Din momentul publicarii in Monitorul Oficial a Ordonantei de urgenta nr. 6/11.03.2016 privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal, adica de la data de 14 martie 2016, intreaga activitate de supraveghere tehnica din Romania este compromisa, intrucat actul emis de Guvernul Ciolos-Pruna este unul neconstitutional. Judecatorii CCR au reiterat cat se poate de clar, in decizia nr. 51/16.02.2016, ca reglementarea competentei unui alt organ al statului, in afara organelor de urmarire penala, de a efectua interceptari „nu poate fi realizata decat printr-un act normativ cu putere de lege”, si nu prin „acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decat autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate”. Drept urmare, orice delegare dispusa de procuror catre ofiterii SRI pentru realizarea supravegherii tehnice, adica interceptari si filaj, este nula de drept atat timp cat competenta e conferita printr-o ordonanta de urgenta.

Potrivit dispozitiilor art. 102 din Codul de procedura penala, „(2) Probele obtinute in mod nelegal nu pot fi folosite in procesul penal”, iar „(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrata determina excluderea probei”. Altfel spus, de dragul SRI, prin "Ordonanta Pruna" Guvernul Ciolos nu a facut altceva decat sa saboteze intreaga activitate de supraveghere tehnica din Romania, cu efecte devastatoare asupra unui numar imens de dosare penale. Ministresa Justitiei Raluca Pruna (foto) avea obligatia sa trimita propunerea de reglementare nu la Guvern, pentru a fi adoptata pe calea ordonantei de urgenta, ci la Parlament, pentru ca aceasta sa fie implementata prin lege, in procedura de urgenta.

Iata ce spune CCR in paragraful 47 al deciziei 51/2016 privind neconstitutionalitatea supravegherii tehnice efectuate de SRI:

„47. In examinarea criticilor de neconstitutionalitate, Curtea constata ca nicio reglementare din legislatia nationala in vigoare, cu exceptia dispozitiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala, nu contine vreo norma care sa consacre expres competenta unui alt organ al statului, in afara organelor de urmarire penala, de a efectua interceptari, respectiv de a pune in executare un mandat de supraveghere tehnica. Or, pornind de la datele concrete din speta dedusa controlului de constitutionalitate, Curtea apreciaza ca reglementarea in acest domeniu nu poate fi realizata decat printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislatie infralegala, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decat autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate (a se vedea in acest sens si Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 67 si 94)”.

Paragraful 67 din decizia CCR nr. 17/21.01.2015 privind neconstitionalitatea Legii securitatii cibernetice:

„67. Cu privire la aceste aspecte, Curtea apreciaza ca modalitatea prin care se stabilesc criteriile in functie de care se realizeaza selectia infrastructurilor cibernetice de interes national si, implicit, a detinatorilor ICIN nu respecta cerintele de previzibilitate, certitudine si transparenta. Astfel, trimiterea la o legislatie infralegala, respectiv hotarari de Guvern, acte normative caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate, pentru reglementarea criteriilor in functie de care devin incidente obligatii in materia securitatii nationale incalca principiul constitutional al legalitatii, consacrat de art.1 alin.(5) din Constitutie. Optiunea pentru o atare modalitate de reglementare apare cu atat mai nejustificata cu cat intr-o materie similara, cea a identificarii infrastructurilor critice nationale, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/2010 stabileste in chiar continutul sau criteriile intersectoriale de identificare a ICN. Mai mult, prin Anexa la actul normativ se aproba lista sectoarelor, subsectoarelor infrastructurii critice nationale/ infrastructurii critice europene (ICN/ICE) si autoritatilor publice responsabile (energetic, tehnologia informatiei si comunicatii, alimentare cu apa, alimentatie, sanatate, securitate nationala, administratie, transporturi, industria chimica si nucleara, spatiu si cercetare). Or, in cazul Legii privind securitatea cibernetica, dispozitiile art. 19 fac trimitere la acte normative cu forta juridica inferioara legii, identificarea ICIN realizandu-se pe baza unei metodologii elaborate de Serviciul Roman de Informatii si de Ministerul pentru Societatea Informationala, in baza unei proceduri neprevazute de lege, netransparente si, deci, susceptibila de a fi calificata arbitrara”.

Paragraful 94 din decizia CCR nr. 17/21.01.2015 privind neconstitionalitatea Legii securitatii cibernetice:

„94. Pe de alta parte, Curtea constata ca dispozitiile art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1) si ale art. 10 alin. (1) teza a doua din lege consacra organisme/ institutii/ autoritati infiintate in baza unor acte normative anterioare, respectiv hotarari ale Guvernului (SNSC si COSC) sau hotarari ale Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CNSC), care au precedat aparitia actului de reglementare primara prin care se stabileste cadrul general de reglementare a domeniului securitatii cibernetice. Astfel, prin adoptarea lor se creeaza confuzie cu privire la stabilirea datei de la care aceste entitati iau fiinta si isi exercita competentele - data adoptarii hotararii de Guvern/ hotararii CSAT sau data la care va intra in vigoare Legea securitatii cibernetice in Romania”.

*Cititi aici Decizia CCR nr. 51/16.02.2016

*Cititi aici Decizia CCR nr. 17/21.01.2015

*Cititi aici OUG nr. 9/11.03.2016