Iata noi argumente care vin sa sustina realitatea pe care multi refuza sa o accepte. Si anume ca liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani si 6 luni inchisoare pentru instigare la abuz in serviciu printr-o executie facuta cu incalcarea grava a legii. Dupa decizia CCR in privinta completelor specializate, care practic a confirmat ca fostul presedinte PSD a fost judecat la fond de un complet nelegal constituit (click aici pentru a citi), aceeasi concluzie a fost trasa chiar de una dintre judecatoarele din dosarul lui Dragnea: Iuliana Alexandra Rus (foto).

Judecatoarea Rus de la Inalta Curte a facut opinie separata la decizia Completului de 5 judecatori, in sensul desfiintarii sentintei de la fond de condamnare a lui Dragnea, sentinta mentinuta in apel, si retrimiterii cauzei spre rejudecare, de data aceasta catre un complet specializat in fapte de coruptie, asa cum cere art. 29 din Legea pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie. Practic, intreaga opinie separata nu face altceva, credem noi, decat sa demaste modul scandalos in care patru judecatoare – Rodica Aida Popa, Lucia Tatiana Rog, Luciana Mera si Simona Daniela Encean – l-au trimis la inchisoare pe Dragnea, refuzand sa tina cont ca acesta nu a avut parte de un proces echitabil in faza de fond.

Astfel, intr-o motivare pe 10 de pagini, judecatoarea Iuliana Alexandra Rus explica de ce trebuia admisa apararea lui Liviu Dragnea, care trimis fiind in judecata de DNA a acuzat ca a fost judecat la fond de un complet care nu fusese legal constituit, in conditiile in care nu era unul specializat in fapte de coruptie. Printr-o complexa argumentatie juridica, Iuliana Alexandra Rus arata ca respectarea legii privind existenta unor complete specializate in fapte de coruptie este obligatorie pentru toate instantele, inclusiv pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie. De asemenea, judecatoarea Rus precizeaza ca nu exista nicio justificare pentru interpretarea data de colegele sale de complet care l-au executat pe Dragnea, in sensul ca, vezi Doamne, dispozitiile legii privind completele specializate ar fi facultative (click aici si aici pentru a citi argumentele privind condamnarea lui Dragnea). Dimpotriva, arata Rus, legea este imperativa, iar incalcarea ei are intototdeauna ca efect aplicarea nulitatii. Cu alte cuvinte, sentinta de condamnare a lui Dragnea dispusa la fond este nula, tocmai pe motiv ca ea a fost pronuntata de un complet nespecializat, deci neconstituit in conformitate cu legea. Aspect care ar fi trebuit sa atraga desfiintarea sentintei, nu mentinerea ei de catre patru dintre cele cinci judecatoare ale Completului de 5 ICCJ.

Iata fragmente din opinia separata a judecatoarei ICCJ Iuliana Rus pe care o atasam integral la finalul articolului:

“Raportul intre norma generala si norma speciala

Notiunea de complet specializat nu este definita de legiuitor, insa din economia dispozitiilor legale anterior amintite si din ansamblul legislatiei privind organizarea judiciara si a celei speciale care reglementeaza reguli de procedura distincte de cele stabilite de normele procesual civile si penale, se desprinde concluzia ca aceasta notiune presupune doua paliere, respectiv o specializare generala, pe materii (spre exemplu cauze civile, penale, fiscale, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, etc) si o alta speciala, reglementata distinct prin legi speciale (spre exemplu: art.29 din Legea nr.78/2000, art.86 din Legea nr.273/2004 privind adoptiile, art.2 alin.2 din Titlul XIII din Legea nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, art.32 din Legea nr.101/2016 privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, etc.)

Daca in primul caz legiuitorul a avut in vedere criterii care vizeaza, in principal, organizarea eficienta a activitatii instantelor (respectiv numarul si complexitatea cauzelor, in cazul tribunalelor si curtilor de apel si numarul si natura cauzelor, volumul de activitate al fiecarei sectii, precum si specializarea judecatorilor si necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora in cazul Inaltei Curti), in cazul specializarii care se circumscrie dispozitiilor din reglementarile speciale, s-a avut in vedere exclusiv criteriul naturii cauzelor, instituirea unor astfel de completuri fiind obligatorie independent de numarul si

complexitatea cauzelor sau de volumul de activitate.

Cu alte cuvinte, indiferent de criteriile privind numarul si complexitatea cauzelor, la curtile de apel si tribunale este obligatorie functionarea de completuri specializate care solutioneaza cauze privind adoptiile, privind achizitii publice, privind infractiuni de coruptie sau procesele funciare.

In ceea ce priveste Inalta Curte de Casatie si Justitie, este adevarat ca art. 19 alin.3 din Legea nr.304/2004 prevede posibilitatea si nu obligatia colegiului de conducere de a aproba infiintarea de completuri specializate, insa aceasta dispozitie legala nu echivaleaza cu modificarea implicita a celor cuprinse in legislatia speciala - cum sunt si cele ale art.29 din Legea nr.78/2000 – care prevad cu caracter imperativ obligativitatea ca anumite cauze sa fie solutionate

numai de completuri specializate, ci are in vedere situatia specifica a instantei supreme care nu are competenta materiala de a judeca toate tipurile de cauze reglementate in legislatia speciala. De altfel, astfel cum s-a aratat anterior la expunerea cadrului normativ relevant pentru obiectul cauzei, art.19 alin.3 a fost introdus prin Legea nr.71/2001 privind Codul civil, act normativ care nu are nicio legatura cu solutionarea cauzelor de coruptie, ci cu punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Un alt argument in sensul ca Legea 78/2000 are caracter special fata de Legea nr.304/2004 rezulta, per a contrario, din Decizia nr. V din 26 septembrie 2005 pronuntata in recurs in interesul legii pronuntata de Inalta Curte ce Casatie si Justitie - Sectiile Unite. In considerentele acestei decizii se mentioneaza 'caracterul limitativ de aplicare a prevederilor Legii nr. 78/2000' (imprejurare care ii confera caracterul de lege speciala) si faptul ca dispozitiile art. 57 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara dispozitiilor au caracter general. Totodata, se concluzioneaza ca dispozitiile cu caracter general introduse ulterior celor prevazute in legea speciala, au determinat abrogarea celor din art.29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 ca urmare a unei prevederi exprese in art. XIII din titlul XVI al Legii nr. 247/2005, respectiv ca 'la data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice dispozitie contrara se abroga', ceea ce, in situatia de fata, odata cu introducerea, prin Legea nr.71/2001, a art.19 alin.3 din Legea nr.304/2004 nu s-a prevazut si nici nu s-a urmarit, atata timp cat Legea de punere in aplicare a Codului civil nu viza judecarea infractiunilor de coruptie.

Pentru a se considera, astfel cum retine opinia majoritara, ca dispozitiile art. 19 din Legea nr. 304/2004 au caracterul unei norme de exceptie, derogatorie si ca dispozitia din art. 29 din Legea nr. 78/2000 a fost amendata prin aceasta norma ulterioara, era necesara, conform art.15 si art.67 din Legea nr.24/2000 privind tehnica actelor normative, o modificare sau abrogare expresa a prevederilor din Legea pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie sau stabilirea unei prevederi in sensul ca 'la data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice dispozitie contrara se abroga'.

In fine, prezinta relevanta si imprejurarea ca dispozitiile art.29 alin.1 din Legea nr.78/2000 au fost supuse controlului de constitutionalitate, prin invocarea unor exceptii inclusiv intr-o cauza aflata in prima instanta pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala, avand ca obiect infractiuni de coruptie.

Astfel, in dosarul nr. ..../1/2009, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, in ansamblul ei, si ale art. 13 din acelasi act normativ, precum si ale Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, in ansamblul ei, si ale art. 1, art. 13 pct. 2, art. 16, art. 29 si art. 33 din acelasi act normativ.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala a considerat asadar ca exceptia invocata are legatura cu cauza, in sensul dispozitiilor art.29 din Legea nr.47/1992 si a aratat ca 'Legea nr. 78/2000 reprezinta o reglementare speciala, derogatorie de la dreptul comun si aplicabila unei categorii de persoane circumstantiate, reglementare care nu incalca principiul constitutional al egalitatii, intrucat acesta permite instituirea unor reglementari juridice diferite pentru situatii diferite. Criticile referitoare la prevederea acelorasi fapte cai nfractiuni prin texte din legi diferite reprezinta o chestiune de interpretare si aplicare a legii, de competenta instantei de judecata'.

Prin decizia Nr. 1.137 din 23 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 750 din 10 noiembrie 2010, Curtea Constitutionala a respins exceptiile invocate, aratand in considerente ca 'nu pot fi retinute nici criticile aduse art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Potrivit dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, 'Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege'. In exercitarea acestei competente exclusive conferite de Legea fundamentala, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, cum este si cazul normelor criticate, prin care s-a stabilit ca pentru judecarea in prima instanta a unei anumite categorii de infractiuni, si anume infractiunile de coruptie, sa se instituie complete specializate, in scopul perfectionarii actului de justitie. Constituirea unor astfel de complete nu are semnificatia instituirii unor instante extraordinare, intrucat, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, 'Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege', iar judecatorii care compun completele specializate fac parte din instantele judecatoresti prevazute de lege, indeplinind cerintele de independenta si impartialitate impuse de prevederile constitutionale [art. 124 alin. (2) si (3)]. De altfel, niciun text constitutional nu interzice specializarea completelor de judecata, ci, dimpotriva, Legea fundamentala permite chiar infiintarea de instante specializate in anumite materii [art. 126 alin. (5) teza a doua din Constitutie].'

Imprejurarea ca legiuitorul nu a avut in vedere sa efectueze o diferentiere intre Inalta Curte de Casatie si Justitie pe de o parte si tribunale si curti de apel, pe de alta parte rezulta si din abrogarea dispozitiilor alin.2 al Legii nr.78/2000, dar si din jurisprudenta Curtii Constitutionale (deciziile nr.402/2005, nr.110/2006 si nr.1137/2010).

In concluzie, raportat la toate argumentele si jurisprudenta anterior expuse, precum si la dispozitiile art.15 si ale art.67 alin. 3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica actelor normative, apreciez ca este neechivoca imprejurarea ca dispozitiile art.29 din Legea nr.78/2000 au caracter special fata de cele ale Legii nr.304/2004 si nu au fost modificate prin introducerea art.19 alin.3 din acest din urma act normativ, nici expres nici implicit, astfel ca respectarea acestora este obligatorie pentru toate instantele care solutioneaza infractiuni de coruptie, inclusiv pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie.

De altfel, cele doua dispozitii nu se exclud, iar din coroborarea acestora rezulta obligativitatea constituirii de completuri specializate in materie de coruptie la Inalta Curte de Casatie si Justitie, modalitatea concreta de infiintare a acestora fiind cea prevazuta de art.19 alin.3: presedintele sau a vicepresedintele Inaltei Curti propune Colegiului de conducere infiintarea de completuri specializate, conform art.29 alin.1 din Legea nr.78/2000, organism colegial care adopta o hotarare prin care aproba infiintarea acelor completuri.

Pentru toate aceste motive, contrar opiniei majoritare, apreciez ca dispozitiile legale invocate cu privire la competenta functionala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu justifica interpretarea in sensul ca legiuitorul a urmarit stabilirea caracterului facultativ al constituirii completurilor specializate la instanta suprema in privinta judecarii in prima instanta a infractiunilor de coruptie sau in alte materii in care legea speciala prevede in mod imperativ solutionarea cauzelor de completuri specializate.

Consecintele juridice ale judecarii cauzei in prima instanta de un complet care nu este specializat, conform art.29 din Legea nr.78/2000 Inculpatii A., I. si E., prin aparatorii alesi, au invocat 'exceptia nulitatii absolute' a hotararii primei instante prin raportare la nerespectarea dispozitiilor art.29 din Legea nr.78/2000, sustinand, in esenta, nelegala compunere a completului de judecata.

In opinie minoritara, apreciez ca problema de drept pusa in discutie vizeaza in realitate competenta materiala procesuala (specializata) a carei nerespectare este sanctionata de legiuitor cu nulitatea absoluta, avand drept consecinta, in apel, cazul de desfiintare prevazut de dispozitiile art.421 pct.2 lit. b teza finala din Codul de procedura penala, respectiv: 'desfiinteaza sentinta primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata …cand exista vreunul dintre cazurile de nulitate absoluta, cu exceptia cazului de necompetenta, cand se dispune rejudecarea de catre instanta competenta'.

Contrar opiniei majoritare, consider ca in mod corect apelantii au invocat incidenta deciziei de recurs in interesul legii nr. 17/17.09.2018, publicata in Monitorul Oficial nr. 872 din 16/10/2018, prin care s-a stabilit ca 'necompetenta materiala procesuala a sectiei/completului specializat este de ordine publica'.

Este adevarat ca aceasta decizie a fost pronuntata in procesele supuse Codului de procedura civila in cadrul curtilor de apel si in cadrul tribunalelor, vizand alte dispozitii decat cele in cauza, insa din considerentele acestei decizii rezulta fara echivoc faptul ca 'Normele care reglementeaza competenta materiala procesuala (specializata) sunt in mod evident de ordine publica intrucat ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justitie, prin specializarea judecatorilor, necesara in raport cu complexitatea si numarul cauzelor. Specializarea instantelor/sectiilor si judecatorilor nu este o chestiune de ordine privata, ci una ce tine de organizarea si administrarea justitiei'.

Aceasta interpretare, chiar daca a fost data cu privire la procesele supuse Codului de procedura civila, se refera la norme de organizare judiciara, care sunt comune atat in materie civila, cat si in materie penala. De asemenea, imprejurarea ca decizia se refera doar la dispozitiile art. 35 alin. (2) si art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 si nu si la cele ale 19 alin.3 nu prezinta relevanta , deoarece interpretarea data de inalta Curte de Casatie si Justitie se refera, in limitele sesizarii, la notiunea de complet specializat, notiune prevazuta si in acest din urma articol.

Cu alte cuvinte, prin decizia de recurs in interesul legii nr. 17/17.09.2018, publicata in Monitorul Oficial nr. 872 din 16/10/2018, s-a stabilit, cu efecte obligatorii, imprejurarea ca normele care reglementeaza instantele/completurile specializate sunt norme care vizeaza competenta materiala procesuala (specializata) si sunt de ordine publica, indiferent de materia in care se solutioneaza cauzele (penala sau civila, lato sensu), acestea fiind prevazute in Legea privind organizarea judiciara si in alte legi speciale.

Potrivit dispozitiilor art. 281 alin.1 lit.b din Codul de procedura penala, determina intotdeauna aplicarea nulitatii incalcarea dispozitiilor privind competenta materiala si competenta personala a instantelor judecatoresti, atunci cand judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente.

In jurisprudenta sa (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017) Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat ca o consecinta a prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, care prevad obligativitatea

respectarii, in Romania, a Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, este aceea ca legiuitorul trebuie sa reglementeze din punct de vedere normativ atat cadrul de desfasurare a procesului penal, cat si competenta organelor judiciare si modul concret de realizare a fiecarei subdiviziuni, a fiecarei etape a procesului penal.

In acelasi sens, Curtea a constatat ca reglementarea competentelor organelor judiciare reprezinta un element esential ce decurge din principiul legalitatii, principiu ce se constituie intr-o componenta a statului de drept. Aceasta deoarece o regula esentiala a statului de drept este aceea ca atributiile/competentele autoritatilor sunt definite prin lege. Principiul legalitatii

presupune, in principal, ca organele judiciare actioneaza in baza competentei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune ca acestea trebuie sa respecte atat dispozitiile de drept substantial, cat si pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenta. Pe de alta parte, in ceea ce priveste legiuitorul, principiul legalitatii - componenta a statului de drept – il obliga pe acesta sa reglementeze in mod clar competenta organelor judiciare.

Prin art.29 din Legea nr.78/2000 legiuitorul și-a indeplinit aceasta obligatie, ce decurge din dispozitiile art.131 și ale art.73 alin.3 lit.l din Legea fundamentala si a stabilit competenta judecarii in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege de catre completuri specializate.

Chiar acceptand ca o asemenea constituire de completuri specializate la nivelul instantei supreme ar avea caracter strict formal, dispozitia legala este una imperativa, reglementata de o legea organica si care trebuie respectata ca atare, iar incalcarea acesteia are ca efect, intotdeauna aplicarea nulitatii.

Pentru toate aceste considerente, avand in vedere si dispozitiile art.421 pct.2 lit.b teza a II a din Codul de procedura penala, potrivit carora atunci cand exista cazul de nulitate absoluta, referitor la necompetenta, instanta de apel desfiinteaza hotararea primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta

competenta, se impunea admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie si inculpatii A., B., C., D., E., F., G., H., I. impotriva sentintei penale nr.377 din data de 21 iunie 2018 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala, in dosarul nr...../1/2016, extinderea efectele apelurilor inculpatilor si cu privire la inculpatii J. si K., desfiintarea sentintei penale apelate, integral, si trimiterea cauzei la Sectia Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru rejudecare de catre un complet specializat, conform dispozitiilor art.29 din Legea nr.78/2000”.