OBSTRUCTIONAREA ANPC – Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor reactioneaza dupa ce Ministerul Sanatatii a acuzat ANPC ca a facut controale nelegale in spitale: „Instanta de judecata a subliniat ca nu exista niciun temei pentru a considera ca operatorii de stat nu trebuie sa respecte aceleasi norme ca operatorii privati care au un profil similar... Consumatorii sunt considerati vulnerabili in fata oricarui profesionist, fie ca acesta are ca scop obtinerea de profit sau nu”
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor – condusa de Cristian Popescu-Piedone (foto 1) – a reactionat luni, 24 februarie 2025, dupa ce Ministerul Sanatatii a acuzat ANPC ca a facut controale nelegale in spitale.
Concret, in urma unor controale efectuate la blocurile alimentare ale mai multor spitale din Bucuresti si din provincie, ANPC sustine ca a descoperit alimente expirate, frigidere murdare si portii de mancare mult mai mici decat ar fi trebuit, si a aplicat amenzi in valoare totala de 30.000 de lei.
In urma acestor controale, Ministerul Sanatatii a acuzat ca Protectia Consumatorilor a efectuat verificarile fara sa aiba o baza legala.
In replica, ANPC a invocat o sentinta emisa in 2024 de catre Judecatoria Sectorului 1. Potrivit instantei, consumatorii sunt vulnerabili in fata oricarui profesionist, indiferent daca acesta desfasoara sau nu o activitate aducatoare de profit.
Totodata, presedintele ANPC Cristian Popescu-Piedone a declarat pentru Lumea Justitiei ca in urma unuia dintre aceste controale (derulat la Spitalul Municipal Adjud), Protectia Consumatorilor a depus plangere penala pentru sechestrare de persoane, avand in vedere ca usile unitatii sanitare au fost blocate, pentru ca echipa de control sa nu poata iesi pana la sosirea politiei la fata locului. In urma acestui incident, unui membru al echipei i s-a facut rau din cauza problemelor cardiace.
Iata comunicatul MS:
„Ministerul Sanatatii apreciaza preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor in spitale, insa, actiunile de control NU se pot desfasura in afara cadrului legal.
Ministerul Sanatatii este autoritatea abilitata de legea 95/2006 prin Inspectia Sanitara de Stat, sa efectueze controlul oficial in domeniul sanatatii publice. Conform prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 97/2001, Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si ANPC pot efectua controale in domeniul alimentului NUMAI daca se emite un cadru legal comun, respectiv, la nivel de ordin intre institutiile mentionate implicate in controlul alimentului.
Ministerul Sanatatii se arata deschis la colaborare, insa continuarea acestei actiuni este posibila numai dupa stabilirea cadrului legal care sa permita ANPC sa participe la controale comune exclusiv in domeniul alimentelor in unitatile sanitare.
Mentionam ca pentru Ministerul Sanatatii si pentru unitatile sanitare, respectarea cadrului legal existent este esentiala si ne dorim sa nu existe abuzuri in serviciu potentiale, ca urmare a actiunilor ANPC. Asigurarea hranei corespunzatoare pentru pacienti este o preocupare constanta a MS, care a dublat in 2023 suma alocata acestora, iar orice sprijin legal din partea ANPC este binevenit”.
Redam replica ANPC:
„Referitor la Comunicatul Ministerului Sanatatii privind actiunile de control desfasurate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), se impun urmatoarele clarificari:
Conform dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, mai exact Art. 1, statul, prin mijloacele prevazute de lege, are obligatia de a proteja cetatenii in calitatea lor de consumatori. Astfel, este asigurat accesul neingradit la produse si servicii, informarea completa despre caracteristicile esentiale ale acestora si apararea drepturilor si intereselor consumatorilor, inclusiv in fata unor practici incorecte. De asemenea, prevederile acestui act normativ se aplica tuturor tipurilor de comercializare a produselor (noi, folosite sau reconditionate) si a serviciilor destinate consumatorilor.
Art. 2, punctul 2 din aceeasi ordonanta defineste 'consumatorul' ca orice persoana fizica sau grup de persoane fizice care actioneaza in afacerea lor comerciala, industriala, de productie, artizanala ori liberala, si specifica faptul ca 'unitatile spitalicesti' nu sunt exceptate de la aplicarea acestui cadru.
Prin urmare, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are in vedere si serviciile de alimentatie publica, precum si depozitarea alimentelor destinate consumului public, fie ca acestea sunt tratate termic sau nu. Aceste servicii se adreseaza consumatorilor, asa cum sunt definiti in Ordonanta Guvernului nr. 21/1992.
Totodata, in conformitate cu dispozitiile art. 3 alin. (1) litera i) din H.G. nr. 700/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, ANPC are responsabilitatea de a controla respectarea dispozitiilor legale privind protectia consumatorilor. Aceste controale sunt efectuate pe piata la producatori, importatori, distribuitori, vanzatori, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, dar si in unitati vamale sau puncte de trecere a frontierei, cu acces la locurile de productie, depozitare sau comercializare a produselor.
In plus, instanta de judecata a subliniat ca nu exista niciun temei pentru a considera ca operatorii de stat nu trebuie sa respecte aceleasi norme ca operatorii privati care au un profil similar. Protejarea dreptului consumatorilor la sanatate, integritate fizica si ocrotirea persoanelor vulnerabile este o responsabilitate ce trebuie asumata de toti operatorii economici. Consumatorii sunt considerati vulnerabili in fata oricarui profesionist, fie ca acesta are ca scop obtinerea de profit sau nu, fiind expusi aceleasi riscuri in cazul nerespectarii normelor legale.
In urma controlului desfasurat la Spitalul Municipal Adjud in data de 24.02.2025, comisarii din cadrul CJPC Vrancea au intampinat dificultati in finalizarea verificarilor demarate in blocul alimentar al unitatii. La inceputul controlului, comisarii s-au legitimat si au solicitat prezenta managerului spitalului, care insa nu era disponibil. De asemenea, au solicitat registrul unic de control, dar acesta nu a fost prezentat.
Controlul a fost efectuat in prezenta conducatorului blocului alimentar si a altor doua persoane. Dupa aproximativ 10-15 minute, managerul spitalului a aparut si a interzis continuarea controlului, sustinand ca 'a primit ordin de sus ca controlul este ilegal' si solicitand parasirea unitatii. In urma unor discutii, inclusiv telefonice cu comisarul-sef adjunct, in care s-au prezentat temeiul legal al controlului si ordinele de serviciu, managerul a continuat cu agresiuni verbale si a contactat autoritatile prin apel la 112, solicitand interventia unui echipaj de politie, afirmand ca controlul ar fi ilegal si ca nu au fost prezentate documentele necesare, lucru care nu era adevarat.
Mai mult, usile de acces ale spitalului au fost blocate pentru a impiedica echipa de control sa paraseasca incinta, pana la sosirea politiei. Usile au fost deschise ulterior de un angajat al spitalului, atunci cand unui membru al echipei de control i s-a facut rau din cauza unor antecedente cardiace.
Ulterior, echipa de control s-a deplasat la unitatea de politie pentru a depune declaratii cu privire la incident.
In timpul celor 10-15 minute de control, au fost constatate mai multe abateri, printre care:
• Materii prime – produse din carne de pasare – cu termen de valabilitate expirat (05.02.2025 si 21.02.2025);
• Carne de porc neetichetata;
• Probe alimentare neetichetate;
• Conditii de depozitare necorespunzatoare.
In concluzie, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor continua sa exercite controale riguroase si sa protejeze drepturile consumatorilor, fara nicio discriminare intre operatorii economici, asigurandu-se ca toate serviciile si produsele destinate acestora respecta normele legale in vigoare”.
JS1 s-a pronuntat deja
Tot luni, directorul general al ANPC Paul Anghel (foto 2) a scris pe Facebook ca exista jurisprudenta care da dreptate Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor in astfel de situatii. Mai exact, prin sentinta nr. 5038 din 26 iunie 2024, pronuntata in cauza nr. 31818/299/2023, judecatoarea Laura Zisu de la Judecatoria Sectorului 1 a stabilit ca nu exista niciun temei pentru a considera ca operatorii de stat nu trebuie sa respecte aceleasi norme ca operatorii privati care au un profil similar.
Incheiem, mentionand ca dosarul se afla in faza de apel la Tribunalul Bucuresti, avand primul termen fixat pentru data de 20 martie 2025.
Prezentam explicatiile lui Paul Anghel:
„Cu privire la actiunile de control in vederea verificarii conformitatii, calitatii, conditiilor de comercializare si etichetare a alimentelor comercializate in unitatile de alimentatie publica din incinta unitatilor sanitare, precum si a chioscurilor din incinta sau imediata apropiere a acestora, desfasurate de catre ANPC - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, se impun urmatoarele precizari:
Serviciile de alimentatie publica si depozitarea alimentelor introduse in circuitul de alimentatie publica, tratate sau nu termic, sunt destinate consumatorilor, asa cum sunt definiti in Ordonanta Guvernului nr. 21/1992, art. 2(2), 'consumator – orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale', iar in acest act normativ nu sunt exceptate 'unitatile spitalicesti'.
Totodata, se au in vedere dispozitiile art. 3 alin. (1), litera i) din H.G. nr. 700/2012, modificata, care prevede ca ANPC 'controleaza respectarea dispozitiilor legale privind protectia consumatorilor, referitoare la securitatea produselor si serviciilor, precum si la apararea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piata la producatori, importatori, distribuitori, vanzatori, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, si in unitatile vamale, punctele de trecere a frontierei, avand acces la locurile in care se produc, se depoziteaza ori se comercializeaza produsele sau in care se presteaza serviciile, precum si la documentele referitoare la acestea, exceptie facand controalele igienico-sanitare si sanitar-veterinare la producatori, in cazul produselor alimentare', inclusiv pentru serviciile prestate cu titlu gratuit.
Prin sentinta civila nr. 5038/26.06.2024, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, instanta a motivat ca nu exista niciun argument pentru care operatorii de stat sa nu asigure respectarea acelorasi norme ca operatorii privati cu acelasi profil, avand in vedere valorile protejate: dreptul la sanatate, integritate fizica si ocrotirea persoanelor vulnerabile”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii