psdolt
25 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

ONORARIU DE SUCCES DE 50 MILIOANE EURO – Cladirea fostului Senat al Romaniei executata silita in numele unui UGSR infiintat in 2010. JS 5 a incuviintat executarea in favoarea avocatei Luiza Valentina Gheorghe, din Baroul Bucuresti, care, la un contract de asistenta juridica de 500 lei, a bagat un onorariu de succes de 50 milioane euro. Rezolutii date la viteza de procurorii DNA Doru Tulus si Claudia Rosu au fost folosite la instante de vanatorii averii fostei UGSR (Documente)

Scris de: L.J. | pdf | print

17 January 2017 20:36
Vizualizari: 19075

Iti sta mintea in loc! Pentru un contract de asistenta juridica de 500 lei, incheiat la 5 ianuarie 2009 in numele unei asociatii intitulate UGSR (care a dobandit personalitate juridica un an mai tarziu – in aprilie 2010), avocata Luiza Valentina Gheorghe, din Baroul Bucuresti, a ajuns sa execute silit patrimoniul fostei UGSR (Uniunea Generala a Sindicatelor din perioada comunista), gratie unei clauze speciale strecurate in respectivul contract definita ca Onorariul de succes este in cuantum de 50.000.000 euro se achita pe parcursul recuperarii patrimoniului”.

Contractul de asistenta juridica nr. 132.889 din 05.01.2009 a fost incheiat de avocata Luiza Valentina Gheorghe, din Baroul Bucuresti, cu entitatea “UGSR – bdul Regina Elisabeta nr. 45, Intr. Anghel Saligny nr. 8, sector 5, Bucuresti”. Nu tu reprezentant al asociatiei, nu tu numar de dobandire a personalitatii juridice, nu tu cod de identificare fiscala. Obiectul contractului: “reprezentare, asistare, semnare acte cu continut juridic, efectuarea oricarei activitati prevazuta de Legea nr. 51/1995”.


Vicii majore de forma

Desi din contract nu reiese in clar cine este reprezentantul numitei UGSR, informatii necontestate arata ca acesta a fost Stefan Calinescu – personaj decedat in 2014 si care din '90 si pana in prezent a incercat constant sa infiinteze un nou UGSR cu scopul preluarii patrimoniului fostei Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania din perioada comunista, despre care nu exista date ca s-ar fi desfiintat vreodata. Imensul patrimoniu al acesteia, compus din zeci de cladiri, hoteluri, terenuri, evaluate pe la 5 miliarde RON, au fost preluate in '90 de o serie de confederatii sindicale, printre care CNSLR Fratia.

Interesant este ca UGSR-ul care a semnat contractul cu avocata Luiza Valentina Gheorghe, in 2009, a dobandit personalitate juridica cu un an mai tarziu, prin sentinta civila nr. 474/12.04.2010 a Curtii de Apel Bucuresti, nefiind stabilit prin respectiva sentinta ca nou infiintatul UGSR este continuatorul fostului UGSR din perioada comunista.

Foarte important, contractul de asistenta juridica este incheiat cu “domnul/doamna UGSR”, desi denumirea corecta a persoanei juridice infiintata prin sentinta judecatoreasca din 2010 este Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania.

Cu toate acestea, la doi ani de la decesul lui Stefan Calinescu, in vara lui 2016, avocata Luiza Valentina Gheorghe a pus in operare clauza din contractul de asistenta juridica si, prin biroul executorilor judecatoresti Maximum din Giurgiu, a declansat procedura de executare silita a cladirii fostului Senat al Romaniei din perioada interbelica, situat in Bdul Regina Elisabeta nr. 45, in baza onorariului de succes de 50.000.000 euro. In motivarea cererii de executare silita avocata Luiza Valentina Gheorghe a sustinut: “In anul 2014, urmare a activitatii juridice derulate... si ca urmare a admiterii actiunii in constatare s-a intabulat pe numele debitoarei UGSR o piesa din patrimoniul acesteia, respectiv cladirea situata in Bucuresti, Bdul Regina Elisabeta nr. 45...”.

Nu afirmam ca activitatea avocatei este o escrocherie sau o ilegalitate. Daca exista asa ceva e treaba organelor competente sa o stabileasca. Contactata de Lumeajustitiei.ro, avocata Gheorghe ne-a declarat ca ea nu face decat sa isi obtina onorariul de succes si ca nu o intereseaza cladirea, ci datoria pe care UGSR o are catre ea.

Problema care se pune in acest caz este daca UGSR-ul infiintat in 2010 este continuatorul de drept al fostului UGSR din perioada comunista, astfel incat el sa poata fi indreptatit sa dobandeasca patrimoniul fostei Uniuni care, asa cum am aratat, nu a fost desfiintata niciodata.

In pofida viciilor de forma din contractul de asistenta juridica (UGSR nu era infiintat in 2009, nu avea date de identificare, iar reprezentantul nu era declarat) Judecatoria Sectorului 5 – prin judecator Andreea Sandu de la Sectia a II-a civila – a admis prin incheierea de la 1 iulie 2016 executarea silita a debitoarei Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania in favoarea cabinetului de avocat Gheorghe Luiza Valentina “pentru recuperarea sumei de 50.000.000 euro, reprezentand onorariul de succes”. Executarea este in prezent in desfasurare.

Procuroarea DNA Claudia Rosu a primit cu dedicatie o cerere pe care a rezolvat-o in doua saptamani

Revenind la defunctul Stefan Calinescu, precizam ca acesta, in data de 25 decembrie 1989, pe fondul miscarilor revolutionare si a schimbarii regimului politic, la nivelul UGSR s-a constituit un Comitet National Provizoriu (CNPOSL) al carui lider a fost numit acelasi Stefan Calinescu. In urma unei sedinte a acestui grup, a fost adoptata decizia de a se renunta la UGSR, considerata o institutie de origine comunista, si de infiintare a unei structuri noi – Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania (CNSLR). Stefan Calinescu a fost mandatat si a indeplinit toate procedurile inregistrarii CNSLR la Judecatoria Sectorului 1 (sentinta civila 782/16.03.1990).

In statutul CNSLR s-a stabilit ca aceasta sa fie succesorul universal al UGSR, fapt incuviintat de instanta de judecata. Astfel, la data de 4.07.1990 s-a semnat un proces verbal de predare a patrimoniului de la CNPOSL catre CNSLR. Ulterior, in CNSLR s-au perindat mai multi lideri sindicali si s-au incheiat tranzactii intre CNSLR – reprezentata prin Victor Ciorbea, CNS Cartel Alfa – reprezentata prin Bogdan Hossu si CSI Fratia – reprezentata prin Miron Mitrea prin care s-a impartit patrimoniul sindical.

In anul 1992, cele trei confederatii de mai sus au infiintat societatea SIND Romania SRL, capitalul social fiind constituit 40% in numerar si 60% in natura (bazele de odihna si tratament ale fostei UGSR).

In cadrul SIND Romania SRL, Stefan Calinescu si altii au primit functii de conducere incasand de-a lungul anilor importante sume banesti. In 2008, in urma unor certuri intre liderii de sindicat s-a adoptat decizia pensionarii lui Stefan Calinescu, data fiind varsta inaintata a acestuia.

Acesta a fost momentul cheie in care Stefan Calinescu, cel care a fost de acord cu preluarea patrimoniului fostei UGSR de catre CNSRL, a depus o cerere de infiintare a UGSR Romania la instanta, apeland la sprijinul avocatei Luiza Valentina Gheorghe. Restul, asa cum l-am aratat mai sus, se cunoaste, noua UGSR a fost infiintata abia in 2010 prin sentinta civila definitiva 474/12.04.2010 a Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a admis cererea de infiintare a unei noi persoane juridice si nicidecum o recunoastere a calitatii de continuator a persoanei juridice din perioada comunista, avand acelasi nume.

In paralel, Stefan Calinescu a incercat pe cale judecatoreasca sa anuleze procesul verbal de predare-primire a patrimoniului fostei UGSR incheiat la 4.07.1990 intre CNPOSL si CNSLR, in conditiile in care Stefan Calinescu aparea ca semnatar al respectivului proces verbal in numele CNOPSL. Smecheria nu a tinut intrucat Tribunalul Bucuresti, prin sentinta civila nr. 63/11.01.2011, a respins cererea UGSR-ului infiintat in 2010 de Stefan Calinescu.

Acelasi Stefan Calinescu, la cateva luni dupa acest verdict nefavorabil lui, in timp ce se afla in calea de atac a apelului (care mai tarziu a fost respinsa) a incercat sa isi creeze un avantaj, formuland un denunt la DNA la data de 18.04.2011 in numele UGSR-ului infiintat in 2010.

Atentie, denuntul a fost adresat expres “in atentia doamnei procuror Rosu Claudia”. Desi s-ar crede ca la DNA repartizarea dosarelor nu se face oricum, cazul a fost “rezolvat” chiar de procuroarea Claudia Rosu, personaj vestit pentru fabricari de dosare si achitari cu carul.

