Moda cererilor de aparare a reputatiei de la CSM, pe care tot mai multi magistrati o adopta ori de cate ori presa, clasa politica sau alte persoane semnaleaza vreo anomalie din sistemul judiciar, tinde sa devina un fenomen care deranjeaza deja societatea civila. Cu atat mai mult cu cat in loc sa mearga mai bine, lucrurile din Justitie merg pe dos. Faptul ca CSM nu se limiteaza sa admita o cerere sau alta, ci ataca presa cu epitete „tendentios”, „rea-credinta” „nejustificat”, in timp ce pe de cealalta parte evita sa analizeze pe fond problemele juridice reclamate din spatiul public, indiferent cat de grave ar fi acestea, ridica semne mari de intrebare cu privire la intelesul termenului de reputatie in viziunea CSM. Pentru a dezbate aceasta problema, am realizat un interviu cu secretarul de stat din Ministerul Justitiei, judecatorul Lidia Barac (foto) care se arata ingrijorata la randul ei de fenomenul semnalat, in raport cu „perlele” din unele hotarari judecatoresti care afecteaza viata justitiabililor.

Doamna ministru, in ultima vreme la CSM se inregistreaza un val de cereri de aparare a reputatiei din partea magistratilor, imediat ce se scrie vreun articol sau cineva ia vreo pozitie publica cu privire la un fapt din Justitie. Ce inseamna reputatie in Justitie?

Reputatia este o calitate care se ataseaza persoanelor, fizice sau juridice, privite individual sau colectiv. In cadrul unor profesii, care reclama valente educationale, moralizatoare pentru societatea in care acestea sunt organizate, reputatia este o conditie de acces si mentinere in profesie. Daca ne referim la Justitie si magistrati, conditia bunei reputatii este una de tip legal, adica obligatorie, reglementata ca atare in legislatie, coduri deontologice, etice, regulamente interioare, etc. Caracterul legal al acestei cerinte se manifesta prin aceea ca absenta acestei calitati sau pierderea ei in exercitiul functiei atrage sanctiuni juridice, adica nu se rezuma la sanctiuni morale, precum oprobiul public, atras de orice tip de comportament social, contrar moralei sociale. Legea nr. 92/1992 privind organizarea judiciara continea norme exprese care conditionau intrarea in magistratura de cerinta bunei-reputatii a candidatului, pierderea reputatiei fiind reglementata ca un caz de incetare a functiei de magistrat. Din motive greu de explicat, in Legea nr. 303/2004, republicata, au fost abrogate dispozitiile legale care consacrau un caz de incetare a functiei de magistrat, anume, pierderea reputatiei. Proiectul de lege de completare si modificare a acestei legi, lansat de Ministerul Justitiei reintroduce acest caz de incetare a functiei, demers care se inscrie in firescul lucrurilor, caci pentru a fi magistrat trebuie sa detii, in egala masura, cele trei tipuri de competente: profesionale, morale, socio-umane. Actul de justitie savarsit de judecatori nu este un act in sine, el este elaborat tocmai pentru a fi inserat in tesutul social, care-l reclama. Este raspunsul pe care-l oferim societatii la intrebarile ridicate de un caz judiciar. De calitatea lui depinde ordinea juridica, ordinea sociala, care absoarbe, inclusiv, sau mai ales, valorile morale. In absenta acestor imperative stimulam haosul, dezordinea juridica si chiar ,,organizam” aceasta dezordine in detrimentul conservarii si promovarii ordinii juridice si binelui public. Acestea sunt valentele dreptului.

Cum explicati avalansa de hotarari ale Consiliului Superior al Magistraturii prin care se apara reputatia unor magistrati ori de cate ori societatea, prin reprezentantii ei, mai mult sau mai putin formali, reclama tocmai incalcarile unor valori juridice, valori morale de catre magistrati?

Intrebarea dumneavoastra ridica problema raportului dintre independenta judecatorului si manisfetarile acestuia in interiorul si in afara profesiei. Independenta in exercitiul functiei este reglementata constitutional si legal, exclusiv in spatiul Dreptului. Un comportament in afara Dreptului nu este protejat de lege si legiuitor. Apoi, independenta judecatorului nu este una absoluta. Actele savarsite de acesta sunt supuse cenzurii prin intermediul cailor de atac. Un alt tip de cenzura este reglementat de legiuitor, care sanctioneaza penal, contraventional, civil si disciplinar comportamentul magistratilor in exercitiul functiei judiciare sau in legatura cu acest exercitiu. Nu in ultimul rand, exista o cenzura organizata a societatii, a membrilor acesteia, a structurilor in care acestia se organizeaza la un moment dat. Presa, in sens larg, nu intamplator are rostul de ,,caine de paza al democratiei” intr-un stat democratic. O prima forma de manifestare a acestui control o reprezinta chiar dreptul de sesizare, de petitionare, reglementat constitutional si legal. Iata ca, exista structuri care reglementeaza, organizeaza controlul puterii judiciare, evident, in limite care raspund rolului acestor structuri in societate. Dar, revenind la intrebarea dumneavoastra directa, reputatia magistratilor trebuie si poate fi protejata, NU privilegiata, in cadrul procedurii reglementate de lege, decat in masura in care magistratul in cauza se manifesta pe terenul Dreptului. El nu poate solicita antrenarea unui aparat statal organizat in scopul de a-i asigura apararea reputatiei, in masura in care a parasit teritoriul Dreptului. Daca o face, in mod clar, abuzeaza de drepturile care-i sunt conferite de lege si care trebuie exercitate cu buna-credinta si in scopul pentru care acestea au fost recunoscute. Tocmai de aceea, legiuitorul a prevazut o procedura in cadrul careia reputatia magistratului poate si trebuie sa fie privilegiata. In cadrul acestei proceduri, Consiliul Superior al Magistraturii are ultimul cuvant.

