De la un an la altul, tot mai multi romani se adreseaza Curtii Europene de la Strasbourg pentru a-si afla dreptatea de care nu au parte in tara lor. A ajunge insa la CEDO nu e un drum usor si, pana sa ti se faca dreptate aici, trebuiesc indeplinite o serie de conditii si, cel mai important, trebuie sa fi inarmat cu multa rabdare, pentru ca procesele de la Strasbourg dureaza adeseori mai mult decat cele din Romania. Pentru a afla cum functioneaza in mod real Curtea Europeana, dar si de ce trebuie romanii sa-si caute dreptatea in alta parte decat la justitia lor, am realizat un interviu cu reputatul profesor Corneliu Birsan (foto) judecatorul roman la CEDO, pe care il publicam in continuare.

Domnule profesor, ce este CEDO de la Strasbourg pe intelesul justitiabilului de rand? Ce poate face aceasta instanta europeana pentru justitiabilii ale caror drepturi au fost incalcate in Romania?

Curtea europeana a drepturilor omului de la Strasbourg este o instanta internationala instituita printr-un tratat international cunoscut sub denumirea de Conventia europeana a drepturilor omului, incheiata la Strasbourg, la 4 noiembrie 1950, sub egida unei organizatii internationale creata in anul 1949, Consiliul Europei, si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953. Prin incheierea acestui tratat international care este Conventia, statele semnatare si-au asumat obligatia de a respecta, in ordinea lor juridica interna, drepturile si libertatile fundamentale pe care aceasta le prevede, carora li s-au adaugat, ulerior, prin mai multe protocoale aditionale alte drepturi si libertati. Inovatia esentiala pe planul dreptului international adusa de Conventie este aceea ca prin ea se instituie un mecanism juridic de control al modului in care statele semnatare isi respecta aceasta obligatie, mecanism ce a cunoscut o anumita evolutie in timp - nu insist - in cadrul caruia rolul esential il are Curtea. In anumite conditii prevazute de art. 35 din Conventie, Curtea poate fi sesizata cu o cerere, o adevarata actiune in justitie, de catre orice persoana fizica, orice persoana juridica neguvernamentala ori chiar de catre «un grup de particulari» care considera ca, prin activitatea lor, autoritatile nationale ale statului in cauza le-au incalcat unul sau mai multe drepturi prevazute de Conventie ori de protocoalele sale aditionale; cum se spune in limbajul Conventiei, cel ce formuleaza o asemenea cerere se considera a fi victima unei astfel de incalcari. Curtea va examina cererea reclamantului dupa o anumita procedura stabilita de Conventie, dezvoltata in Regulamentul ei si, in masura in care va constata ca s-a produs o asemenea incalcare, va adopta o hotarare «de condamnare» a statului in cauza. As vrea sa fac cel putin doua precizari: a) in fata Curtii se desfasoara un adevarat proces intre reclamantul victima a incalcarii pretinse si statul «chemat in judecata» cele doua parti fiind pe pozitii de deplina egalitate procesuala in fata Curtii, chiar daca una dintre ele este un stat suveran - sa nu uitam ca suntem intr-un cadru ce tine de dreptul international public; b) prin hotararea de «condamnare» a statului in cauza Curtea poate numai sa contate ca, eventual, s-a produs incalcarea pretinsa de reclamant; hotararea Curtii nu poate «desfiinta» hotararile interne puse in discutie; imprejurarea ca, urmare a unei asemenea constatari, Curtea poate acorda reclamantului o «satisfactie echitabila» nu este de natura sa conduca la o alta concluzie; revine statului in cauza oligatia de a asigura, in ordinea sa interna, inlaturarea pentru reclamant a consecintelor incalcarii constatate de Curte, de regula prin instituirea unei posibilitati de «revizuire» a hotararii interne, ceea ce dretul procesual roman prevede deja, atat in materie penala cat si in materie civila. Asadar, in fata Curtii nu se «rejudeca» pricina interna ci se examineaza daca, in cadrul procedurilor interne, in acea cauza, s-a asigurat respectarea drepturilor si libertatilor garantate de Conventie.

Romania se afla in topul statelor europene cu cele mai multe dosare la CEDO. Este un semn ca Justitia romana nu functioneaza cum ar trebui? Este romanul mai procesoman decat alte popoare? Care sunt cauzele care genereaza acest numar urias de plangeri ale romanilor

Este foarte adevarat ca la 30 noiembrie trecut, dupa ultimile statistici disponibile, pe rolul Curtii se gaseau 12.650 de cauze impotriva Romaniei, dupa Rusia cu 40.850, Turcia cu 15.950 si Italia, cu 13.400; daca ne raportam la numarul de locuitori, putem observa ca tari cu un numar semnificativ mai mic de locuitori decat tara noastra au un numar mare de cauze pe rolul Curtii: Moldova, 4250, Serbia, 6650. Dar asemenea statistici sunt, cred, inselatoare, intereseaza problemele “de fond” in materie in fiecare tara. In definitiv, fiecare stat contractant are in fata Curtii un contencios specific: Rusia si Ucraina, neexecutarea hotararilor judecatoresti interne si conditiile de detentie, Italia, durata procedurilor judiciare si neexecutarea hotararilor judecatoresti interne reparatorii in materie etc. Dupa parerea mea, problemele de «fond» ale tarii noastre care conduc la acest numar mare de plangeri adresate Curtii sunt mai complexe. Prima dintre ele - si imi pare rau ca va trebui sa repet ceea ce am spus de multe ori - este data de organizarea judecatoreasca, de insasi structura sistemului judiciar care, la ora la care vorbim, nu este coerent, adica examinarea unei cauze sa fie facuta, in principiu, in fond, in apel si in recurs, atentie, la instanta suprema! Imi veti spune, dar, ca regula generala, asa-i si la noi! Va voi raspunde, da, asa-i si la noi, numai ca, potrivit sistemului judiciar actual, multe cauze incep prin a fi examinate in fond de judecatorii in apel de tribunalele judetene respectiv al Municipiului Bucuresti si in recurs de Curtile de Apel; si cum in tara exista 15 asemenea Curti, este evident ca s-a creat posibilitatea ca, in aceiasi materie sa fie pronuntate solutii diferite. Acest lucru este ilustrat, bunaoara, prin faptul ca pe rolul Curtii sa gasesc cca. 1800 de cauze in care se invoca incalcarea dreptului la un proces echitabil prin solutiile divergente pronuntate de instante privitor la solutionarea aceleiasi probleme de drept. Din tot ceea ce vad ca se discuta la noi, am sentimentul ca practic toata lumea s-a «obisnuit» cu acest sistem; se vorbeste peste tot de unificare practicii judiciare, sunt create mecanisme «specifice», ba s-a mai vorbit si de o «lege speciala» in materie al carui proiect a mai fost facut si cu… <<consultanta» straina, dar de aproape 20 de ani de cand au fost reintroduse Curtile de Apel in sistemul judiciar roman, acestea nu au fost «asezate» la locul cuvenit; adica, pe plan «orizontal», prin competentele acordate, judecatoriile si tribunalele judetene sa fi fost puse la acelasi nivel ca instanta de fond, curtile de apel sa fi jucat numai apelurile, iar instanta suprema sa aibe a judeca numai recursul «in drept», nu si privitor la fapte, cum adesea se prezinta lucrurile in prezent. Altfel spus, intr-un asemenea sistem coerent rolul «unificator» al jurisprudentei ar urma sa fie asigurat de adevaratul recurs in casatie, realizandu-se astfel si realizarea controlului judiciar INTERN al solutiilor instantelor inferioare. Este adevarat ca cel putin partial, situatia descrisa mai sus ar urma sa fie alta, in urma adoptarii noilor coduri de procedura civila si penala. In al doilea rand, un factor care a condus si conduce la existenta unui mare numar de cauze «romanesti» in fata Curtii este inconsecventa legislativa in materia restituirii proprietatilor; stiti tot atat de bine ca mine cate reglementari au fost adoptate in materie, cate zeci de modificari au suferit in timp aceste reglementari si cat de acuta este aceasta problema si in prezent. Nu-i mai putin adevarat insa ca eu cred ca in cadrul unui sistem judiciar coerent ar fi putut fi «atenuata» aplicarea divergenta constatata de Curte a acestor reglementari. In sfarsit, exista un mare numar de cauze pe rolul Curtii privitoare la neexecutarea unor hotarari judecatoresti, altele decat cele din materia restituirilor proprietatilor, durata excesiva a unor procedure judiciare, precaritatea conditiilor de detentie, tratamente interzise de Conventie aplicate persoanelor arestate, etc.

Inclusiv CEDO vorbeste de celeritate in cazul termenelor in care se solutioneaza dosarele in statele membre semnatare ale Conventiei... Si totusi a depune o plangere la CEDO impotriva Romaniei, inseamna sa ai rabdarea necesara sa astepti 5, poate chiar 7 ani pana la o solutie reparatorie... Unii nici nu apuca sa mai traiasca... De ce merg dosarele atat de greu la CEDO si se mai poate vorbi de un act reparatoriu dupa atatia ani?

Din pacate trebuie s-o spun direct, instanta europeana nu este un exemplu in problema pe care o puneti in discutie, din diverse cauze. In primul rand, nici justitiabilii si adeseori nici avocatii nu inteleg bine care este rolul Curtii, anume ca ea nu este competenta sa examineze decat cereri privitoare numai la drepturile si libertatile prevazute de Conventie si de protocoalele sale aditionale si ca, spre a i te putea adresa, trebuie indeplinite anumite conditii, in special epuizarea cailor interne de atac si termenul de 6 luni de la data ultimei hotarari interne ce a fost pronuntata in materia data; de aceea un numar foarte mare de cereri, cca. 90%, au a fi declarate inadmisibile, dar ele «incarca» rolul Curtii; in prezent acesta contine cca. 154.000 de cereri. In al doilea rand, raportat la numarul imens de potentiali justitiabili - mai mult de 800 de milioane din cele 47 de tari contractante - Curtea dispune de un mijloace bugetare modeste, parte a bugetului Consiliului Europei, ea neavand personalitate juridica; asa fiind, si numarul de juristi ai Curtii este relativ limitat, cca. 620. In ultima vreme au fost adoptate masuri care sa asigure «accelerarea» procedurilor de examinare a cererilor - introducerea completului de judecator unic pentru a examina cererile ce au a fi declarate ab initio ca inadmisibile, introducerea unui nou criteriu de admisibilitate, anume acela al «prejudiciului important» pentru reclamant, produs prin incalcarea incriminata, crearea unor unitati speciale de «filtraj» in cadrul Grefei pentru a destermina de la bun inceput care sunt asemenea cereri, introducerea unei politici de acordare de prioritate examinarii cererilor, pe primul loc fiind cele decarate ca urgente pentru ca privesc viata si sanatate reclamantului, etc. Oricum, aveti perfecta dreptate, de multe ori intarzierea cu care se pronunta Curtea poate aparea ca fiind cel putin frustranta pentru reclamant. Daca mai adaugam la aceasta si eventuala durata a procedurilor interne «redeschise» urmare a adoptarii hotararii Curtii, pe planul discutat lucrurile devin si mai complicate. Sigur este ca, atat la nivelul organismelor Consiliului Europei cat si la nivelul Statelor contractate se cauta si alte solutii care sa conduca la scurtarea duratei procedurilor de examinare a cererilor adresate instantei europene.

Foarte multi justitiabili romani care au formulat plangeri la CEDO invoca faptul ca ar disparea acte/probe din dosarele lor si ca ar exista inclusiv grefieri romani cu misiune pentru a influenta in acest mod solutiile in anumite dosare... Este o perceptie corecta? Au existat asemenea cazuri? De ce exista aceste suspiciuni?

Mi-e greu sa cred ca asemenea sustineri ar fi adevarate. Chiar daca un judecator nu are tangenta cu instruirea unui dosar care se face de catre grefa Curtii dupa o procedura riguroasa, bine stabilita, eu stiu ca ori de cate ori partile au cerut sa verifice daca actele doveditoare trimise Curtii - atentie, NUMAI IN COPIE! - acestea au fost gasite la dosar; nu stiu sa se fi depus reclamatii scrise in acest sens de catre justitiabili romani, spre a se putea declansa o ancheta cu un astfel de obiect... Totusi, stiu ca, din cauza lipsei de personal, secretariatele unitatilor in cadrul carora lucreaza juristii romani sunt foarte aglomerate, in sensul ca exista multa corespondenta «tratata» cu o anumita intarziere, uneori chiar suparatoare; nu exclud ca, din aceast motiv, uneori unii justitiabili sa aibe banuielile amintite. Pana la urma insa toate actele trebuie sa ajunga la dosarul cauzelor inscrise pe rolul Curtii.

Sunteti fara indoiala cel mai mare specialist roman in Drepturile Omului. Cum comentati curentul de opinie raspandit plecand chiar din sanul CSM, dar intalnit si in instantele si parchetele nationale, care avanseaza ideea ca CEDO da solutii contrare, care se bat cap in cap, si ca nu ar fi un exemplu demn de urmat. Personal consideram foarte periculoase aceste “rebeliuni” in sistemul judiciar... Ce mesaj transmiteti magistratilor romani care gandesc asa? E bine ce fac?

Un prim raspuns foarte simplu la aceasta intrebare ar fi ca asemenea sustineri tin de… libertatea de exprimare garantata de Conventie… Cred insa ca lucrurile sunt ceva mai complicate pe fondul lor. Eu nu spun ca nu exista situatii in care hotarari ale Curtii nu sunt cele mai clare cu putinta ori ca intotdeauna jurisprudenta Curtii apare ca fiind foarte coerenta. In definitiv, din moment ce hotararile, in imensa lor majoritate se adopta de camerele de 7 judecatori ce sunt formate in cadrul celor 5 sectii ale Curtii despre care voui vorbi mai jos, nu-i exclus ca uneori sa fie adptate hotarari cu unele aspecte contradictorii fata de altele. Numai ca, in cadrul activitatii jurisdictionalae a Curtii exista mijloace care, fie ca sunt de natura sa previna asemenea situatii, fie ca pur si simplu permit inlaturarea lor din jurisprudenta Curtii. Din primul punct de vedere saptamanal, inainte de a fi discutate in sectiuni, toate Proiectele de decizii si hotarari sunt revazute de serviciul jurisconsultului Curtii, care are, printre altele, indatorirea de a semnala eventualele divergente de jurisprudenta constatate; in discutarea acestor proiecte in camere, ele vor trebui sa tina seama de aceste semnalari. Apoi, daca se constata ca in mod evident exista anumite solutii divergete intr-o materie data, pe caile procedurale prevazute de conventie si de Regulamentui Curtii urmeaza ca intr-o cauza data asemanatoare sa fie sesizata Marea Camera a Curtii care are, printre altele, tocmai rolul de a asigura unitatea de jurisprudenta a intantei europene. Nu cred insa ca o simpla afirmatie de genul celei evocate de intrebarea dvs. ar putea conduce la “ignorarea” jurisprudentei Curtii. Solutia apare ca fiind una comoda, nu si preferabila. Nu uitati, in opera de interpretare a unei dispozitii legale ori conventionale trebuie aplicat principiul potrivit cu care un act juridic trebuie interpretat in sensul de a produce efecte juridice, nu in sensul ca acestea sa nu se produca.

In foarte multe instante, daca invoci jurisprudenta CEDO in anumite spete este considerat “o ofensa”. Judecatorii romani par sa judece invariabil pe prevederile legislatiei interne (de multe ori deficitare), ignorand jurisprudenta CEDO, desi aceasta are prioritate in aplicare conform Constitutiei Romaniei si tratatului ratificat de Romania in 1994. Ce poate face un justitiabil in aceste conditii, ce sfat le dati? Si de ce credeti ca magistratii romani nu sunt de acord cu totii sa aplice jurisprudenta CEDO?

Ce-as putea eu raspunde la acest «set» de intrebari? Un magistrat roman nu are de ce sa fie «ofensat» de invocarea jurisprudentei Curtii intr-o cauza data, mai ales ca dvs. vorbiti de obligatia constitutionala cunoscuta privitoare la prioritatea normelor internationale de protectie a drepturilor omului, fata de cele interne; iar daca vorbim despre Conventia europeana, stiut este faptul ca pe baza teoriei blocului de conventionalitate, prioritate are si aplicarea jurisprudentei instantei europene. Problema este ca aceasta jurisprudenta sa fie cunoscuta, ceea ce inseamna totusi un efort in plus in cadrul activitatii de judecator? Oricum, stiu ca de multa vreme judecatorii sunt familiarizati cu dispozitiile Conventiei si cu jurisprudenta Curtii in cadrul pregatirii lor profesionale la INM; de asemenea, astazi posibilitatile de informare in materie sunt multiple, timp si bunavointa sa fie. Judecatorul poate, eventual, constata motivat inaplicabilitatea dispozitiilor Conventiei si a jurisprudentei Curtii, ceea ce este cu totul altceva. Oricum, doua idei mi se par clare: a) magistratul roman nu poate «sa nu fie de acord» cu aplicarea dispozitiilor Conventei si a jurisprudentei Curtii, el are obligatia constitutionala sa le aplice; ignoranta nu cred ca poate intra in discutie; b) neaplicarea acestora poate fi invocata de justitiabil in promovarea cailor de atac pervazute de lege; si daca sistemul judiciar ar mai fi si coerent…

De multe ori jurisprudenta CEDO este aplicata discretionar, in sensul ca anumite decizii sunt interpretate in stil propriu de magistratii romani, altfel decat in litera si spiritul lor. Cum trebuie sa interpreteze magistratul roman deciziile CEDO?

Iar imi puneti o intrebare care ma pune in dificultate. Jurisprudenta Curtii nu trebuie sa fie aplicata «discretionar», ci in mod adecvat cauzei si in spiritul ei. Am citit si eu hotarari interne in care am constatat exact ce spuneti dvs. unele chiar ramase definitive. Hotararile pronuntate sunt «oglinda» activitatii magistratului; la un moment sau altul al carierei lui profesionale acestea vor trebui examinate, cu consecintele de rigoare. Repet, magistratul trebuie sa aplice jurisprudenta Curtii numai in masura in care aceasta este adecvata cauzei examinate si de ce nu, cu buna-credinta, in spiritul ei.

Romania mai are putin – in urma hotararii pilot a CEDO – si trebuie sa rezolve problemele proprietatii. Este insa putin probabil ca acest lucru sa se intample. Ce riscam ca stat? Care ar putea fi sanctiunile ce ar putea fi aplicate statului roman pentru neaplicarea jurisprudentei CEDO, in varianta optimista si in varianta cea mai neagra posibil?

Da, asa este, mai sunt cca. 6 luni in care Romania trebuie sa-si indeplineasca obligatiile de ordin general stabilite de Curte in matetria restituirii proprietatilor prin hotararea adoptata in cauza pilot pe care o amintiti. Potrivit dispozitiilor art. 46 din Conventie statele contractante se oblige sa execute hotararile Curtii, iar supravegherea executarii acestora este realizata de Comitetul Ministrilor al Consiluiului Europei; pe acest plan putem vorbi despre o raspundere POLITICA a statelor pentru eventuala neexecutare a unei hotarari a Curtii; nu intru in detalii. Pe planul activitatii jurisdictionale a instantei europene neexecutarea obligatiilor amintite de catre Romania va conduce in mod automat la reluarea examinarii cererilor in materie. Din acest punct de vedere vreau sa precizez ca la momentul adoptarii hotararii in cauza pilot cand s-a decis «inghetarea» examinarii cauzelor de acest gen, numarul lor era in jur de 1400 si ca, in prezent, acesta depaseste cifra de 2300, pentru ca, intre timp, au fost depuse alte dosare. Oricat s-ar stradui Curtea si oricare ar fi masurile pentru o buna administrare a justitiei pe care instanta europeana le-ar adopta pentru o cat mai grabnica solutionare a acestor dosare, rezultatele vor fi cu totul nesatisfacatoare pentru justitiabilii in cauza. Nu mai vorbesc de numarul mare de cereri «potentiale», inca neintroduse. Consecintele ar fi dezastroase pe toate planurile.

O problema de neconcordanta intre jurisprudenta interna si cea a CEDO o constituie cuantumul daunelor morale. CEDO a ajuns la un nivel in care nu acorda daune morale mai mari de cateva mii de euro, in unele spete statuand ca simpla recunoastere a dreptului incalcat poate constitui o reparatie echitabila. Cu toate acestea, instantele romane acorda in unele situatii daune morale uriase, in special in cazul presei, care le intrec de multe ori pe cele acordate in cazul victimelor unor infractiuni cu violenta sau urmasilor unor decedati. Sunt legate instantele romanesti sa se alinieze cuantumului daunelor morale acordate de CEDO?

Eu cred ca, in general, atunci cand instantele nationale decid ca trebuie sa fie acordate unui justitiabil dintr-o cauza data, din diverse ratiuni, daune morale, este de dorit ca acestea sa se «orienteze» dupa jurisprudenta Curtii in materie. Din acest punct de vedere as da exemplul Italiei care, condamnata fiind ani in sir pentru durata excesiva a procedurilor judiciare, a adoptat in anul 2001 o lege prin care a prevazut acordarea de sume de bani cu titlu de reparatie morala pentru intarzierea solutionarii cauzelor pe plan national; numai ca, sumele prevazute de aceasta lege sunt cu mult sub nivelul celor acordate de instanta europeana pentru aceleasi motive, astfel ca din nou Curtea este «inundata» cu cereri ale justitiabililor italieni ce au ca obiect tocmai «discrepanta» amintita.

Cum se iau deciziile in cadrul CEDO, in conditiile in care exista 47 de judecatori? Pregateste vreun grefier/magistrat asistent un punct de vedere prealabil sau chiar redacteaza hotararea ca in cazul unor instante romanesti, functie de verdictul pronuntat? Cum se delibereaza intre 47 de judecatori si cum se transeaza divergentele de opinie?

Este adevarat instanta europeana este compusa dintr-un numar de 47 de judecatori, cate unul din partea fiecarui stat contractant, membru al Consiliului Europei. Formatiunile de judecata ale Curtii sunt: judecatorul unic, comitetele de trei judecatori, camerele de 7 judecatori si Marea Camera compusa din 17 judecatori; Cei 47 de judecatori lucreaza in cadrul a 5 sectii, fiecare compusa dintr-un numar de 9 sau 10 judecatori; in cadrul acestora sunt organizate camerele de 7 judecatori si comitetele de trei judecatori; judecatorii unici sunt numiti prin dispozitia presedintelui Curtii - in prezent 21 - iar Marea Camera se formeaza dupa norme prevazute in Regulamentul Curtii. Proiectele de note de procedura, de decizii si de hotarari sunt redactate la nivelul Grefei, sub supravegerea grefierului sef al sectiei respective si sub coordonarea judecatorului raportor; aceasta procedura este aplicabila numai in privinta dosarelor mai importante, care se examineaza de catre camerele Curtii si, uneori, si de catre comotetele de 3 judecatori; ea este mult simplificata in privinta cererilor examinate de catre judecatorul unic. Fiecare sectie are o sedinta saptamanala de deliberari in cadrul carora sunt discutate si adoptate deciziile si hotararle Curtii, cu votul majoritatii membrilor formatiunii de judecata, respectiv camerele Curtii. In cazul hotararilor, nu si in acela al deciziilor, Judecatorii minoritari pot formula opinii dizidente, dupa cum si judecatorii majoritari pot sa-si precizeze anumite puncte de vedere in cadrul unor opinii concurente. Hotararile se publica pe site-ul Curtii in integralitatea lor. In mod similar sunt adptate si hotararile Marii Camere a Curtii, competenta a solutiona anumite litigii.

Considerati CEDO o instanta perfecta din punct de vedere al calitatii deciziilor pronuntate? Ce deosebiri exista intre un judecator CEDO si un judecator de instanta de grad maxim al unui stat semnatar al Conventiei?

Nu, nu consider ca instanta europeana despre care vorbim este o jurisdictie perfecta din punctul de vedere al calitatii hotararilor pe care le pronunta. Ca ea se straduieste sa adopte hotarari cat mai clare si mai convingatoare, este foarte adevarat. Sa nu uitam ca ea se compune din judecatori care provin din culturi juridice diferite, corespunzatoare unor sisteme de drept diferite. Desigur, rolul ei este unic: asigurarea interpretarii si aplicarii dispozitiilor Conventiei si ale protocoalelor sale aditionale. Nu cred ca exista vreo deosebire intre un judecator al Curtii si un judecator cu grad maxim dintr-un stat contractant. De altfel, din acest punct de vedere, Conventia impune ca opersoana ce candideaza la functia de judecator al Curtii europene sa indeplineasca acele conditii necesare pentru a exercita “o inalta functie judiciara”in tara din care provine.

Care credeti ca ar trebui sa fie sanctiunea pentru un judecator roman care in mod deliberat, nu aplica jurisprudenta CEDO intr-o cauza dedusa judecatii?

De ce priviti lucrurile asa? Nu cred ca se poate vorbi despre sanctionarea unui judecator roman pentru ca nu ar aplica, asa cum spuneti dvs. «in mod deliberat», dispozitiile Conventiei. Ca in cadrul controlului judiciar de care vorbeam mai sus eventual instanta care exercita acest control ar constata o asemenea situatie, consecintele au a fi marcate in mod corespunzator NUMAI PE PLAN PROCESUAL. Ca pot fi consecinte si, eventual, pe carierei judecatorului in cauza, aceasta-i o alta problema…

Ce imagine are Justitia romana printre judecatorii CEDO?

Ce-as putea sa va raspund la aceasta intrebare? Judecatorii care au avut sau au tangenta cu justitia noastra o vad asa cum este ea; si cu solutii foarte bune, si cu solutii discutabile, etc. Dar haideti sa va povestesc o povestesc ceva amuzant, ce ar constitui un posibil raspuns la intrebarea dvs: cu putin timp in urma am discutat in sectia noastra o cauza in care instantele nationale au pronuntat solutii temeinic motivate, inclusiv prin invocarea jurisprudentei Curtii, astfel ca cerera reclamantului a fost declarata inadmisibila. In pauza, o colega judecatoare mi-a spus: stii, mi-a placut mult cum si-au motivat judecatorii solutiile pronuntate. I-am raspuns, stiindu-mi de mult opiniile: stii, noi avem multi judecatori foarte buni; pacat ca sistemul in cadrul caruia ei isi desfasoara activitatea este asa cum este! Sa ma insel oare?