13 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

JUSTITIARUL DE BERCENI, LA UN PAS DE MOARTE – Judecatorul Victor-Horia-Dimitrie Constantinescu de la Tribunalul Bucuresti l-a condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare pe soferul de Bolt Cristian Zota pentru ca l-a tarat pe capota masinii aproape 2 km pe „Justitiarul de Berceni” Alexandru Constandachi. Activistul civic l-a prins pe Zota cand incerca sa-si dea intalnire cu o minora de 14 ani. Magistratul l-a obligat pe Zota sa-i plateasca „Justitiarului” 10.000 de euro daune morale (Video)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

12 August 2024 12:10
Vizualizari: 6433

Activistul civic Alexandru Constandachi (foto 1) – autointitulat „Justitiarul de Berceni” – a fost la un pas de moarte anul trecut, cand un presupus pradator sexual l-a tarat aproape doi kilometri pe capota masinii. Iar luni, 12 august 2024, judecatorul Victor-Horia-Dimitrie Constantinescu de la Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta in acest caz.



In urma cu mai bine de un an, in noaptea dinspre 1 spre 2 august 2023, Constandachi a incercat sa-l prinda in flagrant pe ilfoveanul Cristian Zota (foto 2), un sofer de Bolt in varsta de 41 de ani (casatorit si avand o fiica de varsta scolii primare) care isi daduse intalnire cu o minora de 14 ani. Speriat, Zota a pornit in tromba, luandu-l pe capota pe activistul civic si tarandu-l pe o distanta de aproape doi kilometri (vezi video 1). Iar acum, judecatorul TMB Victor Constantinescu l-a condamnat pe sofer la 5 ani de inchisoare cu executare pentru tentativa de omor. Totodata, magistratul l-a obligat pe Zota sa-i plateasca „Justitiarului de Berceni” daune morale de 10.000 de euro.

 



Iata minuta sentintei nr. 1033/2024 din dosarul nr. 31004/3/2023:


„In baza art.396 alin.2 C.proc.pen., condamna pe inculpatul ZOTA CRISTIAN la pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 188 alin. (1) C.pen. (fapta savarsita pe data de 02.08.2023, persoana vatamata Constandachi Dumitru Alexandru).

In baza art.67 alin.2 si art.68 alin.1 lit.c C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsa complementara, pe o durata de 3 ani, exercitarea drepturile prevazute de art.66 alin.1 lit.a), b) si i) C.pen.: dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, ce urmeaza a fi executata dupa executarea pedepsei inchisorii.

In baza art.65 alin.1 si 3 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit.a), b) si i) C.pen.

In baza art. 60 Cod penal, dispune executare pedepsei principale in regim de detentie.

In temeiul art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicata inculpatului retinerea, arestarea preventiva si arestul la domiciliu de la data de 02.08.2023 la zi.

In temeiul art. 399 alin. 1 C.pr.pen., mentine masura arestului la domiciliu dispusa fata de inculpatul ZOTA CRISTIAN prin incheierea nr. 397/DL/05.10.2023 a a Curtii de apel Bucuresti – Sectia I Penala in dosarul nr. 27916/3/2023, pana la o noua verificare, dar nu mai mult de 60 de zile.

In temeiul art. 112 alin.1 lit. b) si alin. 5 Cod penal, dispune confiscarea speciala prin echivalent a sumei de 1.000 EUR de la inculpatul Zota Cristian.

In baza art.7 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.b si art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Zota Cristian in vederea obtinerii si stocarii in Sistemul National de Date Genetice Judiciare a profilului genetic judiciar.

In baza art. 397 Cod pr. penala, admite actiunea civila exercitata de partea civila CONSTANDACHI DUMITRU ALEXANDRU si obliga pe inculpatul ZOTA CRISTIAN la plata sumei de 10.000 EUR cu titlu de daune morale.

In temeiul art. 274 Cod pr. Penala obliga pe inculpat, la plata sumei de 5000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe hotarare. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, astazi, 12.08.2024.


Tarat pe capota in puterea noptii


Potrivit celor relatate de catre Alexandru Constandachi in transmisiunea in direct facuta pe Youtube imediat dupa incident (click aici pentru video 2, disponibil doar pentru abonatii platitori ai canalului de Youtube), totul a inceput in vara anului trecut, cand o fata de 14 ani s-a urcat in masina de ridesharing a lui Cristian Zota (comandata prin aplicatia Bolt). Cand minora i-a cerut soferului permisiunea de a fuma, Zota a fost de acord, cu conditia ca fata sa treaca pe scaunul din fata, de langa el. Dupa ce copila s-a mutat, conducatorul auto ar fi inceput sa-i faca avansuri si s-o pipaie pe picioare si chiar pe sani. Mai mult: Zota ar fi lasat-o la destinatie pe minora numai dupa ce aceasta i-a dat numarul de telefon. (Initial, soferul ar fi depasit punctul de destinatie si s-ar fi intors doar dupa obtinerea numarului de telefon.) A doua zi, soferul de Bolt (care i-a spus fetei ca are doar 30 de ani) ar fi inceput sa-i faca fetei avansuri pe Whatsapp. In acest context, minora a luat legatura cu Alexandru Constandachi, care a organizat actiunea de prindere a presupusului pradator sexual in noaptea de 1/2 august 2023.

Iar acum incepe partea vizibila in primul clip, disponibil gratuit pe Youtube: panicat la vederea echipei Justitiarului de Berceni (dotate cu camere de filmat si lumini), Cristian Zota a vrut sa fuga cu masina. Activistul civic a incercat sa-l opreasca, dar soferul nu a incetinit, ci, dimpotriva, a accelerat. Constandachi s-a prins de capota automobilului, dar soferul a continuat sa goneasca, strigandu-i „Justitiarului de Berceni” sa coboare de pe masina. Activitul civic sustine ca, in mod repetat, Zota a franat si a facut viraje bruste, in incercarea de a-l face pe Constandachi sa cada de pe capota. In goana masinii, „Justitiarul” a sunat la 112 si a cerut un echipaj de politie. Intr-un final, conducatorul auto a oprit – moment in care cei doi au inceput sa se bata, iar Alex Constandachi l-a imobilizat la sol pana la sosirea politiei.

Potrivit celor declarate de Alexandru Constandachi politistilor sositi la fata locului, cursa a avut loc de la aleea Onisifor Ghibu, nr. 7, pana pe bd. 1 Decembrie 1918, in apropierea shaormeriei „C&A”. Conform Google Maps (traseul de culoare albastru-inchis), este vorba despre 1,8 km (vezi harta).


Parchetul n-a miscat nimic cu dosarul de pedofilie


Evident ca minora de 14 ani a depus plangere impotriva soferului Cristian Zota. Cu toate acestea, ca desi a trecut un an de atunci, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3 tine dosarul la sertar: nici nu l-a trimis in instanta, nici nu l-a clasat, a declarat Alexandru Constandachi pentru Lumea Justitiei.

 


Comentarii

# Nu se zice date 12 August 2024 12:24 +15

;-) :eek: :eek: Justi sefu :eek:

# Sustinator al proiectului JB date 12 August 2024 13:36 +17

10.000 euro daune morale? A scapat ieftin.

# maxtor date 12 August 2024 14:23 -40

de la Tribunalul Bucuresti? -ajunge la CAP Bucuresti: fost dispecer la 112 ajuns judecător, filmat în timp ce introducea · Pe 1 noiembrie anul trecut, Modoran a fost promovat de la Tribunalul București la Curtea de Apel București ca judecător în materie penală ...

# maxtor date 12 August 2024 14:46 -19

cica in Sudan casatoria e de la 10 ani (in sus) -sa fie instiintzati turishtii si aia de la glovo.bonus(ca sa fericim feministele) -pana de curind in Spania varsta consimtamintului secsual era la 13 ani.

# maxtor date 12 August 2024 15:03 +40

nu,nu,nu: asta e CAPCANARE cu amenintarea shoferului pe timp de noapte, exact ca la ”Regele veiozelor”; magistratii au gresit infractoru....intra la sechestrare.

# maxtor date 12 August 2024 15:06 -7

in tara omorului fara cadavre(...) totu e posibil!

# maxtor date 12 August 2024 15:12 +21

in noaptea de 1/2 august 2023 era Luna Plina, "justitiaru" a sarit ca vârcolacu; la Atash "ursu" i-a saritat ca Batman.

# maxtor date 12 August 2024 19:49 0

Polițistul Gheorghe Ionescu a fost înmormântat cu onoruri militare -"dulăul"

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 12.12.2024 – Ponta, executat la cererea lui Portocala

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva