25 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Ne-am vandut suveranitatea! La mana a doua. Catre Pfizer

Scris de: Sorin ROSCA-STANESCU | pdf | print

30 August 2021 11:49
Vizualizari: 11219

Mega-afacerea Pfizer, cel mai mare business farma din istoria lumii, are si o dimensiune neasteptata. Alta decat cea sanitara sau financiara. Pentru prima data de cand exista civilizatie pe acest pamant, de cand au fost create forme statale, o tara isi vinde suveranitatea unei societati comerciale. In ceea ce priveste Romania, aceasta suveranitate a fost instrainata la mana a doua prin intermediul Uniunii Europene. Cum a fost posibil? Care sunt consecintele?


 

Contractul de peste 70 de pagini incheiat de Pfizer, noua stea a industriei farma, cu Uniunea Europeana, a fost pana de curand un secret bine pastrat. Dar nu suficient de bine. Cum-necum, el a scapat, astfel incat opinia publica a putut sa afle continutul lui. Cei care au fost cat de cat curiosi, stiu acum despre ce este vorba. Despre ce este vorba?

In esenta, prin intermediul Uniunii Europene, statele membre, deci inclusiv Romania s-au angajat sa-si puna practic destinul sanitar si financiar in mana unei societati comerciale care este Pfizer. Noi nu am negociat nimic. Aparent, pentru statele membre a negociat Uniunea Europeana. Dar din continutul acestui contract rezulta ca nici Uniunea Europeana nu a negociat nimic. Suveranitatea europeana a fost pusa in mainile Pfizer. Cum asa? Foarte simplu. Statele Uniunii Europene s-au angajat printr-un contract beton – beton doar din perspectiva Pfizer – sa cumpere in timp practic orice cantitate de vaccinuri si indiferent sub ce forma vor fi acestea produse in viitor. Si indiferent de consecinte. In acest contract scrie negru pe alb ca vaccinul poate avea efecte negative asupra sanatatii oamenilor, efecte pe care Pfizer nu le cunoaste si ca aceste efecte pot actiona instantaneu sau in timp. Si indiferent de gravitatea lor, Pfizer nu raspunde. Serurile nu pot fi returnate sub nicio forma. Daca de pilda cele 120 de milioane de vaccinuri pe care le-a contractat partea romana nu vor fi utilizate, ele nu vor putea fi returnate catre Pfizer. Daca cumva vreunui cetatean ii va trece prin minte sa dea Pfizer in judecata, o poate face, dar, atentie, doar prin intermediul statului roman, care in mod evident nu se va implica, iar daca prin absurd se va implica, procesul va putea sa aiba loc numai si numai la Curtea Internationala de Justitie de la New York. Pfizer nu garanteaza eficacitatea unui vaccin urmat de rapel. Este posibil, asa cum prevede contractul, sa fie necesara vaccinarea repetata a cetatenilor. Cat timp? Atata timp cat va dura pandemia. Si pandemia cat va dura? Atata timp cat vor decide statele. Si statele in functie de ce vor decide? In functie de ce va stabili OMS. Organizatia Mondiala a Sanatatii. Iar Organizatia Mondiala a Sanatatii este la mana Pfizer.

Alte state, care nu fac parte din Uniunea Europeana, cum ar fi de pilda Statele Unite, Israelul, etc., au incheiat, atentie, fix acelasi contract, dar in nume propriu. Se afla deci intr-o situatie identica, cu exceptia faptului ca si-au vandut suveranitatea direct pe mana lor.

Pot fi puse trei intrebari cat se poate de legitime.

1). De unde pana unde concluzia ca statele lumii si-au vandut suveranitatea unei firme comerciale?

2). De ce durata pandemiei si respectiv valabilitatea acestui contract sunt stabilite de OMS si cum se face ca OMS stabileste ceea ce doreste Pfizer?

3). Care este statutul celorlalte societati farma care produc si vand vaccinuri? Sa o luam pe rand.

Suveranitatea este vanduta pentru ca statele nu mai pot controla sub nicio forma derularea acestui contract. Pentru prima data in istoria comerciala, un contract care a fost tinut la secret prevede ca in viitor Pfizer poate dicta, in aceleasi conditii de subordonare a statelor, dupa cum o taie capul, clauze care si ele vor fi secrete si care vor putea modifica contractul de baza, astfel incat miliardele sa curga in continuare in pusculita Pfizer. Aceste sume colosale sunt platite anual de catre state intr-un cuantum variabil. Dintre cele doua parti contractante, Pfizer este singura care poate modifica de-a lungul timpului pretul. Si care poate schimba, dupa cum o taie capul, continutul si forma vaccinului. Cu titlu de exemplu, din contract rezulta ca in viitor vom putea inghiti pastile, dar pe care pana la urma tot cetatenii sunt cei care le platesc prin intermediul statelor, care , la acest important capitol, si-au cedat de buna voie suveranitatea.

De ce OMS este cheia? In primul rand pentru ca OMS poate stabili o grila pe care o poate modifica oricand si, in functie de care este declarata pandemia sau, in cazul nostru, este mentinuta pandemia ca atare in toate statele lumii. Interesele Pfizer sunt atat de mari si profiturile atat de fabuloase, incat a fost floare la ureche ca, intr-un timp record, OMS sa fie transformata prin cumpararea oamenilor aflati la butoane intr-o anexa a industriei farma si in primul rand intr-o anexa Pfizer.

Celelalte societati din industria farma care produc vaccinuri sunt un fel de sateliti Pfizer. Merg in trena Pfizer. Cu sau fara contracte asemanatoare, au si disponibilitatea si abilitatea de a adopta si de a impune statelor lumii politici asemanatoare. Pentru ca au acelasi interes. Asa ceva in istorie nu s-a mai intamplat. Niciodata. Si probabil ca, dupa aceasta lectie, nici nu se va mai intampla. Dar pana una alta si mult timp de aici incolo statele lumii vor plati un tribut greu propriei prostii. Un tribut pe care finalmente il platesc cetatenii. Din impozitele percepute. Pana cand statele lumii se vor trezi, nu este insa exclus deloc ca Pfizer sa dobandeasca masa critica necesara pentru a se comporta cu forta unui super-stat mondial. Si atunci nu va mai fi absolut nimic de facut. Suveranitatea statelor va fi fost pierduta.


Sursa: Corectnews.com

Comentarii

# Excelent articol (cum ne-am obisnuit deja) ! date 30 August 2021 17:52 +146

Multumim SRS ! Incredibil unde s-a ajuns . Poate ca acum in ceasul 12 se vor trezii si izmanarii , cei care "baltesc" la table in fata blocului , cu maieul patat de ketchup si se vaita de viata grea . PS.Se zicea ca fluorul din pasta de dinti face docili : chiar nu mai inteleg nimic, caci din UE la noi e cel mai mic consum de pasta de dinti (sunt unii care nici acum nu au aflat ca dintii se spala ...totusi , au blana pe ei ) si evident , oarecum legat, cel mai mic consum de sapun . Iti vine sa borasti ....cum pute tara asta , si la propriu !

# Adormitii Maicii Domnului , date 30 August 2021 17:55 +132

iesi dracu` in strada , c-o sa va ia si gatu` intr-o zi de gaini tampite !

# imun/teanu date 30 August 2021 20:27 +4

Daca, dle. SRS, dvs. deschideti o fabrica de "impachetat fum", si eu va cumpar (si anticipat) 120 de milioane de pungi, facandu-va vanzare dvs., cu obraz, nu-mi dat si mie un "pour boire" acoalo, cum e la lobby, de pana la 10%? Nu ati fi si dvs. cu "obrazul subtire" cum sunt stiuti si celebrul samaritean mondial Bill Gates?, mai nou avandu-l partener pe aceasta afacere si pe mondialul mecena domn Soros? Am citit in presa ca "vaccinurile" au adus deja beneficii de cca. 60 miliarde de euro. Nu e si domnul Catu "om", cu "sentimente" (si de paduri!), cum si domnul Iohanis este stiut, "afemeiat", pe langa case si de bani? Cu si trepadusii utili, atatia fiind. Asa ca OMERTA ! Si fir-ar mama voastra de nerecunoscatori, ca nu va mai saturati cu gulguta.

# Costin Liliana date 30 August 2021 21:53 -13

????

# Andreas date 31 August 2021 01:57 +49

Ati spus ca statele vor plati tribut propriei prostii, din care inteleg ca sefii statului ai aparatele de securitate din spatele lor sunt adunaturi de naivi, ca niste copii inocenti care au fost dusi de nas. Haide odata sa luam de mii si mii si de milioane de ori mai in serios ideea ca ceea ce se intampla nu este intmaplator si nici un simplu tun al companiilor si nici o naivitate a conducatorilor, ci in mod clar o agenda, o dorinta, un ideal, si anume reinstaurarea dictaturii, dar la o scara mondiala. Noua Ordine Mondiala despre care stim deja de 50-60 de ani s-ar concretiza din ce in ce mai mult. Sa nu incercam sa ne convingem unii pe altii prin argumente mai mult sau mai putin bune, ci doar supunem totul unor analize, activam spiritul critic, ne punem intrebam, supunem indoielii. Toate acestea sunt sanatoase si au dus la progres in civilizatie. Supunerea oarba, acceptarea infinita, indolenta, comoditatea, toate acestea ne fac masa de manevra, si mai tarziu victime.

# ...si afara ploua ... date 31 August 2021 15:50 +66

peste balega care nu misca ! Sclavetii nu pricep cum ca copii lor vor fi inhamati si sclavagiti din ce in ce mai pe fata si mai aspru de catre aceste lepre mondiale : G.Soros , Bill Porti , etc. Amploarea progresists este datorata TV-ului si mai apoi internetului prin care sunt educati mai mult ca la scoala !Pai cum ? La scoala stau copii sa zicem 5 ore din care-s atenti la lectii poate una (facand suma minutelor ) insa pe "ecrane" (TV+smartphone+PC+PlayStation) stau minim 2-3 ore pe zi dar atentie maxima ... :eek:

# Băran Gheorghe date 31 August 2021 20:39 +56

@imun/teanu; ati fost conciliant, cedant, intelegator, fairplay, cand ati propus sa impachetati fum. La matusa mea a venit in vizita unul, cu o cutie de carton sigilata cu banda adeziva , pe care scria "aer sfant de la Ierusalim". Era cadou de ziua ei, adus cu avionul. In ceea ce priveste schema logica a domnului SRS , am explicat o de mult timp, cu cifre financiare, dar multi citesc ,pitini pricep , si mai putini cred , iar nimeni nu recunoaste. Toate cele bune romanilor si romanismului! Exista leac pentru suferinta noastra.

# Ba , nu v-ati saturat sa frece pe jos cu voi UE ? date 1 September 2021 18:27 +39

Las` ca in curand va vor distruge si copii ; astia (Bill Gates included) nu se lasa pana nu diminueaza po******tia , poate nu ajung chiar la 500milioane dar alt plan "B" vorbeste de macar o treime !!! Stiti cat reprezinta asta ? Eu nu-s matematician , dar foarte mult , parerea mea. :eek: https://beautifulpeoplemagazine.com/2020/05/10/goal-500-million-world-po******tion-2030/

# Baran Gheorghe date 2 September 2021 20:28 +1

Afacerea vaxxinul, estimata de mine si comunicata pe alte publicatii la imceput de an , ajunge la un trilion de euro.

# Felician Balint date 6 September 2021 09:43 +1

Buna ziua, Ma intereseaza unde as putea gasi o copie a contractului original cu Pfizer

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva