Avocatul Virgil Boglea (foto) acuza haosul adus in legislatia penala de catre Parlament, prin Legea nr. 19/2025, care a extins definitiva infractiunii de evadare de la art. 285 Cod penal asupra faptei persoanei care nu se preda in termen de sapte zile de la condamnarea definitiva.

Concret, intr-o analiza trimisa publicatiei Lumea Justitiei, Boglea acuza ca actul normativ distruge o institutie fundamentala a dreptului penal – si anume: prescriptia executarii pedepsei.

Si mai exact, lucrurile arata in felul urmator: daca o persoana nu se preda in termen de sapte zile de la condamnare, ea savarseste infractiunea de evadare. Persoana cu pricina ajunge sa fie condamnata pentru aceasta infractiune de evadare, dar nu se preda nici de data aceasta, comitand o noua infractiune de evadare. Si tot asa la infinit – caz in care prescriptia executarii pedepsei nu mai poate opera, pentru simplul motiv ca niciodata nu se mai poate indeplini termenul unei asemenea prescriptii.

Iata intreaga analiza a avocatului Virgil Boglea:

„Ramanem „fugari”?!

Cu surle si tobe a fost primita vestea de catre „presa” din Romania ca vremelnicul ocupant al fotoliului prezidentiabil din Cotroceni a promulgat asa-zisa Lege a Fugarilor. Titluri precum „Ceasul FINAL pentru condamnatii ascunsi. Legea fugarilor a primit semnatura lui Bolojan.”, „Legea fugarilor, promulgata. Ani in plus de inchisoare pentru condamnatii care fug de ispasirea pedepsei” sau „Ziua Z pentru cei mai cautati romani: Nu mai au scapare, Legea fugarilor a fost promulgata de Bolojan” au facut deliciul comentatorilor avizati (sau nu) si i-au infierat mai tare pe cei ce in loc sa caute nedreptatea din partea „autoritatilor judiciare”, prefera sa condamne de la sine putere asa-zisii fugari.

Asadar, Legea nr. 19/2025, intrata in vigoare din 17 martie, aduce noutati in materia infractiunii de evadare constand in aceea ca aceasta se poate savarsi chiar daca persoana condamnata nu este incarcerata, prin nepredarea sa in termen de 7 zile de la condamnarea defintiva unui organ de politie pentru punerea in executare a pedepsei. Mai mult decat atat, pentru situatiile anterioare intrarii in vigoare a legii, s-a statuat ca termenul de 7 zile curge de la intrarea in vigoare.

La prima vedere, totul pare sa fie clar. Unii considera justa aceasta interventie a legiuitorului, altii o considera abuziva. Dar nimeni nu spune nimic despre cum se aplica aceasta lege si, mai ales, DACA SE POATE APLICA pentru scopurile avute in vedere de presedintele interimar, respectiv de autoritatea legislatoare.

Daca pornim periplul analitic al acestei reglementari de la expunerea de motive avute in vedere de Parlament la adoptarea legii, ajungem la concluzia ca s-a dorit estomparea unui „fenomen infractional” constand in numeroasele cazuri in care persoanele s-ar sustrage de la executarea pedepselor pronuntate in Romania. Totusi, lectura acestei expuneri de motive nu implica un prea mare efort, intrucat se intinde pe o jumatate de pagina in care legiuitorul, in nemarginita-i intelepciune, ne spune, practic, cat de uda e apa si cat de verde e iarba...

Tot ce inconjoara „legea fugarilor” a avut ca obiectiv maret eficientizarea actului de justitie din Romania, iar pastrarea in afara ilicitului penal a posibilitatii indivizilor de a nu se preda unui organ de politie parea de neacceptat.

In pofida unor asemenea deziderate inaltatoare, analiza noii incriminari si a modalitatii ori chiar a posibilitatii de aplicare a sa pentru scopurile avute in vedere ne poate conduce la concluzia ca legea fugarilor poate ramane doar un instrument... Ce fel de instrument? Cui ii foloseste? Ramane de vazut.

„Se considera evadare si fapta persoanei condamnate la pedeapsa detentiunii pe viata sau la pedeapsa inchisorii de a nu se prezenta la organul de politie in vederea punerii in executare a mandatului de executare a pedepsei in termen de 7 zile de la data la care a ramas definitiva hotararea prin care s-a dispus executarea pedepsei”.

Din perspectiva elementelor constitutive ale acestei infractiuni, putem constata urmatoarele:

- Latura obiectiva:

o Element material: o inactiune – fapta de a nu se prezenta;

o Cerinte esentiale: prezentarea trebuie sa se faca in cel mult 7 de la ramanerea definitiva a condamnari (sau de la intrarea in vigoare a legii pentru situatiile anterioare), doar la organul de politie si sa aiba ca scop punerea in executare a mandatului de executare a pedepsei. Nu stim ce fel de termen este termenul de 7 zile sau cum se calculeaza si nici in fata carui organ de politie trebuie sa se faca prezentarea;

o Subiect activ: de principiu, este calificat, autorul fiind o persoana supusa unei condamnari definitive;

o Subiect pasiv: general, statul;

o Urmarea socialmente periculoasa: nu credem ca este o infractiune de rezultat, drept care urmarea imediata ar fi starea de pericol;

o Legatura de cauzalitate: (banuim ca) trebuie sa existe.

- Latura subiectiva:

o Vinovatia: intentie directa sau indirecta.

Eventualele neclaritati fundamentate pe lacunele textului normativ, cum s-a intamplat si in alte cazuri, ar putea suporta corijari si supliniri pe cale jurisprudentiala. Probabil ca se va fi ajuns la o interpretare unanima si a inactiunii, ce presupune a nu te preda, si a naturii juridice a termenului de 7 zile, chiar si a organului de politie in fata caruia trebuie sa se faca predarea.

Si totusi, raman anumite elemente tangente asupra carora nu se pot anticipa explicatii: prescriptia executarii pedepsei si principiul personalitatii legii penale.

Capitolul cauzelor care inlatura sau modifica executarea pedepselor din Codul penal a consacrat de-a lungul timpului institutia prescriptiei executarii pedepsei, iar potrivit articolului 161 alineatul (1) din aceasta lege, prescriptia constituie o cauza care „inlatura executarea pedepsei principale” daca de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare trece un termen variabil prevazut de articolul 162 alineatul (1) fara sa se fi inceput executarea propriu-zisa.

Legea nr. 19/2025 („legea fugarilor”) nu face nicio referire la textele normative incidente in cazul prescriptiei executarii pedepselor. Mai bine zis, nu face nicio referire directa la acestea. Dar dupa cum am invatat cu totii inca din anul I al Facultatii de Drept, normele juridice intra in vigoare (in principiu) la trei zile de la promulgare si ies din vigoare prin abrogare sau intrare in desuetudine, abrogarea putand fi expresa sau tacita.

Consider ca in aceasta situatie se poate pune serios problema abrogarii tacite a prevederilor articolelor ce contin norme privitoare la prescriptia executarii pedepselor. Altfel a spune: daca o persoana este condamnata definitiv, la expirarea unui termen de 7 zile de la condamnare savarseste infractiunea de evadare daca nu se preda. Este condamnata si pentru aceasta infractiune si are un nou termen de 7 zile, la expirarea caruia, daca nu se preda, savarseste din nou infractiunea de evadare. Este din nou condamnata si din nou are un termen... pana la infinit.

In atare ipoteza, prescriptia executarii pedepsei nu mai are loc, nu poate opera, intrucat nu se poate indeplini niciodata termenul.

Indiferent care ar putea fi motivul, ca e sustragere de la executare sau nu, termenul de prescriptie va fi intrerupt mereu de savarsirea noii infractiuni de evadare.

Poate exista vreun argument care sa sustina contrariul, dar eu nu mi-l pot imagina in mod concret.

Daca o persoana condamnata se ascunde, e clar ca se sustrage si, prin urmare, e clar ca ii este aplicabila noua reglementare care conduce la anihilarea posibilitatii de curgere a termenului de prescriptie. Daca insa o persoana nu se sustrage, nu se preda din motive obiective si nu este gasita de autoritatile judiciare romane, la expirarea termenului de 7 zile aceste autoritati sunt obligate sa sesizeze organele de urmarire penala competente sa efectueze urmarirea penala cu privire la infractiunea prevazuta de art. 285 alin. (3/1) din Codul penal. Altfel a spune, nici in acest caz prescriptia executarii pedepsei nu poate opera, curgerea termenului fiind intrerupta de noua urmarire penala demarata.

Nu stiu daca s-a dorit cu predilectie abrogarea presciptiei executarii pedepsei, dar stiu cu siguranta ca s-a dorit sanctionarea persoanelor condamnate care isi executa pedepsele pe teritoriile altor state, membre sau nu ale Uniunii Europene.

Oare se poate?

Articolul 9 din Codul penal este dedicat principiului personalitatii legii penale. Acest principiu de baza al dreptului penal substantial manifesta o importanta covarsitoare pentru solutionarea conflictelor de legi in spatiu. Daca teritorialitatea legii penale stabileste ca toate infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei, indiferent de cetatenia autorului, sunt supuse jurisdictiei nationale romane, personalitatea legii penale ne spune ca cetatenii romani vor raspunde tot potrivit legii penale romane, chiar daca nu savarsesc fapta pe teritoriul Romaniei, dar numai in anumite conditii: daca pedeapsa prevazuta de legea romana este inchisoarea mai mare de 10 ani sau daca fapta este incriminata si pe teritoriul statului unde cetateanul roman a savarsit infractiunea. Spre pilda, un cetatean roman aflat pe teritoriul Statelor Unite nu ar putea fi condamnat pentru nerespectarea regimului armelor si al munitiilor daca ar detine acolo o arma, desi aceasta fapta este incriminata de legea romana. Totusi, daca ucide o persoana cu acea arma, cetateanul roman va putea fi supus rigorilor penale in Romania, potrivit legii romane, fapta fiind infractiune si in S.U.A., iar pedeapsa fiind mai mare de 10 ani in Romania.

Revenind la norma „revolutionara” edictata impotriva „fugarilor”: spuneam ca in mod vadit s-au avut in vedere persoanele condamnate si care se afla pe teritoriul altor state. Asa fiind, interpretand sistemic si teleologic normele substantiale de drept penal, e limpede ca pentru aplicarea noii incriminari alternative a infractiunii de evadare trebuie sa verificam pentru cetatenii romani care savarsesc aceasta fapta in afara teritoriului tarii cele doua conditii ale personalitatii legii penale: daca pedeapsa e mai mare de 10 ani si/sau daca fapta este infractiune si pe teritoriul statului unde a fost savarsita.

La o simpla verificare a legislatiei statelor europene, vom constata cu totii ca aceasta incriminare nu exista. Ba mai mult: in state precum Germania, Olanda sau Austria nu este incriminata deloc infractiunea de evadare, deoarece aceste sisteme juridice pornesc de la o conceptie diferita asupra instinctului fundamental de libertate al fiintei umane. In esenta, se recunoaste ca dorinta de libertate este o reactie naturala, iar incercarea de a scapa din detentie este vazuta ca o manifestare a acestui instinct uman de baza, care nu ar trebui sa fie penalizata suplimentar.

Si atunci, intr-un asemenea climat european (sau pro-european) cetatenii romani care nu se predau unui organ de politie in termen de 7 zile de la condamnarea definitiva si care se afla la expirarea celor 7 zile pe teritoriul altui stat savarsesc infractiunea de evadare in noua forma?

RASPUNSUL NU POATE FI ALTUL DECAT UNUL NEGATIV.

ROMANII AFLATI IN STRAINATATE LA EXPIRAREA TERMENULUI DE 7 ZILE NU RASPUND PENAL POTRIVIT ASA-ZISEI „LEGI A FUGARILOR”!!!

Totul pe fondul cerintelor personalitatii legii penale.

Asadar, care sunt efectele si, indeosebi, cum se pot aplica ele stagneaza la stadiul de mister. Pana atunci, prescriptie a executarii pedepsei nu mai avem, iar „fugarii” nu pot fi pedepsiti suplimentar”.