„A scazut increderea oamenilor in institutiile democratice. Acestia sunt tot mai putin convinsi ca votul lor conteaza”.

Thorbjorn Jagland

De la un timp, discutiile din spatiul public legate de alegerile ce vor avea loc in anul viitor sunt tot mai aprinse. Predomina comentariile inspirate din informatiile ce apar pe surse, din sondaje – despre care ilustrul, dar incomodul J.M. Domenach afirma ca „sunt un element de manipulare si de intimidare –, sau din „scaparile” publice ale unor politicieni. Se afla in atentie scorurile ce vor fi obtinute de partide in confruntarile electorale, nominalizarile ce vor fi facute de acestea pentru candidatii la presedintie, sansele acestora pentru accederea la cea mai inalta magistratura a tarii. Ele vor domina din plin viata politica, pana la primele alegeri, europarlamentarele, fiind mai putin de un an. Vor urma alegerile locale, cele parlamentare si prezidentialele (cu doua tururi de scrutin). Din pacate aceste discutii au mai mult un caracter speculativ lipsind, cu unele exceptii, preocuparile referitoare la cresterea credibilitatii clasei politice. Credibilitate zdruncinata sensibil in ultimii ani de modul in care alesii au gestionat crizele generate de provocarile inceputului de secol la nivel planetar sau zonal – „Marea recesiune”, criza pandemica, criza energetica, vecinatatea cu razboiul din Ucraina –, dar si de problemele politice, economice si sociale specifice Romaniei (unele dintre acestea cu un istoric mai vechi). Pierderea credibilitatii clasei politice este prezenta intr-o masura mai mare sau mai mica in majoritatea statelor europene si nu numai. Ea a condus, dupa cum afirma reputatul politician norvegian Thorbjørn Jagland – fost premier si ministru de externe al tarii sale si secretar general al Consiliului Europei – la scaderea increderii electoratului in institutiile democratice si a convingerii ca votul lor conteaza. Afirmatii cu deplina acoperire daca avem in vedere ca in numeroase state europene, dar si de pe alte continente, are loc o scadere constanta, de la un ciclu electoral la altul, a participarii la alegeri a cetatenilor cu drept de vot. Fenomen care are profunde implicatii si urmari in stabilitatea oricarui sistem democratic reprezentativ, chestiune pe care o vom dezvolta, nu inainte de a face cateva consideratii de natura doctrinara.

Filosofia si stiinta politica au consacrat ideea ca la temelia societatii organizate de stat sta acordul dintre indivizi, un asa-numit „contract juridico-social”, manifestare a doctrinei filosofice contractualiste modernizata de James Buchanan – laureat al Premiului Nobel pentru contributii la dezvoltarea teoriei contractuale si constitutionale. Modernizarea are in vedere primatul deciziei constitutionale (bazat pe legea fundamentala) si pe deciziile post-constitutionale (care se „misca” in cadrul prevederilor constitutiei). Pe acest temei in guvernarile democratice cetatenii consimt sa fie guvernati de cei pe care ii aleg periodic, alegerile conferind puterii politice legitimitate. Nici un regim politic nu poate insa aspira la legitimitate daca nu este asociat si cu respectul fata de lege (bazata pe prevederile constitutiei), detinatorii puterii invocand legitimitatea, iar cei guvernati – corpul social – respectarea legalitatii. Respectiva relatie l-a determinat pe Norberto Bobbio sa afirme ca „pentru cel condus legitimitatea puterii fundamenteaza necesitatea de a se supune celor pe care i-a ales, iar legalitatea puterii reprezinta garantia poporului de a nu fi oprimat”. Aceasta este de fapt cheia de bolta a echilibrului dintre guvernanti si guvernati, echilibru ce asigura functionarea mecanismelor normale ale evolutiei sociale si care previne o posibila ruptura intre puterea politica si corpul social. Referindu-se la democratia parlamentara Robert Dohl releva, intre altele, faptul ca aceasta reclama oficiali alesi prin vot, alegeri libere si corecte, cetatenie cuprinzatoare (care asigura cetatenilor dreptul la vot si cel de a candida pentru functii publice elective). Observand aceste institutii politice vom constata importanta aparte pe care democratia parlamentar-reprezentativa o acorda alegerilor. Ele desemneaza prin vot pe cei care vor ocupa in legislatura ce urmeaza functii politice eligibile. Fiind insa realisti, trebuie sa admitem ca sistemul reprezentativ nu este perfect, ca in exercitarea puterii politice exista si tendinta ingradirii in anumite momente a exercitarii pozitive a unor drepturi, a libertatii politice. Practica a aratat totusi ca organizarea politica moderna, intemeiata pe libertatea politica, care consta in a „putea face ceea ce permit legile”, este in masura sa contracareze, cu concursul unei clase politice responsabile si devotate intereselor tarii, tendintele abuzive ale unor guvernanti.

Sa revenim insa la elementele concrete ale demersului nostru. In ultimul deceniu al secolului trecut, participarea la vot la alegerile parlamentare din cele 15 state (la acea vreme) ale Uniunii Europene era de peste 75 la suta, in unele state chiar peste 90 la suta. In zilele noastre prezenta la urne din cele 27 state ale Uniunii a scazut semnificativ la alegerile parlamentare, dar si la celelalte scrutine, in unele state chiar sub 50 la suta. Un exemplu semnificativ in acest sens il constituie chiar Romania, la alegerile parlamentare precedente prezenta la vot fiind de numai o treime din alegatorii inscrisi pe listele electorale. Ce consecinte are acest absenteism ridicat la urne? Numeroase. Ne vom referi insa numai la principala consecinta si anume la faptul ca majoritatea politica constituita dupa alegeri pentru a guverna a fost rezultatul unei minoritati si, in consecinta, o majoritate politica care a guvernat cu dificultati si in parte neeficient. Dupa alegeri s-au perindat la conducerea executiva a Romaniei doua guverne. Primul a „cazut” dupa mai putin de un an, generand o criza politica care a dus tara intr-o fundatura. Cel de al doilea, constituit din trei partide de culori politice diferite, s-a format urmare unui compromis politic, necesar, raspunzand unei situatii politice limita pentru a face fata cat de cat urgentelor economice si sociale ale tarii. Dar pentru cat timp? Recentele discutii cu privire la rotatia premierilor si a unor ministri – prevazute in protocolul de guvernare al coalitiei – au evidentiat existenta unor jocuri de interese politice (mai degraba politicianiste). Probabil ca in anul alegerilor interesele de partid vor prevala, din nou, interesului national. Ne-ar bucura sa nu fie asa. Situatiile de acest fel conduc de cele mai multe ori catre pierderea legitimitatii puterii politice, la erodarea substantei „contractului juridico-social”, la pierderea increderii in institutiile fundamentale ale statului si a respectului fata de lege. Dispare astfel, incet dar sigur, „garantia poporului de a nu fi oprimat” la care facea referire Bobbio, aflandu-ne in pragul unei rupturi intre guvernanti si corpul social. Vinovata de aceasta situatie este clasa politica romaneasca, din motive pe care le vom supune atentiei in continuare.

Dupa inlaturarea regimului totalitar in Romania a inceput formarea unei noi clase politice. La respectivul moment societatea romaneasca avea elite remarcabile in toate domeniile de activitate, dar in politica au acces putine dintre acestea. Si-au facut loc insa in viata politica indivizi de factura indoielnica din punct de vedere moral, precum posesorii unor averi dobandite in mod ilicit, lor adaugandu-li-se persoane provenite din structuri ale vechiului regim, toti acestia simtindu-se in largul lor sa actioneze intr-un cadru institutional si juridic incert. In timp lucrurile s-au mai schimbat, dar modul precar in care a debutat formarea noii elite politice e resimtit si astazi. Motiv pentru care si acum in viata noastra politica regasim putine elite conducatoare veritabile care sa aiba, dupa cum aprecia Max Weber, „pasiune, devotament, simtul responsabilitatii, intuitie”. Trecerea la democratizarea tarii a impus si o reevaluare a dimensiunii morale a deciziilor politice. In ultimele doua decenii insa au fost adoptate de guvernarile aflate la conducerea statului o serie de decizii politice, devenite ulterior acte normative, care au fost in afara spiritului si chiar a literei Constitutiei, incalcandu-se astfel principiul constitutionalismului care, din punct de vedere doctrinar, sta la baza elaborarii legislatiei noastre nationale. Aceste abateri au avut efecte nocive asupra corpului social in acest sens pledand argumente precum diminuarea constanta a clasei de mijloc, cresterea numarului de persoane aflate in pragul saraciei, polarizarea bogatiei. In consecinta, Romania se afla astazi printre statele Uniunii Europene cu veniturile cele mai mici, cu toate ca atat cadrul natural, bogatiile subsolului cat si forta de munca inca existenta ne indreptatesc la mai mult.

Suntem astazi intr-o situatie dificila si complicata, tara avand o datorie publica imensa – peste 50 la suta din PIB fata de 35 la suta in urma cu trei ani. Situatia a fost generata indeosebi de o serie de guvernari neperformante din timpul pandemiei, care au avut dificultati in a face fata unor situatii complexe. In consecinta, au ramas nerezolvate o serie de probleme importante ce au fost „rostogolite” de la o guvernare la alta, ajungandu-se la situatii limita precum conflictul de munca din invatamantul preuniversitar, in conditiile in care de mai multi ani se lucreaza la proiectul „Romania educata” initiat de actualul Presedinte al Romaniei. Sa ne amintim si de faptul ca fostul premier a afirmat public la intocmirea bugetului ca „invatamantul si sanatatea nu se afla printre prioritatile mele”, afirmatie care nu i-a deranjat prea mult nici pe politicienii din opozitie si nici pe liderii sindicali. Lupta cu marea coruptie a fost pierduta de institutiile abilitate sa o faca, iar statul, ca principala institutie a societatii isi protejeaza tot mai anevoios cetatenii. Sunt multe lucruri de reprosat si autoritatii judecatoresti, care reuneste instantele, parchetele si Consiliul Superior al Magistraturii, framantarile din cadrul acestuia reflectandu-se in mod negativ asupra infaptuirii actului de justitie. Pe de alta parte, statul paralel este si el o realitate a societatii romanesti, in spatiul public existand numeroase dezbateri si controverse pe aceasta tema. Interesele statului roman pe plan extern nu au avut si nici nu au o reprezentare corespunzatoare. Fostul presedinte caracteriza statul pe care il reprezenta ca fiind unul „mafiot”!, iar actualul presedinte se referea, intr-un anumit context, la Romania ca fiind un stat „esuat”. Nu dorim sa comentam aceste aprecieri care pana la urma sunt o reflectare a modului de lucru si al comportamentului politicienilor. Vom constata numai ca tot mai multi analisti, oameni politici lucizi, segmente ale mass-media si ale societatii civile aduc in discutie necesitatea unor schimbari de fond in conduita fata de interesele tarii, asteptarile indreptandu-se cu precadere catre reformarea clasei politice, momentul anului electoral 2024 putand fi un inceput deoarece toti politicienii care urmeaza sa detina functii eligibile vor trece prin filtrul alegerilor. Rolul hotarator in realizarea acestui demers revine partidelor politice, „ele indeplinind o multitudine de sarcini politice pe care nici o alta organizatie nu o poate si nici nu stie sa le rezolve” (G. Pasquino).

