„Se impune, mai mult decat oricand, o analiza aprofundata a moralitatii politice si, in particular a moralei promovate prin deciziile politice”

Zygmunt Bauman

De mai bine de un an traversam o perioada dificila si complexa. Este o sarcina asumata politic de cei ce guverneaza, cei guvernati suportand privatiuni ce le afecteaza viata in mod sever. Nu dorim si nu suntem in masura sa facem acum o analiza obiectiva a modului in care tara a fost gestionata in aceasta perioada. Dorim insa sa evidentiem modul in care functioneaza, in aceste conditii, relatia dintre etic si politic in situatia in care in zilele noastre se exprima tot mai multe opinii privind o redefinire a politicului prin raportare la moralitate si drept.

Raporturile dintre etic – ce caracterizeaza problemele de ordin moral – si politic – care au in vedere stiinta si practica de guvernare – au o istorie indelungata, dimensiunea politica si cea morala fiind esentiala pentru existenta umana, ele cunoscand in timp diverse abordari. La sfarsitul secolului trecut au avut loc evenimente ce au facut ca problematica raporturilor dintre moralitate si politica sa devina una din temele majore de reflectie in domeniul stiintelor sociale, intre altele fiind consemnat esecul a numeroase regimuri totalitare si trecerea statelor respective pe calea democratizarii. Motiv pentru care dimensiunea morala a deciziilor politice capata si o importanta imediat practica legata de problematica statului, a dreptului si a politicii. Implicarea eticii in abordarea problemelor politice concrete nu mai ramane astfel doar in sfera constatarilor si disputelor privind moralitatea politicienilor. In acest sens, sunt in plina actualitate aprecierile reputatului filosof britanic Zygmunt Bauman referitoare la necesitatea analizei moralitatii politice, cu deosebire a moralei promovate prin deciziile politice. Analiza ce trebuie facuta prin prisma modului in care puterea politica actioneaza pentru a face sau a nu face ceva care sa conduca la realizarea „binelui comun”. Cu alte cuvinte, sunt morale atat deciziile politice care promoveaza in plan legislativ interesele corpului social, cat si abtinerea puterii politice de a promova proiecte care sunt in dezacord cu interesele acestuia. Morala promovata prin deciziile puterii politice nu trebuie insa privita ca o perceptie a comportamentului ce diferentiaza actiunile bune de cele rele pentru ca in lumea politica democratica nu avem astfel de confruntari, cel mai adesea confruntarea fiind situata intre inacceptabil si tolerabil, relatie in care compromisul si toleranta trebuie sa fie prezente.

Conform stiintei politice, puterea politica se impune si se mentine sub intruchiparea juridica a statului. La randul sau, statul transpune, prin intermediul dreptului, deciziile politice in acte normative, dreptul detinand, in acest fel, pozitia hotaratoare in infaptuirea acestor decizii. Dar in luarea deciziilor pot interveni si elemente de natura subiectiva datorita faptului ca puterea semnifica „capacitatea de a controla oameni, evenimente sau resurse” (Max Weber). In consecinta, sunt puse in circulatie si acte normative a caror moralitate, privita prin prisma „binelui comun”, este discutabila, lipsa de moralitate trebuind a fi corijata intr-un timp rezonabil pentru a nu produce efecte sociale in dezacord cu asteptarile populatiei. Desigur, sunt si situatii in care, urmare a unor conjuncturi nefavorabile, guvernantii pot lua decizii neagreate de populatie. Acestea sunt, de regula, decizii politice nepopulare, dar nu si imorale, ele trebuind sa aiba insa o justificare legala temeinica, sa fie luate in mod transparent, sa fie explicate si sa aiba o durata in timp cat mai scurta pentru a evita aparitia tensiunilor sociale.

Plasandu-ne in realitatea politica concreta, vom observa ca, de mai bine de un deceniu, gradul de incredere sociala a scazut in mod constant. Semnalul a fost dat de dorinta fostului presedinte al tarii de a deveni „mai prezidentiabil”, ceea ce in timp s-a si intamplat, fara insa ca legea fundamentala sa fie modificata in mod corespunzator. Drept urmare, o serie de decizii politice, devenite ulterior norme de drept, au fost adoptate in afara literei si spiritului Constitutiei Romaniei, generand episoade de „democratie neliberala”. Clasa politica nu a luat intotdeauna deciziile menite sa consolideze statul de drept care functioneaza pe baza legii si implicand „existenta regulilor constitutionale ce impun tuturor” (O. Duhamel). Clasa politica nu a inteles pe deplin nici faptul ca atunci cand se afla la guvernare are obligatii sporite fata de cei guvernati in ceea ce priveste moralitatea deciziilor politice deoarece aceste decizii transpuse in norme de drept reprezinta singura garantie a corpului social de a fi ferit de opresiune.

Dupa cum afirmam, traversam o perioada dificila. O serie de drepturi si libertati constitutionale au fost restranse, pentru a putea face fata acestei realitati complexe. Problema care s-a pus in permanenta in aceasta perioada a fost daca restrangerea s-a facut in conformitate cu prevederile constitutionale, adica „proportional cu situatia care a determinat-o... si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii”. Din acest punct de vedere, partidele politice care guverneaza de la inceputul pandemiei au luat si decizii a caror moralitate politica este discutabila. Desigur, ar putea fi de inteles faptul ca guvernarea monocolora minoritara care s-a intins pe intreaga perioada a anului trecut nu a fost in masura sa ia intotdeauna cele mai potrivite decizii in exercitarea actului de conducere sociala in conditii de pandemie. Se poate insa reprosa respectivei guvernari ca putea sa dea dovada de echilibru in gestionarea puterii si luarea deciziilor politice cu deplina respectare a rigorilor legii fundamentale. Ca asa este o atesta faptul ca unele decizii politice, devenite acte normative, au fost infirmate ulterior de Curtea Constitutionala, premierul si alti politicieni la varf criticand insa public, fara a mai astepta nici motivarea, actele acestei institutii fundamentale a statului. Ceea ce denota neintelegerea faptului ca legea fundamentala, Constitutia – sursa sistemului politic si juridic national –, trebuie respectata de guvernanti cu rigoare si in conditiile starii de urgenta si de alerta. Dupa alegerile parlamentare de la sfarsitul anului trecut – care au consemnat un absenteism record – s-a format o majoritate parlamentara eterogena din care a rezultat un guvern de coalitie ce are nu numai probleme de comunicare majore, ci si de viziune in ceea ce priveste realizarea unor obiective ale programului de guvernare. Lipsa de comunicare si de viziune politica unitara a condus la promovarea unor decizii politice unilaterale care au generat o criza majora chiar in interiorul coalitiei. Cele mai numeroase decizii, unele cu o evidenta lipsa de moralitate politica, au fost cele luate in legatura cu gestionarea pandemiei. Dar decizii politice a caror moralitate a fost contestata au fost luate si in alte domenii. In afara de actiunile de nesupunere civica care au vizat decizii din domeniul sanitar, au fost actiuni revendicative ale unor categorii profesionale ce s-au referit la drepturi banesti restante sau cresteri salariale si de pensii prevazute de acte normative in vigoare, promise a fi mentinute dar care nu s-au mai regasit in bugetele aprobate de Parlament pentru acest an. Aceste manifestari sunt semne care arata ca exista in societatea romaneasca o stare de spirit nefavorabila puterii politice care apare atunci cand cetatenii au convingerea ca „mecanismele normale ale evolutiei sunt blocate sau ca revendicarile lor sunt ignorate, guvernul pierzandu-si credibilitatea” (H. Arendt). Asemenea manifestari sunt insa si un semnal care atesta in astfel de situatii „hotararea poporului de a nu-si abandona drepturile si libertatile nici in momente dificile sau de deruta” (John Stuart Mill).

Credibilitatea in politica este in relatie directa cu legitimitatea, atribut esential al puterii politice ce provine, intre altele, si din alegeri. Din acest punct de vedere actuala coalitie s-a constituit fara castigatorul alegerilor, formand cu dificultate o majoritate. In aceste conditii, coalitia ar trebui sa acorde deciziilor politice o atentie deosebita, in deplin acord cu cerintele legii si al „binelui comun”. Sa inlature orice urma de subiectivism in aplicarea legii. Cele doua crize suprapuse, sanitara si economica, si-au pus amprenta asupra modului in care se rezolva treburile tarii cu efecte nedorite asupra corpului social. Este drept, guvernantii ne asigura ca in cateva luni, urmare a intensificarii procesului de vaccinare, efectele pandemiei se vor diminua sensibil (sa nu uitam, totusi, ca circa 40 la suta din populatia tarii locuieste in mediul rural unde vaccinarea este mai mult decat deficitara!). Sunt promisiuni si in ceea ce priveste cresterea economica. Nu avem motive sa nu dam crezare acestor sperante in conditiile in care si organismele europene de specialitate confirma prognozele, iar unele agentii de rating au revizuit favorabil perspectiva economica a Romaniei. Efectele acestei cresteri vor ajunge insa in buzunarele „oamenilor de pe strada” cine stie cand, ceea ce nu reprezinta un semnal incurajator pentru acestia. Intr-un recent studiu al Fundatiei Ebert Romania se afirma ca, avand o crestere relativ modesta in anul 2020 si o inghetare a salariului minim in termeni reali in 2021, Romania se confrunta cu decalaje salariale in crestere fata de tarile vecine. La nivel macroeconomic sunt de remediat numeroase probleme. Celor existente din anul anterior li se adauga altele noi, tara este excesiv de indatorata, iar preocuparile si deciziile unor partide din coalitie vizeaza cu prioritate propriile interese politice care, in conditiile de exceptie pe care le parcurge tara, pot fi considerate ca lipsite de moralitate politica, afectand credibilitatea guvernantilor. Sunt insa si probleme mai vechi de credibilitate pentru ca oamenii doresc, alaturi de un trai mai bun, si ordine institutionala si incredere sociala aflate in deficit in societatea romaneasca actuala. Un exemplu concludent in acest sens il reprezinta principalul partid aflat acum in opozitie. Fara a dezvolta chestiunea, complexa de altfel, vom face numai remarca ca atunci cand a fost la guvernare, cu o majoritate confortabila, nu a inteles aceasta prioritate a oamenilor si, cu toate deciziile politice luate in domeniul economic si social, unele soldate cu rezultate remarcabile, nici nu a apucat sa-si incheie mandatul primit din partea alegatorilor. In consecinta, deciziile politice ale guvernantilor trebuie sa promoveze si asigurarea in societate a unei ordini institutionale si increderi sociale acceptabile ce presupun moderatie si toleranta si care sunt pe deplin compatibile cu lupta politica. Insusiri pe care multi politicieni inca nu le-au deprins, ca sa nu mai vorbim de compromis care, in sfera publica, reprezinta „legea coexistentei”.

Deciziile politice sunt luate de oameni. Intre acestia unii sunt oameni politici, altii sunt oameni care fac politica. Moralitatea, ca necesitate, se regaseste in vocatia politicianului autentic care isi asuma, deopotriva, ceea ce Max Weber numea „etica convingerii” si „etica responsabilitatii”. Politicienii, cei care iau decizii, trebuie sa aiba atat daruire, cat si pricepere. In numeroase tari europene cu traditie democratica, precum Regatul Unit, Germania, Norvegia s.a., in posturile de ministri ajung, de regula, numai cei care au fost membri ai parlamentelor respectivelor tari cel putin un deceniu. La noi, in executivele care s-au succedat la guvernarea Romaniei in ultimii ani, au fost promovati ministri si chiar premieri care au venit din afara clasei politice sau cu o experienta si o cultura politica insuficienta pentru ocuparea acestor demnitati. Actualul executiv nu face nici el exceptie, unul dintre ministri fiind deja destituit, alti detinatori de portofolii avand performante modeste, deciziile lor politice lasand neacoperite importante nevoi din sfera economica si sociala. Este inexplicabila si reticenta executivului de a supune dezbaterii in Parlament planul national de redresare si rezilienta, lucrare complexa care nu intruneste nici pe departe cerintele de finantare din fondurile europene. Acest refuz alimenteaza, justificat, criticile cu privire la lipsa de apetit a puterii politice catre dialog, care este esential nu numai in gestionarea puterii in mod democratic, ci si pentru gasirea unor solutii viabile menite sa asigure finantarea unor programe vitale pentru tara.

Legea fundamentala a tarii, Constitutia, stipuleaza, chiar din primul sau articol, ca „Romania este stat de drept, democratic si social...”. Practica politica consacra faptul ca viabilitatea unei societati democratice presupune existenta statului de drept, care inseamna functionarea acestuia pe baza legii. Despre statul social se aminteste insa mai rar in discursul si practica politica, cu toate ca el inmanuncheaza exigentele privind egalitatea, justitia si solidaritatea sociala. Proiectul statului social cuprinde o importanta teza etica si anume, faptul ca viata fiecarui individ este direct influentata de accesul la o serie de bunuri materiale si spirituale pe care societatea le redistribuie membrilor sai. Redistribuirea nu este un dar din partea societatii, ci o chestiune de drepturi constitutionale – precum dreptul la invatatura sau dreptul la ocrotirea sanatatii – menita sa diminueze riscurile care ar putea greva asupra unei vieti decente a membrilor societatii. In consecinta, redistribuirea de bunuri in societate este o problema de etica, de moralitate politica, ea stand sub semnul deciziei politice. O astfel de decizie politica majora este, de pilda, cea a elaborarii si aprobarii bugetului de stat si cel al asigurarilor sociale. Cele doua bugete au fost adoptate in acest an de majoritatea parlamentara ce sustine guvernul de coalitie sub semnul austeritatii. Este oarecum de inteles, avand in vedere perioada de criza pe care o traverseaza tara. Mai putin de inteles este faptul ca din partea opozitiei nu a fost acceptat nici un amendament, iar multe promisiuni facute in campania electorala au fost abandonate. Ulterior, au fost si alte decizii politice, vizand domenii sociale fundamentale – salarizare, pensii, sanatate –, care au diminuat accesul cetatenilor la bunurile pe care societatea le redistribuie in folosul lor, afectand astfel substanta etica a statului social si, implicit, o serie de drepturi constitutionale, unele la care ne-am referit, dar si altele, precum dreptul la invatatura sau accesul la cultura.

Desigur, vorbind despre moralitatea politica trebuie sa avem in vedere faptul ca in timp aceasta sintagma nu s-a bucurat atat la noi, cat si pe alte meleaguri de cele mai bune aprecieri. Celebrul economist american Kenneth Galbraith, intr-o scrisoare adresata presedintelui J.F. Kennedy, facea urmatoarea afirmatie: „Politica nu este arta posibilului. Ea implica a alege intre dezastruos si dezgustator”. Este un punct de vedere ce poate reprezenta o fateta a politicii, insa politica a fost consacrata ca fiind o activitate necesara pentru a guverna o comunitate umana. Viziunea aristotelica asupra politicii nu s-a schimbat prea mult, fiind valabil si astazi postulatul ca nicio societate nu poate exista in afara politicii. In consecinta, nicio societate nu poate fi in afara deciziei politice. Problema este in ce masura decizia are moralitate, de cele mai multe ori moralitatea confundandu-se cu nevoile si cerintele corpului social. Politicienii nu pot exclude sau ignora din practicile politice indatoririle morale. Este si motivul pentru care afirmam, la inceputul acestui demers, ca in zilele noastre se exprima tot mai multe opinii cu privire la redefinirea politicului prin raportare la moralitate si drept.