Iohannis, acasă! (6 case ş-un palat). Primele Iohannis
1. Nu ştiu dacă se uscase cerneala pe jurămînt sau nici nu-l depusese încă, atunci cînd a dat indicaţii clare Parlamentului despre proiectul de lege privind amnistia: să fie scos de la naftalină, pus pe rol, şi respins. A diktat unui organism democratic, independent, deliberativ, care este făcut să ia hotărîri prin vot; organismul s-a supus urgent şi întocmai.
Aştept ca preşedintele să dea dispoziţii asemănătoare şi în dosarele de la justiţie; nu ar fi nici o diferenţă.
2. Plecînd din PNL, a arătat cu degetul spre Alina Gorghiu; aceasta a fost votată preşedinte, aşa cum a fost votată şi legea de mai sus: întocmai şi urgent.
3. Şi înainte şi după instalare a spus că vrea un guvern liberal. Ce treabă are preşedintele cu schimbarea guvernului? Cu un partid sau altul? Mai are preşedintele partid? Nu este preşedintele tuturor românilor şi tuturor partidelor?
4. A declarat că nu va graţia pe nimeni, sau pe nimeni condamnat pentru corupţie. Ştie dînsul că pot exista şi erori judiciare şi doar el le poate repara? Ştie că graţierea este, popular vorbind, la mila domniei sale? Are acest sentiment? Ştie că poate uza de el pur şi simplu, aşa cum crede de cuviinţă?
5. Cînd eram să finalizez acest înscris (12.02.2015) am aflat că domnul preşedinte s-a manifestat critic şi mustrător la adresa aceluiaşi parlament pentru că a respins prin vot solicitarea organelor penale de ridicare a imunităţii unui senator. Şi le-a spus aleşilor că ei nu au înţeles şi aplicat cum trebuie indicaţiile anterioare (vezi pct. 1). De ce mai există parlamentari şi parlament dacă se pot da asemenea indicaţii, şi are cine să le dea?
Mă grăbesc să închei, pînă nu se mai iveşte vreun caz.
PS: Evident că s-a ivit: “geaca roşie” despre care am scris deja mai sus. Şi multe altele.
PS la ediţia a II-a: Habar n-aveţi cîte s-au mai adunat în ultimii ani.
(Scris în februarie 2015 - acum, în 24 dec. 2024 din ce în ce mai actual)
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Terente și Didina 30 December 2024 22:01 +4