Constituirea clasei politice prin sistemul electoral al democratiei reprezentative depinde numai aparent de vointa electoratului, nu alegatorii fiind cei care ii desemneaza pe cei ce obtin mandatul reprezentativ, ci partidele. Ei au numai posibilitatea de a influenta asupra ponderii pe care o dobandeste o grupare sau alta a clasei politice in raport cu influenta politica a unor partide in momentul alegerilor. In consecinta, promovarea pe listele electorale a propunerilor de candidati numai pe baza unor CV-uri si eventual o vizionare superficiala „la centru” a viitorilor candidati este complet insuficienta si paguboasa pentru a intra in competitia politica. La unele esaloane inferioare care constituie „baza piramidei electorale” – comune, orase, eventual unele municipii – candidatii pot fi cat de cat cunoscuti, cunoastere care nu este insa in relatie directa cu tipul de competenta pe care il implica activitatea de conducere politica (aceasta cunoastere rezumandu-se in general la notorietatea publica sau abilitatea in comunicare). Cu cat ne apropiem de varful piramidei electorale – consilii judetene, Parlamentul Romaniei – aceasta cunoastere, chiar si superficiala, dispare aproape complet. In aceste conditii „partidele poarta in prima si ultima instanta raspunderea pentru performantele si esecurile clasei politice” (A. Cioaba). Este o realitate pe care stiinta politica romaneasca a clarificat-o pe deplin, realitate ignorata in spatiul politic (in special in perioadele premergatoare alegerilor) datorita unor interese la nivel local dar si central (care ar merita o analiza aparte), fapt ce afecteaza responsabilitatile democratice ale clasei politice. Este unul dintre motivele importante care au generat situatia descrisa sintetic, dar realist, de Th. Jagland. Desigur, partidele care promoveaza politicieni „neperformanti” si care nu respecta promisiunile cuprinse in programele electorale deconteaza, in general, lipsa de moralitate si performanta politica la urmatoarele alegeri, dar aceasta sanctiune este tardiva intr-o societate care evolueaza cu repeziciune, iar pierderea unui ciclu electoral are urmari economice si sociale greu de recuperat. Dupa precedentele alegeri locale si parlamentare – ca sa ne referim numai la aceasta legislatura – am avut prilejul sa urmarim „la lucru” in spatiul public o serie de edili de municipii reprezentative ale tarii, pe edilul Capitalei si ai unor sectoare ale acesteia, precum si parlamentari (unii devenind ulterior ministri) a caror prestatie este mai mult decat jenanta, unele alegeri avand si conotatii penale inca nerezolvate. Este numai o parte din intregul promovat de partide si liderii acestora, conduita ce a contribuit la accentuarea decredibilizarii clasei politice.

Fara indoiala ca in sistemul democratiei reprezentative alegerile la toate esaloanele au o importanta si un loc aparte in viata politica a oricarei tari. Fara a face ierarhii credem ca alegerile pentru legislativ au o importanta de exceptie atunci cand ne referim la majoritatea constituita in jurul institutiei reprezentative nationale, Parlamentul, asa cum s-a consacrat acesta in statul modern de inspiratie liberal-democratica. Majoritatea politica parlamentara ce rezulta din alegerile pentru legislativul romanesc este constituita din reprezentantii alesi din partea tuturor partidelor politice care au depasit in respectivele alegeri pragul de cinci la suta din voturile valabil exprimate separat pentru Camera Deputatilor si Senat. Cu cat prezenta la vot este mai consistenta, cu atat majoritatea parlamentara va fi mai reprezentativa, iar executivul constituit pe temeiul acestei majoritati va avea o legitimitate sporita. De ce este important acest lucru? Pentru ca Parlamentul reprezinta, prin functiile pe care le indeplineste, un element cheie in angrenajul functional al sistemului democratic romanesc. Intre aceste functii amintim ca acestuia i se confera prin Constitutie statutul de „organism reprezentativ suprem al poporului roman”, dar si functia decizional-legislativa concretizata in elaborarea deciziilor politice materializata in politici publice menite sa satisfaca nevoile corpului social. Sa nu omitem insa faptul ca Parlamentul indeplineste si functii extralegislative referitoare la institutii si autoritati din cadrul sistemului politic. Intre acestea amintim numirea unor functii de conducere la Consiliul Legislativ si Curtea de Conturi, numirea si revocarea conducatorilor serviciilor secrete, dar si altele. Importanta alegerilor parlamentare in stabilirea majoritatii politice care guverneaza este relevata si de textul constitutional care prevede ca „In exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului. Orice mandat imperativ este nul”. Aceasta prevedere constitutionala statueaza faptul ca alesii au calitatea de a fi reprezentanti politici ai intregii natiuni, calitate ce isi are sorgintea in principiul esential al functionarii sistemului reprezentativ, cel al despartirii reprezentantului de reprezentat. Acest tip de mandat permite metamorfozarea vointei „majoritatii politice” in „vointa generala” prin acomodarea intereselor majoritatii la interesele celorlalte forte sociale, liantul fiind destinul comun transformat in „vointa nationala”. Sunt elemente prin care stiinta politica pune la indemana elitelor politice argumente stiintifice – politica „fiind o vocatie si o profesie” – prin care sa ii determine pe acestia sa aduca in Parlamentul Tarii politicieni corecti si bine pregatiti. Fapt care nu este deloc usor pentru ca dintotdeauna lumea reala a fost extrem de diversa, cu tendinte si interese contradictorii. Aceste interese au facut ca, in mod inerent, sa apara la nivel macrosocial starea de conflict, cea chemata sa infrunte si sa solutioneze aceste conflicte fiind politica. Anticii considerau politica ca fiind o „dimensiune naturala a omului , nici o societate neputand exista in afara politicii” (Aristotel). Referindu-ne la relatia dintre politica si conflict in epoca moderna, Raymond Aron apreciaza ca „politica fara conflict este o iluzie periculoasa putand conduce la manifestari de natura totalitara”, relevand totodata ca „politica nu poate fiinta nici fara consens”, conflictul si consensul presupunand existenta actorilor politici, a partidelor politice care este rezultatul evolutiei parlamentarismului si a procesului de democratizare al societatii, dimensiunea lor electorala fiind esentiala. In consecinta, recentele afirmatii ale unui fost lider de partid (provenit din societatea civila) si premier (al unui guvern tehnocrat neperformant) precum ca societatea civila ar putea prelua unele atributii ale partidelor politice este, ca sa folosim exprimarea lui R. Aron, „o iluzie periculoasa”. Motivul este acela ca societatea civila – care are desigur un rol important in societate, aceasta avand nevoie de persoane active din punct de vedere social – nu este omogena si nici unitara din punct de vedere cultural si ideologic. Problema nu este a partidelor politice ci a politicienilor care populeaza aceste partide, a elitelor in special. Partidele politice sunt reprezentate in viata publica de politicieni care pun in opera doctrina si programele partidelor pe care le reprezinta. Uneori aceste programe raspund asteptarilor electoratului cu rezultate notabile in plan economic si social. Alteori programe politice generoase sfarsesc lamentabil din cauza faptului ca politicienii nu au capacitatea sau sunt manati de alte interese decat de a pune in practica respectivele programe (situatii de care Romania a avut parte nu de putine ori in anii ce au trecut de la inlaturarea totalitarismului).

Astazi in lume, indeosebi in Europa, opinia publica isi manifesta tot mai mult nemultumirea in legatura cu modul in care clasa politica gestioneaza puterea pe care corpul social i-a incredintat-o. Oamenii sunt tot mai convinsi, inclusiv romanii, ca revendicarile lor sunt ignorate, motiv pentru care in ultimii ani manifestarile de nesupunere civica s-au inmultit, in unele tari devenind chiar violente. Prin aceste manifestari o parte a opiniei publice „contesta puterea, ii critica ideologia si instaleaza neincrederea in politicieni” (Claude Lefort), solicitand o noua abordare a conceptului de putere politica. Chestiunea este daca opinia publica este capabila sa realizeze aceasta noua abordare. Vom cita in acest sens parerea reputatului politolog Michael Roskin care afirma ca „Opinia publica joaca in mod clar un rol major in democratia moderna”, punand insa o intrebare retorica la care tot el si raspunde: „Dar poate ea sau ar trebui sa joace un rol de frunte? Putini politologi si-ar dori asta – si motivele sunt intemeiate”. Cam in acelasi sens s-au exprimat in timp si personalitati precum James Madison, Gustave Le Bon, Fareed Zakaria. Cel mai transant a fost insa filosoful spaniol Ortega Y. Gasset care, in cartea „Revolta maselor”, afirma ca „masele doresc sa-si impuna opiniile cu orice pret si sa conduca societatea fara a fi in stare sa o faca”. Explicatia pe care stiinta politica o da in legatura cu aceasta problema are in vedere faptul ca opinia publica nu ofera solutii viabile, ea fiind caracterizata prin eterogenitate si volatilitate, existand si pericolul ca sa fie manipulata. In acest sens teoria puterii politice releva ca periodic se impune „reamenajarea” ordinii sociale, fapt care presupune nu numai regandirea unor concepte ci si modernizarea unor institutii publice si exercitarea de catre stat a monopolului constrangerii fizice legitime. Aceste preocupari trebuie puse in legatura directa cu schimbarile din viata sociala ale carei realitati evolueaza mult mai rapid decat sunt ele percepute. In Romania o astfel de reamenajare poate avea loc in primul rand prin diminuarea sensibila a „manifestarilor de neloialitate” fata de democratie a puterii politice – manifestari precum coruptia la nivelul puterii sau abuzurile de putere – care in buna masura sunt efectul „slabiciunilor” clasei politice la care ne-am referit. Desigur, asa cum am mai afirmat, nu se pot face minuni peste noapte, dar eliminarea „balastului” care se regaseste astazi in toate partidele politice trebuie cat mai mult diminuat cu prilejul alegerilor ce urmeaza (ar fi o utopie sa credem ca acest balast poate fi eliminat). Este o obligatie a conducerilor partidelor, de la centru si din teritoriu. Un Parlament cu mai multi politicieni preocupati de buna functionare a mecanismelor economiei de piata, dar si de promovarea unor valori menite sa asigure protejarea proprietatii private, institutiei familiei, libertatii individuale si a celei religioase ar putea aduce o recredibilizare, chiar si partiala, a clasei politice. Ar putea fi un inceput pentru revigorarea interesului corpului social pentru viata politica si ceea ce este mai important, ca obiectiv pe termen scurt, constituirea unei majoritati parlamentare bazata pe vointa majoritatii electoratului, cu efecte benefice pentru climatul politic si in ultima instanta pentru viata oamenilor.

Intr-o lume inclinata catre excese si in continua transformare, liderii nostri politici trebuie sa renunte la vanitati si interese partizane, sa tina seama de greselile comise de-a lungul anilor si sa treaca la reinnoirea treptata a clasei politice. O reinnoire reala, nu declarativa asa cum s-a mai intamplat in ultimele legislaturi cand au aparut noi partide parlamentare pe scena politica. Unul a infirmat asteptarile, altul se remarca, deocamdata, prin agresivitatea discursului politic, prin patosul acestuia care suspenda judecata si impune adeziunea. Politicienii vin si pleaca, dar tara ramane. Nu putem sa asteptam de la altii, care au propriile lor interese, rezolvarea problemelor cu care societatea romaneasca se confrunta. Trebuie eliminate din viata publica episoadele de „democratie neliberala” pe care politicienii le genereaza ignorand limitele constitutionale ale puterii lor in detrimentul respectarii legii si sa depuna eforturi pentru ca dintr-o forma de guvernamant democratia sa devina si un mod de viata. Romania merita acest lucru, iar partidele politice sunt obligate sa o faca prin promovarea meritocratiei, a unor politicieni capabili sa practice politica cu curaj, onestitate si din vocatie, care vadesc realism si echilibru in lupta politica. Altfel tara va ramane printre codasele Europei, iar bogatiile sale vor fi spoliate in continuare de unii si de altii.