La data de 17 decembrie 2020, Romania, prin Inalta Curte de Casatie si Justitie, a condamnat un avocat inscris in ordinul profesional al avocatilor pentru exercitarea profesiei de avocat.

Pana la promovarea si solutionarea cailor de atac prevazute de lege, consider ca este cazul sa reamintim sistemului judiciar national care este rolul avocatului intr-o societate democratica si cum este reglementata aceasta nobila profesie.

As mai dori sa adaug ca toata tacerea de pana acum in fata abuzurilor nu a fost altceva decat discretie, rezerva si un exces de eleganta, toate corelate cu interesul clientului, cel in slujba caruia ne-am pus vietile profesionale si pe care noi il respectam, indiferent cine ar fi, evitand, cu lacrimi in ochi uneori, cu boli profesionale dobandite, cu riduri pe chip si cu familii asteptandu-ne in toiul noptii sa ne intoarcem de la munca, sa atragem furia autoritatilor judiciare impotriva celui pe care juramantul ne obliga sa-l protejam.

Am ajuns, astfel, in punctul in care pare ca facem parte din lumi diferite, noi si ceilalti, desi am absolvit aceleasi universitati si profesam in aceeasi tara, supusi acelorasi legi, de tot atata timp sau chiar mai mult.

Dar, chiar si asa, se pare ca, in anumite situatii, tot producem iritare, ca am evoluat de la stadiul de mobilier, zgomot de fond necesar, la o masa indezirabila, obstacol in calea obedientei si conformismului, a unei lumi disciplinate, fara intrebari, fara contestatii si care, treptat, renunta la luxul a ceea ce a fost un vis frumos - drepturile si libertatile fundamentale.

Voi trece acum la un ton tehnic, cum se cuvine - nu-i asa? - in cazul profesionistilor, intr-o lume a limbajului de lemn, a deformarii si teoretizarii, care ascunde bine ura si dispretul fata de breasla noastra, a justitiabililor cu carte.

Potrivit dispozitiilor legale, asistarea/reprezentarea unui client in fata unor institutii sau instante de judecata, certificarea/atestarea unor acte juridice de catre un avocat sau sustinerea unor puncte de vedere juridice potrivit constiintei si pregatirii profesionale nu pot fi retinute ca fapte imputabile avocatului pe taramul dreptului penal.

Aceasta nu exclude, de plano, raspunderea penala a unui avocat, insa impune o distinctie intre serviciile prestate in conformitate cu legislatia profesiei si conduita de natura infractionala care ar avea vocatia sa atraga raspunderea penala, conduita care trebuie sa aiba o alta componenta decat activitatile avocatiale in sine, si sa fie expres diferita de acestea.

in temeiul legislatiei ce priveste exercitarea activitatii de avocat, avocatul are atat dreptul, cat si obligatia de a proteja si eficientiza drepturile si interesele legitime ale clientului.

Conform art. 7 din Statutul profesiei de avocat:

(1) intr-o societate intemeiata pe valorile democratiei si ale statului de drept, avocatul are un rol esential. Avocatul este indispensabil justitiei si justitiabililor si are sarcina de a apara drepturile si interesele acestora. El este deopotriva sfatuitorul si aparatorul clientului sau.

(2) Avocatul, exercitand drepturile care ii sunt conferite de Lege si de prezentul statut, isi indeplineste indatoririle si obligatiile fata de client in raporturile cu autoritatile si institutiile in relatie cu care isi asista sau isi reprezinta clientul, fata de profesia sa in general si fata de fiecare confrate in particular, precum si fata de public. Avocatul are indatorirea de a-si indeplini cu constiinciozitate, onoare si probitate profesionala obligatiile fata de client, in raporturile cu persoanele fizice, cu autoritatile si institutiile publice sau private, cu alte persoane juridice, cu ceilalti avocati, precum si in relatia sa cu publicul in general.

(3) in exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restrictii, presiuni, constrangeri sau intimidari din partea autoritatilor sau institutiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea si independenta avocatului sunt garantate de lege.

(4) Independenta avocatului nu poate prejudicia interesele clientului sau. Avocatul este dator sa dea clientului sfaturi juridice corespunzatoare legii si sa actioneze numai in limitele legii, ale prezentului statut si ale codului deontologic, potrivit crezului sau profesional.

(5) Avocatul nu raspunde disciplinar pentru sustinerile facute oral sau in scris in fata instantelor de judecata, a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala ori a altor autoritati, daca ele sunt facute cu respectarea normelor de deontologie profesionala.

La nivel international, Recomandarea nr. (2000) 21 a Comitetului Ministrilor catre statele membre privind libertatea de a exercita profesia de Avocat prevede:

• Principiul I. Principii generale privind libertatea de a exercita profesia de avocat. Pct. 4: „[a]vocatii nu trebuie sa sufere sau sa riste sa suporte sanctiuni ori sa fie supusi unor presiuni atunci cand actioneaza in concordanta cu standardele profesionale.”. 

• Principiul III. Rolul si indatoririle avocatilor. Pct.3: „[i]ndatoririle avocatului fata de client includ: […] c) luarea de masuri legale pentru a proteja, respecta si a exercita drepturile si interesele clientilor lor.”.

Principiile de Baza ale Natiunilor Unite privind Rolul Avocatului („Principiile ONU”), adoptate la Congresul al Optulea al Natiunilor Unite despre Prevenirea Crimei si a Tratamentul Delincventilor, Havana (Cuba), 27 august-7 septembrie 1990¹ statueaza:

• Principiul nr. 16: “Guvernele se vor asigura ca avocatii: (a) isi pot indeplini toate atributiile profesionale fara a fi supusi intimidarii, obstacolelor, hartuirii sau interventiilor nepotrivite; (b) sunt in masura sa calatoreasca si sa se consulte cu clientii lor in mod liber, atat in ​​propria tara, cat si in strainatate; si (c) nu vor suferi, nici nu vor fi amenintati cu acuzatii penale, ori administrative, economice sau de alta natura, pentru orice actiune realizata in conformitate cu obligatiile profesionale, standardele si etica recunoscute.”[subl. ns.]

• Principiul nr. 18: “Avocatii nu pot fi identificati cu clientii sau cu cauzele clientilor lor ca urmare a indeplinirii atributiilor lor” [subl. ns.].

• Principiul nr. 19: „Nici o instanta sau o autoritate administrativa in fata careia dreptul la aparare este recunoscut nu va refuza recunoasterea dreptului unui avocat de a se prezenta in numele clientului sau, cu exceptia cazului in care avocatul respectiv si-a pierdut calificarea in conformitate cu legislatia si practica nationala si in conformitate cu aceste principii”.

• Principiul nr. 20: “Avocatii vor beneficia de imunitate civila si penala pentru sustinerile relevante emise cu buna - credinta in pledoarii scrise sau orale sau in aparitiile lor profesionale in fata unei curti, a unui tribunal ori a altei autoritati legale sau administrative”.

Activitatile primare, fundamentul serviciilor de asistenta si reprezentare, nu pot fi abordate ca reprezentand fapte penale. Avocatul nu este infractor pentru ca se implica in demersuri privind incheierea de contracte sau transmiterea de notificari, nici pentru ca participa la intalniri cu clientii la biroul sau, nici pentru ca exprima opinii juridice si nici pentru ca pledeaza in fata autoritatilor.

Raportorul Special pentru Independenta Judecatorilor si Avocatilor a mentionat, in raportul din august 2016² urmatoarele:

„41. Principiile de baza prevad ca avocatii „nu trebuie identificati cu clientii sau cu cauzele clientilor lor ca urmare a indeplinirii functiilor” (Principiul 18). Aceasta garantie, care sta la baza principiului independentei profesiei de avocat, are ca scop sa permita avocatilor sa isi indeplineasca indatoririle profesionale in mod liber, independent si fara nici o teama de represalii. in plus, dispozitia contribuie indirect la asigurarea realizarii efective a dreptului la aparare. De fapt, identificarea unui avocat cu clientul sau ar putea impiedica sau limita accesul la un avocat pentru persoanele care sunt acuzate de infractiuni deosebit de atroce.

42. in exercitarea obligatiei lor de a-si apara clientii impotriva oricarei actiuni ilegale, avocatii sunt identificati prea des de catre Guvern si de alte organe ale statului, si chiar uneori de publicul larg, cu interesele si activitatile clientilor lor (A/64/181, paragr. 12). Atacurile asupra avocatilor sunt adesea consecinta directa a identificarii avocatilor cu clientii lor sau cu interesele clientilor lor si deschid usa pentru interferente nejustificate asupra functiilor profesionale ale avocatului si / sau pentru incalcarea drepturilor sale fundamentale.

43. Cazurile aduse la cunostinta raportorului special arata ca avocatii au suferit excluderi, atacuri asupra integritatii si reputatiei lor fizice, detentii arbitrare, urmarire penala si alte sanctiuni ca urmare a identificarii lor cu clientul si/sau cu cauza pe care s-a angajat sa apere si sa reprezinte in fata autoritatilor judiciare. Desi rare, aceste atacuri apar chiar si in tarile in care avocatii, ca categorie, nu sunt in general una de risc. (...)

55. Libertatea de exprimare si de asociere au o importanta specifica in cazul persoanelor implicate in administrarea justitiei. Ele constituie cerinte esentiale pentru buna functionare si independenta a profesiei de avocat, deoarece avocatii folosesc comunicarea scrisa si orala ca instrument profesional fundamental. Din acest motiv, Principiile de baza afirma ca avocatii trebuie sa se bucure de „imunitate civila si penala pentru declaratiile relevante facute cu buna credinta in pledoarii scrise sau orale sau prin prezenta lor profesionala in fata unei instante, tribunal sau a altei autoritati juridice sau administrative” (Principiul 20) . Alte activitati care nu sunt legate direct de apararea clientilor sau a cauzelor clientilor, precum cercetarea academica si participarea la procesele de redactare legislativa, ar trebui, de asemenea, sa fie protejate de limitari nejustificate sau de cenzura. (...)

57. in exercitarea mandatului sau, raportorul special si predecesorii sai au primit o serie de comunicari care au motivat incalcarea dreptului avocatilor la libertatea de opinie si de exprimare. in multe cazuri, avocatii au fost vizati pentru exprimarea criticilor si nemultumirilor fata de autoritatile tarilor lor, precum si pentru denuntarea impunitatii, in interiorul si in afara salii de judecata. in unele cazuri, aceste comunicari au aratat ca legislatia penala a fost folosita ca mijloc de limitare a dreptului la libertatea de exprimare a avocatilor.” (traducerea si sublinierea ne apartin).

Nu poate fi incriminata penal exprimarea unei opinii juridice contrare celei imbratisate de parchet, cu atat mai mult cu cat respectiva opinie este validata prin hotarari judecatoresti definitive.

O astfel de constructie afecteaza profund dreptul la exercitiul profesiei si dreptul avocatului la libertatea de exprimare si opinie, fundament esential al independentei profesiei de avocat, fiind contrar, in primul rand, dreptului CEDO incident si aplicabil cu prioritate.

Analizand rolul avocatului intr-o societate democratica bazata pe statul de drept, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in multiple randuri in sensul necesitatii impunerii unor garantii efective pentru protectia opiniilor unui aparator avocat, chiar cand acestea sunt fie minoritare, fie contrare celor avansate de autoritati, ori chiar includ o doza de exagerare.

In acest sens, Curtea a indicat in Nikula impotriva Finlandei (31611/06) ca “evaluarea relevantei si utilitatii unui argument al apararii ar trebui sa fie apanajul avocatului, supus evaluarii instantei, fara a fi afectat de un potential „efect descurajant” [engl. „chilling effect, n.n.] ce poate fi produs chiar si de o pedeapsa penala relativ usoara sau de obligatia de a plati daune pentru prejudiciul produs si costurile efectuate.” (subl. ns.) (paragraful 54). in aceeasi perspectiva, Curtea a reiterat in Steuer impotriva Olandei (39657/98) „referitor la sustinerile formulate de un avocat in exercitiul functiei sale de reprezentare: “[…] chiar si asa, amenintarea unui control ex post facto al criticilor acestuia cu privire la modul in care o dovada a fost obtinuta de la clientul sau e dificil de conciliat cu obligatia de a apara interesele clientului si ar putea avea un „efect descurajant” asupra practicarii profesiei” [subl. ns.] (paragraful 44). in continuare, in cauza Radobuljac impotriva Croatiei (51000/11), Curtea a fost chemata sa aduca precizari suplimentare cu privire la legatura dintre libertatea de exprimare si independenta profesiilor juridice, aratand ca avocatii au obligatia de a-si apara clientii intr-un mod zelos:

“60. Statutul specific al avocatilor le confera o pozitie centrala in administrarea justitiei ca intermediari intre public si instante. Acestea joaca, prin urmare, un rol esential in asigurarea increderii publice a instantelor. Cu toate acestea, pentru ca membrii publicului sa aiba incredere in administrarea justitiei, acestia trebuie sa aiba incredere in capacitatea profesiei de avocat de a oferi o reprezentare efectiva (a se vedea Morice, citata mai sus, § 132). Acest rol special al avocatilor, ca profesionisti independenti, in administrarea justitiei implica o serie de indatoriri, in special in ceea ce priveste comportamentul acestora. Desi sunt supusi unor restrictii privind comportamentul lor profesional, care trebuie sa fie discret, cinstit si demn, se bucura, de asemenea, de drepturi si privilegii exclusive care pot varia de la o jurisdictie la alta - printre acestea, de obicei, o anumita discretie in ceea ce priveste argumentele folosite in instanta (ibid., § 133).

61. Prin urmare, libertatea de exprimare a avocatilor este legata de independenta profesiei de avocat, care este esentiala pentru buna functionare a administrarii echitabile a justitiei (ibid., § 135). Avocatii au datoria de a apara in mod zelos interesele clientilor, ceea ce inseamna ca uneori trebuie sa decida daca trebuie sau nu sa se opuna sau sa se planga fata de comportamentul instantei.” [subl. ns.].

Apoi, intr-o hotarare din ianuarie 2018 in cauza Ceferin impotriva Sloveniei (40975/08), Curtea de la Strasbourg a remarcat din nou ca “ar trebui sa fie la latitudinea avocatilor insisi, subiect al evaluarii instantei, sa evalueze relevanta si utilitatea unui argument de aparare. Curtea reitereaza faptul ca libertatea de exprimare se aplica nu numai "informatiilor" sau "ideilor" primite in mod favorabil sau considerate inofensive sau indiferente, ci si celor care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza” (paragraful 61).

Jurisprudenta europeana, citata mai sus, consolideaza o serie de principii:

1.  

   1. Avocatului trebuie sa i se asigurare suveranitate si discretie asupra opiniilor/argumentelor care i se par utile in apararea unui client si au legatura cu cauza. O procedura de control ex post facto al acestor sustineri, care sunt supuse oricum evaluarii unei autoritati/jurisdictii, va fi contrara dreptului fundamental la libertatea de exprimare, cu atat mai esential in considerarea rolului avocatului intr-o societate democratica;

   2. Oricum, instituirea unei proceduri de control ex post facto asupra sustinerilor avocatului poate pune sub semnul intrebarii efectivitatea exercitarii acestei profesii. Cu atat mai mult, instituirea optiunii de a condamna penal apararile si argumentele emise de un avocat in cadrul sustinerii cauzei unui client reprezinta o incalcare a art. 10 din Conventie;

   3. In interesul asigurarii libertatii depline de exprimare si in considerarea rolului central pe care avocatura il joaca intr-o societate democratica, avocatii beneficiaza de o larga marja de apreciere in exprimarea opiniilor, fiindu-le chiar permisa formularea de idei/argumente minoritare, divergente fata de o majoritate;

   4. A apara, “in mod zelos” chiar interesele clientului nu reprezinta o optiune, ci o indatorire, o obligatie a avocatului³.

In acord cu jurisprudenta CEDO mai sus mentionata, jurisprudenta majoritara a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a altor instante ultime in grad a evidentiat in mai multe randuri ca exprimarea de opinii, de catre avocati, cu privire la incadrarea in drept a situatiei de fapt a unui client nu poate atrage in nicio imprejurare raspunderea penala a avocatului, aceasta fiind o vocatie a oricarui avocat in virtutea Legii nr. 51/1995. Totodata, s-a aratat ca exercitarea unor activitati care se circumscriu atributiilor ce ii revin avocatului in baza Legii nr. 51/1995 nu poate sta la baza unor acuzatii penale precum sprijinirea unui grup infractional. Exempli gratia:

• “Analizand actele dosarului, instanta a constatat ca in cauza nu sunt indicii care ar putea concluziona ca intimata ar fi comis fapte de natura penala. in calitate de aparator a unitatii administrativ-teritoriale, aceasta si-a exercitat atributiile in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 51/1995, si cu precadere a celor prevazute de normele procesual civile, apararile formulate in cauza sus mentionata neputand fi ingradite decat de instanta de judecata. Este sarcina instantei ce are spre solutionare cauza avand ca obiect „fond funciar" de a stabili calitatea procesuala a partilor, reconstituirea dreptului de proprietate a partilor, modalitatea in care se va dispune aceasta, s.a.m.d. in urma ansamblului probator administrat admitand sau inlaturand motivat apararile formulate de o parte sau alta, cu ocazia judecarii acesteia.” (iCCJ, Decizia penala nr. 243/26.01.2012);

• “in calitate de avocat intimata-recurenta L.E. a introdus actiuni si cereri in justitie in baza contractelor de asistenta juridica incheiate cu SC „C.I.” SRL, activitatea judiciara desfasurandu-se, asa cum rezulta din hotararile judecatoresti aflate in dosar, in conditiile si cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat si a normelor procesuale civile incidente in cauzele deduse judecatii. [...] Mai este de mentionat ca hotararile judecatoresti aflate in dosar, care au nemultumit petitionara Administratia Fondului Imobiliar si pe care nu le considera opozabile, pot fi cenzurate, in conditiile legii, pe cai ordinare si extraordinare de atac” (iCCJ, Decizia penala nr. 877/07.03.2011);

• “In acest sens, se constata ca in mod corect s-a retinut ca lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii, intrucat elementul material al infractiunii de fals in declaratii nu poate consta in sustinerile avocatului, facute cu ocazia exercitarii profesiei sale, a carei natura presupune depunerea tuturor diligentelor pentru a asigura apararea intereselor partii pe care o reprezinta intr-un proces. De altfel, solutia este pronuntata de instanta pe baza intregului material probatoriu din dosar, eventualele sustineri sau inscrisuri false ale avocatului neputand constitui temei pentru pronuntarea hotararii.

Criticile petitionarei referitoare la solutia pronuntata in cauza civila pot fi invocate prin intermediul exercitarii cailor de atac legale, unde are posibilitatea verificarii acestora de catre instantele de control judiciar. De altfel, nemultumirile oricarei persoane referitoare la prestatia avocatilor pot fi invocate in conditiile Legii nr. 51/1995, la baroul din care acestia fac parte, fiind prevazute sanctiuni specifice acestei profesii liberale.” (iCCJ, Decizia penala nr. 849/04.03.2010);

• „In mod cert, aceste sustineri ale petentului nu pot conduce la antrenarea raspunderii penale a magistratilor care au pronuntat hotararile judecatoresti respective si nici a procurorilor care au efectuat acte de urmarire penala sau verificari ale respectivelor solutii, neputandu-se ajunge la extinderea sferei subiectilor activi ai infractiunilor pentru care petentul a formulat plangere penala, cu consecinta eludarii dispozitiilor legale care privesc exercitarea cailor de atac si respectiv a autoritatii de lucru judecat de care se bucura hotararile judecatoresti pronuntate in Romania. … Privitor la intimatii avocati ..., sustinerile petentului potrivit carora, prin acordarea asistentei juridice intimatii s-ar face vinovati de savarsirea infractiunilor de inselaciune, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si marturie mincinoasa, deoarece ar fi realizat o aparare cu viclenie si prin asociere infractionala cu magistratii, sunt in mod evident contrare dispozitiilor legale si nu pot conduce la antrenarea raspunderii penale a intimatilor. Aceasta deoarece, acestia au fost angajati pentru acordarea asistentei juridice, devenind aplicabile disp. art.37 din Legea 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, cu modificarile si completarile ulterioare, care in alineatul 6 stabileste ca avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris in fata instantei de judecata sau a altor organe, daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea si necesare cauzei ce i-a fost incredintata.

• „(…) potrivit alin.1 al art.37 din acelasi act normativ, in exercitarea profesiei, avocatii sunt ocrotiti de lege, fara a putea fi asimilati functionarului public sau altui salariat. Asa fiind, cum pe parcursul efectuarii actelor premergatoare, nu s-a stabilit violarea de catre intimati a vreunei dispozitii inscrise in Legea 51/1995 sau in statutul profesiei de avocat, asa cum acesta este in vigoare, rezulta ca simplele afirmatii ale petentului, formulate in contextul derularii unei cauze aflate pe rolul instantei de judecata, nu pot da nastere unui raport juridic de drept penal, cu atat mai mult, cu cat accesul liber la justitie este garantat oricarei persoane potrivit dispozitiilor constitutionale.” (Curtea de Apel Ploiesti, Sectia V-a Civila, Decizia civila nr. 123/18.07.2011);

• „Sub aspectul evaluarii situatiei juridice a inculpatilor si contributiei lor la presupusa activitate infractionala, trebuie mentionat ca, analiza elementelor de tipicitate a faptei se face pentru fiecare inculpat in parte si sunt avute in vedere, in concret, activitatile desfasurate de acesta in realizarea laturii obiective a faptei pretins a fi comise. Or, in cauza, din probele administrate rezulta ca inculpatul H. a efectuat, in cadrul ... SRL, doar activitati care se circumscriu atributiilor care ii reveneau si pentru care a fost angajat (atestarea pentru conformitate a contractelor de mediere, declaratiilor de accept si declaratiilor pe proprie raspundere) si nu in vederea sprijinirii activitatii unui grup infractional organizat sau al exploatarii prin munca a celor 15 persoane vatamate. Totodata, in cauza, au fost administrate probe in legatura cu activitatile desfasurate de inculpatul H., in perioada de referinta, pe care chiar inculpatul le-a detaliat si dovedit cu inscrisurile depuse in aparare, insa toate aceste probatorii sustin aprecierea ca actele efectuate de inculpat sunt conforme cu normele legale si atributiile care ii reveneau si nu pot contura elementele materiale ale laturii obiective a faptelor de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de persoane.” [subl. ns.] (iCCJ, Decizia penala nr. 435/A/04.11.2016);

• „Mai mult decat atat, dispozitiile art. 37 alin. 6 din Legea 51/1995 (forma actualizata a legii) prevad ca avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris, in forma adecvata si cu respectarea prevederilor alin. (5), in fata instantelor de judecata, a organelor de urmarire penala sau a altor organe administrative de jurisdictie si numai daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea in acea cauza si sunt necesare stabilirii adevarului. Afirmatiile formulate in concluziile scrise se circumscriu dispozitiilor antementionate, fiind in legatura cu apararea in acea cauza si erau necesare stabilirii adevarului, aparatorul putand formula interpretari ale dispozitiilor legale in favoarea partii pe care o reprezinta, pentru a asigura o aparare reala a acesteia.” [subl. ns.] (Curtea de Apel Brasov, Sentinta penala nr. 44/F/27.04.2009).

