Istoria, la ea acasa sau

Legea educatiei si istoria locala

Probabil Alexandru Ioan Cuza a fost pentru multe generatii de copii si tineri unul dintre cele mai fascinante personaje din istoria romanilor.

Tinuta sa impozanta, simplitatea si genialitatea realizarii Unirii prin alegera sa ca domnitor in Moldova si Muntenia in acelasi timp, reformele sale care au pus bazele statului roman modern – Codul Civil decretat in anul 1864 a fost in vigoare pana in anul 2011 - hora unirii asumata de popor ca element de identitate legat profund de prima unire a romanilor si chiar iesirea lui din istorie intr-o maniera plina de mister au facut din Cuza un domnitor iubit de popor dincolo de timpul sau.

Asa cum istoria ne invata insa, faptele foarte multor personalitati care au contribuit la progresul natiunii si conturarea spiritualitatii romanesti au fost recunoscute la adevarata valoare la mult timp dupa plecarea lor din aceasta lume ori s-au pierdut in negura timpului, ramanand necunoscute generatiilor de astazi chiar si in locurile in care s-au nascut ori si-au desavarsit creatiile.

Intr-o lume care pare sa isi piarda reperele valorice cred ca avem datoria fata de copii, fata de tineri, fata de cei care vor veni mult timp dupa noi sa le aratam permanent de unde au venit, cine sunt, pe cine reprezinta ei in calatoria lor prin aceasta lume.

Ziua Unirii este un moment foarte bun pentru a aduce in atentia celor care in aceste zile contureaza proiectul noii legii a educatiei sa aiba in vedere introducerea pentru ciclul primar si gimnazial a unei noi categorii de competente: cultura si istorie locala, care sa contribuie la identificarea si asumarea elementelor care ne unesc, dar ne si ajuta sa ne definim ca apartinand locurilor noastre de bastina!

Cum ar fi ca in ciclul gimnazial sa fie introduse ore de istorie in care copiii sa afle evenimentele desfasurate de-a lungul timpului in judetul in care se afla scoala lor?

Despre importanta istoriei, ca disciplina de studiu, este de prisos sa vorbim, aceasta demonstrandu-si deja utilitatea de-a lungul... istoriei. Dar, mergand mai departe, ma intreb cati romani cunosc oare macar cateva aspecte din istoria locurilor de bastina, a meleagurilor unde au copilarit si, eventual, au si crescut? Si nu ar fi vorba despre lipsa unor izvoare – istorice, stiintifice, culturale, etnologice etc – caci nu putine sunt locurile unde exista un muzeu (cel putin judetean), o casa memoriala, o biserica sau manastire veche, o scoala din vremuri indepartate, un vestigiu istoric, o ruina s.a.m.d. Putine trebuie sa fie locurile unde s-au publicat monografii - intr-o comuna, un oras sau chiar judet -, astfel incat accesul la istoria locala este nelimitat. Prin urmare, ce ar trebui sau care ar fi solutia cea mai eficienta pentru ca fiecare dintre noi sa stie trecutul, apropiat sau indepartat, al locurilor de bastina – al satului, orasului sau al judetului?

O materie de studiu in scoala, chiar si optionala, ar fi fara indoiala o sursa sigura de cunoastere a istoriei locale inca din copilarie. Istoria Romaniei, ca disciplina scolara, nu poate cuprinde in cele mai mici detalii trecutul fiecarei zone, fiecarui judet, fiecarui oras si chiar al fiecarui sat. Copiii ar trebui sa stie cand si cum s-a format localitatea sau judetul in care s-au nascut, au copilarit sau traiesc, ce personalitati i-au facut cinste, traditiile care i-au adus faima, cultura pe care ei insisi o mostenesc si multe altele. Sunt amanunte pe care copiii nostri nu le invata la ora de istorie nationala.

Si sper ca aceste ore de istorie locala isi vor gasi locul alaturi de orele de educatie pentru viata, juridica, economica si de sanatate.

Sa nu uitam ca, acum 164 de ani, Milcovul a fost secat dintr-o sorbire, pentru o prima unire intre romani.

Astazi am dat curs invitatiei ministrului apararii, domnul Angel Tilvar si am reprezentant Senatul la ceremonia de depunere de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Mitropoliei!

La multi ani, Romania!