In ultimii 22 de ani, gestionarea politicii europene in domeniul economiei, finantelor, bancilor, a generat si litigii de mare complexitate, care au impus specializarea unui numar de avocati pe aceste zone. Putini sunt cei care au ajuns la un standart ridicat, chiar daca sunt in principal tineri absolventi ai unor facultati de drept, care au evoluat profesional in case de avocatura de prestigiu. Avocatul Cosmin Vasile (foto) de la cunoscuta casa de avocatura “Zamfirescu Racoti Predoiu” s-a specializat in cei 11 ani de profesie pe litigii comerciale, administrative si de proprietate intelectuala, dar si arbitraj comercial international si drept international privat. Cosmin Vasile este partener al casei de avocatura “Zamfirescu Racoti Predoiu” si a debutat profesional inca din stagiatura in echipa fondata de maestrul Andrei Calin Zamfirescu, presedinte de onoare al UNBR. Cosmin Vasile este licentiat al Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti – promotia 2001, si a devenit doctor in drept in 2011 cu teza “Legea aplicabila in arbitrajul comercial international”.

Ca sa incepi avocatura direct intr-o casa mare de avocatura trebuie sa fi avut niste atuuri deosebite. Care au fost acestea? Si cum ati fost recrutat de maestrul Calin Andrei Zamfirescu?

Anul 2001 erau vremurile in care avocatii umblau dupa casele de avocatura si nu invers cum se intampla in prezent. Norocul pe care mi l-am facut cu mana mea a fost ca in noiembrie 2001 m-am numarat printre cei 22 de candidati din totalul de 2300 care au promovat primul examen national de intrare in avocatura, organizat de Uniunea Avocatilor din Romania (n.n. - actuala UNBR), la Bucuresti. Am trecut prin aceste furci caudine cu brio si, de aici, drumul meu s-a simplificat. In sensul ca propunerea de a lucra la “Calin Zamfirescu si Asociatii” a venit de la Andrei Calin Zamfirescu, si am acceptat-o socotind ca era cea mai atractiva varianta pe care o aveam la indemana.

V-a placut de la inceput sa alegeti domeniul civil si comercial? Va intrebam aceasta pentru ca majoritatea absolventilor de drept prefera penalul, socotindu-l mai spectaculos. In schimb, aceasta parte, cea a litigiilor, care implica inclusiv conflicte intre mari consortii este foarte grea si are si o parte de confidentialitate care face ca rezultatele unor avocati ca dvs sa fie mai putin cunoscute. Ce satisfactii profesionale va ofera acest domeniu?

Singurul lucru pe care il stiam cand am inceput avocatura era ca vreau sa fac litigii, fara sa am o reprezentare clara despre ce inseamna exact aceasta. Ulterior, am descoperit ce inseamna litigiile, m-am format si am evoluat in ceea ce a devenit una dintre cele mai mari si reputate echipe specializate in litigii comerciale si civile. Cu alte cuvinte, destinul a fost bun cu mine si mi-a oferit sansa de a ma forma ca avocat intr-o echipa de profesionisti, a carei profil corespundea perfect asteptarilor si aspiratiilor mele. Cat despre satisfactii profesionale, acestea exista independent de tipul de activitate si de vizibilitate a acesteia, iar credinta mea este ca cel mai important vector care il anima pe avocat este datoria sa de a sluji clientul, iar adevarata recompensa este succesul adus clientului.

Foarte multa lume face confuzia intre litigiile penale, care au prejudicii izvorate din activitati economice si litigiile civile si arbitrajele comerciale. Toate acestea sunt puse sub aceeasi cupola, fiind frecvente fuziunile intre avocati de penal si de comercial. Domnule avocat, care sunt diferentele dintre aceste litigii si de ce exista astfel de confuzii?

A existat si vreau sa cred ca este pe cale sa apuna chiar si in Romania epoca specialistilor care le stiu pe toate, a avocatului “fac totul”. Cele trei specializari evocate sunt atat de diferite incat exagerand putin, putem spune ca n-au nimic in comun cu exceptia faptului ca sunt servicii avocatiale. Ca sa fie foarte clar, in strainatate lucrurile sunt de multa vreme asezate. Cu cat este piata mai mare, cu atat specializarea este mai stricta, ajungandu-se ca echipa specializata in arbitraj sa nu mai fie deloc implicata in litigii obisnuite (dispute resolution). Imprejurarea ca liderii sau vedetele specializate in dreptul penal al afacerilor nu se regasesc in marile firme de avocatura care domina avocatura de bussines, nu este o intamplare. Este vorba, practic, de “produse” diferite. Pana si activitatea avocatilor specilizati de litigii comerciale este altfel etapizata decat cea a avocatilor din dosarele penale. In timp ce avocatul penalist este blocat intr-o cauza in care se implica pe tot parcursul urmaririi penale, alocandu-si tot timpul profesional respectivei cauze, noi, avocatii de litigii comerciale avem o alta temporizare a activitatii. As vrea sa subliniez ca in activitatea de la ZRP am constatat ca echipa noastra de penalisti intampina dificultati, in mod obiectiv, in respectarea regulilor de gestionare a dosarului si comunicare cu clientul: cum poti sa soliciti unui avocat care sta 12 ore intr-o audiere, la o retinere, si se intoarce cu masina pe tot parcursul noptii, sa trimita mailul de informare catre client si sa-si inregistreze timpii lucrati in programul de facturare, pana la sfarsitul acelei zile!

Cat de mare a devenit piata litigiilor in domeniul arbitrajului? Credeti ca exista suficienti avocati cu adevarat pregatiti pe acest domeniu?

Comparativ cu perioada din urma cu patru-cinci ani este evidenta cresterea numarului de arbitraje internationale, care implica parti si avocati romani. Pe de alta parte, este imbucuratoare tendinta recenta de a apela la arbitraj in formule mai sofisticate, de a-l vedea ca pe o solutie salvatoare pentru anumite dispute. N-as fi crezut in urma cu trei ani ca intr-un interval atat de scurt urmeaza sa fiu implicat in Romania intr-un numar de cinci arbitraje ad-hoc si ca voi asista la cazuri in care partile care au o disputa istorica inteleg utilitatea incheierii unui compromis si bat palma, prima si uneori ultima oara, cu privire la forma de arbitraj pe care o agreaza. Exista deja firme si avocati cu o experienta reala si respectabila in materie de arbitraj, din pacate exista si multe proceduri arbitrale in care sunt implicati avocati care in mod evident nu stapanesc specificul materiei respective. Mai grav insa clientela din Romania nu este suficient de educata pentru a distinge intre aceste specializari, ceea ce nu-i permite sa faca o alegere in cunostinta de cauza.

Integem ca firmele cu litigii au manageri, dupa cum spuneti, mai putini informati sa aleaga calea potrivita pentru rezolvarea problemelor lor. Care sunt insa riscurile, pentru un manager, daca alege un avocat care nu este suficient de pregatit pe legislatia in materia arbitrajului? Nu cade din lac in put?

Ceea ce am afirmat mai sus, faptul ca in Romania comunitatea de afaceri are o cultura juridica in formare, este o situatie din care decurg numeroase inconveniente. Sunt numeroase cazurile in care partea ia decizii cruciale din punct de vedere juridic, fie neasistata, fie primind o asistenta necorespunzatoare. Iar arbitrajul este un bun exemplu la acest capitol. 99% din arbitrajele din Romania sunt intemeiate pe clauze compromisorii, negociate si incluse la momentul la care curge numai lapte si miere, se agreaza conditiile comerciale ale contractului, si undeva, spre sfarsit, este inserata si clauza compromisorie. Ceea ce nu stie multa lume, este ca acea clauza genereaza configuratia arbitrajului si ca modificari ale acesteia ca principiu, nu se pot face decat cu acceptul partii potrivnice. Ce se poate intampla cand te joci cu focul, adica accepti o clauza compromisorie ale carei efecte nu le intelegi? Risti sa te trezesti ca taxele pentru actiunea arbitrala pe care trebuie sa o introduci sunt peste posibilitatile tale financiare si ca ai ales un arbitraj de cinci sau zece ori mai scump decat alte variante pe care le aveai la indemana in Romania. In concluzie, putina lume se pricepe la arbitraj! Joaca cu arbitrajul este foarte periculoasa pentru cei care nu stapanesc materia!

Dati-ne un exemplu dle avocat de un client care s-a jucat cu focul si s-a ars!

Fara sa dau nume, va pot relata urmatoarea situatie: s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare cu o clauza compromisorie care prevedea un arbitraj ad-hoc, fara ca partile sa fi depus diligentele necesare in sensul de a stabili prevederile necesare, care sa faca acel arbitraj unul functional. Ce se intampla practic? Dupa doi ani de la data la care partea a vrut sa introduca actiunea la care era indreptatita, actiunea in fata instantei a fost respinsa pentru ca s-a retinut ca a existat o conventie arbitrala valida, iar actiunea arbitrala este sabotata de partea potrivnica care, prevalandu-se de specificul arbitrajului ad-hoc si lipsa de reglementare mentionata anterior, are sanse mari sa impinga la infinit incertitudinea in sensul de a nu se ajunge niciodata la pronuntarea unei hotarari arbitrale. Nimic din toate aceastea nu s-ar fi intamplat daca clauza compromisorie era redactata corespunzator.

Dle avocat, cat de pregatite sunt instantele din Romania sa faca fata unor problematici atat de complexe in domeniul arbitrajului si litigiilor comerciale, dar si din punct de vedere al volumului din ce in ce mai crescut de astfel de cauze, generate de economia de piata?

Referind-ne la specializarea instantelor in arbitraj si ma refer exclusiv la arbitrajul international, traim urmatorul paradox. Instantele nu au cum sa fie suficient de pregatite si familiare cu materia, tocmai din cauza faptului ca nu au suficienta practica in materie de arbitraj international. Ma intreb cum ar putea reprosa cineva unui judecator de la o instanta din provincie ca acesta nu cunoaste sau nu aplica corespunzator Conventia de la New York din 1958, in conditiile in care interpretarea acesteia se face si prin niste recomandari emise de Comisia Natiunilor Unite de resort sau cu ajutorul unui ghid emis in acest scop de International Council for Commercial Arbitration. Deci, daca in general problema Justitiei este volumul de activitate, in materie de arbitraj problema este informatia si practica insuficienta. Sper ca Justitia va fi institutional pregatita si apta sa raspunda corespunzator nevoilor judecatorilor, pentru ca e evident ca tendinta de crestere a numarului de arbitraje internationale va genera un val de litigii specifice privind investirea, recunoasterea sau actiunile in anulare promovate impotriva respectivelor hotarari arbitrale internationale.