Prin Decizia CCR nr. 26/2019, s-a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre:

- Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parlamentul Romaniei, pe de-o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, generat de incheierea intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009,

- precum si de exercitarea, in mod necorespunzator, a controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii.

Bucurie mare, credea toata lumea ca gata, serviciile cu treaba lor, parchetul cu treaba lui. Nu mai are ce sa caute SRI-ul in ”justitie”.

Insa, la fel cum s-a intamplat cu toate deciziile CCR care vizau scoaterea SRI-ului din justitie (imediat dupa ce se admitea CCR o exceptie de neconstitutionalitate, pana sa o publice in Monitorul Oficial se dadea o OUG care prevedea acelasi lucru si lipsea de efecte decizia CCR), nici cu protocoalele nu s-a intamplat altfel.

Doar suntem stat de drept sau mai bine zis de ”drepti”.

”Pe surse” am aflat ca imediat dupa ce s-a pronuntat CCR in 2019 s-a incheiat un nou Protocol cu SRI -ul conform caruia se lucreaza la fel intre parchete si SRI, numai ca e mai bine facut si se pare si mai greu de demonstrat existenta lui, pentru ca nu prea lasa ”urme”, iar constructia juridica nu ar fi facuta de organele de cercetare penala.

Ca n-are nicio treaba constructia juridica cu realitatea, ca nu sunt probe in spate, ce mai conteaza?

Bineinteles ca nu raman ”urme” pentru ca actele sunt semnate de procuror si nu apare SRI-ul nicaieri, iar eventualele adrese intre parchet si SRI nu se pun la dosar. Insa, realitatea este ca dosarul penal este instrumentat intru totul de SRI, in niciun caz de parchet si de cei care au atributii potrivit legii.

Si uite asa ajungi sa te uiti la niste ordonante sau la rechizitorii si sa te minunezi de ce scrie in ele, ca vezi ca tot ce stiai despre norme civile sunt rastalmacite si crezi ca sunt niste romane SF scoase de unii din ”putul gandirii”.

Functionarul public care, luand cunostinta de savarsirea unei fapte prevazute de legea penala in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile este obligat sa sesizeze de indata organele de urmarire penala, iar daca nu o face, savarseste infractiunea prevazuta de art. 267 Cod Penal (omisiunea sesizarii).

Atat in legea DNA-ului si in legea DIICOT-ului exista un articol (art. 14 din OUG nr. 43/2002, respectiv art. 12 din OUG nr. 78/2016) care ”nuanteaza” aceasta obligatie de sesizare.

Astfel, organele de control si/sau de conducere, dupa caz, sunt obligate sa sesizeze DIICOT/DNA cu privire la orice date sau informatii din care rezulta ca s-a savarsit una dintre infractiunile care intra in competenta materiala a SRI/DNA si, totodata, sunt obligate ”sa procedeze la asigurarea si conservarea urmelor infractiunii, a corpurilor delicte si a oricaror mijloace de proba ce pot servi organelor de urmarire penala.”

O asemenea obligatie revine si serviciilor si organelor specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor care au obligatia de a pune de indata la dispozitie DIICOT/DNA ”datele si informatiile detinute in legatura cu savarsirea infractiunilor” (cu privire la care le-au sesizat).

Totodata, la cererea procurorului-sef al DIICOT/DNA sau a procurorului desemnat de acesta, Serviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor au obligatia de a ii pune la dispozitie, neprelucrate, toate datele si informatiile (cu privire la care au facut sesizarea penala).

In colaborarea intensa dintre parchete si serviciile de informatii, pentru a ii da o ”aparenta de legalitate” (cum le place lor sa spuna), se invoca art. 12 alin. (4) din OUG nr. 78/2016, respectiv art. 14 alin. (4) din OUG nr. 43/2002 si se cer date si informatii cu privire la oricine, in orice dosar penal care nu a fost pornit ca urmare a unei sesizari a serviciului de informatii.

Sa va dau un exemplu de solicitare a parchetului de astfel de informatii despre oricine, intr-un dosar care nu a fost pornit la sesizarea penala a serviciilor de informatii, facuta dupa ce a devenit obligatorie decizia CCR nr. 26/2019 cu privire la protocoale:

”In vederea continuarii cercetarilor in dosarul penal x, in care urmarirea penala se efectueaza sub aspectul savarsirii infractiunilor ...., va rugam sa aveti amabilitatea de a ne comunica daca, la nivelul institutiei dvs., exista date si informatii din categoria celor prevazute de art. 12 alin. (3) si (4) din OUG nr. 78/2016/ art. 14 alin 3 si 4 din OUG nr. 43/2002, referitor la eventuale activitati infractionale care intra in competenta DIICOT/DNA, savarsite de urmatoarele persoane ..... ”.

Cu alte cuvinte: nu cumva aveti dvs ceva date si informatii despre cei indicati ca sa ni le comunicati. Si atunci vad ele serviciile daca au. Daca nu au, cauta sau inventeaza.

Curat-murdar, coane Fanica!

Ce se intampla mai departe, printre altele?

Primeste procurorul de caz datele/informatiile comunicate de servicii sau mai bine zis direct prelucrate cum trebuie de servicii si si le insuseste el asa .. punandu-le intr-un act de urmarire penala intocmit de el (referat, ordonanta).

Bineinteles ca in dosarul penal nu apare nimic, niciun act, nicio data, nicio informatie, nicio proba si nu stii de unde a inventat procurorul povestea si stai si te uiti la actul lui de procedura si te minunezi cu privire la scrie in el.

Am auzit ca nici nu prea poate procurorul sa miste in front, ca daca deranjeaza ofiterul SRI, nesupunandu-se, i se retrag niste avize si isi cam pierde calitatea de magistrat.

Se intampla ca din greseala sa le mai scape prin dosarele penale niste adrese din astea de buna colaborare.

Ce poti sa faci?

Cand ajunge dosarul in camera preliminara, camera de filtru in care trebuie sa se verifice de catre judecatorul de camera preliminara legalitatea tuturor actelor de urmarire penala si obtinerii tuturor probelor, te apuci sa invoci exceptii de nelegalitate si pui ca proba si adresa care le-a ”scapat” in dosar.

Raspunde procurorul de caz, recunoaste ca a colaborat cu serviciile, insa zice ca a primit numai informatii si date neprelucrate, dar ca a scos el din dosar tot ce era nelegal obtinut.

Bineinteles ca nu spune nici ce si cum a primit ”neprelucrat”, nici ce a primit, nici sub ce forma si nici de ce (daca dosarul nu se formase la sesizarea penala a serviciului de informatii) si nici ce si cum a ”valorificat” el ce a primit.

Normal, curios fiind si fiind vorba de legalitatea urmaririi penale care trebuie verificata in camera preliminara, ii ceri judecatorului sa faca cercetare ca sa vada in ce a constat in mod efectiv colaborarea dintre parchet si serviciul de culegere si prelucrare de informatii, pentru a putea sa analizezi legalitatea a ceea ce s-a intamplat in urmarirea penala si daca nu cumva a fost ea viciata, iar daca a fost cum si cat.

Si te trezesti sa ai surpriza sa nu vrea judecatorul sa faca nicio cercetare, ca doar a zis procurorul ca a scos el tot ce venise de la serviciile de culegere si prelucrare de informatii si nu a folosit nimic si doar daca zice procurorul nu trebuie el crezut pe cuvant?

Si uite cum devine procedura de camera preliminara o procedura formala de verificare a legalitatii actelor si probelor intocmite/obtinute in urmarirea penala, ca numai verificare de legalitate nu mai e cand judecatorul crede pe cuvant procurorul si nu face nicio cercetare (nici macar atunci cand are indicii clare in dosar).

In schimb, se sustine ca Romania este stat de drept, ca dreptul la aparare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea de arme, prezumtia de nevinovatie si multe altele sunt garantate si respectate.

Probabil asta s-o intampla oriunde altundeva, dar in Romania nu prea.

Te trezesti astfel ca drepturile sunt ipotetice si iluzorii in Romania, in niciun caz efective si ca nu poti sa faci nimic. Cum zice procurorul via ofiterul de informatii, asa ramane in multe dosare, indiferent ca nu sunt probe care sa sustina acuzatia si nu are treaba cu realitatea pentru ca judecatorul nu vrea sa cerceteze nimic.

Ca exista o ”justitie paralela” care nu are nicio treaba cu legea in vigoare, cea la vedere si obligatorie, in baza careia poti sa fii acuzat si condamnat si nu ai nicio posibilitate sa te aperi? Cui ii pasa? Pai nu au zis una-doua instante ca esti vinovat? Asa ramai, chiar daca ”vinovatia” ti-a fost stabilita in baza unei ”justitii paralele”, pe povestile si inventiile unora.

Cine ar mai putea sa faca lumina si sa stopeze ”justitia paralela”?

Comisiile comune permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului care au in atributii exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii serviciilor.

Insa, si-au indeplinit vreodata aceste comisii obligatiile in mod efectiv? Au facut ele vreo verificare reala? Niciodata.

De ani de zile nu isi mai dau cu parerea pe niciun raport de activitate al vreunui serviciu, dar sa mai si verifice ce fac serviciile in mod efectiv?

Sau daca Ministrul Justitiei, Inspectia Judiciara si CSM si-ar indeplini intru totul atributiile si ar avea un rol activ, poate nu ar mai putea fi puse in aplicare astfel de protocoale secrete.

Sau daca UNBR -ul ar avea in vedere rolul avocatului in societate conform prevederilor legale si nu s-ar mai preface ca face, situatia ar fi alta.

Curtea Constitutionala?

Intai ar trebui sa gasim Protocoalele, dar nu le prea mai gasim ca sunt bine ascunse, nu mai scriu despre ele in adresele de ”colaborare”, dupa care ar trebui ca unul dintre cei care au competenta conform Constitutiei (presedintele Romaniei, unul dintre presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, prim-ministru sau a presedintele Consiliului Superior al Magistraturii) sa sesizeze Curtea Constitutionala cu un conflict juridic de natura constitutionala.

Credeti ca vreunul dintre cei care indeplinesc acum functiile enumerate ar sesiza Curtea Constitutionala cu un conflict juridic de natura constitutionala?

Eu nu cred, iar in sensul asta apar constant stiri si informatii de ce nu (ca sunt tot ai lor sau chiar ei controleaza toata aceasta mizerie din justitia romana).

Si daca totusi s-ar sesiza Curtea Constitutionala, in actuala componenta credeti ca ar admite vreo sesizare?

Eu nu cred. Dovada stand si deciziile pe care le-a dat de curand si ”dezvaluirile” cu privire la ce presiuni se fac asupra judecatorilor CCR cu privire la solutiile pe care trebuie sa le dea, mai ales cand in discutie este ceva legat de serviciile de culegere si prelucrate de date.

In loc de concluzie: justitia in Romania se fabrica, nu se face.