Magistratura distrusa de politic si servicii
Suparare mare in societate pe pensiile si idemnizatiile “nesimtite” ale magistratilor. Anatema aruncata asupra magistratilor de catre clasa politica, ce urmareste acumularea de capital politic, pe fondul santajului cu PNRR-ul si amenintarea cu taierea unor ajutoare de 3 miliarde euro venita din partea birocratilor de la Bruxelles, a prins la cetatenii din popor, care nu vad cauzele pentru care veniturile lor sunt atat de mici, ci sunt loviti de boala pe capra vecinului, doar pentru ca veniturile magistratilor sunt vadit mai mari ca ale lor. Nu am intalnit persoana care sa nu spuna ca magistratii incaseaza prea mult, fara sa stie insa si substraturile din sistem. La aceasta manie pe capra vecinului se adauga si furia pe ce vad romanii ca se intampla in salile de judecata sau la parchete unde se dau solutii de multe ori jalnice, alteori abuzive ori nu se dau deloc cu anii. Si nimeni nu raspunde!
La prima vedere, pentru un necunoscator de pe strada, da, veniturile magistratilor par nejustificate in raport de celelalte categorii sociale si de rezultatele pe care le percep pe pielea lor cei care se lovesc de actul de justitie si care constata ca serviciul public numit Justitie e departe de ceea ce ar fi trebuit sa fie. Sunt de acord si eu ca pensiile care au depasit cuantumul venitului in plata sunt o inechitate (permisa, ce-i drept, de lege), cu eliminarea careia insisi magistratii sunt de acord.
Merita insa Magistratura cu adevarat votul de blam al unei bune parti a societatii? Raspunsul nu poate fi nici DA, nici NU, pentru ca lucrurile sunt mai complicate decat ar crede chiar si unii care se pretind cunoscatori.
Privitor la partea veniturilor si pensiilor foarte mari ale magistratilor, eu socot ca acestea nu sunt atat de mari pe cat ar trebui si ca veniturile lor “nesimtite” sunt in fapt singurul privilegiu pe care il au magistratii in prezent, in schimbul activitatii lor profesionale sisifice, in care sunt conditionati de fel de fel de interdictii si obligatii (nu au voie sa aiba afaceri / firme / sa fie administratori, le sunt interzise contactele cu partile din dosare, anumite rezerve in public etc). In plus, puterea judecatoreasca este aducatoare de insemnate taxe la buget, care daca nu ar fi incasate de administratiile publice locale si bugetul de stat, iar aceste venituri ar fi directionate catre sistemul judiciar, acesta s-a putea autofinanta fara niciun fel de problema.
Privitor insa la prestatia sistemului judiciar, ca serviciu public, acesta nu este deloc ceea ce ar trebui sa fie, pentru ca niciodata, nici pe vremea comunistilor, dar mai ales dupa Decembrie 1989, magistratura dinadins nu a fost lasata sa functioneze independent, pentru ca sa nu existe magistrati care sa-si imagineze ca pot da solutii asa cum cred ei de cuviinta acolo unde interesele politice si ale serviciilor nu converg.
Uitati-va la conditiile de teroare din penitenciarele aflate in subordinea Ministerului Justitiei – mentinute in pofida tuturor criticilor internationale si sanctiunilor de la CEDO, ca niste lagare represive, menite sa bage groaza in oameni, care nu au nimic de a face cu rolul de institutii de reeducare pe care penitenciarele ar trebuie sa il aiba –, ca sa intelegeti de ce magistratura e tinuta la randul ei intr-o zona in care culoarele represive trebuie sa existe!
In numele sistemului represiv, clasa politica – prin legi proaste si inactiune – si serviciile de informatii (in special SRI) – prin actiuni ilegale de racolare si influentare de solutii prin metode neortodoxe – au mentinut Magistratura la conditia de “Cenusareasa”, pentru ca orice procuror si judecator care misca in front sa poata fi amutit si chiar eliminat din sistem.
In primul rand, clasa politica si-a mentinut controlul pe numirile la varful marilor parchete – care se fac de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei –, astfel incat bratul operativ al justitiei penale, in special, sa fie sub control, iar la judecatori sa nu ajunga ce nu trebuie si viceversa.
Depopularea premeditata a sistemului judiciar si lipsirea lui de resurse logistice suficiente a fost si este cea mai eficienta arma de control. In prezent, exista in sistem o lipsa de peste 30% judecatori, iar lucrurile sunt si mai grave la procurori, procentajul de posturi vacante amenintand sa depaseasca 40% in anul urmator, pe fondul nemultumirilor legate de modificarile legislatiei privitoare la pensii. La grefieri si personalul auxiliar, lucrurile sunt la fel de grave. Practic, exista vreo 1.500 de posturi vacante in sistem, in conditiile in care Institutul National al Magistraturii nu poate livra pe termen scurt si mediu suficiente cadre, intrucat nu produce mai mult de 200 absolventi / an. Din cauza depopularii voite (spre comparatie, ca sa vedeti ca daca se vrea se poate, aparatul guvernamental s-a marit cu peste 500.000 de noi angajati in ultimele guvernari), nu mai putem vorbi de calitate si celeritate a actului de justitie.
Lipsa normarii muncii este o alta metoda prin care, de zeci de ani, magistratii, in special judecatorii, sunt obligati sa munceasca in conditii inumane, sisifice, in care este imposibil sa nu gresesti. Iar cand gresesti, evident poti sa fii eliminat din sistem in urma unor simple evaluari ale conducerii sau a unei cercetari a Inspectiei Judiciare.
Cand intri cu peste 100 de dosare pe sedinta de judecata, cand ai peste 1.000 de dosare de instrumentat pe an de judecator sau procuror (unii au si peste 1.500/an), adio calitatea actului de justitie! Adio, celeritate! Bun venit la prescriptii si mai ales la solutii strambe! Caci magistratii sunt si ei oameni, cu problemele lor psihice, de sanatate, personale; nu sunt supra-oameni si nici roboti. Va mai mirati de ce dureaza procesele atat? De ce motivarile sunt copy-paste, iar solutiile de neinteles? Sigur ca in marea asta sufocanta de dosare, unii gasesc timp sa dirijeze anumite solutii, dar problema reala a majoritatii solutiilor strambe asta este! Se greseste din lipsa de timp si volum mult prea mare!
Ati auzit vreun ministru al Justitiei preocupat de carucioarele de dosare pe care magistratii si grefierii le taraie prin sedinte ca la super-market? Niciodata! Pentru ca asa se doreste.
Spre comparatie, in tarile vestice pe unde am avut ocazia sa fac niste vizite profesionale, magistratii nu doar ca aveau peste 10.000 euro/lunar, dar intrau cu maxim 20-30 dosare pe o sedinta, in complete colegiale (nu in complete unice, cum se lucreaza absolut gresit la judecatorii, din cauza ca asa au “gandit” legiuitorii). La 24-25 ani, la noi vezi cate un tinerel in complet unic; nu are nicio experienta de viata sau profesionala, basca mai intra si cu peste 100 de dosare in sala dupa el. Ce calitate de act de justitie va asteptati sa aveti?!? Si nu e vina lor, ci a celor care au construit asa arhitectura sistemului judecatoresc. La parchetele de judecatorii si tribunale, nu mai vorbim: sunt sufocati de dosare, nu au politisti suficienti sa faca investigatii ca la carte... despre ce vorbim?!?
Vi se mai par mari idemnizatiile magistratilor de la instantele si parchetele inferioare, de circa 15.000 lei lunar? Cati dintre cei care tipa ca lefurile acestora sunt “nesimtite” ar accepta – daca ar putea sa faca fata fizic si psihic – un volum de munca atat de covarsitor? Asa ca nu va mai mirati de ce unii pur si simplu ajung sa se faca ca muncesc, pentru ca in realitate sa vrea sa le faca pe toate ca la carte si nu ar putea, omeneste vorbind... As spune ca daca nu ar exista niste venituri mai consistente in Magistratura, situatia posturilor vacante ar fi cu mult mai catasrofala.
La toate aceste tare, adaugati amestecul toxic, extrem de nociv, al serviciilor de informatii – unele bara-bara cu anumiti politicieni – prin protocoale secrete, racolari ilegale, filaje si presiuni pe anumiti magistrati, co-interesarea lor prin diverse metode (in special de ajutor in promovare) si veti incepe sa realizati ca Magistratura nu e deloc sinecura pe care cetatenii o cred, ci, as spune eu, un urias paienjenis de culoare si interese pe anumite zone, din care cine nu se orienteaza poate fi oricand tras pe linie moarta. Din amestecul serviciilor in justitie rezulta tortionarii – acei putin magistrati care fabrica dosare, dar care fac un rau imens imaginii puterii judecatoresti.
Si pentru ca politicul sa nu se confrunte cu refuzul unora de a executa dosare la comanda, mai puneti la socoteala ca din legislatie de ceva ani buni au fost eliminate conditia de buna reputatie drept cerinta la mentinerea in functie, si mai ales raspunderea magistratilor, care a ajuns in lege doar o vorba goala pe hartie! Pana si amarata aia de Sectie speciala de investigare a infractiunilor magistratilor (care a mai miscat ceva cu abuzurile din DNA) a fost torpilata de politic si apoi desfiintata, iar “eroii” DNA, gen Onea si Portocala, sunt in prezent achitati pe banda rulanta la Inalta Curte, desi o intreaga tara i-a auzit pe inregistrari cum vorbeau, gandeau si actionau. Pentru ca daca fabricantii de dosare ar fi vreodata bagati la puscarie, niciun magistrat nu ar mai executa vreo comanda. Iar politicul si serviciile nu vor asta! Si nu ma refer doar la influentele interne, ci si la cele externe, caci Romania a fost cucerita cu arma dosarelor penale.
Ce este paradoxal in tot ce se intampla in Magistratura romana – si am putea sa il incadram la un veritabil miracol romanesc - este ca Justitia in general functioneaza. Si chiar ar fi prapad daca nu ar functiona. Dar asta cu sacrificiul multor magistrati, care se tin cat mai departe de jocurile de interese si incearca sa-si faca profesia cu demnitate si daruire. Muncind unii ca niste robi, foarte multi isi distrug viata de familie pentru ca stau cu mintea numai la dosare sau, mai rau, se imbolnavesc ori mor de epuizare (exista un caz la Inalta Curte, pe care nu il voi nominaliza, al unei judecatoare exceptionale).
Inca vi se mai par “nesimtite” pensiile si salariile magistratilor? Sau v-ati dori sa stati pe aceiasi bani in locul lor?
P.S.: Solutiile legislative pentru ca Magistratura sa devina un adevarat serviciu pentru justitiabili sunt simple: salarii si mai mari, normarea muncii (maxim 20-30 dosare/luna), logistica si personal auxiliar suficiente, neamestecul serviciilor in actul de justitie sub nicio forma, toate dublate de o raspundere reala pentru solutiile date.
Pana cand se va intampla insa minunea asta, magistratii ar face bine sa-si aleaga mai intelept reprezentantii care le apara interesele.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Curat sisific sa muncesti a proasta ... 28 June 2023 16:17 0
# Un judecator 28 June 2023 16:19 +186
# visu 28 June 2023 16:28 +6
# grigore după ureche 28 June 2023 17:00 -22
# Hmmm 28 June 2023 17:09 +118
# morarescu 28 June 2023 17:38 +318
# Ani 28 June 2023 17:53 -23
# Nu aveti dreptate! 28 June 2023 18:06 +354
# Ilie 28 June 2023 18:51 +169
# Statul e bolnav.Normal este ca si partile lui sa fie bolnave 28 June 2023 19:19 +23
# N.C 28 June 2023 19:45 +469
# Ramona 28 June 2023 20:27 +158
# Ioana M. 28 June 2023 20:35 +17
# X 28 June 2023 21:03 +109
# Cârcotaș 28 June 2023 21:22 +23
# John 28 June 2023 23:11 +41
# jUSTie 29 June 2023 00:16 +135
# brutus 29 June 2023 07:26 +259
# Hmmm 29 June 2023 11:03 +104
# Tăia-ți decât pensiile la magistrați 29 June 2023 13:38 +26
# obiectiva 29 June 2023 13:44 +116
# Băran Gheorghe 29 June 2023 14:00 +63
# NeaCaisa 29 June 2023 14:40 -12
# DECEAN MIHAIL 29 June 2023 18:50 +76
# maxtor 29 June 2023 20:31 +7
# Justitia e distrusa si de ei ... 3 July 2023 21:10 +5
# lege-faradelege 4 July 2023 19:21 +2
# Corect ! Serviciile sunt cancerul tarii! 7 July 2023 03:44 +4
# aida 7 July 2023 12:22 +5