17 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

MAI MULTE FEMEI IN PENAL – Decanul Baroului Bucuresti Aurel Ciobanu pledeaza pentru promovarea dreptului penal al afacerilor, ca mod de atragere a femeilor in avocatura penalista: „Dintotdeauna am lucrat bine cu fete, in echipa mea au fost tot timpul fete si cred ca e un domeniu in care le putem ajuta sa se dezvolte mai mult”. Ciobanu indeamna confratii sa nu fie refractari la schimbari: „Un coleg imi spunea: 'De ce sa investim in digitalizare?' E o nebunie sa spui din start 'nu' progresului”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

19 May 2024 11:04
Vizualizari: 1698

Decanul Baroului Bucuresti Aurel Ciobanu (foto) considera ca este nevoie de mai multe femei in avocatura penalista. Iar o modalitate de atragere a avocatelor in dreptul penal ar putea-o constitui dreptul penal al afacerilor.



Afirmatia a fost facuta joi, 16 mai 2024, in deschiderea conferintei „Dreptul afacerilor in survival mode”, organizate de Baroul Bucuresti la Facultatea de Drept (click aici pentru a citi).

Tot atunci, decanul si-a indemnat confratii sa nu fie refractari la schimbarile care patrund in avocatura. In acest sens, maestrul Ciobanu a dat ca exemple digitalizarea si inteligenta artificiala, fata de care multi avocati au inca retineri.


Iata declaratia decanului Aurel Ciobanu:


Penalul se diversifica. O spun ca avocat de penal cu aproape 30 de ani de experienta. Penalul intra in niste domenii pe care daca m-ati fi intrebat la nivelul anului 1995 (cand am terminat aceasta facultate), nu le prevedeam.

Penalul se diversifica, iar o componenta a practicii de penal a inceput sa fie acel penal al afacerilor. (...) La inceput, ca tineri practicieni, in momentul in care au aparut primele provocari in acest penal al afacerilor, reactia a fost ceva de genul: 'Asta e la limita dintre comercial si penal'. A fost nu numai reactia noastra, ca avocati, ci inclusiv reactia organelor judiciare. De multe ori, trebuia sa le explici, ca avocat, care e diferenta dintre un cec si un bilet la ordin: unul e un instrument de plata, iar altul e o promisiune de plata – apropo de inselaciuni. Diferenta dintre bunuri fungibile si bunuri nefungibile – apropo de anumite infractiuni.

Usor-usor, a aparut acest drept penal al afacerilor. Din punctul meu de vedere, ca tanar practician (cum eram pe-atunci), ca om care a asistat la spectacolul dezvoltarii acestei ramuri de drept, au fost niste chestiuni mai mult decat deosebite. Am inceput sa pun mana pe carte din nou, sa ma uit pe comercial, pe civil. Din punctul meu de vedere, cand spui 'drept penal al afacerilor', e o chestiune mai mult decat penala. De-asta si recomand colegilor din avocatura abordarea unor astfel de spete cu o echipa complexa, in care sa fie si un penalist, si un comercialist, si un fiscalist samd. Pentru ca deja nivelul de complexitate depaseste sfera penalului.

Mai mult decat atat: cred ca prin ceea ce a facut colegul nostru, domnul profesor Piperea, inclusiv cu aceasta conferinta: a punctat un pic si la nivelul formarii profesionale in facultate, pentru ca aceasta conferinta a facut sa vorbim despre un drept al afacerilor – inclusiv un penal al afacerilor – care sa devina in timp materie complexa de studiu in facultate, cu toate componentele: penal, comercial, civil, fiscal. Si sa ajutam cumva ca penalul sa treaca intr-o noua etapa de dezvoltare. Pentru ca din punctul meu de vedere, deja sunt niste baze facute pentru ca penalistii sa-si revizuiasca backgroundul profesional, telurile profesionale. Observ ca penalul s-a modificat in ultima vreme.

Mai mult decat atat: penalul afacerilor mai puncteaza ceva: atragerea dimensiunii feminine in penal. Nu stiu daca ati observat, dar penalul multa vreme a fost apanajul barbatilor. Inca este – foarte putine fete fac penal in avocatura. Dar in magistratura lucrurile nu mai stau asa. In avocatura, sunt foarte putine femei, pentru ca penalul a evoluat.

Eu cred ca noile dimensiuni ale acestui penal al afacerilor sunt destul de atractive pentru fete. In masura in care pot sa contribui cat de putin, as incerca sa le ajutam pe colegele noastre sa intre mai mult in avocatura de penal. Cred ca aceasta noua dimensiune (n.r. penalul afacerilor) la nivelul societatii trebuie sa se reflecte si in penal – mai ales in partea de avocatura a penalului, in care, din pacate, avem putine reprezentante. Si atunci redimensionarea penalului (inclusiv pe aceasta baza de penal al afacerilor) le-ar ajuta si pe ele sa intre in acest domeniu care – cel putin in avocatura – este exclusiv masculin. Si atunci cred ca pe undeva trebuie sa schimbam lucrurile, pentru ca aduc un echilibru.

Recunosc: dintotdeauna am lucrat bine cu fete, in echipa mea au fost tot timpul fete si cred ca e un domeniu in care le putem ajuta sa se dezvolte mai mult.

A doua chestiune pe care vreau s-o punctez: din pacate, asist cu tristete la faptul ca pe masura ce ne specializam (si specializarea e fireasca, dar intr-o anumita etapa de dezvoltare), devenim destul de neospitalieri cu noul, cu celelalte cunostinte. Si, din pacate, la nivel profesional simt o inchidere: fiecare e pe bucatica lui, ramane doar acolo, n-are timp sa se specializeze decat pe un singur domeniu. E normal, dar asta nu inseamna ca trebuie sa devenim opaci la schimbare si la noile dimensiuni pe care ramurile de drept incep sa le aiba.

Acum ceva timp, un coleg imi spunea: 'De ce sa investim in digitalizare sau in cunoasterea inteligentei artificiale?' E o nebunie sa spui din start 'nu' progresului. Trebuie sa ramanem deschisi – atat ca profesori, cat mai ales ca avocati –, pentru ca noile dimensiuni deschid noi piete si trebuie sa mai invatam un pic.

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 16.07.2024 – Judecatori blocati la revenirea in sistem pe motiv de psihologic

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva