28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

MEMBRII CSM AU FOST RACOLATI – Seful Parchetului Militar Cluj Liviu Lascu, proiect de candidat: „Membrii CSM au fost nu de putine ori racolati pentru interese politice sau de grup, meschine. Niciun mandat dintre ultimele 3 n-a fost scutit de scandaluri, declaratii cu iz politic, opinii personale fatis exprimate in note dizarmonice cu cele ale majoritatii magistratilor pe care i-au reprezentat etc... CSM e ales in cvasi-necunostinta de cauza. Decontarea activitatii e inexistenta”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

15 May 2022 12:46
Vizualizari: 3420

Inca din anul 2005 (deci de trei legislaturi incoace), Consiliul Superior al Magistraturii este marcat de scandaluri, declaratii cu iz politic si alte asemenea derapaje, acuza procurorul Liviu-Alexandru Lascu (foto), seful Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Cluj, in proiectul de candidatura la CSM.



Depus la CSM in 21 martie 2022 si publicat de Juridice.ro miercuri, 11 mai 2022, proiectul se concentreaza atat pe propuneri de modificari la nivelul instantelor si parchetelor, cat si in ceea ce priveste politia judiciara.

Dar cea mai contondenta parte a proiectului o reprezinta cea legata de Consiliul Superior al Magistraturii. Mai exact, procurul Lascu acuza faptul ca actuala procedura de alegere a membrilor CSM face ca in Consiliu sa ajunga judecatori si procurori cu o reprezentativitate reala scazuta, din cauza ca procedura nu impune criterii mai stricte in ceea ce priveste nivelul minim procentual de voturi pe care candidatii trebuie sa-l intruneasca.

In acelasi timp, numarul mic de membri ai CSM ii face pe acestia vulnerabili in fata incercarilor de racolare pentru diverse „interese meschine” – inclusiv politice, sustine Lascu.

Seful PMTM Cluj se arata nemultumit si de durata prea mare a mandatului CSM-istilor, dar si de faptul ca in toti cei 6 ani, judecatorii si procurorii pierd total contactul cu munca de scaun (adica lucrul efectiv in dosare). Totusi, Liviu Lascu recunoaste ca o asemenea modificare este utopica (fiind necesara – adaugam noi – modificarea nu doar a legislatiei, ci chiar si a Constitutiei).

Tot in materie de reprezentativitate, prim-procurorul Parchetului Militar Cluj propune largirea schemei de membri ai CSM, astfel incat fiecare curte de apel si parchetul aferent sa aiba cate un reprezentant in Consiliu. Chiar daca membrii s-ar inmulti exponential, ei ar fi mai putin de controlat de catre politicieni, argumenteaza Lascu, atragand atentia ca o asemenea propunere a fost facuta in 2012 de catre mai multi experti germani veniti in Romania.


Problema lipsei de personal


In alta ordine de idei, colonelul Liviu Lascu are propuneri si pentru rezolvarea binecunoscutelor si cronicelor probleme ale sistemului judiciar: lipsa de personal din instante si parchete, supraincarcarea si pensiile de serviciu mai mari decat salariile. Totusi, Lascu subliniaza ca astfel de schimbari nu se pot petrece pe termen scurt, intrucat socurile pentru sistem ar fi prea mari si ar provoca nemultumiri.

Pe de alta parte, viitorul CSM poate face un lucru simplu: impunerea unor reguli mai restrictive pentru delegari si detasari, astfel incat sa nu lase fara personal instantele si parchetele aglomerate, puncteaza procurorul militar.


Desfiintarea judecatoriilor


Cu privire la gradele de jurisdictie, Liviu Lascu propune reimpartirea teritoriala a curtilor de apel si a parchetelor de pe langa acestea, astfel incat sa nu mai existe (P)CA-uri cu doar doua judete, iar altele cu patru.

De asemenea, Lascu se gandeste la desfiintarea judecatoriilor si la transformarea lor in sectii teritoriale ale tribunalelor (idem pentru parchete), astfel incat sa nu mai existe discutii cu privire la competenta instantei, respectiv a parchetului.


Politie judiciara pentru mai multe parchete


Nu in ultimul rand, procurorul militar pledeaza pentru ca nu doar DNA si DIICOT sa aiba propriul aparat de politie judiciara, ci mai multe parchete (daca nu chiar toate), astfel incat sa nu mai apara probleme de dubla comanda la nivelul unor astfel de politisti (Ministerul Afacerilor Interne versus Ministerul Public). Totusi, Liviu Lascu mentioneaza ca trebuie pastrati politisti judiciari si la nivelul MAI.

Ca idee generala, inca de la inceputul proiectului, Liviu-Alexandru Lascu isi indeamna colegii sa nu cada prada iluziilor, ci sa ramana constienti ca nici el, nici ceilalti candidati nu sunt in masura sa faca promisiuni efective pentru colegii de breasla care ii voteaza (fie ei din instante sau din parchete), ci doar propuneri, intrucat masurile efective la nivel mare nu pot fi luate decat de Parlament si de Guvern.


Redam intregul proiect de candidatura al procurorului militar Liviu Lascu:


Proiect de candidat privind principalele obiective urmarite in cazul alegerii in CSM


Liviu-Alexandru Lascu

prim-procuror al Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Cluj


Aspecte introductive


Alegerile pentru desemnarea membrilor C.S.M., organizate odata la 6 ani, prilejuiesc evaluari ale starii generale a justitiei din Romania, dezbateri in privinta deficientelor si neajunsurilor sectoriale ale sistemului judiciar si in mod inerent, analize si proiecte de promovare ale intereselor profesionale ale magistratilor. Aceste alegeri mai determina, de regula, o crestere a nivelului de optimism in randul magistratilor, in sensul in care, acestia nutresc sperante ca o noua echipa constituita din alesii lor va impulsiona implementarea de reforme ale sistemului, va redresa dezechilibrele si inechitatile si va asigura un standard corespunzator de confort profesional.

Daca in cursul mandatelor celor trei consilii, constituite in baza actualei legislatii, au fost sau nu au fost indeplinite asteptarile magistratilor, este o chestiune de apreciere a fiecaruia dintre ei. Nu exista in mod formal nicio evaluare a acestei activitati, nici pe ansamblul duratei unui mandat si nici pe fiecare membru C.S.M. in parte. In mod realist, nici nu ar avea utilitate o astfel de evaluare, cata vreme, membrii C.S.M. odata alesi, sunt dispensati de grija de a da seama pentru activitatea desfasurata in fata celor ce i-au ales pentru ca nu mai pot candida pentru un nou mandat iar, pe de alta parte, cifrele statistice si indicatorii unei astfel de evaluari nu ar avea, oricum, o relevanta deosebita in perceptia magistratilor fata de activitatea C.S.M.

Este important a se retine, de asemenea, ca, nu de putine ori, asteptarile magistratilor fata de membrii C.S.M. sunt mult mai mari decat posibilitatile lor reale de a intreprinde ceva. Pe de o parte, este evident ca cele mai multe neajunsuri, defectiuni structurale, inechitati si inadecvari pe care le cunoaste sistemul judiciar, sunt apanajul legislativului. Din aceasta perspectiva, C.S.M., in ansamblul sau, are un rol limitat la emiterea unor avize si la participarea in cadrul unor consultari privind legislatia din domeniul judiciar dar nu are un rol cheie, determinant, in procesul de adoptare a legilor. Asadar, in cele din urma, tot ce se intreprinde in domeniul legislativ, este o chestiune de vointa politica a unei majoritati parlamentare si doar in anumite circumstante favorabile, putem vorbi de o anumita influenta de tip soft power a C.S.M. Pe de alta parte, un membru are puterea de a decide in zonele de competenta ale C.S.M., numai in limita unui vot pe care il da in sectia din care face parte sau al celui pe care il da in cadrul plenului.

Am tinut sa precizez aceste aspecte doar pentru a sublinia ca un „proiect” privind obiectivele de urmarit ale unui candidat, reprezinta in fapt o expunere de opinii cu privire la diverse probleme din justitie, o identificare a anumitor probleme si viziunea personala a candidatului privind modalitatile lor de rezolvare. Ar fi o naivitate sa ne amagim ca ceea ce prezinta candidatul constituie un proiect de obiective si activitati care pot fi implementate aidoma viziunilor sale. Mai mult decat atat, nu exista nicio minima garantie ca viziunea candidatului privind modul de solutionare a anumitor probleme, exprimata intr-un anume fel in acest „proiect”, va fi mentinuta ca atare in timpul mandatului sau.

Din nefericire, prezenta arhitectura institutionala a C.S.M. ignora parghiile minimale pe care trebuie sa se bazeze exercitiul de putere dintr-o institutie democratica, asa cum se regasesc acestea in expresia „power-responsibility- accountability” (putere – responsabilitate - dare de seama) din literatura juridica occidentala. Din acest punct de vedere, nu putem sa nu observam ca la alegerile pentru fostele C.S.M., au fost candidati alesi de colegii lor pentru modul vocal in care si-au prezentat preocuparile pentru drepturile si interesele profesionale ale magistratilor iar pe timpul mandatului au ignorat cu desavarsire aceste preocupari. In schimb, s-au asociat in conclavuri de sustinere subterana si uneori fatisa a unor demersuri cu un evident iz politic, unele dintre ele, cu un impact extrem de nociv pentru functionarea sistemului judiciar. Toate demersurile ulterioare ale magistratilor de a initia proceduri de revocare a respectivilor membri C.S.M. s-au lovit de un hatis procedural anevoios care impiedica de facto, orice astfel de demers.

Aceste aspecte indeamna, la o reflectie serioasa a celor ce voteaza in a chibzui daca pentru alegerea candidatului ar trebui sa se lase sedusi de un „program” promitator dar nesigur in concretizare sau daca ar trebui sa aleaga, in principal, in considerentul calitatilor personale ale candidatului. Daca ar fi inclinat sa aleaga in acest din urma considerent, sarcina alegatorului nu e una mai usoara. In ultima etapa a procedurii de alegere, candidati din toata tara, reprezentand magistrati din curtile lor de apel sau parchetele de pe langa acestea, concureaza pentru 1-3 locuri in C.S.M., in functie de nivelul ierarhic al instantei/parchetului din care fac parte. In aceste conditii, pentru majoritatea magistratilor apare perspectiva de a alege candidati in privinta carora nu au nici cea mai mica cunoastere personala, de la instante si parchete din diferite colturi ale tarii. Cum sistemul judiciar, in mod firesc, nu permite o exhibare a activitatii magistratilor si nici nu exista mecanisme de interactiune de natura a le permite cunoasterea reciproca la scara nationala, aceste alegeri sunt facute, preponderent, „in orb”. In lipsa cunoasterii personale a candidatilor, alegerea se face in considerentul unor criterii prea putin relevante si deseori influentate de un anumit soi de intelegeri care scot in fata candidatii versatili, vocali pe anumite platforme online si retele de socializare, animati de ambitii in promovarea intereselor personale si care, in orice caz, nu sunt legitimati de o sustinere in cunostinta de cauza a colegilor. Pe de alta parte, prin modul cum sunt reglementate alocarile numarului de membri C.S.M. in prezent, ele au devenit un „deal” al marilor curti de apel si mai ales al parchetelor de pe langa acestea (a se vedea rezultatul ultimelor 2 runde de alegeri ale procurorilor, castigate exclusiv de procurori din aceste parchete). Nici intalnirile pe care candidatii le pot avea cu colegii lor de la alte parchete nu pot surmonta aceste deficiente structurale ale sistemului de alegere in C.S.M. pentru ca ele nu pot constitui decat o forma incipienta si superficiala de cunoastere. In cel mai bun caz, ele ofera o ocazie de a vedea pe cine nu trebuie ales si prea putin probabil de a avea certitudini si garantii pentru cine ar trebui ales.

In aceste conditii, si in considerentul in care apreciez ca fiind, totusi, importanta opinia candidatului privind identificarea problemelor din sistemul judiciar si eventual cunoasterea solutiilor pe care le propune pentru surmontarea acestora, in cele ce urmeaza, am ales sa prezint, intr-o maniera sintetica, cateva opinii cu privire la domeniile cele mai importante ale sistemului judiciar si in mod particular, cele specifice activitatilor din parchete.


1. Aspecte de natura structurala ale sistemului judiciar


In spatiul public apar periodic anumite subiecte privind problemele din justitie iar parte dintre ele cunosc chiar o intensa si sistematica mediatizare (a se vedea, cu titlu de exemplu, actuala problema a desfiintarii S.I.I.J., sau trecutele probleme ale Protocoalelor cu S.R.I., recursul compensatoriu sau conditiile din penitenciare, e.t.c.). Cu siguranta, acestea reprezinta teme care suscita discutii, analize si solutii din moment ce ocupa agenda publica la un moment dat dar, in ce ma priveste, ele sunt mai degraba niste varfuri de iceberg, adica ceea ce se vede dintr-o multitudine de probleme care nu se bucura de aceeasi vizibilitate. Faptul ca in privinta lor graviteaza un interes aparte se datoreaza mai ales faptului ca fac parte din agenda politica a unor formatiuni politice sau coalitii si prin urmare, capata o vizibilitate sporita in dezbaterea publica. In realitate, justitia se confrunta cu probleme structurale cronice si acutizate cu trecerea timpului, numai ca ele sunt sistematic camuflate de o perdea a ignorantei factorilor de decizie care par ca nu gasesc niciodata momentul pentru identificarea corecta a problemelor si adoptarea unor masuri, in consecinta.

Cauza principala care genereaza o buna parte a problemelor, in opinia mea, o reprezinta actuala arhitectura a sistemului judiciar care a fost edificata pe o anumita viziune politica de la inceputul anilor 90, atunci cand au fost efectuate modificari de substanta in structura instantelor si parchetelor. Plecand de la obiective generoase in esenta lor, respectiv de a aduce justitia mai aproape de cetatean si de a obiectiviza cat mai mult actul de justitie, au fost infiintate curtile de apel, cu o arie teritoriala de competenta de nivel sub-regional de 2-4 judete (de ce 2 la unele si 4 la altele, ramane inca un mister) si au fost infiintate, de asemenea, un numar foarte mare de judecatorii in orase mici si chiar in comune. Rezultatul acestui proces a fost sistem judiciar gigant, cu un numar extrem de mare de instante si parchete, fragmentat si lipsit de uniformitate iar din punct de vedere al structurarii ierarhice au fost infiintate nu mai putin de 4 nivele, un numar neobisnuit de mare si inadecvat pentru o tara de nivel mediu european cum este Romania. Acest conglomerat de institutii judiciare, cu rol si dimensiuni extrem de diferite, a generat, in mod inerent, dificultati in adoptarea unor norme adecvate de organizare si functionare.


1.1. Organizarea in plan orizontal al sistemului judiciar


In plan orizontal, primul efect negativ al acestei arhitecturi a sistemului judiciar a fost acela al unei lipse cronice de personal la parchetele si instantele rurale si la cele din orasele mici, din cauza faptului ca acestea nu ofera atractivitate magistratilor nici din perspectiva confortului profesional si nici al calitatii vietii personale. Ele au devenit de-a lungul timpului niste statii intermediare in cariera magistratilor, iar permanenta fluctuatie in schema lor de personal a afectat, in mod inerent, celeritatea si mai ales calitatea actului de justitie. Aceste instante si parchete sunt prevazute cu un numar mic de posturi in statele lor de functionare, nu mai mult de 3 posturi pentru foarte multe dintre ele, din care, adesea, nu este ocupat, efectiv, nici macar unul. Astfel stand lucrurile, un procent semnificativ de cetateni care locuiesc in zone rurale sau in orase mici se confrunta cu un mod deficitar de infaptuire a justitiei ca serviciu public, fapt ce le afecteaza calitatea vietii si le induce o neincredere in autoritatile statului.

Nu lipsita de importanta este si mentiunea ca neincadrarea acestor posturi, in special ale functiilor de conducere, a fost suplinita prin uzitarea excesiva si costisitoare a institutiei delegarii. Acest demers a determinat, subsecvent, alte probleme: incadrarea efectiva a ramas nerezolvata pentru ca diurnele de delegare ale magistratilor din alte localitati au facut mult mai atractiva aceasta postura decat ocuparea efectiva a postului; veniturile realizate din delegarea la aceste instante si parchete au determinat nemultumiri in randul celorlalti magistrati care nu au fost preferati pentru astfel de delegari. Pe langa acestea, volumul de munca disproportionat de mic al magistratilor acestor instante si parchete in comparatie cu al celorlalti care functioneaza in orase mari, resedinta de judet, nemaivorbind de cele ale sectoarelor capitalei, au constituit, de asemenea, un motiv de frustrare. Sentimentul s-a accentuat si din cauza unei viziuni oarecum inadecvate a reglementarii privind promovarea pe loc in gradele profesionale superioare, care creeaza magistratilor din aceste instante si parchete mici, premise sa participe cu sanse mai mari la concursurile de promovare (in special din cauza ca beneficiaza de timp mai mare la dispozitie si de stres profesional mai redus). In consecinta, nivelul salarial al acestora creste in conditiile in care volumul de munca ramane acelasi.

Din punct de vedere organizatoric, ajustarea volumului de lucrari al acestor instante si parchete prin redimensionarea teritoriala, pe langa faptul ca este un demers foarte greoi, implicand deopotriva C.S.M. si Ministrul Justitiei, suscita dileme privind finalitatea: daca o arondare suplimentara de localitati in circumscriptia teritoriala a unei judecatori ar putea sa pondereze disproportia volumului de dosare din celelalte invecinate, demersul ar putea avea efecte contrare daca respectiva judecatorie se confrunta cu o cronica lipsa de personal.


1.2. Organizarea in plan vertical al sistemului judiciar


In ceea ce priveste structurarea in plan vertical al sistemului judiciar, exista, de asemenea, aspecte deficitare care isi pun amprenta atat pe calitatea actului de justitie cat si pe cariera magistratilor. O prima observatie este aceea ca o organizare judicioasa si coerenta a sistemului judiciar ar trebui sa cuprinda un nivel de baza, al instantelor care judeca fondul cauzelor, urmate pe cale ierarhica de cele care judeca caile ordinare de atac iar in varful piramidei, de o instanta suprema care sa aiba o competenta speciala in caile extraordinare de atac, in uniformizarea interpretarii legii si in judecarea, preponderent, a aspectelor de drept. Nimic din aceasta ordonare ierarhica nu este respectata in arhitectura sistemului nostru judiciar. Daca este sa ma refer strict la competentele din sfera penala (nu sunt in masura sa apreciez daca la fel stau lucrurile si in celelalte materii), observam ca: relativ la competenta materiala, sunt instante de fond atat judecatoriile, tribunalele cat si curtile de apel; asadar, curtile de apel nu sunt numai instante de apel ci, deopotriva, si instante de fond (prin urmare, oare de ce s-or fi numind astfel?); instanta suprema are, insa, de departe cea mai inadecvata competenta pentru ca este in acelasi timp instanta de fond, de apel, judeca cai extraordinare de atac precum si acele cauze cu rol de uniformizare a practicii judiciare. Prin urmare, observam ca in materie functionala, instantele si parchete sunt caracterizate de un amalgam de competente care nu au legatura cu nivelul de ierarhizare si care, asa cum vom arata in continuare, determina distorsiuni majore in calitatea actului de justitie si, deopotriva, profunde inechitati si discriminari ale diferitelor categorii de cetateni in raport de accesul si calitatea actului de justitie. Aceasta alambicare de functiuni ale instantelor situate pe diferite paliere ierarhice, nu este intamplatoare. Ea a fost generata de viziunile politice retrograde ale anilor 90 in materie de justitie, perpetuate pana in prezent, care promoveaza ideea ca apartenenta la anumite categorii profesionale si functii de demnitate in stat reclama, implicit, privilegiul de a fi cercetat si judecat de parchetele si instantele superioare. Prin urmare, curtilor de apel si instantei supreme le-au fost atribuite competente de judecarea a cauzelor in prima instanta, in raport de aceste calitati, intr-un dispret vadit pentru egalitatea de sanse a cetatenilor in fata justitiei si prin afectarea implicita a superioritatii de rang de care ar fi trebuit sa se bucure instantele de la nivelele ierarhic superioare.

O perspectiva si mai paguboasa a acestei structurari ierarhice este data de modul in care se ocupa functiile vacante in cadrul instantelor si parchetelor de rang superior. Odata cu vacantarea posturilor de la instantele si parchetele superioare, ocuparea lor prin concurs se face foarte repede deoarece magistratii sunt interesati sa ocupe aceste posturi din motivul determinant al unui volum mai mic de dosare de solutionat, cu cat instanta/parchetul in cauza este mai sus in ierarhie. Normele de competenta din procesul penal, ca sa luam un exemplu din acest sector, determina un nivel de incarcare de tip piramidal, respectiv, un volum de dosare foarte mare la nivelele de baza (judecatorie si tribunal) si unul substantial mai redus la cele superioare. Acestea fiind premisele, au loc permanente miscari in plan vertical in structura de personal, in sensul ca magistratii urmaresc ocuparea locurilor de la instantele si parchetele superioare in timp ce instantele si parchetele de nivel judecatorie, in mod deosebit, dar si unele de la nivel tribunal, sunt intr-o cronica lipsa de personal. Este absolut firesc ca magistratii sa se orienteze spre posturile din sistem care sunt mai generoase in ceea ce priveste confortul lor profesional, dar nu putem sa nu observam ca modul in care este conceput sistemul pe nivele ierarhice si strategia de ocupare a posturilor determina cel putin doua efecte negative: o inechitate in volumul de munca raportat la remuneratie, deoarece magistratii de la esaloanele superioare au o incarcatura mai redusa de lucru dar o remuneratie mai mare decat colegii lor de la esaloanele de baza; completarea schemei de personal, cu preponderenta de sus in jos, lasa descoperite nivelurile de baza. Aceasta din urma situatie este extrem de problematica tocmai pentru faptul ca structurile de la nivelul de baza sunt cele cu care justitiabilii interactioneaza in mod primordial. Prin urmare, lipsa de incadrare a lor cu personal determina, in mod inerent, o afectare a celeritatii si un nivel redus de calitate a actului de justitie, exact in zona caracterizata de cea mai intensa interactiune a sistemului cu justitiabilii. In mediul judiciar este de notorietate faptul ca o compromitere a solutionarii cauzelor in fazele incipiente (urmarire penala, judecata in prima instanta) face de cele mai multe ori imposibila redresarea lor in caile de atac.

Concluzionand, opinam ca modul in care sunt atribuite competentele functionale ale instantelor si parchetelor in plan vertical, conjugat cu modul in care este reglementat parcursul profesional al magistratilor, determina o intarire a structurilor de rang superior care se adreseaza unui segment restrans de justitiabili si vulnerabilizeaza structurile de la baza piramidei ierarhice, adica cele care livreaza actul de justitie pentru imensa majoritate a cetatenilor.

Cu siguranta ca pe langa cele de mai sus, exista multe alte deficiente structurale care afecteaza bunul mers al sistemului judiciar, dar am incercat sa le scot in evidenta pe cele in privinta carora cred ca au un impact semnificativ asupra calitatii actului de justitie si sunt determinate de carente normative ce dateaza de foarte mult timp si care par a fi sistematic ignorate.


1.3. Propuneri privind redresarea unor probleme de natura structurala si functionala a sistemului judiciar


Fara pretentia de a prezenta cele mai adecvate solutii pentru redresarea problemelor identificate mai sus, indraznesc sa propun cateva directii in privinta carora, factorii decidenti ar putea sa-si indrepte atentia, cu mentiunea ca, in contextul in care sunt expuse, ele nu pot fi altceva decat niste premise de discutii si analize si nicidecum solutii punctuale si detaliate.


1.3.1. Reducerea nivelelor ierarhice


Prima modificare pe care o consider de natura sa simplifice acest megalit structural al sistemului judiciar ar fi confuziunea judecatoriilor cu tribunalul. Aceasta din urma instanta, ar avea astfel o competenta teritoriala pe raza unui judet si sediul principal in municipiul resedinta de judet. Consider ca nu e necesara desfiintarea judecatoriei ca institutie (tinand cont atat de traditia pe care o are ca institutie cat si de nevoia de functionare a unor structuri judiciare in afara resedintelor de judet) dar aceasta ar functiona ca sectie teritoriala a tribunalului, fara personalitate juridica. Un prim avantaj al unei astfel de modificari ar fi acela ca tribunalul ar deveni prima instanta pentru toate tipurile de cauze. Competenta teritoriala la nivelul tuturor localitatilor din judet (sectoare ale capitalei) ar permite o echilibrare pe cale administrativa a incarcaturii de dosare intre diferitele sectii si judecatorii ale tribunalului. Pe de alta parte, in privinta oportunitatii de a mentine sau nu anumite judecatorii/parchete in diferite locatii din judet, precum si asupra schemei de personal ar trebui instituit un mecanism decizional mai flexibil si adaptat, in care sa fie implicat conducatorul tribunalului, al parchetului de pe langa acesta, C.S.M. si M.J. Ar fi eliminate in acest mod structurile care genereaza in mod cronic probleme din cauza lipsei de incadrare. Daca acest demers ar suscita critici cu privire la faptul ca inchiderea anumitor judecatorii/parchete rurale ar indeparta cetateanul de acces la justitie, acestora li s-ar putea invoca argumentul indubitabil ca mobilitatea populatiei este mult mai ridicata in prezent fata de cum era la inceputul anilor '90. In cele din urma, pentru justitiabil este mult mai important sa aiba parte de justitie intr-un timp rezonabil si de calitate, decat deplasarea pe o distanta mai mica sau mai mare pana la sediul organului judiciar.


1.3.2. Desfiintarea competentelor de prima instanta dupa materie si dupa calitatea persoanei (in procesul penal), de la instantele superioare (curti de apel si I.C.C.J.)


A doua masura care ar contribui la o reasezare functionala a instantelor si parchetelor ar fi aceea ca toate cauzele, indiferent de tipul de infractiune si de calitatea persoanei, sa revina spre judecarea in prima instanta tribunalelor. In mod evident, exista un orizont de asteptare privind potentiale critici ale acestei modificari, in special de la cei ce sustin ideea ca anumite categorii profesionale si demnitati publice reclama norme derogatorii, speciale, in raport de calitatea persoanei.

Argumentele unei astfel de reasezari ar fi urmatoarele: s-ar intari in mod semnificativ rolul tribunalului ca prima instanta unica, in sistemul judiciar; in consecinta, persoanele avand calitatile mai sus aratate, nu ar trebui sa aiba o temere justificata ca ar putea fi cercetate si judecate de procurori sau judecatori de slaba conditie profesionala sau neexperimentati, de la diverse parchete/instante obscure din tara; modificarea ar face reasezarea cuvenita, pe principii constitutionale, a egalitatii de sanse dintre cetateni in ceea ce priveste accesul la justitie; constituirea unor mecanisme-filtru de natura procedurala, ar putea surmonta situatiile in care persoanele ce ocupa anumite functii sau demnitati in stat si care din diverse motive ce tin de exercitiul functiilor lor ar putea fi tinta unor hartuiri netemeinice in justitie, sa fie protejate.

Ar ramane, totusi, o situatie atipica, in privinta careia, apreciez ca ar trebui sa ramana norme derogatorii, cel putin pentru faza de urmarire penala: este vorba despre magistrati. Spre deosebire de toate celelalte categorii profesionale care reclama in prezent competente speciale, magistratii sunt cei care infaptuiesc justitia si ca atare, sunt parte ai unui sistem ierarhic, cu tot ce implica acest aspect. Prin urmare, inglobarea lor in normele general valabile de competenta ar determina anumite anomalii. Astfel, urmarirea penala si judecarea unor magistrati de nivel ierarhic superior, de catre procurori si judecatori de rang inferior, cu care este posibil chiar sa interactioneze profesional, ar constitui o evidenta inadecvare iar realizarea actului de justitie in conditii de echidistanta si impartialitate, ar putea fi compromisa. Prin urmare, in aceste situatii ar fi necesara o exceptare de la regulile de drept comun dar, opinam ca, nu neaparat prin alambicarea rolurilor functionale ale instantelor (spre exemplu, curte de apel in rol de prima instanta). Consider ca in aceste situatii, este mai oportuna o implicare a segmentelor de specializare, si a unor mecanisme-filtru, mai degraba decat o mutatie de roluri judiciare catre instantele superioare. In ceea ce priveste competenta parchetelor, situatia e mai putin complicata si mai flexibila pentru ca exista deja structuri specializate care apartin parchetului cu rangul cel mai inalt, dar sesizeaza instantele de judecata, dupa normele generale de competenta.


1.3.3. Redimensionarea circumscriptiilor teritoriale ale curtilor de apel


O alta modificare care s-ar impune in contextul discutiilor privind reajustarea structurala si functionala a instantelor si parchetelor ar fi redimensionarea circumscriptiilor teritoriale ale unor curti de apel. Este cunoscut faptul ca anumite curti de apel isi exercita jurisdictia pe teritoriul a 2 judete in timp ce altele, pe teritoriul a 4 judete. Criteriile legiuitorului pentru alegerea acestora in maniera in care functioneaza in prezent, ca numar si grupare geografica, este absolut necunoscuta, cu atat mai mult acum, la aproape 30 de ani de la aceasta organizare. Cert este ca o astfel de arondare creeaza in mod artificial, structuri semnificativ diferite din punct de vedere numeric si al incarcarii cu dosare si, implicit, aparitia unor inechitati intre magistrati, in ce priveste raportul dintre volumul de munca si remuneratie. Pe de alta parte, reglementarile legale, schema de personal si functii de conducere precum si orice alte decizii care privesc organizarea acestor instante si parchete, vor fi dificil de conceput in maniera in care ele sa poata fi corect ajustate pentru instante si parchete cu anverguri extrem de diferite.


1.3.4. Structurile specializate ale parchetelor


Aceste structuri specializate au fost de-a lungul timpului subiecte controversate din mai multe puncte de vedere. Un prim aspect a fost acela al dobandirii gradului profesional cel mai inalt pe durata functionarii procurorilor D.N.A. si D.I.I.C.O.T. la aceasta structura, ba chiar pentru toata durata carierei, intr-o prima etapa a existentei acestor structuri. Este de inteles motivatia legiuitorului in a alege o modalitate de remunerare suplimentara, in conditiile in care activitatea profesionala a celor ce instrumenteaza astfel de dosare este, in mod evident, una mai intensa, supusa stresului si mai riscanta decat in alte sectoare. Pe de alta parte, stabilirea unor sporuri specifice numai pentru aceste structuri, s-au dovedit solutii neinspirate. Este elocventa situatia acelui spor anticoruptie pe care il primisera procurorii P.N.A. si apoi D.N.A. si care a fost obtinut apoi pe cale judecatoreasca si de ceilalti magistrati care au invocat cu succes motive de discriminare in acordarea acestui spor. Prin urmare, acordarea gradului profesional cel mai inalt a fost formula aleasa pentru remunerarea suplimentara dar aceasta produce, la randul ei, un alt soi de inadecvare. Cauzele trimise in judecata de aceste structuri, in cea mai mare parte a lor, sunt judecate de tribunale. Prin urmare, procurorii acestor structuri care reprezinta Ministerul Public in instanta, au un grad profesional, posibil cu doua nivele peste cel al judecatorului din complet. Inadecvarea este, ca atare, evidenta si nu numai din perspectiva faptului ca procurorul judiciarist are un grad profesional mai mare decat judecatorul care judeca in acea cauza. Este discutabila insasi ratiunea de acordare a acestui privilegiu unui procuror judiciarist, cata vreme, este lesne de inteles, ca au fost avute in vedere aceste diferente salariale pentru cei ce indeplinesc efectiv activitatea de urmarire penala in cauze de o dificultate evidenta. Aceasta din urma reprezinta, intr-adevar un temei serios de diferentiere salariala, dar activitatea specifica a unui procuror judiciarist D.N.A. sau D.I.I.C.O.T. nu difera fundamental de cea a unui procuror din alte parchete de drept comun. Cum este dificil de imaginat o diferentiere a salarizarii in interiorul acestor structuri, in functie de aceste sectoare de activitate, in prezent, raman si persista aceste discrepante care genereaza unele sentimente de inechitate. Solutionarea lor este o chestiune delicata si deloc simpla, dar nu imposibil de abordat.

In ceea ce priveste competentele acestor structuri, imi afirm raspicat opinia ca ele sunt necesare, trebuie sprijinite in continuare prin alocarea, atat de personal calificat cat mai ales de sprijin tehnologic si logistic corespunzator. Este trist ca traim, in prezent, o ofensiva, mai mult sau mai putin camuflata, avand ca obiectiv reducerea pe cat posibil a competentelor si a parghiilor de natura informationala si investigativa a D.N.A. In definitiv, majoritatea cetatenilor resimt un nivel inca foarte ridicat de coruptie in structurile de decizie la nivel inalt ale acestei tari si este, de asemenea, vizibila, o eficienta a D.N.A. substantial redusa fata de anii precedenti, in combaterea fenomenului. Situatia nu reprezinta altceva decat o consecinta fireasca a unor eforturilor conjugate in aceasta directie ale unor factori politici interesati, cu complicitatea evidenta a unor magistrati din actualul C.S.M. si beneficiind de decizii cu evident iz politic ale C.C.R.

O discutie aparte se impune a avea in privinta S.I.I.J., aceasta structura de parchet care a devenit vedeta mediatica a ultimilor ani. In ceea ce priveste atat ratiunea de infiintare cat si obiectivele acestei sectii, este evidenta intentia factorilor politici decidenti de la momentul respectiv de a o utiliza ca instrument politic de control al magistratilor. Acest aspect este devoalat, in primul rand, de modul de reglementare total diferit fata de celelalte structuri specializate de parchet, in aspectele ce tin de organizare, functionare si recrutare a personalului. Pe de alta parte, profilul de procurori care au fost selectati in aceasta structura este, iarasi, elocvent, in privinta obiectivelor reale pentru care a fost infiintata. Consecintele negative ale aparitiei acestei structuri nu se opresc, insa, doar la obiectivul sau toxic, acela de a tempera activitatea magistratilor „incomozi”. Faptul ca ea a fost conceputa ca o sectie centrala, cu sediul in capitala si avand o cronica lipsa de incadrare din cauza reticentei procurorilor de a face parte dintr-o astfel de structura, nu are capacitatea de a instrumenta volumul imens de cauze in privinta careia are competenta. Prin urmare, lipsa ei de capacitate operativa genereaza si alte efecte nocive in sensul in care nu este in masura sa solutioneze cauze raspandite pe tot teritoriul tarii si care s-ar impune solutionate cu celeritate pentru bunul mers al justitiei. Este greu de imaginat cum un procuror de la aceasta sectie ar efectua supraveghere tehnica si interventia operativa intr-o cauza in care infractiunile cercetate se petrec la 400-500 de km departare de capitala.

Prin urmare, tinand cont de faptul ca in ceea ce priveste magistratii, exista o necesitate obiectiva pentru stabilirea unor competente speciale dupa calitatea persoanei, asa cum am aratat anterior, odata cu desfiintarea acestei sectii, o revenire la competentele anterioare infiintarii ei ar fi cea mai justa reparatie. Intr-un context mai amplu de regandire a competentelor speciale in intregul sistem judiciar, ar putea fi supusa dezbaterii existenta unei structuri specializate de cercetare a faptelor magistratilor dar, cu certitudine nu ar trebui luat in considerare modelul de organizare si functionare al actualei S.I.I.J.

Consider ca s-ar impune si o discutie cu privire la nou infiintata a unei structuri specializate in combaterea infractiunilor de mediu, acel asa numit „D.N.A. al padurilor”. Din nefericire, constat ca proiectul in sine nu face altceva decat sa serveasca unui demers ipocrit, dar asumat politic si vehiculat intens pe canalele media. In primul rand, imi exprim convingerea ca realitatea crunta a defrisarilor masive de paduri din Romania, petrecute in ultimii ani si, in buna masura, si in prezent, este rezultatul unor fapte de coruptie (pentru ca e greu de conceput ca ele s-au savarsit fara acordul tacit sau implicarea factorilor responsabili cu protectia fondului forestier) la fel ca si al unor fapte ce tin de crima organizata (exista o presupunere rezonabila ca astfel de fapte implica un lant de faptuitori care au intelegeri si actioneaza coordonat in acest demers). Dimpotriva, chiar daca sunt destul de raspandite ca numar, consider ca nu taierile ilegale sporadice ale persoanelor care locuiesc in zona rurala si fac acest demers mai degraba din motiv de subzistenta decat de traficare, reprezinta cauza defrisarilor masive. Prin urmare, ar fi fost sarcina D.N.A. si D.I.I.C.O.T. sa destructureze aceste grupari si sa starpeasca fenomenul. Daca aceste structuri nu au reusit sau nu s-au aplecat suficient asupra fenomenului, situatia suscita niste intrebari in aceasta privinta, adica cu privire la ceea ce a determinat aceasta lipsa de implicare si, subsecvent, o analiza a parghiilor necesare pentru sporirea eficientei lor pe acest segment de infractionalitate. Cu siguranta ca o structura unica specializata in domeniu (e chestionabila insasi ideea de specializare, adica in ce ar consta de fapt specializarea acelor procurori), va determina cam aceleasi consecinte pe care le-am sesizat in cazul S.I.I.J.: pe de o parte, va fi colmatata de o multitudine de cauze minore, dar a caror solutionare nu constituie starpirea fenomenului iar pe de alta parte, organizarea ca structura centrala va face greoaie, daca nu imposibila, supravegherea si interventia operativa la fata locului, adica la o distanta mare fata de sediul acestei structuri. Asadar, opinez ca solutia la acest fenomen nu e specializarea in mediu si silvicultura a procurorilor care functioneaza intr-o structura centrala ci focalizarea activitatilor structurilor D.N.A. si D.I.I.C.O.T pe acest segment infractional.


2. Aspecte privind cariera magistratilor


Unul dintre atributele cele mai importante pe care C.S.M. le are este cel referitor la cariera magistratilor, intelegand in acest sens, atat aspectele ce tin de reglementare in domeniul organizarii si functionarii sistemului judiciar cat si competentele sale concrete in aceasta materie. Din aceasta perspectiva, apreciez ca problematica trebuie sa fie abordata distinct, pe momentele cele mai importante ale carierei magistratilor, astfel: intrarea in magistratura; parcursul profesional; pensionarea. Cu siguranta, pot exista si alte domenii ce se impun a fi luate in discutie dar am considerat ca, cel putin in privinta acestora de mai sus, sunt cateva aspecte ce suscita discutii.


2.1. Intrarea in magistratura


In prezent, legea permite ca intrarea in magistratura sa fie facuta intr-o dubla maniera: prin examen de intrare la I.N.M urmat de cursul de formare initiala; prin examen de intrare direct pe post, pentru persoanele care au o vechime in activitati juridice de cel putin 5 ani. Din perspectiva acestor modalitati de accedere la o cariera de magistrat, care nu trebuie criticata in principiu, cred s-ar impune si anumite corecturi, in modul de abordare. Este de notorietate ca absolventii de I.N.M. sunt repartizati in instante si parchete din orase mari, adica in locurile mai atractive. Din cauza unei cronice lipse de personal in instantele si parchetele din orase mici sau cele rurale, periodic se organizeaza aceste concursuri pentru ocuparea lor directa. Potrivit reglementarilor in materie, magistratii sunt obligati apoi sa ramana in posturile respective timp de 3 ani. Neajunsul esential al acestui sistem este ca nu rezolva ci doar amana cu 3 ani problema de incadrare cu personal in acele instante si parchete mici. Desigur, in ipoteza unei restructurari de genul celei propuse anterior, in sensul integrarii tuturor instantelor pana la nivel de tribunal, ocuparea cu personal in cadrul judecatoriilor si a parchetelor de pe langa acestea s-ar pune in alti termeni pentru ca trecerea de la o instanta la alta sau desfiintarea celor lipsite de personal, s-ar face intr-o maniera mai flexibila si care ar surmonta neajunsurile generate de rigiditatea schemelor din prezent. Ramane, insa, o alta problema privind accesul in magistratura prin incadrare directa. Este vorba despre lipsa de conditionare a unui stagiu minim de activare in magistratura, pentru a beneficia de pensie de serviciu. Este de notorietate faptul ca au fost incadrate ca magistrat astfel de persoane, dupa o perioada de timp considerabila in alte profesii juridice, pentru ca odata admise, sa activeze o perioada minim necesara si apoi sa se pensioneze, cu beneficiul unei pensii de serviciu. Prin urmare, pe langa faptul ca aceasta reglementare devoaleaza o vulnerabilitate care permite specularea in scopuri meschine a profesiei de magistrat, ea nu rezolva nici problema pentru care a fost creata, adica aceea de modalitate alternativa la formarea initiala din I.N.M. pentru incadrarea posturilor din instantele si parchetele mai putin frecventate.


2.2. Parcursul profesional al magistratilor


In privinta parcursului profesional al magistratilor, doresc sa ma refer la trei dintre aspectele esentiale, in privinta carora apreciez ca se impun anumite discutii: avansarea in grad profesional; promovarea in functii de conducere; delegarea, detasarea si transferul magistratilor.


2.2.1. Avansarea in grad profesional


In ceea ce priveste primul aspect, observam ca reglementarile actuale prevad posibilitatea avansarii in cadrul unui sistem care face o asociere a fiecarui grad cu nivelului instantei / parchetului ierarhic (judecator/procuror cu grad de tribunal, curte de apel, e.t.c.). si mai observam ca aceasta avansare presupune doua trepte: o dobandire, pe loc, prin concurs a gradului profesional urmator, (adica, dobandind gradul urmator dar pastrand incadrarea efectiva la nivelul actual); o ocupare efectiva a postului la instanta/parchetul ierarhic superior, in urma unui alt examen in care magistratul concureaza cu colegii care au gradul profesional corespunzator si doresc incadrarea efectiva pe acelasi post. Este de notorietate faptul ca acest sistem introdus in urma cu 3 ani, a inlocuit unul relativ similar dar care presupunea in faza a doua, transferul pe post efectiv la instanta/parchetul de nivel superior si nu un concurs, cum este reglementat in prezent. Acest aspect complica in mod serios sarcina C.S.M. care, in prezent, trebuie sa organizeze activitatea de avansare efectiva urmand ambele proceduri. Dar nu aceasta este cea mai problematica chestiune ci, din punctul meu de vedere, este extrem de discutabila maniera in care se organizeaza aceste concursuri. Din modul lor de reglementare se retine ca acei candidati care doresc obtinerea pe loc a gradului profesional ierarhic superior, trebuie sa dea un examen pe un numar limitat de posturi, la nivel de tara, intr-o singura perioada din an (de regula in lunile septembrie sau octombrie) iar continutul examenului rezida intr-un test-grila de cunostinte teoretice si unul de cunostinte practice, respectiv, rezolvarea unor spete. Neajunsul esential al acestui sistem rezida in urmatoarele aspecte: din perspectiva meritului unui magistrat de a promova pe un grad profesional superior, este absolut de neinteles cum activitatea practica concreta si rezultatele profesionale ale magistratului in cauza sunt ignorate cu desavarsire ca si criteriu de promovare; dintr-un alt punct de vedere, organizarea acestui concurs o singura data in an, cu implicarea unui numar foarte mare de magistrati, are drept consecinta o afectare inerenta a activitatii de rutina a instantelor/parchetelor in aceasta perioada (au fost situatii in care un procent de 70-80% din magistratii dintr-o unitate au solicitat concediu pentru sustinerea examenului); modalitatea de organizare si desfasurare a acestui examen creeaza niste inechitati flagrante intre diferite categorii de magistrati, deoarece ii defavorizeaza pe cei care nu dispun de timpul necesar pentru invatare din cauza cauzelor complexe pe care le au in judecare/instrumentare (care presupun masuri preventive, masuri operative, supravegheri tehnice, e.t.c.) sau pe cei ce exercita atributii in functii de conducere si nu au cui sa le delege in aceasta perioada, asadar, exact cei care ar avea un merit suplimentar pentru a promova; desi acest sistem are avantajul de a inlatura pana la minim subiectivismul in evaluare, el sufera foarte mult in relevanta, din perspectiva obiectivului pe care si l-a propus, pentru ca nu surprinde decat o singura valenta din abilitatile pe care trebuie sa le detina magistratul si anume pregatirea la nivel teoretic (care, in cazul acestor teste rezida doar in capacitatea de memorare a unui volum mare de informatii intr-un timp determinat), iar acest aspect nu reprezinta nici pe departe o garantie a promovarii celor mai capabili dintre magistrati.

Este trist sa observam ca nici macar in cazul magistratilor, o categorie

profesionala de elita, sistemul de evaluare si departajare nu depaseste un nivel de rafinament si profunzime care sa-l desprinda de paradigma generala, inradacinata de decenii in invatamantului romanesc, adica „sfanta treime a invatatului pe de rost, extemporalului si notei”. Desi suporterii acestei maniere flutura stindardul lipsei de subiectivism pe care il asigura, in realitate, cred ca el a fost ales din motive de convenienta pentru ca nici nu complica viata examinatorilor si nici nu devoaleaza incompetenta formatorilor. Doresc sa precizez ca eu, personal, am trecut toate aceste examene, atat pentru avansare in grad profesional cat si pentru functii de conducere, asadar nu fac aceste critici animat fiind de sentimente de frustrare. Tocmai acest aspect ma indreptateste sa critic, ceea ce cred ca este de criticat.

In vederea surmontarii acestor neajunsuri legate de modul in care sunt organizate testarile teoretice din cadrul concursurilor de promovare in grad profesional, as propune o modalitate mult mai flexibila, adaptata la categoriile de candidati si cu un minim impact asupra bunului mers al activitatilor din instante si parchete. Este vorba de genul de testare adoptat pentru verificarea cunostintelor de limba straina din centrele Thomson Prometric (ex. TOEFL) sau de pe platformele universitare MOODLE. Ele constau in crearea unor baterii de teste care se solutioneaza pe computer, intr-un timp determinat, in centre special amenajate si fiecare test este constituit din intrebari selectate aleatoriu de programul informatic dintr-o baza de date care cuprinde un numar mare de intrebari grupate pe materii si dificultate. Acest gen de test poate fi oricand disponibil celor care se inscriu la concurs si implicit, dispenseaza C.S.M. de organizarea testarii scrise a unor sute de magistrati deodata. Pe de alta parte, centre de testare de acest gen ar putea fi organizate la nivel regional, nefiind, asadar, necesara deplasarea la Bucuresti a tuturor candidatilor din tara. In fine, pentru ordonarea activitatilor ar putea fi organizate astfel de testari de mai multe ori pe an sau, pur si simplu, ori de cate ori se inscrie candidatul, cu precizarea ca odata respins, o noua testare sa fie programata numai dupa trecerea unei perioade de timp. O organizare de acest gen ar permite si magistratilor o alegere a perioadei optime in care sa se pregateasca si sa sustina examenul.

In alta ordine de idei, as propune o decuplare a gradelor profesionale de nivelul instantei, in sensul in care, odata cu parcurgerea unor stagii de vechime, magistratii sa aiba posibilitatea sa treaca in trepte/grade profesionale succesive (de genul I, II, III, e.t.c.) iar promovarea efectiva la o instanta/parchet de nivel ierarhic superior sa se faca prin concurs, daca magistratul a detine o anumita treapta profesionala stabilita prin lege. Avantajul unui astfel de sistem ar fi acela al flexibilitatii. El ar fi menit sa permita magistratului accederea in trepte profesionale succesive, incluzand o remuneratie corespunzatoare iar ocuparea efectiva a unui post in cadrul instantei/parchetului de rang superior, sa fie facuta in baza unui examen.


2.2.2. Promovarea in functii de conducere


Procedurile de alegere a magistratilor care ocupa functii de conducere este una foarte importanta pentru buna functionare a instantelor si parchetelor si apreciez ca are, la randul ei, cateva deficiente semnificative atat in modul de concepere cat si in modul de materializare. Se retine o prima observatie, si anume ca functiile de conducere de la ambele categorii de magistrati dar cu precadere de la nivelul parchetelor cunosc nu mai putin de 4 tipuri de proceduri: una pentru functii de conducere pana la nivel de prim procuror adjunct (sefi sectii, servicii, birouri); una pentru primii procurori/procurori generali si adjunctii acestora de la nivel judecatorii pana la curti de apel inclusiv; una pentru procurorul general al P.I.C.C.J., sefii D.N.A., D.I.I.C.O.T. alti sefi de directii din P.I.C.C.J. si adjunctii acestora; procedura sefilor S.I.I.J (chiar daca in prezent este abrogata prin lege, ea merita enumerata pentru a reliefa o imagine de ansamblu a situatiei de pana in urma cu putin timp).

Dincolo de faptul ca procedurile specifice de numire in functii de conducere ale fiecarei categorii sunt semnificativ diferite in continut, in mod paradoxal, ele au trasaturi comune in ceea ce apreciez ca fiind aspectele deficitare: niciuna dintre ele nu ia in considerare ca un criteriu de promovare, cuantificabil in nota finala, sa fie gradul de incredere al colectivului (birou, serviciu, sectie, parchet) pe care urmeaza sa il conduca candidatul (cu exceptia primei categorii, care prevede o consultare, necuantificabila, a sectiei/serviciului); nu exista, de asemenea, un criteriu cuantificabil al increderii pe care i-o acorda sefii directi sau un organ de conducere colectiva (cu exceptia primei categorii in care se solicita un aviz al colegiului de conducere, dar necuantificabil); niciuna dintre proceduri nu prevede ca element cuantificabil in nota finala, aprecierea activitatii profesionale a candidatului (ar putea constitui o palida exceptie, cerinta in cazul unora dintre procedurile mai sus enumerate, a depunerii la dosarul de candidatura a unui numar de lucrari reprezentative pentru candidat dar acest demers este unul pur orientativ pentru comisie si necuantificat in nota).

Exista apoi, separat, pentru fiecare dintre aceste proceduri, observatii critice, cu privire la cerintele specifice. Astfel, in cazul concursurilor pentru functiile de prim procuror/procuror general si adjunctii acestora, se observa ca sunt instituite proceduri mai detaliate, cuprinzand mai multe examinari si mai multe probe, ceea ce denota o atentie mai mare a legiuitorului pentru respectivele functii, dar exista si in cazul acestora, anumite neajunsuri in modul de concepere, pe care le-as aminti, intr-o maniera sintetica. Prima dintre ele ar fi aceea ca examinarea proiectelor de management se face de catre o comisie care, desi apare ca fiind atent aleasa in structura ei (magistrati cu functii de conducere, specialisti in management si psihologi), cuprinde in realitate, persoane care nu isi leaga in niciun fel responsabilitatea deciziei de parcursul viitor al candidatului ales. Observam, asadar, ca, desi examenul prevede o multitudine de raportari la managementul din mediul privat (a se vedea, nivelul semnificativ al ponderii acestui domeniu in cadrul bibliografiei obligatorii pentru examen), este incalcata o regula de baza al acestuia intr-o astfel de alegere si anume ca, in cele din urma, stakeholder-ul (partea interesata) decide. In cazul acestor functii, asa cum am aratat anterior, nici colectivul si nici factorii de conducere de la nivelul ierarhic superior, adica exact entitatile cu care interactioneaza magistratul din functia de conducere, nu au niciun cuvant de spus. Mai rau decat atat, cu referire stricta la candidatii care participa la concurs pentru un al doilea mandat, este absolut de neinteles ca nu exista niciun fel de parghii de evaluare a activitatii din primul mandat. Acest aspect suscita serioase semne de intrebare cu privire la semnificatia reala a prezentarii unui proiect de management, astfel: daca implementarea lui nu intereseaza pe nimeni, atunci de ce i se rezerva o procedura de prezentare foarte pretentioasa si cu pondere semnificativa in nota finala? Nu reprezinta aceasta proba, cumva, o procedura eminamente formala si pretins obiectiva care camufleaza un exercitiu subiectiv de alegere, lipsit de relevanta prin raportare la obiective si de responsabilitate pentru factorii care decid?

In mod suplimentar fata de cele de mai sus, imi exprim o parere personala cu privire la lipsa de utilitate a probei constand in prezentarea unui program de management, in cele mai multe dintre situatii. Activitatea organelor judiciare este, in aproape toate sectoarele, extrem de bine reglementata, atat in texte de lege cat si in actele normative subsecvente. Practic, atributiile de conducere a sefilor de instante si parchete sunt jalonate de aceste dispozitii intr-o maniera coplesitoare iar marja in care pot acestia actiona potrivit talentului si pregatirii lor din domeniul managementului s-ar limita la doar cateva aspecte: relationare, comunicare, motivare, atributii legale specifice functiei de conducere si decizii organizatorice si administrative. Dintre acestea, primele trei aptitudini sunt verificate in testul scris privind evaluarea cunostintelor teoretice dar rezultatul nu ofera nicio garantie ca un candidat anume, daca are cunostintele necesare, le va si aplica. Referitor la atributiile specifice, se observa ca in bibliografia pentru sustinerea testului scris se regasesc atributii prevazute in legi si regulamente, asadar, exista o verificare a acestor cunostinte. In ceea ce priveste atributiile prevazute in Codul de procedura penala, insa, in mod surprinzator, nu exista nicio cerinta, in ciuda faptului ca un volum considerabil din activitatea prim procurorului/procurorului general, este dedicata exercitarii acestor atributii. In fine, singurul aspect care ar putea constitui un temei real pentru prezentarea unui proiect de management ar fi acela al verificarii unei viziuni organizatorice a candidatului, cu referire la masurile concrete pe care le considera adecvate pentru surmontarea unor neajunsuri sau imbunatatirea activitatii din unitate. Demersul este, totusi, unul lipsit de consistenta pentru ca daca in cadrul unor instante si parchete de dimensiuni mari, exista ratiunea de a avea un proiect de management, in cele mai multe situatii, in fata comisiei se prezinta proiecte de management pentru instante sau parchete mici, care au incadrate 1-2 posturi sau nu sunt deloc incadrate si pentru care este ridicola insasi invocarea notiunii de proiect de management. In plus, ramane valabila intrebarea, daca cele mai stralucite si ingenioase proiecte nu sunt prevazute cu parghii de verificare a implementarii lor, atunci la ce folosesc ele? Nu favorizeaza acest gen de concurs aparitia unui soi de lideri logoreici, superficiali si ipocriti, care vand iluzii unei comisii dar in privinta carora nu exista prevazuta nicio forma de decont fata de propriile colective, in privinta implementarii proiectelor pe care si le-au asumat?

Daca este sa ne referim la testul scris din cunostintele de management si comunicare, cea de-a doua proba esentiala care reprezinta jumatate din nota finala, observam ca el are, in principiu, aceleasi pacate precum cele invocate in cazul examenelor teoretice pentru promovarea in grad profesional superior: testeaza capacitatea candidatului de a memora un volum mare de informatii, din domenii discutabile ca relevanta, intr-un timp limitat; favorizeaza, prin urmare, magistratii cu sarcini profesionale mai usoare si mai mult timp la dispozitie in timp ce ii defavorizeaza pe cei a caror activitati profesionale le acapareaza majoritatea timpului; face, de multe ori, o departajare a candidatilor care concureaza pe acelasi post, pe criteriul cunostintelor teoretice din domenii care au o periferica importanta in evaluarea unui bun manager.

In vederea redresarii acestor neajunsuri, as propune ca verificarea cunostintelor de management sa fie facuta nu prin testarea simultana a sute de magistrati, in cadrul unui calendar anual de examene. Propun infiintarea unor module de management a instantelor si parchetelor, in cadrul pregatirii profesionale continue a magistratilor iar la finalul acestora, participantii sa fie testati cu privire la cunostintele din domeniu, in maniera unor teste de genul celor pe care le-am amintit anterior, la capitolul dedicat avansarii in grad profesional. Calificativul obtinut, valabil o perioada de timp stabilita (spre ex. 3 ani) si cu posibilitatea ca magistratul sa dea din nou acest test daca doreste, alaturi de celelalte criterii despre care am facut amintire mai sus, sa constituie unul dintre criteriile de ocupare a functiei de conducere.

In fine, cea mai spinoasa problema in legatura cu promovarea magistratilor in functii de conducere se observa la categoria celor de la varful ierarhiei (a treia categorie mai sus prezentata) care presupune, in esenta, ca rolul determinant in stabilirea persoanelor care vor ocupa aceste functii, il are Ministrul Justitiei. E adevarat ca procedura mai prevede o avizare din partea C.S.M. si o decizie a Presedintelui Romaniei dar, asa cum este deja cunoscut, avizul C.S.M. este unul consultativ iar marja de refuz a numirii de catre Presedintele Romaniei este serios diminuata prin jurisprudenta C.C.R. in materie. Prin urmare, numirea acestor procurori reprezinta un demers eminamente politic (chiar daca este camuflat uneori de activitati de selectare pretins obiective a candidatilor de catre M.J.) iar faptul ca aceasta procedura a ramas in coordonatele mai sus prezentate, denota, in mod clar, o intentie aproape nedisimulata a clasei politice de a avea un control asupra acestor numiri, cu impactul afectarii, in mod inerent, a independentei actului de justitie. Au fost putine incercari de a pune in discutie modificarea acestor proceduri, si de fiecare data au ramas in stadiu de proiecte. In ce ma priveste, nu sunt adeptul unui transfer integral al deciziei de numire exclusiv la sectia pentru procurori a C.S.M., si in general pentru capitalizarea integrala a deciziei de catre o alta entitate. O procedura cu adevarat inspirata de spirit democratic si echidistant ar fi aceea care implica decizia cumulativa a mai multor entitati, corelativ cu reglementarea unor profiluri profesionale ale candidatilor, adecvate functiilor respective.

Discutia cu privire la modalitatea in care a fost reglementata organizarea si functionarea S.I.I.J., precum si ocuparea functiilor de conducere in cadrul acestei structuri, desi apare ca fiind lipsita de utilitate in contextul desfiintarii prin lege a acestei structuri, este important, totusi, a fi mentionata si numai pentru simplul fapt de a constientiza magistratii in ce maniera se poate concretiza colaborarea toxica dintre o parte a alesilor lor in C.S.M. si o coalitie politica majoritara, atunci cand ambele sunt interesate de compromiterea luptei impotriva coruptiei si de crearea unei structuri cu rol de „linistire” a magistratilor incomozi. Este, asadar, exemplul cel mai elocvent pentru constientizarea modului serios in care magistratii trebuie sa se aplece asupra alegerilor C.S.M. Indiferenta si superficialitatea pot sa scoata in fata personaje absolut inacceptabile, toxice, animate numai de interese meschine, dar care clameaza ca reprezinta interesele colegilor si ale bunului mers al justitiei.


2.2.3. Delegarea, detasarea si transferul magistratilor


Aceste activitati care intra in apanajul exclusiv al C.S.M. nu reprezinta, in esenta lui, un aspect care sa ridice serioase motive de dezbateri. In principiu, ele fac parte din activitatea de rutina a C.S.M. iar modul in care s-au desfasurat ele in trecut, suscita doar pe alocuri, anumite critici. In primul rand, se impune o observatie cu privire la delegarile si mai ales detasarile magistratilor la alte institutii decat instante si parchete. In trecut, acest gen de cereri au fost aprobate de C.S.M. la cote inacceptabile, fiind cunoscute un numar mare de cazuri in care magistratii au fost detasati prin diferite ministere, agentii sau institutii publice fara nicio tangenta cu sistemul judiciar si cu activitatea magistratilor. Acestia au cumulat venituri atat ca magistrati cat si de la aceste institutii, fapt pentru care, au creat o dubla premisa de inechitate: una de ordin general, pentru ca este firesc ca statul sa remunereze la un nivel foarte bun magistratii, dar numai in considerentul desfasurarii activitatilor lor specifice; una de ordin particular, in sensul in care, orice detasare in alta unitate, afecteaza incarcatura celorlalti colegi care, in mod inevitabil, preiau lucrarile ce i-ar reveni celui detasat. Este adevarat ca ultimele modificari legislative au redus plaja de institutii unde pot fi detasati magistratii dar, si in aceste conditii, ramane la nivelul membrilor C.S.M. sarcina de a gestiona in mod corect si echitabil acest fenomen iar garantii in acest sens nu pot fi instituite decat prin alegerea in C.S.M. a unor persoane caracterizate de rezonabilitate si caracter. Principiul dupa care ar trebui sa se ghideze membrii C.S.M. in luarea acestor decizii este acela ca trebuie sa primeze interesul sistemului judiciar si nu cel personal, al magistratului care solicita detasarea.


2.3. Pensionarea magistratilor


Acest subiect este, in prezent, unul extrem de controversat si de dezbatut pe canalele media si in cercurile politice, fie ca atare, fie intr-un context mai larg al pensiilor speciale (adica a tuturor acelora care excedeaza nivelului aferent stagiului de contributivitate). Prin urmare, faptul ca exista astfel de dezbateri, duce la concluzia ca exista si nemultumiri in spatiul public si in societate din cauza unor discrepante si inechitati de tratament fata de alte categorii sociale. Se impune observatia ca discutiile controversate pe acest subiect au populat cu intensitate spatiul dezbaterilor publice doar in ultimii ani, pentru ca in urma cu mai bine de 10 ani, ele nu existau, sau in orice caz, nu la acest nivel de frecventa.

In esenta, subiectul rezida in faptul ca un magistrat, avand o vechime de 25 de ani in aceasta activitate sau asimilata acesteia, poate sa se pensioneze, indiferent de varsta (care in multe cazuri este mai mica de 50 de ani) si primeste o pensie care, potrivit normelor legale de calcul din prezent, este mai mare decat indemnizatia neta, in plata, cu cateva mii de lei, de la caz la caz. Aceasta fiind premisa legala, in mod inerent, ea suscita discutii pe mai multe paliere, toate avand ca substrat perceptia unei vadite favorizari a acestei categorii profesionale fata de altele.

Este lesne de identificat in ce ar consta aceste nemultumiri: varsta de pensionare este una mult mai mica decat in cazul celorlalte categorii profesionale (exceptandu-le doar pe cele din sistemul national de aparare si ordine publica, in care exista reglementari similare) deoarece legea permite pensionarea cu drepturi depline a unui magistrat cu pana la 15 – 17 ani mai devreme decat varsta standard de pensionare reglementata legal; cuantumul pensiei, mai mare decat salariul (care si acesta este substantial mai mare decat salariul mediu pe economie) este de natura sa nemultumeasca celelalte categorii profesionale deoarece, partea ce excedeaza nivelului aferent contributivitatii este sustinuta de la bugetul de stat, adica din bani publici; faptul ca pensia de magistrat este mai mare in cuantum decat salariul face irezistibila tentatia de pensionare pentru cei ce indeplinesc conditiile, dar numarul ridicat al acelora care parasesc sistemul determina un efect devastator pentru sistem, cu atat mai mult cu cat, imensa lor majoritate sunt la apogeul potentialului profesional; reducerea masiva a schemei de incadrare determina o dubla frustrare in randul magistratilor ramasi in sistem deoarece ei se vad in situatia de a incasa venituri mai mici fiind in activitate decat colegii lor care nu sunt in activitate si in acelasi timp, sa suporte o crestere semnificativa a volumului de munca ca urmare a preluarii sarcinilor profesionale ale colegilor pensionati.

Aceste conditii ale pensionarii magistratilor par a fi desprinse dintr-un scenariu distopic, croit parca pentru ca sistemul judiciar sa se scufunde in propria matca. Daca este sa facem un recurs la o celebra vorba populara pentru a zugravi si mai bine tabloul, suntem in situatia proverbului care spune ca „un nebun arunca piatra in apa si 10 intelepti nu pot sa o scoata”. E limpede ca in cazul pensiilor magistratilor „piatra a fost deja aruncata” si, ca sa continui comparatia stilistica, mi-e teama ca nu sunt inca suficient de multi „intelepti” competenti sa o scoata. Modificarea brusca si radicala a oricaror dispozitii legale dintre cele referitoare la varsta de pensionare, vechime in magistratura si cuantum al pensiei, ar genera nemultumiri si implicit actiuni cu mare potential de castig in instanta. Magistratii in prag de pensionare s-ar simti, de buna seama, discriminati, pentru faptul ca li s-ar stabili conditii de pensionare diferite in conditiile unor premise similare cu cele ale colegilor deja pensionati sub imperiul actualei legislatii. Pe de alta parte, ramanerea acestui cadru legal este de natura sa perpetueze nemultumirile societatii, si deopotriva, ale magistratilor in activitate si cu perspectiva indepartata de pensionare.

Cu referire la acest subiect, consider ca daca face o corecta evaluare, orice magistrat trebuie sa fie constient ca ramanerea reglementarilor actuale, desi realmente extrem de atractive pentru cei pensionabili in prezent, datorita nemultumirilor pe care le determina in societate, s-ar putea sa sufere consecinte dramatice pe termen lung. Legiuitorul poate interveni asupra acestor pensii, fie prin impozitarea substantiala a partii din pensie ce nu se bazeaza pe contributivitate, fie prin introducerea de noi taxe sau impozite (a se vedea in acest sens, ultimele reglementari legale privind contributia la asigurarile de sanatate), cu consecinta diminuarii lor considerabile. Un astfel de scenariu se poate dovedi extrem de traumatizant pentru magistratul pensionat ce a avut o anumita proiectie asupra veniturilor sale viitoare si care din motive ce nu-i apartin, se reduc in mod substantial, in conditiile in care pasul cvasi-ireversibil al pensionarii a fost deja facut.

Dintr-o alta perspectiva, sistemul nu poate ramane in aceasta paradigma a pensionarii si din motive ce tin de normala sa functionare. Distinct de ceea ce am amintit deja despre sentimentul de frustrare al magistratilor in activitate si cu orizont indepartat de pensionare, sistemul de pensionare dinamiteaza pur si simplu interese prioritare ale sistemului judiciar privind incadrarea corespunzatoare a schemelor, stabilitate, pregatire si experienta profesionala. Cei mai priceputi si experimentati magistrati parasesc sistemul, lasand in urma lor scheme descoperite si magistrati lipsiti de experienta. Hemoragia pensionarilor va ajunge in scurt timp la un nivel dramatic datorita faptului ca in viitorul apropiat un numar foarte mare de magistrati angajati in anii 1996 – 2000 vor indeplini cerintele legale de pensionare.

Concluzionand, in ceea ce priveste redresarea acestui sistem care prevede pe de o parte, avantaje extrem de ispititoare si practic de nerefuzat privind pensionarea dar care, pe de alta parte, loveste din plin sistemul judiciar in zona de incadrare si competente profesionale, solutiile nu pot fi nici simple si nici rapide. Indraznesc sa sugerez ca solutie, o reglementare privind conditiile de pensionare care sa se bazeze pe coordonate rezonabile si acceptate de societate in ceea ce priveste elementele sensibile: cuantum al pensiei, varsta si vechime. Apoi, odata adoptate aceste standarde, ele ar trebui sa fie implementate in mod gradual, etapizat, cu pasi marunti, de maniera in care sa se ajunga la target-ul propus intr- un orizont rezonabil de timp iar trecerea la noile standarde sa nu se faca prin modificari traumatizante de la o generatie la alta a magistratilor care se pensioneaza.

Un ultim aspect al problematicii pensionarii ar fi cel legat de vechimea in magistratura. Exista, neindoielnic, pareri controversate cu referire la justetea asimilarii altor activitati profesionale din sfera juridica, ca vechime in magistratura, in calcul pentru conditiile de pensionare. Exista, de asemenea, astfel de opinii controversate si cu privire la care anume dintre profesiile juridice sa fie asimilate ca atare. In ce priveste acest din urma aspect, exista un subiect foarte discutat, respectiv daca vechimea in functia de lucrator de politie judiciara ar trebui sa fie, de asemenea, luata in considerare, ca vechime in magistratura.

In privinta ambelor aspecte mai sus mentionate, opinez, ca mai intai trebuie stabilit in mod clar care este ratiunea si obiectivul acestor echivalari si apoi, in ce masura una sau alta dintre activitati, raspunde cerintelor avute in vedere de legiuitor. In ce ma priveste, ca opinie de principiu, consider ca nu este lipsita de temei o astfel de asimilare a vechimii diferitelor activitati din sfera judiciara. Daca sunt exercitate in conditiile unei diligente normale, ele incumba o anumita intensitate, implicare fizica si psihica, stres si solicitare aidoma celei din magistratura. Cu toate acestea, nu este o sarcina usoara sa fie identificate in mod corect activitatile profesionale care ofera aceste coordonate de similitudine. In contextul discutiilor privind includerea activitatii lucratorilor de politie judiciara in aceasta categorie, opinez ca da, ea este justificata. In definitiv, activitatea organelor de politie judiciara este cat se poate de bine ancorata in normele procesual penale si, mai mult decat atat, exista o gama foarte mare de competente procesuale care sunt identice cu ale procurorilor. Cu alte cuvinte, nu ar trebui sa fie niciun fel de retinere a legiuitorului in a include acest gen de activitate in randul celorlalte care sunt asimilate. De dragul comparatiei, am putea arata ca munca lucratorilor de politie ar avea o justificare mult mai mare in a fi astfel echivalata decat, spre exemplu, aceea a unui jurist de societate comerciala obscura, fara prea mare tangenta cu procedurile judiciare. Cred ca reticenta legiuitorului de a lua in considerare si acest gen de activitate profesionala se datoreaza mai degraba unor ratiuni pragmatice decat unei juste evaluari. Un numar foarte mare de lucratori de politie judiciara au dat examene si au intrat in magistratura (este foarte posibil ca acestia sa reprezinte cea mai mare categorie care si-a schimbat profesia si a ales magistratura) iar echivalarea stagiului din activitatea anterioara ca vechime in magistratura ar crea premisele de pensionare pentru inca un contingent semnificativ de magistrati, pe langa cel deja pensionabil in conditiile actualei legislatii. Desi este de inteles aceasta situatie din perspectiva interesului de a nu bulversa bunul mers al sistemului judiciar, nu este totusi firesc sa fie aplicate tratamente discriminatorii fata de diferite categorii profesionale, ca o masura de „pansare” a efectelor dezastruoase pe care le-au generat modificarile legislative iresponsabile operate la un moment dat, de o majoritate parlamentara interesata in destabilizarea sistemului judiciar.

Indiferent cum va stabili pe viitor legiuitorul in aceasta privinta, constatam ca deocamdata ramane o vulnerabilitate evidenta, in privinta careia nu se poarta discutii, faptul ca nu exista obligatia unui stagiu minim de profesare ca magistrat, a celor care intra in sistem din alte profesii juridice, pentru ca aceasta echivalare a activitatii juridice anterioare sa conteze in calculul vechimii in magistratura. Aceasta omisiune a avut drept consecinta angajari in magistratura din ratiuni speculative, pe perioade scurte si minim necesare pentru pensionarea ca magistrat, in considerentul unei vechimi mult mai mari in alte profesii juridice. O astfel de parghie de siguranta apreciem ca fiind absolut necesar a fi adoptata pentru a exista garantii ca aceasta echivalare este o masura corecta si justificata si nu o oportunitate pentru speculanti.


3. Consiliul Superior al Magistraturii


In configuratia sistemului judiciar din Romania, in ultimii 18 ani, C.S.M. a jucat un rol foarte important, fiind o institutie care, exceptand procesul legislativ (unde are un rol consultativ), detine toate atributele ce tin de organizarea si functionarea institutiilor judiciare, de cariera magistratilor, de instanta disciplinara, dar mai presus de toate, este institutia menita sa garanteze independenta justitiei.

Din perspectiva compunerii acestei institutii, observam ca, ea este alcatuita din 3 grupuri mari: membrii alesi pe perioada unui mandat, reprezentanti ai magistratilor de la toate nivelele ierarhice ale instantelor si parchetelor; membrii de drept pe perioada cat ocupa functiile de sefi ai structurilor de la cel mai inalt nivel al instantelor si parchetelor si de Ministru al Justitiei; membrii desemnati de Senatul Romaniei, din partea societatii civile.

Nu intru in detaliu cu privire la analiza fiecarui atribut al consiliului dar am sa ma refer la cateva aspecte care, in opinia mea sunt criticabile si care, s-au dovedit ca vulnerabilitati ale sistemului, de-a lungul timpului.

O prima abordare este cea referitoare la aceasta componenta eterogena a consiliului, constand din categorii diferite de membri, un melanj care pare sa fi fost gandit de legiuitor in scopul ponderarii unor interese divergente sau a obiectivizarii deciziilor. Este foarte adevarat ca membrii C.S.M. au atributii distincte in functie de categoriile din care provin si parte dintre ei (membrii de drept si reprezentantii societatii civile), nu pot sa decida in toate materiile date in competenta consiliului. Sunt prevederi firesti si daca este sa facem observatii referitoare la aceste categorii, una dintre ele ar fi aceea referitoare la locul si rolul celor 2 reprezentanti ai societatii civile. Dincolo de faptul ca au suscitat tot timpul banuieli privind faptul ca ei reprezinta de fapt o sinecura politica (sunt alesi de o majoritate politica din Senatul Romaniei) sau ca ar avea o misiune camuflata de a sustine in cadrul consiliului anumite interese de ordin politic, in realitate au o pondere minora in activitatile de substanta ale consiliului, astfel incat, exista semne serioase de intrebare daca exista sau nu, o utilitate reala in includerea lor ca membri.

Cea mai spinoasa problema pe care o semnalez, insa, din perspectiva componentei C.S.M. este legata de reglementarea numarului de membri, pe categorii si nivele ierarhice. Am prezentat deja, inca din debutul acestui material, un punct de vedere asupra modului total neadecvat in care sunt chemati magistratii sa isi aleaga reprezentantii, respectiv, fara a-i cunoaste pe candidati decat din aceste expuneri ale unor obiective de urmarit, eventual din intalniri cu colectivele de magistrati si prea putin din activitatea curenta a acestora. Prin urmare, cerinta reprezentativitatii sufera enorm, in conditiile in care colectivele de magistrati nu au o cunoastere clara a personalitatii, capacitatii profesionale si a caracterului candidatilor. Este si motivul pentru care, in urma acestor alegeri au aparut membri ai C.S.M. de conditie detestabila si cu o agenda total diferita fata de cea vehiculata inainte de alegeri.

Mai mult decat atat, elementul de reprezentativitate este cu atat mai mult distorsionat, cu cat, reprezentantii magistratilor (cu exceptia celor de la instanta suprema si de la parchetul de pe langa aceasta) pot intra in consiliu daca obtin o majoritate relativa a voturilor. Practic, cel ce a intrunit cele mai multe voturi la nivel national, chiar daca procentul este unul infim (15-20% din totalul alegatorilor), va fi reprezentantul instantelor/parchetelor din toata tara, de pe respectivul palier ierarhic. In practica s-a dovedit ca acest gen de vot favorizeaza curtile de apel mari si parchetele de pe langa acestea (spre exemplu, 80% dintre reprezentantii procurorilor sunt de la parchete din Bucuresti), care isi pot impune in mod facil candidatii, din moment cu nu e necesara o majoritate absoluta.

O alta nedumerire, este cea legata de numarul pe care legea il prevede pentru reprezentantii de la fiecare dintre nivelele ierarhice ale instantelor si parchetelor. Este de neinteles de ce, spre exemplu, in cazul judecatorilor, este alocat un numar de 3 reprezentanti la curtile de apel, in timp ce toate celelalte nivele au 2 reprezentanti, si aidoma, de ce la nivelul parchetelor de pe langa tribunal sunt atribuite 2 locuri, in timp ce la celelalte nivele ierarhice este atribuit cate un reprezentant. Motivatia acestor alocari nu se intrevede catusi de putin pentru ca daca ar fi fost luat in considerare numarul de reprezentanti in C.S.M. proportional cu numarul de magistrati sau cu numarul de instante/parchete atunci, nivelul judecatorie ar fi fost indreptatit la un numar mai mare. Dimpotriva, daca s-ar fi avut in vedere insemnatatea structurii ierarhice, numarul mai mare de reprezentanti ar fi trebuit sa revina instantei supreme si parchetului de pe langa aceasta. In schimb, au fost alocate un numar mai mare de membri pentru nivelele intermediare, curti de apel si tribunale, in privinta carora, nu intrevedem nicio motivatie rationala.

O alta consecinta, vizibila de-a lungul timpului, din perspectiva componentei C.S.M. este faptul ca fiind constituit dintr-un numar relativ mic de persoane, acestea au fost, nu de putine ori, racolate in scopul servirii unor interese politice sau de grup, meschine. Practic niciun mandat dintre cele 3 parcurse de consiliu pana in prezent, sub imperiul actualei legislatii, nu a fost scutit de scandaluri, animozitati dintre membri afisate in mod public, declaratii cu iz politic, opinii personale fatis exprimate in note dizarmonice cu cele ale majoritatii magistratilor pe care i-au reprezentat si altele asemenea. Toate acestea denota ca reglementarile in baza carora este ales consiliul in prezent, permite astfel de derapaje. Pe de o parte, alegerea membrilor se face intr-o cvasi-necunostinta de cauza in privinta persoanelor candidatilor iar pe de alta parte, decontarea activitatii membrilor C.S.M. fata de magistratii care i-au ales, este practic inexistenta. Mai mult decat atat, asa cum am mai amintit anterior, prin modul cum au fost reglementate procedurile de revocare a membrilor de catre colectivele de magistrati, acestea fac aproape improbabila ipoteza desfasurarii unui demers de acest fel, pana la capat.

Din perspectiva criticilor mai sus amintite, apreciez ca o modificare a acestui mod de alegere a membrilor C.S.M. (atat ca numar cat si ca procedura) este absolut necesara iar modificarile ar trebui operate de maniera in care sa se ridice nivelul de reprezentativitate, sa se reduca perioada mandatului (6 ani apare ca fiind unul extrem de mare si nejustificat), si sa faca cat mai putin posibila imixtiunea factorului politic.

Retin ca in cursul anul 2012, cand au fost initiate ample consultari in colectivele de magistrati privind modificari in structura si functionarea institutiilor judiciare din Romania si au fost solicitate opinii inclusiv de la experti straini in domeniul judiciar, a existat un proiect de modificare a structurii si alegerii C.S.M., foarte interesant, emis de un colectiv de experti germani. El se suprapunea pe o viziune personala si, in esenta, prevedea ca un C.S.M. cu o mai mare reprezentativitate, cu o mai mica posibilitate de acaparare si influenta a factorului politic sau al unor grupuri de interese, ar fi acela in care, fiecare curte de apel si parchet de pe langa curte de apel, la fel ca I.C.C.J. si parchetul de pe langa aceasta, ar avea propriul membru in C.S.M. E adevarat ca in aceasta compunere, C.S.M. ar cuprinde un numar mult mare de membri decat in prezent, dar acest aspect ar fi, in esenta, tot unul benefic pentru ca ar putea reconfigura in bine si functiunile lui. Ar putea sa existe mai multe complete de instanta disciplinara, mai multe comisii de analiza a cererilor de transfer, delegare, detasare, e.t.c., ar putea fi supravegheate mult mai eficient diversele comisii si grupuri de lucru din aparatul C.S.M., ar putea fi livrate decizii cu mult mai mare greutate in situatii in care C.S.M. este solicitat sa avizeze proiecte legislative, ar fi mult mai obiectivizate propunerile de numire in functii de conducere a sefilor de instante si parchete de la nivel inalt, e.t.c. Nu mai putin adevarat este ca un astfel de C.S.M., „de larga respiratie” ar fi benefic si sub aspectul scoaterii locurilor din C.S.M. de sub monopolul de facto al anumitor instante si parchete si implicit a unei corecte reprezentari la nivel national. La toate acestea, s-ar putea adauga si o modalitate de a institui o activitate cu caracter permanent doar pentru o structura de conducere, reinnoita in fiecare an, in timp ce pentru ceilalti membri, activitatea in C.S.M. ar putea fi de tip part-time job, adica cu prezenta la sediu doar in zilele in care s-ar desfasura activitatile ce le intra in atributii. In rest, acestia si-ar putea desfasura, in continuare, activitatea pe care o indeplineau si inainte de intrarea in C.S.M., cu diminuarea corelativa a volumului de cauze.

O astfel de configuratie ar determina in mod sigur, un nivel mult mai mare de reprezentativitate al magistratilor in C.S.M. Persoane echilibrate, care locuiesc in teritoriu, sunt cunoscute de colegii lor si care nu sunt animate exclusiv de interesul promovarii in cariera, ar putea sa activeze in cadrul C.S.M., fara ca acest lucru sa le afecteze familia si viata personala. Este de notorietate faptul ca, in prezent, datorita modului in care functioneaza C.S.M., el induce implicit o semnificativa retinere din partea magistratilor care locuiesc si au familii in localitati de pe intreg cuprinsul tarii si nu isi permit modificari traumatice in viata lor personala, pentru a activa in cadrul C.S.M. Sistemul actual exclude in mod implicit aceasta categorie de magistrati care din motive personale nu pot fi prezenti, in permanenta, la sediul C.S.M.


4. Alte aspecte de interes pentru functionarea sistemului judiciar


Reiterand observatia anterioara privind posibilitatile limitate ale unui membru C.S.M. de a decide in materiile de importanta majora pentru sistemul judiciar si, in mod special, in sfera de legiferare, din cauza ca C.S.M. in ansamblul sau are un rol neinsemnat in aceasta privinta, apreciez ca fiind importanta, totusi, exprimarea unor puncte de vedere cu privire la ce anume din segmentele institutionale care compun sistemul judiciar, ar necesita anumite restructurari sau reorganizari.

Printre prioritatile sistemului judiciar, se enumera, in mod clar, modificarile din sfera proceselor penale si civile de maniera in care sa fie implementate acele dispozitii pe care le reclama jurisprudenta C.C.R., C.E.D.O. si C.J.U.E. precum si cele care apar ca fiind necesare, in mod evident, din practica instantelor si parchetelor. Observam ca din acest punct de vedere, exista o anumita stagnare la Ministerul Justitiei, o temporizare si o abordare secventiala, in functie de anumite imperative ale agendei politice si mai putin in zona de substanta, structurala si de buna functionare a sistemului.

Un alt aspect care se impune a fi reformat in profunzime ar fi acela al Inspectiei Judiciare care, in prezent, apare ca o structura extrem de atipica fata de celelalte din sistemul judiciar, caracterizata de o capitalizare excesiva de atributii decizionale ale sefului structurii si cu o activitate care, pe de o parte sufera profund in calitate (potrivit statisticilor, un procent majoritar din solutiile adoptate in cauzele disciplinare a fost infirmat de instantele de judecata) iar pe de alta parte, da senzatia ca functioneaza cu viteze diferite in sanctionarea magistratilor pentru delicte de opinie, in functie de zonele de sensibilitate politica pe care le deranjeaza aceste opinii. Interesul pentru controlul politic la varf al acestei institutii a fost cat se poate de evident in urma cu cativa ani cand am fost martorii unor demersuri de neimaginat intr-un stat democratic, pentru mentinerea, implicit cu instrumente nelegale, a anumitor persoane la conducerea institutiei si, subsecvent, pentru recrutarea unui anumit profil de magistrati ca inspectori judiciari. Prin urmare, apreciez ca se impune reformarea substantiala, din temelii, a modului de organizare si functionare a Inspectiei Judiciare, aceasta purtand in prezent o anatema rusinoasa de instrument de control politic al magistratilor.

Un subiect foarte discutat in mediul judiciar, indeosebi din zona cu responsabilitati in procesul penal, este cel al politiei judiciare. Sunt foarte multe voci care sustin ca organizarea actuala a politiei judiciare si modul concret de functionare a relatiei dintre procurorul care supravegheaza urmarirea penala si organele de politie, nu este unul care sa genereze celeritate si calitate in solutionarea cauzelor. Printre motivele invocate ar fi acela ca un numar foarte mare, din aproape toate structurile politiei, dobandesc acest statut, in ciuda faptului ca buna parte din ei nu au pregatirea profesionala corespunzatoare. Un alt motiv ar fi acela ca, fiind incadrati in structuri operative ale politiei, acestia raspund la dubla comanda: una strict pe cauze, de la procuror si cealalta pe linie profesionala, de la superiorii ierarhici. In ciuda faptului ca in ultimii ani au fost facute anumite modificari de natura legislativa si structural-organizatorica pentru a asigura parghii eficiente de control la indemana procurorului, sunt inca multe posibilitati de imixtiune dinspre zona ierarhic superioara a institutiilor din care fac parte, precum si alte tipuri de activitati profesionale care paraziteaza timpul si concentrarea politistilor pe cauzele penale si, implicit le afecteaza calitatea si celeritatea muncii. Date fiind aceste premise si multe altele de mai mica importanta dar cu aceleasi efecte, au fost exprimate pareri privind oportunitatea trecerii politiei judiciare, sub autoritatea si controlul Ministerului Public, prin unitatile sale de parchet. Un argument bine fundamentat in sprijinul acestei idei este cel al rezultatelor foarte bune obtinute in acest sens de D.N.A. si D.I.I.C.O.T. care au fie in propriul stat de functiune fie la dispozitie, structuri de politie judiciara. Eficienta acestora este incomparabil mai mare decat in cazul clasicei relatii de supraveghere a urmaririi penale.

In ceea ce priveste subiectul, subscriu ca o apropiere structurala si functionala dintre cele doua entitati, parchet si politie judiciara, nu poate avea drept consecinta decat o imbunatatire semnificativa a calitatii urmaririi penale. O preluare, insa, de catre parchete a intregii structuri de politie judiciara, asa cum functioneaza ea in prezent, este practic imposibila si ea nu ar rezolva fondul problemei. Politistii judiciari, asa cum am precizat anterior, in imensa lor majoritate, au printre atributiile de serviciu, pe langa activitati de urmarire penala, si alte atributii ce tin de specificitatea structurilor din care fac parte. O preluare, in corpore, ar vaduvi de personal, in mod evident, structurile de politie destinat pentru aceste activitati. Pe de alta parte, provocarile logistice ale unei astfel de restructurari, ar fi imense pentru Ministerul Public. Prin urmare, in chestiunea supusa discutiei, apreciez ca se impune o abordare echilibrata, in sensul in care, pe de o parte sa existe un corp al politiei judiciare, mult mai robust decat in prezent, sub directa si nemijlocita indrumare a parchetelor, dar cu siguranta, nu la dimensiunea corespunzatoare intregului corp de lucratori de politie judiciara din prezent. Pe de alta parte, e necesar ca structurile de politie sa aiba scheme incadrate corespunzator in toate domeniile de activitate pentru ca lipsa de personal calificat ar avea efectul invers al diminuarii activitatilor de preventie si corelativ, o crestere a infractionalitatii.


5. Concluzii


In ciuda faptului ca am expus anumite puncte de vedere personale, in privinta unor aspecte ce tin de buna organizare si functionare a sistemului judiciar, revin asupra opiniei ca alegerile pentru C.S.M. sunt un exercitiu al magistratilor de a alege cele mai potrivite persoane si nu proiecte. Neajunsurile acestui sistem sunt, in esenta, determinate de imprejurarea ca magistratii sunt chemati sa-si aleaga reprezentantii dintre candidati despre care au infime cunostinte. Apoi, sistemul are deficienta majora de a nu asigura o reprezentativitate corespunzatoare, fiind admisi candidatii cu scorul cel mai bun, intrunind o majoritate relativa a voturilor dar care poate reprezenta un procent foarte mic din numarul de votanti. In fine, actualul sistem nu prevede nicio posibilitate de decontare a activitatii membrilor in fata colectivelor care i-au ales si o procedura aproape imposibil de materializat, de revocare a membrilor C.S.M.

Tinand cont de toate acestea, opinez ca este de insemnatate capitala ca magistratii sa analizeze atent candidaturile, sa obtina informatii despre candidati din cat mai multe surse, sa treaca peste partizanate de grup, regionale sau de alta natura si sa analizeze, in mod obiectiv, cine sunt cei pe care doresc sa ii mandateze cu niste atributii extrem de importante pentru ei: sa ii judece, sa le gestioneze parcursul profesional, sa ii apere de imixtiuni si amenintari externe, sa ii reprezinte cu demnitatea pe care o reclama nobila profesie de magistrat.

In incheiere, in sensul celor mai sus expuse, am sa invoc o secventa cinematografica care mi-a ramas in minte ca o pilda despre modul cum trebuie sa judecam oamenii, in felul in care isi fac ei meseria, indiferent care ar fi aceasta. In vara anului 2021, in cadrul festivalului international de film T.I.F.F. din municipiul Cluj-Napoca, a rulat un film suedez intitulat „Tigrii”, constituind in fapt o biografie a fotbalistului de origine suedeza Martin Bengtsson. Acesta a avut o scurta perioada de activitate ca junior la faimosul club de fotbal Internationale Milano, dupa care a abandonat definitiv cariera de jucator profesionist. Filmul pune in discutie problemele de sanatate mintala care apar la copiii si tinerii ce aleg sportul de performanta si care presupune supunerea lor de la varsta frageda la niste cote de stres, solicitare fizica si psihica extrem de ridicate si cu consecinte majore asupra psihicului lor. In fine, ceea ce mi-a retinut atentia in mod deosebit a fost discutia dintre managerul clubului italian si tanarul jucator suedez care, in ciuda talentului si determinarii de care a dat dovada pana la un moment dat, tocmai „calcase stramb”, alaturi de alti colegi care erau mult mai preocupati de placerile pe care le oferea cu generozitate lumea mondena unor vedete de fotbal.

In aceasta discutie moralizatoare, managerul i-a spus tanarului fotbalist ca a vazut doua feluri de ambitie la juniorii care s-au perindat pe la clubul respectiv: o ambitie vulgara, la cei mai multi dintre jucatori, care i-a impulsionat la inceput sa aiba prestatii bune in ideea de a incheia contracte grase, ca sa castige bani pentru vile, masini scumpe si viata mondena, dar odata indeplinite aceste obiective, au inceput sa aiba prestatii modeste, mediocre; o ambitie nobila, la foarte putini dintre jucatori, aceia care au devenit pana la urma vedete planetare, care au fost animati de ideea de a juca fotbal pentru frumusetea jocului, pentru spectacol, pentru tribune si fara sa urmareasca cu precadere castigul financiar.

Desi am avut minime asteptari ca tocmai din zona fotbalului sa receptez cugetari de profunzime, recunosc ca am avut o revelatie auzind replicile acestui manager al clubului de fotbal italian. Cred ca fiecare dintre noi, indiferent de profesia pe care o avem, suntem animati de ambele genuri de ambitie: cea vulgara si cea nobila. Nu pot sa accept ideea ca singurul motiv pentru care ne alegem o anumita meserie este acela ca ea reprezinta calea de valorificare la maxim a potentialului nostru de a realiza castiguri materiale, asta insemnand exclusiv o ambitie vulgara de a profesa. Nici nu trebuie sa fim atat de ipocriti incat sa sustinem ideea ca am ales gandindu-ne exclusiv la rolul si insemnatatea profesiei noastre pentru societate sau comunitate si ca toate celelalte considerente de ordin material sunt insignifiante, insemnand asadar ca suntem animati doar de o ambitie nobila de a profesa. Sunt convins ca ambele determinari se regasesc in decizia oamenilor de a-si alege si exercita profesia dar meritorii sunt doar aceia care au abilitatea de a pastra ponderea cuvenita dintre ele. E firesc ca intr-o etapa incipienta a activitatilor profesionale, sa prevaleze o ambitie vulgara, determinata de evidente necesitati de ordin material pentru ca pe masura ce intervine maturizarea profesionala sa se dezvolte o ambitie nobila, motivata de dorinta de perfectionare, stima si respect, adica o profesare de dragul meseriei.

Asadar, prin prisma acestor parghii motivationale pe care le-am identificat mai sus, cred ca dobandim abilitatea de a identifica cu mai multa usurinta, ce fel de ambitii ii anima pe unii sau pe altii dintre colegi in activitatile lor. Prin urmare, va adresez, dragi colegi, indemnul de a cantari cum se cuvine alegerea candidatilor, sa va informati cat mai bine despre cine sunt ei, ce au facut pana in prezent in profesia lor, ce credeti ca ii anima sa intre in aceasta competitie si daca au ei capacitatea, personalitatea si caracterul sa va reprezinte.

In ceea ce ma priveste, in cazul in care m-as numara printre persoanele care va suscita interesul in demersul de a cantari profilul procurorului pe care l-ati prefera sa va reprezinte in C.S.M., as indrazni sa va ofer cateva repere: sunt absolvent de I.N.M. din anul 1999; am peste 23 de ani de magistratura, din care 21 de ani in calitate procuror militar; avand o jurisdictie teritoriala intinsa pe 12 judete din Transilvania, am avut o semnificativa activitate itineranta de-a lungul anilor si am intrat in sediile celor mai multe dintre unitatile de parchet din aceasta zona; am reusit, astfel, sa cunosc o multime de colegi, am legat discutii profesionale si nu numai, le-am cunoscut neajunsurile, necazurile, dorintele si aspiratiile; am parcurs toate treptele carierei fara sa ard etape; am avut satisfactia obtinerii unor rezultate profesionale foarte bune, materializate in premii obtinute la concursuri regionale si nationale de spete; in prezent conduc aceasta unitate de parchet, in cadrul careia am reusit sa instaurez un climat de lucru armonios si un confort profesional pentru colegi, care sa le permita obtinerea de rezultate foarte bune; gratie cunoasterii la nivel de fluenta a doua limbi straine, am absolvit un program de master la Universitatea din Amsterdam, am fost selectionat pentru participarea la un numar semnificativ de activitati de pregatire profesionala si schimburi de experienta la institutii judiciare din strainatate; am valorificat aceste informatii si experienta dobandita intr-o activitate publicistica de specialitate, o cariera didactica universitara si prin implicarea in activitatile Ministerului Public care au necesitat cunoasterea de limbi straine.

Decizia de a candida la alegerile C.S.M. a fost determinata, in primul rand, de propria evaluare a situatiei profesionale si personale care ma indreptateste sa cred ca as putea sa valorific intr-o forma superioara, in beneficiul celor pe care i-as reprezenta, cunostintele si experienta acumulate de-a lungul anilor. Foarte mult a cantarit recomandarea si sprijinul in acest demers pe care l-am receptat de la intregul colectiv, precum si de la colegii din cadrul altor unitati de parchet. Nu in ultimul rand, as aminti sprijinul familiei, pentru ca un astfel de demers, daca s-ar materializa favorabil, ar implica modificari majore in viata personala iar sustinerea celor apropiati este un ingredient absolut necesar pentru reusita.

Daca voi fi eu sau alti procurori, cei care vor reusi sa castige increderea colegilor, este mai putin important. Ceea ce conteaza cu adevarat este ca noii membri ai C.S.M. sa fie persoane echilibrate, integre, cu caracter si personalitate, sa fie apti sa dea un nou impuls, o directionare spre modernitate si eficienta a sistemului judiciar.


Cluj-Napoca

21 martie 2022”.

Comentarii

# Hdjfkf date 16 May 2022 08:46 0

Foarte pertinente propunerile ! Pe cât de noi pe atât de pertinente ! As susține aceste modificări! Ar fi o schimbare in bine !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva