Primarul Capitalei Nicusor Dan s-a facut de tot rasul in instanta. Asta deducem din hotararea judecatoarei Stela Stoicescu (foto) de la Tribunalul Bucuresti.

Ne referim la sentinta nr. 40/2024, pronuntata in dosarul nr. 18043/3/2023. O cauza in care edilul general a cerut fara succes ca TMB sa anuleze autorizatia de construire obtinuta in Sectorul 2 de catre companiile imobiliare One Lake Club SRL si Romprod Trading SRL. Este vorba despre al treia dintre cele sase litigii in care Nicusor a fost trimis la plimbare din acelasi motiv: nu primarul, ci prefectul Bucurestilor are atributia de a ataca in instanta autorizatiile de constructie emise de edilii sectoarelor. Amintim ca alte 32 de dosare identice asteapta pronuntarea (click aici pentru a citi).

„Cel putin in privinta Municipiului Bucuresti, nu se invoca o minima argumentatie in sustinerea calitatii procesuale active pentru formularea cererii de fata, in ciuda reprezentarii prin avocat, profesionist al dreptului”, subliniaza judecatoarea TMB Stela Stoicescu.

De asemenea, aceasta ii atrage atentia lui Nicusor Dan ca legea ii confera doar prefectului prerogativa constand in controlul de tutela administrativa.

Redam principalul pasaj din sentinta Tribunalului Bucuresti (atasata integral la finalul articolului):

„Deliberand asupra cererii de chemare in judecata, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 13.06.2023 pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a II a Contencios Administrativ si Fiscal, sub nr. 18074/3/2023, reclamantii PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI si MUNICIPIUL BUCURESTI, in contradictoriu cu paratii SECTORUL 2 BUCURESTI, PRIMARUL SECTORULUI 2 BUCURESTI, ONE LAKE CLUB SRL si ROMPROD TRADING SRL, au solicitat instantei sa dispuna:

1. anularea autorizatiei de construire nr. 454/21.10.2022 emisa de Primarul Sectorului 2 Bucuresti;

2. suspendarea executarii autorizatiei de construire nr. 454/21.10.2022, in baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pana la solutionarea definitiva a cauzei;

In motivare, s-a aratat, in esenta, ca, prin Sentinta Civila nr, 860/17.02.2022 pronuntata in dosarul nr. 37533/3/2021, Tribunalul Bucuresti a dispus suspendarea executarii Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 339/1.3.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Sector 2, Bucuresti, pana la pronuntarea instantei de fond in dosarul nr. 9784/3/2022, solutia de suspendare fiind mentinuta prin Decizia 2007/13.07.2022 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, in acelasi dosar.

S-a invederat ca dosarul nr. 9784/3/2021 a fost disjuns in dosarul nr. 32674/3/2022 si 32678/3/2022, ambele dosare fiind solutionate de Tribunalul Bucuresti prin respingerea cererilor de chemare in judecata. Impotriva solutiilor de fond au fost declarate cai de atac. De asemenea, pe rolul Tribunalului Bucuresti a fost inregistrat si dosarul nr. 27283/3/2020, avand acelasi obiect (anularea HCGMB 339/2020), solutionat prin Sentinta Civila nr. 3329/07.06.2023 (inca neredactata), prin care s-au dispus urmatoarele:

- Suspendarea executarii Hotararii CGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 Bucuresti pana la solutionarea definitiva a cauzei.

- Anularea Hotararii CGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Sector 2 Bucuresti.

In consecinta, in perioada 17.02.2022 HCGMB nr. 339/2020 a fost suspendat in baza Sentintei Civile nr. 860/17.02.2022 pronuntata in dosarul nr. 37533/3/2021, iar incepand cu data de 07.06.2023 acelasi act administrativ cu caracter normativ, a fost anulat si suspendat prin Sentinta Civila nr. 3329/07.06.2023 in dosarul nr. 27283/3/2020.

Reclamantii au precizat ca sunt intrunite toate conditiile pentru a se dispune suspendarea, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, paguba iminenta rezultand din necesitatea respectarii normelor urbanistice.

Cat priveste cererea de anulare a autorizatiei, s-a mentionat ca motivele de nelegalitate consta in neaplicarea PUZ Sector 2, nerespectarea conditiilor stabilite prin PUGMB aprobat prin HCGMB nr. 339/2020, neincadrarea POT avizat in Anexa 2 a Regulamentului General de Urbanism aprobat prin HG nr. 525/1996, nerespectarea normei 5.5 din Titlul I 'Prescriptii Generale a PUGMB' prin absenta unui Plan Urbanistic Zonal si de Detaliu.

In drept, reclamantii au invocat art. 8, art. 15 raportat la art. 14, art. 23 din Legea nr. 554/2004.

In dovedire, reclamantii au depus inscrisuri in copie. Actiunea a fost legal timbrata cu 50 + 20 lei (f. 49 vol. I).

La data de 28.09.2023, paratii Primarul Sectorului 2 Bucuresti si Sectorul 2 Bucuresti au depus intampinare (f. 104-118 vol. I), prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a ambilor reclamanti, exceptia lipsei de interes, exceptia tardivitatii plangerii prealabile, exceptia inadmisibilitatii raportat la lipsa procedurii prealabile, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Sectorului 2 Bucuresti si, pe fond, au solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

In motivare, pe fond, s-a aratat, in esenta, ca autorizatia de construire a fost emisa cu respectarea principiului neretroactivitatii legii, dispozitiilor Legii nr. 50/1991, certificatului de urbanism nr. 1389/172/15.09.2020 si a inscrisurilor emise de autoritatile cu rol de reglementare si control, sustinerile reclamantiilor fiind incomplete, eronate si netemeinice.

In drept, paratii au invocat art. 205 alin. 2 C.proc.civ., Legea nr. 554/2004, OUG nr. 57/2019.

In dovedire, paratii au depus inscrisuri in copie.

La data de 28.09.2023, parata ROMPROD TRADING SRL a depus intampinare (f. 28-31 vol. II), prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, solicitand respingerea cererii in principal ca urmare a acestei exceptii si in subsidiar ca neintemeiata.

In sustinerea exceptiei, parata a aratat ca, desi este coproprietar in indiviziune cu One Lake Club SRL cu privire la terenul cu o suprafata de 27.293 mp identificat cu nr. cadastral 241867 mp, situat in municipiul Bucuresti, intr. Chefalului nr. I I — 13, sector 2, si figureaza in autorizatia de construire nr. 454/21.10.2022 a carei anulare se solicita in cauza pendinte, ca urmare a derularii intelegerii contractuale dintre aceasta si One Lake Club SRL astfel cum este descrisa mai sus, aceasta nu este beneficiara autorizatiei de construire.

Mai mult, in urma finalizarii dezlipirii si iesirii din indiviziune aflata in curs, lotul in suprafata de 20.007 m.p., identificat cu nr. cadastral 243718 pe care sunt in curs de edificare constructiile in baza autorizatiei de construire nr.454/21.10.2022, urmeaza a fi atribuit in proprietatea exclusiva a One Lake Club S.R.L. Constructiile respective sunt in curs de edificare de catre One Lake Club S.R.L. pe costul si riscul sau exclusiv, fiind deja intabulate in cartea funciara ca proprietate exclusiva a One Lake Club – la stadiu de executie.

De asemenea, intre parata si One Lake Club SRL s-a agreat de la data semnarii Contractului de vanzare un partaj de folosinta in temeiul art. 639 Cod Civil pana la data sistarii starii de coproprietate, lotul in suprafata de 21.022 mp ce include suprafata de 20.007 sus-mentionatž, fiind folosit exclusiv de catre One Lake Club in vederea derularii investitiilor in baza autorizatiei de construire nr. 454/21/10/2022.

In drept, parata a invocat art. 32, 36 si 40 C.proc.civ.

In dovedire, parata a depus inscrisuri in copie.

La data de 09.10.2023, parata ONE LAKE CLUB SRL a depus intampinare (f. 61-73 vol. II), prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a ambilor reclamanti, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

In motivare, s-a aratat, in esenta, ca intreaga actiune a fost formulata cu rea-credinta, in mod fraudulos, raportat la Decizia nr. 12/2015 si Decizia nr. 4/2003 a ICCJ, avand in vedere ca atat Municipiului Bucuresti (unitate administrativ teritoriala) cat si Primarului General al Municipiului Bucuresti (autoritate executiva) le este interzis sa conteste in litigii de contencios administrativ actele Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

S-a mentionat ca sub nicio forma nu se poate sustine ca prezumtia de legalitate a PUZ Coordonator Sector 2 a fost rasturnata, asa cum in mod ilegal sustin reclamantii.

Mai mult, nu exista niciun argument faptic sau juridic pentru care, pe parcursul intregii actiuni, reclamantii sa faca abstractie totala de existenta PUZ Coordonator Sector 2, documentatie de urbanism care a stat la baza emiterii autorizatiei de construire contestate, iar anularea PUZ nu atrage in mod obligatoriu anularea antorizatiei de construire.

A mai invederat parata ca nu sunt intrunite in cauza conditiile pentru a se dispune suspendarea autorizatiei de construire, si aceasta solicitare fiind neintemeiata.

In drept, parata a invocat art. 205 C.proc.civ.

In dovedire, parata a depus inscrisuri in copie.

La termenul din data de 17.01.2024, instanta a pus in discutie exclusiv exceptia lipsei calitatii procesuale active a ambilor reclamanti si a retinut exceptia in pronuntare.

Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale active a ambilor reclamanti, Tribunalul o va admite, cu consecinta respingerii in integralitate a actiunii ca fiind introdusa de persoane lipsite de calitate procesuala activa, din considerentele ce succed:

Raportat la art. 36 C.proc.civ., Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Conform art. 32 alin. 1 lit. b) C.proc.civ.:

'(1) Orice cerere poate fi formulata si sustinuta numai daca autorul acesteia: b) are calitate procesuala'.

Dispozitiile legale citate se impun a fi raportate, in mod evident, la obiectul prezentei actiuni – anularea unui act administrativ – si cauza (fundamentul juridic) invocat de reclamanti, respectiv dispozitiile Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 554/2004:

'(1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.

(2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept'.

Potrivit alin. 8 al aceluiasi articol:

'(8) Prefectul, Agentia Nationala a Functionarilor Publici si orice subiect de drept public pot introduce actiuni in contencios administrativ, in conditiile prezentei legi si ale legilor speciale'.

Conform art. 3 alin. 1 din acelasi act normativ:

'Prefectul poate ataca direct in fata instantei de contencios administrativ actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale; actiunea se formuleaza in termenul prevazut la art. 11 alin. (1), care incepe sa curga de la momentul comunicarii actului catre prefect si in conditiile prevazute de prezenta lege. Actiunea introdusa de prefect este scutita de taxa de timbru'.

Potrivit art. 2 alin. 1) lit. a) si b) din acelasi act normativ:

'In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a) persoana vatamata – orice persoana titulara a unui drept ori a unui interes legitim, vatamata de o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri; in sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si grupul de persoane fizice, fara personalitate juridica, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum si organismele sociale care invoca vatamarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor si intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

b) autoritate publica – orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica'.

Totodata, pentru definirea conceptelor de 'drept vatamat', 'interes legitim public' sau 'interes privat', relevante inclusiv din perspectiva justificarii calitatii procesuale active, se impun a fi avute in vedere dispozitiile art. 2 alin. 1) lit. p) si r) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care:

'In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

o) drept vatamat – orice drept prevazut de Constitutie, de lege sau de alt act normativ, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;

p) interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;

r) interes legitim public – interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice'.

Raportat la dispozitiile de mai sus, la considerentele din Decizia nr. 8/2020 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (care prezinta deosebita relevanta pentru cauza de fata), precum si la doctrina in materie, se poate distinge intre contenciosul administrativ subiectiv (care reprezinta regula si desemneaza acea situatie in care reclamantul invoca un drept subiectiv sau un interes legitim privat / personal – conform art. 2 alin. 1 lit. p din Legea nr. 554/2004, persoana fiind vatamata printr-un act administrativ tipic sau asimilat) si contenciosul administrativ obiectiv (respectiv, reclamantul urmareste sa apere un interes legitim public – conform art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 554/2004, iar cercetarea judecatoreasca vizeaza verificarea masurii in care au fost aduse atingeri unor situatii juridice cu caracter general si impersonal si daca s-a adus atingere unei stari de legalitate generala).

In prezenta cauza, desi reclamantii nu au invocat explicit in cuprinsul actiunii natura demersului de contencios administrativ de care inteleg a se prevala – obiectiv sau subiectiv –, o atare analiza se impune pentru determinarea calitatii procesuale. Se observa, sub acest aspect, ca abia in cuprinsul notelor scrise / raspuns la intampinare depus la termenul de 17.01.2024, reclamantii clarifica pentru prima data ca se prevaleaza atat de contenciosul administrativ subiectiv, cat si de cel obiectiv.

Astfel, in ceea ce priveste contenciosul administrativ subiectiv, trebuie notat ca niciunul dintre reclamanti nu invoca un interes privat reclamat a fi protejat, contrar sustinerilor acestora. Dimpotriva, intreaga cerere de chemare in judecata este fundamentata pe ideea necesitatii protejarii intereselor municipiului Bucuresti, respectiv satisfacerea unor nevoi comunitare si realizarea competentei autoritatilor publice, chestiune care, in mod evident, se circumscrie definitiei interesului legitim public, astfel cum acesta este definit in art. 2 lit. r) din Legea nr. 554/2004, mai sus redat.

Ca atare, in mod evident, niciunul dintre reclamanti nu justifica calitate procesuala activa pentru prezentul demers intemeiat pe contenciosul subiectiv.

Referitor la contenciosul obiectiv, ca o prima observatie, rezulta cu claritate, pe baza prevederilor legale citate, ca nicidecum nu se poate deduce calitatea procesuala activa din simpla inexistenta a unei prevederi care sa interzica accesul la justitie, contrar sustinerilor reclamantilor. Dimpotriva, abilitarea legala a de actiona in sensul investirii instantei cu o atare actiune trebuie sa isi gaseasca suport intr-o norma legala, explicit sau implicit, dar neechivoc. Or, acesta nu este cazul in speta, astfel cum se va arata.

Similar, nu poate fi permis rationamentul promovat de reclamanti, potrivit cu care simpla 'coordonare a sectoarelor si aplicarea unitara a regulilor urbanistice pe teritoriul Municipiului Bucuresti' sau solicitarea de restabilire a legalitatii pretins incalcate ar fi suficiente pentru justificarea legitimarii procesuale active. Dimpotriva, raportat la prevederile legale citate, regula in contenciosul administrativ obiectiv consta in incadrarea in sfera persoanelor reglementata de legiuitor pentru a putea actiona. Or, niciunul dintre reclamanti nu se incadreaza in categoriile exprese si limitative prevazute de lege pentru formularea prezentului demers judiciar. De altfel, cel putin in privinta Municipiului Bucuresti, nu se invoca o minima argumentatie in sustinerea calitatii procesuale active pentru formularea cererii de fata, in ciuda reprezentarii prin avocat, profesionist al dreptului.

In privinta Primarului General al Municipiului Bucuresti, invocarea de catre reclamanti a dispozitiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, potrivit cu care primarii au obligatia sa urmareasca respectarea disciplinei in domeniul autorizarii executarii lucrarilor in constructii si se pot adresa instantelor judecatoresti, nu justifica nicidecum calitatea procesuala clamata. In primul rand, Tribunalul subliniaza ca respectivul alineat nu poate fi interpretat de sine statator, izolat sau trunchiat (astfel cum propun reclamantii in mod nejustificat), ci doar coroborat cu restul alineatelor, pentru a decela scopul si finalitatea corecta a normei legale.

Or, conform dispozitiilor alin. 3 al aceluiasi articol:

'Contraventiile prevazute la art. 26 alin. (1), cu exceptia celor de la lit. h), h1), i) – k) si o), se constata si se sanctioneaza de catre compartimentele de specialitate cu atributii de control ale autoritatilor administratiei publice locale ale judetelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor, pentru faptele savarsite in unitatea lor administrativ-teritoriala sau, dupa caz, in teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului Bucuresti, potrivit competentelor de emitere a autorizatiilor de construire / desfiintare' (raportat la art. 4 din Lege, subl. inst.).

Ca atare, din chiar interpretarea intregului articol, rezulta cu claritate ca, potrivit principiului simetriei, sanctionarea se realizeaza potrivit competentelor de emitere a autorizatiilor de construire (in cazul de fata, deci, de catre primarul de sector), interpretare care corespunde pe deplin si principiului autonomiei locale.

Mai mult decat atat, prin art. 12 din Legea nr. 50/1991 se statueaza expres ca autorizatiile de construire sau de desfiintare, emise cu incalcarea prevederilor legale, pot fi anulate de instantele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii actiunii de catre prefect, ca urmare a activitatii de control a Inspectoratului de Stat in Constructii.

Pe cale de consecinta, din interpretarea sistematica a prevederilor Legii nr. 50/1991, rezulta fara echivoc faptul ca primarul general poate sesiza instanta de judecata doar in limitele in care poate emite autorizatii de construire, nu si cu privire la alte autorizatii de construire, emise de primarii de sector.

In egala masura, prevederile art. 105, interpretate coroborat cu, art. 85 alin. 1, art. 154, art. 155 lit. f), art. 164 alin. 3 si art. 169 C.adm. nu sustin o alta concluzie, atat timp cat nu exista o relatie de subordonare, ci doar una de colaborare intre primarul general si primarii de sector (de altfel, recunoscuta de reclamanti, inclusiv la termenul din 17.01.2024), si niciun alt act normativ nu confera reclamantului Primarul General al Municipiului Bucuresti sau Municipiului Bucuresti legitimare procesuala activa, in sensul pretins. De altfel, relatia de colaborare are la baza principiul autonomiei locale, statuat expres de prevederile legale interne si de art. 11 din Carta Europeana a autonomiei locale din 15 octombrie 1985, adoptata la Strasbourg.

De asemenea, nici din prevederile Legii nr. 350/2001 nu rezulta o alta concluzie, de natura celei sustinute de reclamanti. In acest sens, Tribunalul subliniaza ca prin acest act normativ se prevede generic ca litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea hotararilor de aprobare a documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism se solutioneaza de instantele de contencios administrativ competente.

Se observa astfel ca obiectul de reglementare al acestui act normativ difera de cel al Legii nr. 50/1991, respectiv ca in materia emiterii autorizatiei de construire exista un act normativ cu caracter special, care se aplica cu prioritate. Cu alte cuvinte, prin Legea nr. 350/2001 nu se reglementeaza modalitatea de emitere sau de contestare a autorizatiilor de construire, ori de sesizare a instantelor judecatoresti cu privire la actele administrative reprezentate de autorizatiile de construire, pentru aceste acte fiind aplicabile prevederile speciale cuprinse in Legea nr. 50/1991. Nu are nicio relevanta ca Legea nr. 350/2001 este ulterioara Legii nr. 50/1991, cata vreme obiectul de reglementare al acestor acte normative este diferit.

Mai mult decat atat, nici in Legea nr. 350/2001 nu exista nicio dispozitie legala speciala care sa confere competenta celor doi reclamanti pentru a contesta autorizatiile de construire sau alte acte administrative care ar fi emise cu nerespectarea hotararilor de aprobare a documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, prevederile art. 12, ale art. 271, respectiv ale art. 64 necontinand prevederi atributive de competenta din perspectiva problemei de drept analizate.

Nu poate fi omis nici faptul ca o interpretare contrara, de natura a le conferi reclamantilor legitimare procesuala activa, ar conduce la o veritabila eludare a Deciziei nr. 12/2015 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, aspect nepermis. Pentru a retine astfel, Tribunalul are in vedere paragrafele nr. 55-60 din Decizia mentionata, potrivit cu care:

'55. Este prezumat faptul ca atat consiliul local, ca autoritate deliberativa, cat si primarul, ca autoritate executiva, in intreaga activitate desfasurata urmaresc preeminenta interesului public si satisfacerea nevoilor comunitatii locale. Aceasta finalitate se presupune a fi atinsa prin exercitarea competentelor exclusive si partajate ce revin celor doua autoritati publice locale in reglementarea Legii nr. 215/2001. Legalitatea actelor emise de cele doua autoritati publice este asigurata prin atributiile conferite secretarului unitatii administrativ-teritoriale si prin controlul de tutela administrativa exercitat de prefect.

56. In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca isi pastreaza validitatea considerentele din Decizia nr. IV din 23 iunie 2003 a Curtii Supreme de Justitie – Sectiile Unite, in sensul ca 'actele emise de consiliul local sl de primar au caracter independent, niciuna dintre aceste autoritati neputand exercita direct o cale de atac impotriva actului celeilalte autoritati simetrice, singura autoritate publica investita cu acest atribut fiind prefectul', in acest sens se observa ca dispozitiile art. 46, in art. 71 alin. (1) si art. 27 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, forma in vigoare la data pronuntarii deciziei, se regasesc in materialitatea lor in cuprinsul art. 45 si art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, forma in vigoare la data pronuntarii prezentei decizii, respectiv in cuprinsul dispozitiilor art. 115 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 19 alin. (1) lit. a) si e) din Legea nr. 340/2004 si art. 3 alin, (1) din Legea nr 554/2004.

57. Cu toate acestea, in temeiul art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 si art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, primarului ii este recunoscut dreptul de a introduce actiuni si de a reprezenta unitatea administrativ-teritoriala in justitie.

58. Insa, in ceea ce priveste legalitatea actelor adoptate de consiliul local, atat Constitutia Romaniei, cat si Legea nr. 340/2004 si Legea nr. 554/2004 consacra competenta expresa ce revine prefectului sub forma controlului de tutela administrativa.

59. A accepta teoria ca unitatea administrativ-teritoriala, prin autoritatea sa executiva, respectiv primarul, are dreptul de a ataca in fata instantei de contencios administrativ hotararile adoptate de autoritatea sa deliberativa, respectiv consiliul local sau, dupa caz, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, echivaleaza cu dobandirea de catre primar a prerogativei controlului de tutela administrativa. Or, in conditiile in care controlul de tutela administrativa este expres si limitativ prevazut la nivel constitutional, prin art. 123 alin. (5) din Constitutie, iar, la nivel de lege organica, prin art. 115 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 si art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca prerogativa a prefectului, instanta judecatoreasca nu are posibilitatea ca, pe cale de interpretare a dispozitiilor in vigoare, sa atribuie unor autoritati publice competente ce nu le-au fost conferite de legiuitor.

60. Pentru toate considerentele expuse, intrucat, in actualul cadru legislativ, legiuitorul nu a recunoscut expres dreptul la actiune in discutie, desi atunci cand a dorit sa recunoasca deopotriva mai multor subiecte de drept exercitarea unor atributii similare sau identice a introdus prevederi exprese, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca, din interpretarea dispozitiilor expuse, rezulta ca, in conditiile Legii nr. 215/2001 si ale Legii nr. 554/2004, unitatea administrativ-teritoriala, prin autoritatea sa executiva, respectiv primarul, nu are dreptul de a ataca in fata instantei de contencios administrativ hotararile adoptate de autoritatea sa deliberativa, respectiv consiliul local sau, dupa caz, Consiliul General al Municipiului Bucuresti'.

In concret, se observa ca, raportat la motivarea actiunii, se invoca drept motiv de nelegalitate, printre altele, nelegalitatea autorizatiei de construire pe motiv de nelegalitate a HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2, reclamantii invederand faptul ca prezumtia de legalitate a acestui act administrativ ar fi fost inlaturata de doua instante diferite.

Or, acest fapt echivaleaza, contrar sustinerilor reclamantilor, cu invocarea, de catre acestia, a nelegalitatii actului emis de autoritatea deliberativa (HCGMB) pentru a obtine anularea unui act administrativ emis in baza acestuia – autorizatia de construire –, astfel ca sunt pe deplin aplicabile considerentele Deciziei de mai sus, inclusiv pct. 53 din Decizie, potrivit cu care: 'Atributiile partajate conferite autoritatii deliberative si autoritatii executive se prezuma a fi exercitate deopotriva in scopul satisfacerii nevoilor comunitare, in numele, in interesul si pentru unitatea administrativ-teritoriala, neputand fi acceptata teza recunoasterii unui drept la actiune in justitie al subiectului de drept (unitatea administrativ-teritoriala, prin autoritatea sa executiva) impotriva lui insusi (unitatea administrativ-teritoriala, prin autoritatea sa deliberativa)'.

Totodata, aplicabilitate isi gasesc, in ciuda pozitiei de negare a reclamantilor, inclusiv considerentele de la pct. 51 din Decizie, potrivit cu care 'exercitiul concertat, real si efectiv al competentelor partajate ce revin autoritatii deliberative si autoritatii executive in scopul satisfacerii optime si efective a nevoilor comunitatii locale, fiind de neconceput un conflict intre cele doua autoritati din cadrul aceleiasi unitati administrativ-teritoriale'.

Actionand in acest mod, altfel spus, reclamantii pun sub semnul intrebarii principiul autonomiei locale, aspect nepermis, si isi asuma atributii ce tin de tutela administrativa, consacrata exclusiv prefectului, ca reprezentant al Guvernului in teritoriu.

Sub acest aspect, afirmatia reclamantilor din actiune, in sensul ca Primarul General ar fi obligat sa exercite tutela administrativa asupra autorizatiilor emise de Primarul Sectorului 2 in temeiul art. 27 din Legea nr. 50/1991 si sa introduca actiuni in justitie in aplicarea dispozitiilor art. 155 alin. 5 lit. f) C.admin., este vadit nefondata, din moment ce un atare drept apartine, conform vointei exprese a legiuitorului, exclusiv Prefectului, ca reprezentant al Guvernului in teritoriu, fiind in esenta un control realizat de autoritatile administratiei publice centrale asupra legalitatii actelor emise de autoritati ale administratiei publice locale. Aceasta optiune a legiuitorului este, pe de-o parte, una de politica legislativa (a se vedea art. 123 alin. 5 Constitutie, dar si art. 200, art. 255 C.adm. si art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004), neputand fi cenzurata de instanta si, pe de alta parte, nu apare deloc ca neclara sau a contine o inadvertenta, dispozitiile legale fiind neechivoce si constituind in esenta o expresie a autonomiei locale, din perspectiva inexistentei unui drept la actiune al Primarului General.

Or, in aceste conditii, pretinsul refuz de a actiona al altor subiecte de drept – Prefectul sau Inspectoratul de Stat in Constructii – nu poate fi de natura a justifica o legitimare procesuala activa a reclamantilor, in lipsa unei norme legale care sa ii abiliteze sa formuleze prezenta actiune, conform rationamentului expus mai sus.

Pe cale de consecinta, pentru toate motivele de fapt si de drept de mai sus, se va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata in privinta ambilor reclamanti, sens in care va fi respinsa cererea de anulare a autorizatiei de construire contestate ca fiind introdusa de persoane lipsite de calitate procesuala activa.

Referitor la cererea de suspendare a executarii autorizatiei de construire, atat timp cat exceptia lipsei calitatii procesuale active vizeaza, in mod firesc, intreaga actiune, raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, si aceasta va fi respinsa ca fiind introdusa de persoane lipsite de calitate procesuala activa.

Sub aspectul cheltuielilor de judecata, se va lua act ca paratii nu au solicitat obligarea reclamantilor la plata acestora in prezentul litigiu”.

* Cititi aici intreaga sentinta a judecatoarei TMB Stela Stoicescu