22 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DNA PREGATESTE ATACUL LA TARICEANU – Document incendiar despre mitele din dosarul „Microsoft – EADS”. Un martor amenintat a enumerat off-shore-urile prin care s-au dat mitele in afacerea Microsoft: „2.700.000 USD... urmau sa plateasca mitele catre Calin Tariceanu, Eugen Teodorovici, Karoly Borbely, 4.000.000 USD... pentru plata mitei catre Calin Tariceanu, Eugen Teodorovici, Karoly Borbely” (Document)

Scris de: Razvan SAVALIUC - George TARATA | pdf | print

30 September 2015 16:45
Vizualizari: 19431

A aparut o noua moda la Directia Nationala Anticoruptie. Moda denunturilor si declaratiilor date pe caprarii politice. Denuntatorilor si martorilor li se iau declaratii succesive, in care acestia povestesc, separat, despre implicarea diversilor oameni politici in dosarul vizat de procurori, chiar daca vorbim despre o singura cauza. Motivul pentru care se apeleaza la o asemenea tactica este simplu: in acest fel, anumite declaratii vizand anumiti oameni politici pot fi tinute la sertar si chiar ingropate definitiv, iar altele pot fi scoase atunci cand este momentul oportun. Lumeajustitiei.ro va prezinta incepand de azi secretele celebrului dosar „Microsoft - EADS", instrumentat de procurorii DNA Marius Vartic si Mihaela Iorga Moraru (foto), un dosar in care apar oameni politici din toate partidele si din toate guvernarile incepand de la epoca Adrian Nastase si pana la cea a lui Emil Boc.


La dosar exista mai multe declaratii in care se dezvaluie tenebrele afacerii si sumele de bani care ar fi ajuns la lideri importanti din clasa politica, insa inculparile nu au vizat un segment foarte important, acela al multinationalelor care au castigat contractele si de unde s-au platit bani grei, cu titlu de „parandarat” catre factorii de decizie romani. Cele mai cunoscute nume implicate in acest dosar sunt ale fostului ministru al Comunicatiilor, Gabriel Sandu - care a vorbit despre bani pe care i-ar fi dat pentru campania electorala a PDL si a lui Traian Basescu, dar si despre sume care ar fi fost inmanate lui Vasile Blaga, Roberta Anastase sau Emil Boc -, ale lui Gheorghe Stefan, zis Pinalti, Dumitru Nicolae, zis Niro, si Dorin Cocos.

In acelasi dosar, mai exista si alte marturii care se refera la bani care ar fi fost destinati pentru mituirea ministrilor sau a functionarilor guvernamentali. Printre cei care au dat detalii despre asemenea aspecte se numara si „martorul amenintat” Gabriel Marin, care este managerul unei firme implicate in suveica financiara „Microsoft”. Acestuia, procurorii DNA i-au luat doua declaratii, la o distanta de cateva luni. Una in vara anului 2014, alta in toamna anului 2014. In prima dintre ele, Gabriel Marin se refera la implicarea in afacerea Microsoft-EADS a membrilor din Guvernul Nastase, dar si a lui Vasile Blaga, fost ministru de Interne in timpul Guvernarii PDL.

35% din afacere era spaga catre guvernantii Romaniei

In cea de-a doua, Gabriel Marin vorbeste despre perioada Guvernarii Tariceanu, oferindu-le procurorilor informatii detailate, cu nume si date, despre milioane de euro care ar fi fost destinati mituirii prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu, actualului ministru de Finante Orlando Teodorovici, secretar de stat in Ministerul Finantelor in timpul Guvernarii Tariceanu, sau a ministrului Comunicatiilor din timpul acelaiasi guvernari, Karoly Borbely. Din informatiile pe care le detinem, in momentul de fata, procurorii DNA pregatesc un dosar impotriva lui Calin Popescu Tariceanu, dosar care evident se va baza si pe declaratia „martorului amenintat” Gabriel Marin. Este o masura prin care se va incerca reducerea la tacere a actualului presedinte al Senatului, avand in vedere ca Tariceanu este unul dintre putinii politicieni care inca nu si-au pierdut demnitatea si au curajul sa condamne abuzurile din Justitie.

DNA tinteste trei contracte referitoate la licentele IT, derulate intre 2001 si 2013:

-Contractul de inchiriere de licente Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, incheiat intre Guvernul Romaniei si Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers (FSC) Austria GesmbH, in valoare de 105 milioane de dolari, derulat in perioada 2004-2009;

-Contractul de inchiriere de licente Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, incheiat intre Ministerul Comunicatiilor si Societătii Informationale si consortiul D-CON.NET, in valoare de 96 de milioane de euro, derulat in perioada 2009-2013;

-Contractul privind Sistemul Educational Informatizat (MEC SEI), incheiat intre Siveco si Ministerul Educatiei, in valoare de 124 de milioane euro.

Prezentam un fragment din declaratia din 14.10.2014 lui Gabriel Marin, aceasta putand fi citita integral la finalul articolului. In aceasta declaratie se vorbeste despre mite colosale dar, ciudat, desi datele oferite sunt foarte exacte, de un an procurorii DNA nu au miscat nimic concret pe aceasta directie.

Iata declaratia:

In perioada 2004-2009 Viktor Malinovwski (n.r. - director FSC Austria) impreuna cu Peter Hungler (...in Deutsche Bank, apoi Credit Suisse) au desfasurat actiunile de influentare a factorilor de decizie din Guvernul Romaniei pentru a se incredinta extinderile de TRUE-UP 2004-2006 si TRUE-UP 2006-2008 la contractul 'Contractul comercial de inchiriere de licente nr. 0115RO', firmei FSC Austria GesmnH (FSC).

In decembrie 2005, Peter Hungler infiinteaza o societate offshore, Chairton Business, iar Viktor Malinowski o prezinta managementului FSC ca firma care a preluat actiunile de lobby ale lui Profinet pentru contractele cu licente Microsoft si conditioneaza obtinerea de extinderi de tip TRUE-UP de semnarea unui contract de comision pentru reusita, contract semnat cu firma Chairton (comision 35%) in data de 23.12.2005.

In perioada 2006-2010, Viktor Malinowski si-a infiintat mai multe offsore-uri precum Colina Investments LTD, Anderson Enterprises LTD, Keysis Enterprises LTD, Harper Corp., cu scopul de a scoate din FSC sub diverse servicii fictive sumele de bani necesare platii mitelor negociate de acesta impreuna cu Claudiu Florica pentru diferite proiecte IT din Romania. Viktor Malinowski mi-a relatat ca a virat sume mari de bani cu titlu de mita in conturile altor offshore-uri detinute de diferite persoane interpuse care urmau sa il ajute in remiterea mitelor sau la cumpararea influentei functionarilor publici implicati din Guvernul Romaniei:

-Farley Enterprises LTD – 2.700.000 USD (Viktor Malinowski mi-a declarat ca firma respectiva era a lui Petru Berteanu si Bogdan Teodorescu care urmau sa plateasca mitele catre Calin Tariceanu, Eugen Teodorovici, Karoly Borbely)

-Kenton Enterprises LTD – 2.000.000 USD (Viktor Malinowski mi-a declarat ca prin firma respectiva dorea sa ii foloseasca pe Flroin Pletea, Sorin Eftene, Adrian Ujeniuc pentru cumpararea influentei unor functionari din administratia centrala, de nivel inferior: directori IT, specialisti IT, etc)

-Richardson International LLC – 4.000.000 USD (ownerul firmei fiind Eva Maria (...) sotia lui Peter Hungler, pentru plata mitei catre Calin Tariceanu, Eugen Teodorovici, Karoly Borbely)

In 2007, Viktor Malinowski mi-a cerut sa infiintez un offshore in care urma sa transfere sume de bani pentru plata mitelor in extinderile de tip TRUE-UP 2004-2006 si TRUE-UP 2006-2008 la contractul „Contractul comercial de inchiriere de licente nr. 0115RO”.

In 2008, Viktor Malinowski a folosit aceasta firma pentru a depune o (...) la licitatia organizata in cadrul FSC pentru serviciile fictive corespunzatoare TRUE-UP 2004-2006 so TRUE-UP 2006-2008, pentru ca in urma evaluarii sa iasa oferte calificate depuse de doua offshore-uri. In urma instiintarii ca a obtinut (...) din loturile licitate, Viktor Malinowski, sub nume fals, a trimis un document prin care una din offshore-uri si-a retras oferta, asa ca FSC a semnat contractul pentru toate serviciile cu firma Colina Investments, firma controlata exclusiv de Viktor Malinowski.