In respectivul denunt, Stefan Calinescu a acuzat, dupa 18 ani de la transferul de patrimoniu de care era in deplina cunostinta de cauza, faptul ca procesul verbal din 04.07.1990, in care el aparea ca semnatar, ar fi fost semnat in fals in locul lui.

Desi falsul nu este o infractiune de competenta DNA, iar dupa 18 ani o atare fapta, chiar daca ar fi existat, era prescrisa, procuroarea Claudia Rosu a dat in doar doua saptamani rezolutia din 2.05.2011 (dosar nr. 95/P/2011) in care a retinut: “Din cercetarile efectuate a rezultat ca inscrisul intitulat proces verbal incheiat azi 4.07.1990 intre reprezentantii CNPOSL si CNSLR, cu prilejul predarii-primirii fostului CC al UGSR, are caracter fals, fiind falsificat prin contrafacerea subscrierii, respectiv prin semnarea de catre o persoana fara calitate de reprezentare... in locul semnaturii reprezentantului CNOPSL Calinescu Stefan. Sub aspect penal insa, se constata ca pentru infractiunea de fals material in inscrisuri oficial prev. de art. 288 C.p. a intervenit prescriptia raspunderii penale”.

Prin respectiva rezolutie s-a dispus neincepere urmaririi penale si disjungerea cauzei pentru continuare cercetarilor fata de alti lideri de sindicat din CNSLR, printre care si Bogdan Hossu.

In rezolutie, procuroarea Claudia Rosu a facut vorbire de o paguba de circa 5 miliarde lei vechi in dauna fostei UGSR. Cu aceasta rezolutie Stefan Calinescu nu doar ca s-a dus in instanta ca sa incerce sa schimbe decizia de la fond, dar a trimis o notificare catre CSDR in care a amenintat:

Subsemnatul Calinescu Stefan... in calitate de presedinte al UGSR, ca urmare a rezolutiei din 2.05.2011 dispusa in dosarul 95/P/2011 al DNA, VA SOMEZ ca in termen de 10 zile de la primire sa ne predati patrimonul apartinand UGSR pe care vi l-ati insusit in mod abuziv.” Notificarea purta data 6.05.2011 (la trei zile dupa emiterea ei de catre procuroarea Claudia Rosu) si a fost transmisa prin executor judecatoresc.

Ce a determinat-o pe procuroarea Claudia Rosu sa actioneze cu asemenea viteza? Cuk s-a facut ca Stefan Calinescu a ajuns sa foloseasca rezolutia la intimidare?

Mai mult, la 9.05.2011, in dosarul nr. 109/P/2011 procurorii DNA Claudia Rosu si Lucian Papici au somat Blocul National Sindical: “Sa ne transmiteti in regim de urgenta, in fotocopie certificata pentru conformitate, documentele din care sa rezulte situatie cheltuielilor efectuate din dividentele SC SIND TOUR TRADING in perioada 2006-2011, precum si documentele din care rezulta procedurile de achitzitie a produselor alimentare pentru obiectivele turistice aflate in administrarea dumneavoastra.

Exista declaratii ca invitati fiind la DNA, reprezentanti ai sindicatelor erau apostrofati de procurorul de caz: “de ce impiedic afilierea Federatiei la nou infiintata UGSR?

La 19 septembrie 2011, procuroarea DNA Claudia Rosu a emis o noua rezolutie in dosarul 197/P/2011 in care a vorbit de cercetari “cu privire la posibile acte de coruptie savarsite de Petcu Marius, Hossu Bogdan, Luca Liviu s.a.” in legatura cu patrimoniul sindical ca urmare a unei noi plangeri facute de acelasi Stefan Calinescu, care acuza devalizarea fostului patrimoniu al UGSR. In aceasta rezolutie, procuroarea Claudia Rosu a dispus neinceperea urmaririi penale fata de Victor Ciorbea si alte persoane din CNSLR, lasand sa se inteleaga ca fostul presedinte al CNSLR Victor Ciorbea ar fi savarsit infractiuni de inselaciune si alte fapte, dar ca din cauza trecerii a 20 de ani de la data comiterii faptelor s-a implinit termenul de prescriptie. In pofida acestor documente emise de procuroarea Claudia Rosu de la DNA si folosite ulterior de Stefan Calinescu in instante, Curtea de Apel Bucuresti a respins apelul in dosarul in care se contesta valabilitate procesului verbal din 4.07.1990.

