Am obosit. Si nu munca este cea care ma oboseste cel mai mult, desi imi ocupa o mare parte din viata. Am obosit sa tot fim tinta unor atacuri fara sens, de vesnica “reforma”, care schimba lucrurile pana ajung sa fie modificate la 360 de grade, de legi care promit drepturi, dar care mai apoi se suspenda anual si in cele din urma se abroga, fara ca drepturile sa fi fost vreodata acordate.

Am obosit sa fim gasiti vinovati pentru tot ce merge prost in tara asta. Si sunt atatea lucruri care merg prost, sau nu merg deloc! Sunt pline instantele de oameni revoltati de promisiunile nerespectate ale statului, de legi care promit dreptate si echitate unora sau altora si care sfarsesc prin a fi amanate la nesfarsit, sau modificate prin ordonante date peste noapte, sub vesnicul argument: nu sunt bani!

Iar daca va intrebati unde sunt banii acestei tari, raspunsul vi se da simplu: la beneficiarii de pensii speciale, acei indivizi nesimtiti, care nu se mai satura, care si-au dat singuri, din pix, pensii imense si care nu ar renunta la ele nici morti. Mai nou, tot ei sunt vinovati pentru ca ni se refuza banii europeni, deci nu se pot construi drumuri, scoli si spitale, iar pentru celelalte categorii profesionale nu au mai ramas bani pentru majorarea salariilor.

Pe de o parte, nu am auzit ca magistratii, militarii, politistii, sau oricare alti beneficiari de pensii calculate intr-un regim derogatoriu legii pensiilor sa aiba dreptul de a legifera. Acest drept este al parlamentului, iar daca au aparut dezechilibre si inechitati, cautati vinovatul in alta parte! Si solutia tot de acolo trebuie sa vina.

Pe de alta parte, aratati-mi un singur om, care a obtinut un drept legal si care ar accepta cu bucurie sa renunte la el. Pentru ca altuia de pe margine i se pare inechitabil.

Problema este ca nu am obosit numai eu. Justitia, cu peste un sfert din posturi vacante, a devenit o masina ramasa in trei roti careia i se cere sa fie campioana la curse. Pretentiile sunt mari, iar multe sunt nerealiste si neconforme cu rolul ei intr-un stat de drept.

Toti vor sa primeasca dreptate, de parca judecatorul ar avea un cazan plin cu dreptate si tot ar imparti-o cu polonicul tuturor celor care se considera nedreptatiti. Altii se plang ca justitia nu face curatenie, ca prea s-au inmultit infractorii si coruptii!

Dragilor, puterea judecatoreasca nu e serviciu de salubritate! Si nu e rolul ei sa se ocupe de curatenie. Singurul ei rol este sa aplice legea! Lege pe care nu o scrie ea, ci puterea legiuitoare si nici nu are dreptul sa o verifice daca este corecta, echitabila sau macar constitutionala.

Daca legea ii favorizeaza pe unii, asa va face si judecatorul. Daca legea e data in favoarea altora si hotararile judecatoresti vor fi in acelasi sens. Puterea judecatoreasca nu este in contradictie cu celelalte doua puteri, pentru ca toate cele trei puteri sunt ale statului, care reprezinta un singur organism. Fiecare cu atributiile ei, separate, dar complementare. si totusi, mai mult ca oricand, mi se pare ca statul roman a devenit un fel de Hidra nebuna, ale carei capete se musca intre ele.

Cand am promovat la curtea de apel, in anul 2008, media de varsta a judecatorilor era de peste 50 de ani, iar unii colegi aveau aproape de 65 de ani si nu isi doreau sa iasa la pensie, desi ar fi avut dreptul de peste 10 ani. Activitatea de judecata era o parte importanta din viata lor, la care nu voiau sa renunte. inca era ceva stabilitate.

Dupa anul de gratie 2010, totul a luat-o razna. In decurs de doi ani s-au modificat toate codurile, civil, penal, proceduri, am aplicat in paralel coduri vechi si coduri noi, codurile noi au fost modificate in repetate randuri substantial, inainte si dupa intrarea in vigoare, au fost declarate neconstitutionale zeci de articole, modificate din nou si iar declarate neconstitutionale. S-au pronuntat sute de recursuri in interesul legii si hotarari prealabile de interpretare a legii, toate obligatorii, sub sanctiune disciplinara. Daca sunt contradictorii, ghinion!

A inceput lupta acerba impotriva coruptiei, cu excese de zel si norma la vanatoarea de corupti. Daca nu sunt, trebuie inventati! O lupta continua si o presiune enorma pe justitie.

Presiune pe care multi au inceput sa nu o mai suporte. si sa se gandeasca la pensionare ca la o sfanta binecuvantare si o iesire din haosul existent, cu mult inainte de varsta la care ieseau la pensie colegii mai vechi in profesie. Instantele au inceput sa se depopuleze.

Iar cireasa de pe tort este modificarea legii referitoare la posibilitatea de a iesi la pensie dupa 25 de ani de magistratura si cresterea varstei de pensionare la 65 de ani. Deja intrebarea pentru multi este, oare eu mai apuc? Asa ca, de frica sa nu piarda acest drept, multi din cei care indeplinesc conditiile in prezent si-au facut cerere de pensionare acum, desi ar fi vrut sa mai ramana macar cativa ani in profesie.

Pensia “speciala” a devenit o obsesie, un subiect bun de discutat oricand si de catre oricine, un mod de a promite dreptate pensionarului care asteapta de ani de zile o recalculare care nu mai vine, un subiect care revolta si umple de ura pe multa lume, din varii motive, o scuza pentru neputinta...

Recunosc ca, daca as fi avut vechimea necesara, si eu as fi plecat de mult. Pentru ca am obosit. Am obosit de schimbare, de lupta, de inconsecventa, de minciuni legale, de presiune, de neputinta unora sau a altora, de certuri si conflicte, de ura, de frica de ce o sa aduca viitorul... Partea buna este ca munca inca imi place. Deci, daca ma concentrez pe munca, poate nu observ cat de tare am obosit!