In 2008, Viktor Malinowski a transferat din Colina Investments catre mai multe offshore-uri sume destinate platii mitelor catre Gabriel Sandu. Intermedierea realtiei cu Gabriel Sandu o facea Doru Bostina iar Viktor Malinowski mi-a solicitat sa il ajut sa scoata bani in numerar din Austria si sa ii transport in tara, urmand sa ii dau persoanelor pe care Viktor Malinowski le nominaliza. Intrucat Doru Bostina nu a reusit sa ajunga la o intelegere cu Gabriel Sandu, Viktor Malinowski a luat legatura cu Claudiu Florica care avea o relatie personala foarte buna cu Gabriel Sandu si acesta i-a cerut 5.000.000 USD ca sa intervina pe langa Gabriel Sandu, pentru ca acesta sa deblocheze plata actului (...) numarul 4. In 2009, Claudiu Florica i-a mai remis lui Gabriel Sandu aproximativ 5.000.000 euro, cu titlu de mita, pentru trucarea licitatiei si ulterior semnarea contractului cu D-Con.Net.

In 2009, Viktor Malinowski mi-a cerut sa infiintez un nou offshore, sa (...) in numerar 3.000.000 USD dintr-un offshore mai vechi, sa ii depun tot in numerar in contul noului offshore, operatiunea fiinf efectuata in cadrul aceleasi (...), respectiv Credit Suisse Viena. Viktor Malinowski mi-a spus ca scopul acestor retrageri si depuneri in numerar era de a ascunde originea banilor in cazul unei anchete.

In 2010, Viktor Malinowski mi-a cerut sa transfer 650.000 euro in contul altui offshore care avea cont in Deutsche Bank Viena, de unde i-am scos si i-am dat lui Viktor Malinowski, bani care urmau sa fie platiti de acesta pentru cumpararea influentei functionarilor publici care trebuiau sa faca plata actului aditional 4.

Tot in 2010 mi-a cerut sa transfer 500.000 euri in contul unui alt offshore controlat de Viktor Malinowski si Peter Hungler, New Ideas Corporation, care avea conturile intr-o banca din Cipru.

In 2011, Viktor Malinowski mi-a spus ca au fost blocate conturile firmei Colina Investments din Credit Suisse Viena si ca urmare mi-a cerut sa inchid conturile offshore-ului deschis la Credit Suisse si sa transfer toata suma de bani ramasa, respectiv 2.000.000 euro, intr-un cont nou al aceleiasi firme din banca LGT Viena, unde lucra un fost coleg de-al lui Peter Hungler de la Deutsche Bank.

Tot in 2011, Viktor Malinowski mi-a cerut sa transfer diferite sume de bani catre urmatoarele firme offshore:

-B.D. Financial Group Ltd – 500.000 euro

-M&M Holding Group Ltd – 700.000 euro

-Yachliah Ltd – 300.000 euro

-New Ideas Corporation – 500.000 euro

Firmele acestea erau controlate de Peter Hungler si Viktor Malinowski si banii respectivi au fost incasati in numerar de Viktor Malinowski fiind folositi ca mita pentru deblocarea platii actului aditional 4.

Anexez la prezenta declaratie un suport optic tip DVD+R marca Verbatim pe care este inscriptionat G.M. Si data 14.10.2014 si care contine o arhiva criptata (parola fiind 'microsoft2014') reprezentand documente si mail-uri referitoare la toate declaratiile mele. De asemenea, mai anexez la prezenta declaratie doua file A4 reprezentand prin screen-uri ale folderelor continute de DVD-ul mentionat mai sus, faptul ca DVD-ul este complet inscriptionat (read only) si nu mai pot fi adaugate informatii pe acesta, ambele file fiind semnate de mine pe verso spre neschimbare”.

Tariceanu neaga implicarea in afacerea "Microsoft"

In ciuda tuturor detaliilor prezentate mai sus, in opinia noastra, declaratia lui Gabriel Marin trebuie luata cu rezerva. Spunem asta intrucat, dupa cum se poate lesne observa, martorul face trimiteri la sumele de bani care ar fi fost destinate mitei catre Tariceanu din auzite. Mai exact, Gabriel Marin sustine ca Viktor Malinowski este cel care i-a spus despre acest lucru, despre bani care ar fi fost virati unor offshore-uri, persoane interpuse trebuind mai departe sa le remita oficialilor din Guvern. Totodata, este foarte posibil ca pentru a-si salva pielea, martorul sa fi mintit in fata procurorilor DNA sau se le fi oferit acestora cat mai multe nume grele. 

Mai trebuie spus ca presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu a negat pentru Lumeajustitiei.ro ca ar avea vreo implicare in afacerea "Microsoft".

De asemenea, la scurt timp dupa dezvaluirea facuta de Lumeajustitiei.ro, Calin Opescu Tariceanu a iesit intr-o conferinta de presa la Senat, explicand ca nu are nicio implicare in acest dosar:

In orice tara europeana si inclusiv in Romania, prim-ministrul nu are niciun rol nici in discutarea contractelor comerciale, nici in negocierea lor, nici in incheierea lor. N-am sa intru in detalii pentru ca nu stiu despre ce e vorba si nici n-as intra in detalii pentru ca nu stau niciodata sa fac comentarii pe baza de speculatii”.

(va urma)

* Cititi aici integral declaratia lui Gabriel Marin cu privire la Calin Popescu Tariceanu

Comentarii

# Carcotas date 30 September 2015 17:12 +21

6 foi in 35 de minute cu tot cu legitimare /juramant /declaratia verbala /consemnare; asta rapiditate! Omul a venit cu ea de acasa

# ion date 30 September 2015 17:20 -28

Pai ce credeati ? De ce credeati ca e el atat de incrancenat impotriva DNA si a Lidiei Stanciu ...Viteazul lupta pentru democratie ! Pe cuvantul meu !!!...lupta pentru eliminarea exceselor...lupta pentru libertatea de exprimare si de actiune...cu alte cuvinte ... Lupta ca sa poata fura cand vor si sa ia spaga cand ori de cate ori vor ...

# Tepes date 1 October 2015 01:08 +4

Acum realizez eu de ce spune lumea ca Ion e nume de prost  :lol: :lol: :lol: :lol: :lol:

# Ion date 30 September 2015 18:19 -21

Tariceanu lupta pt el de fapt..stie ca i vine randu la cat a furat..tot la alfa si omega ajunge..adik kovessh si stanciu..si atunvi ca spune xa o fetita d aia m ati condamnat..ca am spus ca sunteti abuzive doamnei procuror ...dnei judecator...hot

# atacul securistilor date 30 September 2015 18:23 +26

hai ca au inceput securistii sa comenteze. Vezi Ion. O sa se arunce acum sa incerce sa induca fix ideea asta, ca tariceanu ataca justitia, ca vezi Doamne ca sa justifice dosarul impotriva lui drept o razbunare. Ce oameni de nimic. Daca ar avea tara asta mai multi tariceni am duce-o si noi mai bine. Oricum, este mai mult ca sigur ca i se va coace ceva, ca i se va fabrica un mic dosar astfel incat sa ii faca praf imaginea. Tariceanu e un pericol pentru multi. Sistemul vrea cati mai multi busoi si gorghiu. Vai de noi

# Tepes date 1 October 2015 01:12 +11

Ion vrea sa ne induca in eroare ca Tariceanu ataca justitia? Care justitie? Pai asta e justitie? :)) ..... in frunte cu Codrutza si Livia si DNA si ICCJ si CSM si Inspectia judiciara  :lol: :lol: :lol:

# gica cu frica date 30 September 2015 18:34 -16

Domn senator sef stie el de ce lupta pe branci impotriva justitiei. Pai sa fie luati la intrebari pentru o amarata de spaga de 35%? De altfel s-a respectat cutuma cu procentele de spaga. Incepe pe la 10% la primarii de comune si ajunge la 30-35% la sefii guvernelor.

# Tepes date 1 October 2015 01:14 +6

Era normal...unde e Ion trebuie sa fie si Gheorghe  :lol: 'Tzi-ai dreaq de slugi postaci :lol: :lol: :lol: :lol:

# diana date 30 September 2015 19:15 +23

Dupa ce romanii s-au bucurat ca au scapat de Securitatea lui Ceausescu au vazut ca defapt aceasta a fost resuscitata de Iliescu , Basescu , Koldea , Maior , MRU , Ponta ... si astazi securistii ne conduc ilegal , neconstitutional , nedemocratic prin acoperitii din politica si magistratura . . . . De când isi ascute binomul Ko-Co satârul in așteptarea lui Tăriceanu la cotitura . . . . . . .sa vedem si probele dacă exista ' ' '' ' '' 'Vasile Blaga face obiectul a nu mai puţin de trei denunţuri penale din partea lui Dorin Cocoş , un om de afaceri si Gabriel Sandu iar DNA se face ca ploua

# Ucu date 30 September 2015 20:55 +19

Ma... in procurorii si in Justitia Romaniei, Fac toti jocuri politice murdare. Adica la noi :P--A justitie. Doar Inchizitie, Gestapo.

# Emil date 30 September 2015 20:42 +26

Daca exista un argument pentru nevinovatia lui Calin Popescu Tariceanu, atunci acela este ca el nu s-a ascuns sub pulpana securistica a PDL  ce a imbracat blana oaie a PNL. Tariceanu este singurul politician cu sange in instalatie ce nu s-a lasat atras in mizeriile securistilor de prin toate partidele.  Pai daca avea ceva la dosar, Basescu l-ar fi executat de mult, pana sa se trezeasca trinomul sau dulapul sasesc. Totul miroase a bascalie la adresa Romaniei serioase si integre, cata a mai ramas.

# TITULESCU date 30 September 2015 21:25 +18

CINE IL ACUZA SI CINE IL JUDECA PE TARICEANU? COLEGII LUI EVA SI AU LUI VERONICA CIRSTOIU- 1.000.000 EURO NU AU RAMAS DOAR LA EA AU MERS LA REGINA IN MARE PARTE. IN ANII '50 CAND LA INCEPUT I- AU LUAT PE CEI CU AVERE , APOI ,TARANI ,TARANCI, OAMENI SIMPLI SI ATUNCI FACEAU SI STRUNGARI JUDECATORI SI ACUM DIN DOAMNA CARE TE EPILA PE PICIOARE MAGISTRAT SI NU E GLUMA E PURA REALITATE ,AU GASIT UNELETELE DIN NOU,A SCOS NEAMUL ASTA ALTI INDIVIZI DISPUSI SA TORTUREZE PSIHIC CA FIZIC NU PREA MAI E VOIE . ISTORIA SE REPETA,VA SPUN NU MI-AM EXPLICAT ANI DE ZILE DE CE DIN MEDIOCRITATILE SCOLII DE DREPT ,DIN AVOCATI RATATI SI EXTREM DE NEPREGATITI AU FACUT JUDECATORI,ACUM IMI EXPLIC I-AU LUAT DIN FOAME SI SARACIE CA SA STIE CINE LE-A DAT ,,PAPICA''. DRAGA SUA TE RUGAM NU ME OMORI,NU-I AJUTA SA NE NENOROCEASCA SI NOUA VIETILE CA SI CELOR DIN ANII'50,NU-I LAUDATI SI NU-I AJUTATI PE CEI CARE NE STRIVESC ,,IN NUMELE LEGII'' ! TARICEANU ANCHETAT DE COLEGII LUI EVA ,MAI SUNT CA EVA LA DNA?

# cezar date 1 October 2015 09:35 -1

De fapt, ce vrei sa spui ? ca de spus efectiv...

# TITULESCU date 1 October 2015 15:08 0

VREAU SA SPUN ,, UITE CINE VORBESTE'' SAU,, RADE CIOB DE OALA SPARTA''. ESTE IN MASURA JUSTITIA ASTA CARE ANI DE ZILE L-A AVUT PE EVA PROCUROR SI PE CARSTOIU IN SISTEM SI INCA MAI ARE MULTI CA EI , repet e in masura aceasta JUSTITIE SA JUDECE ,SA DECIDA PE DESTINELE ALTOR OAMENI???????? ?????? VORBIM AICI DE PROFESIONALISM,DE OMENIE, DE ONESTITATE II RECOMANDA PE MAGISTRATII DIN ROMANIA ACESTE TRASATURI SAU MAI BINE ZIS IN CE PROCENT? Ca sa judeci pe alti trebuie SA FI UN ETALON ,nu sa fi de pe la cu taxa sau de la parti ,sau intrat dupa 10 incercari,sau RUPT DE FOAME IN AVOCATURA SI HAT IN MAGISTRATURA.

# sa nu uitam.. date 30 September 2015 21:29 -19

sa nu uitam ca mister manechin modist este cel care a pacalit poporul cu taxele pe autoturisme la inmatriculare ca sa protejeze clientela lui de la citroen. asta ne-a furat banii cu inmatricularea masinilor. nene taricene dute pe apa simbetei si ia-i pe toti hotii politici cu tine.

