Procurorul General Gabriela Scutea ar face bine sa nu se mai supere pe Curtea Constitutionala a Romaniei din cauza deciziilor nr. 297/2018 si 358/2022 privind intreruperea cursului prescriptiei (click aici pentru a citi). In schimb, sefa PICCJ ar trebui sa se concentreze pe activitatea procurorilor din subordine, nu sa le dea ordin sa incalce cele doua decizii ale CCR legate de prescriptia speciala, a afirmat fostul judecator constitutional Daniel Morar (foto) zilele trecute in emisiunea jurnalistei Sorina Matei de la Aleph News.

In acest context, Morar a facut trimitere la paragraful 73 din Decizia 358/2022, unde instanta de contencios constitutional a constatat ca in intervalul 2018-2022 (deci in timpul scurs de la prima la a doua decizie a Curtii), nu au existat cazuri care sa permita intreruperea cursului prescriptiei:

„Curtea constata ca, in conditiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simpla/extrema, in absenta interventiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constitutie, pe perioada cuprinsa intre data publicarii respectivei decizii si pana la intrarea in vigoare a unui act normativ care sa clarifice norma, prin reglementarea expresa a cazurilor apte sa intrerupa cursul termenului prescriptiei raspunderii penale, fondul activ al legislatiei nu contine vreun caz care sa permita intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale”.

In rest, Daniel Morar a accentuat ideea ca principalul vinovat este Parlamentul, care in perioada 2018-2022 (dintre deciziile CCR 297/2018) nu a catadicsit sa puna in acord art. 155 alin. 1 din Codul penal cu jurisprudenta Curtii.

Prezentam principalele declaratii ale lui Daniel Morar:

„A fost cazul prescriptiei in care Curtea iarasi a rezolvat o problema in doua trepte desi, in mod normal, ar fi trebuit sa fie rezolvata in prima instanta. Dar a trebuit sa intervina dupa 4 ani tocmai ca urmare a ceea ce spuneti dumneavoastra – ca Legiuitorul ignora la modul grosolan deciziile Curtii.

A fost o greseala a Legiuitorului din 2014 care spune ca prescriptia se intrerupe prin efectuarea oricarui act de procedura. Pana atunci, lucrurile erau in regula, prescriptia se intrerupea doar daca erau efectuate acte care se comunicau celui cercetat. Acum ca sa inteleaga lumea ce este acea prescriptie – este o uitare pe care legea o concepe cu privire la anumite fapte penale, sunt stabilite anumite termene. Prescriptia are o dubla valenta: mai intai ii spune organului judiciar – politistului, procurorului si judecatorului – cat timp are la dispozitie sa traga pe cineva la raspundere si, in al doilea rand, este vorba de timpul pe care Legiuitorul l-a considerat suficient de mare incat societatea sa uite de comiterea unei anumite infractiuni si s-a mers pe principiul: o Justitie tarzie nu mai este o Justitie. Si atunci noi stim ca procurori, ca politisti, ca judecatori ca trebuie sa ne incadram in anumite termene stabilite expres de lege.

De la aceasta regula, exista aceasta exceptie: a intreruperii cursului prescriptiei. Si asta cum opereaza? Daca tu ca procuror sau politist sau chiar judecator faci acte de cercetare, acte de judecata – acele acte intrerup cursul prescriptiei si luand exemplul unui termen general de prescriptie de 5 ani – daca l-ai facut astazi, curge un nou termen de 5 ani, faci altul noi, curge altul de 5 ani, cu mentiunea clara ca nu poate nicidecum sa depaseasca dublul – adica 10 ani.

De ce este aceasta institutie? Pentru a arata ca organele statului au o atitudine constanta in a cerceta si judeca pe cineva. Daca organele statului uita dosarele in fiset si se trezesc in ultima luna al ultimului an al termenului de prescriptie generala si opereaza atunci o intrerupere, o dublare a termenului, deturneaza insusi sensul prescriptiei.

Curtea a venit in 2018 si a spus Legiuitorului: nu poti sa dai dreptul procurorului sa intrerupa cursul prescriptiei prin orice act pe care-l face el din birou. Trebuie ca acel act sa fie cunoscut de suspect, de inculpat, de persoana cercetata ca, pe ansamblu, sa se stie in societate, in comunitate, ca fata de persoana respectiva este o instructie penala. Asta le-am spus in 2018.

Le-am mai spus un lucru: ca solutia legislativa pe vechiul Cod era una care corespundea standardelor constitutionale. Prin urmare daca ei nu voiau sa adapteze cumva institutia aceasta a intreruperii cursului prescriptiei, putea sa ia solutia legislativa de pana in 2014 sa o puna in Cod. N-au facut-o. Timp de 4 ani nu au facut nimic.

Aceasta decizie din 2018 categoric ca nu este o decizie interpretativa. Decizia interpretativa este decizia prin care CCR conserva intelesul constitutional al unei legi. Adica explica: acest text poate sa ramana intr-o lege dar intelesul este cel pe care-l dam noi, Curtea Constitutionala. Poate avea 2,3 sau 5 sensuri, intelesuri acest text dar singura intelegere constitutionala e cea pe care o scriem noi. Si in cazul de fata noi am scris: ca nu poate fi intrerupt prin orice act.

O chestie iarasi basic: Curtea lucreaza de cel putin 10 ani, cand da decizii interpretative, cu o sintagma. Zice: 'textul este constitutional in masura in care'... Deci daca nu vezi sintagma 'in masura in care' este clar ca nu e decizie interpretativa. Lucrurile au fost clare pentru majoritatea oamenilor. Iar recomandarea aceea din decizie noi n-am dat-o pentru judecatori si pentru sistemul judiciar pentru ca judecatorii si sistemul judiciar nu pot sa combine dispozitii din legi, sa ia dispozitia din vechiul Cod si sa o puna in Noul Cod. A fost pentru Legiuitor. Dar Legiuitorul n-a facut nimic.

Rezultatul? S-au dus judecatorii, instantele de judecata s-au dus de 2 ori la Inalta Curte sa le explice decizia din 2018. Ce sa facem? Se mai intrerupe cursul sau nu? Inalta Curte de 2 ori le-a respins actiunile ca inadmisibile. Prin urmare, s-a ajuns din nou la Curtea Constitutionala dupa 4 ani. Foarte multe instante au sesizat Curtea Constitutionala, printre ele este si un complet al Inaltei Curti. Majoritatea instantelor care si-au expus punctul de vedere cu privire la textul care a ramas – au spus ca este neconstitutional, ca este neclar, ca nu stiu ce sa faca. Si atunci a venit Curtea Constitutionala in 2022 si a ras in intregime textul ca sa nu mai existe niciun dubiu. Si a venit si a spus ca decizia din urma cu 4 ani, din 2018, este o decizie simpla sau extrema si ca n-a mai existat de atunci un caz de intrerupere. Adica nu mai exista prescriptie speciala.

Pe vremea mea, mai rar se prescriau dosarele. Se intampla, dar mai rar, pentru ca se lucra in mod constant in dosare. Asta este rostul instituirii unui termen de prescriptie: sa stii ca daca n-ai facut ancheta in 5 ani de zile sa stii ca te opresti si ca cel pe care-l cercetezi scapa de raspundere penala. Prin urmare rostul si datoria unui procuror si a unui politist este sa efectueze acte de urmarire penala, de cercetare, in mod constant intr-un dosar. Daca faci acest lucru, se intrerupe cursul prescriptiei natural: si azi, si maine, si poimaine si raspoimaine. Problema este cea care a ajuns si in fata CCR: in 2018, era a unui dosar in care nu se intamplase absolut nimic timp de 5 ani, adica in termenul general de prescriptie, si in ultima luna, ultima zi, penultima zi cand urma sa expire termenul, politistul a facut un act- a interogat o baza de date si a facut un proces verbal pe care nu l-a comunicat nimanui. Prin acel act, facut din birou, fara cunostinta nimanui, el a dublat termenul de prescriptie.

Prescriptia, intreruperea cursului prescriptiei nu are rolul de a proteja procurorul si organul de Politie si judecatorul in demersul sau activitatea lui de a nu efectua o urmarire penala si o judecata constanta si la timp. Are un alt rol. L-am explicat. Nu te poti folosi de intreruperea cursului prescriptiei doar sa-ti prelungesti automat termenul in care tu poti sa tragi pe cineva la raspundere penala in conditiile in care in termenul general de prescriptie generala tu n-ai facut nimic.

Prin urmare, supararile Ministerului Public cred ca ar trebui sa se indrepte mai mult pe ceea ce pot face ei, procurorii, nu pe ceea ce trebuie sa faca instantele. Pentru ca poti sa dai orice ordin in calitate de Procuror General. Cel care decide pana la urma pe dosarele din instanta este judecatorul. Sigur ca procurorii sunt cei care decid pe faza de urmarire penala.

Eu am vazut hotarari ale instantelor care interpreteaza corect decizia. De fapt este vorba de efectele deciziei CCR si, in acelasi timp, am vazut ca alta instanta a sesizat ICCJ sa le dezlege problema juridica si sa le spuna ca daca pentru faptele comise inainte de Ordonanta din mai 2022, iata ca s-a putut – prin care se spune clar care sunt actele care intrerup cursul prescriptiei – daca pana atunci a mai existat prescriptie speciala. Aceasta este marea intrebare, desi ea are raspunsul foarte clar in paragraful in care Curtea spune ca ea constata ca in perioada 2018 – 2022 nu a existat un caz de intrerupere. Stiind ca aceasta este o lege penala de drept material substantiala se aplica legea penala mai favorabila, nu avem decat sa ajungem la concluzia ca toate faptele comise pana la data ordonantei din mai 2022 nu au acte de intrerupere a cursului prescriptiei.

Curtea Constitutionala nu este partenerul organelor de urmarire penala sau organelor judiciare in activitatea pe care o fac acestea. Curtea Constitutionala trebuie sa apere drepturile si libertatile cetatenilor. Consecinte categoric ca sunt – si la aceasta decizie si la alta decizie – dar grija nu trebuie sa fie a Curtii Constitutionale iar in cazul de fata nici macar judecatorii – vorbim de dosarele care sunt pe rol, iar atentia este indreptata spre acestea – nici macar judecatorii n-au o vina. Pentru ca ei au incercat sa interpreteze decizia Curtii si sa o aplice intr-un sens asa cum l-au inteles ei. Toata vina ii apartine Legiuitorului, ii apartine clasei politice. Vina apartine Guvernului si Parlamentului. Iar din Guvern, ministrii de Justitie. Niciun minister nu are initiativa legislativa, dar ministrul de Justitie este cel care trebuie sa spuna, trebuie sa stie, trebuie sa atentioneze Guvernul sau Parlamentul ca sunt decizii care trebuie transpuse. N-o s-o faca ministrul Sanatatii. Si 4 ani de zile nu au facut nimic. Deci este sfidatoare atitudinea Legiuitorului in acest caz, nu atitudinea magistraturii sau cea a Curtii Constitutionale”.