Dupa multi ani de activitate in justitie, nu poti ramane spectator la ce se mai petrece prin instante / parchete dincolo de vazul lumii, mai ales cand, in activitate fiind, nu ai fost pasiv, nu ai fost indiferent la ceea ce framanta sistemul dincolo de "judecata".

O problema "fierbinte" ce a dominat justitia inca din vremurile dinainte de 1989 – si care a dat in "clocot" postdecembrist in imprejurari democratice – a fost si ramane "SEFIA" la instante, la parchete, indiferent de nivel sau profesie din sistem.

Vocatia de "SEF" este, pentru unii dintre colegi, mai presus decat posibila vocatie de judecator sau procuror, de exemplu.

Nici nu-ti poti imagina ce le trece unora prin cap si ce le nascoceste mintea, ca – pe drept sau "au contraire" – sa razbata ori gaseasca ingaduinta sau proptele, "sa tina de scaun, sa si-l perpetueze pentru sine sau pentru acolitii sai", daca nu vizeaza un jilt.

Inainte de 1989, curgeau anonimele de cum se ducea vestea ca X sau Y e "in carti" pentru presedintia unei instante sau sefia unui parchet.

Cine sa fi indraznit "pe fata" sa iasa din linia frontului judiciar sa infrunte vointa sau decizia deja luata )care putea fi una inteleapta sau una de "circumstanta", cu bilet de voie de la "organe")?!

Dupa 1989, lucrurile s-au modernizat, s-a creat un cadru cvasi-legal, care, cel putin teoretic, sa functioneze democratic si – vezi, Doamne – sa se promoveze valoarea, profesionalismul, calitatile manageriale ale candidatului apreciat de colectiv, cu recunoasterea meritelor profesionale, caracteriale, umane.

Si atunci ma intreb: de ce nu se inscriu la astfel de "concursuri" mai multi candidati? De ce sunt mai mereu aceiasi care bat la portile "sefiei" de cum apare vreo functie de conducere la orizont?

Ne cunoastem intre noi, cata vreme stam in institutiile noastre mai mult decat stam fiecare cu familiile noastre (cine a reusit sa-si faureasca o familie, dupa mariajul cu profesia).

Pe drept cuvant, ma intreb de ce colegi de exceptie se tin departe de mistificatele concursuri, cel putin aparent, desi sunt merituosi, respectati, cu empatie si incredere in colectivele din care fac parte, fie el judecator sau procuror.

Intr-o discutie pe acest subiect cu un fost ministru de Justitie (in functie la momentul dialogului) privind lipsa unui numar mai mare de candidati pentru "sefiii" si mai ales inscrierea acelorasi si a acelorasi, vesnici candidati pentru "sefie" (oricare, dar "sefie" sa fie, fara sa-i propulseze performante profesionale sau manageriale de exceptie, fara argumente), ministrul mi-a replicat ca nu sunt doritori din sistem sa-si asume astfel de responsabilitati.

Oare asa sa fie?!

Raspunsul colegilor la nedumerirea ministeriala a fost: "Sa ma inscriu la un concurs doar ca sa asigur caracterul democratic al acestuia si sa dau gir celui deja agreat"?

Si in instante, si in parchete sunt colegi devotati profesiei, cu abnegatie, priceputi si mai ales preocupati sa se gaseasca solutii pentru o mai buna functionare sistemica. Numai ca ei constituie o concurenta reala cand sunt mai "mintosi" decat cei deja agreati si compatibili cu decidentii din sistem si nu numai.

Din istoricul concursurilor pentru conduceri in instante ori parchete, stiu ca dai si peste situatii bizare.

Oare?

Cu titlu de exemplu din viata noastra juridica:

Se inscrie un singur candidat.

Se inscriu mai multi candidati si, brusc si deodata, toti se retrag din concurs si ramane cine trebuie sa iasa "din carti".

Se intampla, in situatii critice, neacoperite de "omul potrivit la locul potrivit", care ar fi "de dorit" in altgoritmul managerial al decidentilor sistemici, sa se inscrie si un "nedorit".

Functia ramane vacanta si se raporteaza pentru viitorul concurs.

Noile modificari legislative au faultat caracterul democratic preexistent din 2004 al alegerii membrilor Colegiului de conducere, "seful" institutiei avand prerogative, in unele situatii, absolute.

Mai recent, se practica infirmarea "echipei Colegiului de conducere a sefului institutiei" pentru motive nepublice (nici individual), cu asumarea demisionarii acestuia, ce pana mai inainte era apreciat si de colectiv si de decidenti.

Oare modificarile legislative au urmarit consolidarea "echipei Colegiale" doar daca membrii Colegiului sunt agreati in spirala pana in varful "varfului"?! Oare membrii Colegiului trebuie pusi "cu mana" in scaunul decizional?! Arbitrariul face loc criteriilor legale, interpretate si aplicate dupa cum rezoneaza cu "ce trebuie", daca trebuie?

Tendinta de a incorseta sistemul in verigi dependente decizional, cu aceleasi deziderate ce le dau siguranta ca sunt un corp unic, de neclintit, se manifesta tot mai intens ca politica manageriala, fara batai de cap ca s-ar mai gasi vreun "intrus" care sa tulbure vointa unanima legata de felul in care sa functioneze sistemul.

Practicile politicului s-au infiltrat in legislatia Justitiei si asa nu mai mira pe nimeni faptul ca, sistemic, justitia "pare" neputincioasa, tot mai dependenta in "independenta ei" de politic, care o curteaza asiduu, privind-o de "sus".

Sa fii profesionist, capabil, demn, onorabil, cinstit, preocupat de bunul mers al institutiei judiciare in care functionezi, toate acestea nu mai sunt calitati necesare sau suficiente daca nu esti "agreat", generic vorbind, daca esti prea "independent", daca te bucuri fatis de aprecierea si respectul colectivului in care traiesti.

Istoria functionarii institutiilor noastre judiciare sta marturie cum s-au nascut tot felul de tertipuri prin care "unii dintre sefi", ce se vor eterni (poate si pentru ca sunt doriti "mai sus" sa fie eterni), isi anihileaza orice concurenta, cu obladuirea decidentilor sistemici.

Prin anii 2020-2021 si ceva vreme dupa aceea, am aflat de situatia medicala precara a unui coleg judecator militar.

Demersurile facute pentru un ajutor umanitar n-au dat cine stie ce roade.

Aflat in multiple concedii medicale, supus unor proceduri medicale in tara si in Turcia, domnul judecator militar Stancu Radu de la Curtea Militara de Apel, in discutiile purtate si in mesajele trimise, mi-a adus la cunostinta cate ceva din "atmosfera de lucru" din instanta militara cu doar vreo 5-6 judecatori si framantarile acesteia.

Asa am aflat si mi s-a confirmat ulterior, ca fiind suferind, in concediu medical in tara sau in Turcia in pregatirea interventiei chirurgicale ce nu putea fi facuta in tara, i s-a cerut sa PREZIDEZE TELEFONIC sedinta Colegiului de conducere, cu colectivul de juzi ai instantei, desi, in opinia mea, legal nu ar fi fost posibil.

Scopul acestei sedinte era scopul presedintelui Curtii Militare de Apel, demisionar din acea functie, al carui mandat se finaliza legal in 2021 (n.r. judecatorul Victor Chitu).

Presedintele demisionar isi aprobase si concediu de odihna (vreo 40 de zile) si se inscrisese la concursul septembrie-decembrie 2020, pentru a obtine un nou mandat ca presedinte al aceleiasi Curti.

Strategia a fost simpla.

Fiind in concediu medical, dar pus sa prezideze sedinta telefonic, domnul judecator Stancu, la propunerea presedintelui demisionar (aflat si in concediu de odihna, inscris pentru o noua candidatura), a refuzat sa fie recomandat CSM-ului pentru delegarea sa in functia de presedinte al Curtii.

In acest fel, s-a atins scopul presedintelui demisionar, aflat in concediu de odihna: sa fie dansul recomandat CSM-ului pentru delegarea pentru functia din care tocmai demisionase (?!).

Presedintele demisionar a urmarit, dupa cum reiese din imprejurari:

- sa mai obtina un mandat de conducere pana la pensionare;

- sa candideze de unul singur in sesiunea septembrie-decembrie 2020 pentru aceeasi functie, intrucat la acel moment colegii nu indeplineau conditiile legale pentru a se inscrie la concurs, mai devreme de 2021, cand functia devenea, legal, vacanta.

Demisia din functie inainte de finalul primului sau mandat, delegarea pentru functia demisionara concomitent cu inscrierea, ca unic candidat, pentru sefia Curtii, cu aprofundarea pregatirii in cele 40 de zile de concediu de odihna pana in pragul examinarilor, toate acestea au constituit un plan strategic care a functionat partial.

Mai multi membri ai fostului CSM au cunoscut tertipurile initiate, asa ca delegarea tintita nu s-a atins, dar niciun alt judecator nu a fost delegat sa substituie lipsa conducatorului Curtii.

Unicul candidat pentru inca un mandat, inainte de pensionare, si-a asigurat nu numai un final glorios de cariera, dar s-a ingrijit sa se asigure ca mai are un cuvant de spus in manageriatul viitor al Curtii care sa nu-i tulbure pensionarea, cum nu i s-a tulburat nici activitatea.

Si cate astfel de situatii vor mai fi existand, mai ales, in speta, fiind si caracterul militar "unde-i ordin, nu se discuta", cum se zice in popor?!

Chiar daca, pentru atingerea unui scop personal (consfintit de marimi), s-au frant – in opinia mea – barierele legalitatii, ale moralei si ale oricarui simtamant omenesc, ca sa faci partas satisfacerii orgolilui propriu un om care se lupta pentru viata lui. Asa ceva defineste caracterial o astfel de persoana. Si nu numai...

Intre timp, colegul nostru (n.r. Radu Stancu) s-a stins din viata, demn, fara a da curs solicitarii delegarii sale, de forma, in functia pentru care demisionarul a facut doar joc de glezne, ca sa-i iasa LUI recomandarea pentru delegare catre CSM.

Bilanturile din instante si parchete, incheiate cu felicitari reciproce, scriptic, probabil arata bine, dar, faptic, sistemul este suferind din varf pana in vale, cu prea multe metehne cronicizate cu obladuirea factorilor decidenti – poate si pentru ca si ei tin la scaunele lor.