Dupa anuntarea rezultatelor (neasteptate) ale referendumului din Marea Britanie de joia trecuta, prima reactie a autoritatii de supraveghere a sistemului financiar bancar romanesc a fost de a declara ca va apara leul impotriva unei deprecieri abrupte fata de principalele monede (euro si dolar) si fata de lira sterlina, dar si impotriva unei eroziuni prin inflatie. La prima vedere, decizia BNR, sustinuta cu ample operatiuni de interventie in piata in cursul zilei de vineri si al celei de luni, este normala si in linie cu obiectivul legal esential al BNR, acela de a asigura stabilitatea preturilor. Doar ca pentru a apara leul este nevoie ca cei care detin lichiditati in lei sa aiba motivatii de a si le pastra.

Mentinerea unui canal de evolutie constanta a cursului leu/euro nu este posibila decat pe termen scurt, adica doar in perioadele in care BNR isi poate permite sa intervina in piata valutara, si asta cu costuri mari, pe care nu stiu daca BNR si le poate permite. Pe termen mediu e nevoie de o motivatie economica a deciziei de a nu te debarasa de lei si aceasta nu poate fi decat dobanda, remuneratia capitalului. Vom avea, deci, dobanzi la depozite mai mari si, in consecinta, dobanzi la credite mai mari.

Cresterea dobanzilor la depozite va determina, natural, cresterea nivelului dobanzilor la care bancile se imprumuta intre ele (rata dobanzii interbancare, denumita si ROBOR). La acest moment, indicele dobanzii interbancare este in jur de 1%. In scurt timp insa, mai ales pentru ca suntem in an electoral, acest indice ar putea creste dincolo de 5%, poate chiar catre 7%. Pentru aceasta predictie pornesc de la premisa ca atat BNR, cat si Consiliului Fiscal, au prognozat un Robor de 3-3,25% pentru la toamna¹, precum si de la constatarea ca media multianuala a acestui indice, incepand din 2008 pana in prezent, este de 6,03%, asa cum rezulta din graficele publicate de BNR². Si, desigur, sa nu uitam motivatiile emotionale - panica (prezentul articol e un apel la calm si nu o profetie menita a se implini prin simplul fapt al rostirii ei), frica de cresterea costurilor creditarii, a avansurilor si a neperformantei, teama de recesiune si de pierdere a locurilor de munca, angoasa fata de desele ruperi ale echilibrului vietii cotidiene etc. Or, un astfel de nivel al Robor-ului inseamna dublarea ratelor la creditele ipotecare in lei, in cazul carora dobanda este variabila in functie de Robor. Spre exemplu, creditele din programul Prima Casa au, in prezent, o dobanda de Robor +2,3-3%, adica de aproximativ 4%. La un Robor de 7%, deja dobanda devine 10%. O rata care acum este in jur de 750 de lei va putea deveni 1.500 de lei la inceputul lui 2017. Bugetarul care are un salariu de 1.500 de lei va trebui sa isi suplimenteze sursele de venit pentru a face fata ratei.

Ca tot veni vorba de piata financiara (as include in acest cos de consecinte si piata de capital), este evident ca in relatia cu UK nu se mai aplica cele trei libertati (circulatia marfurilor si a serviciilor, circulatia capitalului, circulatia personalului). Totul va fi mai scump si mai greu. Nu ca am fi avut banci britanice in Romania si nici mari actori ai pietei de capital originate in UK, dar pe viitor o eventuala stabilire a unor astfel de agenti economici in Romania va fi mai formalista si mai costitsitoare, motivatia (si asa slaba) a britanicilor de a face astfel de afaceri in Romania putand ajunge la cote de avarie. Operatiunile care ar implica bancherii, bancherii de investitii si brokerii de pe piata de capital din City-ul londonez vor fi mai rare si mai scumpe. Asta daca nu cumva vor fi inventate metode de evitare a restrictiilor si a barierelor vamale si facilitati fiscale care sa faca afacerile in Romania interesante. Sper ca operatiunile de intermediere, de colectare a creantelor si de consultanta sa fie inlocuite cu operatiuni economice substantiale (cine are urechi de auzit, sa auda).

O alta consecinta previzibila a Brexit-ului va fi re-aparitia sau re-consolidarea legislatiei prietenoase, inclusiv pe plan fiscal, pentru corporatii, holdinguri, banci, traderi, sportivi si artisti celebri si, in genere, mari detinatori de averi. Dupa iesirea din UE, care o incorseta in tot felul de reguli anti-business (unele dintre ele absurde, de-a dreptul; un exemplu ar fi directivele relative la TVA care par a fi facute pentru a nu fi intelese de nimeni) si anti-optimizare fiscala (cele mai multe dintre ele anemice), Marea Britanie va reveni la statutul sau anterior, de stat cu o legislatie business friendly. Trebuie sa o faca, intrucat nu va putea tine pasul cu competitia USA, China sau a Germaniei si a Frantei. Foarte probabil, vor fi operate modificari de esenta in partea de legislatie privind munca si securitatea sociala. Mari companii multinationale au anuntat deja ca vor ramane in City-ul londonez doar daca va avea astfel de facilitati. Un exemplu notabil este Vodafone. Probabil ca si in politica agrara britanica vor fi schimbari, unele de natura a schimba lumea, la propriu (dar nu neaparat in sens pozitiv). Spre exemplu, alimentele modificate genetic, permise si chiar promovate in SUA si in America Latina, dar interzise in Europa, vor incepe sa fie utilizate pe scara larga in UK. Iar ideea se va putea instala rapid si in tari ale UE ca Romania, unde nu doar ca propaganda unor corporatii ca Monsanto a facut ca populatia sa accepte deja ideea alimentelor din plante modificate genetic, dar doi fosti ministri romani ai Agriculturii sunt fosti sau actuali manageri la Monsanto Romania. Sistemul de invatamant privat britanic, al doilea cel mai bun din lume (in unele domenii, chiar cel mai bun) va trebui sa se repozitioneze – importul de materie cenusie va deveni mai scump, taxele scolare (enorme la Univeristati ca Oxford sau Cambridge) vor trebui substantial modificate. Sa vedem in ce masura romanii nostri vor mai fi interesati de studii scumpe intr-o tara in care nu vor avea decat sansa teoretica de a se stabili si a lucra.

Caci trebui spus: libertatea de circulatie, de a munci si de a se stabili pe teritoriul UK va fi drastic limitata. Se reintroduc vize pentru Marea Britanie. Mi-aduc aminte ca, in 2005, cand am calatorit pentru prima data la Londra, nu mi-a fost prea placuta experienta birocratica a obtinerii vizei pentru UK.

Pe termen scurt nu vor fi re-introduse prea multe restrictii de circulatie, dar cu siguranta vor fi fortati la repatriere multi imigranti romani. Asta pentru ca, din pacate, multi britanici ii considera vinovati pentru locurile lor de munca pierdute pe romani si polonezi si primii care vor fi concediati sau determinati sa isi ia lumea in cap pentru a evita persecutiile vor fi chiar acestia, romanii si polonezii. Nu imigrantii din Siria, Arabia Saudita sau din nordul Africii, nici imigrantii din China, Pakistan, Bangladesh sau India, ci romanii si polonezii. Asta e consecinta campaniei pro-Brexit din tabloidele britanice – toata vina aruncata pe tapii ispasitori perfecti (romanii si polonezii care fac muncile pe care le cam evitau britanicii, pe bani putini, fara contracte de munca si fara asigurari sociale, si fara intentia malefica de a arunca vreun autobuz sau vreo statie de metrou in aer). Curentul birtanic va fi rapid preluat in tari ca Olanda (aici deja scrie pe afise publice ca, decat sa fi permis Brexit-ul, europenii mai bine ar fi exclus Romania din UE), Franta, Italia, Spania si, desigur, Germania. Asa ca trebuie sa ne asteptam la un val de repatrieri.

Este oare Statul roman pregatit? Sunt locuri de munca pe care sa le fi creat sau macar pregatit pentru o astfel de ipoteza? Face fata unei asemenea ipoteze sistemul nostru de protectie sociala (somaj, indeminzatii pentru parinti, pensii)? Cel mai probabil, nu.

Este clar, insa, ca aceasta ipoteza va putea deveni subiect de campanie electorala in toamna. Eu, personal, vad mai multe aspecte pozitive decat negative ale acestei ipoteze: s-ar reintregi multe familii separate de pribegia europena, s-ar corecta o piata a muncii dezechilibrata (cererea de locuri de munca este mult sub oferta, angajatorii din Bucuresti, Timisoara si Cluj, de exemplu, fiind nevoiti sa apeleze la imigranti pentru a-si acoperi necesarul de personal) si, cel mai important, acesti oameni ar reveni in tara cu mentalitatea de mic proprietar sau de salariat cu eficienta in munca, o mentalitate care va putea fi cel mai bun scut contra minciunilor populiste si a propagandei sandviciului gratis (indatorarea pentru consum). Desi pare o legatura destul de vaga, as spune ca un aspect pozitiv interesant ale acestei probabile repatrieri este efectul asupra statisticilor.

Un statistician celebru obisnuia sa spuna ca statistica nu minte, dar e un bun instrument in mainile unui mincinos. Conform statisticii oficiale, romanii sunt cei mai euro-entuziasti europeni; vom vedea daca, dupa repatrierea fortata sau de buna voie a celor plecati in pribegie in ultimii 15 ani, se va pastra neatins acest euro-entuziasm, caci, in afara de libertatea de a munci in Europa si de legislatia de protectie a consumatorilor (care si-a facut loc cu greu in viata publica), romanii nu prea au rezultate concrete ale apartenentei Romaniei la UE.

De asemenea, vom vedea daca gradul de ocupare, somajul, sporul demografic, rezultatele recensamantului din 2012 sunt, realmente, cele pe care le vehiculeaza autoritatile romanesti si cele europene. Cu cca. 3 milioane de romani intorsi acasa (populatia Sloveniei e de doar 2 milioane, iar cea a Croatiei, de 4 milioane…), lucrurile ar putea sa arate complet diferit.

In final, cred ca sunt cateva chestiuni de filosofie sau politica europeana pe care Brexit-ul ne obliga sa le luam in discutie.

Conceptul de democratie, pus la grea incercare in ultimii ani de o elita birocratica europeana care a parut sa dispretuiasca procedurile de vot in organismele politice ale statelor membre, plebiscituri si, uneori, hotarari judecatoresti³, este din nou in atentia publica, mai energica decat a fost vreodata in ultimii 26 de ani, de la caderea regimurilor comuniste anti-democratice din Europa de Est si fosta URSS. In pozitii diametral opuse sunt cei care au sustinut (cu succes) ca democratia trebuie sa prevaleze chiar si cu pretul unei istorii de peste 40 de ani comuna UE si UK si cei care, paradoxal, considera ca gloata nu trebuie implicata in chestiuni prea importante, pe care nu le poate intelege. Oricat ni s-ar parea de socant noua, celor care am trait in regimurile anti-democratie comuniste de dinanite de 1989, un presedinte de Parlament European, dl. Martin Schulz, a putut spune o asemenea enormitate. Filosofia de tip “elite vs. multime” a fost, pe fata (in cazul nazistilor) sau in mod insidios (in cazul comunistilor), elementul primordial si cel mai pregnant al oricarui sistem politic autoritar.

Daca asta este ceea ce sustine elita birocratica europeana, atunci este evident ca este absolut necesara o reconstructie europeana. Si pentru asta trebuie sa le multumim britanicilor (desi multi dintre ei vor fi fost “pacaliti” de sloganuri cu romani care le fura slujbele sau le cheltuiesc ajutoarele sociale).

Se vorbeste din ce in ce mai intens in grupul restrans al celor 6 tari fondatoare ale UE de un hiper-stat format din ceea ce sunt acum Germania, Franta, Benelux si (mai putin probabil) Italia, care sa se afle in primul inel de putere, si de o serie de state concentrice, periferice, reprezentand membri “de rand” ai UE. Nu vrem o astfel de Europa cu doua viteze in care, desigur, am avea statutul de stat de la periferie. Asta s-ar asemana cu organizarea statala din romanul distopic Jocurile foamei – un capitoliu hiper-bogat, atotputernic, pentru care ar lucra cele 21 de state – districte periferice. Vrem o Europa a natiunilor, policentrica si multi-culturala. Vrem un Parlament European cu reala putere legislativa, partajata cu Parlamentele nationale. In prezent, puterea legislativa e la Comisia Europeana, care ar trebui sa fie un guvern, un executiv european cu puteri limitate de principiul subsidiaritatii, si nu o hiper-institutie cu puteri executive, legislative si judiciare, pentru care lucreaza un numar de peste 54 de mii de birocrati. Si, apropos de birocratie, poate ca ar fi momentul ca toate denumirile confuzive, care fac conceptul European din ce in ce mai greu de inteles, cum ar fi Consiliul European, Consiliul Europei, Consiliul Ministrilor nu-stiu-de-care, Eurogrupul, EBA, BCE etc., sa dispara in favoarea unor institutii suple, usor de inteles si usor de “utilizat”.

Si tot apropos de birocratie, observ ca este posibila (sau chiar obligatorie) o adevarata revolutie culturala. Engleza va deveni, din limba oficiala a UE, o limba colocviala, de conversatie de facto. La nivel oficial, se va vorbi in germana si in franceza. Corporatistii si birocratii vor fi nevoiti sa se adapteze.

>>Valorile ROBOR din perioada 1 ianuarie 2007 – 29 iunie 2016 si media aritmetica a acestora