Credeti ca aspectele de continut, de motivare ale unei hotarari judecatoresti pot scapa de critica publica, dat fiind ca hotararea este sfanta, astfel cum pare a se exprima CSM in ultimele hotarari, prin care a aparat reputatia unor magistrati?

Comportamentul unui magistrat din perspectiva prezentei cerintei bunei-reputatii, se masoara, atat in manifestarile sale pur profesionale, cat si in cele exterioare spatiului in care profeseaza, respectiv in spatiul public, ca cetatean roman. Prin urmare, exista suficiente elemente care ne pot ajuta sa tragem o concluzie in legatura cu reputatia unui magistrat. Evident ca, un judecator nu poate solicita apararea reputatiei si, cu atat mai mult, CSM nu poate emite o hotarare de aparare a reputatiei in cazurile in care, de exemplu o hotarare judecatoreasca este motivata de acest judecator de o maniera in care sfideaza bunul simt general, adica reguli morale elementare. Dumneavoastra, presa, ati exemplificat cazuri de ,,perle de rationalism juridic” in cuprinsul unor hotarari, care, cu adevarat, pun in discutie reputatia profesionala a magistratului in cauza. Observam ca, reputatia are mai multe forme de manifestare, iar una din ele este cea de pe terenul propriu-zis de aplicare a Dreptului, a legii. Cand in acest spatiu se constata ca exista erori savarsite de judecator, acesta nu mai poate beneficia de apararea reputatiei sale.

Este normal ca in ipoteza semnalata de presa, care aduce in discutie ignorarea expertizei ADN, intr-un caz de stabilire a paternitatii unui copil, intr-o procedura judiciara, CSM sa apere reputatia magistratilor care au pronuntat hotararea respectiva?

Fara a ma referi la cazul concret din care deriva intrebarea dumneavoastra, raspunsul este categoric NU, ori de cate ori am identifica intr-o hotarare judecatoreasca o asertiune de tipul ,,este adevarat ca expertiza ADN releva ca nu paratul in cauza este tatal copilului, insa acesta nu a facut dovada ca reclamanta a intretinut relatii intime cu alti barbati, in perioada de conceptie a copilului”. Nu stiu daca aceasta este motivarea reala in cazul dat, dar in prezenta unei motivari de tipul aratat, evident ca, suntem in prezenta sfidarii unei valori sociale majore – statutul legal – starea civica reala – a persoanei, fapt ce justifica o reactie publica. Intr-un astfel de caz, nu numai ca se ignora regimul probator, presupus in astfel de cauze, forta probatorie a mijloacele de probe pertinente procesului, fara putinta de tagada, dar se nesocoteste flagrant interesul societatii, al statului, in legatura cu statutul civil real al persoanei. Nu mai punem in discutie interesul superior al copilului, sustinut de stat si care vizeaza starea civila reala a persoanei. Daca la un astfel de caz, CSM a reactionat in felul aratat de dumneavoastra, evident ca s-a gresit profund, caci reputatia unui magistrat poate fi aparata exclusiv cand acesta se manisfeta pe terenul Dreptului, respectand principiile si valorile juridice si morale impuse chiar de scopul Dreptului. Aceeasi este situatia in cazul Hotararii CSM prin care s-a aparat reputatia magistratilor din Brasov, in conditiile in care Inspectia Judiciara a constatat ca durata procedurii judiciare in respectiva cauza nu a fost una rezonabila, iar petitionarul a reclamat chiar tergiversarea procedurii. A actiona astfel inseamna a sustrage justitia de la controlul social la care ea trebuie sa se supuna inevitabil si imperios si care exista, independent de hotararea CSM. In egala masura, procedeul acesta tinde sa anuleze dreptul de petitionare al oricarui cetatean, prevazut in Constitutie. Retoric intrebam: Daca presa ar reclama durata procedurii in cazul Tyssen (de peste 29 de ani), Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui sa emita hotarari de aparare a reputatiei judecatorilor care au instrumentat cauza, doar pentru ca presa nu este parte in proces si, deci, nu ar avea drept de sesizare?! Nu putem fixa bariere drepturilor fundamentale prevazute in Constitutia tarii, in favoarea cetatenilor sai, chiar daca ne numim Consiliul Superior al Magistraturii. In plus, petitia in discutie a fost adresata administratiei instantei, nu judecatorilor din complet, iar, potrivit legii, presedintele instantei are atributii precise vizand controlul activitatii, pentru a sustine calitatea de serviciu public al justitiei. Durata procedurii reprezinta un parametru fundamental de masurare a valentelor de serviciu public ale justitiei.

Am sesizat in nenumarate randuri ca CSM face abuz de admiteri de cereri de aparare a reputatiei, facand procese de intentie jurnalistilor. Cu toate acestea, CSM continua politica sa de a ataca presa, folosindu-se de aceste cereri. Ce este de facut?

Justitia trebuie sa se maturizeze din interior, la fel si CSM. Altfel, ,,implozia prin explozie” este iminenta in cadrul sistemului judiciar roman.