Dosarul "6 case" de la Parchetul General clasat de procurorul Ioan Sandru, solutie confirmata de procurorul general al Romaniei Gabriela Scutea, in baza principiului ne bis in idem prevazut la art. 6 din Codul de procedura penala, trebuie sa fie redeschis pentru infaptuirea Justitiei si pentru aflarea adevarului. Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala a Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea de Justitie a Uniunii Europene au pronuntat de-a lungul timpului solutii care vin sa contrazica temeiul invocat de procurorii PICCJ pentru clasarea cauzei in care  Lumea Justitiei a sesizat modul de dobandire a caselor familiei Carmen si Klaus Werner Iohannis (foto).

In esenta, hotararile pronuntate de institutiile enumerate mai sus retin ca:

-principiul ne bis in idem este aplicabil doar in cazul unor hotarari ramase definitive, printr-o hotarare judecatoreasca (nu este cazul ordonantei de clasare emise de procuror);

-principiul ne bis in idem nu mai poate fi invocat atunci cand apar probe si elemente noi care rastoarna constatarile initiale ale autoritatilor judiciare (astfel cum Lumea Justitiei a sesizat in plangerea depusa la Parchet);

-principiul „ne bis in idem“ nu este aplicabil unei decizii prin care nu se stinge definitiv actiunea penala si nu constituie astfel un impediment in calea unei noi urmariri penale (ordonanta de clasare nu a fost supusa controlului instantei);

-principiul ne bis in idem este infrant prin exceptie de nevoia de infaptuire a justitiei, respectiv interesul public al aflarii adevarului, in detrimentul interesului privat al persoanei urmarite sau judecate penal, prin simpla interpretare a art. 4 din Protocolul nr. 7. Sustinem aceasta caci, la paragraful 2 se stabileste ca dispozitiile paragrafului 1 al aceluiasi art. 4 (unde este expus principiul ne bis in idem) "nu impiedica redeschiderea procesului, conform legii si procedurii penale a statului respectiv, daca fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sunt de natura sa afecteze hotararea pronuntata".

Pentru fiecare dintre concluziile expuse mai sus exista o argumentatie extrem de solida a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului ori a Curtii de Justitiei a Uniunii Europene, care au stabilit la unison ca exista autoritate de lucru judecat intr-o speta doar atunci cand actiunea penala a fost stinsa definitiv, nu si atunci cand organele judiciare pot dispune redeschiderea urmaririi penale.

In cazul dosarului "6 case" procurorul Ioan Sandru a clasat dosarul invocand principiul ne bis in idem, desi chiar acesta nu l-a respectat, de vreme ce a citat-o si audiat-o pe sotia lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis. Cum a invocat Sandru principiul ne bis in idem din moment ce a efecutat (ori mimat) cercetarea penala in dosar pentru aceleasi fapte pentru care sustine ca a mai fost cercetata sotia presedintelui Iohannis? Basca, cum a invocat procurorul Ioan Sandru principiul ne bis in idem in conditiile in care nu a efectuat cercetarea pe toate faptele sesizate de Lumea Justitiei?

CCR stabileste ca o ordonanta de clasare nu constituie autoritate de lucru judecat

Pe de alta parte, retinandu-se ca o ordonanta de clasare nu are autoritate de lucru judecat, iar un judecator de camera preliminara nu s-a pronuntatat cu privire la chestiunile de fond ale dosarului "6 case" (ordonanta fiind preexistenta solutiei judecatorului) devine aplicabila chiar o decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei, care stabileste ca, in ipoteza descoperirii unor elemente noi in cauza (precum cele semnalate de Lumea Justitiei in plangerea formulata, si care nu au fost analizate de procurorul Ioan Sandru astfel cum reiese din actele dosarului) o ordonanta de clasare nu constituie autoritate de lucru judecat! Acest lucru este retinut la paragraful 26 al Deciziei CCR nr. 456 din 28 iunie 2016.

Lumea Justitiei a identificat solutiile care vin sa contrazica nu doar modul de interpretare a dispozitiilor legale de catre procurorii Parchetului General, ci si teoriile invocate de procurorii Scutea si Sandru in ordonanta de respingere a plangerii formulate de Lumea Justitiei, respectiv in ordonanta de clasare a plangerii noastre.

Inalta Curte n-are incotro! Trebuie sa permita aflarea adevarului

In primul rand, vorbim despre o hotarare monumentala pronuntata de instanta suprema, in care s-a retinut ca o ordonanta de clasare dispusa de un procuror nu se poate inscrie in categoria hotararilor definitive, astfel cum acestea sunt definite in dreptul intern, ori in jurisprudenta CEDO.

Vorbim despre un Recurs in Casatie al Inaltei Curti – Decizia nr. 147 din 3 aprilie 2017 – in care instanta suprema a retinut ca principiului ne bis in idem (respectiv autoritatea de lucru judecat) poate opera doar in cazul solutiilor dispuse de procuror prin care se stinge definitiv actiunea penala cum ar fi de pilda renuntarea la urmarirea penala reglementata in art. 318 C. proc. pen. sau incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei in sensul art. 478 si urm. C. proc. Pen.

Intr-o alta solutie, respectiv Decizia ICCJ nr. 8 din 30 martie 2016 pronuntata de Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept se retine ca pentru aplicarea principiului ne bis in idem este necesara existenta unei hotarari de condamnare sau de achitare definitive.

Concluzia a fost retinuta si amintita si in Decizia nr. 19 din 29 octombrie 2019 referitoare la interpretarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedura penala pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept in dosarul nr. 1899/1/2919 prin care s-a solicitat sa se clarifice daca "In interpretarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedura penala, incheierea definitiva pronuntata de judecatorul de camera preliminara, prevazuta de art. 335 alin. (4) din Codul de procedura penala, prin care s-a respins cererea de confirmare a redeschiderii urmaririi penale, poate fi asimilata cauzei de incetare a procesului penal?“.

Din punctul nostru de vedere, in speta "6 case" sunt opozabile si hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene care retin, printre altele ca:

-"redeschiderea procesului este posibila, cu respectarea urmatoarelor conditii stricte: decizia de redeschidere trebuie sa fie justificata de aparitia unor fapte noi sau recent descoperite ori de descoperirea unui viciu fundamental in procedura precedenta, de natura sa afecteze rezolvarea cauzei fie in favoarea, fie in detrimentul persoanei vizate" (Cauza Mihalache contra Romaniei – CEDO);

-"principiul ne bis in idem enuntat la art. 54 din Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen (...) trebuie sa fie interpretat in sensul ca o decizie a parchetului de incetare in mod definitiv a urmaririi penale, sub rezerva redeschiderii sau a anularii sale, fara sa fi fost aplicate pedepse nu poate fi calificata drept decizie definitiva in sensul acestor articole daca din motivarea acestei decizii rezulta ca procedura penala respectiva a fost inchisa fara ca o urmarire penala aprofundata sa fi fost efectuata, absenta audierii victimei si a unui eventual martor reprezentand un indiciu al lipsei unei astfel de urmariri aprofundate“ (Cauza Kossowski, Curtea de Justitie a Uniunii Europene).

Pe langa aceste hotarari, exista si opinii ale specialistilor de la Universitatea de Vest din Timisoara care retin ca "pe calea interpretarii judiciare autentice nu se poate ajunge la includerea in categoria hotararilor penale definitive a ordonantelor de clasare, fie ca acestea au fost sau nu supuse unui control judiciar si mentinute ca atare".

Publicam in continuare pasaje relevante din hotararile ICCJ, CEDO, CJUE si CCR:

Recursul in casatie al Inaltei Curti - Decizia nr. 147 din 3 aprilie 2017:

-Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut prin acesta Decizie ca "ordonanta de clasare, dispusa de procuror, nu satisface exigentele ce decurg din art. 6 C. proc. pen. si nu se inscrie in categoria hotararilor definitive astfel cum acestea sunt definite in dreptul intern, dar si in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene". Instanta suprema a stabilit prin aceasta hotarare ca incidenta principiului ne bis in idem (respectiv autoritatea de lucru judecata) poate opera doar in cazul solutiilor dispuse de procuror prin care se stinge definitiv actiunea penala cum ar fi de pilda renuntarea la urmarirea penala reglementata in art. 318 C. proc. pen. sau incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei in sensul art. 478 si urm. C. proc. Pen.

Prin urmare, conchide ICCJ in Recursul in interesul legii, "nu toate solutiile de netrimitere in judecata, de clasare, date de procuror se incadreaza in notiunea de „hotarare definitiva” deoarece, in cele mai multe cazuri, solutiile adoptate nu sunt definitive, putand fi redeschisa urmarirea penala", facand trimitere astfel la cauza Turansky in care CJUE a stabilit ca principiul „ne bis in idem” nu este aplicabil unei decizii prin care nu se stinge definitiv actiunea penala si nu constituie, astfel, un impediment in calea unei noi urmariri penale, pentru aceleasi fapte.

Decizia nr. 8/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala:

Prin Decizia nr. 8 din 30 martie 2016 privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: daca sintagma "cand fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub alta incadrare juridica" folosita de legiuitor in cuprinsul art. 6 din Codul de procedura penala, care consfinteste principiul "ne bis in idem" pronuntata de Inalta Curte – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in dosarul nr. 558/1/2016, publicata in Monitorul Oficial nr. 430 din 8 iunie 2016, instanta suprema a retinut ca pentru invocarea principiului ne bis in idem este necesara o hotarare de condamnare sau de achitare definitiva.

Iata ce s-a retinut in Decizia nr. 8/2016 a ICCJ:

"In principiu, pentru aplicarea principiului "ne bis in idem", trebuie sa existe o prima procedura penala care s-a finalizat printr-o hotarare de condamnare sau de achitare definitiva a unei persoane impotriva careia s-a formulat o acuzatie in materie penala, iar autoritatile sa demareze o a doua procedura penala ("elementul bis"), pentru aceeasi fapta ("elementul idem") cu privire la aceeasi persoana.

Pentru a fi aplicabila garantia instituita de principiul "ne bis in idem", ambele proceduri trebuie sa fie desfasurate in urma formularii unei "acuzatii in materie penala". Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca termenul "procedura penala" folosit in cadrul art. 4 din Protocolul 7 trebuie sa fie interpretat in lumina principiilor generale aplicabile expresiilor "acuzatie in materie penala" si "pedeapsa" care sunt prevazute de art. 6 si 7 din Conventie.

Cu privire la prima procedura este necesar ca aceasta sa se fi incheiat cu o hotarare definitiva prin care sa se fi pronuntat achitarea sau condamnarea acuzatului. Reluand considerentele Raportului explicativ privind Protocolul 7 al Conventiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in jurisprudenta sa ca art. 4 din Protocolul 7 are drept scop impiedicarea repetarii procedurilor penale inchise in mod definitiv. Instanta europeana considera ca o decizie este definitiva atunci cand este irevocabila, adica nu este susceptibila de cai ordinare de atac sau partile au epuizat aceste cai sau au lasat sa se implineasca termenul necesar pentru exercitarea lor.

Pe de alta parte, fiind chemata sa se pronunte asupra semnificatiei "hotarare definitiva" din art. 54 Conventia de aplicare a Acordului Schengen, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca decizia trebuie sa fie definitiva si obligatorie in sensul dreptului national al statului contractant ale carui autoritati au adoptat-o si sa se asigure ca decizia respectiva confera in acest stat protectia acordata in temeiul principiului "ne bis in idem".

Niciunul dintre cele doua texte nu face referire la o hotarare pronuntata de catre o autoritate judiciara. Ambele instante europene au analizat caracterul definitiv al deciziei, si nu tipul autoritatii care a pronuntat decizia, recunoscand caracter definitiv chiar deciziilor pronuntate de catre autoritati administrative.

In jurisprudenta interna, dar si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, nu au fost aspecte de abordare diferite atunci cand "elementul bis" a constat dintr-o hotarare judecatoreasca definitiva pronuntata de o instanta de drept penal, acest aspect de drept nefiind controversat.

Multiple aspecte au fost examinate de instantele europene cu referire la retinerea "elementului bis" in alte ipoteze decat cele derivand din hotarari penale de condamnare sau achitare.

Sub acest ultim aspect exista o ampla jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, din examinarea hotararilor constatandu-se ca exista deja cristalizata o jurisprudenta coerenta si clara a celor doua instante europene cu privire la situatiile derivand din:1) aplicarea unor sanctiuni contraventionale si, apoi, cercetarea si trimiterea in judecata (in instanta penala) a faptuitorului;2) dispunerea de catre Ministerul Public a unei solutii de neurmarire sau netrimitere in judecata si, ulterior, infirmarea solutiei si trimiterea in judecata a faptuitorului;3) dispunerea unor decizii de catre autoritatile administrative si, apoi, dupa caz, urmarirea penala sau chiar trimiterea in judecata a faptuitorului".

Jurisprudenta CCR

Decizia Curtii Constitutionale nr. 456 din 28 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 902 din 9 noiembrie 2016, referitoare la dispozitiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedura penala, in care instanta de contencios constitutional a retinut ca „atributia procurorului ierarhic superior de a dispune redeschiderea urmaririi penale in situatia preexistentei unei incheieri a judecatorului de camera preliminara, pronuntata conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedura penala, de respingere a plangerii formulate impotriva solutiei procurorului ierarhic superior prin care acesta a respins plangerea impotriva solutiei de clasare dispusa de procurorul care a controlat si a supravegheat urmarirea penala nu echivaleaza cu incalcarea autoritatii de lucru judecat, intrucat exercitarea acestui drept presupune descoperirea unor elemente noi ale cauzei, de natura a justifica emiterea ordonantei de redeschidere.“ (paragraful 26)

Jurisprudenta CEDO

CEDO a examinat de-a lungul timpului textul art. 4 paragraful 1 din Protocolul 7 din Conventia EDO (Hotararea din data de 10 februarie 2009, pronuntata in Cauza Sergey Zolotukhin impotriva Rusiei, Hotararea din data de 16 iunie 2009, pronuntata in Cauza Ruotsalainen impotriva Finlandei, Hotararea din data de 14 ianuarie 2010, pronuntata in Cauza Tsonyo Tsonev impotriva Bulgariei, Hotararea din data de 4 martie 2014, pronuntata in Cauza Grande Stevens si altii impotriva Italiei, Hotararea din data de 18 mai 2017, pronuntata in Cauza Johannesson si altii impotriva Islandei), relevanta in acest caz fiind Hotararea din 8 iulie 2019 - Cauza Mihalache contra Romaniei – prin care s-a retinut cu referire la art. 4 alin. 2 din Protocolul 7 ca "redeschiderea procesului este posibila, cu respectarea urmatoarelor conditii stricte: decizia de redeschidere trebuie sa fie justificata de aparitia unor fapte noi sau recent descoperite ori de descoperirea unui viciu fundamental in procedura precedenta, de natura sa afecteze rezolvarea cauzei fie in favoarea, fie in detrimentul persoanei vizate".

Curtea de Justitie a Uniunii Europene – principiul ne bis in idem

Pentru clarificarea spetei cu care a fost investita, ICCJ a inclus in Decizia 19/2019 si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in contextul interpretarii art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si a art. 54 din Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen, care consacra principiul ne bis in idem, retinand ca se evidentiaza din jurisprudenta Curtii:

"Hotararea Curtii - Marea Camera - din data de 20 martie 2018 in cauzele conexate C-596/16 si C-597/16 Di Puma si Zecea, Hotararea din data de 5 aprilie 2017, Orsi si Baldetti, cauzele C-217/15 si C-350/15, EU:C:2017:264, Hotararea din data de 29 iunie 2016 in Cauza C-486/14 Kossowski Piotr, Hotararea din data de 22 decembrie 2008 in Cauza C-491/07 Turansky Vladimir.

Prin aceasta din urma hotarare, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut ca „principiul ne bis in idem consacrat de art. 54 din Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen din data de 14 iunie 1985 intre guvernele statelor din Uniunea Economica Benelux, Republicii Federale Germania si Republicii Franceze privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune, semnata la Schengen (Luxemburg) la data de 19 iunie 1990, nu este aplicabil unei decizii prin care, dupa examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune incetarea urmaririi penale, intr-un stadiu prealabil punerii in miscare a actiunii penale impotriva unei persoane banuite ca ar fi comis o infractiune, in cazul in care aceasta decizie de incetare, potrivit dreptului national al acestui stat, nu stinge definitiv actiunea penala si nu constituie astfel un impediment in calea unei noi urmariri penale, pentru aceleasi fapte, in acest stat“.

De asemenea, in Cauza Kossowski, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca „principiul ne bis in idem enuntat la art. 54 din Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen din data de 14 iunie 1985 intre guvernele statelor din Uniunea Economica Benelux, Republicii Federale Germania si Republicii Franceze privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune, semnata la Schengen (Luxemburg) la data de 19 iunie 1990, citit in lumina art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie sa fie interpretat in sensul ca o decizie a parchetului de incetare in mod definitiv a urmaririi penale, sub rezerva redeschiderii sau a anularii sale, fara sa fi fost aplicate pedepse nu poate fi calificata drept decizie definitiva in sensul acestor articole daca din motivarea acestei decizii rezulta ca procedura penala respectiva a fost inchisa fara ca o urmarire penala aprofundata sa fi fost efectuata, absenta audierii victimei si a unui eventual martor reprezentand un indiciu al lipsei unei astfel de urmariri aprofundate“.

Opinia Specialistilor de la Universitatea de Vest din Timisoara – Facultatea de Drept – astfel cum a fost retinuta in Decizia 19/2019 – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala:

"Pe calea interpretarii judiciare autentice nu se poate ajunge la includerea in categoria hotararilor penale definitive a ordonantelor de clasare, fie ca acestea au fost sau nu supuse unui control judiciar si mentinute ca atare. Actele procurorului nu transeaza litigiul penal, nu provin de la un magistrat in sensulConventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si nu se pot bucura de autoritate precum hotararile pronuntate de un judecator. In ipoteza in care se urmareste redeschiderea urmaririi penale In cazul unei infractiuni pentru care anterior s-a dispus clasarea, calea procedurala este cea prevazuta de art. 335 alin. (4) din Codul de procedura penala, respectiv procurorul de caz sau procurorul ierarhic superior infirma ordonanta de clasare. Reglementarea procedurala impune un control automat al ordonantei de infirmare de competenta judecatorului de camera preliminara. La aceasta solutie legislativa s-a ajuns pentru a se respecta jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, prin care instanta europeana a constatat ca posibilitatea acordata parchetului de a redeschide urmarirea penala sa fie supusa unei instante nationale care sa fie obligata sa examineze temeinicia unei astfel de cereri, in sensul de a verifica daca redeschiderea cazului nu este inechitabila sau perioada scursa de la inceperea anchetei nu este excesiva. (...)

O asimilare a hotararilor penale pronuntate de judecatorul de camera preliminara in procedura de confirmare a redeschiderii urmaririi penale cu o hotarare judecatoreasca pronuntata pe fondul litigiului penal ar fi incorecta si nerealista. Asa cum arata insasi instanta de trimitere, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 253 din 25 aprilie 2017, a statuat ca activitatea judecatorului de camera preliminara nu priveste fondul cauzei si nici nu presupune administrarea de probatorii. Cum ar putea deci opera o echivalare de statut intre judecatorul de fond si cel de camera preliminara? "

Redam in continuare motivarea I.C.C.J., Sectia penala in Recursul in casatie - Cazul prevazut in art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Ne bis in idem. Clasare - Decizia nr. 147/RC din 3 aprilie 2017:

"Inalta Curte de Casatie si Justitie, examinand recursul in casatie prin prisma dispozitiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., constata ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:

A. Principiul „ne bis in idem”, care are intelesul „nu de doua ori acelasi lucru”, inseamna ca o persoana nu poate fi condamnata de doua ori pentru aceeasi fapta.

Principiul enuntat este indisolubil legat de principiul autoritatii de lucru judecat, fiind destinat sa garanteze persoanei condamnate ca, atunci cand si-a executat pedeapsa, poate sa-si reia locul in societate fara a se putea declansa, pentru aceeasi fapta, o noua procedura judiciara.

Principiul „ne bis in idem” raspunde, asadar, unei duble cerinte, de echitate si de securitate juridica.

Principiul „ne bis in idem” este prevazut in art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit cu care „nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluiasi stat pentru savarsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva conform legii si procedurii penale a acestui stat.”

Reglementari similare, ale aceluiasi principiu, sunt identificate si in art. 54 din Conventia de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS).

Astfel, potrivit textului, „o persoana impotriva careia a fost pronuntata o hotarare definitiva intr-un proces pe teritoriul unei parti contractante nu poate face obiectul urmaririi penale de catre o alta parte contractanta pentru aceleasi fapte, cu conditia ca, in situatia in care a fost pronuntata o pedeapsa, aceasta sa fi fost executata, sa fie in curs de executare sau sa nu mai poata fi executata conform legilor partii contractante care a pronuntat sentinta.”

Principiul „ne bis in idem” a fost incorporat, ulterior, in Decizia-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare, figurand printre motivele de neexecutare obligatorie a mandatului.

Atat art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 54 din CAAS, precum si art. 3 pct. 2 din Decizia-cadru au in vedere o hotarare definitiva de achitare sau de condamnare, notiunea de „idem” avand in vedere elementele care trebuie considerate ca fiind judecate definitiv.

In ceea ce priveste notiunea de „bis”, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a interpretat conditia conform careia sanctiunea pronuntata de o instanta a unui stat contractant „a fost executata” sau „este in curs de executare”, in sensul ca aceasta acopera situatia in care inculpatul a fost condamnat sau achitat chiar si pentru lipsa de probe (Hotararea Van Straaten, C-150/05).

In analiza aceluiasi principiu, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat, in jurisprudenta sa, ca principiul „ne bis in idem” nu este aplicabil atunci cand s-a pronuntat o decizie prin care autoritatile judiciare au dispus clasarea cauzei, in absenta oricarei aprecieri pe fond (Hotararea Miraglia, C-469/03).

Acest principiu nu este aplicabil nici in cazul unei decizii prin care autoritatea judiciara a dispus incetarea urmaririi penale, daca aceasta decizie nu stinge definitiv actiunea penala si nu constituie, astfel, un impediment in calea unei noi urmariri penale, pentru aceleasi fapte (Hotararea Turansky, C-491/07).

Dintr-o alta perspectiva, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in analiza acestui principiu, are in vedere momentul incheierii unui proces penal.

Astfel, atunci cand decizia este pronuntata in urma unui proces, jurisprudenta a stabilit ca principiul „ne bis in idem” se aplica indiferent daca inculpatul a fost achitat sau dimpotriva condamnat. Acest lucru este valabil si pentru situatia judecarii in lipsa a inculpatului (Hotararea Bourquain, C-297/07), dar si pentru o achitare din lipsa de probe in urma unui proces complet (Hotararea Van Straaten, C-150/05).

Aplicarea principiului „ne bis in idem” este conditionata de existenta unei hotarari prin care trebuie sa se puna capat urmaririi penale si sa se stinga definitiv actiunea penala si trebuie sa se verifice, in prealabil (...), daca decizia in cauza este considerata definitiva si obligatorie in sensul dreptului national (Hotararea Turansky, C-491/07).

B. Reglementarea principiului „ne bis in idem” in dreptul intern:

In legislatia anterioara, principiul „ne bis in idem” nu era reglementat in mod expres, facandu-se aplicarea directa a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, esenta acestuia constand in aceea ca autoritatile judiciare pot aplica o singura data o sanctiune cu caracter penal.

Fiind nevoie de o reglementare explicita a acestui principiu, in categoria principiilor procesului penal roman, prin Legea nr. 135/2010 privind noul Cod de procedura penala a fost introdus art. 6 C. proc. pen., potrivit cu care „nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub o alta incadrare juridica.”

Principiul „ne bis in idem” este indisolubil legat de principiul autoritatii de lucru judecat care opereaza numai in cazul in care, cu privire la o persoana, s-a desfasurat o judecata penala pentru o anumita fapta considerata infractiune.

In acest sens, pentru existenta autoritatii de lucru judecat, in materie penala, se cere existenta a doua elemente identice intre cauza judecata definitiv si cauza ce urmeaza a fi solutionata, si anume: identitate de persoana si identitate de obiect.

Exista autoritate de lucru judecat doar atunci cand actiunea penala a fost stinsa definitiv, nu si atunci cand organele judiciare pot dispune redeschiderea urmaririi penale si, ca atare, nu poate opera un impediment pentru punerea in miscare a actiunii penale.

In ceea ce priveste sintagma „hotarare definitiva”, aceasta trebuie inteleasa in sensul existentei unei hotarari prin care se rezolva definitiv fondul cauzei, o solutie prin care se stinge definitiv actiunea penala.

Prin urmare, incidenta principiului „ne bis in idem”, respectiv autoritatea de lucru judecat pot opera in cazul solutiilor dispuse de procuror prin care se stinge definitiv actiunea penala cum ar fi de pilda renuntarea la urmarirea penala reglementata in art. 318 C. proc. pen. sau incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei in sensul art. 478 si urm. C. proc. pen.

Prin urmare, nu toate solutiile de netrimitere in judecata, de clasare, date de procuror se incadreaza in notiunea de „hotarare definitiva” deoarece, in cele mai multe cazuri, solutiile adoptate nu sunt definitive, putand fi redeschisa urmarirea penala.

De altfel, asa cum s-a aratat anterior, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca principiul „ne bis in idem” nu este aplicabil unei decizii prin care nu se stinge definitiv actiunea penala si nu constituie, astfel, un impediment in calea unei noi urmariri penale, pentru aceleasi fapte (Cauza Turansky).

C. Inalta Curte de Casatie si Justitie, raportand exigentele ce rezulta din dispozitiile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului - astfel cum au fost analizate anterior, art. 54 din CAAS, precum si din art. 6 C. proc. pen. constata ca instanta de apel, in mod gresit, a dispus incetarea procesului penal in temeiul dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., nefiind incident principiul „ne bis in idem.”

Din actele cauzei rezulta ca, prin ordonanta data de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta la 13 martie 2015, s-a dispus clasarea cauzei avand ca obiect plangerea numitului D. sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune prevazuta in art. 244 alin. (1) C. pen., intrucat fapta nu exista.

Ulterior, prin ordonanta din 4 mai 2016 data de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, s-a dispus admiterea plangerii formulata de petentul A. impotriva ordonantei din 13 martie 2015 a Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, dispunandu-se redeschiderea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunii de inselaciune prevazuta in art. 244 alin. (1) C. pen., in dauna persoanei vatamate D.

Se retine, in continutul ordonantei, faptul ca fata de petent au fost dispuse, de organele de urmarire penala, doua solutii contradictorii nedefinitive, ordonanta din 13 martie 2015, respectiv rechizitoriul Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta prin care s-a dispus trimiterea in judecata pentru aceeasi fapta.

Procurorul retine ca nu poate fi invocata autoritatea de lucru judecat, nefiind indeplinita conditia existentei unei hotarari definitive de condamnare, renuntare la aplicarea pedepsei, amanare a aplicarii pedepsei, achitare sau incetare a procesului penal.

Ulterior, prin incheierea judecatorului de camera preliminara nr. 284 din 16 mai 2016, pronuntata in dosarul Judecatoriei Constanta, s-a dispus respingerea cererii Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta.

S-a constatat nelegalitatea ordonantei din 4 mai 2016 data de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta, fiind infirmata redeschiderea urmaririi penale.

In considerentele acestei hotarari se retine, in esenta, ca redeschiderea urmaririi penale ar fi „ilogica” in conditiile in care se desfasoara simultan doua procese penale cu privire la aceeasi fapta, dat fiind faptul ca s-au facut cercetari fata de intimat cu privire la o fapta pentru care acesta a fost trimis in judecata intr-un alt dosar aflat in cursul judecatii in apel.

Se observa, asadar, ca prin hotararea judecatorului de camera preliminara se au in vedere aspecte, esentialmente, de procedura si nu de fond.

In fine, anterior emiterii ordonantei din 13 martie 2015 a Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului A. si pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prevazuta in art. 244 alin. (1) C. pen., constand in aceea ca a indus si mentinut in eroare persoana vatamata D. cu prilejul incheierii unui contract de asistenta juridica.

Prin sentinta penala nr. 970 din 10 septembrie 2015 pronuntata de Judecatoria Constanta s-a dispus achitarea inculpatului A., iar ulterior, prin decizia penala nr. 769/P din 29 iunie 2016 a Curtii de Apel Constanta, s-a dispus, intre altele, incetarea procesului penal, in temeiul dispozitiilor art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., constatand incidenta principiului „ne bis in idem”, fara a avea in vedere ca ordonanta de clasare nu a stins definitiv actiunea penala.

Concluzionand, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca ordonanta de clasare, dispusa de procuror, nu satisface exigentele ce decurg din art. 6 C. proc. pen. si nu se inscrie in categoria hotararilor definitive astfel cum acestea sunt definite in dreptul intern, dar si in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Avand in vedere considerentele expuse, Inalta Curte de Casatie si Justitie va admite, in baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., recursul in casatie declarat de procuror si va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunta pe fondul cauzei in ceea ce priveste infractiunea de inselaciune retinuta in sarcina inculpatului A., in dauna persoanei vatamate D".

*Cititi aici integral Decizia nr. 8 din 30 martie 2016 a ICCJ

*Cititi aici integral Decizia nr. 19 din 29 octombrie 2019 a ICCJ

*Cititi aici integral Recursul in casatie al ICCJ