Motto:

„Napasta de I.L. Caragiale

ACTUL I

(Interiorul unei carciume, cladire cu grinzi de lemn. In fund, la mijloc, usa de intrare; la stanga, fereastra mare de pravalie cu blon; langa fereastra, taraba. La stanga, planul intai si al doilea, doua usi cari dau in doua odai. La dreapta, planul intai, chepengul beciului si o use care da in celar. La stanga, in fata, o masa de lemn si scaune rustice. Lavite pe langa pereti.)

DRAGOMIR: Nu-i asa ca un om care a facut o fapta... un omor... nu-i asa ca daca vine singur peste zece ani si se marturiseste, nu mai are nici o pedeapsa?...

GHEORGHE: Cat e nu stiu sigur, dar stiu ca e un termen: daca trece ala, s-a ispravit...

ANCA (care a ascultat din pragul usii, coboara; e plansa): Cum adica? La zece ani un ucigas poate veni sa spuie singur ce-a facut si lumea il lasa in pace.

DRAGOMIR: Asa e legea...

ANCA: Buna lege, zau! (se sterge la ochi.)

DRAGOMIR: De ce nu te pui tu sa faci alta mai buna? (fixand-o.) Iar ai venit! (lui Gheorghe.) Vezi de ce nu i-am spus... pentru ca de cate ori vine vorba de raposatul, ori isi aduce aminte de el cat de departe, imi urla toata ziua. (catra ea.) Mergi d-aici, si nu mai ma boci pe cap, cobe!... Stiu ca daca m-ar omori pe mine, mi-ai juca hora la soroace in loc sa-mi faci pomana... (pauza; Anca se retrage.) Daca era sa bocesti toata viata pe barbatu-tau al dintai, de ce te-ai maritat a doua oara?... 'Aide... mergi!”

PREAMBUL

De o lunga perioada de timp, societatea si cetateanul roman se confrunta cu o criza generala.

Morala, sociala, economica, preluand valorile perene ale altora si uitand de propriile valori si traditii.

Am incercat sa ne adaptam unor noi valori europene si sa le imbratisam, dar se pune intrebarea pana unde poate merge aceasta asimilare.

Pana la a ne pierde propria identitate nationala, pana la a ne pierde pilonii de baza ai increderii cetateanului, pana unde vom merge? Sa ne negam institutiile, sa fim nevoiti sa “primim” cu “lingurita”, ca niste “bebelusi intarcati” de curand fara a avea liber arbitru, ca natiune si popor, fara a filtra si trece prin propria ratiune si constiinta nationala tot ceea ce ni se ofera de altii?

De ce in Romania mai exista un act care se mai numeste Constitutie? Cum deschizi cartea fundamentala a statului de drept romanesc, in primul alineat al primului articol se prevede clar: “(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”.

Simlu, clar, fara a mai fi nevoie de nicio interpretare.

Dar… degeaba.

Este scris asa, doar ca sa ramana ca o norma inscriptionata in piatra seaca sau o simpla afirmatie pe hartia istoriei drepului romanesc.

Un sistem care a avut si are eminenti oameni de drept, dar care au tacut in fata portilor Apusului.

Ce ramane unui popor ca piloni ai rezistentei lui in fata istoriei, ce defineste o tara, o natiune, ce demonstreaza ca un popor este capabil sa si diriguiasca propriul destin?

Daca i se ia dreptul la autodeterminare… ramane cu nimic.

In ce institutii de baza se increde cetateanul roman?

Biserica, armata si justita.

Ce valenta au acestea, astazi, in fata progresismului radical predat din bancile scolii?

Care este credinta suprema a omului simplu, a romanului de rand pana la a ajunge la judecata divina?

Aceea ca poate gasi dreptatea pe acest pamant, ca va putea prevala adevarul judiciar, acela care este cercetat in fata unei instante de judecata impartiale formate de judecatori care respecta Constitutia si legile statului roman, ca stat national, independent si suveran.

De ce? Pentru ca daca ceilalti piloni ai unui stat se clatina, iar credinta si biserica ne-au fost intinate si armata “ciuntita”, atunci statului trebuie sa ramana macar drept, vertical, in picioare, cu propria-i coloana vertebrala, ultimul bastion, ultima reduta a suveranitatii nationale: justitia.

Avand in vedere manipularile din spatiul public, intoxicatiile de presa ale unor jurnalisti (straini de profesia juridica si, probabil, aserviti unor alte principii sau interese, altele decat cele nationale, manifestari reprobabile constand in incercarea de a denatura sensul) si continutul ultimei Decizii a CJUE legate de problema precriptiei penale in Romania, ne-am permis, in calitate de umili slujitori ai dreptului, sa ne exprimam si noi opinia.

Nu din dorinta de a culege lauri, ci doar in scopul de a ne solidariza cu aceia care inca mai cred in preeminenta dreptului nealterat si care au inca acea credinta legitima ca magistratul roman nu este o anexa a niciunui judecator european.

Ne exprimam opinia si analiza juridica din ratiuni care trebuie sa confere deplina valenta notiunii de inamovibilitate, subsumat principiului bunei administrari si infaptuirii unitare a actului de justitie, care nu se poate supune decat institutiilor si legislatiei in vigoare, fapt care ar trebui sa arate ca statul roman este in continuare un stat de drept, si nu o colonie.

(I) Introducere & context

In data de 24.07.2023, Marea Camera a Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronuntat in Cauza C-107/23 PPU, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata de Curtea de Apel Brasov. Instanta nationala a cerut Curtii sa interpreteze mai multe dispozitii ale dreptului Uniunii Europene pentru a putea solutiona contestatiile in anulare formulate de persoane condamnate pentru infractiuni de evaziune fiscala si constituirea unui grup infractional organizat. Problema de drept o reprezinta compatibilitatea regimului national al prescriptiei raspunderii penale cu exigentele dreptului unional.

Prin aceasta hotarare, CJUE a clarificat urmatoarele aspecte:

- Pe de o parte, instantele nationale sunt obligate sa lase neaplicate Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale, ca lege penala mai favorabila, in cazuri de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv Decizia nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in masura in care permite invocarea prescriptiei raspunderii penale in temeiul celor doua decizii mentionate anterior.

- Pe de alta parte, Curtea Constitutionala a aplicat un standard national de protectie a drepturilor fundamentale prin intermediul celor doua decizii in contextul in care leguitorul roman a incalcat principiul previzibilitatii legii penale prin faptul ca a permis ca actele de procedura sa intrerupa termenul de prescriptie a raspunderii penale chiar daca aceste acte nu erau comunicate suspectului sau inculpatului.

(Comunicat de presa referitor la Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene referitoare la prescriptia raspunderii penale – Ministerul Justitiei, 24.07.2023)

(II) Cronologia evenimentelor care au dus la hotararea CJUE

- Prin Decizia CCR nr. 297/2018, Curtea declara neconstitutionala o parte din articolul din Codul Penal care reglementeaza intreruperea cursului prescriptiei penale – Curtea sustine ca textul nu respecta principiul previzibilitatii si al legalitatii incriminarii (sintagma "orice act de procedura" cuprindea si actele care nu erau comunicate suspectului/inculpatului");

- Prin Decizia CCR nr. 358/2022, Curtea admite o exceptie de neconstitutionalitate ce are ca obiect textul de lege privind intreruperea cursului prescriptiei, subliniind lipsa unei adaptari a legislatiei in urma DCCR nr. 297/2018 (mentionata anterior);

- Guvernul adopta OUG nr. 71/2022 in data de 30.05.2022 prin care art. 155 C. pen. este modificat – cursul prescriptiei se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura care trebuie comunicat suspectului/inculpatului;

- Prin HP nr. 67/2022, ICCJ a precizat ca normele referitoare la intreruperea cursului prescriptiei sunt norme de drept penal material, iar astfel se aplica principiul legii penale mai favorabile. De aceasta lege penala mai favorabila se puteau prevala si cei vizati de intreruperi ale prescriptiei anterior Deciziei CCR nr. 297/2018.

- In data de 22.02.2023, Curtea de Apel Brasov transmite CJUE o cerere de decizie preliminara dupa ce unele persoane condamnate definitiv au cerut desfiintarea condamnarii si constatarea indeplinirii termenului de prescriptie a raspunderii penale.

CJUE se pronunta asupra problemei pe data de 24.07.2023.

In optica CJUE, din analiza considerentelor acestei decizii reiese:

- Instantele nationale sunt obligate sa lase neaplicate deciziile CCR si ICCJ "in cazuri de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si, prin urmare, amplifica riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infractiuni";

- Situatia juridica ce rezulta din aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale, respectiv ale Inaltei Curti, genereaza un risc sistemic de impunitate pentru infractiunile de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale UE, in special in cauzele a caror complexitate impune efectuarea unor cercetari mai indelugate de catre autoritatile penale. Un asemenea risc contravine art. 325 alin. (1) TFUE si art. 2 alin. (1) Conventia PIF.

- Rezulta dintr-o jurisprudenta constanta ca principiul suprematiei dreptului Uniunii impune instantei nationale insarcinate cu aplicarea dreptului Uniunii Europene, in cazul in care nu poate sa procedeze la o interpretare a dreptului national care sa fie in acord cu cerintele dreptului Uniunii Europene, de a asigura efectul deplin al cerintelor acestui drept, lasand neaplicata, daca este necesar, orice reglementare nationala care este contrara unei dispozitii de drept al Uniunii.

- In consecinta, instantelor nationale le revine obligatia de a da efect deplin obligatiilor care decurg din art. 325 alin. (1) TFUE si din art. 2 alin. (1) Conventia PIF, precum si de a lasa neaplicate dispozitiile interne care, in cadrul unei proceduri care priveste fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, impiedica aplicarea unor sanctiuni efective si disuasive pentru a combate astfel de infractiuni(...) – "reglementarile interne" la care se face referire fiind Deciziile nr. 297.2018 si 358/2022 ale Curtii Constitutionale, respectiv HP nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin raportare la prevederile art. 155 C. pen. care a fost declarat neconstitutional prin efectul acestor doua decizii de neconstitutionalitate.

(III) Analiza & argumentare

In opinia noastra, trebuie sustinuta interpretarea restrictiva a notiunii de "atingere grava adusa intereselor financiare ale Uniunii Europene" si aplicarea deciziei CJUE in concordanta cu reglementarile in vigoare referitoare la ibilitatea interpretarii extensive a exceptiilor. Este important sa nu subordonam dreptul national dreptului unional, ci sa aplicam complementar dispozitiile lor pentru a infaptui justitia.

In sprijinul acestei teze, avem urmatoarele argumente:

- Exista o obligatie legala de plano ca judecatorii romani sa respecte deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie si pe cele ale Curtii Constitutionale, aceasta obligatie fiind prevazuta ex legem, dar si consacrata de iure ca obligatie profesionala. A aprecia de plano ca un judecator nu respecta efectele obligatorii ale unor decizii, cu opozabilitate generala in sistemul de drept national, obiectiv si pozitiv ar crea un nonsens la nivel institutional, fiind inadmsibil a accepta teza ca cel care "aplica" dreptul sa nu respecte legea, lato senso (prin care se intelege nu doar norma de drept, ci si deciziile in materie de constitutionalitate, deciziile interpretative sau de unificare a practicii – a se vedea Hotatarile Preliminare sau Deciziile pronuntate in procedura Recursului in interesul legii)

Magistratii trebuie sa aplice legea fundamentala si regelementarile interne in situatiile in care acestea contin dispozitii mai favorabile in ceea ce priveste drepturile omului, cu atat mai mult in materie penala, dat fiind ca principiul legii penale mai favorabile, mitior lex, este unul imuabil, consacrat si in legislatia altor tari europene. O teza contrara ar insemna anihilarea acestui principiu, cu efectul de destructurare a unui sistem de drept, contrar nu numai prevederilor in vigoare, principiilor de drept fundamental la nivel european si international, dar si tradititiei dreptului national.

Practic, Decizia CJUE ar duce la "instigare" la nerespectarea legii tocmai de catre institutia fundamentala intr-un stat de drept, cea care asigura exercitarea uneia din puterile statului, cu rol de control al legalitatii si de mentinere a echilibrului interinstitutional, o justitie independenta fiind parte componenta a principiului suveranitatii nationale. Or, o incalcare a acesteia este nepermisa, cat timp insasi Constitutia Romaniei consacra caracterul de stat independent si suveran al Romaniei.

