29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ISPRAVA LUI TUDORAN A TRECUT HOTARELE – Dezvaluirea Luju privind motivarea scrisa de fostul judecator Bogdan Tudoran dupa demisie, cand era internat la psihiatrie, a ajuns in presa straina. Eureporter.co: „Aceasta intamplare, in care un om care nu mai este judecator redacteaza o motivare dintr-un spital de psihiatrie, iar motivarea se bazeaza pe cele scrise deja de procuror, va diminua si mai mult increderea in sistemul judiciar romanesc si va submina rationamentul juridic din dosarul Baneasa”

Scris de: V.B. | pdf | print

26 February 2020 13:30
Vizualizari: 5861

A ajuns in presa straina dezvaluirea facuta de Lumea Justitiei in legatura cu scandaloasa motivare redactata de fostul judecator CAB Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran (foto 1) in latura civila a dosarului Baneasa, chiar in timp ce se afla internat intr-un spital de psihiatrie (click aici pentru a citi). Marti, 25 februarie 2020, site-ul belgian Eureporter.co a relatat nu doar despre motivarea de la psihiatrie, ci si despre felul in care acelasi Tudoran a inserat cu copy-paste in document ample pasaje din rechizitoriul intocmit de catre procurorul ex-DNA Nicolae Marin (foto 2), seful interimar al SIIJ. Amintim ca acelasi judecator Bogdan Tudoran a solutionat latura penala a procesului Baneasa, impartind in stanga si-n dreapta ani de puscarie.



De altfel, tot Eureporter.co remarca tergiversarea dosarului de la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie unde Nicolae Marin ar trebui sa-l ancheteze pe Bogdan Tudoran si pune aceasta tergiversare pe seama recunostintei pe care Marin i-ar purta-o lui Tudoran pentru diverse condamnari date de judecator in dosare instrumentate de procuror pe vremea cand acesta activa la DNA.


Redam traducerea articolului din EUreporter.co (vezi facsimil):


Documente dintr-o instanta romaneasca, scrise de un fost judecator internat la psihiatrie

Luna aceasta, au sporit ingrijorarile legate de sistemul de justitie romanesc, dupa ce s-a aflat ca motivarea unei hotarari judecatoresti date de Curtea de Apel Bucuresti cu privire la celebrul proiect Baneasa a fost scrisa de catre fostul judecator Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran dintr-un spital de psihiatrie, dupa ce acesta se retrasese din activitate. O comparatie in oglinda a documentelor (n.r. site-ul da link catre articolul Luju „Tudoran a baut din sifonul lui Marin”click aici pentru a citi) arata ca mari parti din motivare au fost copiate dintr-un rechizitoriu scris de catre procurorul Nicolae Marin, in prezent seful (n.r. adjunctul si seful interimar al) Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ).

Inserarea fragmentelor cu copy-paste dintr-un document in celalalt a fost dezvaluita de publicatia romaneasca Lumea Justitiei. Aceasta a explicat in ce fel fostul judecator a decis in noiembrie 2019 (in timp ce se afla internat intr-un spital de psihiatrie si nu mai detinea functia de magistrat, demisionand cu doua luni inainte, la 20 septembrie 2019) sa motiveze sentinta nr. 267F pe care o pronuntase la 28 decembrie 2018 in dosarul nr. 4445/2/2016 privind cazul Baneasa. Au aparut ingrijorari cu privire la faptul ca Ion-Tudoran – desi nu mai avea capacitatea de a judeca si desi doctorii ii recomandasera sa nu depuna 'efort intelectual' – a decis totusi sa motiveze sentinta din cazul Baneasa. In plus, este alarmant si faptul ca mari pasaje au fost in mod clar copiate din rechizitoriul DNA intocmit de catre procurorul Nicolae Marin, pe vremea cand acesta lucra la DNA.

Din cate se intelege, Ion-Tudoran ceruse sa fie internat la spitalul de psihiatrie pentru a evita arestul. Se pare ca Ion-Tudoran se afla sub protectia lui Nicolae Marin ca rasplata pentru mai multe hotarari pronuntate de judecator in dosare instrumentate de Marin. In mod sigur, dupa cate vedem, Tudoran are parte de tratament foarte ingaduitor din partea SIIJ.

Abuzurile care ar fi avut loc in dosarul Baneasa vin pe fondul unor acuzatii grave formulate la adresa integritatii DNA. Acestea includ o serie de filmari publicate de Sebastian Ghita – patron de presa si fost deputat PSD. Ghita a sustinut ca DNA lucreaza in tandem cu SRI pentru a manipula sistemul judiciar in beneficiul ambelor institutii.

DNA a recunoscut ca se bazeaza pe 20.000 de interceptari furnizate de SRI. Generalul SRI Dumitru Dumbrava a declarat in presa ca serviciul sau de informatii intervine in sistemul judiciar, pe care il considera un 'camp tactic' de operatiuni. Documente oficiale obtinute de Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania demonstreaza ca ofiteri SRI lucreaza in echipe mixte cu procurori DNA fara baza legala. Procurorul Nicolae Marin este foarte cunoscut in Romania pentru legaturile pe care le are cu generalii SRI Dumitru Dumbrava si Florian Coldea.

Aceasta intamplare recenta (in care, dupa cate vedem, un om care nu mai este judecator redacteaza o motivare a instantei dintr-un spital de psihiatrie, iar aceasta motivare, de fapt, se bazeaza pe cele scrise deja de procuror) va diminua si mai mult increderea in sistemul judiciar romanesc si va submina rationamentul juridic din dosarul Baneasa.


Comentarii

# Anti Iohannis date 26 February 2020 14:13 0

Va place , votantilor Pnl-isti ce-ati facut din tara asta. ??? Cand PSD propunea masuri firave de indreptare a legilor din justitie facute de tortionara Macovei, faceati spume la gura :“”””scapa Dragnea de puscarie”””””

# Pasat Teodor date 26 February 2020 18:41 0

Și? Care e problema? Ce dacă omul era internat la zgubilituci? A motivat, asa cum motiva și când era în activitate. E judecator, deci supraom.

# DODI date 26 February 2020 18:44 -1

După această ”capodoperă juridică” ar putea urma condamnările lui Dragnea cu sentințe semnate de magistrați care nu au judecat cauza în locul unora pensionate și contrar sentințelor CEDO. A nu se uita rolul colivei stanciu în condamnarea lui Dragnea și ”iertarea” lui ciolanis. Iar efectul cunoscut: coliva stanciu a devenit membră CCR cu 7.000 euro pensie lunară. Doar fostul securist isărescu o depășește având 10.000 euro lunar pensie. La ambii cumul pensiei cu salarul este acceptat de PNL și nu se face strigare în acest sens în televiziunile de casă ale SRI: labe, digi, irealitatea SRI, etc. În continuarea dezvăluirilor ar trebui amintite și morțile suspecte ale lui Adamescu și judecătorului Mustață. Având coautori pe bețivul național hăhăilă și plagiatoarea slujirea. Asta ca să nu mai amintim de acoperitele securiste garcea și altele, specializate în arestarea și încarcerarea unor gravide.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva