Augustin Lazar (foto 1) – cel care tine cu dintii de fotoliul de Procuror General – reuseste sa irite din ce in ce mai multe nume grele din sistemul judiciar. De data aceasta, a luat pozitie insasi Asociatia Magistratilor din Romania, condusa de catre judecatoarea Andreea Ciuca (foto 2). Intr-un comunicat emis miercuri, 10 aprilie 2019, AMR il face tandari pe taica Lazar, explicand de ce nicio scuza ingaimata de acesta nu-l poate spala de rusinea faptelor comise in anii '80, cand, in calitate de procuror comunist, a refuzat sa propuna liberarea conditionata a disidentului Iulius Filip si a altor detinuti politici.

In acest sens, Asociatia Magistratilor evidentiaza insasi natura politica a condamnarii primite de catre disidentul anticomunist Iulius Filip, trimis dupa gratii pentru „propaganda impotriva oranduirii socialiste”. Alt argument invocat de catre AMR se refera la mentiunea scrisa chiar de comisia lui Lazar (cum ca detinutul „nu a dat dovezi de indreptare”), mentiune peste care nu ar fi putut sa treaca judecatorul pe masa caruia ajungea dosarul. Cu alte cuvinte, nu sta in picioare pretextul invocat de catre Augustin Lazar, potrivit caruia comisia de liberari conditionate din Penitenciarul Aiud, pe care el o prezida, verifica strict „chestiuni tehnice” legate de conditiile pe care detinutii trebuia sa le indeplineasca.

Lazarica, rasplatit pentru ororile pe care le-a intretinut?

Insa partea cu adevarat exploziva a comunicatului consta in ipoteza lansata de catre AMR in legatura cu parcursul aceluiasi Augustin Lazar: Asociatia Magistratilor din Romania nu exclude posibilitatea ca taica Lazar sa-si datoreze ascensiunea profesionala calificativului „foarte bine” primit printre altele chiar pentru ispravile sale de la Aiud.

Nu scapa de degetul acuzator al AMR nici vestitele ONG-uri hashtagiste ale magistratilor autohtoni (cunoscute in special pentru protestele de pe diverse trepte), in frunte cu Forumul Judecatorilor din Romania. Chiar daca asociatia judecatorului CAB Dragos Calin nu este nominalizata, aluzia la ea este evidenta, AMR facand vorbire despre o asociatie profesionala care „s-a opus vehement” separarii carierelor de judecatori si procurori si altor reforme gandite pentru noile legi ale justitiei. Asociatia Magistratilor le reproseaza acestor ONG-uri nu doar acuzatiile nefondate la adresa AMR, ci si – mult mai grav – tacerea complice in scandalul Lazar.

Prezentam comunicatul complet al Asociatiei Magistratilor din Romania:

„Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) a sustinut, explicat, argumentat de un deceniu necesitatea separarii atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la carierea judecatorilor si procurorilor, in sensul ca acestea sa apartina, prin lege si in mod distinct, celor doua Sectii ale CSM. O alta asociatie profesionala (n.r. FJR) s-a opus vehement acestei solicitari - ce a fost sustinuta de AMR si in Parlament, cu ocazia dezbaterilor asupra Legilor Justitiei -, considerand ca este o nenorocire pentru sistemul de justitie.

Dupa ce separarea a fost consacrata prin lege, confirmata de Curtea Constitutionala si a intrat in vigoare, fara ca statutul de magistrat al procurorului sa fie afectat, fata de limitele constitutionale, aceeasi asociatie profesionala, ce-i drept impreuna cu altele, a fost cea care a sarit sa sustina separarea, prin raportare la texte din OUG nr. 7/2019. Si, culmea (!), au acuzat AMR ca n-ar dori-o, ignorand deliberat ca, spre deosebire de altii, AMR a fost prezenta la dezbaterile organului legislativ si s-a luptat, cu buna-credinta fata de judecatori si procurori, pentru fiecare text ce include separarea carierelor, regasit in Legile nr. 303/2004, nr. 304/2004 si nr. 317/2004.

Asadar, cand a fost separarea reflexie a independentei, cand au hulit-o sau cand au cerut-o?

Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) a facut, din anul 2015, demersuri repetate, efective, de la CSM la CSAT si la Presedintie, de la institutii nationale la Comisia Europeana, cu privire la ingerintele serviciilor de informatii in activitatea justitiei, confirmata, pentru inceput, prin referirea unui general SRI, pe postul public, fara retinere, la justitie ca fiind „camp tactic”. In toate demersurile ce au urmat, inclusiv cele vizand existenta, declasificarea si continutul protocoalelor incheiate cu serviciile de informatii, AMR a fost spurcata pentru ca, vezi Doamne, se ocupa de chestiuni fara importanta (!) si ca avea un fix cu aceste protocoale.

Culmea este, pentru asa-zisii sustinatori ai independentei justitiei, ca nu au fost impresionati nici cand au aflat despre incheierea unor astfel de protocoale, intre parchete si serviciile de informatii, desi Curtea Constitutionala spusese raspicat ca serviciile de informatii nu aveau si nu au competenta in efectuarea actelor de urmarire penala. Atitudinea nu s-a schimbat nici dupa ce s-a dat publicitatii continutul protocoalelor, prin care procurori, cu statut de magistrati, au acceptat o subordonare fata de serviciile de informatii, subminandu-si propria independenta. Nu s-a facut caz de incheierea si aplicarea acestor protocoale, din perspectiva principiului independentei, nici cand, la solicitarea unor instante, procurori DNA au enumerat acte de ingerinta ale serviciilor de informatii in administrarea justitiei (si nu era vorba despre infractiuni contra securitatii nationale).

Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) nu poate, in numele valorilor pe care le-a promovat si aparat din anul 1993, sa ramana indiferenta fata de informatiile si inscrisurile dezbatute in spatiul public in ultimele zile, cu atat mai mult cu cat, din anul 2008, AMR este persoana juridica „de utilitate publica”. Ne referim la informatiile si inscrisurile cu privire la activitatea celui dintai procuror al tarii, ca presedinte al comisiei de liberare conditionata de la Penitenciarul Aiud, inainte de Revolutie. AMR are in vedere aici ceea ce rezulta din inscrisurile pe care le-am putut vedea cu totii - desi, dincolo de acestea, orice cetatean ar trebui sa cante osanale eroilor ce au fost torturati pana la exterminare, „vina” lor fiind ca au „uneltit” impotriva oranduirii comuniste si au „calomniat” organele de partid si de stat, pentru ca, in timp ce ei au fost chinuiti sute sau mii de zile si nopti, iar unii au murit in aceste chinuri, de dragul unor principii democratice, interzise intr-un stat totalitar, multi, foarte multi dintre noi am tacut invocand, in mod convenabil, faptul ca ne protejam familia.

Asadar, potrivit inscrisurilor, comisia de liberare conditionata de la Penitenciarul Aiud, avandu-l in frunte pe actualul procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, i-a refuzat, de doua ori, liberarea conditionata unui detinut politic si, mai mult, i-a refuzat posibilitatea de a reformula cererea pentru 1 an, adica pentru maximumul duratei in care putea fi tinut in penitenciar fara dreptul de a formula o noua cerere de liberare conditionata. In hotararea judecatoreasca de la dosar (da, pronuntata de judecatori) era specificata condamnarea pentru propaganda impotriva oranduirii socialiste, asa incat nimeni din cei implicati in prelungirea calvarului detinutului de la Aiud nu poate pretinde ca nu a stiut pentru cine-si pune semnatura. Motivul refuzului liberarii conditionate, la nivelul comisiei, si al amanarii cu cate 1 an a posibilitatii de formulare a unei noi cereri a fost „simplu”, dupa cum apare in documentele publicate: condamnatul „nu a dat dovezi de indreptare”, anatema peste care judecatorul nu trecea. Si cum sa o faca, de vreme ce a dat ani grei de puscarie pentru propaganda impotriva oranduirii, iar procurorul din fruntea comisiei confirma ca detinutul nu a dat dovezi de indreptare si propunea termenul maxim de 1 an pana la implinirea caruia sa nu poata face o noua cerere de liberare conditionata?

Nu stim daca activitatea in comisia de liberare conditionata la Penitenciarul Aiud a contat pentru calificativul „foarte bine” obtinut de procuror de-a lungul anilor. Insa, explicatii de genul ca activitatea comisiei de liberare conditionata era limitata si ca verifica doar chestiuni tehnice este contrazisa chiar de concluzia ca un baros, potrivit careia persoana condamnata (politic) „nu a dat dovezi de indreptare”, concluzie asortata cu propunerea termenului maxim, de 1 an, pe parcursul caruia sa nu poata face o noua cerere! Aceste concluzii ale comisiei au fost insusite ca atare de judecator, de vreme ce omul a fost tinut in penitenciar. Adica faptul ca „nu a dat dovezi de indreptare” din atitudinea de propaganda impotriva oranduirii socialiste constituia o simpla chestiune tehnica? Ni se spune ca aceasta comisie nu avea aproape nicio competenta (decat verificarea unor conditii „tehnice”) si ca procurorul tinea legatura doar cu grefa penitenciarului, fara sa aiba atributii sau acces la masurile de detentie, fiind vorba despre o unitate militara. In acest context, avem datoria de a ne intreba ce s-a intamplat cu sesizarile si plangerile detinutilor care, astfel cum am vazut ca au declarat detaliat doi dintre ei, au fost adresate procurorului de la comisia de liberare conditionata si au vizat conditiile exterminatorii si tortura din penitenciar? Sau, sa avem indraznirea sa sustinem ca eroii nostri mint pe banda, in spatiul public? Ori, mai simplu, ar trebui sa credem ca, pe parcursul activitatii comisiei de liberare conditionata de la Aiud, nu i s-au adus la cunostinta procurorului, niciodata, de vreun detinut, abuzurile groaznice impotriva condamnatilor pe motive politice? Competenta in aceste cazuri exista si atunci, dupa cum exista si acum si consta in posibilitatea procurorului de a sesiza procuratura militara.

Prin urmare, ne intrebam in mod just daca explicatiile privind caracterul limitat al activitatii comisiei de liberare conditionata, exonerarea procurorului de orice responsabilitate morala si aruncarea intregii raspunderi asupra judecatorului, pot avea de-a face cu moralitatea statutului de magistrat din zilele noastre care, pe de alta parte, a simtit ca este moral si legitim sa se revolte public, in mod repetat, bunaoara, pe motiv ca Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie, aflata potrivit legii in subordinea ierarhica a procurorului general, adica a sa, ar fi lipsita de independenta. Scuzele institutionale (in 31 de cuvinte) „pentru unele practici discutabile” (discutabile??) si scuzele personale (in 28 de cuvinte) de ieri (n.r. marti) nu se refera la moralitate.

Legea nr. 221/2009 a statuat ca inclusiv condamnarea pentru propaganda impotriva oranduirii socialiste a fost politica, fiind pronuntata pentru o fapta care a avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar. Legea da dreptul la „despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”, la stabilirea cuantumului carora trebuie sa se tina seama si de „consecintele negative produse in plan fizic, psihic si social” ale pedepsei privative de libertate. In „Expunerea de motive” s-a mentionat, in mod clar, ca „… exista o categorie de persoane care s-au impotrivit fatis, chiar prin actiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de catre acestea ca urmare a exercitarii unor drepturi fundamentale care au fost considerate amenintari la adresa sistemului politic totalitar, si care nu au beneficiat pana acum de o minima reparatie morala…”. In ceea ce priveste „prejudiciul moral suferit”, s-a subliniat ca „pot exista situatii in care masurile reparatorii cu caracter pecuniar, prevazute de Decretul-Lege nr. 118/1990… sa nu fie suficiente in raport cu suferinta deosebita resimtita de persoanele care au fost victimele unor masuri abuzive ale regimului comunist…”

Prin urmare, legiuitorul insusi a operat cu precepte de sorginte morala si era normal sa o faca, prin raportare la ororile intamplate in puscariile comuniste.

AMR observa ca asociatiile profesionale care au tacut fata de incheierea, continutul si aplicarea protocoalelor tac si acum. Nu li s-a parut si nu li se pare nimic in neregula, nici in legatura cu statutul, nici cu moralitatea si nici cu independenta magistratului.

Sa fie acestea atat de neinsemnate incat, ca asociatii profesionale, ca judecatori si procurori, sa tacem cand trebuie sa vorbim si sa dam la o parte ceea ce ar trebui sa ne reprezinte ca magistrati? Raspunsul ne defineste, in fata sistemului si a cetatenilor”.