De aici decurge o simpla analiza, care nu are caracter politic, ci este una juridica, de constitutionalitate – si anume: ca prevalenta dreptului Uniunii nu este una absoluta, ci una de complementaritate si de conformitate a dreptului national cu acesta, cat timp nu se aduce atingere Constitutiei si principiilor fundamentale ale acesteia care definesc conceptul de "suveranitate". Or, justitia independenta a unui stat este o dovada a suveranitatii statale si nu se poate accepta nicio subordonare implicita sau expresa in politica judiciara (cu atat mai mult penala) a unui stat, cat timp se aduc grave ingerinte actului fundamental al unui stat de drept.

Art. 20 din Constitutia Romaniei prevede ce se intampla in cazul unui conflict dintre normele interne si cele internationale, avand prioritate dispozitiile mai favorabile din punct de vedere al drepturilor omului.

Nu exista niciun argument pentru care sa apreciem ca "drepturile omului" pot fi lezate si ca poate fi instituit un regim sanctionatoriu derogatoriu sau mai dur decat acele prevederi care consacra caracterul favorabil al acestora in raport cu subiectul de drept. Per a contrario, nu poate fi instituita o prioritizare a unei categorii de infractiuni (in speta, cele contra intereselor UE) si nici extinsa sfera sanctionatorie impusa la nivel european altor infractiuni, cat timp acestea nu sunt vizate expres de respectiva Decizie.

O astfel de teza juridica nu este justa, intrucat acelasi regim ar trebui aplicat tuturor valorilor sociale ocrotite prin legea penala romana, fara nicio diferentiere, si a fortiori, nu pot fi extinse prin asimilare sau extrapolare toate faptele penale, in conditiile in care nu fac obiectul analizei judiciare respective, doar din dorinta de a aplica un regim sanctionatoriu mult mai sever decat cel impus de standardele nationale sau cele din materia drepturilor omului, pentru ca s-ar aduce din nou atingere principiului de drept al legii penale mai favorabile si implicit independentei justitiei, dreptului la un proces echitabil si dreptului la aparare, ca principii fundamentale, si mai ales principiului legalitatii, care este un corolar al drepturlor procesuale.

Mai mult, in practica CEDO s-a instituit, ca principiu, acel deziderat al practicii unitare, care isi are izvorul intr-un vechi principiu de drept, imuabil – cel al identitatii de ratiune: ubi eadem est ibi solutio esse debet (in situatii de identitate, justiabilul trebuie sa beneficieze de un tratament juridic egal, raportat la aceeasi situatie de fapt si de drept, pentru a se inlatura premisele discriminatorii pentru persoane aflate in cazuri similare sau analoge).

Unde este echitatea dreptului, daca de la momentul pronuntarii Deciziilor CCR antementionate (culminand cu decizia HP a ICCJ nr. 67 din data de 25 octombrie 2022), anumiti justitaibili au primit solutii de incetare a procesului penal, recunoscandu-se astfel valenta deplin opozabila a deciziilor de neconstitutionalitate si aceea de dezlegare si interpretare unitara a chestiunilor de drept in aceasta materie, iar, ulterior, pentru alti subiecti procesuali aflati in aceeasi situatie, aflati in aceaeasi situatii pentru fapte identice si pentru care s-ar fi implinit termenul de prescriptie, se aplica un cu totul alt tratament juridic sanctionator, pentru ca brusc se doreste o interpretare trunchiata a Deciziei CJUE?

Or, ius est ars aequi et boni, dar ce mai conteaza principiile de drept? Ele au ramas in istoria dreptului roman... si atat, din pacate, pentru de fapt dreptul s-a indepartat de realitate, de social si exonereaza astfel culpa exclusiva a autoritatilor judiciare de a fi stat in pasivitate, anihiliand astfel insasi esenta, ratiunea pentru care a fost reglementata institutia prescriptiei.

Pentru ca, de fapt, simplu si obiectiv, aceasta este efectul si totodata cauza implinirii prescriptiei: o sanctiune aplicata pasivitatii organului judiciar (permitand ca o fapta penala sa si piarda din rezonanta sociala), tragerea la raspundere penala contravenind insusi scopului legii penale. Acest scop se pare ca se doreste a fi unul doar punitiv, represiv; practic, specific unui regim sovietic, pe care multi spun ca doresc sa-l uite, dar il aplica inconstient sau, mai grav, cu buna stiinta.

Cerinta de efectivitate impusa de decizia CJUE in privinta regimului sanctionatoriu – in sensul ca pedepsele sa aiba la baza ratiunea aplicarii unor masuri "efective si disuasive" – nu este una absoluta, aceasta interpretare restrictiva fiind eronata, deoarece chiar in practica anterioara (cauzele Tarrico I si II) si chiar si in decizia recenta in discutie s-a acceptat o limita a interferentei dintre dreptul uniunii si cel national – si anume: aceea de a nu se aduce atingere principiului legalitatii incriminarii si al pedepselor.

Or, institutia prescriptiei raspunderii penale este o institutie care intra in componenta acestei materii, fiind de drept material / substantial incidenta acestui principiu antementionat. Asadar, efectele Deciziei CJUE nu pot fi interpretate in asa fel incat sa aduca atingere acestei limite, ceea ce exclude de plano posibilitatea ca judecatorul national sa faca abstractie de caracterul neconstitutional al prevederilor art. 155 C. pen. si, evident, atrage ibilitatea tezei conform careia deciziile Curtii Constitutionale si hotararile prealabile ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie (pleacand de la insasi ratiunea acestei institutii) sa nu fie respectate.

Se impune a se observa si aplica interpretarea restrictiva a notiunii de "atingere grava adusa intereselor financiare ale Uniunii Europene", ceea ce arata ca decizia CJUE nu se aplica infractiunilor de coruptie si nici celorlalte fapte prevazute de Codul penal sau de legi speciale. Fraudele cu fonduri europene sunt delimitate de legislatia romaneasca in art. 18/1 – 18/5 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, iar extinderea sferei infractiunilor cu privire la care se aplica aceasta pe cale de interpretare nu este permisa, fiind inadmsibila includerea altor fapte in acest regim atata timp cat au o reglementare distincta. Iar considerentele deciziei CJUE sunt exprese si nu pot fi extinse prin asimilarea altor infractiuni sau includerea in sfera sanctionatorie a ilicitului penal, deoarece s-ar extinde in mod nepermis insele limitele “judecarii” cererii de sesizare interpretative a CJUE, asa cum reiese din considerentele acesteia.

Care este ratiunea pentru care se doreste a se extinde la “toate faptele penale” si care este argumentul pentru care in cuprinsul acestei ultime Deciizi (ca si in cauza anterioara, in cauza Taricco II) se instituie o exceptie, prin care judecatorului national si instantei nationale i se recunoaste dreptul suveran si discretionar de a da norme care sa nu aduca atingere acestui principiu fundamental al legalitatii incriminarii si pedepselor, indiferent de standardele sanctionatorii ale dreptului Uniunii?

Existenta deja a unei HP pronuntate de Inalta Curte ar trebui sa excluda opinia (avansata in unele medii juridice) ca ar fi posibila aparitia unei practici neunitare – adica unele instante vor aplica principiile legalitatii si legii penale mai favorabile, iar alte instante vor aplica principiul suprematiei dreptului comunitar si Decizia CJUE. Aceasta situatie-premisa este de nedorit si ar insemna deja nesocotirea a insesi HP pronuntate de ICCJ la data de 25.10.2022, iar o atenta analiza a CJUE arata ca insele unora din considerentele acesteia i s-ar aduce atingere, sens in care aratam ca prin Decizia CJUE s-a statuat printre altele urmatoarele:

"Aplicand aceasta jurisprudenta in speta, Curtea distinge principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, astfel cum a fost aplicat si interpretat in jurisprudenta nationala in discutie, de principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior). In masura in care aceasta jurisprudenta se intemeiaza pe principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor, sub aspectul cerintelor acestuia referitoare la previzibilitatea si la precizia legii penale, Curtea, dupa ce a subliniat importanta acestui principiu atat in ordinea juridica a Uniunii, cat si in ordinile juridice nationale, concluzioneaza ca instantele nationale, prin derogare de la obligatia lor de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, nu sunt tinute sa lase neaplicata aceasta jurisprudenta".

Ce se creeaza in aceste conditii? Un efect de boomerang, care se va intoarce impotriva sistemului judiciar insusi, care va avea de suferit prin inconsecventa, va crea premise de arbitrariu in pronuntarea unei hotatari judecatoresti, iar de la arbitrariu la discretionar si apoi la abuz nu este decat un pas.

Nu se poate accepta ca fiind admisibila situatia ca Hotararea CJUE sa anuleze dezlegarea data unei chestiuni de drept data de catre ICCJ prin HP nr. 67/2022 in ceea ce priveste modul de calcul al termenelor de prescriptie pentru faptele comise inainte de 25.06.2018.

Aplicarea Deciziei CJUE in modalitatea gresita prin interpretrea acesteia in sensul nesocotirii decidentului in materie de contencios constitutional sau contrar efectelor hotararii prealabile antementionate prin extinderea aplicabilitatii acesteia fata de toate faptele penale si prin incalcarea regulii fundamentale ca principiul de drept procesual fundamental al legii penale mai favorabile este susceptibil sa incalce drepturi fundamentale ale omului – la libertate, la aparare –, incalcandu-se tocmai principiul legalitatii incriminarii, care este instituit ca punct terminus de insasi CJUE in considerentele acesteia, aceasta fiind situatia de exceptie, care nu poate fi transformata intr-o regula!

Reglementarile ce trebuiesc aplicate sunt Deciziile CCR nr. 297/2018 si nr. 358/2022, respectiv Decizia ICCJ 67/2022 pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Termenele generale de prescriptie sunt cele reglementate de art. 154 C. pen., iar acestea produc efecte doar in lumina considerentelor decidentului in materie de (ne)constitutionalitate si a dezlegarii chestiunii de drept conferite de ICCJ.

Decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene are valoare de recomandare. Asadar, nu poate primi cracter obligatoriu in fata judecatorului national.

Ca este asa o arata insusi faptul ca la nivel principial s-a recunoscut si a stat la baza tratatului Uniunii Europene ca se impune respectarea statului de drept, care este considerat una dintre valorile fundamentale ale Uniunii, consacrate in articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeana.

El este in acelasi timp o conditie prealabila pentru protejarea tuturor celorlalte valori fundamentale ale Uniunii, inclusiv a drepturilor fundamentale si a democratiei.

Respectarea statului de drept este esentiala pentru insasi functionarea UE: pentru aplicarea eficace a legislatiei UE, pentru buna functionare a pietei interne, pentru mentinerea unui mediu favorabil investitiilor si pentru increderea reciproca.

Esenta statului de drept este protectia jurisdictionala efectiva, care necesita sisteme nationale de justitie independente, eficiente si de calitate.

Un argument in plus in sustinerea inaplicabilitatii in integrum a Deciziei CJUE in fata judecatorului national deriva din insusi faptul ca prescriptia este un instrument de politica penala la nivelul statului-membru, care beneficiaza de respectarea principiului independentei nationale, consacrat si la nivelul TFUE.

Or, atunci acest principiu se doreste a fi infrant tocmai printr-o decizie a Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Este evident absurdul situatiei juridice si institutionale create, a unei contradictii intre scopul si continutul principial al regulilor Tratatului, si efectele care se doresc a fi “impregnate” acestei ultime Decizii a CJUE.

Felul in care in Romania este reglementata institutia prescriptiei nu tine de infractiune in sine, ci de sistemul sanctionator – de politica represiva a legii penale. Asa incat criteriul este exact acelasi. Prescriptia nu curge intr-un proces echitabil fara ca elementele care intrerup cursul ei sa poata fi opozabile persoanei in favoarea careia curge – chestiune simpla de logica juridica, neputand sa-i fie imputat unui subiect de drept nicio forma de raspundere juridica cat timp nu are la cunostinta efectiv de actul de procedura care sa-i ofere posibilitatea de a lua cunostinta efectiv de continutul acuzatiei, regula consacrata si in cuprinsul art.3 al CEDO, omis, se pare de “justiatibirii” inflacarati care se bat cu pumnul in piept cu principiul anacronic “fiat iustitia pereat mundi”, dar nu se sinchisesc sa calce in picioare drepturi fundamentale ale omuui.

Evident, pentru ca au uitat ca mai exista si Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art 11 si 20 din Constitutie care consacra caracterul prioritar al acestor tratate care pun pe “piedestal” tocmai garantia repectarii acestei hegemonii, inainte de toate, a drepturilor omului.

Dar ce conteaza pentru acestia Constitutia unui stat independent si suveran? Ea “paleste” in fata unui orgnim suprastatal, iar instantele nationale se doresc a fi lasate in anticamera “justitiei” progressite europene!

CJUE face o distinctie intre principiul legalitatii incriminarii si principiul mitior lex, retinand ca daca primul obliga la respectarea deciziilor Curtii Constitutionale, al doilea trebuie ignorat in favoarea dreptului Uniunii relevant, cu consecinta incalcarii Deciziei ICCJ 67/2022.

Inacceptabil de plano. O analiza atenta a hotararii conduce la concluzia ca practica juridica nationala trebuie sa ramana astfel cum s-a consolidat.

In motivare, CJUE a mentionat faptul ca Inalta Curte si-a fundamentat Decizia 67/2022 exclusiv pe principiul aplicarii legii penale mai favorabile, ceea ce nu este adevarat, realitatea fiind insa ca aceasta se fundamenteaza in egala masura si pe principiul legalitatii incriminarii.

Or, se impune a se reaminti ca, de fapt, cu referire la intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale, Curtea a retinut ca "prevederile art. 155 alin. (1) din Codul Penal sunt lipsite de previzibilitate si, totodata, contrare principiului legalitatii incriminarii, intrucat sintagma 'oricarui act de procedura' din cuprinsul acestora are in vedere si acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului (...)".

De asemenea, CJUE a sustinut ca efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale se produc doar cu privire la actele de procedura intocmite ulterior publicarii acesteia in Monitorul Oficial. O alta eroare grava fundamental, deorece, conform jurisprudentei instantei de contencios constitutional, deciziei in cauza ii sunt aplicabile regulile de opozabilitate erga omnes, iar acest caracter este obligatoriu de la publicarea in Monitorul Oficial in toate cauzele, inclusive in cele pendinte.

Ca argumentele noastre sunt juste si ca practica este deja unitara (conform insele considerentelor HP 67/2022) este faptul ca, demonstrand independenta sa in actul de justitie, recent, chiar dupa publicarea Deciziei ICCJ, insasi Inalta Curte de Casatie si Justitie a ramas consecventa aceleiai practici jurisprudentiale, dat fiind ca a pronuntat Decizia nr. 244 din 27.07.2023, in care a dispus incetarea procesului penal intr-un dosar care privea chiar infractiuni asupra intereselor financiare ale Uniunii Europene, refuzand sa incalce deciziile CCR mentionate anterior si propria hotarare prealabila pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Se pare ca reduta, ultimul bastion al justitiei independente sta in picioare si refuza sa se clatine, pastrand astfel aspiranta vie a unui sistem independent ca o ultima garantie a unui stat suveran.

(IV) Decizia CJUE prin prisma principiului suprematiei Constitutiei

Pentru a putea intelege principiul suprematiei Constitutiei ne putem raporta fie la pozitivismul normativist al lui Hans Kelsen (care sustine ca dreptul este un ansamblu de norme juridice), fie la pozitivismul etatist francez (al carui principal reprezentant este Carre de Malberg), care sustine ca dreptul este o ierarhie de organe.

Cert este ca in varful piramidei se poate afla ori norma fundamentala, ori puterea constituanta a carei vointa este exprimata prin intermediul normei fundamentale.

Conform suprematiei Constitutiei, este obligatoriu ca normele juridice cu forta juridica inferioara Constitutiei sa fie in acord cu aceasta si cu principiile constitutionalismului – norma fundamentala face trimitere la acest principiu in art. 1 alin. (5): “In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

In doctrina dreptului constitutional, s-a aratat in repetate randuri cum principiul legalitatii si al constitutionalitatii constituie temelia statului de drept.

Astfel, normele cuprinse in Constitutie, fiind de regula norme-principii si intotdeauna norme cu forta juridica suprema, au misiunea de a reglementa relatiile sociale elementare pentru societate.

Suprematia Constitutiei este insa susceptibila de o analiza din doua perspective: una verticala si una orizontala. Pe plan vertical, suprematia se manifesta in cadrul sistemului normativ al statului, dar in plan orizontal suprematia constitutiei fiecarui stat asigura independenta sistemului normativ statal in raport cu celalalte sisteme normative si cu ordinea juridica internationala.

Raportul dintre ordinea juridica nationala si cea a Uniunii Europene este reglementat de dreptul intern in art. 148 al Constitutiei Romaniei, articol care instituie prioritate reglementarilor europene, fara insa a mentiona daca aceeasi regula se aplica si in cazul conflictelor dintre normele unionale si normele constitutionale.

Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, “statele-membre ale Uniunii Europene au inteles sa situeze acquis-ul comunitar pe o pozitie intermediara intre Constitutie si celalalte legi” (Decizia CCR nr. 148/2003). Situarea pe aceasta treapta intermediara a dreptului Uniunii este importanta pentru a ajuta protejarea statului de drept, alaturi de celalalte valori fundamentale europene.

De asemenea, trebuie mentionat cum instanta de contencios constitutional a preluat in jurisprudenta sa si principiul identitatii constitutionale, care a fost dezvoltat de catre instantele constitutionale europene.

Astfel, cu titlu de exemplu, Curtea Constitutionala a Italiei a anuntat, intr-o intrebare preliminara, Curtea de Justitie a Uniunii Europene ca normele unionale vor ramane neaplicate daca interpretarea lor nu va coincide normelor fundamentale.

S-a mers pana acolo, incat s-a antamat pe aceasta antinomie o neconformitate care ar duce la dreptul natural al statului in cauza la denuntarea tratatului Uniunii, atata timp cat se refuza refuzarea respectarii si aplicarii Constitutiei, iar cat timp ratificarea tratatului a fost una constitutionala, atunci consecinta ar fi calificarea drept neconstitutionala a tratatului uniunii.

Este o ipoteza de lucru, este o situatie care a dus la interpelarea ce a generat cauza Tarico II.

Or, poate o interpelare in acest sens din nou ar fi utila, cu privire la independenta judecatorului si a conformitatii constitutionale cu respectarea principiului legalitatii incriminarii si al pedepselor, deoarece situatia care se doreste a fi creat este una absurda si contradictorie, si nu poate fi aplicata decat in spiritul respectarii acestui principiu fundamental al legalitatii.

Atat cat priveste dreptul penal, legea fundamentala confera posibilitatea de a institui reguli cu rol normativ incriminator Parlamentului prin intermediul legii ca act juridic al sau (art. 23) si Guvernului pe calea delegarii legislative (art. 115). Nicio alta autoritate sau institutie publica nu beneficiaza de dreptul de a crea sau modifica norme in materia dreptului penal sau a dreptului procesual-penal, iar normele prin care se restrang drepturi si libertati fundamentale sunt supuse indeplinirii unor exigente de sorginte constitutionala.

Probabil acest principiu al “cartei fundamentale” al unei natiuni a fost uitat si trebuie readus in constiinta publica si a politrucilor care confunda stiinta dreptului cu jocurile politice.

Nu stiam ca in Romania, Constitutia se poate “modifica” printr-o simpla Decizie a CJUE; stiam ca exista o alta procedura, care implica o adunare constituanta.

Evident ca asistam la o modificare implicita a Constitutiei, daca, prin raportare la decizia CJUE, vom accepta ca justitia nu se mai realizezaza prin ICCJ si celelalte instante judecatoresti.

Deci ICCJ a denit inutila, ca si celelalate intante nationale.

Ce ne mai trebuie CCR? Este o institutie desueta, superflua, anacronica in peisajul uniunii. Asadar, in consecinta, ar trebui desfiintata! Dar cum? Ca este prevazuta in Constitutie. Nu-i bai. Se modifica si aceasta din nou, tot prin Decizie CJUE, cata vreme deciziile CCR sunt supuse controlului CJUE.

Si astfel, prin CJUE, Uniunea isi creaza pas cu pas “chipul” unui stat federal, in care a fost inclusa si Romania, desi, in realitate, multe din tarile membre nici nu vor sa auda de asa ceva.

De fapt, cu tristete constatam ca prin jurisprudenta sa, CJUE a vrut sa transmita un semnal clar judecatorilor instantelor constitutionale si supreme din statele-membre: “De fapt, cei care conteaza suntem doar NOI. Iar dupa NOI… potopul!”

Depinde de judecatorul national cum isi va constientiza rolul de stalp al statului de drept roman, suveran si independent, si va pastra neintinat actul de justitie liber de orice imixtiune rezultanta din somnul lung al ratiunii unei institutii europene straine de stiinta si traiditia dreptului national, pe care doreste sa si-l “subjuge”.

Or, sa nu uitam ce a spus candva Francico Goya: ca “somnul ratiunii naste monstri”, prin faptul ca “opresiunea, servitutea, obligatia de a urma un anumit drum, trasat de altii” reprezinta un obstacol care nu trebuie ignorat.