Proiect de lege privind modificarea statutului magistratilor, aprobat de Executiv: a fost extinsa sfera abaterilor disciplinare!
Secretarul de stat in Ministerul Justitiei, judecatoarea Lidia Barac, a anuntat joi, ca Executivul a aprobat Proiectul de lege initiat de Ministerul Justitiei pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Proiectul de modificare a celor doua legi a fost aspru criticat de asociatiile profesionale ale magistratilor, dar si de conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar Consiliul Superior al Magistraturii l-a avizat conditionat. Asociatia Magistratilor din Romania a sustinut ca respectivul proiect de act normativ: “anuleaza independenta puterii judecatoresti pe care o subordoneaza administrativ spre a controla astfel actul de justitie si pe magistrati intr-o parodie institutionala denumita inspectie judiciara independenta, ea insasi subordonata executivului”. De asemenea, si presedintele ICCJ, judecatoarea Lidia Stanciu, a precizat, la momentul discutiei publice pe proiectul de lege, ca sunt multe probleme ale sistemului judiciar la care acesta nu raspunde.
Judecatoarea Lidia Barac a anuntat ca prin proiectul aprobat de Guvern s-au introdus noi abateri disciplinare, din categoria celor prin care se aduce atingere “prestigiului functiei”
Secretarul de stat in Ministerul Justitiei, Lidia Barac, a prezentat, joi, cele mai importante modificari pe care acest proiect de lege le-ar aduce. Astfel, conform unui comunicat de presa al Guvernului, “proiectul de lege extinde sfera abaterilor disciplinare ale magistratilor, prin includerea in aceasta categorie a unor fapte prin care se incalca indatoririle specifice functiei ori se aduce atingere prestigiului functiei detinute si care in prezent nu sunt sanctionate, ori nu sunt sanctionate sub nomen juris propriu. Proiectul introduce sanctionarea disciplinara a suspendarii din functie pe o perioada de pana la 6 luni si defineste notiunea de exercitare a functiei cu grava neglijenta ori rea credinta.” Potrivit lui Barac, principalele tipuri de abateri introduse au fost: “manifestarile care aduc atingere onoarei sau proprietatii profesionale, ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara atributiilor de serviciu; obstructionarea activitatii de inspectie a judecatorilor, inspectorilor judiciari prin orice fel de mijloace, lipsa totala a motivarii hotararilor judecatoresti, a actelor judiciare ale procurorului, in conditiile legii; utilizarea unor expresii neadecvate in cuprinsul hotararilor judecatoresti sau al actelor procurorului sau motivarea acestora in mod vadit contrar rationamentului juridic, de natura sa afecteze prestigiul justitiei sau demnitatea profesiei de magistrat; nerespectarea deciziei Curtii Constitutionale, precum si a deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cadrul recursurilor in interes legal, care, potrivit Constitutiei si legii, sunt obligatorii; exercitarea functiei cu rea-credinta si grava neglijenta”. Secretarul de stat a mentionat ca ”reaua-credinta se poate retine atunci cand judecatorul sau procurorul incalca cu stiinta normele de drept material sau procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unei persoane. Exista grava neglijenta cand judecatorul sau procurorul nesocoteste din culpa, in mod grav, neindoielnic si nescuzabil normele de drept material sau procesual”.
Buna reputatie, conditie prevazuta de actul normativ pentru acces si mentinere intr-o functie in magistratura
Pe langa largirea sferei abaterilor disciplinare, Lidia Barac a aratat ca si sanctiunile disciplinare au fost amendante, astfel“sanctiunea mutarii disciplinare pentru o perioada de pana la un an la o alta instanta sau la un alt parchet a fost circumscrisa in mod diferit fata de reglementarea in vigoare, cand aceasta mutare se facea la distanta sau la un parchet din raza aceleiasi jurisdictii a Curtii de Apel sau Parchetului de pe langa Curte. Acum, aceasta sanctiune vizeaza deplasarea magistratului sanctionat, daca i se aplica aceasta sanctiune, la o instanta sau la un Parchet din jurisdictia altei curti de apel sau altui parchet de pe langa Curtea de apel, in raport cu cele la care functioneaza.” Foarte important de mentionat este ca actul normativ a introdus conditia bunei reputatii drept cerinta de acces si mentinere in functie. Secretarul de stat a anuntat ca : “Cea mai importanta norma este legata de completarea articolului 14 din Legea 303, norma care vizeaza accesul in magistratura. Propunerea este aceea de a reintroduce cerinta bunei reputatii pentru accesul in magistratura. Va reamintesc, aceasta cerinta a existat in Legea 92, din 1992 si - in imprejurari absolut nefericite pentru starea justitiei noastre - norma a fost abrogata in anul 2005. Iata ca am reintrodus-o, pe cale de consecinta pierderea reputatiei ca si conditie de acces in magistratura duce la incetarea functiei de magistrat”.In ceea ce priveste Inspectia Judiciara, judecatoarea Lidia Barac a precizat ca proiectul: “asigura o mai mare independentafunctionala a Inspectiei Judiciare, in raport cu CSM, prin aceea ca reglementarea aceasta instituie Inspectia Judiciara, ii atribuie personalitate juridica, un buget distinct de bugetul Consiliului, iar formele de acces ale inspectorilor judiciari, cariera acestora, concursul, selectarea acestora apartin evident Inspectiei Judiciare, ca organ cu personalitate juridica”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# doi urangutani 10 November 2011 18:28 +17
# anca 10 November 2011 20:06 +6
# Dr.Vasile Botomei 10 November 2011 20:10 -18
# gjschgh 11 November 2011 17:13 0
# tudor 12 November 2011 15:10 0
# tudor 12 November 2011 15:15 -1
# tudor 12 November 2011 15:20 -1
# Mihail Vladimir Poenaru 12 November 2011 17:25 0
# george 10 November 2011 22:17 -10
# Dan 11 November 2011 00:38 +7
# gheorghe 11 November 2011 01:07 +2
# dacă aș fi 11 November 2011 11:25 -3
# Av. Roland Mindrila 12 November 2011 08:55 -1