(Partea I a textului, disponibila aici)

Cel de-al doilea front pe care generalii turbo-globalismului l-au deschis impotriva copilariei ca stare de gratie, de frumos si de speranta, tinteste tocmai esenta acesteia: puritatea, candoarea si inocenta. Este frontul deschis in urma cu cativa ani si alimentat in zodia recentei crize sanitare de o agenda la vedere care, printr-o hipersexualizare a prunciei, ataca identitatea si insusi sufletul neprihanit al copiilor.

Este un curent ideologic din programa educationala neo-progresista care a erupt peste Ocean, a patruns serios si in Europa de Vest si risca sa se extinda ca un nor de cenusa vulcanica in mai toata „lumea civilizata”, purtat de vantul propagandei, al Hollywood-ului si Disneyland-ului, al industriei de divertisment, al mandrelor parade, al retelelor de pretinsa „socializare” si-al resurselor de autentica si adulta prostie.

Ca rezultat al acestei infricosatoare eruptii, suvoaiele de lava, fierbinti, incandescente si fumegande, ameninta, cu aspiratii infernale, gradina de rai a copilariei.

Din pacate, le vedem si le simtim venind si aducand cu ele adancirea crizei identitare exprimata de disforia de gen (1), inmultirea alarmanta a interventiilor medicale de „afirmare a noului gen ales” de minori (2), atragerea copiilor pe un teritoriu al obscenitatii si promiscuitatii (3), proliferarea orelor de „educatie sexuala”, transformate in cursuri de desantata si hidoasa propaganda (4), promovarea tot mai insistenta a pedofiliei ca „orientare sexuala” „respectabila”, care si-ar merita chipurile! locul in spatiul acronimelor de minoritati „defavorizate” (5) si, in fine, intoxicarea culturii de masa, a limbajului si a modei (6). Desi concentrata preponderent in atmosfera candva, cumva, mai senina a lumii occidentale, toata aceasta cenusa vulcanico-ideologica generata de eruptia woke a hipersexualizarii copilariei risca sa polueze si plaiurile noastre (7).

1. Criza identitara exprimata de disforia de gen, indusa si atent cultivata, reprezinta suprema sfidare a biologiei si a sensului realitatii. Este neputinta de a raspunde la prima elementara intrebare referitoare la identitatea (de fata sau de baiat) a unui prunc sau, cel mai adesea, blocajul copilului insusi sau incapacitatea lui de a-si clarifica, pentru sine, aceasta identitate. In momentul in care unui copil i se induce (din diverse surse: mediul, scoala, parintii, moda sau propaganda, dupa caz) ideea ca sexul sau nu este un dat biologic, ci este subordonat unui gen optional, la alegere sau la simtire, relatia acestuia cu realitatea devine grav avariata, iar stabilitatea lui psihica serios zdruncinata. O astfel de avarie emotionala, boala extrem de periculoasa, ii submineaza capacitatea unei juste raportari la lume si sansa unui sanatos traseu de viata. Ei bine, in ultimii ani, o asemenea disforie a ajuns una dintre marcile inregistrate ale modernitatii, in special in „lumea civilizata” a „comunitatii internationale”.

Cele mai tulburatoare cazuri de asemenea afectiuni psihice si statistici referitoare la subiect par sa predomine in SUA. Komodo Health Inc., de exemplu, dupa ce face o analiza a evolutiei din perioada 2017-2021, constata ca „numarul copiilor care se identifica drept transgender (ceea ce, in termeni pur-medicali, inseamna disforie de gen) a crescut atat de dramatic, incat o asemenea crestere nu poate fi catalogata ca dezvoltare organica ci, mai degraba, o spalare pe creier a tinerilor americani, agentii patogeni venind din cultura pop, propriile scoli si curentele modei”.[1] O multime de baieti si fete a fost supusa unui cumplit program de indoctrinare in temeiul caruia, „daca te simti inconfortabil in corpul tau, inseamna ca esti transgender” ceea ce poate explica de ce exista clase scolare in care un sfert dintre copii se declara transgenderi.[2] Conceptul de „copii trans”[3] – o notiune care ar fi fost de neconceput pentru majoritatea oamenilor chiar si cu cativa ani in urma, si pentru multi inca mai este a ajuns sa fie promovat atat de puternic, incat incepe sa semene mai putin cu „eliberarea unei minoritati oprimate”, cat cu o agenda de reprogramare a societatii dupa o conceptie complet noua despre corpul uman si, astfel, despre natura insasi.[4]

Exemple de asemenea derapaje se intalnesc, in ultima vreme, si in Europa Vestica.

Suedia, de exemplu, pare sa fi inregistrat o uimitoare crestere de 1.500% a diagnosticelor de „disforie de gen” in numai un deceniu. O adolescenta din aceasta tara, de exemplu, si-a declarat recent, cu toata seriozitatea, convingerea ca exista 72 de genuri diferite, ca „realitatea” asta este un „fapt stiintific”, doar ca ea insasi nu e sigura carui gen ii apartine.[5]

Germania, un alt exemplu, intentioneaza sa impuna una dintre cele mai extreme trans-legislatii din Europa, in temeiul careia actele de identitate urmeaza a include trei optiuni („masculin”, „feminin” si „divers”), oricare dintre „optiuni” putand fi lasata nebifata. In temeiul acestei noi legislatii, orice persoana care a implinit 14 ani poate sa-si schimbe genul in mod liber, fara a fi nevoie de dovezi medicale in sprijinul optiunii.[6] De altfel, tot in Germania, se pregateste, pare-se, inaugurarea unui program pilot, „Gradinita LGBT”, care face parte din proiectul „Diversitatea vietii la Südkreuz”, gazduit intr-o cladire de dimensiuni impresionante care se construieste in Berlin.[7]

De o perspectiva similara dam si in Marea Britanie, unde Stonewall, organizatie de promovare a miscarii LGBTQ, a mers atat de departe cu propaganda, incat promoveaza insistent teza ca „pana si bebelusii de doi ani sunt capabili sa-si recunoasca identitatea trans”, motiv pentru care „bonele ar trebui sa-si revizuiasca maniera de socializare cu micutii”, intrucat „promovarea intereselor si drepturilor comunitatii LGBTQ este esentiala pentru starea de bine a tinerei generatii”.[8] Tot in Marea Britanie, a fost recent legiferata obligatia institutiilor publice de a amenaja, pe langa toaletele traditionale pentru barbati si, respectiv, femei, si toalete neutre, unisex[9], iar politica introducerii uniformelor unisex pentru scolari a generat scandaluri in multe unitati scolare.[10]

Zburam, apoi, in Spania: un judecator de stare civila din orasul iberic Ourense i-a acordat unui copil, nascut fetita, care a solicitat sa fie „recunoscuta” ca baietel, dreptul de a-si schimba genul pe certificatul de nastere. Judecatorul a stabilit ca fata „se considera” baiat de mai multi ani si a decis ca „a nu recunoaste minorilor dreptul legitim de a-si schimba sexul in registrul de stare civila ar insemna sa li se nege acestora dreptul la identitate sexuala”.[11] Decizia instantei a survenit exact in perioada in care guvernul socialist spaniol facea presiuni intense pentru a impune o noua lege privind transgenderii, o lege denumita „transgen” care ar permite persoanelor doritoare sa-si schimbe genul in documentele de identitate s-o faca prin intermediul unei simple declaratii administrative inca de la varsta de 16 ani.[12] Si, daca tot suntem in Spania, poate sunteti curiosi sa ascultati discursul unei fetite „transgender” de 8 ani, „devenita baiat” la varsta de 4 ani, care isi impartaseste starea de maxima fericire alesilor locali din forul legislativ al provinciei Extremadura.[13]

Exemplele evocate nu sunt, desigur, limitative. N-as continua lunga lor lista, ci as prefera sa ma opresc in ultima halta legata de acest subiect al crizei identitare: „masculinitatea toxica”. Aceasta sintagma, vehiculata tot mai des de adeptii acestor curente de „fluiditate a genurilor”, vine sa sugereze ca orice inseamna expresie masculina este nu doar inferioara aceleia feminine, ci reprezinta o problema de sanatate publica, asociata apucaturilor violente, fortei brute si pumnului in masa, sau chiar extremismului, rasismului si reactiilor de extrema-dreapta. In fapt, „masculinitatea toxica” este o sintagma motivata politic, extrem de insidioasa, care contribuie la erodarea dezvoltarii psihice si morale a baietilor si baietanilor, multi dintre acestia devenind analfabeti emotional, incapabili sa devina barbati in adevaratul sens al termenului si sa dezvolte curajul necesar in fata provocarilor vietii.[14]

2. In stransa conexiune cu tot mai numeroasele cazuri de disforii de gen evocate exemplificativ mai sus, un alt flagel care tulbura profund vietile unor copii si ale familiilor lor din Europa Occidentala si, mai ales, America de Nord, este reprezentat de tratamentele hormonale si procedurile medicale de schimbare de sex, ingrijoratoare prin numar, trend inspre rutina si iluzia „emanciparii” pacientilor puberi. (In ultimul deceniu, de exemplu, potrivit statisticilor americane, numarul minorilor care se declara transsexuali a crescut de 5 ori, numarul operatiilor de schimbare de sex efectuate asupra copiilor americani a crescut de 13 ori, iar numarul clinicilor de specialitate a crescut de la 1, in 2007, la peste 100, astazi.[15]) Asemenea tratamente si proceduri sunt asociate, cel mai adesea, crizelor identitare de care am vorbit mai sus si se intemeiaza pe prejudecati en vogue, conform carora „la nastere sexul se atribuie in mod aleatoriu”, iar senzatia ca traiesti intr-un „corp gresit” este cat se poate de naturala. Fondate pe pretinsa nevoie de „corectie” a „gresitei alegeri” din momentul nasterii, aceste interventii medicale sunt, in fapt, imixtiuni barbare si chiar criminale in viata copiilor, cu consecinte extrem de crude, dramatice si, adesea, tragice, atat pentru ei, cat si pentru familiile lor.

In ciuda acestor efecte extrem de nocive, practica medicala de peste Ocean isi vede de treaba inainte pe acest drum al pierzaniei si este incurajata de o publicitate sustinuta[16], iar multe asociatii medicale americane au solicitat, chiar, guvernului federal sa cenzureze criticile aduse tratamentelor hormonale si interventiilor chirurgicale care mutileaza minorii![17] Mai mult, aceasta practica medicala este incurajata de politici oficiale publice. Un inalt functionar american, bunaoara, adjunctul ministrului Sanatatii, el insusi (ea insasi?) transgender, a afirmat ca operatia de schimbare de sex (castrarea fizica) si blocarea pubertatii (castrarea chimica) ar fi interventii care „salveaza vieti, sunt necesare din punct de vedere medical, sunt potrivite varstei si reprezinta un instrument vital in afirmarea genului copiilor („lifesaving, medically necessary, age appropriate, and a critical tool for gender-affirming care for kids”). In plus, potrivit aceluiasi functionar de stat, la nivelul profesionistilor din medicina pediatri, endocrinologi, doctori, psihiatri, psihologi nu exista absolut niciun dubiu cu privire la valoarea si importanta procedurilor medicale de schimbare de sex („There is no argument among medical professionals pediatricians, pediatric endocrinologists, adolescent medicine physicians, adolescent psychiatrists, psychologists, etc. — about the value and the importance of gender-affirming care”).[18]

In acord cu asemenea directive oficiale, Asociatia Profesionala Internationala pentru Sanatatea Transgenderilor (The World Professional Association for Transgender Health WPATH[19]) a publicat recent o noua editie de indrumari pentru factorii decizionali si practicienii din domeniu, intitulata „Standarde de ingrijire a sanatatii transgenderilor si persoanelor cu diversitate de genuri” („Standards of Care for the Health of Transgender and Gender Diverse People”[20]). Aceste noi instructiuni sunt extrem de ingrijoratoare prin pericolul pe care il reprezinta pentru sanatatea si starea de bine, fizica si mintala, a copiilor. De exemplu, ele elimina orice referinta la varsta minima care ar permite minorilor acces la medicamente hormonale si operatii de schimbare de sex. Mai mult, instructiunile arata ca aceste tratamente hormonale invazive si interventii chirurgicale cu efecte ireversibile ar putea viza chiar si copii de 9 ani, iar operatii precum dubla mastectomie (pentru fete) si vaginoplastia constructia vaginului artificial (pentru baieti) ar fi recomandabile chiar si persoanelor care nu au implinit 18 ani.[21]

De asemenea, o relativ recenta destainuire a unui fost manager de sectie de la Centrul pentru Trangenderi al Universitatii Washington, asociat Spitalului de Copii St. Louis (The Washington University Transgender Center at St. Louis Children's Hospital) confirma existenta unei practici medicale generalizate intemeiate pe doua directii majore: campania de indoctrinare a copiilor si de convingere a acestora ca sunt transgenderi, urmata de o campanie de presiuni pentru a-i determina sa recurga la interventii chirurgicale „reparatorii”.[22] Constatarile personale ale acestui fost director sunt alarmante: principiul de functionare a clinicii este de a interveni asupra copiilor la o varsta cat mai frageda; numarul fetelor care se identifica „transgender” a crescut exponential incepand cu 2015; oricine ar fi tentat sa puna in discutie „optiunea” copilului de a se identifica „transgender” ar fi imediat calificat ca transfob; niciun copil nu avea cunostinta de efectele pe termen lung ale tratamentelor hormonale si interventiilor chirurgicale; foarte multi minori combina tratamentele hormonale cu antidepresivele etc.[23]

Europa Vestica se confrunta, si ea, cu (ne)cazuri similare.

In Marea Britanie, de exemplu, au intervenit recent numeroase dezbateri legate de tratamentele hormonale si procedurile medicale de schimbare de sex aplicate copiilor, in special cele efectuate la celebra clinica Tavistock. Conform dezvaluirilor doctorului Hillary Cass, aceste tratamente si proceduri sunt extrem de daunatoare copiilor, iar specialistii din clinica au lucrat sub o imensa presiune de a incuraja minorii sa recurga la asemenea interventii, tratamentele medicale efectuate fiind, in covarsitoarea lor majoritate, experimentale.[24] Rezultatul acestor practici a fost unul catastrofal din perspectiva corpurilor si destinelor mutilate si, potrivit unor studii recente, a adus medicina britanica in pragul celui mai mare scandal al secolului. Cat despre intrebarea cum de a fost posibil ca niste medici sa comita astfel de atrocitati la adresa copiilor, raspunsul a venit instantaneu: ei nu sunt medici, ci niste psihopati.[25]

Nenorociri similare intalnim, de asemenea, si in Scotia, unde ideologia de gen pare sa fi infectat sistemul medical („gender ideology has infected Scottish healthcare”). Clinica „gender-identity” Sandyford pare sa copieze, in oglinda, sistemul practicat la Tavistock, unde, de exemplu, paciente de 16 ani au fost trimise pentru duble mastectomii imediat dupa prima consultatie medicala. Mai mult, o asemenea abordare a fost calificata „suta la suta etica” inclusiv pentru copiii care au regretat-o ulterior („entirely ethical, even for children who later regretted it”), pe motivul ca Sandyford nu este o clinica de boli psihice („is not a mental-health service”), iar operatia a fost „justificata” de informatii „prezumate corecte in momentul dezvaluirii” (un fel de „intai (te) operezi si abia dupa aia pui intrebari”- „operate first, ask questions later”).[26]

3. O alta anomalie susceptibila sa dinamiteze nu doar rolul major al celor sapte ani de-acasa, ci si identitatea sexuala si sociala a copiilor este participarea acestora la defilari ale indecentei si la „mandre” spectacole ale promiscuitatii.

In loc sa fie ocrotiti in fata exhibitionismului hidos al unor minoritati sexuale, copiii sunt adesea invitati sa asiste la diverse defilari si spectacole ale „mandriei”, organizate in beneficiul si pentru adularea acestor minoritati.[27]

In ultima vreme, copiii sunt supusi unei intense propagande a divertismentului de moda noua reprezentat de spectacolele vedetelor „drag queen”. Alimentate ideologic de teza ca „normele masculinitatii, feminitatii si heterosexualitatii” ar fi „opresive”, aceste forme de manifestare „pedagogica” vin sa prezinte unor minti fragede „fluiditatea realitatii” si sa militeze pentru razvratirea impotriva „normalitatii” ca necesitate.[28] Desi, aparent, personajul drag queen s-ar dori o figura oarecum comica, menirea lui adevarata este sa transmita un mesaj cat se poate de serios: „o reconceptualizare a sexului si o noua abordare a sexualitatii infantile” prin stimularea dorintelor sexuale deviante, „o politica subversiva la adresa familiei traditionale precum si a tabuurilor care blameaza pedofilia, necrofilia si zoofilia”, „promovarea vedetelor queen ca modele de viata”, „a fluiditatii de gen infantile” si, nu in ultimul rand, „o inlocuire a familiei biologice cu familia ideologica”.[29] Acestea sunt obiectivele si principiile pe care, incepand cu 2015, miscarea Drag Queen Story Hour a inceput sa le promoveze in SUA, unde, doar in prima jumatate a anului 2022, a organizat 49 de spectacole in 34 de scoli ale orasului New York, primaria finantand asemenea aparitii cu un buget de aproximativ 200.000 de dolari, triplu fata de 2021, scopul declarat al reprezentatiilor fiind de a „stimula imaginatia copiilor si de a-i ajuta sa-si exploreze fluiditatea de gen („gender fluidity”) gratie sarmantelor, fascinantelor si dezinhibatelor modele drag queen”.[30] De altfel, potrivit declaratiilor primarului metropolei, preluate de presa, „scopul este de a ne asigura ca ai nostri copii ajung nu doar pregatiti din punct de vedere academic, ci si inteligenti din punct de vedere emotional”, iar „istoriile de viata spuse de drag queens promoveaza iubirea pentru diversitate, pentru exprimarea sinelui si culturalizare” („The goal is not only for our children to be academically smart, but also emotionally intelligent… Drag storytellers… are advancing a love of diversity, personal expression and literacy”).[31]

O asemenea moda s-a raspandit, cum era de asteptat, si in Europa Occidentala, proiectele de acest gen beneficiind, potrivit unor surse, de finantari de 200.000 euro de la Uniunea Europeana, campania astfel organizata demarand sub deviza „viitorul este queer” („the future is queer”).[32] In acelasi registru, potrivit declaratiilor fondatorului curentului de „educatie drag” in Marea Britanie, spectacolele si povestile drag queens organizate pentru copii sunt „ocazii de celebrare a diversitatii”, „de impartasire a povestilor de viata ale comunitatilor istoriceste marginalizate si ale caror voci au fost reduse la tacere”.[33] Flagelul in discutie a fost, de altfel, promovat prin finantari generoase si in alte jurisdictii, precum Ecuador, de exemplu, unde, in numele „diversitatii si incluziunii”, un „centru cultural” a fost sponsorizat special pentru organizarea de spectacole cu asemenea gen de personaje.[34]

Curentul dezvoltat in „comunitatea internationala” in temeiul acestor „principii” a produs imense pagube educationale si emotionale, cei mici fiind victimele unor agresiuni candva imposibil de imaginat, generatoare de instabilitate, confuzie identitara, inversiune a reperelor etice si estetice, haos sufletesc. Ca rezultat al acestei degringolade emotionale, s-a ajuns la consecinte greu de inchipuit chiar si cand le vezi cu ochii tai copii mici costumati precum modelele drag queen si imitand-le gesturile si dansurile obscene[35]; copii asistand la spectacole desantate in care dansatorii barbati, costumati in femei, scandeaza refrene porcesti („eating pussy”)[36]; lectii de dans erotic predate celor mici, chiar in spatii publice, de instructori homosexuali[37]; promovarea in programe tv, la ore de audienta matinala, a unor copii imitand vedetele drag queen, ca figuri de „curaj exemplar”[38]; scolari participanti la spectacole desucheate, invitati sa dea bacsis „reginelor” care se exprima exhibitionist si pornografic pe scena[39], ori explica doct ca fenomenul „drag” este unul „educational”, care ajuta copiii sa se distanteze de mediul conservator si religios in care sunt tinuti sa creasca in propriile familii („it is hard for kids to grow up in such a 'religious and conservative household’”)[40]; minori de 5 ani chemati sa asiste la spectacole cu titulatura oximoronica precum Family Sex Show (incarcate de nuditate si conotatii pornografice), ba chiar incurajati sa masturbeze animale „ca sa simta cat de naturala este autostimularea” (asta ca sa nu folosesc termenul de argou pentru „autostimularea” in cauza)[41]; secvente de o cumplita vulgaritate si un exhibitionism si prost gust de nedescris desprinse din spectacole altminteri „pentru intreaga familie” („family friendly”), mimate in prezenta copiilor la spectacolele din turneul Drag Queen Christmas Tour[42]; organizarea de show-uri drag queen chiar in interiorul unui lacas de cult au trecut vremurile cand un simplu fluierat in biserica era un afront la adresa crestinismului unde elevii au fost constransi sa participe sub „sanctiunea” de a fi etichetati drept „homofobi” („Take one or you’re homophobic.”)[43]; promovarea proiectului Drag Queen Story Hour in scoli, atat in SUA (procurorul general democrat si lesbian din Michigan, Dana Nessel, fiind adepta devizei „o drag queen in fiecare scoala”[44]), cat si in Marea Britanie (sub forma unor spectacole organizate intr-un „tur al librariilor pentru copii”[45]); promovarea desantata a unor influentari care se declara avocati ferventi ai acestei mode (un personaj precum Eli Erlick, de exemplu, care se declara „extremely queer & incredibly trans”[46]); reducerea intalnirilor cu Mos Craciun si inlocuirea acestora cu parade ale travestitilor in serbari intitulate Drag-Queen fée[47]; sute de mii de imagini cu evidente conotatii sexuale si pornografice care abunda in mass-media, pe retelele de „socializare” sau pe platforme precum TikTok si care au fost in mod intentionat distribuite in conturile copiilor.[48] Exemplele sunt mai numeroase decat cele mentionate, evident.

4. Cursurile de „educatie sexuala” in scoli au ajuns un paravan pentru promovarea „fluiditatii genurilor” si isi aroga, adesea, o greutate superioara orelor de citit si socotit.

Pe vremuri, in jurisdictia noastra cel putin, subiectul era, din pacate, un tabu. Astazi, din nenorocire, el a ajuns o expresie scandaloasa a mizeriei morale si a decadentei in care se scalda curentele „pedagogice” promovate de miscarile woke-progresiste. In loc sa depaseasca, cu masura, tact si eleganta, secretomania pudibonda care ducea la totala excludere a tematicii din programa de instruire a elevilor aflati in etapele pubertatii si post-pubertatii, reformele recente din „democratiile avansate” ale „comunitatii internationale” au tras toate perdelele la o parte si, la lumina zilei, au transformat educatia „sexuala” in educatie-propaganda trans- sau homo- sexuala.

Plecand de la premisa ca viata cuplurilor heterosexuale este complet nesatisfacatoare si plicticoasa, aceste curente „reformatoare” isi propun sa promoveze o „reorientare” a gusturilor si preferintelor copiilor prin utilizarea de „metode psiho-pedagogice adaptate exigentelor si principiilor diversitatii si incluziunii”: promovarea in spatiul virtual de catre organisme care se pretind serioase si sincer preocupate de sanatatea publica (precum CDC Center for Disease Control) a unor platforme de dezbateri („chat” Q Chat Space[49]) dedicate tinerilor, pentru discutii despre sex si schimbare de sex, practici sexuale oculte, relatii poliamoroase, viata comunitatii de adolescenti LGBTQ, discutii si dezbateri care se vor clandestine, departe de atentia parintilor[50] (voi reveni asupra subiectului in capitolul III); lectii despre masturbare predate unor copii cu varste intre 3 si 6 ani[51], sau teme pentru acasa impuse unor micuti de 4 ani constand in „exercitii de masturbare si de desen al spatiilor private in care acestia si-ar putea mangaia in voie penisul sau vulva daca ar dori” (“draw a picture of the private places where you can touch your penis or vulva if you want to”)[52]; promovarea de tampoane in baile baietilor, nu in temeiul unor capricii sau instructiuni administrative oarecare, ci al unor norme cuprinse in legi, precum Menstrual Dignity Act din statul Oregon[53] sau promovarea ideii ca baietii pot avea menstruatie prin filmulete publicitare adresate copiilor[54]; promovarea de materiale pornografice chiar prin programa de invatamant (a se vedea, de exemplu, lecturarea unor fragmente relevante de catre un baietel de 11 ani in fata administratorilor unei scoli din statul Maine[55] sau chiar initiativa de a derula filme porno in timpul orelor de educatie sexuala, propunere apartinand unui celebru ginecolog din Basel, in speranta chipurile! ca aceste vizionari ar reprezenta un leac impotriva comportamentelor deviante[56]); „initierea” unor copii de 12 ani in „tainele” educatiei sexuale prin popularizarea unor „adevaruri” nu doar despre „sentimente, relatii, contraceptie, graviditate”, ci si despre „jucarii sexuale”[57](precum „vibratoare” sau „stimulatoare anale”, care „trebuie spalate inainte si dupa raporturile sexuale cu un dezinfectant adaptat”- „Il est important que tu nettoies les jouets avant et après les rapports sexuels avec un désinfectant adapté”[58]); organizarea de „workshopuri” in sex-shop-uri, dedicate copiilor cu varste cuprinse intre 9 si 12 ani, coordonatorul fiind un administrator de scoala din statul Washington, auto-proclamat „profesor de sex” („sex-educator”)[59]; campanii de indoctrinare a tinerilor in diverse „scoli de vara” care trateaza subiecte precum sex, droguri si tehnici de masturbare[60] ori care cultiva regula gazduirii baietilor de catre fete doar cu conditia ca primii sa se declare „trans”[61].

5. Destigmatizarea si „normalizarea” pedofiliei par sa fie, si ele, borne importante ale acestui curent ideologic.

Relativ recent, am dat de un articol aparut in The European Conservative (datat 24 februarie 2023), care analizeaza o initiativa a aripii de tineret a Partidului Democrat Olandez (D66), membra a coalitiei de guvernare de la Haga. Conform acestei initiative, rezumata intr-o declaratie politica, „pedofilia ar trebui sa devina o orientare sexuala respectata din punct de vedere social” si ar merita sa fie „normalizata de societate ca orientare sexuala”, deoarece stigmatul asociat in prezent cu aceasta „preferinta” ar putea atrage cu sine „riscul depresiei” si al potentialelor ganduri suicidale care ar afecta, zice-s-ar, pe bietii pedofili. In temeiul aceleiasi declaratii politice, scolile ar trebui sa inceapa sa predea despre pedofilie ca orientare sexuala normala cu „mai multa intelegere si nuanta" („more insight and nuance”). Mai mult, mult mai mult!, conform aceleiasi declaratii, „pedofilia este o orientare sexuala innascuta” („pedophilia is an innate sexual orientation”), motiv pentru care incriminarea „pornografiei virtuale cu copii” (desenata manual sau generata de inteligenta artificiala) ar fi „o forma de discriminare” („a form of discrimination”). In fine, potrivit tinerilor „democrati” olandezi, pornografia infantila animata „nu creste riscul de abuz asupra copiilor” si „ar putea ajuta pedofilii sa isi cunoasca sentimentele fara a face rau altor persoane" („does not increase the risk of child abuse” but „might help pedophiles get to know their feelings without harming other people”).[62]

Am citit si recitit aceste declaratii si va asigur ca, in ciuda efectului de ciocan in moalele capului, ele nu ma mira deloc. Avand in vedere evolutiile ideologice ale ultimilor ani si aberantele rastalmaciri ale unor principii precum toleranta si diversitatea, convingerile politice ale junimii democrat-olandeze se impun, cumva, ca ingredient firesc in siajul curentului mainstream, ca incununare a unor eforturi de legitimare a perversitatii supreme: exploatarea sexuala a minorilor cu voie de la stapanire.

In fapt, le-am vazut venind mai de demult, mai precis cand, pe radarul ideologiei woke a „incluziunii si diversitatii” s-au tot aprins diverse beculete: de exemplu, declaratia unui cercetator belgian, auto-declarat pedofil, in temeiul careia societatea ar trebui sa se arate mai toleranta cu pedofilia, urmata de un articol semnat de acesta si publicat in mediile academice britanic si american[63] (!) in care sustine ca „respingerea pedofiliei ca orientare sexuala este nejustificata din punct de vedere etic si incorecta din punct de vedere intelectual” si ca „pedofilii merita atentie din cauza problemelor lor emotionale”, ei reprezentand „o minoritate sexuala care este la fel de nedreptatita sau poate chiar mai nedreptatita ca persoanele din comunitatea LGBTQ” („Rejecting paedophilia as a sexual orientation is unethical and intellectually unfair”, „paedophiles deserve 'recognition and attention to their emotional problems’”, „Paedophiles are a particular sexual minority,” [...] [They] face the same problems of stigma, discrimination and social isolation as other members of the LGBT community, albeit to a greater degree.”)[64]; apoi, una dintre celebrele predictii pe 2023 in temeiul careia „planurile stangii de a normaliza pedofilia si de o aduce in curentul mainstream vor da roade”[65]; pe urma, declaratia publica facuta intr-o conferinta de Ian McPhail, profesor la Universitatea din Montreal, potrivit careia „fiecare dintre membrii audientei (la acea conferinta, n.m.) este miscat de un oarece interes sexual pentru copii”(!)[66]; in acelasi ton, declaratia profesorului norvegian Ole Martin Moen conform careia „este foarte firesc sa gasesti copiii atragatori din punct de vedere sexual” („the mental state of finding children sexually attractive is very common”), iar „un procent din elevii de liceu are o identitate sexuala pedofila innascuta” (a „percentage of high school students have an innate pedophilic sexual identity”)[67]; un alt exemplu, tendinta promovarii pedofiliei ca orientare sexuala acceptabila si a tolerantei pentru infractorii abuzatori de copii pentru ca acestia ar fi, in fapt, dominati de o „naturala atractie pentru minori” („Minor Attracted Persons MAP”)[68]; in fine, recenta contributie a mult adulatei inteligente artificiale care, prin intermediul ChatGPT, a ghidat un „utilizator” prin deviante fantezii sexuale cu minori si, fara sa fie intrebata de nimeni, a livrat detalii foarte explicite despre secvente pornografice implicand copii.[69]

6. Toate aceste suvoaie de lava ideologica care pangaresc spatiul imaculat al copilariei au avut si au, desigur, o vizibila inraurire asupra culturii de masa, limbajului si modei.

Si cultura, si limbajul, si moda sufera, in ultima vreme, de ofensiva hipersexualizarii vietii si de transformarea „orientarii sexuale” intr-o post-moderna „aspiratie de gen”; a „aspiratiei de gen”- intr-o „inaltatoare inspiratie”; a „inaltatoarei inspiratii” in inalta dogma; a dogmei in principiu religios invesmantat in ritualuri, cuvinte si vesminte (neaparat) noi.

Ca rezultat al acestei noi orientari dogmatice, intoxicarile, mutilarile, castrarile si celelalte cruzimi de care am pomenit anterior sunt nu acte barbare si sadice, ci expresii ale „afirmarii medicale a genului”- „gender affirming healthcare”; dublele-mastectomii care nenorocesc fete si fetite se cheama, mai nou, „operatii de masculinizare a pieptului” („chest masculinisation surgery”); sexul biologic al nou-nascutului este nu un dat de la Dumnezeu, o realitate biologica observabila la nastere, ci o temporara optiune cap-sau-pajura, „sex assigned at birth”; acela care „nu se identifica” transgender este nu un baiat sau o fata, dupa caz si dupa normalitate, ci un „cisgender”; baiatul nascut baiat este nu „baiat”, ci persoana careia i s-a atribuit la nastere „genul masculin” si care, daca doreste sa se debaraseze de trasaturile masculine scarboase, se poate numi si poate deveni „eunuc”.[70]

Exista, evident, si alte exemple de curente si produse lexicale ale Noiivorbe, dar ne oprim, pentru o secunda, la trendul „pronumelor personale preferate”, care a castigat deja teren, inclusiv in lumea copilariei. Asadar, potrivit unui ghid al Departamentului pentru Educatie din Pennsylvania, de exemplu, copiii care au implinit varsta de 3 ani se pot ei insisi identifica drept „transgenderi”, iar departamentul va recunoaste ca valide si firesti optiunile pentru pronume precum „ne”, „ve”, „ze/zie” si „xe". De asemenea, potrivit sectiunii „Creating Gender-Inclusive Schools and Classrooms" de pe site-ul acestei institutii, profesorii sunt sfatuiti sa se documenteze temeinic cu privire la pronumele preferate ale elevilor pentru ca nu cumva sa comita vreo impardonabila gafa („to prevent making inaccurate assumptions about their gender identities”). Si, cum limba materna a ajuns sa fie, pardon!, sa se simta foarte complex-fluida si compusa de un set de norme „la purtator”, fluctuante, optionale si, cel mai adesea, cu taxa inversa, cel mai prudent ar fi, ca inainte de a scoate vreun pronumbel pe gura, mai bine-ar fi sa-ntrebi: „If you don't know a student's preferred personal pronoun, it's always best to ask."[71]

Curentul viguros al noilor reglementari lexicale pare irezistibil. El nu poate fi oprit nici de forte militare (a se vedea sesiunea de antrenament lingvistic al puscasilor marini preocupati de crearea unor „spatii sigure” „safe spaces”, prin utilizarea pronumelor potrivite intr-un video instructiv inspirat de un spectacol de copii[72]) si nici macar de muntii de arginti ai marilor averi ale planetei (dovada sta si optiunea fiicei transgender a lui Elon Musk care a depus, pare-se, o cerere de schimbare a numelui in conformitate cu noua ei identitate de gen pentru ca, spune ea, nu mai vrea sa aiba nicio legatura cu tatal biologic[73]).

Noile norme in domeniul limbajului sunt insotite si de orientari reformatoare in lumea modei infantile. Unul dintre numeroasele exemple in acest sens este initiativa faimoasei Céline Dion care isi propune sa depaseasca stereotipuri „de gen” precum fete in roz si baieti in albastru si sa creeze a new world order in domeniu sub marca Nununu[74]. Este un brand care reprezinta o linie neutra, in alb-negru, ce se indeparteaza de la setul „foarte stramt” al modei actuale si invita copiii in „minunatul mister al minimalismului”[75]. Simbolistica utilizata in aceasta linie vestimentara unisex este insa extrem de bizara, cu multiple referinte oculte.[76] N-ar fi, de altfel, singura mostra in acest sens, pentru ca lumea modei contine si alte exemple la fel de sinistre, cu referinte la pedofilie, ritualuri satanice sau trafic de copii (cazul Balenciaga)[77] sau chiar mai infricosatoare (cazul Gorsad).[78]

7. Riscul copierii modelelor hipersexualizarii infantile in mediul cultural si educational autohton

Citeam candva o marturisire a unei romance care locuia peste Ocean si, oripilata de activismul „afirmarii genurilor” si consecintele nefaste asupra formarii si instruirii copiilor, isi prevenea niste prieteni din tara natala ca valul noii mode va ajunge, mai devreme sau mai tarziu, si in Romania, iar acestia din urma se indoiau profund.[79]

Nu stiu cine avea sau are dreptate si mi-e greu sa fac pronosticuri. Constat insa, cu sincera preocupare, ca s-au ivit, si prin coltul nostru de lume, semne ale unei abordari mimetice a politicilor educationale promovate cu tam-tam in spatiul „comunitatii internationale”: adoptarea Legii privind introducerea educatiei sexuale in scoli cu doar un vot impotriva[80]; relativ recentele dezbateri despre sexualitate vazuta ca „modalitate de dezvoltare personala”[81]; sustinerea financiara si promovarea la Bucuresti a festivalului de film queer[82]; derularea unor campanii publicitare avand ca scop promovarea „ideologiei homosexualiste”[83]; initierea, peste Prut, a campaniei „Copiii LGBT in Scoala Ta”, ca prim demers „de constientizare privind drepturile copiilor LGBT+ din Republica Moldova”[84] etc.

Nu stiu, repet, ce se va intampla si cum vor evolua legile si moravurile de pe la noi. Ceea ce simt insa cu acuitate este nevoia unei pauze urmata de o curatenie de primavara care sa dea jos de pe scena, macar pentru o lunga vreme, pseudo-dezbaterile despre „sexualitate” si „educatie sexuala”, paradele exhibitioniste care proslavesc pacatul mandriei si-al sodomiei, sloganurile imbecile precum „dragostea nu se voteaza” si orice expresii anti-estetice care pun lalaiala urlata in locul muzicii, acrobatiile lascive in locul dansului, mazgaleala vulgara in locul picturii si, in general, excrementele artistului in locul artei.

Iar pe scena sa urce, macar pentru o lunga vreme, fete si baieti care, sub privirile grijulii si emotionate ale parintilor si bunicilor, sa recite poezii despre bucurie si sa citeasca povesti despre zane.

Va urma:

III. Nevoia redescoperirii armonioaselor relatii dintre copii si parinti

Da, mi-e dor sa revad priviri emotionate de parinti si bunici care oblojesc emotii de copii.

…

Pentru mai multe articole de acelasi autor a se vedea blogul www.florentintuca.ro