Atat Tribunalul Bucuresti, cat si Curtea de Apel Bucuresti, iar in final Inalta Curte de Casatie si Justitie au refuzat sa destrame lucratura „Completului negru” de la ICCJ format din judecatorii Ionut Matei (foto 1), Ioana Bogdan, Cristina Rotaru, Luminita Zglimbea si Angela Dragne. TMB, CAB si ICCJ au respins actiunea prin care sotii Adrian si Dana Nastase (foto 2) au solicitat declararea simulatiei unui contract de vanzare-cumparare a casei din strada Christian Tell, numarul 15, Bucuresti – un imobil care a facut obiectul condamnarii fostului premier si a sotiei sale in dosarul Zambaccian. Decizia definitiva a fost pronuntata de instanta suprema la 14 ianuarie 2024.

Amintim ca la 6 ianuarie 2014, completul condus de Ionut Matei l-a condamnat pe fostul premier Adrian Nastase pentru o presupusa luare de mita constand in lucrari de renovare la casa din Christian Tell. In aceeasi cauza, Daniela Nastase a fost condamnata pentru complicitate la luare de mita. Mai exact, „Completul negru” a sustinut ca sotii Nastase ar fi fost proprietarii reali ai imobilului.

La 14 aprilie 2022, Dana Nastase i-a dat in judecata pe Andra Lavinia Opris si Vladimir Codrut Opris, copiii omului de afaceri Paul Opris (co-fondator al televiziunii Tele 7 ABC si al radioului City FM). Mai exact, sotia fostului prim-ministru a solicitat la Tribunalul Bucuresti:

- declararea drept simulat (nereal) a contractului prin care Tamara Cernasov (matusa Danielei Nastase) i-a vandut casa din Christian Tell omului de afaceri Paul Opris;

- obligarea fratilor Andra si Vladimir Opris sa-i lase Danei Nastase imobilul in deplina proprietate (click aici pentru a citi).

Teza Danei Nastase a fost urmatoarea:

- fie „Completul negru” de la ICCJ s-a inselat, in sensul in care contractul de mai sus nu este simulat, si deci Dana Nastase nu este proprietara casei din Christian Tell. Pe cale de consecinta, nici Adrian Nastase nu are vreo legatura cu imobilul, iar atunci completul lui Ionut Matei i-a condamnat pe nedrept;

- fie „Completul negru” a avut dreptate, iar atunci sotii Nastase trebuie sa intre in posesia casei.

Toate cele trei instante au zis „pas”

In 7 octombrie 2022, in dosarul nr. 9819/3/2022, judecatorul Florin Vilceanu (foto 3) de la Tribunalul Bucuresti a respins actiunea, argumentand in principal ca paratii Andra si Vladimir Opris nu au fost parti in dosarul penal „Zambaccian” (in care au fost condamnati sotii Nastase). Actiunea reclamantilor Daniela si Adrian Nastase le-ar fi putut fi aplicabila fratilor Opris doar daca acestia ar fi fost parti in cauza „Zambaccian”, iar acum instantele ar fi fost chemate sa solutioneze latura civila a unui proces penal – ceea ce nu este cazul acum, mai scrie magistratul TMB in sentinta.

Argumentul lui Florin Vilceanu a fost preluat in apel de catre judecatoarele Andreea Popescu (foto 4) si Ana-Cristina Ciobanu-Dordea (foto 5) de la Curtea de Apel Bucuresti, apoi in recurs de catre magistratele Lavinia Dascalu, Lavinia Curelea si Adina Nicolae de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Sotii Nastase: „Nu pot exista realitati paralele, guvernate de legi diferite”

Dana si Adrian Nastase au explicat ca in aceasta cauza civila, atat Tribunalul Bucuresti, cat si Curtea de Apel Bucuresti i-au pedepsit din nou pe reclamanti, in plus fata de condamnarile pe care cei doi le-au primit in dosarul „Zambaccian”, prin faptul ca le-au refuzat dreptul de proprietate asupra casei. Sotii Nastase au subliniat ca „nu pot exista realitati (si universuri) paralele, guvernate de legi diferite”:

- fie imobilul, in baza acelorasi probe avute in vedere de instanta penala, a ramas in patrimoniul Tamarei Cernasov (unde a primit imbunatatiri ilicite care au fost confiscate de statul roman) si este mostenit de Daniela Nastase;

- fie imobilul a fost de la inceput al lui Paul OPRIS (si a ramas succesorilor), iar instanta civila sustine o concluzie diferita de instanta penala, analizand exact aceleasi probe, care implica faptul ca sotii Nastase au fost condamnati pe nedrept – intrucat nu puteau primi ca 'mita' imbunatatiri la un imobil care nu le-a apartinut.

Redam minutele celor trei instante:

1. sentinta TMB nr. 1612 din 21 octombrie 2022:

„Respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, ca neintemeiata. Respinge cererea, ca neintemeiata. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila, sub sanctiunea nulitatii. Solutie pusa la dispozitia partilor azi, 21.10.2022, prin mijlocirea grefei”;

2. decizia CAB nr. 626 din 20 aprilie 2023:

„Respinge apelul ca nefondat. Respinge cererea intimatilor privind acordarea cheltuielilor de judecata ca neintemeiata. Cu recurs in 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucuresti. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei azi, 20.04.2023”;

3. decizia ICCJ nr. 83 din 17 ianuarie 2024:

„Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Nastase Daniela impotriva deciziei nr. 626/A din 20 aprilie 2023 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila. Obliga pe recurenta-reclamanta la plata sumei de 4500 lei reprezentand cheltuieli de judecata, in favoarea intimatei-parate Opris Andra Livia. Definitiva”.

Prezentam principalul pasaj din sentinta TMB:

„Pe fondul cauzei, tribunalul retine ca potrivit contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 1109/10.09.2001, numita Cernasov Tamara a cumparat imobilul din Bucuresti, str. Cristian Tell nr. 15, sector 1, compus din teren si constructie, platind un pret de 8 miliarde lei (f. 22 vol. I). Conform contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2002, numita Cernasov Tamara a vandut imobilul numitului Opris Paul, casatorit cu Ardeleanu Lucia, pentru un pret de 9,5 miliarde lei (f. 23 vol. I).

Potrivit testamentului autentificat cu nr. 4043/01.11.1999, numita Cernasov Tamara a instituit-o pe reclamanta ca legatara universala (f. 24 vol. I). Conform certificatului de mostenitor nr. 59/31.05.2005, de pe urma defunctei Cernasov Tamara, decedata la 15.04.2005, a ramas mostenitoare reclamanta (f. 26 vol. I).

Conform certificatului de mostenitor nr. 120/08.06.2006, de pe urma defunctului Opris Paul, decedat la 01.05.2006, au ramas mostenitori reclamantii (f. 30-32 vol. I).

Prin decizia penala nr. 1/06.01.2014, pronuntata in dosar nr. 1919/1/2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus condamnarea reclamantei (pentru complicitate la infractiunea de luare de mita in forma continuata) si a sotului sau (pentru infractiunea de luare de mita in forma continuata), una din fapte constand in aceea ca, in perioada 2002-2004, cel din urma (cu complicitatea reclamantei) a primit foloase necuvenite, reprezentand contravaloarea unor lucrari de constructii si renovare executate la imobilul situat in Bucuresti, str. Cristian Tell nr. 15, sector 1. Intrucat in prima instanta se dispusese achitarea pentru aceasta fapta, ICCJ a statuat ca analiza solutiei de achitare in privinta acestui act material va trebui sa poarte in principal asupra calitatii de proprietar al imobilului si beneficiar al lucrarilor (f. 183 vol. I). De asemenea, instanta penala a retinut ca probatoriul administrat in cauza a demonstrat in esenta ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut imobilul din str. Cristian Tell lui Paul Opris a fost una simulata, nereala si ca inculpatii Nastase s-au comportat in fapt ca adevaratii proprietari ai acestui imobil (f. 9 vol. II).

In continuare, ICCJ a expus pe larg considerentele pentru care a ajuns la concluzia ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut imobilul din str. Cristian Tell lui Paul Opris a fost una simulata nereala (f. 10-34 vol. II). In respectivul dosar, au fost audiati inclusiv reclamantii, insa declaratiile lor au fost inlaturate, pe motiv ca asupra lor planeaza ab initio o prezumtie de subiectivism, in conditiile in care tind sa-si valorifice un interes material propriu (f. 22 vol. II). In consecinta, ICCJ a retinut ca implicarea patrimoniala a sotilor Nastase in lucrarile la imobilul din str. Cristian Tell dovedeste ca in fapt acesta le apartinea (in conditiile in care inculpata Nastase Daniela fusese desemnata de Tamara Cernasov, prin testament, legatara universala), f. 29 vol. II. In concluzie, ICCJ a retinut ca nu simpla implicare a familiei Nastase in lucrarile de renovare a imobilului din str. Cristian Tell, ci maniera in care aceasta s-a facut a condus la perceperea inculpatilor Nastase ca fiind adevaratii beneficiari ai lucrarilor executate, ceea ce pune in discutie realitatea operatiei de vanzare-cumparare a imobilului intre Tamara Cernasov si Paul Opris.

Tribunalul retine ca, potrivit art. 1175 Cod civil din 1864, 'Actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decit intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect in contra altor persoane'.

Jurisprudenta constanta si unanima a instantelor romane a statuat faptul ca art. 1175 C.civ. reprezinta izvorul de drept al institutiei simulatiei, conform careia partile dintr-un contract pot sa deghizeze caracterul real al unui act juridic incheiat de acestea intr-un act public simulat, cu conditia existentei unui act secret incheiat anterior sau, cel mai tarziu, odata cu actul public simulat.

Simulatia este, asadar, operatiunea juridica in cadrul careia printr-un act juridic public, dar aparent, simulat, se creeaza o alta situatie juridica decat cea stabilita printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevarat (contrainscris), vointa reala a partilor nefiind reflectata in actul public, ci in actul secret.

In conditiile unei operatiuni juridice simulate, poate exista si situatia in care ceea ce este schimbat prin contrainscris fata de actul juridic aparent este insasi natura actului juridic incheiat intre parti, deghizarea acestui act putand fi totala. Actul secret este cel care contine manifestarea de vointa adevarata, menita sa produca integral efectele juridice in vederea carora a fost emisa.

Cu alte cuvinte, el trebuie sa contrazica actul public, sa inlature ori sa modifice, total sau partial, efectele pe care ar trebui sa le produca cel din urma. Nu este insa esentiala existenta unei stipulatii exprese in acest sens, fiind suficient ca din prevederile sale sa rezulte implicit efectele modificatoare pe care le produce asupra actului aparent.

Prin prezenta cerere, se invoca o forma speciala de simulatie prin deghizare, in sensul ca contractul de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2002 (actul public) nu a exprimat vointa reala a partilor, conventia secreta incheiata intre Tamara Cernasov si Paul Opris fiind in sensul ca in realitate nu a existat o vanzare, astfel ca imobilul nu a iesit din patrimoniul Tamarei Cernasov.

De asemenea, tribunalul retine ca intelesul notiunii de 'act secret', in cazul simulatiei, este de 'negotium juris' – conventie intre parti –, iar nu de 'instrumentum probationis' – act / inscris doveditor –, opinia doctrinei fiind in acelasi sens. Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret intr-un inscris (instrumentum) nu este necesara, fiind suficienta incheierea sa (ca negotium) conform principiului consensualismului, pentru ca redactarea unui inscris care sa constate actul real (negotium) poate avea loc atunci cand se urmareste preconstituirea unui mijloc de proba, existenta inscrisului secret nefiind de esenta simulatiei.

Sub aspectul dovedirii actului secret, se aplica reguli diferentiate in functie de persoana care invoca existenta acestuia; astfel, intre parti si succesorii lor universali si cu titlu universal, dovada actului secret trebuie facuta cu respectarea art. 1191 si urmatoarele Cod civil din 1864, iar tertii, inclusiv succesorii cu titlu particular, pot folosi orice mijloc de proba, pentru acestia fiind un fapt juridic.

Revenind la speta dedusa judecatii: tribunalul retine, pe de o parte, ca din moment ce reclamanta este succesor cu titlu universal al numitei Cernasov Tamara, ar fi trebuit sa faca dovada actului secret cu respectarea art. 1191 si urmatoarele Cod civil din 1864.

Or, reclamanta nu a dovedit existenta intelegerii dintre partile contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2002, in sensul ca acestea s-au inteles ca, in realitate, dreptul de proprietate asupra imobilului sa nu iasa din patrimoniul numitei Tamara Cernasov.

Este adevarat ca, asa cum s-a aratat mai sus, prin decizia penala nr. 1/06.01.2014 s-a retinut ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut imobilul din str. Cristian Tell lui Paul Opris (contractul de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2002) a fost una simulata, nereala.

Cu toate acestea, tribunalul constata ca paratii nu au fost parti in respectivul dosar (faptul ca au fost audiati ca martori nu prezinta relevanta), astfel ca hotararea nu este obligatorie pentru acestia. Intr-adevar, art. 435 alin. 2 C.p.c. prevede ca 'Hotararea este opozabila oricarei terte persoane atat timp cat aceasta din urma nu face, in conditiile legii, dovada contrara'.

Tribunalul retine insa ca cele statuate prin decizia penala nr. 1/06.01.2014 nu le este opozabil paratilor, astfel ca acestia nu sunt tinuti sa faca dovada contrara, pentru ca analiza eventualului caracter simulat al contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2002 s-a facut in contextul infractiunilor de care erau acuzati reclamanta si sotul sau, instanta penala stabilind ca acestia au fost adevaratii beneficiari ai lucrarilor de constructii si renovare executate la imobilul situat in Bucuresti, str. Cristian Tell nr. 15, sector 1, care au constituit unul din actele materiale pentru care au fost trimisi in judecata (si in final condamnati). Cu alte cuvinte, instanta penala nu a analizat si nici nu a fost investita sa analizeze eventualul caracter simulat al contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2002 si efectele produse, in plan civil, ci doar daca reclamanta si sotul acesteia au fost beneficiarii reali ai lucrarilor efectuate, respectiv daca sunt intrunite sau nu elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita (fata de probele administrate, retinandu-se ca acestia s-au comportat ca adevarati proprietari).

Pe de alta parte, chiar daca s-ar retine ca decizia penala nr. 1/06.01.2014 le este opozabila paratilor, iar acestia nu au facut dovada contrara celor retinute, tribunalul subliniaza ca, asa cum s-a retinut atat in doctrina, cat si in jurisprudenta, de esenta simulatiei este acel acord simulatoriu prin care partile urmaresc un scop ce poate fi perfect licit (caz in care dezvaluirea realitatii nu produce efecte vatamatoare) sau unul prin care se urmareste ocolirea unor dispozitii legale ce instituie norme imperative (taxe, incapacitati speciale de a da sau de a primi etc.), caz in care interesul fraudat poate fi unul de ordine publica si care, din perspectiva partilor, chiar ca si sanctiune, impune mentinerea aparentei create prin actul public.

In acelasi sens este si principiul potrivit caruia nimeni nu isi poate invoca propria culpa (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), pentru a beneficia de efectele create chiar prin aceea ca a fost de rea-credinta (respectiv ca prin simulatie s-a urmarit un scop ilicit).

In speta, chiar prin decizia penala nr. 1/06.01.2014 s-a retinut ca 'De asemenea, inculpatii Nastase s-au prevalat de situatia juridica aparenta a unui imobil care in realitate le apartinea (casa din str. Cristian Tell), de care au inteles sa se dezica public pentru a impiedica stabilirea raspunderii penale pentru infractiunea de luare de mita (actul material ce a vizat contravaloarea lucrarilor de renovare a imobilului) si a zadarnici o eventuala cercetare a averii lor reale'. Prin urmare, daca se retine ca hotararea penala le este opozabila paratilor, in mod evident ii este opozabila si reclamantei (fata de aceasta fiind de natura sa se impuna chiar cu putere de lucru judecat), astfel ca tribunalul constata ca scopul simulatiei pretinse de reclamanta a fost unul vadit ilicit, respectiv impiedicarea raspunderii pentru infractiunea de luare de mita si ascunderea averii reale a numitei Tamara Cernasov (o persoana interpusa, in varsta de peste 90 ani, reclamanta fiind cea care se ocupa de toate bunurile imobile ale acesteia, asa cum s-a stabilit prin procura autentificata cu nr. 4044/01.11.1999, f. 25 vol. I).

Desi reclamanta a sustinut constant, in cadrul dosarului penal, ca nu este proprietara imobilului din str. Cristian Tell (si deci contractul de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2002 a exprimat vointa reala a partilor), aceasta sustine in prezent, la un interval de peste 7 ani, ca de fapt imobilul nu a iesit din patrimoniul defunctei Cernasov Tamara (a carei avere o administra reclamanta), invocand un pretins acord simulatoriu cu Paul Opris (cumparatorul de la acel moment), tocmai pentru a dobandi dreptul de proprietate asupra imobilului, a carui existenta a dorit sa o ascunda pentru a se sustrage urmaririi penale.

In acest context, tribunalul retine ca, si daca a existat o simulatie, scopul acesteia a fost vadit ilicit, iar interesul fraudat a fost unul de ordine publica (sustragerea de la raspunderea penala, impiedicarea cercetarii unei infractiuni), astfel ca nu poate produce efecte actul 'secret' (respectiv ca imobilul nu a iesit din patrimoniul Tamarei Cernasov), impunandu-se mentinerea aparentei create prin actul public.

Pe cale de consecinta, fata de considerentele expuse, tribunalul va respinge cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata (din moment ce a fost respinsa cererea de constare a simulatiei, solutia se rasfrange si asupra cererii avand ca obiect 'revendicare', aceasta avand un caracter accesoriu – respingerea cererii de constare a simulatiei semnifica faptul ca reclamanta nu are un titlu asupra imobilului)”.

Iata cele mai importante fragmente din apelul sotilor Nastase:

„I. Expunere sintetica a motivelor de apel

1. Instanta de fond a pornit de la o expunere a institutie simulatiei, insa, prin concluzia pe care a tras-o, practic, a adaugat la lege si a pronuntat o sentinta vadit nefondata.

2. Rationamentul instantei de fond este urmatorul:

a. Pe de o parte, (doar) pentru a fi condamnati sotii Nastase pentru mita, un act poate fi considerat simulat, nereal; in caz contrar, nu puteam primi 'mita' imbunatatiri la imobilul lui Paul Opris!

b. Pe de alta parte, aceasta simulatie functioneaza doar cand este convenabila parchetului / instantei penale pentru a fi sotii Nastase condamnati; cand solicitam declararea simulatiei in contradictoriu cu succesorii lui Paul Opris, aflam ca a existat un 'CONTEXT' in care 'a fost necesar' sa se considere acel act nereal, insa ca in rest, 'in plan civil' (!), acel act este prefect real!

c. Cu alte cuvinte, am fost condamnata impreuna cu sotul meu ca am fi primit mita imbunatatiri la un Imobil – care in realitate nu este al nostru (!) – intr‐un anumit 'CONTEXT', doar pentru ca 'ne‐am fi comportat ca niste proprietari' (si chiar daca Imobilul nu este al nostru, in 'context', trebuia sa fim condamnati!).

3. Nu pot insa exista realitati (si universuri) paralele, guvernate de legi diferite:

- Fie Imobilul, in baza acelorasi probe avute in vedere de instanta penala, a ramas in patrimoniul Tamarei CERNASOV (unde a primit imbunatatiri ilicite care au fost confiscate de statul roman) si este mostenit de mine, Daniela Nastase, si atunci se impune admiterea actiunii;

- Fie Imobilul a fost de la inceput al lui Paul OPRIS (si a ramas succesorilor), iar instanta civila sustine o concluzie diferita de instanta penala, analizand exact aceleasi probe, care implica faptul ca atat, eu cat si sotul meu am fost condamnati pe nedrept – intrucat NU puteam primi ca 'mita' imbunatatiri la un Imobil care nu ne apartine si nu ne‐ar fi apartinut;

4. Ulterior, instanta de fond a retinut, ca si concluzie a analizei sale, ca, 'si daca a existat o simulatie, scopul acesteia a fost vadit ilicit, iar interesul fraudat a fost unul de ordine publica (sustragerea de la raspunderea penala, impiedicarea cercetarii unei infractiuni), astfel ca nu poate produce efecte actul 'secret' (respectiv ca imobilul nu a iesit din patrimoniul Tamarei Cernasov), impunandu‐se mentinerea aparentei create prin actul public'.

5. Ceea ce instanta de fond a facut a fost, de fapt, sa ii pedepseasca din nou pe sotii Nastase, suplimentar fata de instanta penala, prin a decide, peste lege, ca acestia nu ar avea dreptul la dreptul lor de proprietate asupra Imobilului: '(...) chiar daca s‐ar retine ca decizia penala nr. 1/06.01.2014 le este opozabila paratilor, iar acestia nu au facut dovada contrara celor retinute, tribunalul subliniaza ca (...) de esenta simulatiei este acel acord simulatoriu prin care partile urmaresc un scop ce poate fi perfect licit (...) sau unul prin care se urmareste ocolirea unor dispozitii legale ce instituie norme imperative (...), caz in care interesul fraudat poate fi unul de ordine publica si care, din perspectiva partilor, chiar ca si sanctiune, impune mentinerea aparentei create prin actul public (subl. ns.)'.

6. Practic, instanta de fond a aplicat o noua pedeapsa pentru o fapta pentru care sotii Nastase au executat deja pedeapsa dispusa de instanta penala, prin Decizia nr. 1/06.01.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, data in dosarul nr.

1919/1/2013.

7. Pe langa faptul ca instanta de fond nu poate adauga la lege atunci cand emite o hotarare, fiind obligata sa isi intemeieze hotararile pe legislatia in vigoare, rationamentul instantei de fond este, oricum, gresit.

8. In speta de fata, cea care a incheiat acordul simulatoriu nu este apelanta- reclamanta Nastase Daniela, asa cum in mod gresit retine instanta de fond! Este vanzatoarea Cernasov Tamara. Scopul simulatiei facute de Cernasov Tamara nu a fost sustragerea de la urmarirea penala, adica impiedicarea raspunderii pentru infractiunea de luare de mita si ascunderea averii reale. Aceasta pentru ca:

(i) la momentul incheierii actului, nu era in nici discutie nicio imbunatatire la Imobil;

(ii) nu Cernasov Tamara a fost cea judecata pentru fapta de luare de mita in forma continuata;

(iii) nu Cernasov Tamara a fost condamnata pentru savarsirea acestei fapte prin Decizia nr. 1/06.01.2014.

9. Succesiunea in timp a evenimentelor si inscrisurilor este urmatoarea:

a. Testamentul prin care Cernasov Tamara a desemnat-o legatara universala

pe Nastase Daniela dateaza din 01.11.1999.

b. Momentul la care Imobilul a intrat in proprietatea lui Cernasov Tamara este 10.09.2001.

c. Actul simulat, oficial, adica contractul de vanzare-cumparare a Imobilului, incheiat intre Cernasov Tamara si Opris Paul, s-a incheiat la 29.01.2002.

d. Lucrarile executate asupra Imobilului, prin care sotii Nastase au luat mita in forma continuata, au fost executate in perioada 2002‐2004.

e. La 15.04.2005, Tamara Cernasov a decedat.

10. Nu sotii Nastase sunt cei care au simulat actul, ci Cernasov Tamara. Conform deciziei penale definitiv pronuntate in dosarul penal nr. 1919/1/2013, sotii Nastase doar s-au 'folosit' de situatia juridica aparenta a Imobilului.

11. Sotii Nastase sunt cei care au fost judecati si condamnati pentru fapta de luare de mita la pedeapsa cu inchisoare (cu executare, respectiv cu suspendare) si au achitat, fiecare, un prejudiciu in valoare 912.152 RON, adica un prejudiciu total de in valoare de 1.824.303,72 RON (18.243.037.290,81 ROL), suma reprezentand contravaloarea imbunatatirilor la Imobil (suma primita cu titlu de mita, conform hotararii penale).

12. Contrar solutiei date de Tribunalul Bucuresti, sotii Nastase nu pot, prin actiunea prin care isi revendica un drept de proprietate, sa fie sanctionati a doua oara pentru o fapta pentru care deja au fost sanctionati si au platit. Oricum, in niciun caz, sotii Nastase nu pot fi sanctionati prin lipsirea lor abuziva de dreptul de proprietate asupra Imobilului.

13. Instanta de fond a decis sa sanctioneze a doua oara elementele materiale retinute de instanta penala in sarcina sotilor Nastase, conchizand ca, 'din perspectiva' partilor, chiar ca si sanctiune, se impune mentinerea aparentei create prin actul public.

14. Tribunalul Bucuresti a retinut in mod just urmatoarele:

a. Intrucat in prima instanta in dosarul penal se dispusese achitarea pentru fapta de primire de foloase necuvenite reprezentand contravaloarea unor lucrari de constructii si renovare executate la Imobil, ICCJ a statuat ca analiza solutiei de achitare in privinta acestui act material va trebui sa poarte in principal asupra calitatii de proprietar al Imobilului si beneficiar al lucrarilor. De asemenea, instanta penala a retinut ca probatoriul administrat in cauza a demonstrat in esenta ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i‐a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata, nereala si ca inculpatii Nastase s‐au comportat in fapt ca adevaratii proprietari ai acestui Imobil.

b. ICCJ a expus pe larg considerentele pentru care a ajuns la concluzia ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata nereala.

c. ICCJ a retinut ca implicarea patrimoniala a sotilor Nastase in lucrarile la Imobil dovedeste ca in fapt acesta le apartinea (in conditiile in care inculpata Nastase Daniela fusese desemnata de Tamara Cernasov, prin testament, legatara universala).

d. ICCJ a retinut ca nu simpla implicare a familiei Nastase in lucrarile de renovare a Imobilului, ci maniera in care aceasta s‐a facut a condus la perceperea inculpatilor Nastase ca fiind adevaratii beneficiari ai lucrarilor executate, ceea ce pune in discutie realitatea operatiunii de vanzare-cumparare a Imobilului intre Tamara Cernasov si Paul Opris.

e. In conditiile unei operatiuni juridice simulate, poate exista si situatia in care ceea ce este schimbat prin contrainscris fata de actul juridic aparent este insasi natura actului juridic incheiat intre parti, deghizarea acestui act putand fi totala. Actul secret este cel care contine manifestarea de vointa adevarata, menita sa produca integral efectele juridice in vederea carora a fost emisa. Cu alte cuvinte, el trebuie sa contrazica actul public, sa inlature ori sa modifice total sau partial, efectele pe care ar trebui sa le produca cel din urma, nu este insa esentiala existenta unei stipulatii exprese in acest sens.

f. De asemenea, tribunalul retine ca intelesul notiunii de 'act secret', in cazul simulatiei, este de 'negotium juris' – conventie intre parti, iar nu de 'instrumentul probationis' – act / inscris doveditor, opinia doctrinei fiind in acelasi sens. Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret intr‐un inscris (instrumentul) nu este necesara, fiind suficienta incheierea sa (ca negotium) conform principiului consensualismului, pentru ca redactarea unui inscris care sa constate actul real (negotium) poate avea loc numai atunci cand se urmareste preconstituirea unui mijloc de proba, existenta inscrisului secret nefiind de esenta simulatiei.

g. Este adevarat ca prin decizia penala nr. 1/06.01.2014 s‐a retinut ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i‐a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata.

h. Chiar daca s-ar retine ca decizia penala nr. 1/06.01.2014 le este opozabila paratilor, iar acestia nu au facut dovada contrara celor retinute [...].

15. Argumentele gresite care au condus la emiterea rationamentului fals potrivit caruia sotii Nastase trebuie sa fie sanctionati pentru incheierea actului simulatoriu prin privarea / lipsirea de dreptul lor de proprietate asupra Imobilului (solutia data de instanta de fond, apelata prin prezenta cerere) sunt urmatoarele:

a. Reclamanta nu a dovedit existenta intelegerii dintre partile contractului de vanzare-cumparare, in sensul ca acestea s-au inteles ca, in realitate, dreptul de proprietate asupra Imobilului sa nu iasa din patrimoniul numitei Tamara Cernasov.

b. Tribunalul constata ca paratii nu au fost parti in respectivul dosar (faptul ca au fost audiati ca martori nu prezinta relevanta), astfel ca hotararea nu este obligatorie pentru acestia.

c. Intr-adevar, art. 435 alin. 2 C.p.c. prevede ca 'Hotararea este opozabila oricarei terte persoane atat timp cat aceasta din urma nu face, in conditiile legii, dovada contrara'. Tribunalul retine insa ca cele statuate prin decizia penala nr. 1/06.01.2014 nu le este opozabil paratilor, astfel ca acestia nu sunt tinuti sa faca dovada contrara, pentru ca analiza eventualului caracter simulat al contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2022 s-a facut in contextul infractiunilor de care erau acuzati reclamanta si sotul sau, instanta penala stabilind ca acestia au fost adevaratii beneficiari ai lucrarilor de constructii si renovare executate la imobilul situat in Bucuresti, str. Cristian Tell nr. 15, sector 1, care au constituit unul din actele materiale pentru care au fost trimisi in judecata (si in final condamnati). Cu alte cuvinte, instanta penala nu a analizat si nici nu a fost investita sa analizeze eventualul caracter simulat al contractului (...) si efectele produse, in plan civil, ci doar daca reclamanta si sotul acesteia au fost beneficiarii reali ai lucrarilor efectuate, respectiv daca sunt sau nu intrunite elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita (fata de probele administrat, retinandu-se ca acestia s-au comportat ca adevarati proprietari).

d. Nimeni nu isi poate invoca propria culpa pentru a beneficia de efectele create chiar prin aceea ca a fost de rea-credinta (respectiv ca prin simulatie s-a urmarit un scop ilicit).

16. De ce sunt gresite argumentele instantei de fond expuse la punctul anterior?

Intrucat:

a. Nu conteaza contextul in care ICCJ a facut analiza. Conteaza, asa cum a retinut chiar instanta de fond, ca ICCJ a statuat ca analiza solutiei de achitare in privinta actului material (al infractiunii de luare de mita) va trebui sa poarte, in principal, asupra calitatii de proprietar al Imobilului si beneficiar al lucrarilor. De asemenea, instanta penala a retinut ca probatoriul administrat in cauza a demonstrat, in esenta, ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i‐a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata – nereala – si ca inculpatii Nastase s‐au comportat in fapt ca adevaratii proprietari ai acestui Imobil.

b. Paratii nu au facut dovada contrara celor retinute de instanta penala prin decizia nr. 1/06.01.2014, desi erau tinuti sa o faca.

c. Prin simulatie nu s‐a urmarit un scop ilicit! Simulatia nu a fost facuta de sotii Nastase, ci de defuncta Cernasov Tamara, care nu are nicio legatura cu infractiunea de luare de mita in legatura cu Imobilul.

17. Din analiza strict a argumentelor corecte retinute de instanta de fond, rezulta urmatoarea concluzie: instanta penala a retinut, cu putere de lucru judecat, ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i‐a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata, nereala, si ca inculpatii Nastase s‐au comportat in fapt ca adevaratii proprietari ai acestui Imobil, iar implicarea patrimoniala a sotilor Nastase in lucrarile la Imobil dovedeste ca in fapt acesta le apartinea. Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret intr‐un inscris (instrumentul) nu este necesara, fiind suficienta incheierea sa (ca negotium) conform principiului consensualismului.

18. Decizia penala nr. 1/06.01.2014 are putere de lucru judecat cu privire la acest aspect, iar intimatii‐parati nu au facut dovada contrara celor retinute prin aceasta decizie.

19. Asadar, din simpla coroborare a argumentelor corecte retinute de instanta de fond, rezulta ca actul public – contractul de vanzare-cumparare nr. 139/29.01.2002 – are un caracter nereal si simulat, consecinta fiind faptul ca Imobilul nu a iesit niciodata din proprietatea Tamarei Cernasov. Nastase Daniela fiind legatara universala conform testamentului Tamarei Cernasov, Imobilul a intrat in patrimoniul meu la momentul survenirii decesului acesteia din urma.

20. Ca atare, titlul detinut de mine (Contractul de vanzare-cumparare autentificat cu incheierea nr. 1109/10.09.2001, prin care Tamara Cernasov a dobandit Imobilul), completat cu Certificatul de legatar emis in baza testamentului autentificat cu incheierea nr. 4043/01.11.1999, este preferabil titlului ineficace, Contractul de vanzare-cumparare autentificat cu incheierea nr. 139/29.01.2002, completat cu actele de succesiune dupa Paul Opris. (...)

III. Sentinta este vadit nefondata si are o motivatie sumara si contradictorie

A. In privinta dovedirii simulatiei

31. Cu titlu preliminar, chiar daca intimatii-parati nu au fost parte in dosarul penal, instanta de fond a avut la dispozitie toate inscrisurile pe care le-a avut la dispozitie si instanta penala (cele avand legatura directa cu Imobilul fiind tiparite, iar dosarul penal integral fiind depus la dosarul cauzei pe suport optic).

32. Totodata, am solicitat si ne-a fost respinsa ca nefiind utila atasarea dosarului penal.

33. Desigur, singurul lucru pe care nu l-a facut instanta civila a fost ca nu a audiat in mod direct (nemijlocit) martorii din dosarul penal, insa toate probele de la dosarul penal se regasesc la dosarul cauzei, iar declaratiile nu au fost contestate de catre intimatii-parati.

34. Practic, in baza aceluiasi probatoriu (pe care il detaliem in anexa 1 la prezentul apel), instanta penala a considerat ca suntem in prezenta unui act simulat, nereal, iar instanta civila ne spune ca NU este dovedita simulatia (exact in baza acelorasi probe, avand la dispozitie si dezlegarea data de instanta penala).

35. Totodata, asa cum retine si instanta de fond in motivarea sa (in mod contradictoriu), potrivit art. 435 alin. 2 Cod procedura civila: 'Hotararea este opozabila oricarei terte persoane atat timp cat aceasta din urma nu face, in conditiile legii, dovada contrara'.

36. In mod nelegal consideram ca instanta aplica dispozitii din Noul Codul Civil din 2011 ('NCC') unui act simulat incheiat in 2002 – mai exact art. 1.292 NCC: 'Dovada simulatiei poate fi facuta de terti sau de creditori cu orice mijloc de proba. Partile pot dovedi si ele simulatia cu orice mijloc de proba, atunci cand pretind ca aceasta are caracter ilicit'.

37. Singura reglementare din Vechiul Codul Civil (1864) cu privire la simulatie este la art. 1.175: 'Actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect in contra altor persoane'.

B. In privinta opozabilitatii si efectelor deciziei penale

38. Instanta de fond recunoaste ca prin decizia penala s-a retinut faptul ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut Imobilul din str. Cristian Tell lui Paul Opris (contractul de vanzare – cumparare autentificat cu [Incheierea] nr. 139 / 29.01.2002) a fost una simulata, nereala.

39. Cu toate acestea, judecatorul fondului a considerat ca:

a. intrucat intimatii-parati nu au fost parti in respectivul dosar, cele statuate prin decizia penala nr. 1 / 06.01.2014 nu le sunt opozabile acestora;

b. eventualul caracter simulat al Contractului s-a facut 'in contextul infractiunilor de care erau acuzati reclamanta si sotul sau', instanta penala stabilind ca acestia sunt adevaratii beneficiari ai lucrarilor de constructii si renovare executate la Imobil;

c. instanta penala nu analizat si nici nu a fost investita sa analizeze eventualul caracter simulat al Contractului si efectele produse in plan civil, ci doar daca reclamanta si sotul sau au fost beneficiarii reali ai lucrarilor efectuate, respectiv daca sunt intrunite sau nu elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita (fata de probele administrate, retinandu-se ca acestia s-au comportat ca adevarati proprietari).

40. Cu titlu preliminar, remarcam contradictia din rationamentul instantei de fond:

a. Pe de o parte, (doar) pentru a fi condamnati sotii Nastase pentru mita, un act poate fi considerat simulat, nereal; in caz contrar, nu puteam primi 'mita' imbunatatiri la imobilul lui Paul Opris!

b. Pe de alta parte, aceasta simulatie functioneaza doar cand este convenabila parchetului / instantei penale pentru a fi sotii Nastase condamnati; cand solicitam declararea simulatiei in contradictoriu cu succesorii lui Paul Opris, aflam ca a exista un 'CONTEXT' in care 'a fost necesar' sa se considere acel act nereal, insa ca in rest, 'in plan civil' (!), acel act este prefect real!

c. Cu alte cuvinte, am fost condamnata impreuna cu sotul meu ca am fi primit mita imbunatatiri la un Imobil – care in realitate nu este al nostru (!) – intr‐un anumit 'CONTEXT', doar pentru ca 'ne‐am fi comportat ca niste proprietari' (si chiar daca Imobilul nu este al nostru, in 'context', trebuia sa fim condamnati!).

41. Este evident ca nu pot exista realitati (si universuri) paralele, guvernate de legi diferite:

a. Fie Imobilul, in baza acelorasi probe avute in vedere de instanta penala, a ramas in patrimoniul Tamarei CERNASOV (unde a primit imbunatatiri ilicite care au fost confiscate de statul roman) si este mostenit de mine, Daniela Nastase, si atunci se impune admiterea actiunii;

b. Fie Imobilul a fost de la inceput al lui Paul OPRIS (si a ramas succesorilor), iar instanta civila sustine o concluzie diferita de instanta penala, analizand aceleasi probe, care implica faptul ca atat eu, cat si sotul meu am fost condamnati pe nedrept – intrucat NU puteam primi 'mita' imbunatatiri la un Imobil care nu ne apartine si nu ne‐ar fi apartinut.

42. In ceea ce priveste efectele hotararii penale, acestea nu pot fi ignorate de terti doar pentru ca nu au fost parte in acel proces.

43. Cele stabilite prin hotararea penala se impun cu putere de lucru judecat in fata instantei civile, conform dispozitiilor art. 22, art. 44 Cod Procedura Penala (1968), fapt confirmat si de jurisprudenta in materie.

44. Pentru a se invoca puterea lucrului judecat si obligativitatea unei hotarari judecatoresti irevocabile privind solutionarea unei probleme juridice, nu este necesara existenta triplei identitati de parti, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitatii intre problema solutionata irevocabil si problema dedusa judecatii, instanta de judecata fiind tinuta sa pronunte aceeasi solutie, deoarece, in caz contrar, s-ar ajunge la situatia incalcarii componentei 'res judicata' a puterii de lucru judecat.

45. Puterea sau prezumtia de lucru judecat impune consecventa in judecata, astfel ca ceea ce s-a constatat si statuat printr-o hotarare nu trebuie sa fie contrazis printr-o alta hotarare. Printr-o hotarare pe care o citam cu titlu de jurisprudenta, Inalta Curte a retinut ca, in mod corect, instanta de apel a precizat ca nu respinge actiunea in baza autoritatii de lucru judecat, ci are obligatia de a judeca in fond, insa solutia trebuie sa tina cont de dezlegarea deja data asupra problemei de drept deduse judecatii, dand eficienta puterii de lucru judecat, ca a mai fost odata dezlegata chestiunea litigioasa (Decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015 pronuntata in recurs de Sectia a II‐a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare nulitate absoluta clauza contractuala).

46. De vreme ce aceeasi problema dedusa judecatii intr‐un litigiu a fost solutionata irevocabil pe cale incidentala sau pe fond intr‐un anumit sens, rezulta ca acest aspect retinut de instante, care a stat la baza solutiilor din dispozitivul hotararilor, a dobandit putere de lucru judecat si trebuie avut in vedere de instanta sesizata ulterior.

47. Aceste sustineri sunt sprijinite si de hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului. (...)

56. Instanta de fond nu a furnizat niciun motiv intemeiat (si nici intimatii-parati) pentru ca, avand la dispozitie exact aceleasi probe ca si instanta penala, sa ajunga la o concluzie diametral opusa (faptul ca nu ar exista simulatie!).

57. Avand in vedere ca instanta penala a dat o dezlegare definitiva juridica cu privire la caracterul simulat al tranzactiei dintre Tamara Cernasov si Paul Opris, fara a o include in dispozitiv, dezlegare care a avut insa consecinte importante in plan penal (imbunatatirile aduse Imobilului au fost considerate mita, ceea ce nu ar fi fost cazul daca nu era incidenta simulatia), aceasta trebuie sa produca efecte depline si in prezenta cauza, hotararea ICCJ neputand fi contrazisa in considerarea puterii lucrului judecat derivand din hotararea penala si a principiului securitatii raporturilor juridice.

C. In privinta incidentei principiului 'nemo auditur propriam turpitudinem allegans'

58. Reluam retinerile instantei de fond in aceasta chestiune:

a. chiar daca s-ar retine ca decizia penala nr. 1/06.01.2014 le este opozabila intimatilor-parati, iar acestia nu au facut dovada contrara celor retinute, tribunalul subliniaza ca, asa cum s-a retinut atat in doctrina, cat si in jurisprudenta, de esenta simulatiei este acel acord simulatoriu prin care partile urmaresc un scop ce poate fi perfect licit (caz in care dezvaluirea realitatii nu produce efecte vatamatoare) sau unul prin care se urmareste ocolirea unor dispozitii legale ce instituie norme imperative (taxe, incapacitati speciale de a da sau de a primi etc.), caz in care interesul fraudat poate fi unul de ordine publica si care, din perspectiva partilor, chiar ca si sanctiune, impune mentinerea aparentei create prin actul public;

Nota: partile din Contract au fost defunctii Tamara CERNASOV si Paul OPRIS, fata de care nici instanta penala si nici instanta de fond nu au retinut vreun scop ilicit in simulatie;

b. chiar prin decizia penala nr. 1/06.01.2014 s-a retinut ca 'De asemenea, inculpatii Nastase s‐au prevalat de situatia juridica aparenta a unui imobil care in realitate le apartinea (casa din str. Cristian Tell), de care au inteles sa se dezica public pentru a impiedica stabilirea raspunderii penale pentru infractiunea de luare de mita (actul material ce a vizat contravaloarea lucrarilor de renovare a imobilului) si a zadarnici o eventuala cercetare a averii lor reale'.

Nota: instanta penala nu a statuat ca simulatia s‐a incheiat cu acest SCOP, ci ca subsemnata si sotul meu am fi inteles sa ne prevalam (la acel moment) de situatia juridica aparenta, pentru a nu raspunde pentru mita constand in imbunatatirile efectuate la Imobil si, totodata, pentru a 'zadarnici o eventuala cercetare a averii lor reale' (fapta ipotetica, neplasata in sfera ilicitului).

Cu alte cuvinte, nu s‐a stabilit ca Tamara CERNASOV a simulat vanzarea Imobilului catre Paul OPRIS cu scopul ca subsemnata sa primesc in viitor imbunatatiri la un Imobil care oricum nu imi apartinea, ci ca, la un anumit moment, am fi ales sa ne prevalam de situatia publica, pentru a nu fi acuzati de luare de mita.

c. 'Prin urmare, daca se retine ca hotararea penala le este opozabila paratilor, in mod evident ii este opozabila si reclamantei (fata de aceasta fiind de natura sa se impuna chiar cu putere de lucru judecat), astfel ca tribunalul constata ca scopul simulatiei pretinse de reclamanta a fost unul vadit ilicit, respectiv impiedicarea raspunderii pentru infractiunea de luare de mita si ascunderea averii reale a numitei Tamara Cernasov (o persoana interpusa, in varsta de peste 90 ani, reclamanta fiind cea care se ocupa de toate bunurile imobile ale acesteia, asa cum s‐a stabilit prin procura autentificata cu nr. 4044/01.11.1999, f. 25 vol. I)';

d. tribunalul retine ca, si daca a existat o simulatie, scopul acesteia a fost vadit ilicit, iar interesul fraudat a fost unul de ordine publica (sustragerea de la raspunderea penala, impiedicarea cercetarii unei infractiuni), astfel ca nu poate produce efecte actul 'secret' (respectiv ca imobilul nu a iesit din patrimoniul Tamarei Cernasov), impunandu‐se mentinerea aparentei create prin actul public.

59. Cu titlu prealabil, aratam ca instanta penala nu a retinut niciodata ca scopul simulatiei a fost 'unul vadit ilicit' – contrar retinerii instantei de fond.

60. Instanta penala a retinut doar ca subsemnata si sotul meu, ulterior simulatiei realizate de matusa mea, Tamara CERNASOV, am inteles sa ma prevalez exclusiv de actul public (si sa ma dezic de 'actul secret'):

a. pentru a impiedica incriminarea mea penala;

b. pentru a 'zadarnici o eventuala cercetare a averii lor reale'.

61. Ambele actiuni sunt plasate in timpul ulterior incheierii actului secret, si nu reprezinta 'scopuri' ale actului secret.

62. Nici instanta penala nu a retinut acest aspect si nici alte probe din dosarul penal (valorificat in fata instantei civile) nu conduc la concluzia ca simulatia a fost facuta pentru ca familia Nastase sa primeasca imbunatatiri la Imobil cu titlul de mita si 'a impiedica stabilirea raspunderii penale pentru infractiunea de luare de mita'. De altfel, la momentul realizarii imbunatatirilor (2002-2004), Tamara CERNASOV era in viata (a decedat la 15.04.2005).

63. Acuzatia retinuta de instanta penala a fost ca nu as fi recunoscut actul secret incheiat de Tamara CERNASOV si Paul OPRIS pentru a nu fi incriminata alaturi de sotul meu.

64. Totodata, chiar si in lipsa actului public (vanzarea de catre Tamara Cernasov catre Paul Opris), ipotetica cercetare a 'averii reale' a familiei Nastase nu ar fi putut fi influentata, intrucat Imobilul ar fi ramas in patrimoniul Tamarei CERNASOV.

65. Actiunea in simulatie nu se confunda cu actiunea in nulitatea actului secret, simulatia, prin ea insasi, fiind, in principiu, valabila, sanctiunea acesteia nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea actului secret fata de terti. In consecinta, in situatiile in care actul secret a fost valabil incheiat, acesta isi produce efectele intre parti, fiind mentinut. Doar cand simulatia este ilicita, actiunea in simulatie este dublata de actiunea in nulitate, in sensul ca simulatia este sanctionata cu nulitatea intregii operatii: atat a actului aparent, cat si a celui secret (I.C.C.J., Sectia I Civila, Dec. nr. 5782/12 decembrie 2013). (...)

67. Speta sus-citata nu este insa aplicabila in cazul nostru; nici instanta penala, si nici paratii nu au sustinut ca actul public (prin care Tamara Cernasov i-a vandut lui Paul Opris proprietatea Imobilului) sau actul secret (prin care au convenit invalidarea actului public) ar fi imorale sau interzise de lege.

68. Nicio norma legala in vigoare nu ii interzicea Tamarei Cernasov sa detina in proprietate Imobilul (care ar fi urmat sa fie mostenit de catre reclamanta Daniela Nastase).

69. Instanta penala nu a retinut (incidental sau prin condamnarea inculpatilor) ca simpla detinere in mod real de catre Daniela (familia) Nastase a Imobilului ar fi fost ilicita sau imorala.

70. Instanta penala a sanctionat reclamanta si pe sotul sau pentru ca au primit mita constand in imbunatatirile efectuate la acel Imobil (care, in realitate, le-ar fi apartinut) si a retinut ca sotii Nastase se dezic de situatia reala (faptul ca Imobilul ar fi urmat sa fie mostenit de ei), pentru a nu fi condamnati penal pentru imbunatatirile aduse la Imobil.

71. In plan patrimonial, instanta penala a obligat reclamanta si pe sotul sau sa achite statului contravaloarea acelor imbunatatiri aduse Imobilului (obligatie dusa la indeplinire in mod voluntar).

72. Ca atare, se poate considera ca paratii-intimati sunt cei care invoca o aparare imorala – atata timp cat nu pot oferi o explicatie cu privire la situatia de fapt retinuta in dosarul penal (in calitate de succesori cu titlu universal ai lui Paul Opris).

73. Astfel, chiar instanta penala a retinut interesul (imoral) propriu al mostenitorilor defunctului Paul Opris de a sustine ca imobilul a apartinut cu adevarat acestuia, chiar daca situatia de fapt este alta, cata vreme o asemenea conduita le‐a adus un avantaj patrimonial (intrucat, in conditiile decesului susnumitului si ale declansarii cercetarilor penale in legatura cu acest imobil, de coniventa sau nu cu inculpatii Nastase, au inteles sa profite de situatia 'de jure' creata de existenta actului autentic si de lipsa de interes a acestora de a o contesta, data fiind situatia in care cei din urma se aflau)' (pag. 161).

74. De altfel, potrivit celor expuse de I.C.C.J. – Sectia I Civila, in Decizia nr. 5782/12 decembrie 2013, in situatia in care ar fi existat o incalcare prin simulatie a normelor imperative ale legii, a ordinii publice sau a bunelor moravuri, incalcarea lor ar fi sanctionat cu nulitatea intreaga operatiune a simulatiei: atat actul public (prin care Tamara Cernasov, in coniventa cu Paul Opris, i-a transferat acestuia dreptul de proprietate asupra Imobilului), cat si actul secret (prin care au convenit ca transferul nu opereaza).

75. Nu in ultimul rand, principiul 'nemo auditur propriam turpitudinem allegans' este recunoscut de doctrina aferenta Codului Civil (1864) ca fiind o exceptie de la repunerea in situatia anterioara ca si efect al sanctiunii nulitatii absolute sau relative, fara a fi aplicabila cererilor in constatarea nulitatii sau cererilor in declararea simulatiei.

76. Noul Cod Civil (2011) nu a retinut aceasta exceptie nici in cazul repunerii in situatia anterioara ca si efect al nulitatii: art. 1.638 – 'Prestatia primita sau executata in temeiul unei cauze ilicite sau imorale ramane intotdeauna supusa restituirii'.

77. Potrivit:

a. VCC – art. 1.175: 'Actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra altor persoane';

b. NCC – art. 1.289 Cod Civil '(1) Contractul secret produce efecte numai intre parti si, daca din natura contractului ori din stipulatia partilor nu rezulta contrariul, intre succesorii lor universali sau cu titlu universal';

78. Reclamanta este succesoarea cu titlul universal a partii Tamara Cernasov, iar paratii sunt succesorii cu titlul universal ai partii Paul Opris.

79. Nu se poate nici teza instanta instantei de fond (pagina 6 sentinta, antepenultimul paragraf) ca 'din perspectiva partilor, chiar ca si sanctiune, (se) impune mentinerea aparentei create prin actul public'.

80. In concluzie, retinerea instantei de fond ca reclamanta nu isi poate invoca propria culpa nu poate fi primita, intrucat:

- Nu ne aflam in ipoteza in care reclamanta isi invoca propria culpa (se invoca actul secret intre Tamara Cernasov si Paul Opris);

- Principiul invocat se aplica ca exceptie la efectele nulitatii in 'vechiul' Cod Civil – ceea ce nu s-a antamat in prezenta cauza;

- Instanta penala a retinut mai degraba ca paratii au o pozitie nesincera si imorala, pentru ca au dobandit un folos patrimonial ulterior simulatiei, iar nu ca scopul simulatiei ar fi fost ilicit.

81. Retinem si faptul ca paratii nu au administrat nicio proba care sa rastoarne elementele retinute cu putere de lucru judecat de catre instanta penala.

82. Desi in procesul penal paratii au fost doar participanti procesuali (martori), iar instanta penala a retinut pozitia lor nesincera in calitate de mostenitori ai lui Paul Opris (care nu se corobora cu celelalte probe administrate), in prezenta cauza puteau propune si administra probe care sa tinda sa contrazica teza retinuta de instanta penala (caracterul simulat al actului).

83. Potrivit Codului de procedura civila, si paratii au obligatii in sarcina lor in ceea ce priveste probatiunea fara nicio conditionare sau exceptie: 'Art. 10. (1) Partile au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa‐si probeze pretentiile si apararile, sa contribuie la desfasurarea fara intarziere a procesului, urmarind, tot astfel, finalizarea acestuia'.

84. Totodata potrivit art. 435 alin. (2) CPC: 'Hotararea (n.n. penala) este opozabila oricarei terte persoane atat timp cat aceasta din urma nu face, in conditiile legii, dovada contrara'.

85. Cu toate acestea, paratii s-au limitat la invocarea unor inscrisuri care au fost administrate inclusiv in dosarul penal, fara a‐si proba in niciun fel apararile.

IV. Actiunea in revendicare

86. Fata de caracterul 'nereal' si 'simulat', contractul de vanzare-cumparare autentificat cu Incheierea nr. 139 / 29.01.2002 – emisa de BNP Camilia Mindra Gheorghiu – constituie titlul Paratilor, consecinta fiind faptul ca Imobilul nu a iesit niciodata din proprietatea Tamarei CERNASOV.

87. Efectele ineficacitatii actului public (Contractului) s-ar manifesta inclusiv fata de succesorii partilor, si ar fi:

- Potrivit principiilor de drept civil – transmisiunea dreptului de proprietate de la Tamara CERNASOV catre Daniela Nastase (unic succesor), conform certificatului de legatar emis in baza testamentului autentificat cu Incheierea 4043/01.11.1999 de BNP Marincas Eugen, certificat care atesta ca reclamanta subsemnata Daniela NASTASE sunt legatara universala;

- Potrivit hotararii penale definitive – transmisiunea dreptului de proprietate de la Tamara Cernasov catre mine si sotul meu (instanta penala nu justifica efectiv cum ar fi putut intra Imobilul in coproprietatea lui Adrian Nastase in ipoteza caracterului simulat al Contractului, intrucat sotul meu nu avea niciun fel de vocatie succesorala – legala sau testamentara; singura mea explicatie a incalcarii flagrante a normelor de drept civil o reprezinta 'necesitatea' condamnarii sale).

88. In aceasta situatie, conform simulatiei retinute si de instanta penala si solicitata a fi declarata si de catre instanta civila in contradictoriu cu paratii, titlul detinut de mine, ca Reclamanta – Contractul de vanzare-cumparare autentificat cu Incheierea nr. 1109 / 10.09.2001 emisa de BNP Camilia Mindra Gheorghiu (prin care Cernasov Tamara a dobandit Imobilul), completat cu Certificatul de legatar emis in baza testamentului autentificat cu Incheierea nr. 4043 / 01.11.1999 a BNP Marincas Eugen – este preferabil titlului ineficace – Contractul de vanzare-cumparare autentificat cu Incheierea nr. 139 / 29.01.2002 emisa de BNP Camilia Mindra Gheorghiu (prin care Cernasov Tamara a instrainat ulterior Imobilul catre Paul Opris), completat cu actele de succesiune dupa Paul Opris (Certificat Mostenitor nr. 269, din 11/12/2006 emis de BNP RADULESCU, si partaj realizat prin Sentinta Civila nr. 9802 din 21/06/2007 pronuntata de catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti).

In concluzie, va solicitam admiterea apelului astfel cum a fost formulat”.

Cititi pasajele-cheie din hotararea Curtii de Apel Bucuresti:

„Intreaga expunere din cuprinsul cererii de apel are ca punct de pornire decizia penala nr.1/6.01.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care reclamanta a fost condamnata pentru complicitate la infractiunea de luare de mita, iar sotul sau a fost condamnat pentru infractiunea de luare de mita.

In considerentele deciziei penale s-a retinut ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut imobilul din str. Cristian Tell lui Paul Opris a fost una simulata, nereala, ca inculpatii s-au comportat in fapt ca adevarati proprietari ai acestui imobil, iar contravaloarea lucrarilor executate la acest imobil si neachitate au reprezentat foloase necuvenite remise de o alta inculpata, in scopul de a fi mentinuta in functia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat in Constructii. (fila 9 vol. II dosar prima instanta).

Instanta penala a mai retinut ca 'in realitate, din perspectiva legii penale, atat actul autentic, cat si imprejurarea posedarii imobilului de catre alte persoane decat inculpatii (reclamanta si sotul sau) creeaza doar o prezumtie relativa (aparenta) in legatura cu beneficiarul lucrarilor de renovare'. (fila 33 vol. II).

Fata de aceste considerente ale instantei penale, apelanta-reclamanta a sustinut ca decizia penala reprezinta chiar dovada temeiniciei actiunii in declararea simulatiei, considerand ca este de neconceput ca, referitor la aceeasi situatie de fapt, instanta civila sa stabileasca in sens contrar celor retinute prin hotararea instantei penale.

Apelul de fata aduce, astfel, in discutie efectele pe care le produce o hotarare pronuntata in materie penala in planul dreptului civil. Altfel spus, daca poate decizia penala de condamnare a reclamantei sa reprezinte insasi proba pentru dovedirea caracterului simulat al instrainarii si, astfel, sa conduca la admiterea actiunii in declararea simulatiei si, implicit, a actiunii in revendicare, cu consecinta recunoasterii calitatii reclamantei de proprietar al bunului.

Din perspectiva dreptului civil, este unanim admis ca in cazul in care actiunea in declararea simulatiei este formulata de una dintre partile simulatiei, operatiunea juridica ce contine actul secret, actul public si acordul simulatoriu poate fi dovedita in conditiile dreptului comun.

Acestea sunt reprezentate de dispozitiile art.1191 si urm C.civ. 1864, caci contractul de vanzare-cumparare cu privire la care se invoca caracterul fictiv a fost incheiat in anul 2002, iar potrivit art. 26 C.pr.civ., conditiile de admisibilitate a probelor sunt guvernate de legea in vigoare la momentul savarsirii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii. Asadar, in discutie fiind acte juridice cu o valoare mai mare de 250 lei, proba urma a fi facuta printr-un inscris, sau cel putin un inceput de dovada scrisa, ce putea fi completat cu martori.

Or, in cauza, o astfel de dovada nu a fost facuta, nefiind administrat niciun inscris sau inceput de dovada scrisa care sa emane de la autorii pretinsei simulatii (Tamara Cernasov si Paul Opris) din care sa rezulte caracterul de act public fictiv al contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 139/29.01.2002.

Decizia penala, anterior mentionata, nu face nici ea dovada, din punctul de vedere al legii civile, ca actul public este un act simulat.

In primul rand, autoritatea de lucru judecat a hotararii penale in fata instantei civile, astfel cum era reglementata in art.22 din vechiului Cod de procedura penala, sub imperiul careia a fost pronuntata decizia penala invocata, are in vedere o alta ipoteza, reprezentata de acele situatii in care, din diverse motive procedurale sau din vointa partii civile, actiunea civila nu a fost solutionata in procesul penal, ea urmand a fi solutionata de instanta civila.

Aceasta ipoteza nu se regaseste in cauza de fata, caci instanta civila nu a fost investita cu solutionarea actiunii civile din procesul penal finalizat prin condamnarea reclamantei, astfel incat, contrar celor sustinute de apelanta, in cauza nu isi gasesc aplicabilitatea dispozitiile art.22 C.pr.pen. 1968.

In realitate, apelanta invoca in dovedirea actiunii formulate considerentele deciziei penale referitoare la intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii de luare de mita, sustinand ca atat timp cat o instanta a stabilit caracterul simulat al vanzarii, pentru a se ajunge la solutia de condamnare, o astfel de statuare se impune cu autoritate de lucru judecat in procesul de fata.

In aceasta privinta, Curtea constata ca decizia penala a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra intrunirii in persoana apelantei a elementelor constitutive ale infractiunii de luare de mita, in varianta complicitatii. Referirile instantei penale la caracterul simulat al contractului de vanzare-cumparare s-au realizat in acest context, considerentele aratand, pe larg, de ce apelanta si sotul sau s-au comportat, in fapt, ca adevarati proprietari ai imobilului din str. Christian Tell nr.15 si, astfel, contravaloarea lucrarilor executate la acest imobil – si neachitate de inculpat – au reprezentat foloase necuvenite.

Cele retinute de instanta penala au avut drept temei probele administrate in procesul penal care au condus la stabilirea situatiei de fapt expuse in considerentele deciziei de condamnare.

Curtea apreciaza, insa, ca situatia de fapt din care rezulta intrunirea elementelor constitutive ale unei infractiuni, stabilita in cadrul unui proces penal, de regula, nu poate fi opusa in cadrul procesului civil, unde admisibilitatea probelor este guvernata de reguli distincte. Singura exceptie este cea la care s-a facut referire anterior, cand instanta civila este investita cu solutionarea actiunii civile din cadrul procesului penal. Or, in cauza de fata, instanta civila nu este investita cu o astfel de actiune, situatie in care admisibilitatea probelor este guvernata de regulile aplicabile procesului civil, fara sa poata fi opusa autoritatea de lucru judecat a hotararii penale.

Or, astfel cum s-a aratat deja, acestea sunt reprezentate de dispozitiile art.1191 si urm. C.civ. 1864, dispozitii legale pe care prima instanta le-a avut in vedere, sustinerile apelantei in sensul ca prima instanta ar fi aplicat gresit dispozitiile Noului Cod civil cu privire la proba simulatiei fiind vadit nefondate si contrare considerentelor neechivoce ale sentintei apelate.

Cat priveste trimiterea apelantei la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, se constata ca cele statuate in hotararile pronuntate in cauzele la care a facut trimitere apelanta nu isi gasesc aplicabilitatea in cauza de fata.

Intr-adevar, in cauza Beian contra Romaniei s-a statuat in sensul ca existenta unei practici neunitare la nivelul instantei supreme cu privire la o cazuistica identica reprezinta o atingere adusa dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 din Conventie, fiind contrara principiului securitatii juridice.

In cauza de fata, insa, nu suntem in fata unor ipoteze identice, caci in cadrul procesului penal s-a analizat daca apelanta s-a facut vinovata de complicitate la infractiune de luare de mita, analiza in cadrul careia s-a verificat si daca, in fapt, reclamanta si sotul sau erau adevaratii beneficiari ai lucrarilor de imbunatatiri realizate la imobilul din str. Cristian Tell, in timp ce in cadrul litigiului de fata se analizeaza daca, potrivit legii civile, contractul de vanzare-cumparare incheiat intre Tamara Cernasov si Paul Opris cu privire la acest imobil a fost un act fictiv. Regulile de admisibilitate a probelor in procesul penal sunt diferite de cele din procesul civil, astfel incat analiza facuta de instanta penala cu privire la elementele constitutive ale unei infractiuni nu este apta sa produca efecte asupra modului de solutionare a actiunii in declararea simulatiei, in sensul legii civile.

Nici cele decise prin hotararile pronuntate in alte cauze la care a facut trimitere apelanta nu au legatura cu cauza de fata. Hotararile pronuntate in cauzele SC Pilot Service contra Romaniei, Cauza Amuraritei contra Romaniei si Cauza Zazanis contra Greciei aduc in discutie dreptul la un proces echitabil, in componenta sa referitoare la executarea hotararilor pronuntate, precum si principiul securitatii raporturilor juridice, ce presupune ca solutiile definitive date de instantele judecatoresti unor probleme juridice sa nu mai poata fi contestate.

Or, prin decizia penala invocata nu s-a dat o solutie asupra simulatiei contractului de vanzare-cumparare din perspectiva legii civile, instanta penala statuand, in mod exclusiv, numai din perspectiva legii penale (cum s-a si aratat in mod expres in considerentele deciziei – fila 33 vol.II penultimul paragraf); intr-o atare situatie, cele decise reprezinta solutii definitive exclusiv din perspectiva legii penale, nu si a celei civile, astfel incat instanta civila va pronunta o solutie pe baza probelor administrate, in conformitate cu dispozitiile de drept substantial si procesual civil aplicabile cauzei, fara a se pune problema unei contradictii intre hotararea pronuntata in materie penala cu cea pronuntata in materie civila.

De aceea, nici dispozitiile art.435 alin.2 C.pr.civ. nu pot fi duse ca argument pentru a accepta cele retinute prin decizia penala ca facand dovada caracterului simulat al contractului de vanzare-cumparare.

Prin absurd, daca s-ar accepta ideea ca decizia penala face dovada caracterului simulat al actului impotriva paratilor, iar pentru inlaturarea acesteia ar fi necesar ca acestia sa faca proba contrara, s-ar ajunge la situatia in care paratilor li s-ar pretinde sa faca o proba imposibila, constand in faptul ca actul juridic nu este simulat. Cu alte cuvinte, paratilor li s-ar pretinde sa faca dovada unui fapt negativ, imposibil de realizat, pentru a combate cele retinute printr-o decizie penala pronuntata intr-un proces in care nu au fost parti. O astfel de concluzie nu poate fi acceptata, ceea ce conduce la concluzia ca, in acest caz, dispozitiile art.435 alin.2 C.pr.civ. nu sunt aplicabile.

Cat priveste sustinerile apelantei potrivit cu care prima instanta a facut o gresita aplicare a principiului potrivit cu care nimeni nu isi poate invoca propria culpa (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), Curtea constata ca motivarea primei instante pe acest aspect este una subsidiara, pentru ipoteza in care s-ar aprecia ca in virtutea dispozitiilor art.435 alin.2 C.pr.civ. hotararea pronuntata in materie penala ar fi opozabila paratilor, ce nu au facut dovada contrara celor retinute prin aceasta hotarare.

Or, pentru motivele retinute anterior, Curtea a constat ca dispozitiile art.435 alin.2 C.pr.civ. nu sunt aplicabile cauzei, iar apelanta-reclamanta nu a facut dovada caracterului fictiv al simulatiei printr-unul din mijloacele de proba prevazute de legea civila.

Cata vreme s-a retinut ca simulatia nu a fost dovedita, este de prisos a se mai analiza daca aceasta a avut un caracter ilicit si cum s-ar rasfrange caracterul ilicit al simulatiei asupra actelor juridice ce intra in alcatuirea acesteia, respectiv daca ar fi afectata valabilitatea actului public, al actului secret, sau al ambelor. Oricum, Curtea remarca faptul ca in cauza, nici pe cale de actiune, nici pe cale de exceptie nu a fost invocata nulitatea actului secret, astfel incat instanta nu este investita sa se pronunte in aceasta privinta.

Pentru motivele expuse si avand in vedere dispozitiile art.480 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de intimati, Curtea le va respinge, constatand ca intimatii nu au facut dovada acestora, in conformitate cu dispozitiile art.452 c.pr.civ. Factura fiscala pentru onorariu de avocat in cuantum de 22.000 lei nu face dovada cheltuielilor de judecate facute de intimati. In acest sens, era necesara fie depunerea chitantei ce atesta plata acestei sume, fie un alt mijloc de proba (dovada de plata electronica, ordin de plata) care sa ateste realitatea acestor cheltuieli, probe pe care intimatii nu au inteles sa le depuna”.

Iata actiunea de recurs a fostului prim-ministru si a sotiei lui:

„A. Art. 488, pc. 5 – cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii

13.Desi am atacat cu apel atat Sentinta, cat si Incheierea pronuntata de Tribunalul Bucuresti in data de 07.10.2022 (prin care s-a respins solicitarea de probatoriu de a se atasa dosarul penal), instanta de apel nu s-a pronuntat asupra caii de atac exercitate impotriva Incheierii din 07.10.2022.

14.Aceasta omisiune reprezinta o incalcarea principiului disponibilitatii, reglementat de art. 9 CPC.

B. Art. 488, pc. 6 – cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei. Art. 488, pc. 7 – cand s-a incalcat autoritatea de lucru judecat

15.Consideram ca intreaga motivare a Deciziei, intemeiata pe realitati diferite, in functie de legea care le guverneaza (penala sau civila), este vadit contradictorie.

16. Rationamentul instantei de apel, similar cu al instantei de fond, este urmatorul:

a. (doar) pentru a fi condamnati sotii Nastase pentru mita, un act poate fi considerat simulat, nereal; in caz contrar, daca vanzarea de catre Cernasov Tamara catre Paul Opris nu era simulata, nici sotul meu si nici eu nu puteam primi 'mita' imbunatatiri la imobilul apartinand de drept si de fapt lui Paul Opris (nu poti primi MITA imbunatatiri incorporate unui IMOBIL doar daca 'te comporti' ca proprietar, fara sa fii proprietarul imobilului! Conditia este sa fii proprietar real, pentru a iti creste patrimoniul);

b. Instanta de apel retine, insa, ca simulatia a existat doar cand a fost convenabila DNA / instantei penale pentru a fi sotii Nastase condamnati pentru o infractiune de coruptie; cand solicitam declararea simulatiei in contradictoriu cu succesorii lui Paul Opris, aflam ca a existat un context in care se pare ca a fost necesar sa se considere acel act nereal, insa ca 'in plan civil' nu exista o dovada ca acel act ar fi fost simulat iar ipotezele... nu ar fi identice!

17.Cu alte cuvinte, am fost condamnata impreuna cu sotul meu ca am fi primit mita imbunatatiri la un Imobil – Imobil care potrivit Curtii de Apel Bucuresti nu este al nostru – intr-un anumit context, in care s-ar fi verificat doar daca suntem beneficiarii investitiilor in Imobil (!), pe cand acea situatie de fapt nu ar fi aplicabila in procesul civil!

18.Aceste considerente, expuse in mai multe argumente, sunt vadit contradictorii.

19.Nu pot exista realitati (si universuri) paralele, guvernate de legi diferite:

- Fie Imobilul, in baza acelorasi probe avute in vedere de instanta penala, a ramas in patrimoniul Tamarei CERNASOV (unde a primit imbunatatiri ilicite care au fost confiscate de statul roman) si este mostenit de reclamanta – recurenta Daniela Nastase, si atunci se impune admiterea actiunii in constarea simulatiei;

- Fie Imobilul a fost dobandit in mod real Paul OPRIS (si a ramas succesorilor sai), iar instanta civila sustine o concluzie diferita de instanta penala, analizand exact aceleasi probe, care implica faptul ca atat eu cat si sotul meu am fost condamnati pe nedrept – intrucat NU puteam primi 'mita' imbunatatiri la un Imobil care nu ne apartine si nu ne-ar fi apartinut niciodata!

16.Premisa condamnarii noastre in dosarul penal pentru mita constand in imbunatati la Imobil, retinuta in mod expres si fara niciun dubiu de instanta penala, este caracterul simulat (nereal) al contractului de vanzare cumparare incheiat intre Tamara CERNASOV (vanzator) si Paul OPRIS (cumparator).

17.Daca acel act nu ar fi fost unul simulat (fictiv), nici eu, nici sotul nu meu nu puteam fi condamnati penal pentru luare de mita – pentru ca nu puteam primi mita imbunatatiri la Imobilul lui Paul Opris!

18.Instanta de fond (Tribunalul Bucuresti) a retinut in mod just urmatoarele:

- Intrucat in prima instanta in dosarul penal se dispusese achitarea pentru fapta de primire de foloase necuvenite reprezentand contravaloarea unor lucrari de constructii si renovare executate la Imobil, ICCJ a statuat ca analiza solutiei de achitare in privinta acestui act material va trebui sa poarte in principal asupra calitatii de proprietar al Imobilului si beneficiar al lucrarilor. De asemenea, instanta penala a retinut ca probatoriul administrat in cauza a demonstrat in esenta ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata, nereala si ca inculpatii Nastase s-au comportat in fapt ca adevaratii proprietari ai acestui Imobil.

- ICCJ a expus pe larg considerentele pentru care a ajuns la concluzia ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata nereala.

- ICCJ a retinut ca implicarea patrimoniala a sotilor Nastase in lucrarile la Imobil dovedeste ca in fapt acesta le apartinea (in conditiile in care inculpata Nastase Daniela fusese desemnata de Tamara Cernasov, prin testament, legatara universala).

- ICCJ a retinut ca nu simpla implicare a familiei Nastase in lucrarile de renovare a Imobilului, ci maniera in care aceasta s-a facut a condus la perceperea inculpatilor Nastase ca fiind adevaratii beneficiari ai lucrarilor executate, ceea ce pune in discutie realitatea operatiunii de vanzare-cumparare a Imobilului intre Tamara Cernasov si Paul Opris.

- In conditiile unei operatiuni juridice simulate, poate exista si situatia in care ceea ce este schimbat prin contrainscris fata de actul juridic aparent este insasi natura actului juridic incheiat intre parti, deghizarea acestui act putand fi totala. Actul secret este cel care contine manifestarea de vointa adevarata, menita sa produca integral efectele juridice in vederea carora a fost emisa. Cu alte cuvinte, el trebuie sa contrazica actul public, sa inlature ori sa modifice total sau partial, efectele pe care ar trebui sa le produca cel din urma, nu este insa esentiala existenta unei stipulatii exprese in acest sens.

- De asemenea, tribunalul retine ca intelesul notiunii de 'act secret', in cazul simulatiei, este de 'negotium juris' – conventie intre parti, iar nu de 'instrumentul probationis' – act / inscris doveditor, opinia doctrinei fiind in acelasi sens. Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret intr-un inscris (instrumentul) nu este necesara, fiind suficienta incheierea sa (ca negotium) conform principiului consensualismului, pentru ca redactarea unui inscris care sa constate actul real (negotium) poate avea loc numai atunci cand se urmareste preconstituirea unui mijloc de proba, existenta inscrisului secret nefiind de esenta simulatiei.

- Ca este adevarat ca prin decizia penala nr. 1/06.01.2014 s-a retinut ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata.

16.Desi instanta de apel arata faptul ca regimul probatoriu ar fi diferit in penal si in civil, in realitate retine situatii de fapt diferite si contradictorii – care nu pot conciliate.

17'.Curtea constata ca decizia penala a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra intrunirii in persoana apelantei a elementelor constitutive ale infractiunii de luare de mita, in varianta complicitatii. Referirile instantei penale la caracterul simulat al contractului de vanzare-cumparare s-au realizat in acest context, considerentele aratand, pe larg, de ce apelanta si sotul sau s-au comportat, in fapt, ca adevarati proprietari ai imobilului din str. Christian Tell nr. 15 si, astfel, contravaloarea lucrarilor executate la acest imobil si neachitate de inculpat, au reprezentat foloase necuvenite' Curtea apreciaza, insa, ca situatia de fapt din care rezulta intrunirea elementelor constitutive ale unei infractiuni, stabilita in cadrul unui proces penal, de regula, nu poate fi opusa in cadrul procesului civil, unde admisibilitatea probelor este guvernata de reguli distincte'. (n.n. in plan civil am invocat puterea de lucru judecat, iar nu autoritatea).

18.Situatia de fapt – realitatea obiectiva – nu poate fi decat una singura in orice ramura de drept – penal, civil, fiscal, etc. – fie actul este simulat (nereal), fie actul este valabil – iar atunci condamnarea pentru luare de minta nu are niciun suport. (...)

20.Indiferent de formularile considerentelor realizate de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Civila:

a. Analiza facuta de instanta penala in calea de atac a condus-o la concluzia ca actul in discutie este simulat / fictiv;

b. Analiza facuta de instanta civila, pe exact aceleasi probe ca si instanta penala (toate inscrisurile din dosarul penal sunt scanate si atasate pe suport optic), a condus-o la concluzia ca actul in discutie nu este simulat / fictiv.

21.Instanta de apel a incercat sa justifice acest concluzii diferite prin prisma regulilor probatorii diferite in penal si civil, insa, in realitate, cu ignorarea puterii de lucru judecat a deciziei penale, fara a ii critica explicit concluzia, retine o situatie de fapt total diferita – incercand sa justifice in acelasi timp caracterul temeinic al solutiei de condamnare!

22.Ca atare, considerentele instantei de apel – care nu a cenzurat in niciun fel considerentele instantei de fond, cu exceptia invocarii propriei turpitudini – sunt contractorii si atrag incidenta art. 488, pc. 6 CPC.

C. Art. 488, pc. 8 – cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material; incalcarea normelor de drept materiale privind puterea de lucru judecat si privind simulatia (art. 1.175 Codul Civil 1864)

23.Sotii Nastase sunt cei care au fost judecati si condamnati pentru fapta de luare de mita la pedeapsa cu inchisoarea (cu executare, respectiv cu suspendare) si au achitat, fiecare, un prejudiciu in valoare de 912.152 RON, adica un prejudiciu total in valoare de 1.824.303,72 RON (18.243.037.290,81 ROL), suma reprezentand contravaloarea imbunatatirilor la Imobil (suma primita cu titlu de mita conform hotararii penale).

24.Din argumentele retinute in mod corect de instanta de fond rezulta urmatoarea concluzie: instanta penala a retinut, cu putere de lucru judecat, ca tranzactia prin care Tamara Cernasov i-a vandut Imobilul lui Paul Opris a fost una simulata, nereala, si ca inculpatii Nastase s-au comportat, in fapt, ca adevaratii proprietari ai acestui Imobil, iar implicarea patrimoniala a sotilor Nastase in lucrarile la Imobil dovedeste ca, in fapt, acesta le apartinea. Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret intr-un inscris (instrumentul) nu este necesara, fiind suficienta incheierea sa (ca negotium) conform principiului consensualismului.

25.Decizia penala nr. 1/06.01.2014 are putere de lucru judecat cu privire la acest aspect, contrar retinerilor instantei de apel, iar intimatii-parati nu au facut dovada contrara celor retinute prin aceasta decizie.

26.Preeminenta dreptului intr-o societate democratica are ca piloni principali: – principiul securitatii juridice, in plan legislativ si jurisprudential; – principiul statului de drept; – principiul garantarii concrete si eficace a drepturilor si libertatilor fundamentale; – principiul proportionalitatii.

27.Principiul securitatii juridice acopera calitatea, stabilitatea si predictibilitatea legii si a jurisprudentei.

28.In jurisprudenta CEDO, conceptul de 'securitate juridica' s-a afirmat ca principiu fundamental al drepturilor omului, cu referire speciala la stabilitatea si irevocabilitatea drepturilor consacrate definitiv prin hotarari judecatoresti, cu titlu de lege, care nu mai pot face obiectul unor ingerinte legislative sau judiciare, fara a goli de continut un alt principiu clasic al dreptului – autoritatea de lucru judecat si, mai nou, efectul pozitiv al lucrului judecat.

29.Curtea a statuat, in mod constant asupra:

a. calitatii legii si a jurisprudentei, care trebuie sa fie compatibila cu preeminenta dreptului, furnizand individului o protectie adecvata contra arbitrariului;

b. cele 'doua conditii calitative ale legii si ale jurisprudentei sunt accesibilitatea si previzibilitatea, accentuate de stabilitatea si unitatea de interpretare si de aplicare in jurisprudenta. (...)

36.Instanta de apel a incalcat in realitate dispozitiile art. 22 din Codul de procedura penala din 1968: 'autoritatea de lucru judecat a hotararii penale in fata instantei civile, astfel cum era reglementata in art.22 din vechiului Cod de procedura penala, sub imperiul careia a fost pronuntata decizia penala invocata, are in vedere o alta ipoteza, reprezentata de acele situatii in care, din diverse motive procedurale sau din vointa partii civile, actiunea civila nu a fost solutionata in procesul penal, ea urmand a fi solutionata de instanta civila'.

37.Potrivit normei citate: 'Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia. Hotararea definitiva a instantei civile prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat in fata organului de urmarire penala si a instantei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia'.

38.Contrar interpretarii date de instanta de apel, normal legala nu restrange puterea lucrului judecat la vreo 'actiune civila'.

39.Totodata, principiile unui proces echitabil – asa cum este reglementat la art. 6 din CEDO – nu sunt inlaturate de norma sus-citata (iar instanta de apel le ignora), cu toate ca Constitutia Romaniei da prioritate la art. 20, alin. (2), Conventiei Europene: 'Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile'.

40.Puterea sau prezumtia de lucru judecat impune consecventa in judecata, astfel ca ceea ce s-a constatat si statuat printr-o hotarare nu trebuie sa fie contrazis printr-o alta hotarare. Printr-o hotarare pe care o citam cu titlu de jurisprudenta, Inalta Curte a retinut ca, in mod corect, instanta de apel a precizat ca nu respinge actiunea in baza autoritatii de lucru judecat, ci are obligatia de a judeca in fond, insa solutia trebuie sa tina cont de dezlegarea deja data asupra problemei de drept dedusa judecatii, dand eficienta puterii de lucru judecat, ca a mai fost odata dezlegata chestiunea litigioasa (Decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare nulitate absoluta clauza contractuala).

41.De vreme ce aceeasi problema dedusa judecatii intr-un litigiu a fost solutionata irevocabil pe cale incidentala sau pe fond intr-un anumit sens, rezulta ca acest aspect retinut de instante, care a stat la baza solutiilor din dispozitivul hotararilor, a dobandit putere de lucru judecat si trebuie avut in vedere de instanta sesizata ulterior.

42.Aceste sustineri sunt sprijinite si de hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor

Omului. (...)

47.Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca solutiile definitive date de instantele judecatoresti unor probleme juridice sa nu mai poata fi contestate.

48.Curtea Europeana a Drepturilor Omului a avut posibilitatea de a se pronunta nu doar asupra anularii unui act judecatoresc irevocabil, dar si in privinta reaprecierii faptelor stabilite definitiv de o instanta judecatoreasca. In cazul Affaire Siegle c. Roumanie, CEDH, 16.04.20134 [19, §§ 36-40], societatea reclamanta a pretins incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice, pentru motivul ca instanta nationala a ignorat res judicata a unei hotarari judecatoresti definitive pronuntata pe aceleasi fapte.

49.Guvernul Romaniei a sugerat ca principiul autoritatii de lucru judecat nu a fost incalcat in speta de mai sus, intrucat nu a fost intrunita identitatea tripla: partile, obiectul si cauza ambelor actiunii. Pe baza principiului res judicata, Curtea Europeana a acceptat opinia Guvernului, insa nu a putut ignora faptul ca cele doua proceduri judiciare au vizat aceleasi circumstante factuale, care au fost decisive pentru rezultatele acestora. Este de mentionat ca hotararea este redactata in limba franceza, iar in § 38 Curtea Europeana a folosit sintagmele 'force de chose jugée' si 'l’autorité de la chose jugée'. In context, aceasta a notat ca, intr-adevar, nu este vorba despre anularea unei proceduri judiciare, care a condus la o hotarare judecatoreasca irevocabila care a dobandit puterea de res judicata – 'force de chose jugée'.

50.O noua apreciere a faptelor facute de instanta de judecata, care a facut-o sa se pronunte radical impotriva judecatii anterioare, este problematica in ceea ce priveste certitudinea juridica, or, in speta sus citata reclamantul a asteptat in mod legitim ca aceleasi instante sa solutioneze rezultatul aceluiasi litigiu in sensul unei decizii care are putere de lucru judecat – 'l’autorité de la chose jugée'. In consecinta, instanta de contencios europeana a constatat ca, prin reluarea unui anumit aspect care a fost deja hotarat si care a facut obiectul unei decizii finale si, in lipsa unui motiv intemeiat, instantele romane au incalcat principiul securitatii relatiilor juridice.

51.Instanta de fond nu a furnizat niciun motiv intemeiat (si nici intimatii-parati) pentru ca, avand la dispozitie exact aceleasi probe ca si instanta penala, sa ajunga la o concluzie diametral opusa (faptul ca nu ar exista simulatie!).

52.Avand in vedere ca instanta penala a dat o dezlegare definitiva juridica cu privire la caracterul simulat al tranzactiei dintre Tamara Cernasov si Paul Opris, fara a o include in dispozitiv, dezlegare care a avut insa consecinte importante in plan penal (imbunatatirile aduse Imobilului au fost considerate mita, ceea ce nu ar fi fost cazul daca nu era incidenta simulatia), aceasta trebuie sa produca efecte depline si in prezenta cauza, hotararea ICCJ neputand fi contrazisa in considerarea puterii lucrului judecat derivand din hotararea penala si a principiului securitatii raporturilor juridice.

In concluzie, va solicitam admiterea recursului astfel cum a fost formulat”.

Prezentam decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie:

„- Sustinerea recurentei privitoare la incalcarea principiului disponibilitatii, a prevederilor art. 9 C.pr.civ. – cu incidenta astfel, a motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ. – intrucat instanta nu s-ar fi pronuntat si asupra apelului declarat impotriva incheierii de sedinta din 7.10.2022, prin care s-a respins cererea de atasare a dosarului penal, este una lipsita de orice fundament.

Astfel, pe de o parte, incheierea de sedinta mentionata este cea de consemnare a dezbaterilor de la termenul la care instanta a ramas in pronuntare asupra fondului cauzei si, ca atare, face parte integranta din sentinta de dezinvestire (obiect al apelului), iar pe de alta parte, instanta de apel retine expres in considerentele deciziei ca impotriva acestei incheieri n-au fost formulate critici, motivele de apel vizand doar sentinta tribunalului.

In acest context, a sustine ca instanta de apel ar fi trebuit sa indice in dispozitivul hotararii si solutia data asupra incheierii – parte integranta din sentinta si cu privire la care nu fusesera formulate motive de apel – nu reprezinta doar o critica formala, ci una care nesocoteste insusi continutul principiului disponibilitatii de care se prevaleaza recurenta (si care presupune nesocotirea limitelor investirii instantei cu cereri, pretentii concrete, situatie in care nu se regaseste reclamanta, care pretinde o nepronuntare asupra unei presupuse cai de atac care nu continea nicio critica impotriva actului procedural al instantei, mentionat formal ca fiind obiect al apelului).

- Invocand dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ. si pe cele ale art. 488 alin. 1 pct. 7 C.pr.civ., recurenta a sustinut ca decizia atacata s-ar sprijini pe motive contradictorii, incalcand, totodata, autoritatea de lucru judecat a unei hotarari penale definitive.

Aceasta intrucat instanta ar fi apreciat ca aceeasi realitate poate fi diferita in functie de legea (penala sau civila) care o guverneaza. Or, a aratat recurenta ca pentru a fi condamnata (alaturi de sotul ei) in dosarul penal, pentru infractiunea de luare de mita, s-a considerat de catre instanta penala, ca premisa a acestei condamnari, existenta caracterului simulat (nereal) al contractului de vanzare-cumparare incheiat intre numitii Tamara Cernasov (matusa reclamantei) si Paul Opris (autorul intimatilor-parati).

In contra acestei situatii, instanta de apel a statuat diferit, in sensul ca nu s-ar fi facut dovada ca actul in discutie este unul simulat (fictiv), desi 'situatia de fapt, realitatea obiectiva, nu poate fi decat una singura in orice ramura de drept'.

Critica este nefondata, nefiind apta sa demonstreze nici caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei din apel si nici nesocotirea efectelor autoritatii de lucru judecat.

Astfel, instanta de apel a retinut corect ca, pretinzandu-se caracterul simulat, in forma fictivitatii, al contractului de vanzare-cumparare incheiat de autoarea reclamantei (numita Tamara Cernasov) cu autorul paratilor (Opris Paul) s-a sustinut ca temeinicia pretentiilor ar decurge din cele statuate prin hotararea penala de condamnare, pentru infractiunea de complicitate la luare de mita, a reclamantei. Aceasta intrucat, in procesul penal, s-a retinut ca reclamanta si sotul acesteia au beneficiat de contravaloarea lucrarilor efectuate la imobil (obiect al vanzarii), constituindu-se in foloase necuvenite remise de o alta inculpata, in scopul ca aceasta din urma sa fie mentinuta intr-o anumita functie.

In acest context, ceea ce a adus in discutie reclamanta a fost raportul dintre jurisdictia penala si cea civila; altfel spus: modalitatea si conditiile in care se pot repercuta efectele lucrului judecat din penal asupra judecatii ulterioare, efectuate de instanta civila.

Or, pretinzand ca instanta penala ar fi statuat cu autoritate de lucru judecat asupra existentei unei simulatii si ca, potrivit art. 22 C.pr.pen., efectele hotararii penale se extind cu aceasta valoare asupra judecatii civile, recurenta-reclamanta nesocoteste insusi continutul textului de ale carui dispozitii se prevaleaza, precum si fundamentul autoritatii de lucru judecat (care presupune transarea chestiunii litigioase pe baza contradictorialitatii dezbaterilor, cu respectarea garantiilor procesuale recunoscute partilor in procedura judiciara).

Astfel, potrivit art. 22 alin. 1 din Codul de procedura penala de la 1968 (aplicabil spetei), 'Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia'.

Aceasta presupune ca actiunea in simulatie sa fi fost alaturata celei penale – sa fi constituit latura civila a procesului penal –, astfel incat dezlegarile instantei penale sub acest aspect sa nu mai poata fi supuse verificarii ulterioare de catre instanta civila sau, in ipoteza lasarii nesolutionate a unei asemenea actiuni civile atasate celei penale, in demersul ulterior desfasurat in fata instantei civile sa se opuna dezlegarile instantei penale in legatura cu existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia (pentru ca aceeasi fapta constituie cauza juridica a raspunderii, deopotriva penale si civile).

Consideratiile instantei penale sub acest aspect care au justificat solutia de condamnare si de care se prevaleaza reclamanta nu sunt insa unele care sa fi transat chestiunea simulatiei in raport cu partile unei asemenea operatiuni juridice, ci doar unele care retin circumstantele de fapt care au condus la concluzia ca de contravaloarea unor imbunatatiri, reparatii aduse imobilului (obiect al contractului in privinta caruia se pretinde caracterul simulat) au profitat inculpatii – reclamanta si sotul acesteia – sub forma foloaselor necuvenite.

Ca este asa rezulta din modalitatea in care instanta penala abordeaza chestiunea caracterului neconform realitatii al actului de instrainare, pe care il deduce 'din imprejurari ulterioare incheierii conventiei, care au vizat circumstantele in care s-au realizat lucrarile de renovare la imobil', concluzionand ca 'maniera in care s-a efectuat renovarea a condus la perceperea inculpatilor ca fiind adevaratii beneficiari ai lucrarilor executate' si ca 'din perspectiva legii penale, atat actul autentic, cat si imprejurarea (reala sau nu) a posedarii imobilului de catre alte persoane creeaza doar o prezumtie relativa in legatura cu beneficiarul lucrarilor de renovare'.

Rezulta ca instanta penala nu a transat, pe latura civila a cauzei, caracterul simulat al contractului, pe care sa il poata deduce din imprejurari ulterioare conventiei – cata vreme simulatia, ca institutie civila, presupune existenta anterioara sau, cel mult, concomitenta a actului secret si a celui public –, ci doar a extras circumstantele factuale care i-au permis identificarea elementelor infractiunii de coruptie.

De aceea, recurenta-reclamanta se prevaleaza eronat de efectul pozitiv al lucrului judecat din penal, considerand ca acesta se opune judecatii civile si ca, in temeiul art. 435 alin. 2 C.pr.civ., daca paratii doresc sa inlature opozabilitatea hotararii judecatoresti penale, acestia trebuie sa faca dovada contrara celor statuate de instanta penala.

Mai intai, pentru ca, asa cum s-a aratat anterior, instanta penala nu a transat asupra existentei simulatiei, nefiind investita cu o asemenea actiune care, alaturata celei penale, sa se fi constituit in latura civila a procesului.

In acelasi timp, pentru ca, prin demersul ei, reclamanta incearca sa opuna efectul judecatii penale fata de parati, ca si cum acestia ar fi terti raportat la conventia de care se prevaleaza recurenta, iar hotararea le-ar fi, ca atare, opozabila, ei avand doar posibilitatea de a face dovada contrara (adica a inexistentei simulatiei, ceea ce presupune inexistenta acordului simulatoriu), in sensul dispozitiilor mentionate, ale art. 435 alin.2 C.pr.civ.

O astfel de teza este gresita, intrucat paratii au calitatea de parti in pretinsa simulatie (ca succesori ai cumparatorului din actul considerat fictiv), ceea ce inseamna ca lor nu le poate fi opus ceea ce s-ar fi transat asupra raportului juridic intr-un proces la care nu au participat (calitatea de martor in procedura penala fiind irelevanta sub acest aspect), ca si cand ar avea pozitia de terti carora hotararea sa le fie opozabila.

Or, o asemenea situatie, de opozabilitate a hotararii fata de terti – care trebuie sa suporte efectele unei judecati la care nu au participat, sub rezerva probei contrare – e diferita de cea in care se pune in discutie situatia partilor actului juridic, in absenta carora nu se poate transa jurisdictional de maniera pretinsa de recurenta (respectiv, in asa fel incat sa li se opuna efectele lucrului judecat, iar paratii, ca parti in contractul pretins fictiv, sa faca dovada contrara).

Aceasta intrucat fundamentul autoritatii de lucru judecat presupune contrarietatea dezbaterilor partilor implicate in actul juridic disputat, respectarea dreptului de aparare al acestora, impreuna cu toate celelalte garantii procesuale care insotesc o judecata.

De aceea, separat de cele aratate anterior in legatura cu limitele investirii si pronuntarii instantei penale, reclamanta nu se putea oricum prevala de retinerea unei simulatii in absenta partii careia i se opune, pentru a-i pretinde apoi acesteia sa faca dovada contrara, deoarece aceasta ar echivala, asa cum corect retine instanta de apel, cu impunerea dovedirii unui fapt negativ (contrar dispozitiilor art. 255 C.pr.civ.).

Dimpotriva, reclamanta fiind cea care a investit instanta civila, pretinzand existenta simulatiei in forma fictivitatii actului public, aceasta trebuia sa faca dovada, potrivit art. 249 C.pr.civ., a celor sustinute, respectiv existenta acordului simulatoriu in relatia dintre parti.

Sub acest aspect, decizia din apel, obiect al prezentului recurs, retine corect ca operatiunea juridica a simulatiei nu putea fi dovedita, avand in vedere calitatea de succesori a reclamantei si paratilor fata de partile actului pretins simulat (asimilabili, asadar, din punct de vedere juridic, acestora) decat respectand regulile probatiunii specifice pentru dovada actului juridic in raporturile dintre parti.

Or, aceasta presupunea, in raport cu dispozitiile art. 1191 C.civil (aplicabile, illo tempore, fata de data incheierii actului si de dispozitiile art. 26 C. pr. civ.) prezentarea inscrisului doveditor al conventiei partilor (acordul acestora care simula absolut actul public, stipuland fictivitatea acestuia) sau, cel putin, existenta unui inceput de dovada scrisa, in sensul dispozitiilor art. 1197 C.civ., care sa faca posibila completarea acestuia cu proba testimoniala (ori imposibilitatea preconstituirii inscrisului doveditor, potrivit art. 1198 C.civ., care, de asemenea, sa faca posibila dovedirea conventiei in conditii probatorii mai putin stricte, apeland inclusiv la proba cu martori).

Cum in speta asemenea probe nu au fost facute, in mod corect a concluzionat instanta de apel ca nu a fost demonstrat caracterul fictiv al actului public si, ca atare, nu a fost dovedita simulatia invocata.

In acest context, sustinerea recurentei conform careia 'analiza facuta de instanta civila, pe exact aceleasi probe ca si instanta penala', ar fi condus-o la concluzia diametral opusa, cum ca actul in discutie nu este simulat, cu 'ignorarea puterii de lucru judecat a deciziei penale', este una eronata care nesocoteste, pe de o parte, statuarile judecatii penale anterioare si, pe de alta parte, rigorile judecatii civile, care a avut de analizat, cu respectarea regulilor probatorii specifice dovedirii actelor juridice in relatia dintre parti, existenta acordului simulatoriu.

Asa cum s-a aratat anterior, judecata penala nu a transat jurisdictional existenta simulatiei in raporturile dintre partile unei asemenea operatiuni juridice, instanta nefiind investita cu o actiune in simulatie atasata actiunii penale, care sa fi constituit latura civila a procesului penal.

Inexistenta unui cadru procesual adecvat – care sa permita o asemenea verificare jurisdictionala – rezulta, o data in plus, si din aceea ca nu toate partile pretinsei conventii simulate au fost parti in procesul penal. Ca atare, hotararea penala nu poate sa fie opusa uneia dintre partile conventiei defaimate ca simulata, neparticipante la proces, sub semnul opozabilitatii stricto-sensu, potrivit art. 435 alin. 2 C.pr.civ., ca si cum ar fi fost tert fata de actul juridic disputat, pretinzandu-i-se, apoi, sa faca dovada contrara pentru inlaturarea opozabilitatii efectelor actului jurisdictional.

In acelasi timp, astfel cum s-a mentionat, analiza instantei penale a purtat asupra unor circumstante factuale, legate de contravaloarea unor reparatii aduse imobilului, obiect al vanzarii-cumpararii, deducand, in baza unor prezumtii, cine era beneficiarul lucrarilor respective de renovare, valorificand imprejurari ulterioare vanzarii-cumpararii (analiza incompatibila institutiei juridice a simulatiei civile, unde probatiunea trebuie sa vizeze intelegerea reala a partilor la un moment anterior sau, cel mult, concomitent actului public).

In realitate, instanta penala a transat, din perspectiva legii penale, situatia foloaselor necuvenite (contravaloarea lucrarilor de reparatii neachitate in schimbul mentinerii in functie a celui care a asigurat aceste prestatii), identificand elementele unei infractiuni de coruptie, iar nu caracterul simulat al actului public reprezentat de conventia de vanzare-cumparare.

De aceea, potrivit tuturor considerentelor dezvoltate anterior, sustinerea unei motivari contradictorii a deciziei atacate este lipsita de fundament, cata vreme instanta penala nu a dezlegat existenta unei institutii juridice, care sa fie apoi negata de instanta civila. In felul acesta, nu a fost nesocotita nici autoritatea lucrului judecat din penal, nefiind date premisele raportului dintre cele doua jurisdictii – penala si civila – din perspectiva art. 22 C. pr. pen., intrucat actiunea in simulatie nu a reprezentat latura civila a procesului penal, pentru ca verificarile realizate de instanta penala sa se opuna apoi judecatii din fata instantei civile pe aspectul dovedirii simulatiei in relatia dintre partile actului pretins simulat.

- Prin invocarea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., recurenta a sustinut ca ar fi fost nesocotite normele de drept material privind puterea de lucru judecat si cele privind simulatia (art. 1175 C.civ. de la 1864).

Critica este, de asemenea, nefondata.

In primul rand, in ce priveste 'puterea de lucru judecat' a hotararii penale (impropriu denumita astfel, intrucat pe plan normativ, la nivel terminologic, nu este folosita aceasta sintagma, distinctia pe acest aspect realizata in doctrina vizand, in realitate, efectul pozitiv si, respectiv, cel negativ al lucrului judecat), ea nu este reglementata prin norme de drept material, pentru ca, pretinzandu-se incalcarea lor, sa poata fi incident motivul prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ.

Fiind vorba despre un efect al hotararii judecatoresti, sediul materiei se regaseste in legislatia procesuala, deopotriva penala si civila (art. 22 V.C.pr.pen. respectiv, art. 430 – 432 C.pr.civ.), astfel incat o eventuala incalcare a acestor norme ar fi putut fi invocata pe temeiul art. 488 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ.

Dincolo de acest aspect de ordin formal, critica este lipsita de orice fundament cata vreme, in sustinerea ei, recurenta nu a facut decat sa reia argumentele subsumate si motivului prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ., in legatura cu pretinsa motivare contradictorie – data de faptul ca instanta penala ar fi retinut caracterul simulat al vanzarii –, premisa care nu mai putea fi contrazisa de instanta civila in analiza ulterioara a cauzei care a investit-o.

Toate considerentele expuse anterior, care nu vor mai fi reluate, au aratat in ce consta caracterul nefondat al unor asemenea sustineri.

In acelasi sens, invocarea pe acest aspect a jurisprudentei instantei de contencios european – cu trimitere la principiul securitatii juridice si la cel al preeminentei dreptului – este una lipsita de pertinenta, de vreme ce, cum s-a demonstrat, in speta nu s-a pus problema nesocotirii sau a contrazicerii unor statuari intrate in autoritate de lucru judecat, ale instantei penale, ci, dimpotriva, instanta civila a avut de efectuat propriile verificari jurisdictionale, potrivit competentei sale si cu respectarea regulilor probatiunii procesului civil.

In realitate, pretinzand instantei civile pronuntarea unei solutii pornind de la premisa – incorecta – ca instanta penala ar fi statuat deja asupra raporturilor juridice specifice simulatiei, recurenta este cea care, prin demersul sau, tinde la afectarea principiului preeminentei dreptului, intrucat o instanta nu poate statua asupra drepturilor afirmate si genera astfel securitate juridica decat in prezenta tuturor partilor implicate (cadru procesual adecvat abia in fata instantei civile), asa incat rezultatul judecatii sa le poata fi opus cu valoare obligatorie.

De aceea, instanta de apel a retinut corect ca hotararile CEDO invocate (din cauzele Beian c. Romaniei; SC Pilot Service c. Romaniei; Amuraritei c. Romaniei; Zazanis c. Greciei), reluate ca atare si in recurs, sunt fara legatura cu prezenta pricina, in sensul pretins de reclamanta, al afectarii dreptului la un proces echitabil, in componenta referitoare la executarea hotararilor judecatoresti si la securitatea raporturilor juridice, de vreme ce in speta nu s-a pus problema ca solutia definitiva a instantei penale sa fie contestata si, respectiv, negata de instanta civila.

- In ce priveste invocarea incalcarii dispozitiilor art. 1175 C.civ., critica este una pur formala, in contextul in care recurenta-reclamanta nu indica in ce ar consta nesocotirea acestor prevederi, apta sa atraga nelegalitatea hotararii.

Pe acest aspect, considerentele deciziei, clare si corecte, demonstreaza de ce nu a fost dovedita simulatia, respectiv existenta unui act secret care sa disimuleze total realitatea, in sensul fictivitatii actului public. Facand aplicarea dispozitiilor art. 1191 Codul civil de la 1864 si constatand neprobarea acordului simulatoriu, concluzia care s-a impus a fost aceea a nedovedirii ca actul public este fictiv, asa incat nu-si putea gasi incidenta art. 1175 C. civ., pentru ca in relatia dintre parti sa-si poata produce efectele vreo alta conventie decat cea concretizata in actul public.

In consecinta, fata de considerentele expuse, retinand-se caracterul neintemeiat al tuturor criticilor care au putut constitui obiect de analiza, recursul urmeaza sa fie respins ca nefondat.

Vazand si dispozitiile art. 452, art. 453 alin. 1 C. pr. civ., recurenta-reclamanta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata (onorariu de avocat, conform dovezilor de la dosar) ocazionate de judecata in faza recursului, catre intimata-parata Opris Andra Livia”.

* Cititi aici intreaga sentinta TMB

* Cititi aici apelul complet al sotilor Nastase

* Cititi aici intreaga decizie CAB

* Cititi aici recursul integral al reclamantilor

* Cititi aici toata decizia ICCJ