MORCOVUL CELERITATII - Judecatorii Sandel Macavei, Sofica Dumitrascu si Niculina Alexandru, de la ICCJ, au respins o expertiza incuviintata anterior si au dat condamnare in cazul Morega, invocand „contextul politico-juridic actual”
Completul format din judecatorii Sandel Macavei, Sofica Dumitrascu (foto) si Niculina Alexandru, de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au revenit asupra unei probe incuviintate la un termen anterior in dosarul liderului PNL Ilie Morega, pentru ca apoi s-o respinga pe motiv ca, atentie, exista un “context politico-juridic” care impune judecarea cauzelor de coruptie cu o anume celeritate. Dupa respingerea probei incuviintate anterior, completul celor trei judecatori a trecut brusc la judecarea fondului cauzei, dupa care l-a condamnat pe Morega la 3 ani de inchisoare cu suspendare! Fata de motivarea nemaivazuta”cu “contextul politico-juridic” ramane deocamdata un mister (sentinta nu a fost inca motivata) de ce anterior s-a considerat utila o proba, pentru ca la ultimul termen, in numele celeritatii si contextului politico-juridic sa nu se mai administreze aceasta proba (o expertiza contabila) care putea schimba datele cazului.
Pana unde se poate forta celeritatea?
Cauzele care au dus la revenirea asupra probei deja incuviintate cu o asemenea motivatie nu pot fi decat doua: fie judecatorii au gasit numai aceasta cale pentru a transmite public ca resimt presiunile imense care se fac asupra lor in mod public de autoritati si “societatea civila” afiliata luptei anticoruptie cu riscul nerespectarii drepturilor procedurale ale unor inculpati, fie au vrut pur si simplu sa termine dosarul. Daca luam in calcul ca in raportul de tara Inalta Curte a fost criticata pentru ca ar tergiversa judecarea cauzelor de coruptie, ca Ministrul Justitiei a avut de mai multe ori o pozitie similara cu cea din raportul de tara, ca o mare parte a ONG-urilor luptatoare anticoruptie au trambitat acelasi lucru, si ca, uneori chiar procurorul sef al DNA, Daniel Morar, le-a reprosat judecatorilor ca nu judeca mai repede, prima varianta pare a fi cea mai plauzibila. Daca motivatia judecatorilor pentru a respinge proba a fost mai mult o forma de a anunta public faptul ca se simt presati si ca nu mai au libertatea de a decide in conformitate cu legile in vigoare si cu propria lor constiinta, Inalta Curte si justitiabilii care ajung acolo au o mare problema.
Judecatorii Inaltei Curti iau in calcul la pronuntarea unei sentinte contextul politico-juridic, pe baza caruia resping administrarea unor probe
In incheierea din 12 aprilie 2011, din dosarul 15712/318/2007, privindu-l pe Dan Ilie Morega, judecatorii Sandel Macavei (presedinte de complet), Sofica Dumitrascu si Niculina Alexandru au respins o proba pe care o admisesera la termenele anterioare. Proba asupra careia s-a revenit era de fapt o expertiza contabila, magistratul asistent anuntand instanta ca “expertul contabil a depus la dosar un inscris din care rezulta ca datorita starii de sanatate nu poate efectua raportul de expertiza in aceasta cauza, solicitand inlocuirea sa”. Procurorul de sedinta a reactionat imediat, aratand ca “este al cincilea expert care nu justifica motivele motivele pentru care solicita inlocuirea, cauza fiind tergiversata nejustificat, si avand in vedere ca expertiza nu este utila si concludenta cauzei a solicitat instantei sa revina asupra cererii de efectuare a expertizei contabile propusa de inculpatul Dan Ilie Morega”.
Dupa deliberare, completul format din cei trei judecatori a decis sa renunte la proba cu expertiza, pentru urmatoarele motive: “Au fost acordate mai multe termene de judecata considerate a fi suficiente executarii lucrarii ordonate in cauza ce au ramas fara rezultat. Aceste demersuri au condus la tergiversarea solutionarii cauzei, ori instrumentarea unei astfel de pricini se impune a fi dezbatuta atat prin prisma dispozitiilor CEDO privind rezonabilitatea unei proceduri penale cat si contextul politico-juridic actual ce impune desfasurarea unei cauze de coruptie din punct de vedere al judecarii lor cu o anumita celeritate”. Contextul politic a fost expus mai sus, adica presiunea exercitata asupra judecatorilor de la instanta suprema de autoritati din sistemul judiciar, dar si de ONG-urile aferente, pentru a grabi judecarea cauzelor de coruptie, chiar cu riscul nerespectarii drepturilor inculpatilor. Contextul juridic nu a fost modificat decat prin aparitia legii micii reforme, care, desi prevede accelerarea judecarii cauzelor, nu impune judecatorului sa treaca peste administrarea unor probe considerate a fi relevante, de vreme ce au fost admise initial. Un alt motiv pentru care instanta a revenit asupra probei cu expertiza este legat de “imprejurarea ca obiectivele expertizei se suprapun peste declaratiile, in special ale inculpatului Morega Dan Ilie, ce pot fi coroborate intr-o anumita masura cu depozitiile martorilor audiati in cauza, cu inscrisurile depuse la dosar, cu celelalte deslusiri si concluzii desfasurate pe parcursul procesului penal (…)”. Sustinerea ca obiectivele expertizei se suprapun peste declaratii si inscrisuri vine doar sa nege prima decizie a instantei, adica aceea de a admite proba cu expertiza. Este limpede ca daca instanta nu considera de la inceput relevanta, pertinenta si concludenta proba cu expertiza nu o admitea, sau revenea asupra acestei admiteri din momentul precizarii obiectivelor expertizei. Prin urmare, singurul motiv pentru care se putea reveni asupra expertizei este contextul politico-juridic, invocat cu tact de catre cei trei judecatori. Poate ca CSM-ul, care este garantul independentei Justitiei, va lua totusi vreo masura sau macar vreo pozitie pentru ca judecatorii instantei supreme sa nu isi mai motiveze in asemenea fel decizia de revenire asupra administrarii unor probe! De asemenea, subzista intrebarea legitima: daca expertiza s-ar fi administrat, asa cum a fost anterior incuviintata, si concluziile ar fi fost favorabile inculpatilor, nu se putea schimba oare verdictul final?
* Cititi aici incheierea din 12 aprilie 2011, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# corect 15 July 2011 17:47 -4
# DOREL 18 July 2011 09:06 0
# n-a fost 15 July 2011 18:02 0
# BINE, MA! 15 July 2011 18:34 -2
# Dan 15 July 2011 20:19 +1
# IONELA 21 July 2011 16:09 +1