Judecatorii Iulian Dragomir (foto 1) si Cristina Rotaru Radu (foto 2) de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au marcat marti, 30 ianuarie 2024, o premiera de-a dreptul sinistra, deveninid cei dintai magistrati ICCJ care ignora Hotararea prealabila nr. 67/2022 pronuntata de Inalta Curte in legatura cu aplicarea deciziilor CCR 297/2018 si 358/2022 privind prescriptia.

In schimb, Dragomir si Radu au ales sa aplice asa-zisul principiu al preeminentei dreptului european si sa dea prioritate Hotararii din 24 iulie 2023, in care Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca pot fi ignorate deciziile CCR 297/2018 si 358/2022 in cazurile de „frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii”.

Lumea Justitiei prezinta motivarea deciziei nr. 22/2024, prin care cei doi judecatori supremi au dispus rejudecarea dosarului in care initial, la 15 mai 2023, magistratul Valentin Ticea de la Curtea de Apel Bucuresti constatase interventia prescriptiei in dosarul nr. 7051/2/2022, de trafic si cumparare de influenta, in care DNA i-a trimis in judecata pe oamenii de afaceri Dragos Dobrescu si Pier Luca Canino (fost director al Astaldi Romania), precum si pe avocatul Doru Bostina (click aici pentru a citi).

Concret, judecatorii Ilie-Iulian Dragomir si Cristina Rotaru-Radu sustin ca prin simpla semnare a Tratatului de aderare la UE, Romania (ca, de altfel, toate celelalte state-membre) si-a transferat drepturile si obligatiile ce decurg din tratat de la sistemul lor juridic intern catre cel al Uniunii Europene, „limitandu-si suveranitatea si dand nastere unui corp de drept cu caracter obligatoriu, atat pentru cetatenii lor, cat si pentru ele insele”.

Judecatorul Rus a spus ca faptele s-au prescris in 2021

In cazul concret, lasand neaplicate deciziile CCR pe prescriptie, Iulian Dragomir si Cristina Rotaru au constatat ca ultimul act procedural emis in cauza de catre Directia Nationala Anticoruptie poarta data de 21 martie 2018 – ceea ce face ca termenul de prescriptie de opt ani pentru faptele de trafic si cumparare de influenta judecate sa se implineasca abia in 2026.

Spre deosebire de Dragomir si Radu, judecatorul ICCJ Andrei-Claudiu Rus (foto 3) – presedintele completului – a facut opinie separata, considerand ca trebuie mentinuta sentinta CAB si deci constatarea ca raspunderea penala s-a prescris in 2021, la opt ani de la comiterea faptelor.

In motivarea anexata la finalul articolului, puteti citi opinia separata a lui Andrei Rus, in care magistratul suprem argumenteaza suprematia Constitutiei Romaniei – suprematie care nu permite incalcarea deciziilor Curtii Constitutionale, nici chiar daca acest lucru este dictat de catre o instanta a Uniunii Europene. Este argumentatia pe care au aplicat-o numerosi judecatori romani care au inteles sa respecte deciziile CCR – inclusiv magistrati de la Inalta Curte.

Rejudecare din cauza neadministrarii probatoriului

Incheiem, mentionand ca Inalta Curte a dispus rejudecarea fondului, motivand ca judecatorul CAB Valentin Ticea a pronuntat solutia de incetare a procesului pe prescriptie imediat dupa citirea rechizitoriului, fara sa mai administreze probatoriul. Din acest motiv, ICCJ a considerat ca inculpatii trebuie sa beneficieze de dublul grad de jurisdictie.

Redam principalul pasaj din motivarea judecatorilor Iulian Dragomir si Cristina Rotaru:

„Inalta Curte de Casatie si Justitie, analizand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate de Parchet, cat si din oficiu constata urmatoarele:

Sentinta penala apelata a fost pronuntata la 15 mai 2023 si se circumscrie dispozitiilor Deciziilor 297/2018 si 358/2022 ale CCR si dispozitiilor Deciziei 67/2022 pronuntate de ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La 24 iulie 2023, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Marea Camera a pronuntat in cauza C-107/23 PPU [Lin] o hotarare privind concordanta deciziilor mai sus enuntate cu dreptul Uniunii Europene si modul in care instantele interne trebuie sa se raporteze la ele.

Astfel, Marea Camera a decis ca:

'1) Articolul 325 alineatul (1) TFUE si articolul 2 alineatul (1) din Conventia elaborata in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, semnata la Bruxelles la 26 iulie 1995 si anexata la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate in sensul ca instantele unui stat membru nu sunt obligate sa lase neaplicate deciziile curtii constitutionale ale acestui stat membru prin care este invalidata dispozitia legislativa nationala care reglementeaza cauzele de intrerupere a termenului de prescriptie in materie penala din cauza incalcarii principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, astfel cum este protejat in dreptul national, sub aspectul cerintelor acestuia referitoare la previzibilitatea si la precizia legii penale, chiar daca aceste decizii au drept consecinta incetarea, ca urmare a prescriptiei penale, a unui numar considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

In schimb, dispozitiile mentionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate in sensul ca instantele acestui stat membru sunt obligate sa lase neaplicat un standard national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea in discutie, inclusiv in cadrul unor cai de atac indreptate impotriva unor hotarari definitive, a intreruperii termenului de prescriptie a raspunderii penale in astfel de procese prin acte de procedura intervenite inainte de o asemenea invalidare.

2) Principiul suprematiei dreptului Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari sau unei practici nationale potrivit careia instantele nationale de drept comun ale unui stat membru sunt tinute de deciziile curtii constitutionale, precum si de cele ale instantei supreme ale acestui stat membru si nu pot, din acest motiv si cu riscul angajarii raspunderii disciplinare a judecatorilor in cauza, sa lase neaplicata din oficiu jurisprudenta rezultata din deciziile mentionate, chiar daca ele considera, in lumina unei hotarari a Curtii, ca aceasta jurisprudenta este contrara unor dispozitii ale dreptului Uniunii care au efect direct'.

Domeniul de aplicare al Hotararii CJUE din 24 iulie 2023

Trebuie precizat ca in problematica prescriptiei raspunderii penale, instantele nationale au aplicat decizia CCR 358/2022 si, ulterior, Decizia ICCJ 67/2022 si nu au aplicat in mod direct dreptul Uniunii Europene, desi jurisprudenta Curtii de la Luxembourg, chiar cea privind Romania, ar fi permis aceasta.

Ca urmare a sesizarii CJUE si a pronuntarii acestei hotarari, aceasta a capatat caracter obligatoriu pentru materia infractiunilor relationate cu protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene. Nu ramane, ca atare, la latitudinea judecatorului national, daca o aplica sau nu.

Prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, statele membre au transferat drepturile si obligatiile ce decurg din tratat de la sistemul lor juridic intern catre cel al Uniunii, limitandu-si suveranitatea si dand nastere unui corp de drept cu caracter obligatoriu, atat pentru cetatenii lor, cat si pentru ele insele.

De altfel, primele articole ale Tratatului de Functionare a Uniunii Europene stabilesc modul in care se legifereaza in Uniunea Europeana, existand domenii in care competenta apartine statelor membre (art.6), domenii in care competenta exclusiva are Uniunea (art.3) si domenii in care competenta este partajata (art.4. in care intra si capitolul 'spatiul de libertate, securitate si justitie').

In cazul in care tratatele atribuie Uniunii competenta exclusiva intr-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera si adopta acte cu forta juridica obligatorie, statele membre putand sa faca acest lucru numai in cazul in care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea in aplicare a actelor Uniunii (art.2 alin.1

TFUE).

Principiul preeminentei (sau suprematiei) dreptului Uniunii Europene asupra legilor nationale ale statelor membre, consacrat pe cale jurisprudentiala prin hotararile Van Gend en Loos si Costa v ENEL, ofera aplicabilitate obligatorie dreptului UE in ordinea juridica nationala (prin drept european intelegand legislatia UE si jurisprudenta CJUE, dezvoltata pe marginea acestei legislatii). Ca atare, instantele nationale pot aplica in mod direct dreptul UE.

Judecatorul national, confruntat in solutionarea unei cauze cu norme contradictorii de drept european si de drept national (indiferent de natura acestor norme), are obligativitatea, conform jurisprudentei UE, sa dea valoare normei UE, inlaturand norma nationala contrara (a se vedea Hotararea din 9 martie 1978 Simmenthal, C-106/77, pct.21-24).

Atunci cand instantele nationale necesita lamuriri cu privire la interpretarea unei norme europene, cu privire la concordanta unei norme interne cu dreptul european sau cu privire la intinderea domeniului de aplicare a dreptului Uniunii Europene, pot utiliza procedura trimiterii preliminare, reglementata de art.267 TFUE, prin care solicita dezlegari Curtii de la Luxembourg.

Important de precizat este ca si Curtea Constitutionala a Romaniei a apelat la acest mecanism (a se vedea cauza Coman si altii, Hotararea din 5 iunie 2018, C-673/16). Ca atare, nu se poate vorbi de o aplicabilitate a deciziilor CJUE doar de catre instantele interne, hotararile Curtii Constitutionale fiind scutite de a se circumscrie exigentelor impuse de respectarea dreptului Uniunii.

Hotararile preliminare au putere obligatorie in cauzele initiale, unde au fost formulate intrebarile preliminare, atat pentru instantele de fond, cat si pentru cele din calea de atac sau de casatie. Instantele nu sunt indreptatite sa ignore decizia, sa modifice continutul acesteia sau sa decida contrar acesteia.

Pe langa efectele juridice directe, concrete, in cauzele in care s-a facut sesizarea, hotararile preliminare au si efect indirect, de precedent judiciar, in sensul ca rezolvarile date intr-o cauza preliminara pot fi folosite in cauze similare sau asemanatoare. Acest aspect decurge din principiul potrivit caruia instantele care decid in ultima instanta nu sunt obligate sa sesizeze CJUE in cazul in care Curtea a dat un raspuns la o intrebare similara. Ca atare, desi sunt pronuntate intr-o cauza anume, dezlegarile date in hotararile preliminare au efect de principiu, asemanator cu cel al hotararilor prealabile pronuntate de instanta suprema in dreptul intern.

Practica CJUE din ultimele doua decenii confirma ca atunci cand Curtea de Justitie a Uniunii Europene se pronunta intr-o cauza, trimite instantelor din tara respectiva, care au adresat intrebari in cauze similare, solicitarea de a indica daca, in lumina hotararii deja pronuntate, doresc sa mai mentina trimiterea preliminara (de ex. C.Ap. Constanta si-a retras cererea dupa ce a primit hotararea pronuntata in cauza C – 586/14, Hot. din 9iunie 2016).

Din punct de vedere procedural, Curtea se pronunta prin ordonanta motivata cand o intrebare preliminara este identica cu o intrebare asupra careia s-a mai pronuntat anterior, cand raspunsul poate fi dedus din jurisprudenta existenta sau cand acesta nu lasa loc de indoieli rezonabile.

Faptul ca hotararea Marii Camere a CJUE din 24 iulie 2023 reprezinta o dezlegare de principiu pentru problematica aplicarii prescriptiei raspunderii penale ca urmare a dezlegarilor date de ICCJ in decizia 67/2022 este confirmat de faptul ca in celelalte cauze aflate pe rolul Curtii Europene, unde instantele romane au solicitat pronuntarea unei hotarari prealabile privind problema prescriptiei, au fost consultate instantele nationale daca mentin sesizarea, iar in cauzele in care raspunsul a fost afirmativ nu s-au mai pronuntat hotarari, ci ordonante motivate, tocmai pentru ca dezlegarea era identica cu cea data prin hotarare (Ordonanta Curtii din 9 ianuarie 2024 pronuntata in Cauza C-131/23; Ordonanta Curtii din 9 ianuarie pronuntata in cauza C-75/23). Dispozitivul acestor ordonante are aproape acelasi continut cu al deciziei, doar ca difera temeiul, iar in considerente se fac permanent trimiteri la dezlegarile date prin Hotararea Marii Camere).

Referitor la pretinsul conflict care ar exista intre cele doua decizii pronuntate de CCR si hotararea CJUE si modul in care judecatorul national trebuie sa dea prioritate dispozitiilor trasate de una sau alta din cele doua curti, trebuie precizat ca in aceasta materie nu se poate vorbi de o contradictie intre deciziile Curtii Constitutionale si Hotararea CJUE din 24 iulie 2023, pentru ca, asa cum rezulta din primul paragraf al dispozitivului hotararii, Curtea Europeana nu impune instantelor neaplicarea celor doua decizii CCR, nici chiar atunci cand aceste decizii au drept consecinta incetarea, ca urmare a prescriptiei penale, a unui numar considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Ceea ce impune Curtea de la Luxembourg este ca efectul aplicarii legii penale mai favorabile, asa cum a fost stabilit de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia 67/2022, sa nu se intinda si anterior datei pronuntarii primei decizii de catre Curtea Constitutionala.

Aplicabilitatea hotararii CJUE in prezenta cauza

Principala problema de drept care se ridica in speta este aceea privind sfera de aplicare a deciziei CJUE in cauzele aflate pe rolul instantelor interne, mai exact aplicabilitatea in prezenta cauza.

Hotararea din 24 iulie 2023 Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Marea Camera pronuntata in cauza C-107/23 PPU[Lin] a fost data intr-o cauza al carei fond avea ca obiect infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art.9 alin.1, lit.b si c si art.9 alin.3 din Legea 241/2005.

In considerente, CJUE a aratat ca temeiurile din perspectiva carora trebuie analizate intrebarile adresate de instanta nationala nu pot viza un act al Uniunii Europene adoptat ulterior datei la care au fost savarsite faptele din cauza, si nici o materie (coruptia) care nu are legatura cu obiectul cauzei.

'Este necesar sa se arate, pe de o parte, ca, in temeiul articolului 16 din Directiva PIF, ale carei articole 2 si 12 fac obiectul interpretarii solicitate de instanta de trimitere prin intermediul primei intrebari preliminare, aceasta directiva inlocuieste Conventia PIF incepand cu 6 iulie 2019. Or, faptele aflate la originea litigiului principal au fost savarsite in cursul anului 2010. Prin urmare, este evident ca directiva mentionata nu este aplicabila acestui litigiu, motiv pentru care interpretarea sa nu este necesara pentru solutionarea acestuia din urma' (paragr.64 din Hotararea din 24 iulie).

'Pe de alta parte, in masura in care, potrivit informatiilor aduse la cunostinta Curtii, faptele in discutie in litigiul principal nu constituie fapte de coruptie, este evident ca nici interpretarea Deciziei 2006/928 nu este relevanta pentru raspunsul care trebuie dat la prima si la a doua intrebare preliminara' (paragr.65 din aceeasi hotarare).

Stabilirea in cauza a unui cadru procesual precis, bine definit, cu luarea in considerare a datei savarsirii faptei si a naturii faptelor retinute de instanta de fond, nu inseamna ca dezlegarea data de Curtea Europeana vizeaza doar infractiunile de evaziune fiscala, ci doar faptele savarsite sub regimul Conventiei PIF.

CJUE explica aici faptul ca in speta nu sunt incidente dispozitiile Directivei PIF, pentru ca aceasta a fost adoptata ulterior faptelor retinute in cauza.

Conventia PIF lasa mai multa libertate statelor membre, care aveau competenta de legiferare, sub conditia respectarii obligatiilor impuse de dreptul Uniunii Europene. Ulterior, prin Directiva PIF, regimul prescriptiei raspunderii penale in materia infractiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii a facut obiectul armonizarii de catre legiuitorul Uniunii. Ca atare exista mai multa uniformitate si standarde mai stricte in Directiva PIF, comparativ cu Conventia PIF.

Asadar, cu atat mai mult Decizia C-107/23 PPU[Lin] se aplica in cauzele unde faptele ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii sunt savarsite in perioada de dupa intrarea in vigoare a Directivei PIF.

Nu trebuie confundat efectul direct pe care hotararea Curtii il produce in cauza respectiva cu efectul indirect, de precedent, pe care hotararea il are, intrucat ea dezleaga o problema de principiu. De aceea, poate fi preluata si in solutionarea altor cauze.

Asa cum se arata in considerente, dar si in dispozitiv, instantele nationale sunt obligate sa lase neaplicate Decizia 67/2022 a ICCJ, in masura in care aceasta decizie permite aplicarea principului legii penale mai favorabile (mitior lex) in temeiul efectelor Deciziilor nr.297/2018 si 358/2022 ale Curtii Constitutionale in cazuri de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si, prin urmare, amplifica riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infractiuni.

Sfera cauzelor interne in care se aplica Hotararea CJUE din 24 iulie 2023 sunt cele care au ca obiect infractiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Conform Conventiei elaborate in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, semnate la Bruxelles la 26 iulie 1995 si anexate la Actul Consiliului din 26 iulie 1995 (Conventia PIF) si protocoalelor subsecvente, s-a stabilit ca in sfera infractiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene intra, pe langa frauda grava (infractiunile 18/1-18/5 din Legea 78/2000, daca ne raportam la legea interna), si evaziunea fiscala, coruptia si spalarea banilor.

Daca in art.1 din Conventie este definita frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Comunitatii Europene, in preambulul celui de al Doilea Protocol elaborat in temeiul art.K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, la Conventia privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatii Europene, se afirma necesitatea 'cooperarii intre statele membre si Comisie in scopul asigurarii unei actiuni eficiente impotriva fraudei, a coruptiei active si pasive, a spalarii banilor aferente acestora care aduc atingere sau sunt susceptibile sa aduca atingere intereselor financiare ale Comunitatii Europene', termenii de coruptie activa si pasiva fiind definiti intr-un protocol anterior.

In Hotararea din 23 iulie 2023, temeiul utilizat de Curtea de la Luxembourg a fost art.325 alin.(1) TFUE si articolul 2 alineatul (1) din Conventia elaborata in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, semnata la Bruxelles la 26 iulie 1995 si anexata la Actul Consiliului din 26 iulie 1995.

Art.2 alin.1 din Conventia elaborata in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene (Conventia PIF), semnata la Bruxelles la 26 iulie 1995 si anexata la Actul Consiliului din 26 iulie 1995 traseaza in sarcina statelor membre obligatia de a aplica sanctiuni efective, proportionale si disuasive (adica pedepse privative de libertate) macar in cazurile de frauda grava (cand prejudiciul este mai mare de 50.000 euro), ramanand la latitudinea lor daca in cazul fraudelor de mai mica gravitate aplica pedepse privative de libertate sau alt fel de sanctiuni:

'Fiecare stat membru ia masurile necesare pentru a se asigura ca comportamentele mentionate la articolul 1, precum si complicitatea, instigarea sau tentativa la comportamentele mentionate la articolul 1 alineatul (1) se pedepsesc cu sanctiuni penale efective, proportionate si disuasive, inclusiv, cel putin in cazurile de frauda grava, cu pedepse privative de libertate care pot duce la extradare, intelegandu-se ca trebuie considerata frauda grava oricare frauda care implica o suma minima care urmeaza sa fie stabilita de fiecare stat membru. Aceasta suma minima nu poate fi stabilita la o suma mai mare de 50.000 ECU'.

Art.325 alin 1 al TFUE prevede ca: 'Uniunea si statele membre combat frauda si orice alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin masuri luate in conformitate cu prezentul articol, masuri care descurajeaza fraudele si ofera o protectie efectiva in statele membre, precum si in institutiile, organele, oficiile si agentiile Uniunii'.

Daca notiunea de frauda are o definitie in Dreptul Uniunii Europene (in Conventia PIF si ulterior in Directiva PIF), notiunea de 'alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor europene' nu are inca o consacrare legala, intelesul ei fiind conturat pe cale jurisprudentiala.

In cauza C357/19 (Euro Box Promotion), Curtea Europeana a subliniat ca articolul 325 alineatul (1) TFUE impune statelor membre sa combata frauda si orice alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin masuri disuasive si efective. (Hotararea din 5 iunie 2018, Kolev si altii, C-612/15, EU:C:2018:392, punctul 50 , precum si Hotararea din 17 ianuarie 2019, Dzivev si altii, C-310/16, EU:C:2019:30, punctul 25).

In ceea ce priveste expresia 'orice activitate ilegala', care figureaza la articolul 325 alineatul (1) TFUE, trebuie amintit, a subliniat Curtea, ca termenii 'activitate ilegala' desemneaza in mod obisnuit comportamente contrare legii, in timp ce determinantul 'orice' indica faptul ca este vizat, fara distinctie, ansamblul acestor comportamente. De altfel, avand in vedere importanta care trebuie recunoscuta protectiei intereselor financiare ale Uniunii, care constituie un obiectiv al acesteia, notiunea respectiva de 'activitate ilegala' nu poate fi interpretata in mod restrictiv (Hotararea din 2 mai 2018, Scialdone, C-574/15, EU:C:2018:295, punctul 45 si jurisprudenta citata).

'Activitate ilegala' acopera printre altele orice act de coruptie al functionarilor sau orice abuz in serviciu din partea acestora care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, sub forma, de exemplu, a unei perceperi pe nedrept a fondurilor acesteia. In acest context, prezinta o importanta redusa daca actele de coruptie se materializeaza intr-o actiune sau intr-o omisiune a functionarului vizat, tinand seama de faptul ca o omisiune poate fi la fel de prejudiciabila pentru interesele financiare ale Uniunii ca o actiune si poate fi legata intrinsec de o asemenea actiune, astfel cum sunt legate, de exemplu, omisiunea unui functionar de a efectua controalele si verificarile necesare pentru cheltuielile acoperite din bugetul Uniunii sau autorizarea unor cheltuieli necorespunzatoare ori incorecte din fondurile Uniunii' (paragr.185 din Hotararea CJUE din 21 dec.2021).

'Imprejurarea ca articolul 2 alineatul (1) din Conventia PIF coroborat cu articolul 1 alineatul (1) din aceasta conventie se refera numai la frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii nu este de natura sa infirme aceasta interpretare a articolului 325 alineatul (1) TFUE, ai carui termeni vizeaza in mod expres 'frauda si orice alta activitate ilegala care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii' (paragr.186 din aceesi hotarare).

In Hotararea din 21 decembrie 2021 (paragr.188-192), Marea Camera a CJUE a subliniat ca ' n ceea ce priveste Romania, obligatia de combatere a coruptiei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, asa cum rezulta din articolul 325 alineatul (1) TFUE, este completata de angajamentele specifice pe care acest stat membru si le-a asumat la incheierea negocierilor de aderare la 14 decembrie 2004. Intr-adevar, in conformitate cu punctul I (4) din anexa IX la Actul de aderare, statul membru mentionat s-a angajat, printre altele, sa accelereze considerabil lupta impotriva coruptiei, in special impotriva coruptiei de nivel inalt, prin asigurarea unei aplicari riguroase a legislatiei anticoruptie. Acest angajament a fost ulterior concretizat prin adoptarea Deciziei 2006/928'.

'Obiectivele de referinta pe care Romania s-a angajat astfel sa le atinga au caracter obligatoriu pentru acest stat membru, in sensul ca acesta este supus obligatiei specifice de a atinge obiectivele respective si de a lua masurile adecvate in vederea realizarii lor in cel mai scurt timp. Or, obligatia de a lupta in mod efectiv impotriva coruptiei si in special a coruptiei la nivel inalt, care decurge din obiectivele de referinta prezentate in anexa la Decizia 2006/928 coroborate cu angajamentele specifice ale Romaniei, nu se limiteaza doar la cazurile de coruptie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii' (Hotararea CJUE din 21 dec.2021, paragr.188).

Revine Romaniei sarcina de a se asigura ca normele sale de drept penal si de procedura penala permit o sanctionare efectiva a infractiunilor de frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si de coruptie in general.

Aceasta cerinta de efectivitate se extinde in mod necesar atat la urmarirea si la sanctionarea infractiunilor de frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii si de coruptie in general, cat si la punerea in aplicare a pedepselor dispuse, intrucat, in lipsa unei executari efective a sanctiunilor, ele nu ar putea avea caracter efectiv si disuasiv (Hotararea CJUE din 21 dec.2021, parag.192).

'Cat priveste instantele nationale, acestora le revine sarcina de a da efect deplin obligatiilor care decurg din articolul 325 alineatul (1) TFUE, precum si din Decizia 2006/928 si de a lasa neaplicate dispozitii interne care, in cadrul unei proceduri care priveste infractiuni grave de frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau infractiuni de coruptie in general, impiedica aplicarea unor sanctiuni efective si disuasive pentru a combate astfel de infractiuni (a se vedea in acest sens Hotararea din 5 decembrie 2017, M. A. S. si M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 39 si jurisprudenta citata, Hotararea din 17 ianuarie 2019, Dzivev si altii, C-310/16, EU:C:2019:30, punctul 32, precum si Hotararea din 18 mai 2021, Asociatia 'Forumul Judecatorilor din Romania' si altii, C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 si C-397/19, EU:C:2021:393, punctele 249 si 251)' (paragr.194 Hotararea CJUE din 21 dec.2021).

Desi in prezent Decizia 2006/928 (MCV), invocata in Hotararea CJUE din 21 dec.2021, este abrogata, nu inseamna ca evocarea ei in solutionarea unor cauze nu mai poate fi facuta.

In primul rand, Decizia era in vigoare la momentul la care au fost comise faptele din prezenta cauza (anul 2013), si, asa cum rezulta din jurisprudenta sa, Curtea de la Luxembourg face totdeauna trimitere la actele in vigoare la momentul savarsirii faptei.

In al doilea rand, angajamentul Romaniei de a lupta impotriva coruptiei a fost luat prin Tratatul de aderare la UE, si doar dezvoltat in Decizia 2006/928.

In al treilea rand, abrogarea acestei decizii produce efect doar asupra monitorizarii la care era supusa Romania. Dar tot aceasta decizie a permis ca Romania sa adere implicit la toate conventiile si tratatele pe care Uniunea le-a incheiat pana la momentul aderarii Romaniei. Abrogarea acestei decizii nu ar putea sterge si asemenea efecte.

In al patrulea rand, obiectivele fixate in aceasta decizie – existenta unui sistem judiciar independent si eficient, lupta impotriva coruptiei etc. – au fost preluate in jurisprudenta CJUE (Hotararea CJUE din 21 dec.2021), parte integranta a dreptului UE si, ca atare, isi produc efect direct datorita preeminentei dreptului unional.

In concluzie, intrucat in prezenta cauza inculpatii sunt trimisi in judecata pentru infractiuni de coruptie si spalarea banilor, Inalta Curte constata ca Hotararea CJUE din 24 iulie 2023 este, in principiu, aplicabila in aceasta cauza.

Respectarea drepturilor fundamentale

Obligatia instantei interne de a respecta dreptul european in sensul aplicarii unor sanctiuni cu caracter efectiv si disuasiv faptelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii nu o scuteste de necesitatea de a respecta drepturile fundamentale ale omului.

In ceea ce priveste drepturile fundamentale garantate la art.47 din Carta, Curtea de la Luxembourg a facut un examen si a concluzionat ca nu sunt incalcate drepturile fundamentale. Deciziile 297/2018 si 358/2022 ale Curtii Constitutionale si Decizia 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au la baza principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor si principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile se raporteaza la un standard national de protectie. Curtea arata ca in asemenea situatie trebuie pus in balanta acest standard de protectie care ar permite neutralizarea efectului intreruptiv de prescriptie si pentru actele anterioare lui 25 iunie 2018 (data pronuntarii primei decizii a CCR) cu dispozitiile art. 325 alin.1 TFUE si ale art.2 alin.1 din Conventia PIF, astfel incat suprematia, unitatea si efectivitatea dreptului european sa nu fie afectate. Aceasta s-ar traduce prin obligatia pe care o au instantele de a lasa neaplicate efectele legii penale mai favorabile pentru actele de procedura efectuate anterior lui 25 iunie 2018 (data pronuntarii primei Decizii CCR).

De altfel, in ceea ce priveste prescriptia, si standardul impus de Conventia Europeana a Drepturilor Omului este mai scazut decat cel intern (a se vedea cauza Borcea contra Romaniei). Ca atare, nu exista motive pentru neaplicarea hotararii CJUE din perspectiva protejarii drepturilor fundamentale ale omului.

Aplicarea Deciziei CJUE doar in cauzele care au legatura cu Dreptul UE

S-ar putea ridica intrebarea daca institutia prescriptiei poate fi interpretata cu derogari doar pentru o anumita categorie de infractiuni. Asa cum am vazut, Hotararea CJUE nu poate fi aplicata in toate cauzele unde exista riscul intervenirii prescriptiei ca urmare a hotararilor CCR si a Deciziei 67/2022 a ICCJ, ci doar in cele care au ca obiect infractiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale UE (fraude cu fonduri europene, abuz in serviciu, evaziune fiscala, coruptie, spalarea banilor). Desi intr-un sistem juridic bazat pe legea scrisa, mai ales unul extrem de formalist ca cel romanesc, si cu atat mai mult cand este vorba de o institutie care nu lasa loc interpretarilor, cum este cea a prescriptiei, asemenea derogari par neavenite, trebuie sa constatam ca aceasta nu reprezinta o premiera.

Curtea Constitutionala a facut, la randul sau, derogare prin Decizia 511/12 dec.2013, prin care a constatat constitutionalitatea dispozitiilor art.125 alin.3 din vechiul Cod penal, desi petentul critica nu doar incalcarea principiului aplicarii legii penale mai favorabile, ci chiar a principiului legalitatii.

Curtea Constitutionala a aratat ca dreptul la viata constituie un atribut inalienabil al persoanei si reprezinta valoarea suprema in ierarhia drepturilor omului.

Legiuitorul a avut de ales intre principiul securitatii raporturilor juridice si echitatea juridica, ambele componente fundamentale ale statului de drept.

Fiind sarcina legiuitorului sa decida carui principiu ii acorda prevalenta, acesta a optat pentru aplicarea imediata a dispozitiilor din materia prescriptiei, mai severe, inclusiv pentru infractiuni comise anterior, pentru care termenul de prescriptie a executarii pedepsei nu s-a implinit inca.

Curtea Constitutionala a concluzionat ca 'optiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilitatii executarii pedepselor principale in cazul infractiunilor prevazute la art. 174-176 din Codul penal si al infractiunilor intentionate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrarii in vigoare a dispozitiilor de lege criticate, nu s-a implinit termenul de prescriptie a executarii, nu are drept consecinta un prejudiciu constitutional relevant'.

Ca atare, Curtea Constitutionala a apreciat ca in materie de prescriptie, in raport de valoarea ocrotita, se pot face derogari, chiar cu riscul incalcarii principiului constitutional al neretroactivitatii legii penale.

Avand in vedere toate aceste aspecte, Inalta Curte de Casatie si Justitie va aplica in prezenta cauza deciziile CCR 297/2018 si nr.358/2022, neintelegand sa inlature aplicarea acestora nici in cauzele privind fapte ce aduc atingere intereselor financiare ale UE.

Inalta Curte va da insa efectivitate obligatiei impuse de Hotararea CJUE din 24 iulie 2023, de a lasa neaplicat un standard national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea in discutie a intreruperii termenului de prescriptie a raspunderii penale in astfel de procese prin acte de procedura intervenite inainte de o asemenea invalidare.

Inalta Curte constata ca in cauza aplicarea legii penale mai favorabile nu poate viza si actele de procedura efectuate anterior lui 26 aprilie 2018 (data pronuntarii primei decizii a CCR), intrucat, conform Hotararii CJUE din 24 iulie 2023, standardul national de protectie privind aplicarea legii penale mai favorabile nu poate produce efecte anterior acestei date. Ca atare, pentru perioada anterioara datei de 26 aprilie 2018, legea penala in vigoare la acel moment isi va produce efectele.

Trebuie precizat ca din examenul textelor de lege aplicabile in cauza, avand in vedere ca faptele sunt savarsite in anul 2013, rezulta ca legea penala mai favorabila este noul Cod penal, chiar si in situatia in care s-ar da efect aplicarii in cauza a hotararii CJUE.

Conform art.155 a C.pen., in forma in vigoare anterior pronuntarii primei decizii a CCR, 'Cursul prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza (alin.1). Dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie (alin.2). Intreruperea prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de intrerupere priveste numai pe unii dintre ei (alin.3)'.

De la intrarea in vigoare a noului Cod penal (1 febr.2014), orice act de procedura efectuat in cauza avea menirea sa intrerupa cursul prescriptiei, pana la data publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr.297 din 26 aprilie 2018.

Incepand cu data pronuntarii acestei decizii, se va da curs efectelor Deciziei CCR 358/2022, in care se arata 'pe perioada cuprinsa intre data publicarii respectivei decizii (26 aprilie 2018 – s.n.) si pana la intrarea in vigoare a unui act normativ care sa clarifice norma, prin reglementarea expresa a cazurilor apte sa intrerupa cursul termenului prescriptiei raspunderii penale, fondul activ al legislatiei nu contine vreun caz care sa permita intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale'.

In cauza, conform actului de sesizare, faptele de trafic de influenta, cumparare de influenta si complicitate la cumpararea de influenta s-au produs in perioada 20-26 iunie 2013, iar fapta de spalare de bani in perioada 4-9.09.2013.

Prin Ordonanta nr.110/P/2017 din 27.03.2017 a Parchetului de pe langa ICCJ – DNA, s-a dispus inceperea urmaririi penale in prezenta cauza sub aspectul savarsirii infractiunilor de dare de mita, prev. de art.290 C.pen. rap. la art.6 din Legea 78/2000, luare de mita prev. de art.289 C.pen. rap.la art.6 din Legea 78/2000, trafic de influenta prev.de art.291 rap.la art.6 din Legea 78/2000.

Ulterior, s-au mai facut acte de procedura, ultimul identificat de Inalta Curte fiind solicitarea facuta in baza art.160-170 Cp.p. din 21.03.2018 a Parchetului de pe langa ICCJ – DNA catre 'Mocanu si asociatii SPRL' de a pune la dispozitie in fotocopie conform cu originalul documentele referitoare la relatiile comerciale derulate in perioada 2012-2014 de catre Bostina si Asociatii SPRL cu Nedelcu Dragos si Astaldi Spa Italia Sucursala Bucuresti, acte considerate relevante pentru cauza.

Din perspectiva dispozitiilor legale anterioare datei de 26 aprilie 2018, acest ultim act procedural a intrerupt cursul prescriptiei raspunderii penale, urmand ca de la acea data sa curga un nou termen de prescriptie.

Termenul de prescriptie in cazul fiecarei infractiuni dintre cele retinute in actul de sesizare in sarcina fiecarui inculpat este de 8 ani, deoarece pedepsele prevazute de lege pentru aceste infractiuni sunt mai mari de 5 ani, dar nu depasesc 10 ani (art.154 lit.c Cp).

Daca acest termen de 8 ani incepe sa curga de la 21.03.2018 (momentul indeplinirii in cauza a ultimului act de procedura anterior pronuntarii primei decizii a CCR), este evident ca in cauza nu a intervenit prescriptia raspunderii penale.

Avand in vedere ca in prima instanta s-au pus concluzii de incetare a procesului penal imediat dupa citirea actului de sesizare, fara administrarea probatoriului, pentru a da posibilitatea inculpatilor sa beneficieze de dublul grad de jurisdictie, Inalta Curte va admite apelul formulat de Parchetul de pe langa ICCJ – DNA impotriva sentintei penale nr.97/F din 15 mai 2023, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a Penala, va desfiinta sentinta si va trimite cauza spre rejudecare, urmand ca statul sa suporte cheltuielile judiciare”.

* Cititi aici intreaga motivare, inclusiv opinia separata a judecatorului Rus

sursa foto Rotaru: UNPIR.ro

sursa foto Rus: Ebihoreanul.ro