De-a lungul timpului, si cu precadere in ultimii trei ani, s-a discutat in spatiul public despre masura arestului preventiv in Romania, aplicata de procurori in mod obligatoriu, si nu exceptional. Indiferent de caracterul infractiunii, de stadiul procesului, de functia detinuta de persoana vizata sau de perioada in care a fost savarsita presupusa infractiune, majoritatea celor ridicati de procurori a fost trimisa dupa gratii in arest preventiv in baza unor argumente stereotipe, fara justificarea clara a necesitatii luarii unei asemenea masuri.  Fenomenul, din pacate, nu este unul restrans, astfel de practici fiind semnalate si in alte state membre ale Uniunii Europene. Cel care a analizat indeaproape punerea in aplicare a masurii arestului preventiv si a tras un semnal de alarma fata de practica mentinerii in arest pentru o perioada nedeterminata, fara a exista in acest sens o hotarare definitiva de condamnare, cu incalcarea repetata a drepturilor fundamentale ale omului este Thomas Hammarberg (foto) comisarul pentru drepturile omului de la Consiliul Europei.

Thomas Hammarberg s-a aplecat asupra acestui fenomen inca din 2011, cand a exprimat si un punct de vedere fata de utilizarea excesiva a arestului preventiv, despre care a sustinut public si constant ca incalca drepturile omului. In cadrul analizei facute in urma evenimentelor si a practicillor de la nivelul fiecarui stat, Thomas Hammarberg a retinut ca in Europa un procent de 25% dintre detinuti se afla in stare de arest preventiv chiar si de patru ani, fara ca o instanta sa se pronunte definitiv asupra vinovatiei sau a nevinovatiei acestora. In acest context, Hammarberg concluzioneaza ca argumentele folosite pentru mentinerea in arest preventiv a detinutilor sunt slabe si au doar caracter formal.

In ce priveste conditiile din arest, Thomas Hammarberg a ajuns la concluzia ca acestea sunt, in majoritatea cazurilor, sub standard, iar multi dintre detinuti sunt nevoiti sa le suporte pentru o perioada indelungata de timp, chiar daca la finalul procesului se constata nevinovatia lor.

In fata unei asemenea situatii, Thomas Hammarberg avertizeaza asupra consecintelor pe care le au masurile abuzive ale procurorului si judecatorului asupra persoanelor vizate de masura arestului preventiv. A fost dovedit faptul ca multe dintre persoanele arestate preventiv au ajuns in situatia de a-si pierde serviciul, de a renunta sau de a pierde bunurile detinute, sau de a-si pierde chiar familia. Hammarberg arata insa ca desi la sfarsitul procedurilor judiciare se dovedeste ca detinutul este nevinovat, simplul fapt ca a fost in inchisoare reprezinta un stigmat.

Despre concluziile pe care le-a tras Thomas Hammarberg asupra fenomenului masurii arestului preventiv fara motive intemeiate si asupra mentinerii in arest pentru perioade nejustificat de lungi au luat la cunostinta si autoritatile din Romania. Acestea insa nu au luat si masuri pentru a pune in aplicare recomandarile comisarului pentru drepturile omului de la CE, desi se impuneau.

In prezent, in Romania s-a ajuns in situatia in care procurorii DNA bombardeaza Parlamentul cu zeci de cereri de arestare preventiva a unor demnitari pentru fapte pretins a fi comise in urma chiar si cu zece ani, iar cand ajung in fata instantei invoca necesitatea masurii prin aceea ca respectivul parlamentar reprezinta pericolul social. Tot DNA, intr-un caz particular, cere retinerea si arestare la domiciliu a unui judecator CCR, determinand prin actiunile lor demisia din functie a acestuia, pentru ca apoi, instanta sa arate ca nu exista probe. Exemplele sunt nenumarate, insa cert ramane un lucru: Se impune respectarea si aplicarea de catre autoritatile romane a legilor nationale si internationale de asa maniera incat drepturile fundamentale ale omului sa nu mai reprezinte o optiune, ci o obligatie.

Prezentam in continuare punctul de vedere exprimat, in data de 22 august 2011, in urma monitorizarii principalelor evenimente din Europa de catre Thomas Hammarberg:

“25% din persoanele detinute in penitenciarele din Europa se afla in situatia de arest inaintea judecatii - “arest preventiv”. Aceste persoane fie nu au fost judecate, fie sunt in asteptarea judecarii unei cai de atac impotriva unei hotarari judecatoresti. Deoarece vina lor nu a fost stabilita, ei sunt considerati, in principiu, ca fiind nevinovati. Singura justificare pentru detinerea lor ar fi asigurarea unei anchete eficiente – pastrarea tuturor dovezilor existente, prevenirea interactiunii cu martorii – sau pentru a avea certitudinea ca nu vor incerca sa se ascunda.

In aceasta situatie exista o dilema evidenta privind drepturile omului, astfel incat arestul preventiv ar trebui privit ca o masura exceptionala care sa fie aplicata atunci cand toate celelalte optiuni sunt considerate ca fiind insuficiente. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca arestul preventiv cu o durata indelungata trebuie sa fie reanalizat periodic si ca poate fi considerat justificat doar in circumstante exceptionale (articolul 5).

Folosirea sistematica si fara argumente suficiente

Totusi, utilizarea arestului preventiv se foloseste aproape sistematic intr-o serie de state europene. Astfel, s-a creat o situatie in care aproape unul din patru detinuti din Europa este arestat preventiv – statistica valabila inaintea pronuntarii unei hotarari finale de condamnare. Aceasta este situatia aproximativa – cifrele variaza semnificativ intre state – de la 11% in Republica Ceha la 42% in Italia.

Propunerea de arest preventiv in faza urmaririi penale ar trebui admisa de catre o autoritate judecatoreasca, dupa o evaluare critica a nevoii absolute pentru o asemenea decizie – iar motivele ar trebui enuntate. Totusi, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat, spre exemplu, ca hotararile judecatoresti din Turcia nu ofera suficiente informatii cu privire la motivele care justifica acest tip de arest.

In aceste cauze, instantele au utilizat o formulare stereotipa, identica, precum: “avand in vedere natura infractiunii, dovezile si continutul dosarului”. De asemenea, in Georgia, hotararile judecatoresti prin care se decide asupra arestului preventiv tind sa evite motivarea individuala pentru fiecare cauza in parte.

Durate excesive ale arestului preventiv

O alta ingrijorare priveste durata arestului preventiv in faza de urmarire penala. Anumite state nu au stabilit o durata maxima a arestului preventiv in cursul urmaririi penale. Altele permit un astfel de arest pana la atingerea unei durate excesive de pana la patru ani. Drept rezultat, o persoana poate sa stea patru ani in penitenciar fara sa fie judecat sau, ulterior, poate sa fie declarat nevinovat de catre instanta. Exista situatii frecvente in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost sesizata cu cauze in care arestul preventiv in cursul urmaririi penale a durat intre patru si sase ani.

Comisarul pentru Drepturile Omului declara ca a observat personal conditiile din spatiile pentru arestul preventiv, iar acestea sunt, in majoritatea cazurilor, sub standard. Supraaglomerarea este frecventa, iar regula elementara ca arestatii preventiv trebuie separati de persoanele condamnate nu se respecta. Situatia acestor detinuti este agravata suplimentar de durata nedeterminata a arestului si de nesiguranta privind rezultatul procedurilor judiciare.

Consecinte serioase

Exista consecinte dure asupra persoanelor implicate. Un studiu recent a scos in evidenta impactul socio-economic al arestului preventiv din cursul urmaririi penale: persoanele aflate in aceasta situatie isi pot pierde serviciul, pot fi obligate sa isi vanda proprietatile si pot fi evacuate din case. Mai mult, chiar daca la sfarsitul procedurilor judiciare se dovedeste ca detinutul este nevinovat, simplul fapt ca a fost in inchisoare reprezinta un stigmat.

Este surprinzator ca guvernele nu au intreprins demersuri suplimentare pentru a preveni aceste probleme, cu atat mai mult cu cat, in multe state europene, sistemul penitenciar este atat costisitor cat si supra-aglomerat. Exista alternative mai umane si mai eficiente la arestul preventiv, care ar fi mai potrivite in majoritatea cazurilor. Astfel, au fost prea putin utilizate masurile de supraveghere in libertate, precum arestul la domiciliu sau eliberarea pe cautiune.

Arestul preventiv in cursul urmaririi penale ar trebui aplicat doar daca este absolute necesar

Pentru a incuraja o discutie cu privire la standardele minime in domeniu, Comisia Europeana a publicat recent o asa-numita Carte Verde. Procedura implica o analiza detaliata a alternativelor la arestul preventiv in cursul urmaririi penale si a metodelor prin care acestea pot fi promovate, astfel incat sa se stopeze practica arestului preventiv cu o durata excesiva.

Dezbaterea ar trebui sa aiba in vedere si standardele elaborate de Comitetul de Ministri ai Consiliului Europei, care in Recomandarea (2006)13 referitoare la arestul preventiv, a subliniat importanta principiului nevinovatiei si a principiului in favoarea libertatii.

Din aceste considerente, arestul preventiv in cursul urmaririi penale al persoanelor banuite de savarsirea unei infractiuni ar trebui sa reprezinte mai degraba o exceptie si nu o regula”.