159 alin. 3 teza a II-a din Codul penal („Impacarea produce efecte (...) daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei”) este constitutional doar daca impacarea este posibila si dupa schimbarea incadrarii juridice dispusa de catre judecator (click aici pentru a citi).

Actualul text din CP incalca dreptul la aparare

Prin aceasta decizie interpretativa, instanta de contencios constitutional a constatat ca art. 159 alin. 3 teza finala din Codul penal incalca egalitatea in drepturi (art. 16 din Constitutie), prin aceea ca instituie o discriminare intre inculpatii trimisi in judecata din start pentru o fapta in cazul careia CP permite impacarea si cei care devin judecati pentru o asemenea fapta abia dupa ce instanta dispune schimbarea incadrarii juridice.

In acelasi timp, pasajul criticat incalca liberul acces la justitie (art. 21 din Constitutie), dreptul la aparare (art. 24 din legea fundamentala) si dreptul la un proces echitabil (art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), mai arata CCR. Mai exact, Curtea Constitutionala explica faptul ca inculpatul care afla – dupa schimbarea incadrarii juridice – ca poate sa se impace cu partea vatamata va fi mai interesat sa faca demersuri in acest sens (de exemplu, prin restituirea prejudiciului) decat sa se concentreze pe argumentele prin care sa combata acuzatiile parchetului.

„Masura legislativa analizata nu poate fi caracterizata drept una necesara intr-o societate democratica sau indispensabila pentru ordinea de drept si infaptuirea justitiei”, puncteaza CCR.

Instanta de trimitere n-a vazut nimic in neregula

Mentionam ca exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata in dosarul nr. 14461/245/2018, aflat pe rolul Judecatoriei Iasi. Acolo (dupa cum veti citi in decizia CCR), judecatoarea Iulia-Lavinia Munteanu – promovata intre timp la Tribunalul Iasi – a opinat ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat Curtea Constitutionala a mai pronuntat doua decizii (311/2017 si 158/2019) in care a respins exceptiile cu privire la acelasi art. 159 alin. 3 CP. In replica, instanta de contencios constitutional atrage atentia ca de data aceasta situatia este diferita de cele retinute in cele doua decizii mentionate.

Prezentam principalele pasaje din Decizia CCR 222/2023:

„8. Judecatoria Iasi – Sectia penala apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.159 alin.(3) din Codul penal este neintemeiata, indicand jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale (Decizia nr.311 din 9 mai 2017 si Decizia nr.158 din 14 martie 2019).

9. In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.386 alin.(2) din Codul de procedura penala, instanta judecatoreasca apreciaza ca si aceasta este neintemeiata, avand in vedere ca in urma schimbarii incadrarii juridice intr-o infractiune pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, instanta este obligata sa intrebe persoana vatamata daca formuleaza plangere prealabila, manifestarea de vointa a acesteia fiind necesara pentru a aprecia asupra continuarii cercetarii judecatoresti sau, dimpotriva, pentru a dispune incetarea procesului penal pe temeiul lipsei plangerii prealabile. Pe de alta parte, daca incadrarea juridica mentionata in rechizitoriu este schimbata intr-o infractiune pentru care actiunea penala este pusa in miscare din oficiu, fiind posibila doar impacarea partilor, aceasta noua situatie juridica nu confera partilor dreptul de a dispune, prin impacare, cu privire la actiunea penala pusa in miscare din oficiu, intrucat aceasta este atributul exclusiv al statului.

10. In concluzie, considera ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor art.16 si 21 din Constitutie, invocate in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate. (…)

16. Examinand actul de sesizare si celelalte documente aflate la dosarul cauzei, Curtea Constitutionala retine ca autorul exceptiei a fost trimis in judecata prin rechizitoriu pentru savarsirea infractiunii de talharie calificata, prevazute de art.233 alin.(1) si art.234 alin.(1) lit.d) din Codul penal. Pana la citirea actului de sesizare, acesta a depus la instanta o declaratie notariala potrivit careia persoana vatamata s-a impacat total, neconditionat si definitiv cu inculpatul (autorul exceptiei) cu privire la infractiunea de furt calificat (prevazuta de art.229 din Codul penal), persoana vatamata fiind totodata de acord sa isi retraga plangerea penala formulata impotriva inculpatului cu privire la infractiunea de lovire si alte violente. Aceasta declaratie este mentionata in cuprinsul incheierii din sedinta publica in care instanta a dat citire actului de sesizare si prin care a stabilit un nou termen pentru efectuarea cercetarii judecatoresti, cu citarea martorilor in vederea administrarii probatoriului.

17. In acest cadru procesual, inculpatul a invocat, prin aparatorul din oficiu, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal si ale art.386 alin.(2) din Codul de procedura penala, sustinand, in esenta, ca in situatia in care, prin schimbarea in cursul judecatii a incadrarii juridice a faptei penale intr-o infractiune pentru care impacarea este, conform legii penale, aplicabila, aceasta institutie juridica nu isi poate produce, practic, efectele juridice, deoarece este depasit momentul procesual al citirii actului de sesizare, impus de art.159 alin.(3) din Codul penal, ceea ce contravine flagrant prevederilor art.16 si 21 din Constitutie, invocate sub aspectul ocrotirii egale prin lege a tuturor drepturilor fundamentale procesuale si a garantiilor acestora.

18. Analizand exceptia de neconstitutionalitate si cadrul legal incident in materie, Curtea constata ca notiunea de 'incadrare juridica' nu este definita de legiuitor, aceasta fiind considerata, in literatura de specialitate, ca reprezentand operatiunea de stabilire a concordantei intre starea de fapt si normele juridice aplicabile privind incriminarea, precum si dispozitiile generale aplicabile pentru tragerea la raspundere penala a faptuitorului (dispozitii din Partea speciala a Codului penal ori din legi speciale cu dispozitii penale, dar si dispozitii din Partea generala a Codului penal referitoare la tentativa, participatie, pluralitate de infractiuni, circumstante atenuante sau agravante etc.). Incadrarea juridica a faptei penale se face de catre procuror, la inceputul urmaririi penale, se aduce la cunostinta suspectului sau inculpatului si poate fi contestata prin plangerea impotriva actelor procurorului. Incadrarea juridica reprezinta un element central al rechizitoriului, deoarece, daca este indeplinita una dintre conditiile prevazute de art.16 alin.(1) din Codul de procedura penala (de exemplu, fapta nu este prevazuta de legea penala; exista o cauza justificativa sau de neimputabilitate; exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege etc.), punerea in miscare a actiunii penale sau exercitarea acesteia inceteaza.

19. Dupa trimiterea in judecata, judecatorul de camera preliminara nu are competenta de a schimba, la cerere sau din oficiu, incadrarea juridica stabilita de procuror prin rechizitoriu, intrucat obiectul acestei proceduri il constituie verificarea competentei si a legalitatii sesizarii instantei, precum si verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala (art.342 din Codul de procedura penala).

20. Schimbarea de incadrare juridica se dispune fie cand a fost realizata o gresita apreciere initiala a incadrarii juridice a faptei, fie cand intervin sau se descopera ulterior imprejurari care conduc la retinerea unei incadrari juridice diferite fata de cea initiala. Legislatia penala permite judecatorului sa schimbe incadrarea juridica atunci cand, in cursul judecatii, constata ca o situatie de fapt intruneste elementele constitutive ale altei infractiuni decat cea indicata de procuror in rechizitoriu.

21. Asadar, schimbarea incadrarii juridice reprezinta reincadrarea juridica a faptelor penale de care inculpatul este acuzat, pe care instanta o face in cursul judecatii, si este definita de legiuitor in cuprinsul art.386 din Codul de procedura penala, astfel:

'(1) Daca in cursul judecatii se considera ca incadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna in discutie noua incadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.

(2) Daca noua incadrare juridica vizeaza o infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, instanta de judecata cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere prealabila. In situatia in care persoana vatamata formuleaza plangere prealabila, instanta continua cercetarea judecatoreasca, in caz contrar dispunand incetarea procesului penal'.

22. Totodata, schimbarea incadrarii juridice inseamna o reconfigurare a intregului cadru procesual, la care partile procesului trebuie sa se adapteze. De aceea, legiuitorul a avut in vedere in mod expres necesitatea pregatirii apararii in acord cu noua configuratie a cadrului procesual si a prevazut expres la alin.(1) al art.386, odata cu obligatia instantei de a pune in discutie noua incadrare, si dreptul corelativ al inculpatului de a cere lasarea cauzei mai la urma sau amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea, dandu-se astfel expresie art.21 si 24 din Constitutie si art.6 paragraful 3 lit.a) si b) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

23. Reincadrarea juridica a faptei poate duce fie la o incadrare a acesteia intr-o infractiune mai grava, fie in una mai usoara din perspectiva pedepsei aplicabile, insa determinant este faptul ca, pentru oricare dintre aceste situatii, inculpatul se afla in fata unei noi acuzatii in materie penala, astfel ca este necesara o aparare adecvata, adaptata noului cadru procesual.

In acest sens, relevanta este jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotararea din 12 aprilie 2011, pronuntata in Cauza Adrian Constantin impotriva Romaniei, nu a admis argumentul conform caruia schimbarea incadrarii juridice realizate de instanta i-a fost favorabila reclamantului, avand in vedere pedeapsa mai usoara prevazuta pentru infractiunea de neglijenta in serviciu, si a considerat, in consecinta, ca s-a adus atingere dreptului reclamantului de a fi informat in mod detaliat cu privire la natura si cauza acuzatiei aduse impotriva sa, precum si dreptului sau de a dispune de timpul si facilitatile necesare pregatirii apararii sale, cu incalcarea art.6 paragraful 3 lit.a) si b) din Conventie, coroborat cu paragraful 1 al aceluiasi articol, care prevede o procedura echitabila (paragrafele 26 si 27).

24. Din aceasta perspectiva, a unui nou cadru legal procesual incident, legiuitorul a reglementat, la alin.(2) al art.386 din Codul de procedura penala, situatia in care, ca urmare a acestei reincadrari juridice a faptei, noua infractiune este printre cele pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, intrucat, in temeiul art.16 alin.(1) lit.e) si g) din Codul de procedura penala, lipsa sau retragerea plangerii prealabile conduce la incetarea procesului penal. In acest sens, Codul de procedura penala instituie o obligatie pentru instanta de a chema persoana vatamata si de a-i solicita punctul de vedere cu privire la introducerea unei plangeri prealabile. In fapt, instanta schimba incadrarea juridica si, la momentul la care persoana vatamata se prezinta, o intreaba daca formuleaza plangere prealabila. Daca persoana vatamata declara ca face plangere prealabila, instanta ia act de aceasta decizie a persoanei vatamate si continua procesul judiciar. In cazul in care persoana vatamata declara in fata instantei ca nu depune plangere prealabila sau isi exprima aceasta optiune printr-o declaratie notariala depusa la dosar, instanta dispune incetarea procesului penal in baza lipsei plangerii prealabile.

25. Curtea retine ca, desi prin schimbarea incadrarii juridice se creeaza o noua configurare a procesului penal si chiar daca institutia impacarii partilor reprezinta, asemenea lipsei sau retragerii plangerii prealabile, o cauza de incetare a procesului penal [conform art.16 alin.(1) lit.e) si g) din Codul de procedura penala], legiuitorul nu a mentionat nimic cu privire la aceasta ipoteza, in care, prin schimbarea incadrarii juridice a faptei, noua infractiune se numara printre cele pentru care tot legiuitorul a prevazut in mod expres ca este posibila impacarea partilor. In aceasta situatie, Curtea constata ca exista o inegalitate de tratament juridic pentru partile din aceste procese, aducandu-se grave prejudicii drepturilor si garantiilor lor procesuale.

26. Art.386 din Codul de procedura penala stipuleaza la alin.(1) obligatia instantei de a pune in discutia partilor noua incadrare juridica si dreptul inculpatului de a cere amanarea cauzei ori lasarea cauzei la sfarsitul sedintei, pentru a avea timp sa isi pregateasca apararea. Totodata, la alin.(2), textul de lege nu face mentiune decat despre situatia specifica infractiunilor pentru care, in vederea continuarii procesului penal, este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, desi, in egala masura, exista posibilitatea reala ca noua configuratie juridica sa activeze, prin natura noii infractiuni, o alta cauza de incetare a procesului penal, si anume impacarea, prevazuta expres la art.16 alin.(1) lit.g) din Codul de procedura penala.

27. Asadar, schimbarea incadrarii juridice atrage o reconfigurare a cadrului procesual si, in acelasi timp, o serie de noi drepturi si obligatii pentru partile din proces. O noua situatie juridica ia nastere si astfel se activeaza noi drepturi pentru parti, inexistente pana la acel moment procesual. Daca noua infractiune este pretabila impacarii, acest drept activeaza pentru inculpat posibilitatea de a negocia o solutie amiabila cu persoana vatamata, astfel ca el nu va mai fi interesat sa depuna diligente pentru a-si pregati apararea in proces (asa cum ii indica art.386 din Codul de procedura penala), ci s-ar putea sa fie mai interesat sa isi pregateasca o impacare cu persoana vatamata, scop in care va depune eforturi de returnare a prejudiciilor ori de indeplinire a altor pretentii ale persoanei vatamate.

28. Efectul unei impacari cu persoana vatamata ar fi acela al incetarii procesului penal, insa Curtea constata ca exista o neconcordanta procesuala temporala intre termenul pana la care poate avea loc impacarea, prevazut la art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal, si momentul pana la care poate interveni schimbarea incadrarii juridice a faptei, asa cum dispune art.386 din Codul de procedura penala.

29. Astfel, Codul penal instituie un termen-limita pana la care impacarea poate opera, si anume momentul citirii actului de sesizare a instantei, conform art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal. Pe de alta parte, potrivit art.386 din Codul de procedura penala, schimbarea incadrarii juridice poate interveni in cursul judecatii – inclusiv intr-o infractiune pentru care este posibila impacarea – in orice moment al procesului penal, respectiv in cursul judecatii in prima instanta, precum si in apel.

In situatia analizata, cum schimbarea incadrarii juridice are loc, de regula, dupa citirea actului de sesizare a instantei, Curtea constata ca instanta de judecata, chiar daca schimba incadrarea intr-o infractiune pentru care exista posibilitatea impacarii, nu poate lua act de impacarea partilor, intrucat art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal o obliga sa nu dea efecte actului de impacare decat daca acesta a intervenit pana la citirea actului de sesizare a instantei.

Practic, nicio norma din legislatia actuala nu permite instantei sa ia act de o impacare survenita dupa citirea actului de sesizare, nici chiar in situatia schimbarii incadrarii juridice a faptei. Aceasta deoarece art.386 din Codul de procedura penala, care statueaza cu privire la situatia procedurala in caz de schimbare a incadrarii juridice a faptei, nu face nicio mentiune despre acest aspect. Rezulta de aici ca legiuitorul a omis sa reglementeze astfel de situatii, creand o inegalitate de tratament intre partile din procesele in care se dispune, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata pentru o infractiune pretabila impacarii (si in care partile au posibilitatea de a se impaca pana la citirea actului de sesizare) si partile din procesele in care, in timpul judecatii, dupa citirea actului de sesizare, are loc o schimbare a incadrarii juridice a faptei intr-o infractiune pretabila impacarii, parti fata de care, chiar daca intervine impacarea, aceasta nu isi mai poate produce efecte.

Daca partile din prima situatie au dreptul la impacare, partile din a doua situatie nu mai au acest drept, pentru ca a fost depasit momentul citirii actului de sesizare a instantei. In consecinta, parti ale aceleiasi infractiuni au mai multe drepturi in prima situatie si mai putine in cea de-a doua. Avand in vedere si greutatea efectelor unei impacari in aceste cazuri, mai ales cu privire la incetarea procesului penal, gravitatea situatiei si a echivocului nu pot trece neobservate.

30. Curtea constata, asadar, ca norma cuprinsa in art.386 din Codul de procedura penala nu reglementeaza o astfel de situatie specifica, iar tacerea ei in privinta drepturilor partilor din procesele penale ce se refera la infractiuni pretabile impacarii conduce la privarea de drepturi fundamentale.

Curtea a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca, intr-o situatie de omisiune legislativa, nu se poate vorbi despre o simpla optiune a legiuitorului daca prin inactiunea acestuia sunt incalcate norme constitutionale, astfel ca viciul de neconstitutionalitate sesizat nu poate fi ignorat de Curtea Constitutionala, care, in virtutea art.142 din Legea fundamentala, este garantul suprematiei Constitutiei, ceea ce presupune, printre altele, verificarea conformitatii intregului drept cu Constitutia. (...) Asadar, omisiunea legislativa cu relevanta constitutionala atrage competenta instantei de contencios constitutional de a proceda la corectarea acesteia pe calea controlului de constitutionalitate. Dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil sunt drepturi garantate la nivel constitutional, iar dreptul la impacare, in cauzele in care legea prevede in mod expres aceasta, este un drept fundamental in legislatia penala actuala; or, partile din cauzele in care se decide schimbarea incadrarii juridice a faptei sunt lipsite in mod injust de acest drept.

31. Curtea observa ca nesocotirea drepturilor fundamentale mai sus enuntate este cauzata de lipsa de concordanta dintre noile si vechile norme in materie penala si procesual penala sub aspectul corelarii celor doua institutii juridice – impacarea si schimbarea incadrarii juridice.

32. Astfel, Curtea retine ca, potrivit art.132 din Cod penal din 1969, impacarea partilor era posibila pana la ramanerea definitiva a hotararii, fapt ce nu crea probleme privind dreptul la impacare, astfel ca daca se opera o schimbare a incadrarii juridice a faptei, partile aveau acest drept pe tot parcursul procesului penal, inclusiv in faza de apel. Noua reglementare cuprinsa la art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal, limitand momentul procesual al impacarii la citirea actului de sesizare a instantei, a creat aceasta neconcordanta si acest tratament inechitabil in astfel de procese.

33. De altfel, examinand comparativ cele trei institutii juridice – impacarea, plangerea prealabila si schimbarea incadrarii juridice – in legislatia penala anterioara si cea actuala, Curtea observa ca doar continutul institutiei impacarii din noul Cod penal a fost substantial reconsiderat fata de cel din Codul penal din 1969.

34. In jurisprudenta sa referitoare la institutia impacarii partilor, Curtea Constitutionala a observat ca, fata de vechea reglementare (art.132 din Codul penal din 1969), noul continut juridic al institutiei impacarii a fost substantial reconsiderat in noul Cod penal, prin instituirea unor noi conditii si introducerea de dispozitii exprese privind functionarea institutiei in cazul persoanei juridice, remarcandu-se, totodata, restrangerea sferei infractiunilor in cazul carora este aplicabila. (...) Astfel, daca in vechea reglementare impacarea producea efecte si in cazul in care actiunea penala era pusa in miscare din oficiu, si nu doar la plangerea prealabila [art.132 alin.(3) din Codul penal din 1969], noua reglementare rastoarna aceasta regula, intrucat impacarea poate interveni numai in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu si numai daca legea o prevede in mod expres [art.159 alin.(1) din actualul Cod penal].

Conform noului Cod penal, institutia impacarii este incidenta in cazul urmatoarelor infractiuni: in temeiul art.231 alin.(2) din Codul penal, infractiunile de furt [art.228 din Codul penal], furt calificat [art.229 alin.(1) si alin.(2) lit.b) si c) din Codul penal], furt in scop de folosinta [art.230 din Codul penal]; insusirea bunului gasit sau ajuns din eroare la faptuitor [art.243 din Codul penal]; inselaciunea [art.244 din Codul penal]; inselaciunea privind asigurarile [art.245 din Codul penal]. De asemenea, tot in Codul penal sunt evidentiate si alte incriminari, respectiv cea de la art.199 alin.(2) referitoare la violenta in familie (conform careia pentru infractiunile de lovire sau alte violente prevazute in art.193 si de vatamare corporala din culpa prevazuta in art.196, savarsite asupra unui membru de familie, atunci cand actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu, impacarea inlatura raspunderea penala). Totodata, in cazul infractiunilor de lovire sau alte violente prevazute in art.193 din Codul penal si de vatamare corporala din culpa prevazuta in art.196 din Codul penal, savarsite asupra unui membru de familie, impacarea inlatura raspunderea penala numai daca actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu, si nu la plangerea prealabila a persoanei vatamate (Decizia nr.397 din 15 iunie 2016, precitata, paragraful 32).

35. Un alt element de noutate constatat de Curte in jurisprudenta sa in materie, introdus prin dispozitiile art.159 alin.(3) teza a doua din Codul penal, vizeaza momentul procesual pana la care poate interveni impacarea, si anume pana la citirea actului de sesizare a instantei, in conditiile in care, in vechea reglementare, aceasta producea efecte daca intervenea pana la ramanerea definitiva a hotararii. Prin urmare, potrivit noului Cod penal, impacarea poate interveni in cursul urmaririi penale si in fata instantei de fond, dar numai pana la citirea actului de sesizare.

36. Cat priveste natura si continutul institutiei schimbarii incadrarii juridice, Curtea retine, din compararea art.334 din vechiul Cod de procedura penala cu art.386 alin.(1) din actualul Cod de procedura penala, ca aceasta nu a suferit modificari de conceptie. Art.334 (Schimbarea incadrarii juridice) din Cod de procedura penala din 1968 (republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.78 din 30 aprilie 1997) avea urmatorul continut: 'Daca in cursul judecatii se considera ca incadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna in discutie noua incadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea'.

37. Totodata, Curtea observa ca actualul alin.(2) al art.386 din Codul de procedura penala contine aceeasi solutie juridica de principiu reglementata anterior in art.286 alin.(2) din Codul de procedura penala (forma republicata in 1997, anterioara modificarii intervenite prin art.I pct.145 din Legea nr.356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.677 din 7 august 2006). Desi acest text era inclus in Partea speciala, titlul I – Urmarirea penala al cap.VIII – Procedura plangerii prealabile din vechiul Cod de procedura penala, continea (in mod impropriu) prevederi referitoare la schimbarea incadrarii juridice in faza de judecata, aspect corectat ulterior de legiuitor, cu prilejul reglementarii noului Cod de procedura penala. Asadar, actualul art.386 alin.(2) din Codul de procedura penala, care reglementeaza in prezent institutia schimbarii incadrarii juridice in faza de judecata, a preluat solutia legislativa cuprinsa in fostul art.286 alin.(2) din Codul de procedura penala, care prevedea urmatoarele: '(2) Cand schimbarea incadrarii juridice se face in fata instantei, aceasta cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere pentru infractiunea respectiva si, dupa caz, continua sau inceteaza procesul penal'.

38. In consecinta, in ceea ce priveste schimbarea incadrarii juridice in faza de judecata, Curtea constata ca ambele reglementari (vechiul si noul Cod de procedura penala) contin aceeasi solutie juridica de principiu. Sub aspect temporal, schimbarea incadrarii juridice poate interveni, in ambele reglementari, oricand in cursul judecatii, legiuitorul prevazand expres situatia in care, in urma reincadrarii juridice, noua infractiune se numara printre cele pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, astfel ca instanta de judecata este obligata sa cheme pe persoana vatamata si sa o intrebe daca intelege sa formuleze plangere prealabila, pozitie de care depinde continuarea procesului penal.

39. In acest context comparativ, Curtea retine ca, in vechea reglementare, in mod corect legiuitorul s-a referit exclusiv la situatia reincadrarii juridice intr-o noua infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila, neputandu-se pune problema unei omisiuni cu privire la reincadrarea juridica intr-o noua infractiune pentru care impacarea partilor devine aplicabila, deoarece, potrivit art.132 din vechiul Cod penal, impacarea nu cunostea termenul-limita al citirii actului de sesizare a instantei, impus de art.159 alin.(3) din actualul Cod penal, ci putea interveni si produce efecte juridice pana la ramanerea definitiva a hotararii.

40. In mod similar institutiei impacarii din vechiul Cod penal, retragerea plangerii prealabile poate interveni tot pana la pronuntarea unei hotarari definitive, atat conform vechiului Cod penal [art.131 alin.(2)], cat si celui actual [art.158 alin.(1)]. Asadar, aidoma institutiei schimbarii incadrarii juridice, nici in privinta institutiei retragerii plangerii prealabile legiuitorul nu a operat vreo modificare de conceptie cu prilejul adoptarii noii legi penale.

41. Din analiza comparativa a celor trei institutii, mai exact a dispozitiilor ce reprezinta sediul materiei in vechiul si noul Cod penal, respectiv in vechiul si noul Cod de procedura penala, rezulta urmatoarele concluzii:

(I) impacarea in vechiul Cod penal (art.132):

a) produce efecte si in cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu;

b) inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila, in cazurile prevazute de lege;

c) poate interveni pana la ramanerea definitiva a hotararii; in actualul Cod penal (art.159):

a) intervine numai in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu si numai daca legea o prevede in mod expres;

b) inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila;

c) poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare a instantei;

(II) retragerea / lipsa plangerii prealabile, in ambele reglementari (art.131 din vechiul Cod penal, art.158 din actualul Cod penal):

a) reprezinta o exceptie stabilita de legiuitor de la principiul oficialitatii, aplicabila in cazuri expres prevazute pentru anumite infractiuni;

b) inlatura raspunderea penala a persoanei cu privire la care plangerea a fost retrasa;

c) poate interveni pana la pronuntarea unei hotarari definitive;

(III) schimbarea incadrarii juridice, in ambele reglementari [art.286 alin.(2) si art.334 din vechiul Cod de procedura penala, art.386 din actualul Cod de procedura penala]:

a) poate interveni oricand in cursul judecatii;

b) prevede expres situatia in care noua incadrare juridica necesita plangerea prealabila a persoanei vatamate drept conditie pentru continuarea procesului.

42. Curtea constata, asadar, ca dintre cele trei institutii juridice in discutie, modificari majore au intervenit numai in cazul institutiei impacarii si acestea vizeaza, in esenta, doua elemente de noutate:

a) restrangerea sferei infractiunilor cu privire la care poate interveni impacarea numai la cele pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu si numai daca legea o prevede in mod expres;

b) produce efecte numai daca intervine pana la citirea actului de sesizare a instantei.

43. Daca optiunea legiuitorului pentru restrangerea sferei infractiunilor cu privire la care poate interveni impacarea (prima modificare) intra in marja sa de apreciere, reflectand politica penala a statului, nu acelasi lucru se poate sustine cu privire la limitarea momentului procesual pana la care poate opera aceeasi institutie juridica (a doua modificare). Ratiunea instituirii impacarii drept cauza care inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila, conducand la incetarea procesului penal, consta tocmai in beneficiul producerii efective a acestor efecte juridice, si nu in suprimarea accesului la acest beneficiu prin impunerea unui anumit termen procedural pana la care poate interveni impacarea.

44. Examinand documentele preparatorii si instrumentele de justificare ce au insotit Legea nr.286/2009 privind Codul penal si Legea nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, Curtea retine ca acestea nu contin nicio referire speciala cu privire la introducerea momentului citirii actului de sesizare a instantei ca ultim moment procesual pana la care poate interveni impacarea sau la impactul acestei modificari.

Singurele mentiuni despre aceasta institutie se regasesc in anexa la Hotararea Guvernului nr.1183/2008 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului Codului penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.686 din 8 octombrie 2008, care, la pct.V subpunctul (A) Partea generala lit.l), prevede urmatoarele:

'l) Referitor la cauzele care inlatura raspunderea penala, se impune renuntarea la reglementarea paralela a lipsei si retragerii plangerii prealabile, respectiv la impacarea partilor, fiind necesar a se opta pentru una dintre ele. Solutia cea mai potrivita ar fi renuntarea la impacarea partilor si consacrarea retragerii plangerii prealabile, cu efecte in personam';

precum si in anexa la Hotararea Guvernului nr.829/2007 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedura penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.556 din 14 august 2007, care, la pct.II – Elaborarea institutiilor de drept si a solutiilor fundamentale ale dreptului procesual penal pct.2 – Organele judiciare si competenta, arata urmatoarele:

'Sub aspectul competentei se impune o echilibrare a competentei materiale a instantelor judecatoresti, in paralel cu o reasezare a cailor de atac, cu regandirea principiului apropierii justitiei de cetatean. Astfel, se impune reimpartirea competentei de prima instanta intre tribunale si judecatorii, cu precizarea ca tribunalele vor avea competenta generala, iar judecatoriile o competenta limitata la cazurile de mai mica importanta, respectiv infractiunile pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a partii vatamate sau pentru care impacarea partilor inlatura raspunderea penala. In consecinta, tribunalul va judeca in prima instanta toate infractiunile, cu exceptia celor date in mod expres in competenta altor instante. Curtile de apel vor judeca toate apelurile, in timp ce Inalta Curte de Casatie si Justitie va avea in competenta calea extraordinara de atac a recursului in casatie'.

45. In absenta unor mentiuni explicite ale initiatorului legilor penala si procesual-penala, pare ca ipoteza schimbarii incadrarii juridice intr-o infractiune pentru care impacarea partilor inlatura raspunderea penala nu a fost luata in considerare la stabilirea termenului-limita al citirii actului de sesizare a instantei pana la care institutia juridica a impacarii isi poate produce efectele juridice. Rezulta, prin urmare, o lipsa de corelare sub acest aspect, si anume al consecintei pe care introducerea termenului-limita pentru intervenirea impacarii o poate avea, in contextul schimbarii incadrarii juridice a faptei la un moment ulterior citirii actului de sesizare a instantei.

46. Astfel, Curtea constata ca efectul concret al noii sintagme 'si daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei' din cuprinsul art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal, coroborate cu art.386 din Codul de procedura penala, referitor la schimbarea incadrarii juridice, consta in impiedicarea accesului inculpatului la beneficiile legale ale impacarii, daca aceasta devine incidenta ca urmare a schimbarii incadrarii juridice, intervenite, la randul sau, dupa citirea actului de sesizare a instantei.

Cu alte cuvinte, daca ulterior citirii actului de sesizare apar elemente noi care conduc la o reincadrare juridica a faptei intr-o infractiune pentru care este posibila impacarea partilor, aceasta nu isi poate produce efectele juridice consacrate de lege; pe de alta parte, nici anterior citirii actului de sesizare nu se poate solicita instantei schimbarea incadrarii juridice, deoarece nici judecatorul de drepturi si libertati si nici judecatorul de camera preliminara nu au competente atribuite in acest sens, iar dupa epuizarea acestor etape procesuale si sesizarea instantei se da citire actului de sesizare, ca act de debut al cercetarii judecatoresti, conform art.374 alin.(1) din Codul de procedura penala.

Rezulta ca, in orice etapa a judecatii ar interveni solicitarea de impacare a partilor ca urmare a schimbarii incadrarii juridice a faptei, aceasta ar urma sa fie respinsa ca inadmisibila.

47. Din cele mai sus expuse, se constata, asadar, ca, prin lipsa corelarii in noul Cod penal a institutiei impacarii – pentru ca aceasta sa isi poata produce efectele juridice – cu institutia schimbarii incadrarii juridice, aplicabila in tot cursul judecatii, se produce o ingerinta in drepturile inculpatului sub aspectul imposibilitatii de a-si adecva apararea la noua configuratie procesuala si al impiedicarii acestuia – prin fixarea termenului-limita al citirii actului de sesizare ca moment final pana la care poate interveni impacarea – de a beneficia de efectele legale ale impacarii, ceea ce contravine prevederilor art.16, 21 si 24 din Constitutie, precum si prevederilor art.6 paragraful 1 si paragraful 3 lit.a) si b) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

48. Curtea urmeaza sa analizeze daca solutia legislativa de noutate introdusa prin art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal, constand in limitarea perioadei pana la care poate interveni impacarea, pastreaza un just echilibru intre, pe de o parte, interesul general, reprezentat de dezideratul general al stabilitatii procesuale, al evitarii incertitudinii in derularea raporturilor juridice si al evitarii exercitarii abuzive a dreptului inculpatului de a invoca impacarea partilor, si, pe de alta parte, interesul individual al persoanei aflate in ipoteza invocarii impacarii la un moment ulterior citirii actului de sesizare, careia ii sunt refuzate atat dreptul la aparare in urma noii incadrari juridice a faptei penale si a reconfigurarii procesuale, cat si beneficiul legal al inlaturarii raspunderii penale, al incetarii procesului penal si al stingerii actiunii civile, ca efecte juridice ale impacarii.

49. Pentru a constata daca solutia (masura) legislativa analizata mentine justul echilibru intre cele doua categorii de drepturi aflate in concurs, Curtea va verifica prin prisma unui test de proportionalitate dezvoltat in jurisprudenta sa daca adoptarea acestei solutii are o justificare rationala, fara a fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, daca are un scop legitim si daca este proportionala cu acel scop, respectiv daca este adecvata, necesara si daca asigura un just echilibru intre interesele concurente mentionate anterior. (...)

50. Cat priveste justificarea rationala, Curtea observa, in lipsa unui scop legitim declarat expressis verbis prin instrumentele de prezentare si motivare a proiectului de act normativ devenit ulterior Codul penal, ca aceasta se poate identifica in dezideratul general invocat de Curtea Constitutionala prin Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.843 din 19 noiembrie 2014, paragrafele 21 si 25, si anume cel al asigurarii certitudinii cadrului procesual, in sensul limitarii in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatii de exercitare abuziva a dreptului inculpatului de a invoca impacarea partilor.

In conditiile in care numarul infractiunilor pentru care impacarea este incidenta s-a restrans semnificativ in cuprinsul noului Cod penal fata de cel corespunzator vechiului Cod penal, acestea fiind limitate doar la anumite infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare numai din oficiu si pentru care legiuitorul a prevazut in mod expres posibilitatea impacarii cu efectul incetarii procesului penal, este de inteles impunerea unui termen procedural limita pana la care partile se pot impaca, astfel incat sa se evite prelungirea inutila a unui asemenea proces, asigurandu-se, totodata, o mai eficienta gestionare a justitiei si a tuturor resurselor necesare infaptuirii justitiei. Prin urmare, aceasta este o justificare rationala, iar masura aplicata este, in mod abstract si obiectiv, una adecvata, fiind apta sa indeplineasca scopul legitim urmarit, acela al stabilitatii cadrului procesual necesar desfasurarii unui proces penal.

51. Cat priveste caracterul necesar al masurii legislative analizate, Curtea considera ca acesta nu poate fi afirmat in mod categoric, in lipsa unei explicatii a initiatorului Codului penal si in conditiile in care, fata de vechea reglementare a Codului penal – care permitea ca impacarea sa intervina in tot cursul judecatii, pana la ramanerea definitiva a hotararii –, nu au fost pronuntate solutii de constatare a neconstitutionalitatii si nici nu s-au inregistrat dificultati sistemice in procesul de interpretare si aplicare. Legiuitorul are dreptul, in temeiul art.126 alin.(2) din Constitutie, sa impuna diferite termene procedurale si modalitati de exercitare a drepturilor, chiar si restrangeri ale exercitiului acestora, avand atributul exclusiv de optiune si reglementare in cadrul unei largi marje de apreciere asupra politicii penale, singura sa limitare fiind data de mentinerea unui just echilibru intre respectarea intereselor generale ale statului, pe de o parte, si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti titulari, pe de alta parte, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire. (…)

Curtea conchide, in consecinta, ca masura legislativa analizata nu poate fi caracterizata drept una necesara intr-o societate democratica sau indispensabila pentru ordinea de drept si infaptuirea justitiei.

52. In conditiile in care necesitatea masurii legislative nu este una evidenta, Curtea constata ca aceasta nici nu poate fi proportionala cu scopul propus, de vreme ce scopul este unul general, de principiu, iar consecintele aplicarii respectivei masuri sunt evidente, efective si negative, constand in suprimarea unor drepturi fundamentale in desfasurarea procesului penal. Prin urmare, se constata un dezechilibru intre scopul legitim si solutia legislativa analizata, generat prin omisiunea legiuitorului de a corela termenul-limita al citirii actului de sesizare a instantei, impus de art.159 alin.(3) teza finala din noul Cod penal pentru ca impacarea sa produca efecte juridice, cu institutia schimbarii incadrarii juridice, care se poate aplica in tot cursul judecatii in conceptia Codului de procedura penala, cu consecinta neasigurarii dreptului inculpatului de a-si adecva apararea la noua configuratie procesuala si de a beneficia de efectul legal al impacarii. In noua configuratie juridica creata ca urmare a reincadrarii juridice a faptei, noua infractiune nu doar ca impune o noua strategie de aparare, ci ofera, prin natura ei, o noua perspectiva, si anume beneficiul legal al incetarii procesului penal, prin apelarea la institutia impacarii partilor – efecte juridice care pentru inculpatul in cauza sunt inaccesibile, refuzate, fiind doar iluzorii si teoretice, deoarece la momentul reincadrarii juridice este depasit momentul procesual al citirii actului de sesizare a instantei.

53. Este de precizat, totodata, ca, prin Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014, precitata, Curtea Constitutionala nu a analizat o problema de drept similara celei de fata, respectiv nu s-a exprimat asupra constitutionalitatii termenului impus de art.159 alin.(3) din Codul penal, ci a rezolvat, printr-o decizie interpretativa, lipsa unei norme tranzitorii care sa permita incidenta impacarii in cauzele aflate in curs de judecata, dar in care s-a depasit momentul citirii actului de sesizare la data intrarii in vigoare a noului Cod penal. Prin aceasta decizie, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.159 alin.(3) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care se aplica tuturor inculpatilor trimisi in judecata inaintea datei intrarii in vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal si pentru care la acea data momentul citirii actului de sesizare a instantei fusese depasit. In rationamentul sau, Curtea a luat act de modificarea legislativa operata cu privire la noul termen impus pentru intervenirea impacarii si a constatat ca vechea reglementare reprezenta norma penala mai favorabila, in contextul in care situatiile tranzitorii (intre vechiul Cod penal si noul Cod penal) nu erau insa reglementate printr-o norma tranzitorie.

In acest context, Curtea a retinut ca reglementarea de catre legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instantei, ca ultim moment in care poate interveni impacarea, 'este pe deplin justificata prin finalitatea urmarita, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatii de exercitare abuziva a acestui drept', sens in care a reamintit considerentul jurisprudential de principiu potrivit caruia instituirea de catre legiuitor a unor termene procesuale asigura ordinea de drept, indispensabila pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti titulari, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire. (...) Prin urmare, in prezenta cauza nu se aplica solutia de drept pronuntata prin Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014, care vizeaza o anumita situatie tranzitorie generata de intrarea in vigoare a noului Cod penal, astfel ca situatia analizata in cauza de fata nu cunoaste precedent constitutional, iar prezenta decizie nu poate fi calificata drept un reviriment jurisprudential.

54. In acest sens, este de mentionat ca nici deciziile anterioare prin care Curtea a analizat pe fond exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal (cu excluderea solutiilor de respingere ca inadmisibila sau de respingere ca devenita inadmisibila a exceptiei) nu au antamat o problematica similara celei din prezenta cauza. (...)

55. Asadar, problema de drept analizata in prezenta cauza este una de noutate si vizeaza o situatie speciala, deoarece trebuie cumulate o serie de conditii specifice care decurg din coroborarea celor doua institutii juridice – impacarea si schimbarea incadrarii juridice, reglementate de art.159 din Codul penal si, respectiv, de art.386 din Codul de procedura penala –, si anume: trimiterea in judecata prin rechizitoriu pentru savarsirea unei infractiuni pentru care nu este prevazuta impacarea, reincadrarea juridica a faptei intr-o infractiune pentru care Codul penal prevede posibilitatea impacarii, partile sa isi exprime acordul pentru impacare. Practica judiciara a relevat ca aceasta situatie este posibila, avand in vedere ca in cursul judecatii in prima instanta si in apel pot aparea probe noi care, in final, sa formeze convingerea instantei pentru o reincadare juridica a faptei initiale intr-una fata de care impacarea este aplicabila. In acest sens, intr-o speta similara, aparent, celei de fata, o instanta a apreciat ca impacarea este posibila, chiar daca in cauza s-a dat citire actului de sesizare, in speta instanta dispunand schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de talharie calificata, fapta prevazuta de art.233 si art.234 alin.(1) lit.a) si d) din Codul penal, cu aplicarea art.41 din Codul penal, in infractiunea de furt calificat, fapta prevazuta de art.228 alin.(1) si art.229 alin.(1) lit.b) din Codul penal, cu aplicarea art.41 din Codul penal, infractiune pentru care era posibila impacarea partilor. Argumentul invocat de instanta de judecata a fost aplicarea mutatis mutandis a considerentelor Deciziei Curtii Constitutionale nr.508 din 7 octombrie 2014, referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.159 alin.(3) din Codul penal (Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, Sentinta penala nr.2512 din 8 decembrie 2015, nepublicata).

O situatie similara, in care instanta de fond a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptei dupa momentul citirii actului de sesizare, ulterior aceasta sentinta fiind desfiintata prin admiterea apelului, a fost consemnata si in Decizia nr.329 din 11 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.738 din 14 septembrie 2017, prin care Curtea Constitutionala a respins, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.159 alin.(3) teza a doua din Codul penal, intrucat acestea nu aveau legatura cu solutionarea cauzei.

56. Prin urmare, in lipsa unei reglementari exprese a situatiei analizate in cauza de fata si in raport cu actualul cadru legal incident, instantele sunt obligate fie sa refuze aplicarea impacarii (desi, ca urmare a reincadrarii juridice a faptei, se afla in fata unei infractiuni care o permite, fiind indeplinite toate conditiile prevazute de lege in acest sens), fie, in considerarea rolului instantei de judecata prevazut de art.349 din Codul de procedura penala, sa judece prin interpretare si adaptare, in sensul producerii de efecte juridice, al eficientizarii normei juridice, si nu al negarii ei. Omisiunea legislativa are o evidenta relevanta constitutionala, iar rezultatul acestei omisiuni nu poate fi conform literei si spiritului Constitutiei, care garanteaza egalitatea de tratament juridic si o procedura echitabila in demersurile judiciare.

57. In urma celor mai sus analizate, Curtea constata ca rezulta fara echivoc lipsa de corelare intre institutia impacarii partilor, reconfigurata in optica noului Cod penal, cu institutia schimbarii incadrarii juridice a faptei, nemodificata, in sensul ca impunerea termenului-limita al citirii actului de sesizare a instantei impiedica producerea de efecte juridice proprii impacarii, atunci cand, ulterior acestui moment procesual, intervine situatia specifica a schimbarii incadrarii juridice a faptei intr-una pentru care impacarea partilor este posibila, ceea ce contravine prevederilor art.16, 21 si 24 din Constitutie.

58. Fiind vorba despre o lipsa de corelare normativa intr-o situatie specifica, rezultata din coroborarea art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal cu art.386 din Codul de procedura penala, se ridica problema localizarii exacte a viciului de neconstitutionalitate la nivel normativ, astfel incat solutia pronuntata de Curtea Constitutionala sa duca la restabilirea starii de legalitate si constitutionalitate.

59. Astfel, cu privire la momentul citirii actului de sesizare a instantei, prevazut de art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal, pana la care impacarea partilor poate interveni si produce efecte juridice, Curtea s-a pronuntat in precedent, asa cum s-a aratat mai sus, prin Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014, insa in mod subsidiar, deoarece nu justificarea acestui termen a reprezentat problema de drept analizata prin aceasta decizie, ci una diferita, constand in situatia tranzitorie generata de intrarea in vigoare a noului Cod penal si aplicarea legii penale mai favorabile, reprezentate de vechea norma penala, care permitea impacarea pe tot parcursul procesului penal.

Curtea s-a referit, in acel context, la justificarea rationala a termenului procesual impus pentru aplicabilitatea institutiei impacarii, considerente reluate si in prezenta cauza si apreciate ca indeplinind prima conditie – cea a justificarii obiective – din ansamblul celor trei cerinte ce configureaza reperele testului de proportionalitate. Or, dintre cele trei conditii, s-a demonstrat, in cadrul testului de proportionalitate, ca doar prima este indeplinita, in timp ce conditia necesitatii acestei masuri si cea a proportionalitatii sale cu scopul propus nu au fost satisfacute, ceea ce a dus la concluzia unei ingerinte a legiuitorului asupra dreptului individual la aparare si asupra efectelor juridice ale impacarii, in ipoteza in care institutia impacarii partilor devine incidenta prin schimbarea incadrarii juridice a faptei la un moment ulterior citirii actului de sesizare a instantei.

60. Legat de momentul procesual al citirii actului de sesizare a instantei, trebuie amintita si institutia acordului medierii, care, alaturi de retragerea plangerii prealabile si de impacare, reprezinta cauze care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, inlaturand raspunderea penala, potrivit art.16 alin.(1) lit.g) din Codul de procedura penala. Aceasta institutie a fost examinata de Curtea Constitutionala sub aspectul interpretarii date dispozitiilor art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.441 din 22 mai 2006) prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 (pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.406 din 9 iunie 2015), interpretare potrivit careia incheierea unui acord de mediere constituie o cauza sui generis care inlatura raspunderea penala, distincta de impacare, ce poate interveni in tot cursul procesului penal, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale. Analizand aceasta exceptie, Curtea, prin Decizia nr.397 din 15 iunie 2016, precitata, a constatat ca efectul juridic al interpretarii date de instanta suprema conduce la eludarea finalitatii urmarite de legiuitorul noului Cod penal prin reglementarea termenului citirii actului de sesizare a instantei ca ultim moment pana la care poate interveni impacarea – finalitate care vizeaza limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice –, aducandu-se atingere prevederilor art.124 alin.(2) din Constitutie, care consacra unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei.

In consecinta, Curtea Constitutionala a admis exceptia si a constatat ca dispozitiile art.67 din Legea nr.192/2006, in interpretarea data prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, sunt constitutionale in masura in care incheierea unui acord de mediere cu privire la infractiunile pentru care poate interveni impacarea produce efecte numai daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei.

Art.67 din Legea nr.192/2006 a fost modificat in acord cu Decizia Curtii Constitutionale nr.397 din 15 iunie 2016, prin art.II din Legea nr.97/2018 privind unele masuri de protectie a victimelor infractiunilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.376 din 2 mai 2018, astfel ca, in prezent, atat impacarea, cat si incheierea acordului de mediere produc efecte juridice numai daca intervin pana la citirea actului de sesizare a instantei.

61. Considerentele anterior formulate nu pot fundamenta concluzia neconstitutionalitatii pure si simple a tezei finale / sintagmei 'si daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei' din cuprinsul dispozitiilor art.159 alin.(3) din Codul penal, instituirea acestui termen fiind optiunea justificata a legiuitorului, astfel cum s-a aratat in cele doua decizii – Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014 si Decizia nr.397 din 15 iunie 2016.

Viciul de neconstitutionalitate relevat prin argumentele expuse anterior se raporteaza la o situatie specifica, rezultata din coroborarea art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal cu art.386 din Codul de procedura penala, in sensul ca, drept urmare a operarii schimbarii incadrarii juridice a faptei intr-o infractiune pentru care este aplicabila impacarea partilor, are loc, in realitate, o reconfigurare a intregului cadru procesual, care, pentru egalitate de tratament, trebuie sa lase deschisa posibilitatea impacarii partilor, atunci cand aceasta institutie devine incidenta, chiar daca a fost depasit momentul citirii actului de sesizare a instantei.

62. Prin urmare, nu instituirea, in sine, a termenului citirii actului de sesizare a instantei in cuprinsul art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal este neconstitutionala, acest termen fiind necesar, ca regula, pentru asigurarea unui cadru procesual stabil si previzibil, ci impedimentul procesual pe care acesta il reprezinta in producerea de efecte juridice specifice impacarii partilor, in ipoteza de exceptie in care aceasta institutie devine incidenta ca urmare a schimbarii incadrarii juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare.

63. Asadar, remediul reprezentat de solutia Curtii Constitutionale nu poate sa constea decat intr-o decizie interpretativa, care sa reflecte interpretarea constitutionala rezultata din coroborarea celor doua texte penale, respectiv art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal si art.386 din Codul de procedura penala, aceasta urmand sa fie singura interpretare obligatorie, in virtutea art.147 alin.(4) din Constitutie, in procesul de interpretare si aplicare a acestor dispozitii legale. Privite individual, fiecare dintre cele doua texte corespund exigentelor de constitutionalitate examinate in prezenta cauza, insa doar coroborate si aplicate in ipoteza schimbarii incadrarii juridice intr-o fapta pretabila impacarii partilor, ulterior citirii actului de sesizare a instantei, acestea capata, prin interpretare sistematica, valente neconstitutionale.

Prin urmare, Curtea va pronunta o solutie prin care va constata ca solutia legislativa cuprinsa in art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal, care priveste sintagma 'si daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei', este constitutionala numai in masura in care nu se aplica in ipoteza schimbarii incadrarii juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instantei, intr-o infractiune pentru care legea a prevazut in mod expres ca este posibila impacarea.

64. In conditiile in care prezenta decizie stabileste interpretarea constitutionala a solutiei legislative cuprinse in art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal, in urma admiterii acestei exceptii, Curtea constata ca prevederile art.386 alin.(2) din Codul de procedura penala nu contin, in sine, niciun element de neconstitutionalitate, impunandu-se, prin urmare, o solutie de respingere a acestei din urma exceptii, ca neintemeiata, in raport cu criticile de neconstitutionalitate formulate. Fiind vorba despre o interpretare sistematica a celor doua texte de lege analizate prin prezenta exceptie, interpretarea constitutionala a dispozitiilor art.159 alin.(3) teza finala din Codul penal este suficienta pentru indepartarea viciului de neconstitutionalitate constatat si care vizeaza ipoteza schimbarii incadrarii juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instantei, intr-o infractiune pentru care legea a prevazut in mod expres ca este posibila impacarea, astfel ca nu este necesara nicio interventie asupra institutiei schimbarii incadrarii juridice a faptei, astfel cum este reglementata de art.386 din Codul de procedura penala”.

* Cititi aici intreaga Decizie nr. 222/2023 a Curtii Constitutionale