Atunci cand avocatul emite, alaturi de multi alti colegi, opinii juridice potrivit cunostintelor si constiintei profesionale, iar instantele de judecata confirma in repetate randuri punctele de vedere exprimate, sustinerile se transforma in adevar judiciar incontestabil si nimeni nu poate afirma ca hotararile judecatoresti definitive si irevocabile sunt „netemeinice„ sau „abuzive”, in lipsa unei conduite infractionale a magistratilor care le-au pronuntat.

Avocatul care nu a falsificat documente, nu a oferit mita, nu a facut interventii pe langa functionari publici sau magistrati, nu a preluat dosare/contracte in urma vreunei interventii, nu a incasat sume necuvenite sau nefacturate, nu a cerut sau primit bunuri dintre cele obtinute de clienti etc., ci doar si-a desfasurat activitatea profesionala, in conditiile legii, nu este infractor.

In ce priveste deontologia profesionala, competenta de apreciere a continutului si interpretarii normelor speciale nu apartine procurorului sau judecatorului, ci doar organelor profesiei, actele emise in astfel de proceduri fiind supuse controlului judecatoresc.

De asemenea, avocatul nu poate fi obligat, sub sanctiunea unor pedepse de natura penala, sa interpreteze efectele juridice ale unui document care nu are forma prevazuta de lege in contra clientilor sai sau sa initieze, explicit sau implicit, actiuni impotriva intereselor propriilor clienti sau chiar sa contacteze partea adversa in scopul de a-i furniza informatii care sa sprijine actiuni in defavoarea partii pe care o asista/reprezinta. De altfel, raportat la legislatia in vigoare azi, o astfel de conduita ar constitui infractiunea de asistenta neloiala.

Apoi, este aberant a inculpa sau condamna un avocat pentru ca nu a fost de acord sau ca nu a achiesat la opiniile avocatului partii adverse. A afirma ca o discutie informala cu avocatul care reprezenta o parte adversa ar fi trebuit sa il opreasca pe client sau pe avocatii sai sa mai continue demersurile legale si, eventual, ca ar fi trebuit sa renunte la a cere respectarea/punerea in aplicare a unor hotarari irevocabile favorabile, nu are niciun fel de suport legal sau juridic.

In cadrul oricaror dosare civile, comerciale, penale sau de alta natura, in fata instantei competente se dezbat chestiuni de drept si de fapt in care adesea avocatii au interpretari diferite, fiind rolul autoritatilor publice si a instantelor de judecata sa decida asupra cauzelor. Or, a impune unui avocat sa achieseze, de plano, la afirmatiile adversarului din duelul judiciar si, respectiv, sa inceteze activitatile profesionale ca urmare a opiniei sau actelor pe care se sprijina partea adversa este profund ilegal.

Avocatul este liber sa exercite profesia chiar si atunci cand sansele cauzei ce i-a fost incredintata sunt minime, decizia de valorificare a acestora apartinand intotdeauna clientului.

Este inutil a preciza ca ar fi ingradita nelegal exercitarea dreptului la aparare specializata si, deci, accesul la justitie, in componenta ce include dreptul la aparare, daca avocatul ar fi obligat sa accepte doar cauze in care drepturile partilor asistate sunt clare, certe, etc. De altfel, in astfel de cazuri, apararea specializata ar fi inutila, cu caracter formal, birocratic.

In concluzie, condamnarea unui avocat pentru activitatea profesionala desfasurata, supusa anterior evaluarii unei autoritati/jurisdictii, echivaleaza cu o procedura de control ex post facto a activitatii avocatiale in ansamblu, fiind contrara dreptului fundamental la libertate de exprimare si dreptului la munca, cu atat mai esential in considerarea rolului avocatului intr-o societate democratica.

Cu multumiri doamnei Mihaela Mazilu-Babel, doctor in drept, cercetator independent, pentru sprijinul acordat in realizarea acestui material.