Procurorii DNA Claudia Rosu si Lucian Papici i-au facut lui Stefan Calinescu istoricul UGSR

Seria ciudatenilor in aceste anchete a continuat si in 2012, cand procurorii DNA Claudia Rosu si Lucian Papici s-au apucat sa raspunda, la 23.01.2012, unei solicitari a lui Stefan Calinescu in dosarul 197/P/2011, comunicandu-i acestuia faptul ca UGSR nu a fost desfiintat, ca in 25.12.1989 a fost creat la nivelul UGSR un organ provizoriu, CNPOSL din Romania, in conducerea caruia au facut parte Stefan Calinescu si altii. Cu aceasta adresa, ce sa vezi, Stefan Calinescu a incercat sa induca ideea judecatorilor ca UGSR a avut o functionare continua prin persoana lui. Ghinion pentru el, apelul a fost respins.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In ancheta a intrat si procurorul Doru Tulus, sotul Claudiei Rosu

Intrucat in dosarul 109/P/2011 procuroarea Claudia Rosu a emis rechizitoriul trimitand in judecata lotul Liviu Luca pentru presupusa prejudiciere a patrimoniului SIND Romania SRL, aceasta nu a mai putut sa faca cercetari in aceeasi speta dupa desesizare.

Surpriza, la plangerile lui Stefan Calinescu cercetarile au fost continuate la DNA de procurorul Doru Tulus, sotul Claudiei Rosu. Doru Tulus a deschis un nou dosar penal nr. 352/P/2013 care inceperea si se termina tot cu UGSR. Cu toate ca, atat Tribunalul Bucuresti, cat si Curtea de Apel Bucuresti recunoscusera calitatea CNSLR de succesor general al UGSR, se poate observa din cercetarile penale a sotilor Claudia Rosu si Doru Tulus ca acestia au acreditat ideea ca tranzactiile dintre formatiunile sindicale ar fi prezentat “mentiuni vadit contrare realitatii, fiind intocmite cu scopul de preluare, fara baza legala, a patrimoniului UGSR” si au facut vorbire de infractiuni de inselaciune si fals pe care insa le-a constatat prescrise.

Chiar daca documentele procurorilor Claudia Rosu si Doru Tulus au fost folosite de Stefan Calinescu la Tribunal, Curte si Inalta Curte in scopul acreditarii ideei ca Stefan Calinescu este continuatorul UGSR prin asociatia lui infiintata in 2010 cu acelasi nume, instantele de judecata au atestat valabilitatea transferului patrimoniului sindical, prin absorbtie catre CNSRL.

Lumeajustitiei.ro solicita Procurorului General al Romaniei sa declanseze o ancheta pentru a se stabili daca a existat sau nu o coniventa intre defunctul Stefan Calinescu si procurorii DNA Doru Tulus si sotia sa Claudia Rosu, care au lucrat amandoi in dosare privind patrimoniul UGSR.

* Cititi aici fragmente din rezolutiile procurorilor DNA Doru Tulus si Claudia Rosu

Comentarii

# asta-i hotia traditionala date 17 January 2017 20:58 +23

ramai mut in fata unor asemenea mirsavii. tocmai am vazut la tv ca un procuror general 2 mandate si mare sef la dna nu stie sa citeasca o factura. tanti luluta considera ca numarul inregistrarii la registru comertului este numarul facturii. eu cred ca trebuie primita musai in baroul traditional fara examen. e o somitate alaturi de avi avi!

# Capac date 18 January 2017 08:37 +10

“Comanda pentru factura a fost facuta in 2009, iar plata in 2012.” :lol: A spus-o cu atâta convingere că-mi vine sa-ți dau dreptate. Nu stie sa citeasca. E si asta o explicatia de ce Directia Nationala Anticoruptie nu aduce altfel de probe in instanta in afara de inregistrari si denunturi. Baietii astia nu stiu sa citeasca facturi.

# avocat traditional date 17 January 2017 22:20 -5

Observ ca in contextul actual,incepi sa te dai la Luluta si la SRI .Pai om serios esti tu?pana acum cateva luni nu ziceai nimic.Acum,est tare si mare.Esti jalnic,mai acesta,esti jalnic.

# remember date 17 January 2017 23:19 +14

Lucrurile sunt cat se poate de clare.La puscarie cu golanii si confiscarea bunurilor furate.Asta este verdictul corect.

# unul din lumea cea mare date 18 January 2017 01:53 +7

SI ASTA NU SE NUMESTE MERMELEALA???? NU CERCETEAZA NIMENI????UITE ASA MERMELICA A DEVENIT UN STAT CAZUT/PRABUSIT

# Unul care se uita... date 18 January 2017 04:40 -5

Nu stiu daca a facut Kovesi confuzie cu nr de inreg dar daca deschideti ochii, pe factura aia mai e si o data din 2009 care nu prea are ce sa caute...poate se refera la acea data.

# Capac date 18 January 2017 10:52 +3

Și pisica se mai uită în calendar. Nu mai bine vă întoarceți voi la stână? :-*

# nae girimea date 18 January 2017 07:41 +6

@remember Golani fiind si cei care ou solicitat acea cladire si domnii judecatori care au fost implicati . La puscarie si confiscarea obiectelor litigiului ca si a averilor celor care au permis decizia . Deasemenea ar fi necesara revizuirea tuturor retrocedarilor si pedepsirea celor care fara temei , prin falsuri , etc le-au solicitat, totul incheiat cu confiscarea bunurilor implicate, a intregii averi a solicitantilor ca si a judecatorilor care au permis porcaria si puscarie berechet.

# Marin ŢULUŞ, Olt date 18 January 2017 08:51 +2

In timp ce multi politcieni (sau foşti) spun că statul român este un stat mafiot şi vorbesc  chiar de lupta anticorupţie că a fost compromisă, clanurile interlope ale statului român,dacă aducem în discuţie una dintre situaţiile extreme,  au compromis profesia de avocat şi ,mai mult, au exercitat acte de represiune asupra avocaţilor str. Bota-act  concret de corupţie.Un SRL,gen UNBR nu poate da profesia de avocat şi nici INM-ul, cu formatori magistraţi nu poate da profesia de magistrat.Se vorbeşte de salariile/pensii speciale, unde magistraţii sunt în top,însă nimeni nu vorbeşte de un act de corupţie în această privinţă.Dar nimeni nu gândeşte la o legislaţie adecvată care mai întâi trebuie să elimine abuzurile  săvârşite împotriva cetăţenilor români de unii magistraţi care se cred mai presus decât legea,formă deghizată de corupţie.Am observat la politicienii de la Olt care au furat statul/au participat la hoţii  şi au dobândit funcţii politice în Românica hoţiei şi criminalităţii!

# ADEVARUL date 18 January 2017 09:56 +2

MAFIA JUDICIARĂ,AVOCATI,EXPERTI JUDICIARI SI DESIGUR JUDECĂTORI-AR PUTEA CLARIFICA CINEVA SITUAȚIA ;) POATE L.C.K. ZISĂ ȘI LULUȚA...DACĂ NU AR AVEA CEVA MAI IMPORTANT DE FĂCUT,CUM AR FI SĂ ÎȘI ADMINISTREZE DOUĂ PALME...BĂSESCU ÎȘI BATE JOC DE EA SI DESIGUR DE JUSTITIE MAI CEVA CA DE CRIN ANTONESCU...APROAPE NE ESTE MILĂ DE TINE LULĂ...ESTI UN CAZ DE ABUZ,ALTFEL CUM POȘI TOLERA ATĂTA BĂTAIE DE JOC DIN PARTEA UNUI HĂHĂIT,SĂRACA DE TINE.

# Gogu de la strehaia date 18 January 2017 10:03 +2

Tipic romanesc.

# Vladimarrr...!!! date 18 January 2017 10:09 +5

Inca putin si se gasesc niste tembeli sa ne lase si fara Arcul de Triumf si fara Marea Neagra si fara ..., ca fara Tara am cam ramas ! Avanti inainte ftatilor, ca pe bune maini am incaput ...!!!

# profesionalism date 18 January 2017 11:33 0

Cat a fost comisionul de succes pentru judecatori si procurori? Cred ca autorul articolului a uitat sa il scrie.

# oescroaca date 30 April 2017 18:53 +1

Ca un bun cunoscator al acestei "avocate" am observat ca este in stare sa conceapa scenarii dincolo de puterea de intelegere a unui om normal, ce bat cu mult orice film.Rautatea si perversitatea intruchipata, minciuni aruncaate fara nici o retinere, :avocat: ideal in societatea contemporana

# oescroaca date 30 April 2017 19:07 -3

Ca un bun cunoscator al acestei "avocate" am observat ca este in stare sa conceapa scenarii dincolo de puterea de intelegere a unui om normal, ce bat cu mult orice film.Rautatea si perversitatea intruchipata, minciuni aruncaate fara nici o retinere, :avocat: ideal in societatea contemporana

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva