Procurorul de sedinta de la ditamai instanta incearca sa convinga completul sa suspende cauza si sa sesizeze „inaltul for european” de la Luxemburg. Si-i da intruna cu argumente flamboiante, dar alaturea de subiect, din jurisprudenta curtii de afara, farul calauzitor pentru acuzatorii neaosi. Practica judiciara de aici e ignorata cu buna stiinta si bagatelizata, iar judecatorii romani ar fi niste nevolnici, incapabili sa priceapa normele de drept intern si deciziile Curtii Constitutionale de la Bucuresti. Mi se urca sangele la tartacuta ascultand si reascultand de vreo juma de an motivarea cu pricina, am obosit, destul cu aceasta placa uzata! Chiar, prin insistenta si considerentele exhibate cu o tenacitate demna de o cauza mai acatarii, parchetul nostru national tine cu tot dinadinsul sa devina... Parchetul de pe langa Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

*

„Riscul sistemic de impunitate” in jos, „riscul sistemic de impunitate” in sus! La trei fraze, hop si sintagma asta imprumutata mecanic din pasareasca euro-comunitara. Dumnezeule, vom scapa vreodata de blestemul formelor fara fond? Limbajul de lemn al comunistilor era indiscutabil mai uman, spre deosebire de cel impus astazi de la Bruxelles ori de la Washington... Apropo, cum s-o traduce in graiul dambovitean expresia de care s-au amorezat cu caraghioasa patima reprezentantii Ministerului Public de la noi? Oricum, suna altcumva „risc seismic de impunitate”, vorba unui coleg de bara, emotionat excesiv in fata pretoriului...

*

Un confrate aflat la varsta fiului meu imi povesteste ca destui magistrati din anturajul sau, indeosebi femei, si-au pirogravat corpul cu fel de fel de vorbe dastepte. Unul, de pilda, hastagist, bineinteles, si-a tatuat pe brat Je ne regrette rien, dar nu dintr-un cult pentru Edith Piaf, nu va duceti cu mintea pana-ntr-acolo! Nu, nici pomeneala, tipa e judecator si s-a incapatanat sa arate tuturor ca nu are vreo remuscare izvorata din solutiile pronuntate, nimic ! Brr, ma sperie insii nestrabatuti de regrete, indeosebi cei care lucreaza cu cantarul Justitiei. Locul lor n-ar trebui sa fie in jiltul inamovibililor, ci altundeva... Starnit firesc de curiozitate (profesionala, desigur!) mi-as dori sa le citesc crezurile mazgalite pe pielea sacrosancta, altfel ! Ce si-or fi scris „onorabilii” recenti pe epiderma traumatizata si umilita astfel? ma intreb invocand principiul... nemijlocirii. Nu-i exclus sa gasesti si sloganurile din urma ale progresistilor imbulziti pe treptele tribunalelor sau ale curtilor ca sa protesteze deunazi: „DNA sa vina sa va ia!” „Drepturile si libertatile cetateanului, un lux !” „Eu, judecator, si tu, procuror, parteneri pe viata!”, „In pixul meu sta destinul vostru !”, „Campul tactic, mon amour”, „Daca pedeapsa nu e, nimic nu e”, „Dubiile profita acuzarii”, „MCV, te vreau inapoi!”, „Condamnati ! Condamnati! Condamnati!”, „Coruptia ucide !” si alte aforisme de lupta revolutionara...

*

Istorioara depanata de amicul dintr-un barou transilvanean nu-i intr-atat de veche ca sa nu fie actuala prin talcul ei... „Ajung la parchet impreuna cu clientul meu. Eu, venit din Bucuresti in aceeasi zi. Omul, venit din Moldova. Fiecare parcurseseram cateva sute de kilometri. Jandarmul, la intrare, ne explica militaros ca «parchetul este inchis pentru proteste» si ne sfatuieste sa ne prezentam in alta zi. Pana la urma se indupleca sa sune la conducere si, minune !, ni se permite accesul in fortareata. Asteptam in biroul sefului. O incapere cu standarde inalte de confort - luminoasa, spatioasa, mobilata modern –, ce mai, o placere sa lucrezi intr-un asemenea spatiu ! Unde pui ca avea si o panorama spectaculoasa a orasului, fiind situata la etaj. Noi voiam sa ne informam de ce ancheta batea pasul pe loc de peste un an de zile. Probasem ca la cartea de procedura un prejudiciu de cateva milioane de lei adus bugetului de stat. Dupa depunerea denuntului, procurorul de caz chiar ma sunase si se aratase foarte dornic sa porneasca ancheta. M-am gandit atunci ca e destul de rar ca un avocat sa serveasca adversarului (de regula) un dosar gata preparat, cu o paguba atat de importanta pricinuita statului. in prima luna activitatile au demarat in forta, cu perchezitii si interceptari, numai ca apoi... totul s-a oprit. De parca timpul ne-ar fi inghetat in neputinta. il intrebam pe prim-procuror de ce investigatiile nu au mai avansat de atata vreme. Raspunsul m-a socat: «Pai, n-ati vazut ce se intampla in Romania? N-ati vazut ce vrea sa faca guvernul? Ordonanta 13? Timpul pe care il aveam sa lucram dosarele – si asa insuficient – este si mai scurt acum, de cand magistratii trebuie sa protesteze impotriva guvernului. Si zilele trecute am fost la Bucuresti sa protestam.» Apropo, suspectul era un roman devenit cetatean «occidental», imbogatit in tara natala insa, in perioada tranzitiei. Chiar si cu protestele magistratilor, parcursul dosarului de urmarire penala a fost prea bizar: un inceput fulminant al anchetei, urmat de o indelunga si inexplicabila stagnare. Oare ambasadele statelor care ne blocheaza accesul in Spatiul Sprengler (sic!) se mai converseaza si cu procurorii?”

Tac, nu am un raspuns. Bleah, dezgustatoare secta asta a magistratilor – activisti, scosi la comanda in mitinguri sindicale. Cutii de rezonanta ale unora si altora, goale, manipulabile, ticaloase, servind interese obscure, arar nationale, in momente politice decisive...

*

Un inculpat arestat isi cearta din boxa aparatorul ales, reprosandu-i cate si mai cate. Starea de detentie l-a abrutizat cu asupra de masura. Hei, „iubeste-ti avocatul ! In afara de maica ta, e singurul care te apara fara sa te creada!” Asa i-as fi strigat nenorocitului, dar m-am abtinut din rasputeri. La ce mi-ar fi folosit ? La ce i-ar fi folosit lui?... si totusi, o completare as forta la acest text din social media nerevendicat inca – mama nu incaseaza niciun onorariu ca sa-si protejeze odrasla, spre deosebire de paracletul in roba...