# karat date 1 October 2015 00:58 -2

noi toti suntem abuzivi, procurorii sunt abuzivi dar Tariceanu si ai lui raman cu banii in buzunare.

# Titi Berlogea date 1 October 2015 01:05 -9

Iata ca am trait si ziua cand Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu e prins cu pantalonii in vine. Scuze pentru imagine. Singura parere de rau este ca susnumitul nu este mai tanar, pentru ca sa stea mai mult la recluziune. Eu ii doresc lamulti ani.

# bucurestean date 1 October 2015 08:06 +2

Traiasca invatatoarea lu' nenea asta,ca frumoasa compunere a scris ! 

# cezar date 1 October 2015 09:33 -5

LOL  E doar o coincidenta inversunarea (a se citi idee fixa) craiului batran in legatura cu excesele procurorilor. Dealtfel, la cata relaxare a avut Tariceanu facand trafic de influenta pt. Patriciu (stiti voi) o mita babana infipta in spatele poporului asta imposibil de respectat nu e chiar o MARE infractiune. Cine stie, poate-i iese.

# ockiu date 1 October 2015 10:24 0

se pare ca cei condusi de "denuntator" neaga ca ar fi vorba de sefu` lor. ala de s-a sifonat.

# house date 1 October 2015 11:14 -1

Nu am văzut nici un demers al DNA faţă de Tăriceanu. Hai să citim toate turnătoriile şi să comentăm ca să ne aflăm în treabă. Aveam o impresie bună despre LuJu. A turnat şi ăsta ca Pescariu şi o să-şi pape şpaga apoi, în linişte. Legi de rahat!

# ionutf date 1 October 2015 11:35 -1

Sunt speculatii aparute in media despre un presupus dosar. Nu exista nicio informatie oficiala. Doar speculatii. 

# Ioana Cicoara date 1 October 2015 11:45 0

Aceste speculatii au aparut si acum un an si acum cateva luni. Pare, in lipsa unei expresii mai bune, o ciorba reincalzita. Domnul Tariceanu este un om politic valoros si fara pata, si cum nu este nici o proba impotriva dansului macar valva in presa sa iasa.

# cezar date 1 October 2015 13:00 +1

A recunoscut biletelul roz.

# cezar date 1 October 2015 13:26 0

A recunoscut biletelul roz.

# da, Ioana date 6 October 2015 09:06 +2

Nu pot sa cred ca dl Taricelu a luat vre-o spaga in viata lui. Unii este rai, vorbeste de taxa de inmatriculare de resurse nationale date pe nasturi, eads si alte asemenea prostii. Dar nu este adevarat. Chiar nimic. Dl in chestiune este un patriot adevarat,un politician adevarat,un roman adevarat. In Romania nu fac politica decat oamenii corecti,cinstiti,patriotii adevarati.

# Nu cred! date 1 October 2015 14:59 +2

Nu cred ca se pregateste ceva in dosarul EADS. Nimanui! 

# CWQ date 1 October 2015 16:01 +3

Eu am doar o întrebare : de ce nu sunt luați la întrebări Claudiu Florică , Dinu Pescariu și Stelu când au mânuit atâția bani și sunt implicați până-n gât ? Cine îmi poate da răspunsul corect ?

# VIKY date 3 October 2015 18:32 +2

"Cine îmi poate da răspunsul corect ?"... "Inteligeta tulburatoare" si "muntele de moralitate". Aceste doua au "raspunsurile" in buzunare sau in bancile din strainatate. Vorba lui Ciuvica: "Pe Kovesy cine o aresteaza?".

# sogiologul pixelenu date 6 October 2015 08:56 +1

In ultima vreme hotii, indiferent de culoarea politica, de orientarea fata de punctele cardinale, s-au organizat si procedeaza aidoma securitatii. Au postaci multi, cred ca si bine platiti deoarece la cate aberatii debiteaza ori sunt cretini ori bine platiti. Cei care au furat tot ce le-a cazut la indemana fac tot ce pot pentru a scapa. Unii fac acest lucru in numele democratiei si a statului de drept. Curios, multi ........ chiar cred tot ce debiteaza deontologii natiei. Curat, murdar.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 20.12.2024 – “Portocala” vrea sa paradeasca un primar

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva