Hotararea Curtii de Justitie a UE asupra conventionalitatii legilor justitiei din Romania, data publicitatii astazi, mustind de ambiguitati politicianiste, se fereste sa afirme, totusi, cu subiect si predicat, spre disperarea magistratilor #rezist, doua lucruri:

1. Ca dreptul UE prevaleaza asupra Constitutiei Romaniei;

2. Ca deciziile CCR nu sunt obligatorii pentru instantele romanesti.

Cu referire la obligativitatea MCV, CJUE a stabilit ca decizia privind instituirea acestuia este obligatorie numai intrucat se inscrie in prevederile Tratatului de aderare. Or, daca facem legatura intre cele doua, observam ca MCV este un accesoriu al clauzei de salvgardare, care are o durata de valabilitate de trei ani. Prin urmare, conform amintitului tratat, MCV a expirat. CJUE nu spune contrariul, pentru simplul motiv ca nu s-a ocupat de acest aspect.

In schimb, califica rapoartele MCV ca avand valoarea unor “recomandari”, deci a unor sugestii fara caracter obligatoriu, care trebuie luate in considerare numai intrucat este de observat principiul “cooperarii constructive” in cadrul UE. O cooperare, desigur, intre egali, care are caracter biunivoc si care nu poate transforma in litera de lege nici premisele factuale false, nici recomandarile potrivnice Constitutiei romane, ea limitandu-se la a evita adoptarea, modificarea sau abrogarea de norme legale cu posibile efecte negative asupra independentei justitiei sau echitatii actului de drept. Ceea ce, in ultima instanta si in lipsa unor criterii matematice, se apreciaza de la caz la caz de institutiile nationale competente. O spune – cand mai clar, cand mai printre randuri – insasi CJUE.

In acest sens, infiintarea si functionarea SIIJ nu sunt potrivnice dreptului UE, in masura in care principiile independentei justitiei fata de factorul politic (consacrate, de altfel, si de Constitutia Romaniei) sunt respectate.

Intre Constitutia Romaniei si normele interne “de origine constitutionala” nu se poate pune semnul egalitatii. Exista norme de drept constitutional si in afara celor cuprinse in Constitutie. In schimb, nu exista stat national independent si suveran daca normele sale constitutive – respectiv Constitutia – pot fi modificate de entitati din afara sa, adica entitati supra-nationale.

Constitutia Romaniei a fost adoptata de poporul roman prin referendum si poate fi modificata numai prin referendum. Orice alta forma de modificare, inclusiv prin vointa institutiilor UE, este o forma de anulare a statalitatii Romaniei; mai exact, a statutului sau de subiect de drept international.

Cei care, precum detestabila Ana Birchall, fost ministru al Justitiei prin gratia PSD, vor sa dea hotararii CJUE (profitand de ambiguitatile sale nu neaparat nevinovate) intelesul de a dispune asezarea dreptului UE deasupra Constitutiei Romaniei vor, de fapt, sa o foloseasca pentru a da o adevarata lovitura de stat. Ei trebuie identificati, denuntati si tratati asemenea tradatorilor.

CJUE nu spune ca “dreptul UE are prevalenta fata de Constitutia Romaniei”. Asa ceva ar fi imposibil din ratiuni pe care nu le mai repet. Ma limitez a aminti doar ca statele membre au creat UE, iar nu UE a creat statele membre.

Ceea ce afirma CJUE, iar noi trebuie sa ii dam o interpretare restrictiva, este ca dreptul Uniunii primeaza asupra normelor de drept intern contrare, “indiferent daca acestea sunt de origine legislativa sau constitutionala”. Norme interne de origine constitutionala sunt legile constitutionale, precum si cele concretizand prevederi incomplete ale Constitutiei lasate explicit chiar de textul legii fundamentale pentru detaliere, cu caracter general (ex. legile privind organizarea ICCJ si a instantelor judecatoresti) sau in circumstante speciale (ex. legile privind restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati), la luminile legiuitorului infraconstitutional.

Tratatul de aderare a Romaniei la UE a putut fi ratificat si astfel a putut produce efecte numai intrucat el a fost conform Constitutiei Romaniei. Daca nu ar fi fost, Constitutia ar fi trebuit modificata inainte de ratificare.

Daca, dupa ratificare, o lege constitutionala tinde sa modifice sau sa concretizeze Constitutia de o maniera care contravine dreptului UE, cum acesta nu poate fi modificat unilateral de un singur stat membru, urmeaza ca fie statul cu pricina, in prealabil sau simultan, solicita iesirea din Uniune, potrivit procedurii TUE, fie se considera ca in mod implicit Constitutia dispune ca acele modificari sa nu prevaleze asupra dreptului Uniunii.

Pe de alta parte, Deciziile Curtilor Constitutionale sunt insasi Constitutia. Ele nu amendeaza Constitutia si nu adauga la ea. Legile constitutionale sunt altceva. La noi ele sunt definite ca fiind numai cele avand ca obiect modificarea Constitutiei. “De origine constitutionala” sunt, insa, si acele legi adoptate de puterea legislativa din ordinul expres al Constitutiei. Acestea trebuie puse, desigur, in acord nu numai cu Constitutia, sub supravegherea CCR, ci si cu dreptul UE, sub supravegherea CJUE.

Daca, insa, o hotarare a CJUE si Constitutia Romaniei (astfel cum este interpretata, in ultima instanta, de CCR) intra in conflict, suntem intr-o criza politica si constitutionala grava, atat la nivel european, cat si la nivel national. Nu putem iesi dintr-o asemenea criza renuntand la Constitutie, caci asta ar insemna sa renuntam la stat.

De aceea, trebuie gasita interpretarea care sa le ofere compatibilitatea. Restul e vorba goala care nu serveste la nimic. O vorba goala diversionista stimulata de exhibitiile intelectuale ale ”judecatorilor politici” de la Luxemburg, fata de care spusele oracolului din Delfi erau exemplu de claritate.

In ciuda acestor ambiguitati generatoare de speculatii logico-juridice, atat de dragi pescuitorilor in ape tulburi, o alta interpretare decat cea mentionata anterior, plasata pe linia coabitarii dreptului UE cu Constitutiile statelor membre, este inutila si imposibila. Ar insemna fie sa iesim din UE, fie sa iesim din istorie. Iar daca asta este unica alternativa, alegerea este foarte simpla, caci o singura varianta este obligatorie.