De cateva zile e fiebere mare in randul mai marilor zilei, pe tema unei hotarari judecatoresti definitive, prin care a fost confirmata clasarea unui dosar penal, asa intitulatul dosar 10 August.

Un ziarist celebru (n.r. Ion Cristoiu) afirma, intr-o pastila video (n.r. click aici), ca nici macar Maresalul Antonescu n-a indraznit sa intervina in Justitie in favoarea unei persoane apropiate, iar in Imperiul Otoman judecatile cadiului nu puteau fi rasturnate nici macar de Sultan.

In Romania, insa, constatam cu totii ca Presedintele Statului, Stat asa zis de drept, in care Constitutia Romaniei proclama atat principiul separatiei puterilor in stat, cat si pe cel al independentei judecatorilor, impreuna cu o multime de parlamentari, cu primul ministru, cu Ministrul Justitiei si alti ministri, dar si europarlamentari romani se straduiesc din rasputeri sa desfiinteze o hotarare judecatoreasca penala definitiva.

Toti acesti demnitari ai Statului Roman utilizeaza alte mijloace decat cele pe care le-a gandit cetateanul din Onesti, care, in numele dreptatii din capul lui, a luat ostatici oameni nevinovati, operatiune soldata cu moartea ostaticilor.

Demnitarii Romaniei, enumerati mai sus, cer de fapt cercetarea procurorilor care au clasat dosarul, dar si a judecatoarei care a pronuntat hotararea penala definitiva.

Eu nu vad o mare diferenta intre rezolvarea gandita de cetateanul din Onesti si toti acesti demnitari.

Nici unul dintre ei nu da doi bani pe regulile statului de drept si nu accepta o hotarare judecatoreasca daca le este nefavorabila sau nu le este pe plac, potrivit intereselor politice de moment.

Exemplul acestor demnitari romani este unul negativ pentru toti cetatenii cu mintea intreaga din Romania, dar si o presiune imensa pe toti procurorii si judecatorii din Romania, care pot presupune ca ar trebui sa inteleaga din toate aceste reactii, ca solutiile din dosare ar trebui date doar dupa ce se gandesc daca le vor fi pe plac mai Marilor zilei si ca, pentru a se feri de represalii, solutiile ar trebui sa fie intotdeauna pe placul acestora.

Daca s-ar intampla asa, atunci Justitia n-ar mai fi independenta, ci aservita indirect, prin frica, puterii politice.

In mod cert insa acesti demnitari, in frunte cu Presedintele Romaniei nu vor aservirea Justitiei in interesul lor propriu, daca ne amintim ca in trecutul apropiat au luptat (sau poate doar au mimat?!) pentru independenta Justitiei, criticand in mod vehement si constant, ca un disc de vinil zgaraiat, ca regimul trecut ar fi incercat aservirea Justitiei.

Salut reactiile imediate ale Tribunalului Bucuresti, sectiei pentru judecatori din cadrul CSM, Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dar si al unor asociatii ale magistratilor, prin care au reafirmat ca asemenea discursuri publice reprezinta un veritabil atac la adresa independentei judecatorului si, implicit, a puterii judecatoresti in ansamblul sau.

Surprinzator (sau poate nu) este ca o serie de magistrati, care militau pentru apararea independentei Justitiei in anii trecuti, cu pancarte purtate pe treptele palatelor de Justitie, in aplauzele unor cetateni care faceau scandari cu caracter politic, desi se punea problema doar a modificarii unele texte de lege de catre Parlament sau Guvern, in exercitarea atributiilor constitutionale, acum nu mai considera necesar sa spuna nimic, desi independenta procurorilor si a judecatorilor e la un pas de a deveni praf si pulbere.

Lasand la o parte delicatetea, pentru ca a trecut timpul fineturilor si elegantei, indemnul nostru al judecatorilor si procurorilor, dar si al tuturor romanilor care mai cred in statul de drept, ar trebuie sa fie:

Jos mainele de pe Justitie, domnule Presedinte!

Jos mainele de pe Justitie, domnule Prim Ministru, domnule Ministru al Justitiei si toti ceilalti membri ai Guvernului!

Jos mainile de pe Justitie, domnilor deputati, senatori si europarlamentari!

sursa: Axinte10.wordpress.com