INALTA CURTE ESTE GATA INTR-UN AN – Mutarea instantei supreme la Camera de Comert va fi finalizata pana la 1 august: “Lucrarile de reabilitare si extindere ale sediului principal al Inaltei Curti de Casatie si Justitie se vor desfasura pe o perioada de aproximativ 12 luni si vor permite extinderea spatiilor de lucru, precum si a celor destinate publicului prezent in instanta”
Mutarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie la noul sediu provizoriu de la Camera de Comert si Industrie a Romaniei – proces aflat in plina desfasurare in aceste zile, asa cum Lumea Justitiei a anuntat recent – va fi finalizata pana la 1 august 2023. Informatia a fost oferita de presedinta instantei supreme Corina Corbu (foto).
Conform unui comunicat de presa dat publicitatii marti, 18 iulie 2023, ICCJ isi va desfasura activitatea in noul sediu timp de aproximativ un an, perioada in care vor fi terminate lucrarile de reabilitare si extindere a vechiului sediu al Inaltei Curti. Iar lucrarile erau cat se poate de necesare, precizeaza Corbu, avand in vedere ca lipsa unui sediu adecvat a ingreunat extrem de mult activitatea judecatorilor ICCJ in ultimii ani.
Prezentam comunicatul presedintei ICCJ Corina Corbu:
“Urmare a inceperii lucrarilor de renovare si extindere a sediului sau principal, situat in str. Batistei, nr. 25, sector 2, Bucuresti, Inalta Curte de Casatie si Justitie anunta ca activitatea tuturor sectiilor si compartimentelor sale de specialitate se va desfasura in cadrul imobilului situat in bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, Bucuresti, Tronsoanele I-III.
Transferul activitatii instantei supreme in noul sediu temporar va fi finalizat pana la data de 1 august 2023, cu asigurarea continuitatii depline a activitatii instantei si fara afectarea termenelor de judecata si a programarilor deja stabilite.
Justitiabilii si aparatorii lor, precum si celelalte persoane interesate pot obtine informatii de orientare si privitoare la dispunerea salilor de judecata si a compartimentelor care desfasoara activitate de lucru cu publicul in cadrul noului sediu temporar al instantei supreme consultand anunturile postate pe pagina de internet a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – www.iccj.ro, precum si afisate la noul sediu si la imobilul din str. Batistei nr.25, Bucuresti.
Datele de contact pentru corespondenta electronica ale sectiilor si compartimentelor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si adresele si datele de logare in aplicatia 'Dosar electronic' raman neschimbate si pot fi folosite in continuare in conditii normale.
Conform proiectului realizat prin intermediul Companiei Nationale de Investitii, lucrarile de reabilitare si extindere ale sediului principal al inaltei Curti de Casatie si Justitie se vor desfasura pe o perioada de aproximativ 12 luni si vor permite extinderea spatiilor de lucru, precum si a celor destinate publicului prezent in instanta.
Lipsa unui sediu adecvat pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie a constituit de foarte multi ani o problema operationala si logistica majora pentru instanta suprema, aceasta impunand in ultimii ani scindarea activitatii judiciare a acesteia, prin transferarea Sectiei de contencios administrativ si fiscal in locatia sa actuala.
Rezolvarea acestei probleme a fost asumata de catre Executiv ca obiectiv al Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar pentru perioada 2022-2025 si al Planului de actiune aferent acesteia.
Dupa finalizarea lucrarilor de renovare si extindere, noua configuratie a sediului principal al Inaltei Curti de Casatie si Justitie va raspunde nevoii de modernizare a instantei supreme, in special in ceea ce priveste conditiile de munca asigurate personalului, a folosirii noilor tehnologii si a asigurarii unui mediu prietenos pentru cetatenii care interactioneaza cu serviciul public al justitiei”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 18 July 2023 15:44 -9
# Marian 22 July 2023 22:40 0